ICCJ. Decizia nr. 2063/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2063/2013
Dosar nr. 3399/1/2013
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 4 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 10562/118/2012 în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor Ş.G.G. şi D.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat în esenţă, că măsura este legală şi temeinică şi în prezent subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor.
La aprecierea condiţiei pericolului concret pentru ordinea publică s-a precizat că trebuie avute în vedere mai multe aspecte, printre care natura şi gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, circumstanţele reale de comitere a presupusei fapte penale, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, circumstanţele personale ale inculpatului.
Instanţa de apel a precizat că, contextul în care s-a reţinut comiterea presupusei fapte penale (inculpaţii sunt bănuiţi că, pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhări, au suprimat viaţa victimei L.Ş., sora inculpatului Ş.G.G., în vârstă de 27 de ani, mamă a unui copil de 3 ani, ulterior ascunzând cadavrul acesteia), valorile sociale pretins lezate, ce privesc dreptul la viaţă, urmările produse, impactul deosebit al faptei asupra opiniei publice, conturează un grad deosebit de ridicat de pericol social al faptelor şi o periculozitate sporită a inculpaţilor.
S-a apreciat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile a comiterii unei infracţiuni, confirmată la instanţa de fond, iar durata măsurii nu a depăşit, la acest moment procesual, caracterul rezonabil.
Constatând că în intervalul scurs de la pronunţarea sentinţei de condamnare nu au apărut elemente noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puţin restrictivă de libertate, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor Ş.G.G. şi D.G.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii Ş.G.G. şi D.G. care au solicitat admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, arătând în esenţă, că nu există probe din care să rezulte vinovăţia lor în săvârşirea faptelor pentru care au fost condamnaţi şi, totodată, că lăsarea în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Analizând recursurile declarate în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii Ş.G.G. şi D.G. sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 754/P/2012 din data de 13 septembrie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ş.G.G. şi D.G., reţinându-se că la data de 03 mai 2012 au ucis-o pe victima Ş.L. (sora inculpatului Ş.G.G.), aplicându-i o lovitură în zona capului cu un corp dur, provocându-i dilacerare şi hemoragie meningo-cerebrală în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă a oaselor craniului, în scopul deposedării de suma de aproximativ 120.000 dolari SUA, despre care inculpaţii credeau că se află în posesia sa. Se mai reţine că, după uciderea victimei Ş.L., inculpaţii au deposedat-o pe aceasta de suma de aproximativ 2000 - 3000 de euro, banii pe care aceasta îi avea asupra sa, de două telefoane mobile şi de celelalte bunuri personale, după care au îndepărtat urmele faptei şi au ascuns cadavrul într-o lizieră dintre oraşul Năvodari şi comuna Lumina, judeţul Constanţa.
Prin Sentinţa penală nr. 172 din 18 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 10562/118/2012, s-a hotărât, printre altele, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului Ş.G.G., fiul lui I. şi E., născut în Medgidia, judeţul Constanţa, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului Ş.G.G. pedeapsa cea mai grea şi anume detenţiunea pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G., fiul lui Ş. şi M., născut în Constanţa, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 35 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume detenţiunea pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lila, b) şi e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. instanţa a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor Ş.G.G. şi D.G.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În acord cu instanţa de apel, se constată că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că recurenţii inculpaţi au comis infracţiunile de care sunt acuzaţi, relevante fiind elementele de fapt ce rezultă din mijloacele de probă administrate la urmărirea penală şi în faţa primei instanţe.
De asemenea, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în cazul inculpatului Ş.G.G. şi omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în cazul inculpatului D.G., sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita prevăzută de lege.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea şi desigur, menţinerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franţei).
Înalta Curte constată că, în cauză sunt îndeplinite aceste condiţii, iar menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este justificată, aceştia fiind trimişi în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor săvârşite poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor ori din modul organizat în care aceştia au acţionat care ar crea în rândul colectivităţii un sentiment de insecuritate, de pericol şi de nesiguranţă specific pericolului pentru ordinea publică
În consecinţă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut şi nici nu s-au modificat, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.G.G. şi D.G. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 10562/118/2012.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.G.G. şi D.G. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 10562/118/2012.
Obligă recurentul inculpat Ş.G.G. la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2062/2013. Penal. Nerespectarea regimului... | ICCJ. Decizia nr. 2075/2013. Penal → |
|---|
