ICCJ. Decizia nr. 2424/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2424/2013
Dosar nr. 3990/1/2013
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulată de T.P.C., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 74/F din data de 22 februarie 2011 a Tribunalului Ialomiţa, secţia penală, după schimbarea încadrărilor juridice, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatul T.P.C. (fiul lui C. şi N.,) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA, iar în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Conform art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. S-a mai dispus, în temeiul art. 85 C. pen., anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia (rămasă definitivă la data de 16 august 2010) şi executarea de către inculpat a pedepsei de 10 ani închisoare şi 5 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. în temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii perioada reţinerii de 24 ore din data de 21 aprilie 2009.
Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 şi art. 1003 din vechiul C. civ., Tribunalul a obligat pe inculpatul T.P.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.G. SRL, prin lichidator judiciar E.I. SPRL, la plata sumei de 419.944 RON, plus penalităţi de întârziere calculate până la achitarea debitului, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa. De asemenea, inculpatul T.P.C. şi coinculpatul D.G., au fost obligaţi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, prin lichidator judiciar C.I.E. IPURL, la plata sumei de 1.690.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă SC A. SRL.
S-a dispus ca în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie de pe dispozitivul acesteia să fie comunicată Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
S-a respins cererea părţii civile Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor, iar în temeiul art. 191 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi, în solidar cu părţile responsabile civilmente SC T.G. SRL şi SC E. SRL, la plata sumei de 1.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul T.P.C., în cuantum de 300 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin Decizia penală nr. 161 A din 28 mai 2012 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii T.P.C. şi D.G. împotriva Sentinţei penale nr. 74/F din data de 22 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 4828/98/2010, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând s-au dispus următoarele:
I. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., aplicată inculpatului T.P.C. prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, astfel:
- cu privire la ambii inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din C.pen.;
- cu privire la inculpatul T.P.C., din infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991 în infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
II. În temeiul art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., inculpatul T.P.C. a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele astfel stabilite şi pedeapsa principală de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 248/2010 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă la data de 16 august 2010 (cu privire la care, prin sentinţa penală apelată, a fost anulată suspendarea condiţionată, conform art. 85 C. pen.) şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală durata reţinerii de 24 de ore din data de 21 din 22 aprilie 2009.
III. Ca urmare a decesului inculpatul D.G., Curtea de Apel a dispus încetarea procesului penal şi a înlăturat dispoziţia privind obligarea acestuia, în solidar cu inculpatul T.P.C. şi cu partea responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de despăgubiri către partea civilă SC A. SRL. în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, cu privire la inculpatul D.G., au rămas în sarcina statului.
Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. în ref. la art. 998 - 999 şi art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., inculpatul T.P.C. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata sumei de 1.690.000 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale, către partea civilă SC A. SRL.
S-a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului D.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SA, la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul T.P.C. Prin Decizia nr. 288 din 29 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4828/98/2010 Înalta Curte a respins ca nefondat recursul inculpatului T.P.C.
Înalta Curte a reţinut că inculpatul T.P.C. a beneficiat la toate etapele judecăţii de asistenţa juridică a unui avocat ales, care l-a reprezentat pe acesta în condiţiile art. 174 alin. (1) C. proc. pen.; în condiţiile art. 172 alin. (7) C. proc. pen. apărătorul inculpatului a exercitat drepturile procesuale ale inculpatului, printre care dreptul a formula cereri, inclusiv dreptul de a solicita probe noi, la fond şi în apel, de a pune concluzii şi de a formula excepţii; în apel au fost încuviinţate probe, care au fost administrate, iar în recurs nu au mai fost solicitate probe noi, cu excepţia înscrisurilor.
S-a reţinut că având în vedere că în cursul judecăţii, la toate etapele procedurii judiciare, inculpatul a optat pentru reprezentare prin avocat, acesta nu a putut fi audiat; însă în cursul urmăririi penale, T.P.C. a fost audiat, atât în calitate de învinuit, cât şi în calitate de inculpat, în prezenţa avocaţilor aleşi, iar acuzaţiile şi drepturile/obligaţiile procesuale i-au fost aduse la cunoştinţă în prezenţa avocatului ales.
S-a reţinut că s-a amânat soluţionarea recursului pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării, cerere încuviinţată la termenul din 13 noiembrie 2012, iar la termenul de judecată, din 29 ianuarie 2013, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea pronunţării deciziei cu motivarea că va depune înscrisuri din care rezultă că a fost acoperit parţial prejudiciul, motiv pentru care Înalta Curte a admis cererea apărătorului şi a amânat pronunţarea deciziei la data de 29 ianuarie 2013, însă la dosar nu au fost depuse pretinsele înscrisuri la care s-a făcut referire.
S-a mai reţinut că apărătorul ales al inculpatului a depus motive scrise de recurs, pe care le-a dezvoltat şi completat cu ocazia acordării cuvântului la dezbateri, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17 şi 14 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul T.P.C., care a susţinut că nu a fost legal citat pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, fiind astfel incident cazul prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc. pen., sens în care a solicitat casarea deciziei atacate, rejudecarea şi achitarea sa.
Examinând în principiu contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa examinează dacă cererea priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Aşadar, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori care nu pot fi înlăturate pe alte căi, deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, care trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Pentru că este o cale extraordinară de atac contestaţia în anulare poate fi utilizată numai în acele situaţii în care, pentru restabilirea legalităţii şi pentru asigurarea drepturilor esenţiale ale părţilor în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti trebuie desfiinţată.
Aşadar, determinarea precisă a ipotezelor şi condiţiilor în care poate fi utilizată contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma într-o posibilitate - la îndemâna oricui şi oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat şi a stabilităţii hotărârilor definitive.
Prin urmare, în această fază prealabilă, instanţa se limitează doar la verificarea cererii de contestaţie în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu.
În legătură cu cuprinsul cererii de contestaţie, potrivit art. 387 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul este obligat să arate toate cazurile de contestaţie pe care le invocă şi toate motivele aduse în sprijinul acestora. Această cerinţă împiedică partea de a face cereri succesive, întemeiate pe alte încălcări ale legii de procedură, neindicate anterior.
Înalta Curte reţine că, în recurs, prealabil expunerii considerentelor deciziei luate, instanţa a menţionat că inculpatul T.P.C. a beneficiat în toate etapele judecăţii de asistenţa juridică a unui avocat ales, care l-a reprezentat pe acesta în condiţiile art. 174 alin. (1) C. proc. pen., iar în condiţiile art. 172 alin. (7) C. proc. pen., apărătorul inculpatului a exercitat drepturile procesuale ale inculpatului, printre care dreptul de a formula cereri, inclusiv dreptul de a solicita probe noi: la fond şi în apel, de a pune concluzii şi de a formula excepţii; în apel au fost încuviinţate probe, care au fost administrate, iar în recurs nu au mai fost solicitate probe noi, cu excepţia înscrisurilor.
S-a reţinut că în cursul judecăţii, la toate etapele procedurii judiciare, deci inclusiv în recurs, inculpatul a optat pentru reprezentare prin avocat, şi de aceea nu a putut fi audiat: însă în cursul urmăririi penale, T.P.C. a fost audiat, atât în calitate de învinuit, cât şi în calitate de inculpat, în prezenţa avocaţilor aleşi, iar acuzaţiile şi drepturile/obligaţiile procesuale i-au fost aduse la cunoştinţă în prezenţa avocatului ales.
Soluţionarea recursului s-a amânat pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării, cerere încuviinţată la termenul din 13 noiembrie 2012, iar la termenul de judecată, din 29 ianuarie 2013, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea pronunţării deciziei cu motivarea că va depune înscrisuri din care rezultă că a fost acoperit parţial prejudiciul, motiv pentru care Înalta Curte a admis cererea apărătorului şi a amânat pronunţarea deciziei la data de 29 ianuarie 2013.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recurentul-inculpat T.P.C. a avut cunoştinţă de procesul stabilit pentru recurs, că a mandatat un avocat pentru a-l apăra şi că a fost într-adevăr apărat de avocatul respectiv, la proces.
Pe de altă parte, în cursul judecăţii în recurs, inculpatul a fost citat, la domiciliul cunoscut şi prin afişare la uşa Consiliului local, iar apărătorul ales nu a invocat aspecte legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile.
Mai mult decât atât, inculpatul a semnat personal recursul promovat, stabilindu-şi domiciliul procesual la cabinetul apărătorului ales, avocat B.U.
Înalta Curte subliniază că citarea inculpatului în procesul penal nu este o activitate pur formală, nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea, pe de o parte, să informeze pe acesta despre existenţa unei proceduri jurisdicţionale penale (judecarea cauzei în fond, judecarea cauzei în apel sau în recurs), iar pe de altă parte, să asigure acestuia posibilitatea să se prezinte în instanţă şi, în acest fel, să-şi susţină apărările, să formuleze cereri de probe etc.
Aşadar citarea are un dublu scop: cel de încunoştinţare şi de chemare în faţa organelor judiciare.
Potrivit legii procesual penale, în cursul judecăţii, inculpatul aflat în stare de libertate poate fi reprezentat; în majoritatea situaţiilor, iar această reprezentare judiciară este realizată de către apărătorul ales.
În principiile expuse în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009 se arată că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a declarat, de asemenea, că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces nu este absolut şi că, în anumite condiţii, persoana acuzată poate renunţa, de bună voie şi nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără echivoc, la respectivul drept. Este necesar a se constata dacă acuzatul, având cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat, care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces şi că a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informaţiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenţie deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, şi eforturilor depuse de către persoana în cauza pentru a primi informaţiile ce i-au fost adresate.
Or, se reţine că recurentul-inculpat T.P.C. nu s-a prezentat în cursul judecării recursului, însă apărătorul ales a exercitat drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen. şi astfel potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1), art. 171 şi art. 174 şi art. 4 C. proc. pen., instanţa de recurs a respectat dreptul inculpatului de a-şi angaja un apărător ales şi de a fi reprezentat de acesta.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că rezultă fără echivoc că în recurs inculpatul T.P.C. a avut cunoştinţă de judecarea acestuia (ca de altfel de întreg parcursul procesual a cauzei în care a fost judecat), că apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea reală şi a exercitat efectiv toate drepturile procesuale ale acestuia prin cererea de depunere unor probe la dosar (înscrisuri), formularea cererilor de amânare a judecăţii pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale şi de amânare a pronunţării hotărârii.
Toate acestea contrazic în mod evident susţinerile contestatorului, potrivit cărora nu a fost corect citat şi, astfel, nu a avut cunoştinţă despre judecarea recursului, susţineri care sunt pur formale şi nu pot fi acceptate ca argumente pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 288 din 29 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4828/98/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 288 din 29 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4828/98/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2423/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2425/2013. Penal → |
|---|
