ICCJ. Decizia nr. 2426/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2426/2013
Dosar nr. 4017/1/2013
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 18 iulie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 458/32/2013 privind pe inculpatul B.V., Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 1603 C. proc. pen., a admis cererea petentului B.V. şi a dispus ridicarea controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a casat încheierea atacată şi rejudecând, în baza art. 1451 raportat la art. 145 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului B.V. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a) - d) C. proc. pen., s-a stabilit că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul B.V. este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (22) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului B.V. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului B.V. (fiul lui V. şi N.) de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13 din 09 mai 2013 emis de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie în Dosarul nr. 371/32/2013, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Curtea de Apel reţine că prin cererea depusă la dosar, inculpatul B.V. a solicitat ridicarea îndatoririi impusă de a nu părăsi ţara, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. corob. cu art. 145 alin. (23) C. proc. pen., întrucât potrivit actelor depuse la dosar, se află în imposibilitate de a se deplasa la unitatea de învăţământ unde şi-a susţinut teza de doctorat pentru a depune o serie de înscrisuri. S-a susţinut că la depunerea acestor înscrisuri prezenţa sa este obligatorie şi de natură a finaliza procedura impusă de obţinerea titlului.
S-a reţinut că potrivit art. 1603 C. proc. pen., controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.
Curtea de Apel a apreciat că faptul că petentul doreşte să finalizeze procedura impusă de susţinerea tezei de doctorat, titlu obţinut anterior, în perioada ridicării temporare a interdicţiei impuse în sarcina sa, poate fi apreciat ca un motiv temeinic de natură a justifica ridicarea controlului judiciar.
Curtea de Apel a reţinut că inculpatul a avut o conduită responsabilă pe perioada ridicării temporare a controlului judiciar, nu a încercat să împieteze buna desfăşurare a procesului penal şi pentru egalitate de tratament juridic faţă de ceilalţi coinculpaţi, care nu sunt supuşi unor măsuri restrictive de drepturi va dispune ridicarea în totalitate a controlului judiciar instituit de instanţă prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din 18 iulie 2013, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, respingerea cererilor de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara şi de ridicare a obligaţiilor stabilite cu ocazia luării măsurii.
Procurorul a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate cererile formulate şi a arătat că în cauză s-au formulat două cereri, una, în scris, întemeiată pe art. 1603 C. proc. pen. pentru ridicarea obligaţiilor stabilite cu ocazia luării măsurii obligării de a nu părăsi ţara, iar alta, ce s-ar fi întemeiat pe art. 139 C. proc. pen. pentru revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. Cu toate că cererea de revocare a măsurii preventive a fost pusă în discuţia părţilor, nu s-a dat o soluţie, instanţa pronunţându-se doar în temeiul art. 1603 C. proc. pen. De altfel, analizându-se motivarea şi dispozitivul încheierii de şedinţă, se constată că aceasta este contradictorie în ce priveşte măsura dispusă şi cererea pe care s-a pronunţat, întrucât în dispozitiv reiese că s-a pronunţat în temeiul art. 1603 C. proc. pen., iar din motivare rezultă că s-a pronunţat pe cererea de revocare a măsurii preventive.
Pe de altă parte, procurorul a motivat recursul în sensul că în mod greşit instanţa s-a pronunţat în temeiul art. 1603 C. proc. pen., în cauză fiind incidente prevederile art. 145 alin. (23) C. proc. pen. întrucât obligaţiile au fost stabilite în temeiul art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (11) C. proc. pen. cu ocazia înlocuirii măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Procurorul a arătat că prevederile art. 1603 C. proc. pen. reglementează modificarea obligaţiilor stabilite în cadrul cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, şi nicidecum modificării obligaţiilor stabilite pe durata măsurilor preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara, fiind două instituţii diferite, instanţa, în mod greşit, s-a pronunţat pe acest temei, în cauză fiind incidente prevederile art. 145 alin. (23) C. proc. pen. şi astfel încheierea pronunţată nu conţine dispoziţii clare care să permită punerea sa în executare.
Încheierea a fost considerată şi netemeinică întrucât, motivele invocate de inculpat (depunerea de înscrisuri la o unitate de învăţământ din Chişinău unde şi-a susţinut teza de doctorat) nu justifică înlocuirea ori încetarea obligaţiilor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pentru că există şi alte modalităţi de transmitere a unor înscrisuri.
Se apreciază de către procuror că motivele invocate de inculpat pentru înlăturarea obligaţiilor stabilite cu ocazia interdicţiei de a părăsi ţara sunt total nejustificate, întrucât teza de doctorat pe care a depus-o la dosar este datată 2010, procedura impusă de susţinerea tezei de doctorat a fost începută cu mult timp înaintea luării măsurii preventive şi acest motiv nu este invocat decât pentru faptul că nu se poate prevala de nici o cauză temeinică şi justificativă pentru revocarea ori înlocuirea interdicţiilor impuse de instanţă. Mai mult decât atât, inculpatul şi-a asumat impunerea unor obligaţii prevăzute de lege încă de la solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, obligaţii care, de altfel, sunt necesare şi proporţionale cu situaţia ce le-a determinat, motivele invocate de continuare a procedurii de susţinere a unei teze de doctorat la o universitate din Chişinău nejustificând ridicarea ori înlăturarea vreuneia din obligaţiile stabilite.
Procurorul a susţinut că şi în situaţia în care s-ar admite că instanţa ar fi dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara (situaţie în care textul de lege aplicabil era art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.), încheierea este netemeinică deoarece temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă şi justifică menţinerea acesteia.
Astfel, de la data la care s-a înlocuit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi până în prezent nu s-a modificat nici una din împrejurările care au constituit temeiuri pentru alegerea acestei măsuri.
S-a precizat că pericolul pentru ordinea publică este actual în condiţiile în care practic, după punerea în libertate, inculpatul a continuat activitatea de folosire fără drept a însemnelor specifice profesiei de avocat, mijloc folosit la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât la unul din imobilele sale, din mun. Bacău, str. O., în titulatura firmei afişate este inserat în continuare cuvântul "avocat".
De asemenea, continuă publicarea anunţurilor în ziarul local "Deşteptarea" (ultimul anunţ datează din 18 iulie 2013), anunţuri în care, chiar dacă nu mai sunt folosite titulaturile de "barou" ori "avocat", se face reclamă activităţilor specifice avocaturii căci o serie de activităţi enumerate nu intră în atribuţiile profesiei de mediator, titulatură sub care se publică anunţul, ci reprezintă acte de asistenţă juridică.
Examinând recursul declarat atât potrivit susţinerilor orale ale reprezentantului Ministerului Public, cât şi celor ale apărătorului inculpatului, în raport cu conţinutul a actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
La data de 3 iunie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus prin rechizitoriul nr. 806/P/2012, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.V. - arestat preventiv la data de 09 mai 2013 - pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen; folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în formă continuată fapte prevăzute de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic, art. 33 lit. b) C. pen.; înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, inculpatul B.V. este bănuit că în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu conţinut neadevărat, folosind denumiri şi însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, exercitând activităţi şi acte specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această calitate, reuşind astfel să inducă în eroare părţile vătămate: C.F.V.A. la 4 iunie 2012, L.R. la 30 august 2010, C.S. la 7 ianuarie 2012, cărora le-a creat un prejudiciu total de 9.500 RON şi martorii B.P. la 14 mai 2012, P.C. şi T.D. la 12 aprilie 2012, M.B. la 20 iulie 2011, B.M. la 27 septembrie 2011, F.P. la 7 ianuarie 2012, C.(V.)C. la 31 martie 2012, precum şi C.A. la 30 iunie 2012;
De asemenea, inculpatul mai este suspectat de comiterea infracţiunii de exercitarea fără drept a activităţii de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat, prev. de art. 281 C. pen., cu ref. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen; pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin încheierea de şedinţă din 05 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 3001 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului B.V.
Prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2013, a casat această încheiere şi rejudecând cauza, în baza art. 1451 rap. la art. 145 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 1451 alin. (2) rap la art. 145 alin. (11) C. proc. pen. s-a stabilit că pe durata măsurii de a nu părăsi ţara inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2013 Curtea de Apel Bacău a admis cererea inculpatului B.V. şi, în temeiul art. 1603 C. proc. pen., a dispus ridicarea în parte, temporar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 iunie 2013, a controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 18 iulie 2013, inculpatul B.V., a formulat o cerere prin care a solicitat, în scris, prelungirea măsurii dispuse la 19 iunie 2013 de ridicare a controlului judiciar, iar oral, în şedinţă, a solicitat şi revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Curtea de Apel Bacău, prin încheierea recurată din 18 iulie 2013 a dispus în temeiul art. 1603 C. proc. pen. ridicarea controlului judiciar instituit prin Decizia penală nr. 2032 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte reţine că art. 1603 C. proc. pen., care are ca denumire marginală "modificarea sau ridicarea controlului judiciar", prevede următoarele: "controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice ", text legal care este cuprins în secţiunea a V-a a Codului, dedicată liberării provizorii sub control judiciar şi liberării provizorii pe cauţiune.
Pe de altă parte, secţiunile a III-a şi III1 ale aceluiaşi cod, denumite obligarea de a nu părăsi ţara, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea cuprind prevederile art. 1451: "măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul obligării de a nu părăsi ţara ", respectiv art. 145: "(1) Măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. (1).
(1) Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(12) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea, căreia a săvârşit fapta.
(2) În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. (1) nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 1402 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. (1) în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.
(21) Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii judecătorului ori a instanţei de judecată se comunică, în aceeaşi, zi, învinuitului sau inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea, asigurării respectării obligaţiilor care îi revin. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata măsurii.
(22) În cuprinsul ordonanţei sau încheierii, sunt menţionate expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul, trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
(23) Dacă pe durata obligării, de a nu părăsi localitatea, au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanţa dispune aceasta prin ordonanţă sau încheiere motivată. Dispoziţiile alin. (21) şi alin. (23) se aplică în mod corespunzător.
(3) În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii.
Prin raportarea acestor texte legale la recursul de faţă, Înalta Curte constată că împotriva inculpatului B.V. instanţa a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara în baza art. 1451 alin. (2) rap la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., deci orice solicitare a inculpatului cu privire la obligaţiile impuse de către instanţa de judecată erau necesar a fi analizate în lumina acestor texte legale.
Astfel, faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nelegală, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara neputând fi modificată sau revocată în baza unei text legal ce reglementează materia liberării provizorii sub control judiciar. În acelaşi sens, este de remarcat faptul că prima măsură privind obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar cea de-a doua este o modalitate de realizare a scopului oricăreia din măsurile preventive, după cum se dispune în art. 136 alin. (2) C. proc. pen. şi poate fi acordată numai în situaţia măsurii preventive a arestării, după cu rezultă expresis verbis din conţinutul art. 1601 C. proc. pen.: "în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune ".
În consecinţă, Înalta Curte urmează a recalifica cererile formulate de inculpatul B.V. (operaţiune juridică omisă de către Curtea de Apel) şi de a le soluţiona în virtutea efectului devolutiv al recursului prev. de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, referitor la fondul cererii formulate de către inculpatul B.V., se reţine că acesta susţine că se află în imposibilitate de a se deplasa la unitatea de învăţământ unde şi-a susţinut teza de doctorat pentru a depune o serie de înscrisuri, iar la depunerea acestor înscrisuri prezenţa sa este obligatorie şi de natură a finaliza procedura impusă de obţinerea titlului.
Cu ocazia dezbaterilor, în faţa instanţei de recurs, inculpatul B.V. a arătat că timpul necesar pentru a se afla în Chişinău, Republica Moldova, pentru parcurgerea etapei administrative (depunere de înscrisuri) ulterioară susţinerii tezei de doctorat, este până în luna octombrie 2013, precum şi că teza sa de doctorat nu este din anul 2010 ceea ce este dovedit prin actele depuse, prezenţa sa fiind obligatorie întrucât potrivit reglementărilor universitare trebuie să semneze personal actele în faţă comisiei doctorale.
În legătură cu cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, Înalta Curte consideră că şi în prezent există suficiente temeiuri care să justifice menţinerea acestei măsuri.
Se reţine, astfel, că scopul pentru care a fost instituită această măsura preventivă este actual şi răspunde cerinţelor referitoare la gradul de pericol social al faptelor pentru care asupra inculpatului planează bănuiala că le-ar fi comis, respectiv că în perioada 2010 - 2012, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, în scopul de a obţine pentru sine foloase materiale injuste, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu conţinut neadevărat, folosind denumiri şi însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, exercitând activităţi şi acte specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această calitate, reuşind astfel să inducă în eroare mai multe părţi vătămate, pe care le-a prejudiciat.
Înalta Curte apreciază că motivele invocate de inculpatul B.V. nu justifică a permite acestuia să părăsească teritoriul ţării.
Inculpatul a avut posibilitatea ca în perioada de 30 de zile acordată de către Curtea de Apel, respectiv între 20 iunie 2013 - 19 iulie 2013, să îndeplinească procedurile necesare obţinerii în Republica Moldova a titlului de doctor, iar încuviinţarea părăsirii teritoriului ţării nu se impune, întrucât scopul măsurii preventive dispuse a fost de asigurare a bunei desfăşurări a procesului penal.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este fondat astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite, va casa în parte încheierea atacată şi, în fond, rejudecând, va respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, precum şi cererea de încuviinţare a părăsirii temporare a teritoriului ţării formulate de inculpatul B.V.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva încheierii de şedinţă din 18 iulie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 458/32/2013 privind pe intimatul inculpat B.V.
Casează în parte încheierea menţionată şi, în fond, rejudecând:
Respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara şi cererea de încuviinţare a părăsirii temporare a teritoriului ţării formulate de inculpatul B.V.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2425/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2427/2013. Penal → |
|---|
