ICCJ. Decizia nr. 2432/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2432/2013

Dosar nr. 1536/46/2013

Şedinţa publică din 31 iulie 2013

Deliberând asupra recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 18 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1536/46/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata A.M.A. şi a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 emis în data de 23 ianuarie 2013 de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 970/109/2013, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză, după rămânerea definitivă a încheierii.

În temeiul dispoziţiilor art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel a impus inculpatei A.M.A. să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Piteşti, decât cu acordul instanţei;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

c) să se prezinte la organul de poliţie, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

În temeiul dispoziţiilor art. 1602 alin. (31) C. proc. pen., a obligat pe inculpată ca, pe timpul liberării provizorii, să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu se apropie de martori, experţi, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;

b) să nu exercite funcţia pe care a avut-o în cadrul Cabinetului de Medicină a Muncii din Policlinica Piteşti.

S-a atras atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., care prevăd că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive.

Pentru a dispune astfel, Curte de Apel a avut în vedere următoarele:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, prin Rechizitoriul nr. 137/P/2008, a dispus trimiterea în stare de judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei A.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prev. şi ped. de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpata în perioada 2008 - 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la mai mulţi denunţători, diferite sume de bani, însumând valoarea de aproximativ 10.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor medici, funcţionari pentru a înlesni rezolvarea unor cereri ale denunţătorilor.

Tribunalul Argeş, prin Sentinţa penală nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2411/109/2013, a condamnat-o pe inculpată la 4 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A menţinut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatei şi a dedus din pedeapsă perioada executată. A soluţionat şi alte aspecte ale cauzei penale referitoare la instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal, şi la restituirea unor sume de bani către martorii denunţători. De asemenea, a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 6.000 lei.

În cadrul procedurii soluţionării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea de Apel a procedat la examinarea în principiu a admisibilităţii cererii, potrivit dispoziţiilor art. 1608 C. proc. pen.

Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de normele legale aplicabile în materie, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei nu depăşeşte 18 ani şi nu există un alt impediment legal pentru ca cererea formulată să fie analizată în fond şi prin urmare, a dispus admiterea în principiu.

A reţinut Curtea de Apel că în declaraţia sa inculpata a învederat că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal şi cooperarea cu organele de cercetare penală materializată într-un denunţ şi a precizat că, în situaţia în care cererea va fi admisă, va respecta toate obligaţiile şi interdicţiile impuse de lege şi de către instanţă, şi nu va încerca să denatureze stabilirea adevărului judiciar în cauză.

În legătură cu dispoziţiile legale aplicabile în materia privind instituţia eliberării condiţionate sub control judiciar, Curtea de Apel a apreciat următoarele:

Art. 23 din Constituţie consacră libertatea individuală ca drept fundamental al omului. În conformitate cu dispoziţiile alin. (10) al art. 23 din Constituţie "Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune." Reglementările constituţionale amintite sunt concretizate şi dezvoltate de dispoziţiile C. proc. pen., respectiv cele cuprinse în Secţiunea a V-a, titlul IV cu referire la instituţia liberării provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune.

Curtea de Apel a considerat că din conţinutul dispoziţiilor normative constituţionale rezultă, în mod evident, că eliberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o garanţie constituţională importantă a libertăţii individuale în situaţiile în care exercitarea acestui drept fundamental este restrânsă ca urmare a aplicării măsurii arestării preventive.

De aceea, susţine Curtea de Apel, având în vedere normele din Legea fundamentală mai sus invocate, se ajunge la concluzia că eliberarea provizorie nu poate fi considerată "o simplă vocaţie" a inculpatului arestat. S-a susţinut că această instituţie se constituie într-un drept al inculpatului împotriva căruia s-a luat o astfel de măsură de prevenţie, fapt ce rezultă în mod expres din formularea alin. (10) al art. 23 din Constituţie. De altfel, s-a susţinut că în ipoteza în care se împărtăşeşte ideea că liberarea provizorie este doar o vocaţie şi nu un drept, s-ar ajunge la concluzia inadmisibilă din punct de vedere juridic că acordarea beneficiului acestei instituţii ar exprima puterea discreţionară a judecătorului.

Curtea de Apel a apreciat că sintagma folosită de disp. art. 1602 alin. (1) şi respectiv art. 1604 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanţa de judecată nu exprimă "vocaţia inculpatului arestat" şi nici puterea discreţionară de apreciere a instanţei privind aplicarea acestei instituţii.

Curtea de Apel a considerat că sensul corect al dispoziţiei normative penale este relevat de distincţia pe care dreptul public, cu deosebire dreptul constituţional, o realizează între substanţa dreptului şi exerciţiul acestora. Astfel, în limitele marjei de apreciere recunoscute de către lege şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, instanţa trebuie să stabilească dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru care inculpatul să îşi poată exercita dreptul la liberare provizorie sub control judiciar. O astfel de interpretare şi coroborare a textelor normative constituţionale şi penale exclude şi ideea de "oportunitate" a acordării beneficiului liberării sub control judiciar sau pe cauţiune. Conceptul de "oportunitate" este de altfel, specific dreptului administrativ şi, în opinia Curţii de Apel, nu îşi găseşte aplicarea în dreptul penal.

În legătură cu aprecierea pe care trebuie să o realizeze instanţa asupra exercitării dreptului la liberare sub control judiciar, Curtea de Apel a precizat că interesează condiţiile de legalitate şi temeinicie. De altfel, dispoziţiile art. 1608a a alin. (6) C. proc. pen. arată în mod expres că cererile în cauză sunt respinse ca neîntemeiate şi nu ca inoportune, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

O astfel de interpretare a considerat Curtea de Apel că permite instanţei în a aprecia temeinicia unei astfel de cereri ca un aspect particular al condiţiilor de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească.

Relevante pentru soluţionarea cererii formulate de către inculpata A.M.A. au fost considerate dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa trebuie să verifice dacă liberarea provizorie sub control judiciar este adecvată scopului pentru care s-a dispus măsura preventivă. Aceste reglementări implică criteriile şi cerinţele principiului proporţionalităţii, aşa cum în mod constant este invocat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ori de câte ori este pusă în discuţie marja de apreciere legitimă recunoscută autorităţilor judiciare.

Totodată, Curtea de Apel a avut în vedere şi dispoziţiile procesual penale speciale cu privire la verificarea posibilităţii ca inculpata, odată pusă în libertate, să nu săvârşească alte infracţiuni sau dacă există posibilitatea ca aceasta să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte (art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.)

Relevantă pentru speţă a fost indicată şi Decizia nr. 17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura recursului în interesul legii, privind corecta interpretare a textelor de lege procesual penale în legătură cu instituţiile liberării provizorii sub control judiciar şi pe cauţiune.

Aplicând aceste dispoziţii normative la situaţia de fapt existentă în cauză, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Inculpata A.M.A. a fost arestată preventiv reţinându-se ca temei juridic dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., în sensul că există date potrivit cărora inculpata ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză şi, totodată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa este mai mare de 4 ani, existând probe care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În legătură cu aceste aspecte, Curtea de Apel a subliniat că una dintre diferenţele dintre instituţia liberării provizorie, iar pe de altă parte înlocuirii sau revocării măsurii arestării preventive constă în aceea că în prima situaţie temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat şi continuă să existe.

În consecinţă, Curtea de Apel a considerat că în această procedură a verificării temeiniciei şi legalităţii cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, nu se examinează în detaliu aspectul existenţei sau nu a temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive pentru inculpată.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a reţinut că aplicarea măsurii arestării preventive are ca scop buna desfăşurare a procesului penal, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) C. proc. pen., procesul penal trebuie să contribuie, printre altele, şi la apărarea ordinii de drept, precum şi la prevenirea infracţiunilor. În raport cu aceste dispoziţii normative, a apreciat că pericolul pe care persoana inculpatei îl reprezintă pentru ordinea publică, dacă este pusă în libertate, reprezintă un criteriu pe care instanţa trebuie să-1 aibă în vedere, chiar şi în procedura verificării temeiniciei şi legalităţii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Apoi, Curtea de Apel a constatat că nu există probe, date, indicii, potrivit cărora inculpata, în stare de libertate, ar putea influenţa negativ desfăşurarea procesului penal în această cauză, în sensul dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.

A arătat că Ministerul Public a invocat transcrierea unor convorbiri telefonice precum şi diferite acte intitulate "contracte" încheiate de către inculpată cu denunţătorii, din care rezultă că inculpata are intenţia de a denatura aflarea adevărului judiciar în această cauză, însă a considerat că toate aceste indicii sau probe nu demonstrează o astfel de intenţie a inculpatei, deoarece convorbirile telefonice şi actele la care se referă acuzare au fost realizate mai înainte de începerea urmăririi penale şi implicit mai înainte ca inculpata să cunoască că împotriva sa se efectuează cercetări penale.

Prin urmare, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reţine că aceste fapte ale inculpatei au avut ca scop denaturarea aflării stabilirii adevărului judiciar în această cauză, atâta timp cât petiţionara inculpată nu avea cunoştinţă de existenţa unui proces penal în care să se efectueze cercetări împotriva sa.

A considerat că, aşa cum rezultă din probele existente la dosar, inculpata a avut o atitudine cooperantă cu autorităţile judiciare recunoscând un număr de 7 acte materiale din acuzaţiile formulate împotriva sa. Mai mult decât atât, inculpata a înţeles să colaboreze cu organele de cercetare penală şi chiar a formulat un denunţ care se află în faza administrării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, fapt atestat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, prin Adresa nr. 26/P/din 7 iunie 2013.

Un alt aspect analizat de Curtea de Apel s-a referit la durata arestării preventive pentru inculpata A.M.A.

Curtea de Apel a constatat că, fără a pune în discuţie criteriul rezonabilităţii perioadei de detenţie, intervalul de timp scurs din momentul aplicării acestei măsuri şi până în prezent, este suficient pentru a realiza scopul acestei măsuri de prevenţie, respectiv apărarea valorilor şi relaţiilor sociale care formează ordinea publică într-o societate democratică, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Au fost apreciate ca relevante pentru soluţionarea cauzei şi aspectele de circumstanţiere personală ale inculpatei: nu are antecedente penale şi cu o situaţie familială dificilă, deoarece mama sa are nevoie de îngrijiri speciale ce nu pot fi acordate decât de petiţionară.

Astfel, Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 136 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că eliberarea provizorie sub control judiciar este adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi apărarea ordinii publice şi a ordinii de drept şi a constatat că în cauză s-a administrat în mare parte probatoriul, şi nu există risc ca inculpata să poată influenţa martorii care eventual ar mai putea fi audiaţi.

A mai arătat că obligaţiile de supraveghere impuse inculpatei potrivit legii, ca urmare a admiterii a cererii formulate, reprezintă garanţii importante pentru buna desfăşurare în continuare a procesului penal şi apărarea valorilor specifice ordinii publice, apreciind că aceste obligaţii reprezintă în esenţă restrângeri importante ale libertăţii individuale, fiind aplicabile în cauză şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului relevantă.

Curtea de Apel a considerat că existenţa în cauză a unei hotărâri de condamnare a inculpatei la o pedeapsă privativă de libertate, nu poate reprezenta un argument pentru a considera că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată, deoarece inculpata se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi a constatat că, în acest moment procesual, starea de arest preventiv în care se află inculpata depăşeşte ca măsură restrictivă a libertăţii individuale ceea ce este necesar pentru buna desfăşurare a procesului penal, măsura ca atare nemaifiind adecvată scopului urmărit de legea penală.

Aplicând principiul proporţionalităţii, la care se referă în mod constant jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în situaţiile în care examinează legitimitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi, Curtea de Apel a apreciat că în raport cu probatoriul administrat în cauză că, măsura arestării preventive a inculpatei nu mai este adecvată situaţiei de fapt şi scopului procesului penal şi, prin urmare, se impune continuarea soluţionării cauzei cu judecarea inculpatei în stare de libertate, aplicându-se măsurile restrictive pe care instituţia liberării provizorii sub control judiciar le prevede.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond respingerea cererii de liberare sub control judiciar formulată de inculpata A.M.A., ca fiind neîntemeiată.

Ministerul Public şi-a motivat recursul în sensul că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei A.M.A. nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, soluţia temeinică fiind aceea de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată (cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 teza a II-a C. proc. pen.).

Se susţine că în considerentele încheierii, acelaşi complet al instanţei de apel care, în urmă cu două zile, pe 16 iulie 2013, a menţinut starea de arest, a revenit asupra punctului de vedere exprimat anterior şi, a apreciat că, dimpotrivă durata arestării preventive este suficientă, existenţa unei hotărâri de condamnare nu mai reprezintă un argument în menţinerea stării de arest preventiv, inculpata nu are antecedente penale şi a recunoscut o parte din actele materiale reţinute în sarcina sa.

Procurorul a considerat că soluţia şi motivarea nu pot să fie primite, deoarece cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este un drept al inculpatei, ci doar o vocaţie a acesteia, iar condiţiile pentru acordarea liberării, prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se completează cu cele menţionate în art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 C. proc. pen.

Legea procesual penală română conferă inculpatei arestate un drept de a cere liberarea provizorie sub control judiciar şi nu un drept la liberare, întrucât rolul instanţei nu trebuie să se rezume la analiza condiţiilor formale ale cererii, din moment ce legiuitorul lasă instanţei puterea de a aprecia dacă inculpata poate fi liberată sub control judiciar. Ceea ce primează în aprecierea oportunităţii unei asemenea cereri este gradul de pericol social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata lăsată în stare de libertate.

Deşi, sub aspect formal sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., trebuie efectuat şi un examen asupra cerinţelor inserate în art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 C. proc. pen., urmând a fi analizate elementele ce privesc fapta săvârşită, gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse şi persoana inculpatei pentru a aprecia asupra oportunităţii luării acestei măsuri.

În recursul său, procurorul a arătat că, pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti efectuată în faţa primei instanţe de judecată, de la data luării măsurii arestării preventive şi până în prezent, inculpata A.M.A. a formulat mai multe cereri de liberare provizorie sub control judiciar, toate fiind respinse de Tribunalul Argeş, încheierile pronunţate fiind menţinute de Curtea de Apel Piteşti.

Mai susţine că de la 16 iulie 2013, dată la care Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut starea de arest a inculpatei, şi până la data de 18 iulie 2013, când acelaşi complet de judecată al Curţii de Apel a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, nu au intervenit elemente noi care să conducă la concluzia oportunităţii admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi să justifice punerea în libertate a inculpatei. Recunoaşterea parţială a săvârşirii unor acte materiale, nu vizează temeiurile arestării preventive şi nu dovedeşte netemeinicia sau modificarea aspectelor avute în vedere la luarea acestei măsuri.

În acest context, procurorul consideră că persistenţa motivelor plauzibile care au condus la arestarea persoanei bănuite că a săvârşit o infracţiune constituie o condiţie sine qua non a legalităţii menţinerii în stare de detenţie, ceea ce denotă că nu s-a depăşit un termen rezonabil de la arestare, în accepţiunea pe care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului o conferă acestei noţiuni şi de aceea consideră că lăsarea în libertate a inculpatei, în acest moment, nu este oportună, iar menţinerea stării de arest preventiv contribuie la buna desfăşurare a procesului penal.

Examinând recursul declarat, în raport cu conţinutul a actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 137/P/2008 din 28 februarie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei A.M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reţinut că inculpata A.M.A., în perioada 2008 - 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a săvârşit la diferite intervale de timp, 14 acţiuni, ce prezintă fiecare în parte, conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă, pretinzând suma totală de 29.000 lei şi 5.000 euro şi primind suma totală de 25.700 lei şi 5.000 euro, astfel:

1) - a pretins şi primit de la denunţătorul A.A. (în prezent decedat) suma totală de 6.000 lei lăsând să se creadă că are influenţă asupra medicului B.C. şi asupra unor funcţionari publici din cadrul AJOFM Argeş pentru obţinerea deciziei de pensionare pe caz de invaliditate cât şi pentru obţinerea unor documente necesare întocmirii dosarului de pensionare;

2) - a pretins şi primit de la martorul-denunţător S.I. suma de totală 4.000 lei lăsând să se creadă că are influenţă şi chiar având influenţă asupra unor medici pentru a-i întocmi actele şi documentele necesare obţinerii pensiei de invaliditate;

3) - a pretins şi primit suma de 2.000 euro şi a mai pretins suma de 1.300 lei de la V.D. şi V.M., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul B.D. - Sucursala Piteşti pentru a-1 angaja pe V.D. la această unitate bancară în funcţia de inspector;

4) - după ce iniţial a primit cu titlu de împrumut de la martora-denunţătoare R.F. suma de 1.500 lei, ulterior, pentru a nu-i mai restitui această sumă, a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra unor medici în vederea pensionării pe caz de invaliditate a surorii sale, P.G.;

5) - a pretins şi primit de la martorul-denunţător M.I. suma totală de 2.200 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor medici, pentru a-i întocmi actele şi documentele necesare obţinerii pensiei de invaliditate;

6) - a pretins şi primit de la martora-denunţătoare I.M. suma de 600 lei lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor medici pentru avizarea favorabilă a dosarului de pensionare pe caz de invaliditate a cuscrului acesteia, numitul B.N.;

7) - a pretins şi primit de la martora-denunţătoare B.L. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor medici pentru a-i întocmi actele şi documentele necesare obţinerii pensiei de invaliditate şi pentru emiterea deciziei de pensionare;

8) - a pretins şi primit de la martora-denunţătoare O.G. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor medici pentru a-i întocmi actele şi documentele necesare rezolvării favorabile a contestaţiei la decizia medicală prin care i-a fost sistată pensia de invaliditate;

9) - a pretins şi primit de la martora-denunţătoare M.E. suma de 1.700 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra medicului B.C. pentru a-i aviza favorabil dosarul de pensionare pe caz de invaliditate;

10) - a pretins şi primit de la martorul-denunţător L.A.M. sumele de 2.000 euro şi 1.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor poliţişti cu funcţii de conducere din cadrul IPJ Argeş sau IGPR, pentru a-l angaja pe denunţător în funcţia de agent de poliţie la IPJ Argeş;

11) - a pretins de la martora-denunţătoare M.N.R. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra medicului N.C.M. pentru a-l angaja pe soţul ei în funcţia de şofer la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş;

12) - a pretins şi primit de la martora-denunţătoare D.C.E. suma de 1.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul SC I. în vederea angajării acesteia la agentul economic în cauză;

13) - a pretins şi primit de la M.M. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor medici pentru a o ajuta pe denunţătoare să obţină pensie de invaliditate;

14) - a pretins şi primit de la martorul denunţător U.V. suma totală de 2.700 lei lăsând să se creadă că are influenţă asupra medicilor care eliberau acte medicale pentru dosarul de pensionare pe caz de invaliditate cât şi asupra membrilor comisiei de evaluare a capacităţii de muncă care emiteau decizia de pensionare a acestuia.

Prin Sentinţa penală nr. 605 din 18 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 2411/109/2013, s-a dispus condamnarea inculpatei A.M.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57 C. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. precum şi menţinerea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata A.M.A. cu primul termen de judecată fixat la data de 05 septembrie 2013.

Înalta Curte consideră că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pentru inculpaţi, iar instanţa este cea care este chemată să aprecieze dacă se impune sau nu cercetarea inculpaţilor în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

De asemenea, Înalta Curte nu va reţine criticile formulate în recursul Ministerului Public, în sensul că acelaşi complet al instanţei de apel care, cu două zile în urmă, a menţinut starea de arest, a revenit asupra punctului de vedere exprimat anterior şi, a apreciat că, dimpotrivă durata arestării preventive este suficientă, existenţa unei hotărâri de condamnare nu mai reprezintă un argument în menţinerea stării de arest preventiv, inculpata nu are antecedente penale şi a recunoscut o parte din actele materiale reţinute în sarcina sa.

Aşa cum rezultă fără echivoc din interpretarea art. 1602 C. proc. pen., instanţa este cea care apreciază acordarea liberării provizorii sub control judiciar, iar nici un alt text de lege nu limitează acest drept al instanţei şi nici nu îl situează în vreun moment procesual ori altul, critica fiind pur formală şi fără fundament legal.

Înalta Curte, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata A.M.A. a pretins şi primit sume de bani sau alte foloase materiale pentru sine sau pentru altul, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici cu statut special (poliţişti cu funcţii de conducere sau persoane cu funcţii de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne), funcţionari publici (cadre medicale cu funcţii de conducere sau medici) şi funcţionari (persoane cu funcţii de conducere în societăţi comerciale sau bancare), pentru a-i determina să facă acte ce intră în atribuţiunile lor de serviciu.

Analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv scopul măsurii care se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpata este judecată, relevă suficiente indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata A.M.A. ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.

Existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie" măsura arestării preventive şi prelungirea acesteia fiind, astfel, conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului.

Drept urmare, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpata A.M.A., în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi apreciază că nici sub aspectul oportunităţii cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpata A.M.A. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea de cadru medical a inculpatei), cât şi la cele care privesc persoana acesteia, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie.

Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei A.M.A. nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de natura şi gradul ridicat de pericol social concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârşit şi de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual, întrucât s-ar induce la nivelul colectivităţii o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare, sens în care Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei A.M.A. în libertate, nu s-a diminuat.

Privarea de libertate în continuare a inculpatei apare ca necesară şi prin prisma scopului bunei desfăşurări a judecăţii şi realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menţinerea inculpatei în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Împrejurarea că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumţia de nevinovăţie a inculpatei, deoarece limitarea libertăţii persoanei se încadrează în dispoziţiile legii şi este totodată în concordanţă cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti este fondat, astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite, va casa în totalitate hotărârea atacată şi, în fond, rejudecând va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata A.M.A.

Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii de şedinţă nr. 95/A din 18 iulie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1536/46/2013 privind pe intimata inculpată A.M.A.

Casează în totalitate hotărârea recurată şi, în fond, rejudecând:

Respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 2431/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2434/2013. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2432/2013. Penal