ICCJ. Decizia nr. 2429/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2429/2013
Dosar nr. 5042/2/2013
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul T.B.M., constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 19 iulie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 5042/2/2013 (2486/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia 1 Penală, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.B.M.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a constat că în Dosarul nr. 274/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, inculpatul T.B.M. este cercetat, alături de alţi inculpaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 2671 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. şi art. 289 C. pen., ultimele trei cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut în noaptea de 02/03 mai 2013, inculpaţii, lucrători în cadrul B.C.C.O. Constanţa, desfăşurau o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona Clubului K. din Mamaia.
În acelaşi timp, în zonă îşi desfăşura activitatea sub identitatea T.F.C., atribuită în conformitate cu prevederile art. 2241 C. proc. pen., un investigator sub acoperire autorizat de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei.
Pentru realizarea activităţilor pentru care a fost autorizat, investigatorului sub acoperire i s-a pus la dispoziţie, în prealabil, un plic de plastic transparent, conţinând fragmente vegetale de culoare preponderent verde (conform procesului-verbal întocmit la 02 mai 2013 de către Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul special, şi contraprobelor constituite), fără ca produsul rezultat să fie susceptibil a avea efecte psihoactive.
În jurul orei 00.30 investigatorul sub acoperire T.F.C. l-a abordat, în zona barului K. pe ofiţerul de poliţie P.D.E. şi l-a întrebat dacă doreşte să cumpere ceva care l-ar ajuta să se simtă mai bine, însă nu a specificat ce anume oferea la vânzare.
Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanţă vegetală, a intervenit şi T.B.M., care şi-a declinat calitatea de poliţist şi i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul. Ulterior, după ce au aflat că investigatorul sub acoperire era cazat la hotelul C., situat în apropierea locului în care se aflau poliţiştii P.D.E. şi T.B.M., l-au condus pe investigator la respectivul hotel şi au intrat în camera deţinută de acesta.
Fără a avea autorizaţie de percheziţie domiciliară, inculpaţi au percheziţionat camera de hotel, ridicând suma de 2.700 RON prezentată de investigatorul sub acoperire.
Pe fondul apariţiei suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpaţii au declanşat o acţiune susţinută de supunere a acestuia la suferinţe puternice, fizice şi psihice, pentru a obţine de la acesta mărturisirea că este poliţist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta şi persoanele care l-au autorizat, precum şi pentru a-l pedepsi pentru "lipsa de loialitate" constând în îndreptarea unor asemenea acţiuni împotriva unor colegi poliţişti şi pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională.
Faptele au fost comise în camera din Hotelul C. şi în parcarea clubului E. din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu V. şi în parte în vecinătatea acestuia.
În acest sens, T.F.C. a fost încătuşat, fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menţionată şi apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost ameninţat cu arma, lipită de tâmplă şi apoi de abdomen, această acţiune culminând cu acţionarea de către inculpatul Z.V.Ş. a trăgaciului pistolului G. - arma sa de serviciu - în timp ce ţeava era în apropierea abdomenului investigatorului, fără însă a avea cartuş pe ţeavă, şi apoi de încărcarea ostentativă a armei şi ameninţarea cu împuşcarea; a fost ameninţat în mod repetat, afirmaţiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum şi a celor care "l-au trimis", etc.
Investigatorul a fost reţinut în fapt o perioadă îndelungată sub aparenţa efectuării unor cercetări pentru trafic de droguri, cu toate că, în fapt, acţiunile inculpaţilor aveau un alt scop, anterior menţionat.
Primele semne ale apariţiei suspiciunilor privind calitatea reală a lui T.F.C. au fost evidenţiate în camera de hotel, începând cu ora 01:40, iar convorbirea telefonică dintre inculpatul T.B.M. şi procurorul şef DIICOT, care s-a realizat imediat ce T.F.C. a afirmat că este investigator acoperit, a avut loc la ora 03:50.
Privitor la evenimentele desfăşurate în noaptea de 02/03 mai 2013 asupra investigatorului sub acoperire T.F.C., ofiţerii de poliţie P.D.E. şi T.B.M. şi agentul de poliţie Z.V.Ş., toţi din cadrul B.C.C.O. Constanţa, au întocmit, la 03 mai 2013, un proces-verbal de constatare, care a fost înregistrat în evidenţele structurii de poliţie menţionate sub nr. P/1908531 din 05 martie 2013.
Actul de constatare menţionat cuprinde o serie de menţiuni în fals. Astfel, se atestă, necorespunzător adevărul: că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiţi în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2.700 de RON, omiţându-se în acelaşi timp descrierea acţiunilor nereuşite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum şi a altor acte specifice procedurii percheziţii domiciliare; că numitul T.F.C. a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forţei pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate nu s-a putut asigura prezenţa unui martor asistent, cu toate că făptuitorii nu au făcut nici-un demers în acest sens, iar locul era intens circulat.
În această cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din data de 25 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3807/2/2013, definitivă, a dispus arestarea preventivă, printre alţii, şi a inculpatului T.B.M. pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 25 mai 2013 până la data de 23 iunie 2013, considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv.
Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, aprecierea asupra oportunităţii dispunerii unei astfel de măsuri presupunând un examen cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârşire a faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale comiterii faptei, precum şi cu privire la persoana inculpatului, aprecierea cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri aparţinând instanţei de judecată care trebuia să aibă în vedere şi necesitatea bunei desfăşurări a procesului penal.
De altfel, nici dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu instituie o obligaţie de acordare a eliberării provizorii în cursul procedurii judiciare.
De asemenea, prin Decizia nr. 17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1608a alin. (2) teza a II-a şi alin. (6) teza a II-a C. proc. pen. s-a stabilit că instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului.
În cauză, Curtea de Apel a analizat actele şi lucrările dosarului şi a apreciat că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului T.B.M. nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, în opinia Curţii de Apel materialul probator existent la dosarul cauzei este în măsură să conducă la concluzia că în acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.B.M. condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., existând suficiente probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost descrise şi în legătură cu care acesta este cercetat, care să satisfacă atât exigenţele dispoziţiilor procesual penale, cât şi pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Relevante în acest sens au fost indicate: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, în care se fac referiri la desfăşurarea evenimentelor din noaptea de 2/3 mai 2013, declaraţiile martorului cu identitate protejată T.F.C., certificatul medico-legal eliberat martorului cu identitate protejată T.F., procesul-verbal de consemnare a declaraţiei martorului P.A., procesele-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediul ambiental, atât în timpul comiterii faptelor, cât şi ulterior.
A considerat Curtea de Apel că în acest stadiu procesual nu este necesar să fie stabilită cu certitudine vinovăţia unei persoane, acesta fiind chiar scopul procesului penal, în urma căruia trebuie să rezulte realitatea şi natura infracţiunii de care o persoană este acuzată.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T.B.M., Curtea de Apel a considerat că în acesta fază procesuală, respectiv desfăşurarea urmăririi penale, stabilirea încadrării juridice este atributul exclusiv al procurorului, fiind un aspect ce vizează fondul cauzei, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar neavând competenţă să facă aprecieri în acest sens.
De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului T.B.M., mai mare de 4 ani, cât şi sub aspectul existenţei probelor că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a avut în vedere că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanşa reacţii puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
În cadrul examinării acestei cerinţe a pericolului social trebuie avute în vedere natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, împrejurările în care inculpatul a acţionat, urmările produse şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
De asemenea, trebuie avut în vedere dacă infracţiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal şi procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale şi normala lor desfăşurare.
În cauză, la aprecierea ultimei condiţii a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea de Apel a avut în vedere natura şi gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpatul T.B.M., modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, urmarea produsă, scopul urmărit, sentimentul puternic de teamă, insecuritate şi neîncredere în reprezentanţii instituţiilor statului pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societăţii civile, având în vedere calitatea de ofiţer de poliţie a inculpatului, calitate în care avea tocmai menirea să contribuie la respectarea legii, să fie un adevărat model în societate, aspecte care în opinia Curţii de Apel impun şi justifică în continuare o reacţie fermă din partea autorităţilor statului.
În raport cu aspectele menţionate şi cu stadiul procesual în care se află cauză, respectiv în cursul desfăşurării urmăririi penale, Curtea de Apel a apreciat că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului T.B.M., care este arestat preventiv din data de 25 mai 2013, nu este la acest moment oportună, fiind în măsură să stârnească îngrijorarea şi indignarea publică, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară în scopul protejării siguranţei publice şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
În opinia Curţii de Apel, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului T.B.M., invocate în susţinerea cererii formulate, nu sunt în măsură să justifice, la acest moment, în raport cu aspectele menţionate, lăsarea în libertate a acestuia prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Prin urmare, s-a apreciat că deşi în cauză, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte 18 ani, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.B.M. este neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpatul T.B.M. a declarat recurs şi a solicitat admiterea acestuia şi punerea sa în libertate sub control judiciar, cu susţinerea că ceilalţi coinculpaţi sunt judecaţi în libertate, că are o carieră profesională de peste 17 ani fără alte incidente, aspecte susţinute de caracterizările şefilor ierarhici, că nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi nu se va sustrage judecării cauzei.
De altfel, cu ocazia susţinerii motivelor de recurs au fost reiterate o parte din susţinerile din faţa Curţii de Apel, în sensul că în acest moment procesual, având în vedere că în cauză sunt cercetaţi alţi trei inculpaţi în stare de libertate, dintre care unul dintre ei pentru infracţiune de tortură şi lipsire de libertate, iar un alt inculpat a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar, ca urmare a admiterii cererii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, egalitatea de tratament ar impune lăsarea inculpatului în stare de libertate întrucât nu ar împiedica desfăşurarea anchetei penale, dat fiind că acesta a fost comisar de poliţie timp de 17 ani, cu o carieră ireproşabilă, fără abateri disciplinare până la acest moment, soţia sa este subcomisar de poliţie şi are doi copii minori cu anumite probleme de sănătate, că este cunoscut ca fiind o persoană calmă, fără un comportament violent în societate şi cunoaşte condiţiile liberării condiţionate, întrucât deseori el este cel care asigura supravegherea respectării acestor condiţii şi că probele ce urmează a fi administrate sunt solicitate în apărarea inculpatului, sens în care s-a apreciat că acesta nu ar avea cum să influenţeze desfăşurarea anchetei penale prin lăsarea sa în libertate, iar inculpatul nu prezentă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte reţine, din analiza dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., că liberarea provizorie este o măsură facultativă şi nu una obligatorie, deci inculpatul are doar o vocaţie la beneficiul liberării provizorii.
De aceea, dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunităţii lăsării în libertate a inculpaţilor prin verificarea temeiniciei cererii.
Aşadar, acordarea acestei facilităţi legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocaţie, instanţa nefiind obligată să se pronunţe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situaţie.
Dimpotrivă, instanţa trebuie să verifice şi să examineze existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
De altfel, acesta este şi sensul Deciziei nr. 17/2011, pronunţată de Secţiile Unite în recursul în interesul legii, dată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1608a alin. (2) teza a II-a şi alin. (6) teza a II-a C. proc. pen. când s-a stabilit că instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului.
Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că în speţă, în mod temeinic şi argumentat Curtea de Apel şi-a motivat decizia prin care a refuzat punerea în libertate provizorie a inculpatului sub control judiciar, deoarece detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar.
După raportarea datelor speţei dedusă judecăţii, la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, consideră că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului T.B.M.
Cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată deoarece, în acest moment o asemenea măsură ar fi insuficientă pentru realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. dată fiind natura şi gravitatea faptelor pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise, iar circumstanţele personale ale inculpatului, nu sunt de natură să justifice aprecierea că acordarea acestui beneficiu ar fi oportun.
Din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte constată că infracţiunile de care este acuzat inculpatul T.B.M. sunt grave, cu un impact social deosebit, implicând activitatea unui ofiţer de poliţie specializat în combaterea criminalităţii organizate, deci chemat să vegheze la respectarea legii şi a ordinii de drept într-un domeniu extrem de preocupant pentru societate. Lăsarea în libertate a inculpatului nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranţă şi să conducă la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie din partea statului.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale, dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (inculpatul a fost arestat la data de 25 mai 2013), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului T.B.M. este nefondat astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.B.M. împotriva încheierii de şedinţă din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5042/2/2013 (2486/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2428/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2430/2013. Penal → |
|---|
