ICCJ. Decizia nr. 2430/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2430/2013
Dosar nr. 5194/2/2013
Şedinţa publică din 31 iulie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de persoana solicitată I.D., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 322 din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele:
S-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 iunie 2013 de către Procuratura Chemnitz - Republica Federală Germania, pe numele persoanei solicitate I.D. (fiul lui I. şi E.).
S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile germane, cu respectarea regulii specialităţii şi a condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 22 iulie 2013 la 20 august 2013, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:
La data de 16 iulie 2013, s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti lucrarea cu numărul 1582/II-5/2013, având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 iunie 2013 de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania (Procuratura Chemnitz), împotriva cetăţeanului român I.D. (fiul lui I. şi E.), pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare calificată a unor carduri de plată (37 de fapte) şi înşelăciune prin computer (123 de fapte), prev. de art. 152 a alin. (1) şi (3), art. 152 b alin. (1), (2) şi (5), art. 263 a alin. (1) şi (2), art. 25 alin. (2), art. 52 şi art. 53, toate C. pen. german.
În cuprinsul mandatului european este menţionat că la data de 30 mai 2013 împotriva persoanei solicitate I.D. s-a emis mandatul de arestare pentru cercetare (urmărire penală) de către Judecătoria Chemnitz, în Dosarul nr. 1 Gs 2001/13. În fapt, este precizat că, la data de 12 septembrie 2008, făptuitori necunoscuţi au folosit cu ajutorul persoanei solicitate I.D. un cititor de carduri la un automat ATM din Chemnitz, str. N., astfel încât, cu ajutorul unor benzi magnetice au fost citite minim 37 de carduri, iar apoi în 123 de cazuri, în Bucureşti/România, la diferite ATM-uri, cauzând, cu ajutorul dublurilor de carduri, în total o pagubă de 34.330,41 euro.
Nu există niciun motiv de refuz, în sensul art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
Împrejurarea că persoana solicitată se consideră nevinovată, nu are relevanţă cu privire la soluţia ce se pronunţă de către instanţa română referitor la punerea în executare a mandatului european de arestare, autorităţile judiciare germane urmând să aprecieze asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate, în urma finalizării anchetei ce are loc în statul solicitant.
Cu privire la faptele la care se referă mandatul european de arestare, persoana solicitată nu a mai fost urmărită ori judecată, deoarece faptele pentru care a fost condamnat în România la pedeapsa închisorii ce a fost suspendată, au fost comise în cursul anilor 2009 - 2010, după cum rezultă din cuprinsul Sentinţei nr. 73 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, ataşată la dosar.
Totodată, deşi persoana solicitată are probleme de sănătate (tulburare psihotică organică, retard mintal uşor), Curtea de Apel a apreciat că predarea nu va periclita în mod evident sănătatea persoanei solicitate, aşa încât nu se impune amânarea predării.
În cazul în care, însă, se vor produce dovezi în sensul că până la predarea efectivă intervin împrejurări de natură să probeze că predarea va periclita sănătatea persoanei solicitate, se poate aprecia asupra acestor împrejurări, în condiţiile art. 111 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute şi în dreptul nostru intern, fiind incriminate prin dispoziţiile Legii nr. 365/2002.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, respectiv că acesta se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, nu există niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 2 şi art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI.
Împotriva Sentinţei penale nr. 322 din 22 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs persoana solicitată I.D.
În motivele de recurs susţinute oral în faţa instanţei de recurs, inculpatul a solicitat să fie transferat cât mai repede, cu menţiunea că îşi menţine recursul, dar nu se opune predării, deşi este bolnav de ciroză şi i se administrează un număr de 11 medicamente.
Înalta Curte, după ce a analizat sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică şi legală.
La data de 18 iunie 2013, s-a emis de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania (Procuratura Chemnitz) mandatul european de arestare împotriva cetăţeanului român I.D. (fiul lui I. şi E.), pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de falsificare calificată a unor carduri de plată (37 de fapte) şi înşelăciune prin computer (123 de fapte), prev. de art. 152 a alin. (1) şi (3), art. 152 b alin. (1), (2) şi (5), art. 263 a alin. (1) şi (2), art. 25 alin. (2), art. 52 şi art. 53, toate C. pen. german
Înalta Curte, constată că în mod întemeiat Curtea de Apel a dispus arestarea persoanei solicitate, fiind îndeplinite condiţiile art. 96 - fapte care dau loc la predare şi art. 98 - motive de refuz al executării din Legea nr. 302/2004, republicată.
Înalta Curte reţine că la data de 22 iulie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa competentă în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18 iunie 2013 de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania (Procuratura Chemnitz) faţă de cetăţeanul român I.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare calificată a unor carduri de plată (37 de fapte) şi înşelăciune prin computer (123 de fapte), prev. de art. 152 a alin. (1) şi (3), art. 152 b alin. (1), (2) şi (5), art. 263 a alin. (1) şi (2), art. 25 alin. (2), art. 52 şi art. 53, toate C. pen. german, iar împotriva persoanei solicitate s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore (22 iulie 2013 ora 12.00 - 23 iulie 2013 ora 12.00).
La data de 22 iulie 2013, Curtea de Apel a procedat la audierea inculpatului I.D., în prezenţa apărătorului său ales, ocazie cu care acesta a declarat că nu doreşte să fie predat autorităţilor germane deoarece are o stare de sănătate precară; nu cunoaşte nimic despre faptele arătate în mandatul european de arestare şi nu a fost în Germania niciodată; după condamnarea sa în România s-a prezentat regulat la Serviciul de probaţiune şi nu a mai săvârşit alte fapte penale; nu renunţă la regula specialităţii.
La dosar s-a depus Sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2011 prin care persoana solicitată a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 2 luni pentru fapte similare, (respectiv săvârşirea infracţiunilor de crimă organizată prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 şi fabricare şi deţinere de echipamente software şi hardware în vederea falsificării de instrumente de plată electronică (cărţi de credit) prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.) şi acte medicale.
Motivul invocat de persoana solicitată în faţa Curţii de Apel, în sensul că există un dosar din care rezultă că pentru aceleaşi fapte a fost condamnat în România la pedeapsa închisorii care a fost suspendată, a fost corect şi riguros analizat, deoarece este evident că acele fapte au fost comise în cursul anilor 2009 - 2010, după cum rezultă din cuprinsul Sentinţei nr. 73 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, pe când faptele care formează obiectul solicitării autorităţilor judiciare germane privesc fapte din anul 2008.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că în raport de problemele de sănătate invocate de către persoana solicitată (tulburare psihotică organică, retard mintal uşor), Curtea de Apel a evaluat în mod corect asupra faptului că predarea nu va periclita în mod evident sănătatea persoanei solicitate I.D., şi că astfel nu se impune amânarea predării.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, cu respectarea dispoziţiilor art. 101 - 103 din Legea nr. 302/2004, republicată şi a art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat, şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată I.D. împotriva Sentinţei penale nr. 322 din 22 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2429/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2541/2013. Penal → |
|---|
