ICCJ. Decizia nr. 2062/2013. Penal. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p., Legea 295/2004). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2062/2013
Dosar nr. 8231/1/2012T
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2012, contestatorul F.G.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012.
Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8231/1/2013.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. s-a susţinut că lipsa contestatorului de la judecata în recurs din 13 decembrie 2012 s-a datorat situaţiei sale medicale, întrucât deplasarea de urgenţă la consultul medical, intervalul de timp cuprins între această activitate şi ora la care s-a judecat cauza, nu i-a permis, în mod obiectiv, să se prezinte la termen şi să încunoştinţeze instanţa despre această imposibilitate.
Totodată, s-a susţinut că apărătorul ales a lipsit de la termenul de judecată din 13 decembrie 2012 din cauza unor probleme medicale, dovedite în recurs cu înscrisuri şi cu toate acestea instanţa de recurs a procedat la soluţionarea căii de atac atât în lipsa inculpatului, cât şi a apărătorului ales, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
Contestatorul a mai susţinut că instanţa de recurs trebuia să admită solicitarea apărătorului ales care a depus o cerere de amânare cu motivarea că nu se poate prezenta la proces, fiind bolnav, iar nu să desemneze un apărător din oficiu cu motivarea că a mai acordat anterior un termen pentru lipsa de apărare. A precizat că, respingând cererea de amânare a apărătorului ales şi desemnând un apărător din oficiu la data judecării cauzei, instanţa nu a asigurat inculpatului o apărare efectivă, menţionând totodată că avocatul din oficiu nu poate avea calitatea de reprezentant al părţii.
Contestatorul F.G.D. a solicitat suspendarea executării hotărârii a cărei anulare a cerut-o.
Înalta Curte, din oficiu, a dispus ataşarea Dosarului nr. 2658/105/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Examinând, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012, Înalta Curte arată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., pentru următoarele considerente :
Prin Decizia penală nr. 4138 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2658/105/2012, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 14 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la încălcarea normelor de procedură cu ocazia judecării recursului sau ca urmare a pronunţării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Contestaţia în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuşi în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, legea a prevăzut anumite cazuri expres stabilite în care calea de atac poate fi primită şi anumite particularităţi în privinţa soluţionării cererii.
Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunţării hotărârii atacate pe această cale are loc exclusiv în situaţia îndeplinirii condiţiilor arătate.
Or, în cauză aceste condiţii se constată a nu fi îndeplinite.
Dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de instanţa de recurs a fost în imposibilitate de prezentare şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Examinând motivele pe care se întemeiază contestaţia în anulare, instanţa constată că, în realitate, contestatorul invocă încălcarea dispoziţiilor legale privind asigurarea dreptului la apărare, în condiţiile în care s-a respins cererea de amânare a judecării cauzei din motive medicale formulată de apărătorul ales, iar recursul s-a judecat cu un avocat din oficiu.
În mod evident, acest motiv nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. b) C. proc. pen., expres şi limitativ prev. de art. 386 C. proc. pen.
Instanţa precizează, totodată, că art. 386 lit. b) C. proc. pen. nu poate constitui temei al prezentei contestaţii în anulare faţă de datele particulare ale speţei. Astfel, nu are relevanţă că, în cauză, contestatorul ar fi fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa de recurs despre această împrejurare din moment ce a avut angajat apărător ales care avea obligaţia de a veni în instanţă pentru asigurarea apărării şi care, în caz de imposibilitate de prezentare, trebuia să-şi asigure substituirea.
Concluzia se impune având în vedere că din dosarul cauzei nu rezultă că ar fi fost reziliat contractul de asistenţă juridică dintre avocatul ales şi contestatar în timpul judecării cauzei în recurs, iar prezenţa contestatorului nu era obligatorie în faţa instanţei. Culpa apărătorului ales care nu s-a înfăţişat în recurs nu poate fi de natură a deschide calea unei contestaţii în anulare pentru partea pe care trebuia să o reprezinte.
Faţă de cele expuse care conduc la respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, cererea de suspendare a executării mandatului nu poate fi analizată.
Pentru considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. 2658/105/2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 4138 din 13 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. 2658/105/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2061/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2063/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
