ICCJ. Decizia nr. 2271/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2271/2013
Dosar nr. 361/2/2013
Şedinţa publică din 26 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, numitul N.A., a introdus o contestaţie la executare, invocând disp. art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen. împotriva Sentinţei penale nr. 77 din 20 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, motivând că a fost indus în eroare când a fost de acord să fie transferat într-un penitenciar din România, în sensul că i s-a spus că va executa pedepsele prin cumul aritmetic şi nu prin contopire, pedeapsă pe care o execută şi emiterea unui nou mandat de executare ca urmare a contopirii tuturor pedepselor ce i s-au aplicat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 129 din 26 martie 2013 a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 77/F din 20 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, obligând, totodată, pe contestator la 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 77/F din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă sesizarea parchetului, au fost recunoscute şi puse în executare sentinţele penale pronunţate de autorităţile judiciare din Regatul Spaniei privind pedepsele de 1 an şi 9 luni închisoare; 5 ani închisoare; un an închisoare şi 4 ani închisoare aplicate inculpatului condamnat N.A. şi s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei principale de 11 ani şi 3 luni închisoare şi a pedepsei accesorii, fiind deduse perioadele executate anterior la zi.
Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 000485/2008 din data de 28 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria Penală nr. 8 din Valencia, definitivă la data de 28 octombrie 2008, s-a dispus condamnarea cetăţeanului român N.A. la pedepsele de 1 an şi 9 luni închisoare, amendă de 9 luni cu o cotă zilnică de 4 euro cu pedeapsa accesorie de decădere specială din dreptul la sufragiu pasiv, pe durata condamnării, 6 luni închisoare cu pedeapsa accesorie de decădere specială din dreptul la sufragiu pasiv pe durata condamnării, pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare de documente oficiale şi comerciale şi înşelăciune continuată, prevăzute de art. 392, 390.1, 2, 3 şi 74 C. pen. spaniol.
S-a reţinut că, anterior datei de 10 septembrie 2004, el însuşi sau un terţ căruia i-a dat fotografia sa, a falsificat o carte de identitate pe numele A.B. şi patru carduri de credit VISA electronic având acelaşi titular, cele cinci documente fiind copia duplicată a celor originale. Cu aceste documente, la data de 10 septembrie 2004, cetăţeanul român N.A. s-a dus la magazinul de bijuterii P.M., unde, utilizând aceste documente false pe numele A.B., a achiziţionat bunuri în valoare de 1.300 Euro. Aceeaşi operaţiune s-a repetat şi la data de 15 septembrie 2004, când, în acelaşi loc şi procedând identic, N.A. a făcut achiziţii de 2.000 Euro, dar şi la data de 17 septembrie 2004, când acuzatul a fost reţinut în magazinul de bijuterii.
Faptele astfel reţinute au corespondent în legislaţia penală română, fiind infracţiuni şi sancţionându-se cu închisoare.
Prin Sentinţa penală nr. 63/2008 din data de 28 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria Centrală de Instrucţie nr. 5 din Madrid, secţia I penală, definitivă la data de 23 ianuarie 2009, s-a dispus condamnarea cetăţeanului român N.A. la pedepsele de 5 ani închisoare şi 1 an închisoare care se substituie cu amendă de 24 luni, cu o cotă zilnică de 3 euro, cu pedeapsa accesorie de decădere specială din dreptul la sufragiu pasiv pe durata condamnării, pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă şi înşelăciune continuată, prevăzute de art. 387 raportat la art. 386.1, 249 şi 74 C. pen. spaniol.
S-a reţinut că acuzaţii M.Ş., R.D.T. şi A.N. fac parte dintr-o organizaţie criminală dedicată elaborării de carduri de credit, dându-le o aparenţă de autenticitate, precum şi integrării ulterioare a acestora în traficul comercial, prin predarea lor acuzatului J.G.L., însărcinat cu efectuarea cumpărăturilor în unităţi comerciale. În anul 2005, numitul J.G.L. a achiziţionat mai multe bunuri, plătind cu carduri de credit false. La data de 25 iulie 2005, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul acuzaţilor M.Ş. şi R.D.T., au fost depistate, printre altele, programe destinate falsificării de carduri.
Faptele astfel reţinute au corespondent în legislaţia penală română, fiind infracţiuni şi pedepsindu-se cu închisoare.
Prin Sentinţa penală nr. 32/2009 din data de 23 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Centrală de Instrucţie nr. 2 din Madrid, secţia I penală, definitivă la data de 23 martie 2009, s-a dispus condamnarea aceluiaşi cetăţean român la pedeapsa 4 ani închisoare, cu pedeapsa accesorie de decădere specială din dreptul la sufragiu pasiv pe durata condamnării, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă, prevăzută de art. 386 alin. (1), art. 387 C. pen. spaniol.
S-a reţinut că, până la reţinerea din luna iunie 2007, acuzatul N.A., alături de alte persoane, s-au ocupat cu crearea de carduri false destinate realizării de operaţiuni comerciale şi obţinerii de beneficii economice. Condamnatul N.A. a fost însărcinat cu numerotarea a 35 de carduri în alb, la care s-au adăugat 109 operaţiuni frauduloase, frauda ridicându-se la suma de 178.852,93 euro.
Faptele astfel reţinute au corespondent în legislaţia penală română, fiind infracţiuni pedepsite cu închisoarea.
Legal învestită, cu soluţionarea cererii de transfer, Curtea a constatat, că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cazul fiecăreia dintre cele trei condamnări dispuse faţă de persoana transferabilă.
Totodată, s-a constatat din probe îndeplinirea şi a celorlalte condiţii prev. de disp. art. 143 lit. a), b), c), d) şi f) din aceeaşi lege, în sensul că: persoana condamnată este cetăţean român cu domiciliul în România; hotărârile penale străine sunt definitive, la datele menţionate şi la data primirii cererii de transfer, persoana condamnată avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale executabile de 11 ani şi 3 luni închisoare; sub aspectul duratei pedepsei finale. S-a apreciat că pedeapsa finală corespunde exigenţelor art. 53 pct. 1 lit. b) şi 34 alin. (2) C. pen. la regimul sancţionator al legislaţiei române.
În sfârşit, s-a mai constatat că persoana condamnată a consimţit la transferul cel care a fost de acord cu statul de condamnare.
Această sentinţă penală a rămas definitivă şi pusă şi în executare, deoarece condamnatul A.N. prin declaraţia semnată la data de 26 aprilie 2012 a arătat că nu înţelege să declarare recurs şi acceptă în totalitate, această hotărâre.
În raport de dispoziţiile acestei sentinţe definitive dispusă cu respectarea şi dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată se constată că în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile invocate de condamnat, deoarece prin hotărârea definitivă atacată s-a stabilit, în mod legal, operarea cumulului aritmetic al pedepselor aplicate şi statul român şi-a dat consimţământul la acest transfer, în respectivele condiţii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul transferat, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii deoarece n-a operat folosul cumulul juridic, ceea ce ar fi dus la executarea unei pedepse de numai 5 ani închisoare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., o pedeapsă definitiv aplicată poate fi modificată în faza de executare a acesteia numai dacă se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost stabilită, existenta unui concurs de infracţiuni.
Or, în speţă, pedeapsa de 11 ani şi 3 luni închisoare - rezultată din cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de autorităţile judiciare spaniole, recunoscută implicit de instanţa naţională la momentul când a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării celor trei pedepse recunoscute - a fost aplicată pentru trei infracţiuni concurente judecate în aceeaşi cauză pentru care s-a pronunţat o hotărâre unică de condamnare, fără ca, în faza de executare, ulterioară realizării transferului, să se constate existenţa vreunei hotărâri definitive distincte de condamnare pentru alte infracţiuni concurente, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportate la cele ale art. 34 lit. b) C. pen.
În al doilea rând, conform art. 146 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004, schimbarea condamnării, prin conversiune, fie şi după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română.
Curtea constată însă că, în cauză, atât felul pedepsei rezultante aplicate, aceea cu închisoarea, cât şi durata acesteia, sunt compatibile cu legislaţia română, astfel că nu se poate dispune modificarea acesteia.
Este adevărat că persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 3 luni închisoare rezultată din cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de autorităţile judiciare spaniole, însă aceasta nu depăşeşte maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani, astfel încât nu există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării.
Considerentele anterior expuse corespund în totalitate cu rezolvarea ce a fost dată în recurs în interesul legii prin Decizia nr. XXIII din 12 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite prin care s-a stabilit că instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 129 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 129 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2244/2013. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 2323/2013. Penal. Asocierea pentru... → |
|---|
