ICCJ. Decizia nr. 2434/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2434/2013
Dosar nr. 9963/118/2012
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursul declarat de inculpatul A.C.D., constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 22 iulie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 9963/118/2012 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.C.D., fiul lui P. şi D., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanţa şi a respins ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a constatat că prin Rechizitoriul nr. 1054/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa inculpatul A.C.D. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la 20 decembrie 2011 şi 2 iunie 2012, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale normale cu minora parte vătămată I.I.M. în vârstă de aproximativ 12 ani, minoră care se afla în îngrijirea, ocrotirea şi educarea sa încă de la vârsta de doi ani.
Inculpatul A.C.D. a fost arestat prin încheierea nr. 116 din data de 4 iulie 2012 a Tribunalului Constanţa.
Prin Sentinţa penală nr. 194 din data de 24 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul penal nr. 9963/118/2012, Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală a închisorii de 11 ani şi pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa închisorii aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 4 iulie 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. menţinut măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 116 din 4 iulie 2012 a Tribunalului Constanţa.
Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Curtea de Apel a constatat că în cauză subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, care au fost consolidate prin pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului, care, deşi nedefinitivă, conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele deduse judecăţii şi constituie un argument suplimentar pentru privarea de libertate a inculpatului.
S-a apreciat că din probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti rezultă indicii temeinice, în accepţiunea art. 68 C. proc. pen. şi art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracţiunile deduse judecăţii, constând în aceea că în datele de 20 decembrie 2011 şi 2 iunie 2012 a întreţinut raporturi sexuale normale cu minora I.I.M., în vârstă de 12 ani, care se afla în îngrijirea, ocrotirea şi educarea sa.
Indiciile temeinice de comitere a faptei s-a apreciat că sunt susţinute de procesele-verbale în care sunt consemnate declaraţiile părţii vătămate I.I.M., declaraţiile martorilor Ş.G., Ş.V. şi I.A., procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile inculpatului care recunoaşte că a întreţinut raporturi sexuale cu minora, analizate în considerentele hotărârii primei instanţe.
S-a apreciat că în continuare este aplicabil cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, dar şi pericolul social concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanţele şi împrejurările de fapt ale comiterii faptei, astfel cum a fost reţinută în sarcina inculpatului.
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei de care este acuzat, vârsta părţii vătămate, urmările produse asupra părţii vătămate, rezonanţa socială a acestui gen de fapte.
Curtea de Apel a apreciat că fapta de care este acuzat inculpatul stârneşte o reacţie profund negativă în societate, sentiment care se acutizează cu pregnanţă în cadrul comunităţilor restrânse, în care fiecare persoană ajunge să cunoască despre comiterea faptei. În raport de acuzaţiile aduse inculpatului, modul în care se reţine că a acţionat şi urmarea produsă, dar şi de faptul că există o hotărâre de condamnare în primă instanţă a inculpatului, că pericolul concret pentru ordinea publică nu a dispărut şi nici nu s-a estompat, întrucât starea de insecuritate indusă cetăţenilor prin săvârşirea unor pentru infracţiuni de o gravitate mare este în mod evident semnificativă şi durabilă în timp, mai ales pe fondul condamnării la o pedeapsă mare, care subliniază gravitatea faptei.
În concluzie, Curtea de Apel a considerat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, fiind singura măsură preventivă proporţională şi menită să asigure buna desfăşurare a procesului penal. Nu este posibilă înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpatul A.C.D. a declarat recurs şi a solicitat revocarea măsurilor preventive, deoarece nu el este autorul faptelor pentru care este condamnat.
Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.C.D.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol "când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive".
Probele administrate în cauză relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum acestea au fost descrise.
Inculpatul recurent este bănuit că a întreţinut raporturi sexuale normale cu o minoră în vârstă de 12 ani, care se afla în îngrijirea, ocrotirea şi educarea sa, încă de la vârsta de doi ani.
Totodată se constată că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei ultime condiţii Înalta Curte are în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea acestora (violarea repetată de către inculpat a minorei de a cărei îngrijire, ocrotire şi educare a avut-o în responsabilitate încă de când aceasta avea vârsta de doi ani), sentimentul de teamă şi insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societăţii civile (săvârşirea infracţiunii de viol asupra unei minore de 12 ani, tocmai de cel care şi-a asumat ocrotirea acesteia), aspecte care denotă periculozitate şi justifică o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică.
Împrejurarea că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii fiind totodată şi în concordanţă cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Cum temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menţinută în continuare faţă de inculpat, pentru buna desfăşurare a judecăţii şi aflarea adevărului în cauză.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciind că recursul inculpatului A.C.D. este nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.C.D. împotriva încheierii de şedinţă din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 9963/118/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2432/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2436/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
