ICCJ. Decizia nr. 2425/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2425/2013
Dosar nr. 45443/3/2012/a5
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de inculpaţii M.R. şi G.A.I., constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 15 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 45443/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor M.R. şi G.A.I., iar potrivit art. 139 alin. (1) din acelaşi cod, a respins, ca nefondate, cererile acestora de înlocuire cu o măsură alternativă, neprivativă de libertate.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a constat că ambii inculpaţi au fost arestaţi preventiv la data de 31 octombrie 2012, în temeiul art. 143 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi au fost condamnaţi, în primă instanţă, prin Sentinţa penală nr. 403/F din data de 22 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare, primul pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar cel de-al doilea pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că, la data de 30 octombrie 2012, inculpatul M.R. a fost prins în flagrant în timp ce transporta cantitatea de 55,34 de grame de cocaină, pe care urma să o remită inculpatului G.A.I. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul G.A.I. a procurat acele droguri din Spania, prin intermediul altei persoane (M., faţă de care urmărirea penală a fost disjunsă).
Curtea de Apel a considerat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, în opinia Curţii de Apel, nu s-au administrat până în prezent probe noi care să contrazică situaţia de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, astfel că, deşi inculpaţii continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că aceştia au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de supraveghere operativă şi de prindere în flagrant, declaraţiile martorului asistent D.D.E., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, declaraţiile martorului cu identitate protejată "I.M." şi declaraţiile inculpaţilor înşişi, care au recunoscut în parte faptele imputate.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina fiecăruia dintre ei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a amândurora continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea presupuselor faptele (de care nu se poate face abstracţie), ramificaţiile transfrontaliere care au condus la aducerea unei cantităţi mari (peste 55 de grame) dintr-un drog de mare risc (cocaină), din Spania în România, mediul infracţional căruia este rezonabil a considera că îi aparţin inculpaţii, ce par a fi versaţi în astfel de acţiuni şi, nu în ultimul rând, datele personale ale acestora (fără ocupaţii şi surse licite de venituri dovedite, inculpatul M.R. cercetat pentru o infracţiune de aceeaşi natură într-un alt dosar, iar inculpatul G.A.I. supus şi el, de-a lungul timpului, mai multor investigaţii penale), toate aceste împrejurări dovedind, în ceea ce îi priveşte, un potenţial criminogen ridicat, care îi expune riscului de reiterare a comportamentului infracţional.
De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că, în raport cu stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă a inculpaţilor este necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii, în condiţiile în care durata acesteia se menţine încă în limite rezonabile, având în vedere complexitatea cauzei şi pronunţarea deja, în primă instanţă, a unei soluţii de condamnare.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpaţii M.R. şi G.A.I. au declarat recurs şi au solicitat revocarea măsurilor preventive, întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică şi nu se vor sustrage judecării cauzei.
Înalta Curte consideră că în mod corect Curtea de Apel a apreciat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3): "când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive".
Probele administrate în cauză relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum acestea au fost descrise.
Astfel, bănuielile se referă la aceea că la data de 30 octombrie 2012, inculpatul M.R. a transportat cantitatea de 55,34 de grame de cocaină, pe care urma să o remită inculpatului G.A.I., drogurile fiind procurate din Spania.
Totodată se constată că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei ultime condiţii se are în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi comise de fiecare dintre inculpaţi, gravitatea acestora (trafic internaţional de droguri de mare risc), sentimentul de teamă şi insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societăţii civile (introducerea în ţară a unei cantităţi de peste 55 grame cocaină - drog de mare risc), aspecte care denotă periculozitate, impun şi justifică o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică.
Împrejurarea că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii fiind totodată şi în concordanţă cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Cum temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menţinută în continuare faţă de inculpaţi, pentru buna desfăşurare a judecăţii şi aflarea adevărului în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursurile inculpaţilor M.R. şi G.A.I. sunt nefondate şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge şi se va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.R. şi G.A.I. împotriva încheierii de şedinţă din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 45443/3/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2424/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2426/2013. Penal → |
|---|
