ICCJ. Decizia nr. 2541/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2541/2013
Dosar nr. 2278/116/2012**/al
Şedinţa publică din 2 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 20 august 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2278/116/2012**, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor M.O. - minor (fiul lui M. şi S.) şi A.S. (fiul lui A. şi N.).
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 147 din 15 octombrie 2012, Tribunalul Călăraşi a dispus condamnarea inculpaţilor: M.O. la pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen., de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen. şi de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen. şi A.S., la pedeapsă de 7 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 20. C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) - (4) şi alin. (7) C. proc. pen.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că în noaptea de 10/11 iulie 2012, în jurul orelor 03:30, inculpatul minor M.O. împreună cu inculpatul A.S., prin violenţă psihică (ameninţare cu cuţitul) şi fizică (lovituri cu pumnii, cu cleştele şi cu un ciocan metalic, în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale), au deposedat partea vătămată V.G. de două telefoane mobile şi de suma de 250 RON, în timp ce se afla în cabina autotirului cu nr. de înmatriculare nr. xxx.
De asemenea, s-a reţinut că, în noaptea de 10/11 iulie 2012, inculpatul minor M.O., împreună cu inculpatul A.S., în baza unei rezoluţii infracţionale distincte, au sustras doi acumulatori auto de la autotirul cu nr. de înmatriculare yyy, aparţinând SC A.G.
Curtea, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor este temeinică şi legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
În acest context, rezultă că, în cauză, există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, reţinându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent şi pe care se întemeiază hotărârile de condamnare în primă instanţă, chiar dacă, în prezent, cauza se află în curs de soluţionare a apelurilor declarate de inculpaţi cu privire la Sentinţa penală nr. 121 din 23 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, context în care menţinerea stării de arest se impune şi în acord cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Tot astfel, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care a constatat că pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe, din care rezultă că, fiind judecaţi în stare de libertate, cei doi inculpaţi prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura şi gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârşire (un inculpat minor împreună cu un inculpat major), natura obiectelor folosite şi zona corpului lezată (cu un cleşte şi cu un ciocan metalic, în zona capului), consecinţele produse (partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale), frecvenţa şi rezonanţa negativă a faptelor de acest gen, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că inculpatul M.O. este minor, aspect ce denotă, cu atât mai mult, o periculozitate sporită, context în care se justifică privarea de libertate şi în continuare, iar în privinţa inculpatului A.S. a reţinut că periculozitatea pe care o prezintă rezidă şi din implicarea unui minor în activitatea infracţională.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.O., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului M.O.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, dar şi asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului M.O., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele (contra patrimoniului, contra vieţii şi integrităţii corporale), pentru care a şi fost condamnat în primă instanţă. În aceste condiţii, constatând că infracţiunile de care este acuzat inculpatul sunt de o gravitate deosebită, se apreciază că pericolul nu este diminuat, cel puţin la acest moment, într-o măsură suficientă, de circumstanţele personale favorabile, constând în lipsa antecedentelor penale şi vârsta inculpatului minor.
A.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa negativă a gradului de pericol social al faptelor deduse judecăţii, aşa încât nu se poate constata nici depăşirea unei durate rezonabile a arestării preventive.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului M.O.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva încheierii de şedinţă din 20 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2278/116/2012**.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2430/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2543/2013. Penal → |
|---|
