ICCJ. Decizia nr. 2127/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2127/2013
Dosar nr. 8460/102/2012*
Şedinţa publică din 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 3 din 17 ianuarie 2013 Tribunalul Mureş în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.I.A., în temeiul art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, în formă continuată.
În baza art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., art. 66 C. pen., raportat la art. 197 alin. (3) teza finală C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., a interzicerii exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi respectiv, dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 2 ani.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a fi tutore sau curator - în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii pe 24 h, din data de 01 noiembrie 2012, precum şi durata arestării preventive, începând cu data de 02 noiembrie 2012 şi până la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (3), art. 136 alin. (1) lit. d), art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost menţinut inculpatul în stare de arest şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1), coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 76/2008 şi raportat la punctul 13 din Anexa la Legea nr. 76/2008.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de numita P.E.V. în calitate de reprezentant legal (părinte) al părţii vătămate-civile minore C.M.V. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 10.000 (zece mii) RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a mai fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare şi s-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din 21 noiembrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare al instanţei faptul că, inculpatul G.I.A. a întreţinut, în cursul lunii iunie 2012, prin ameninţare, trei raporturi sexuale cu partea vătămată C.M.V. în vârstă de 12 ani şi 9 luni.
În cursul urmăririi penale, cu ocazia desfăşurării audierilor efectuate, inculpatul a recunoscut că a întreţinut, două raporturi sexuale, cu partea vătămată C.M.V., însă a susţinut că nu avea cunoştinţă de vârsta părţii vătămate.
La data de 24 octombrie 2012 organele de poliţie au fost sesizate prin plângere de către P.E.V., despre faptul că fiica sa, C.M.V., în vârstă de 13 ani, i-a relatat că, în cursul lunii iunie 2012, în mai multe rânduri, prin ameninţare, a fost obligată să întreţină raporturi sexuale, cu numitul G.I.A.
În urma cercetărilor s-a stabilit că minora C.M.V. obişnuia să locuiască, pe perioada în care părinţii săi erau plecaţi la muncă, în străinătate, la bunicii săi materni, din satul Dumbrava, comuna Vătava.
La data de 20 mai 2012, când părinţii victimei au plecat în Elveţia, partea vătămată C.M.V. a rămas la bunici, locuind cu aceştia.
La data de 02 iunie 2012, partea vătămată a fost rugată de către vecina sa, martora B.L. să se deplaseze la magazinul Ş., din sat, pentru a-i face cumpărături, aceasta fiind de acord.
În momentul întoarcerii, afară fiind deja întuneric, în zona Căminului Cultural Dumbrava inculpatul G.I.A. a oprit maşina în care se afla. Acesta a coborât din maşină şi s-a oferit să o transporte pe partea vătămată acasă, însă partea vătămată l-a refuzat.
Inculpatul a urcat-o pe minora C.M.V., cu forţa, în autoturism, pe scaunul din dreapta faţă, blocând uşa şi pornind maşina.
Văzând că inculpatul nu intră pe strada pe care locuia minora, aceasta l-a întrebat unde o duce, moment în care inculpatul a ameninţat-o că o va omorî, dacă nu tace. Inculpatul s-a deplasat la casa ce a aparţinut bunicilor lui şi care era părăsită. A oprit maşina, în curte, moment în care partea vătămată i-a solicitat să o lase în pace, că altfel o să ţipe, însă inculpatul a pus mâna pe gura fetei şi a dus-o în casă, în prima cameră.
Inculpatul i-a propus părţii vătămate să întreţină relaţii sexuale, dar a fost refuzat, categoric, de aceasta, care i-a spus că nu a împlinit vârsta de 13 ani.
În aceste condiţii inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată că va incendia casa bunicilor ei, şi a mamei sale, iar pe ea o va omorî, după care inculpatul G.I.A. s-a poziţionat în spatele minorei şi prinzându-i acesteia mâinile la spate, a dezbrăcat-o de la brâu în jos.
A întreţinut cu aceasta un raport sexual normal, după care inculpatul a permis părţii vătămate să se îmbrace şi să plece, însă când partea vătămată i-a spus că le va povesti bunicilor ei ce a păţit, inculpatul G.I.A. a ameninţat-o cu moartea şi cu incendierea locuinţei. Speriată, minora s-a dus la vecina sa pentru a-i lăsa cumpărăturile, apoi s-a dus acasă, fără a povesti cuiva ce păţise.
La data de 14 iunie 2012 a fost contactată telefonic de inculpat, care i-a cerut să meargă la casa bunicilor săi, unde fusese abuzată, fiind ameninţată că în caz contrar seara va incendia casa mamei minorei, instaurându-i acesteia un puternic sentiment de teamă, care a determinat-o să dea curs invitaţiei.
Ajunsă la casa bunicilor inculpatului, acesta a violat-o, din nou, după care a lăsat-o să plece.
La data de 17 iunie 2012, în timp ce minora trecea pe lângă casa bunicilor inculpatului, acesta a chemat-o la el, după care a tras-o de mână în casă, unde a violat-o pentru a treia oară, folosind aceleaşi ameninţări.
După abuzurile sexuale la care a fost supusă partea vătămată C.M.V., la data de 29 iunie 2012 a plecat la mama sa, în Elveţia, unde şi-a petrecut vacanţa de vară. Mama minorei, dar şi soţul ei au observat un comportament schimbat, în sensul că acesta era retrasă, tăcută, nesociabilă şi "avea privirea pierdută", părinţii acesteia punând schimbare pe seama distanţei faţă de casă.
La revenirea în ţară partea vătămată a urmat cursurile şcolare, fiind înmatriculată în clasa a VII-a, dar s-a constatat că rezultatele sale la învăţătură erau slabe, deşi, anterior, dovedise o capacitate intelectuală dezvoltată.
Întrucât în satul Dumbrava circulau zvonuri, conform cărora inculpatul s-ar fi lăudat cu abuzurile sexuale, la care a supus-o pe partea vătămată, martora R.L., mătuşa fetei, a întrebat-o dacă acestea sunt adevărate. Minora a recunoscut că a fost violată de către G.I.A. şi că a fost ameninţată, de acesta, să nu spună cuiva, în caz contrar urmând ca inculpatul să incendieze casa mamei sale sau a bunicilor şi pe ea să o omoare. Martora R.L. i-a comunicat surorii sale cele aflate de la partea vătămată.
Partea vătămată a fost examinată medico-legal la data de 30 octombrie 2012, iar raportul medico-legal de constatare a arătat că prezintă deflorare mai veche de 14 zile, fără a se putea stabili exact data deflorării, fără leziuni traumatice pe cap trunchi şi membre, iar dezvoltarea somatică a minorei corespundea vârstei de 13 - 14 ani.
Partea vătămată C.M.V. a fost consiliată psihologic de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, iar din referatul de evaluare iniţială a situaţiei de abuz sexual a reieşit că dezvoltarea fizică şi intelectuală a minorei era corespunzătoare vârstei cronologice, minora fiind crescută şi educată într-un mediu familial creştin, tradiţional, în care educaţia sexuală a fost un subiect tabu. Comportamentul verbal şi nonverbal al minorei, manifestat în timpul mărturisirii evenimentelor traumatizante, au infirmat ipoteza unui comportament simulat sau indus/învăţat. Simptomatologia anxios-depresivă observată în timpul evaluării, la care s-au adăugat episoadele de tulburări de somn şi coşmaruri, pe care le-a relatat minora, constituiau factor de risc în dezvoltarea şi structurarea armonioasă a personalităţii.
Concluziile acestui raport s-au reţinut a fi foarte importante, s-a arătat în actul de sesizare, atât în ceea ce privea caracterizarea comportamentală a părţii vătămate, anterior, abuzurilor, al efectelor abuzurilor asupra psihicului acesteia, precum şi în ceea ce privea infirmarea ipotezei unui comportament simulat sau indus/învăţat aşa cum încerca să sugereze inculpatul.
În aceeaşi ordine de idei, s-a mai remarcat că, aşa cum a rezultat din cele menţionate în actul intitulat "Raport psihologic" întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, depus în faţa instanţei, în urma evaluării efectuate profilul psihologic al părţii vătămate, aceasta prezenta reactivitate emoţională ţinută sub control, înăbuşită, plâns înainte de adormire, coşmaruri, insomnii, preocupări faţă de viitor, frica reîntâlnirii cu agresorul, frica răzbunării agresorului pe familia ei, anxietate şi frământări, iar în concluziile formulate s-a confirmat abuzul sexual, prin penetrare, asupra minorei C.M.V.
La data de 08 noiembrie 2012 inculpatul a fost supus testării poligraf, iar raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a concluzionat că subiectul a fost nesincer la întrebările nr. 4, 7 şi 9, provocând modificări specifice comportamentului simulat.
În aceste condiţii, în rechizitoriu s-a concluzionat, fără dubii, că inculpatul a avut cunoştinţă de vârsta părţii vătămate şi, cu toate acestea, a violat-o, profitând de faptul că părinţii acesteia erau plecaţi, la muncă, în străinătate, iar pentru a fi sigur de acţiunile sale şi că partea vătămată va fi de acord cu cererea sa şi nici nu vor fi, ulterior, cunoscute de apropiaţii părţii vătămate, a ameninţat-o cu moartea şi incendierea casei. La termenul de judecată din 14 ianuarie 2013 s-a admis cererea inculpatului G.I.A. de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaşte comiterea faptei, descrise şi reţinute în sarcina sa, în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate, în cursul urmăririi penale, pe care le cunoştea şi le-a însuşit, respectiv pe baza procedurii aplicabile în cazul recunoaşterii vinovăţiei reglementată de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Ţinând cont de dispoziţiile înserate în economia art. 3201 C. proc. pen., raportat la poziţia procesuală subiectivă, exprimată de inculpat, precum şi la învinuirea care i s-a adus, s-a considerat că, în speţa de faţă, erau îndeplinite toate condiţiile expres prevăzute în textul legal mai sus amintit, judecata după procedura simplificată, aplicabilă în cazul recunoaşterii vinovăţiei fiind admisibilă, motiv pentru care la acelaşi termen de judecată, cererea formulată de inculpat - în acest sens - a fost admisă.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului G.I.A. care, în cursul lunii iunie 2012, prin ameninţarea cu moartea a părţii vătămate şi cu incendierea locuinţei bunicilor sau a mamei părţii vătămate, a întreţinut trei raporturi sexuale normale - la datele de 02 iunie 2012, 14 iunie 2012 şi 17 iunie 2012 - cu partea vătămată C.M.V., s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de articolul 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată, pentru fapta penală reţinută, s-au urmărit criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi s-a considerat că o pedeapsă în cuantum de 4 ani şi 4 luni închisoare, aplicată - pentru comiterea infracţiunii de viol, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - inculpatului G.I.A., reprezintă un tratament penal just, în contextul dat, realizându-se totodată şi scopul sancţiunii penale înserat în economia art. 52 C. pen.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilite, ţinând cont de forma unităţii legale a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului s-a apreciat că singura modalitate de executare a pedepsei aplicate, proporţională şi eficientă în vederea realizării scopului, prevăzut de economia dispoziţiilor art. 52 C. pen. era detenţia.
În sprijinul acestui punct de vedere s-a mai arătat că, inculpatul a avut o atitudine total nepotrivită faţă de valorile umane fundamentale subiective, care nu a ezitat să adopte o conduită violentă, faţă de partea vătămată, o minoră în vârstă de aproape 13 ani, conduită care a fost însoţită de ameninţări cu moartea la adresa subiectului pasiv, sau de ameninţări la adresa membrilor familiei, cu incendierea locuinţei.
Deşi partea vătămată a încercat să se apere, datorită faptului că inculpatul era mai puternic şi i-a insuflat o stare de temere puternică, nu a avut nicio posibilitate de a împiedica desfăşurarea activităţii infracţionale iniţiată împotriva sa.
Atitudinea nepăsătoare a inculpatului faţă de valorile mai sus arătate, a fost subliniată şi de împrejurarea că acesta a nesocotit total rugăminţile părţii vătămate, prin care i-a cerut să o lase în pace, din contră a ameninţat-o şi a dus activitatea lui ilicită până când şi-a atins rezultatul dorit.
Împotriva sentinţei au formulat apel inculpatul G.I.A. şi a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea suspendării executării pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 861 C. pen. şi partea civilă C.M.V. care a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului către maximul special, iar cu privire la latura civilă a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.
Prin Decizia penală nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş a admis apelul declarat de către partea civilă C.M.V. prin reprezentant legal P.E.V. împotriva Sentinţei penale nr. 3 din 17 ianuarie 2013, a desfiinţat parţial hotărârea judecătorească menţionată şi, rejudecând cauza, s-au înlăturat reţinerea faţă de inculpatul G.I.A. a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.I.A. la pedeapsa principală de 7 (şapte) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (trei acte materiale).
Pe cale de consecinţă, s-a înlăturat din sentinţa penală menţionată dispoziţia de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de disp. art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 lit. b C. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din hotărârea judecătorească apelată, iar cu privire la latura civilă a cauzei, s-au înlăturat dispoziţiile de admitere în parte a acţiunii civile exercitate de numita P.E.V., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate, constituită parte civilă, C.M.V. şi de obligare a inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă.
S-a admis integral, acţiunea civilă exercitată în cauză de numita P.E.V., în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate, constituită parte civilă, C.M.V. şi a fost obligat inculpatul G.I.A. să plătească părţii civile suma de 100.000 (unasutămii) RON, cu titlu de daune morale.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa penală menţionată şi s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.I.A.
S-a menţinut starea de arest preventiv, s-a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată, perioada arestului preventiv pe care acesta a executat-o de la 17 ianuarie 2013 la zi şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a apreciat că se impune a înlăturarea dispoziţiilor prev. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. reţinute, având în vedere numărul actelor materiale asupra victimei, în vârstă de 12 ani şi 9 luni, cât şi evidenta traumă fizică şi psiho-emoţională asupra acesteia.
S-a reţinut că majorarea pedepsei de 7 ani închisoare se impune pentru ca în acest mod să se asigure materializarea scopului pedepsei penale, astfel cum este el reglementat de prev. art. 52 C. pen., o pedeapsă, majorată ca durată, fiind, în cazul inculpatului, de natură să asigure reeducarea, resocializarea sa.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că partea vătămată, constituită parte civilă în cauză, este îndreptăţită să primească cu titlu de daune morale suma de 100.000 RON, avându-se în vedere principiul disponibilităţii şi prev. art. 1357, 1358, 1385 din noul C. civ. al României, apreciindu-se că este de natură a asigura recuperarea prejudiciului moral, în urma comiterii faptei de către inculpat.
În cauză s-a demonstrat, cert, că reputaţia minorei a fost ştirbită, în colectivitatea în care părţile trăiesc, cât şi împrejurarea că inculpatul a adus la cunoştinţa membrilor acestei comunităţi, că a întreţinut cu aceasta, în mod repetat, acte sexuale.
Totodată, s-au avut în vedere că performanţele şcolare ale victimei au cunoscut un evident declin şi a necesitat, consiliere psihologică pentru atenuarea dezechilibrului psiho-afectivo-intelectual înregistrat şi pentru a accepta derularea unei vieţi sociale corespunzătoare vârstei şi aspiraţiilor sale.
Împotriva Deciziei penale nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş a declarat recurs inculpatul G.I.A. şi a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol prevăzută de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de dispoziţiile art. 198 C. pen. A invocat şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului G.I.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei - art. 3201 C. proc. pen. are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă inculpatul declară personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi nu este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Odată cu manifestarea de voinţă a inculpatului, în sensul recunoaşterii faptei sale şi însuşirii probelor de la urmărire penală, acesta nu mai poate reveni pe parcursul procesului asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.
Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de posibilitate, pentru că altfel ar fi stipulat-o expres, cum a înţeles să o facă spre exemplu în situaţia renunţării la apel sau recurs, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 367 sau art. 3854 C. proc. pen.
Aşadar, judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei are loc urmare a cererii inculpatului de a i se aplica o asemenea procedură şi atunci când, din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.
În cauza dedusă judecăţii, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, s-a stabilit că inculpatul G.I.A. a întreţinut, în cursul lunii iunie 2012, prin ameninţare, trei raporturi sexuale cu partea vătămată C.M.V. în vârsta de 12 ani şi 9 luni.
La judecata în primă instanţă, inculpatul G.I.A., în prezenţa apărătorului ales, a declarat până la începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declaraţie aflata la dosar instanţa de fond.
Înalta Curte, constată că cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol prevăzută de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de dispoziţiile art. 198 C. pen. formulată de inculpat în recurs nu poate fi primită, având în vedere că inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu.
Astfel, recunoaşterea în totalitate a faptelor şi reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prin care inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, nu permite posibilitatea inculpatului de a reveni asupra cererii sale şi de a solicita schimbarea încadrării juridice şi schimbarea situaţiei fapt recunoscută de inculpat.
Pentru delimitarea infracţiunii de viol de actul sexual cu un minor se impune a fi avute în vedere împrejurările în care au fost săvârşite actele materiale, respectiv prin constrângerea fizică şi morală exercitată asupra părţii vătămate.
Din probatoriul administrat în cauză se constată că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., asupra părţii vătămate C.M.V., în vârstă de 12 ani, întrucât a acţionat prin constrângere fizică şi morală, prin ameninţări cu comiterea unor fapte grave asupra părţii vătămate şi a membrilor familiei acesteia, reuşind să-i insufle acesteia o stare de temere care a avut ca rezultat trauma psiho-emoţională, cu efecte îndelungate în timp.
Cu privire la cazul de casare invocat prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului G.I.A. de instanţa de apel au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., natura şi gravitatea faptelor comise, cu un grad ridicat de pericol social, prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la viaţa, integritatea şi sănătatea victimei şi de natură a-i ştirbi prestigiul, cât şi împrejurările comiterii faptei şi vârsta părţii vătămate.
Astfel, limitele pedepsei pentru fapta comisă se situează între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 16 ani şi 8 luni închisoare, ca urmare a aplicării disp. art. 3201 C. proc. pen.
Pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului de instanţa de apel este corect individualizată, având în vedere gradul de pericol social al faptelor concretizat în împrejurările care formează conţinutul constitutiv al infracţiunii, repetabilitatea actelor materiale care au intrat în conţinutul acestei fapte penale, modalitatea săvârşirii activităţii infracţionale - prin violenţă şi ameninţare, cât şi vârsta părţii vătămate de aproximativ 13 ani.
Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-au avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, fără antecedente penale), cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat şi consecinţele psiho-emoţionale asupra părţii vătămate.
Înalta Curte, constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 18 iunie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 18 iunie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2124/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2140/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
