ICCJ. Decizia nr. 2371/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2371/2013
Dosar nr. 1008/2/2013
Şedinţa publică din 17 iulie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea nr. 3504/II/5/2012, din 28 ianuarie 2013, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrată la această instanţă sub nr. 1008/2/2013 s-a solicitat recunoaşterea Sentinţei penale pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel din Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, şi transferul persoanei condamnate, cetăţeanul român D.B., în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţele austriece, într-un penitenciar din România.
Prin adresa nr. 101971/2012 din 19 noiembrie 2012 Ministerul Justiţiei Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.B. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanţele statului solicitant.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv cererea de transfer a sus-numitului; copii autentificate ale sentinţelor de condamnare; extras al dispoziţiilor legale aplicabile în acest caz; informaţii referitoare la pedeapsă, întocmite de către autoritatea centrală a statului de condamnare, opinia persoanei transferabile D.B.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că D.B. a fost condamnat prin Sentinţa penală pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel din Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de jaf şi furt calificat grav prev. şi sancţionate de disp. art. 142 alin (1), (127), (128), alin. (1) cifra 4, 130 prima variantă C. pen. austriac.
Această hotărâre a rămas definitivă, fiind executorie, astfel încât se constată că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile austriece a rezultat că D.B. a început executarea pedepsei la data de 13 aprilie 2010.
Data terminării executării pedepsei este prevăzută pentru data de 13 aprilie 2018.
În consecinţă, este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În fapt, s-a reţinut că la data de 01 septembrie 2004 D.B. având intenţia obţinerii unui folos material injust, prin folosirea violenţei, a sustras din posesia numitului M.P.H.H suma de 4.600 euro şi mai multe bunuri mobile. Prin aceeaşi hotărâre instanţele austriece au reţinut în sarcina numitului D.B. că acesta împreună cu alte două persoane, în perioada aprilie - septembrie 2004, au sustras din posesia a mai multe persoane vătămate diverse sume de bani.
Examinând materialul cauzei Curtea de Apel Bucureşti a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislaţia penală română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. finală a disp. art. 33 lit. a) C. pen.
Persoana condamnată D.B. şi-a manifestat consimţământul pentru a fi transferat în vederea executării restului de pedeapsă într-un penitenciar din România şi în consecinţă, fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg şi art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.
S-a reţinut că persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Graz.
Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege în această materie, motiv pentru care a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în temeiul disp. art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republ., a recunoscut Sentinţa penală pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena la data de 04 octombrie 2010, în dosarul 021 Hv 51/10m definitivă prin Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel din Viena la 26 ianuarie 2011 în dosarul 17 Bs 342/10h, privind pe cetăţeanul român D.B.
A dispus transferarea persoanei condamnate D.B., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare.
A dedus din pedeapsă, perioada de detenţie preventivă şi perioada executată începând cu 13 aprilie 2010 la zi.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Împotriva acestei hotărâri persoana solicitată D.B. a formulat recurs, solicitând să se dispună executarea pedepsei aplicată pe teritoriul statului unde s-au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, invocând în acest sens aspecte de ordin medical.
Recursul declarat va fi respins pentru motivele ce se vor arăta.
Înalta Curte constată că au fost depuse, totodată şi înscrisurile prev. de art. 6 pct. 2 lit. d) din Convenţia Europeană asupra Transferării persoanelor condamnate şi, respectiv art. 6 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 76/1996.
Din documentaţia transmisă de Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria, conform căreia condamnatul D.B. are deja o interdicţie de şedere legală şi executivă cu termen nelimitat emisă de Direcţia de Poliţie Federală Viena, - Biroul de Poliţie pentru Străini din data de 19 mai 2003, dovedind astfel, incident art. 3 alin. (1) din Protocolul din 18 decembrie 1997 la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, nefiind necesar acordul condamnatului pentru transferarea sa în România.
În ceea ce priveşte declaraţia de condamnare, Curtea apreciază faţă de conţinutul informaţiilor de Ministerul Justiţiei şi reţinând că statul austriac a solicitat odată cu depunerea cererii de transfer şi preluarea executării pedepsei de către statul de executare, că aceste documente pot fi considerate ca o acceptare a transferului condamnatului. Referitor la precizarea Ministerului Justiţiei relativă la informarea statului de condamnare asupra modalităţii în care în care se va realiza executarea, Curtea apreciată că aceasta se impune nu doar la cererea expresă a acestui stat, ci în toate cazurile, faţă de disp. art. 4 pct. 5 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi respectiv art. 4 pct. 5 lit. d) din Legea nr. 76/1996, care prevăd obligaţiile statelor de a informa condamnatul despre orice demers în legătură cu transferul, fiind dreptul acestuia de a cunoaşte modalitatea efectivă în care se va realiza executarea pedepsei, întrucât există situaţii cât pedeapsa aplicată este incompatibilă prin natura sau durata cu pedeapsa prevăzută în legea statului de executare.
Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetăţean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 8 ani este definitivă, la data primirii cererii de transferare, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracţiuni, potrivit legii penale a statului român, în pofida lipsei de consimţământ la transfer a persoanei condamnate, motivat de faptul că are afecţiuni medicale care pot fi tratate în Austria.
Faţă de cele consemnate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul condamnatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.B. împotriva Sentinţei penale nr. 97 din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 238/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
