ICCJ. Decizia nr. 2422/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2422/2013
Dosar nr. 2372/89/2012
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.V., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 166 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui, s-au dispus următoarele:
În baza art. 38 C. proc. pen. s-a disjuns cauza, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul celei civile în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii R.C., C.A. şi C.D., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 17/D/P/2011 al Biroului Teritorial Vaslui al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui, şi s-a stabilit termen pentru continuarea judecăţii în ceea ce îi priveşte pe aceşti inculpaţi pentru data de 7 noiembrie 2012.
Inculpatul B.V., fiul lui M. şi G., născut în Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, cetăţean român, studii - 10 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, domiciliat în comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui, recidivist, deţinut în Penitenciarul Iaşi a fost condamnat, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni, toate cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 C. proc. pen.
- pentru două fapte de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, la pedepsele de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în ceea ce o priveşte pe partea vătămată P.G.L. şi 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în ceea ce o priveşte pe partea vătămată I.N.;
- pentru o faptă de viol, prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 153 din 04 mai 2010 a Judecătoriei Huşi, pedeapsa a fost cumulată cu cea stabilită în prezenta cauză, şi s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 mai 2012 la zi.
Pe latură civilă s-a admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată I.N., prin reprezentant legal I.Ş., domiciliaţi în comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui şi a obligat inculpatul să achite suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale şi s-a luat act că partea vătămată P.G.L., prin reprezentant legal P.A., domiciliaţi în sat Oţetoaia, comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Sub aspectul cheltuielilor judiciare inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.650 RON reprezentând onorarii pentru apărători din oficiu asiguraţi părţilor vătămate P.G.L. şi I.N., precum şi inculpatului la urmărirea penală şi la judecată, avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa Sentinţa penală nr. 166/2012, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 17/D/P/2011 din 19 iunie 2012 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3272/89/2012 la data de 25 iunie 2012, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
1. B.V., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi a infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen.;
2. R.C., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;
3. C.A., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. şi complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.;
4. C.D., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. şi complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
În fapt, instanţa de fond a reţinut că în actul de sesizare este precizat că inculpatul B.V. a comis faptele în două etape, într-o primă etapă în toamna anului 2010, când a recrutat victima P.L. pe care, împreună cu inculpatul R.C. a transportat-o, cazat-o şi exploatat-o sexual în municipiul Bucureşti, iar într-o a doua etapă, în localitatea de domiciliu, a recrutat-o pe minora I.N., pe care a obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi pe care acesta îi aducea de prin localitate.
La termenul de judecată din 10 octombrie 2012, instanţa de fond a adus la cunoştinţă inculpatului B.V. modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, respectiv introducerea art. 320 C. proc. pen. privind procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, a audiat inculpatul arestat conform dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. pen., care a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Cu acea ocazie inculpatul a învederat instanţei de fond că nu doreşte încuviinţarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere.
Deoarece a constatat lipsa a doi dintre inculpaţii trimişi în judecată în stare de libertate, respectiv C.A. şi C.D., care nu au fost găsiţi la adresele de domiciliu, iar din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele acestora a rezultat că sunt plecaţi, după ce a pus în discuţie posibila disjungere a cauzei în ceea ce-i priveşte pe toţi inculpaţii aflaţi în stare de libertate, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile, instanţa de fond, prin interpretarea şi coroborarea întregului material probator, deoarece recunoaşterile necondiţionate ale inculpatului din timpul judecăţii se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate, precum şi ale martorilor B.F.E., V.I.A., S.D., P.D., P.G., G.N., P.M., B.M., a reţinut următoarea situaţie de fapt:
a) în toamna anului 2010, mai exact în luna septembrie, P.L.G., în vârstă de 17 ani, a plecat de la domiciliul său din sat Oţetoaia, comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui în municipiul Bucureşti pentru a se întâlni cu un tânăr pe nume D., cu care luase legătura doar telefonic. Minora locuia împreună cu tatăl său şi cei doi fraţi şi a plecat de la domiciliu fără ştirea membrilor familiei. Când a ajuns în municipiul Bucureşti, minora P.L.G. s-a întâlnit cu D., neidentificat până în prezent, în locuinţa căruia a rămas o noapte. A doua zi, întrucât victima dorea să plece de la tânărul pe care-l cunoscuse, l-a contactat telefonic pe martorul N.A. pe care-l cunoştea, acesta fiind de loc din sat/comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui.
Minora avea cunoştinţă despre faptul că martorul se afla în Bucureşti, unde lucra, şi l-a contactat cu scopul de a-i da o sumă de bani pentru a putea să se reîntoarcă la domiciliu. Martorul şi victima au stabilit ca aceasta din urmă să se deplaseze cu un taxi în apropierea locului unde lucra martorul, pentru ca apoi să stabilească modalitatea în care urma să ajungă la domiciliu. Martorul N.A. l-a trimis pe numitul P.L. să o preia pe minoră.
Numitul P.L. s-a deplasat la locul indicat de către martor, însoţit fiind de către inculpatul B.V. şi coinculpaţii R.C. şi C.A. Cei patru inculpaţi, au transportat-o pe P.L.G. în camera unde locuia cu chirie inculpatul B.V., însă anterior au întreţinut relaţii intime cu minora într-o baracă unde locuiau numiţii C.A. şi P.L. Victima P.L.G., a fost cazată în camera ocupată de către inculpatul B.V. şi închiriată acestuia de către martorul T.G. În perioada de două săptămâni cât victima P.L.G. a locuit la inculpatul B.V., acesta din urmă împreună cu inculpatul R.C., o transportau pe minoră în fiecare seară în barăcile ocupate de către muncitorii ce lucrau pe şantierele din apropierea municipiul Bucureşti şi o obligau să practice prostituţia în folosul lor.
Atât inculpatul B.V. cât şi R.C., o transportau pe victimă în barăcile unde locuiau muncitorii şi căutau clienţi cu care aceasta să întreţină relaţii intime contra unor sume de bani. Au fost identificaţi martorii P.M., B.M., I.B., care au relatat că inculpaţii B.V. şi R.C. erau cei care o transportau pe victimă în locurile unde aceasta trebuia să întreţină relaţii intime cu ei iar sumele de bani erau date celor doi.
După trecerea celor două săptămâni în care victima a fost obligată să întreţină relaţii intime cu diferiţi clienţi găsiţi de către inculpaţi, B.V. a vândut-o contra sumei de 1000 RON unei persoane din municipiul Bucureşti, cunoscută sub pseudonimul "M." şi care era cunoscută că avea preocupări în domeniul proxenetismului. Inculpatul B.V., a declarat că victima singură a plecat la persoana cunoscută sub pseudonimul "M.", deşi a recunoscut că el personal le-a făcut cunoştinţă celor doi.
Deoarece victima fusese dată dispărută de la domiciliu de către tatăl său, aceasta a reuşit să plece de la "M." şi să se reîntoarcă la domiciliu, moment în care a formulat şi o sesizare la organele de poliţie cu privire la faptul că inculpaţii B.V. şi R.C. au obligat-o să practice prostituţia în municipiul Bucureşti.
Pentru acestea, Tribunalul a reţinut în sarcina inculpatului B.V. săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, prin aceea că a recrutat-o, transportat-o şi cazat-o şi ulterior a vândut-o pe minora P.L.G., a profitat de faptul că era minoră şi se afla singură pe raza municipiului Bucureşti şi a obligat-o să întreţină relaţii intime cu diferite persoane, scopul fiind obţinerea de venituri.
b) în luna decembrie 2010, inculpatul B.V. s-a reîntors la domiciliul din sat/comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui şi a cunoscut-o pe victima I.N. în vârstă de 17 ani. Victima I.N. locuia împreună cu sora sa I.M. în vârstă de 14 ani la locuinţa bunicii sale pe nume F.I., fiind elevă în clasa a VII-a la Şcoala de Artă şi Meserii din comună. Victima locuia împreună cu bunica deoarece ambii părinţi erau consumatori de băuturi alcoolice, nu aveau locuri de muncă şi singurul venit al familiei era alocaţia de stat pentru minori.
Între inculpatul B.V. şi victima I.N. a început o relaţie de prietenie. În luna decembrie 2010, inculpatul B.V. a început să o constrângă pe minoră să întreţină relaţii intime cu diferiţi bărbaţi care pentru serviciile sexuale plăteau sume cuprinse între 10 şi 20 RON. Activitatea infracţională a continuat şi la sfârşitul lunii ianuarie 2011. I.N. a fost obligată să întreţină relaţii intime cu mai mulţi prieteni ai inculpatului B.V., identificaţi ca fiind B.F.E., V.I.A., S.D., L.M., T.F., P.D., P.A.M., P.G., G.N. Deoarece victima refuza de multe ori să întreţină relaţii intime cu persoanele pe care i le aducea inculpatul B.V., dar şi cu el, acesta îi aplica lovituri cu mijloace contondente dar şi cu pumnii, era supusă unor umilinţe de faţă cu alte persoane, în sensul că era obligată să execute flotări sau genuflexiuni în pielea goală.
Pentru a întreţine relaţii intime cu clienţii, victima a fost transportată în diferite locaţii şi anume la locuinţele numiţilor C.D. şi P.L., dar şi într-o casă părăsită. Astfel, în ziua de 27 decembrie 2010, victima I.N. a fost transportată de către inculpatul B.V. în locuinţa sa şi a obligat-o să întreţină relaţii intime cu fratele acestuia, B.M. şi cu numitul P.L. Victima a reuşit să scape de la locuinţa inculpatului spre dimineaţă, când a profitat de faptul că acesta a adormit. Ulterior acestei zile, inculpatul B.V. a contactat-o în repetate rânduri pe victimă şi profitând de inocenţa sa, i-a promis că nu se va mai purta violent cu ea şi că nu o va mai obliga să întreţină relaţii intime cu prietenii săi.
În ciuda acestor promisiuni, în ziua de 20 ianuarie 2011, inculpatul B.V. s-a întâlnit în satul Oţetoaia, comuna Lunca Banului, cu martorii V.I.A., B.F.E. şi T.F. şi le-a propus să întreţină relaţii intime cu I.N. contra unei sume de câte 20 de RON fiecare. Inculpatul le-a spus celor trei martori să meargă la locuinţa victimei şi să îi spună acesteia să-i însoţească pentru a întreţine relaţii intime cu ei, dar să precizeze în acelaşi timp că sunt trimişi de către el personal. Martorii au procedat întocmai spuselor inculpatului, au luat-o pe victima I.N. şi au condus-o într-un imobil părăsit unde au întreţinut cu aceasta relaţii intime.
În ziua de 30 ianuarie 2011, la indicaţia inculpatul B.V., inculpatul C.A. a transportat-o pe victima I.N. în satul Oţetoaia, comuna Lunca Banului, la domiciliul coinculpatului C.D. Aici, minora a întreţinut relaţii intime cu numiţii P.D., C.A., P.G. şi C.D. Martorul P.G. a fost cel care efectiv a transportat-o cu autoturismul său la locuinţa lui C.D. şi a declarat că inculpatul C.A. a fost cel care l-a contactat pentru a o transporta pe minoră, din satul Lunca Banului în satul Oţetoaia şi că acesta avea cunoştinţă despre faptul că minora întreţinea relaţii intime cu diferiţi clienţi sub supravegherea inculpatului B.V. Martorul P.G. a transportat-o pe victimă şi pe C.A. la locuinţa inculpatului C.D. din satul Oţetoaia, după care a mers şi el în acelaşi imobil şi a întreţinut relaţii intime cu victima. Martorul i-a dat inculpatului C.A. suma de 20 RON. În casa inculpatului C.D. se mai aflau P.L., P.D., care de asemenea au întreţinut relaţii intime cu victima. În aceeaşi seară, martorul a fost sunat din nou de către inculpatul C.A. şi, la solicitarea acestuia, i-a transportat pe el şi pe victimă din satul Oţetoaia în satul Lunca Banului.
Inculpatul C.D. şi-a pus imobilul la dispoziţie, deşi avea cunoştinţă despre faptul că I.N. are vârsta de 14 ani şi că era obligată să întreţină relaţii intime contra unor sume de bani sau contra produse, de către inculpatul B.V. Totodată, martorii l-au indicat pe inculpatul C.D. ca fiind persoana care le spunea preţul pentru un raport sexual pe care urmau să-l aibă cu victima şi căutau şi clienţi.
Activitatea infracţională a inculpaţilor a continuat şi în zilele de 7 şi 8 februarie 2011, când victima I.N. a fost transportată de către inculpatul B.V. în acelaşi imobil aparţinând coinculpatului C.D. Inculpatul C.D. a fost cel care i-a contactat pe martorii S.D. şi P.A., cărora le-a comunicat că la locuinţa sa va veni inculpatul B.V. însoţit de I.N. şi acolo pot întreţine relaţii intime cu tânăra contra sumei de 20 RON fiecare. În seara zilei de 7 februarie 2011 victima a fost obligată de către inculpatul B.V. să întreţină relaţii intime cu C.D., S.D., P.A., dar şi cu P.L. şi C.A. Tânăra a fost lovită de faţă cu toţi cei prezenţi.
În noaptea de 7/8 februarie 2011, victima a fost transportată de la locuinţa lui C.D. la locuinţa numitului P.L., unde de asemenea a fost supusă unor constrângeri fizice pentru a întreţine relaţii intime cu cei prezenţi. Victima I.N. a fost lovită cu biciul, arsă cu chibritul, pentru a se supune cerinţelor inculpatului B.V. Martorii au relatat că victima era speriată şi nu era lăsată să meargă acasă. În acest sens, instanţa de fond indică ca relevantă declaraţia martorului P.D., care a relatat umilinţele la care a fost supusă victima de către inculpatul B.V.
Victima a fost examinată din punct de vedere medical şi s-a constatat că aceasta prezenta leziuni produse prin lovire cu şi de obiecte contondente, posibil lovire activă cu palmele şi corpuri dure, de tipul unui bici.
Pentru acestea, Tribunalul a reţinut în sarcina inculpatului B.V. săvârşirea infracţiunii de viol şi trafic de minori, fapte prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001
Tribunalul a precizat că, pentru infracţiunile săvârşite, inculpatului i se va stabili câte o pedeapsă la individualizarea cărora, în cadrul general prev. de art. 52 şi art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptelor comise, datele privind persoana inculpatului şi ale părţilor vătămate, atitudinea inculpatului în timpul procesului penal.
În concret, Tribunalul a arătat că faptele comise de către inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, rezultat din vârsta părţilor vătămate care erau minore la data săvârşirii faptelor, atitudinea extrem de violentă a inculpatului faţă de acestea, modul în care inculpatul a umilit părţile vătămate şi le-a afectat în acest fel dezvoltarea normală şi stabilitatea fizică şi psihică. De asemenea, a reţinut că în timpul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine oscilantă, iar cea din timpul judecăţii a fost determinată, probabil, de perspectiva reducerii limitelor de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, conform art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepselor, în ceea ce priveşte cuantumul acestora, Tribunalul a avut în vedere datele privind persoana inculpatului sub aspectul antecedentelor penale, iar în privinţa cuantumul pedepselor a realizat dozarea în limitele stabilite de lege rezultat ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., orientat spre maximul, motivat de criteriile arătate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.V. În motivele de apel acesta a criticat Sentinţa penală nr. 166 din data de 10 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui sub aspectul temeiniciei, invocând faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, raportat la poziţia sa de recunoaştere şi la lipsa antecedentelor penale.
Prin Decizia penală nr. 168 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B.V., deţinut preventiv în Penitenciarul Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 166 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui pronunţată în Dosarul cu nr. 2372/89/2012, sentinţă pe care a menţinut-o.
Curtea de Apel a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dispus deducerea din pedeapsa de executat perioada deţinerii de după 10 octombrie 2012 la zi. A obligat inculpatul apelant B.V. să plătească către stat cheltuieli judiciare în sumă de 600 RON, din care: 200 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, iar 150 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare parte vătămată, onorarii avansate Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa Decizia penală nr. 168 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că instanţa de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se în mod corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului B.V., dându-se în drept o justă încadrare juridică a faptelor.
În opinia Curţii de Apel, constatând întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, instanţa de fond a hotărât, în mod corect, condamnarea inculpatului B.V. pentru comiterea a două infracţiuni de "trafic de minori" şi a unei infracţiuni de "viol", reţinând în sarcina acestuia starea de fapt, aşa cum a fost ea descrisă în actul de sesizare a instanţei.
Referitor individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii, în opinia Curţii s-a considerat că fiecare pedeapsă aplicată inculpatului B.V. a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea a arătat că limitele speciale de pedeapsă în cazul infracţiunii de "trafic de minori", prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, sunt de la 10 la 20 de ani, iar în cazul infracţiunii de "viol", prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., sunt de la 10 la 25 de ani, şi a constatat că fiecare pedeapsă aplicată a fost corect individualizată spre minimul pedepsei, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de persoane comisă împotriva victimei P.G.L. şi de viol, şi spre mediul pedepsei, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane comisă împotriva victimei I.N.
În opinia Curţii, în mod fondat, Tribunalul a făcut o individualizare judiciară diferită în cazul infracţiunilor de trafic de minori, având în vedere că vârstă victimei I.N. de 14 ani, dar şi constrângerile fizice, precum şi umilinţele fizice şi psihice la care a fost supusă (a fost bătută cu biciul, arsă cu ţigara, lovită cu palmele peste faţă, obligată să execute flotări şi genuflexiuni în pielea goală), ce demonstrează un grad de pericol social foarte ridicat al faptei săvârşite şi, implicit, a făptuitorului, ce impune o individualizare spre mediul pedepsei.
În cazul victimei minore I.N., Curtea a reţinut că nu pot fi ignorate şi consecinţele psihice, astfel cum au fost constatate prin raportul de evaluare psihologică, respectiv anxietate, instabilitate, sentimente de neputinţă reprimate, accese de ruşine, dorinţe de a se sinucide prin venosecţie, consecinţe care sunt de natură să influenţeze negativ şi dezvoltarea psihică viitoare a minorei.
Curtea a considerat că, în cauză, nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice, legal, reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, însă, a subliniat Curtea, se regăseşte o cauză de agravare, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie, ce a fost reţinută în mod legal de către prima instanţă.
În opinia Curţii, în mod corect instanţa de fond nu a reţinut ca şi circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului atitudinea sinceră a acestuia din faţa instanţei, având în vedere că această atitudine de recunoaştere şi regret a faptei, sunt împrejurări care au fost valorificate de către instanţă în procesul reţinerii şi aplicării dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., consecinţa juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, şi, astfel, nu mai poate fi valorificată încă o dată ca şi circumstanţă atenuantă această împrejurare.
În fine, Curtea a apreciat că natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptelor dar şi rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa de fond pentru fiecare infracţiune, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei.
În referire la măsura preventivă a arestării inculpatului, Curtea de Apel a constat că temeiurile care au determinat luarea acesteia şi, ulterior, prelungirea şi menţinerea, nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă, au fost consolidate prin condamnarea inculpatului de către prima instanţă şi prin respingerea apelului, şi impun în continuare, pentru motivele prezentate, care privesc gravitatea faptei şi a făptuitorului, privarea de libertate a inculpatului, drept pentru care a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului B.V. A dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de după 10 octombrie 2012 la zi şi a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva hotărârilor a declarat recurs inculpatul B.V. În motivele de recurs susţinute oral în faţa instanţei de recurs, inculpatul a solicitat scăderea pedepsei, precum şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., cazul de casare fiind cel prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.
În raport de cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., respectiv când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată următoarele:
Pe baza analizei corecte a probelor administrate, faţă de natura şi gravitatea faptelor comise, instanţa de fond a realizat o individualizare a pedepsei, care răspunde scopului prevăzut în art. 52 C. pen., respectiv a avut în vedere infracţiunile săvârşite de către inculpat - "trafic de minori" prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 10 la 20 de ani, respectiv "viol", prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 10 la 25 de ani, a circumstanţelor reale de săvârşire a acesteia şi a celor personale ale inculpatului, precum şi a urmărilor produse, pedepse menţinute şi de către Curtea de Apel.
Astfel, instanţa de fond, în mod riguros, a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea, care au fost reduse ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., acestea fiind apte să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii şi contribuind astfel la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, de regulile de convieţuire socială şi principiile morale.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este justificată de modalitatea violentă de comitere a faptelor, asupra unei minore în vârstă de numai 14 ani, de scopul urmărit prin comiterea infracţiunilor, anume, obţinerea în mod ilegal a unor sume de bani. Aşadar pedeapsa aplicată inculpatului este în conformitate cu criteriile stabilite în art. 72 C. pen., relativ la gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările în care acestea au fost comise, de starea de recidivă şi, nu în ultimul rând, de urmările produse asupra victimelor, ambele minore, de 17 şi respectiv 14 ani.
Recurentul a mai solicitat aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicată inculpatului B.V. prin reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. Faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, pedeapsa de 10 ani închisoare, astfel cum a fost individualizată de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, în raport de prevederile art. 72 C. pen., este necesară pentru realizarea funcţiilor sale de constrângere şi de reeducare, şi nu în ultimul rând pentru atingerea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.
Înalta Curte reaminteşte jurisprudenţa constantă potrivit căreia în cazul aplicării dispoziţiilor art. 320 din C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C pen. pot fi aplicate, concomitent cu dispoziţiile art. 3201 din C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 754 din 15 martie 2012).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului B.V. este nefondat şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge.
În temeiul art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de după 15 mai 2012 la 31 iulie 2013 şi se va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de după 15 mai 2012 la 31 iulie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2396/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2423/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
