ICCJ. Decizia nr. 2544/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2544/2013
Dosar nr. 6588/121/2012/a11
Şedinţa publică din 2 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 august 2013 pronunţată în Dosarul nr. 6588/121/2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, cererea prin care inculpatul R.M. (fiul lui I. şi L., născut în Urziceni, judeţul Ialomiţa, cu domiciliul în Bucureşti, Sector 1, str. N. şi fără forme legale în Urziceni, str. P., în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi), a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi conform art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, pe care a menţinut-o.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 305 din 04 iulie 2013, Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul R.M. la pedeapsa cea mai grea de la 10 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 20 iunie 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul R.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.M.A. SRL Galaţi la plata următoarelor despăgubiri:
- 293.728,72 RON către partea civilă SC C. SRL Baia Mare;
- 557.661,41 RON către partea civilă SC S.B. România SRL Bucureşti;
- 40.362 RON către partea civilă SC T.T. SRL Craiova;
- echivalentul în RON a sumei de 39.534, 48 euro către partea civilă SC M.S.Z.G.O Polonia;
- 104.719 RON către partea civilă SSAB E.A.B. - Suedia.
Curtea de Apel a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea condiţiilor impuse de art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen. şi că pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal se impune a fi menţinută.
S-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune fiind închisoarea mai mare de 4 ani.
Datorită modului şi împrejurărilor concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, a gradului ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, a valorii mari a prejudiciului cauzat şi a faptului că acesta a fost produs într-o perioadă relativ scurtă de timp, s-a constatat că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Cum în cauză temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut şi nici nu s-au schimbat şi de la data soluţionării cauzei în fond nu au apărut alte elemente favorabile inculpatului, cererea prin care acesta a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost apreciată ca nefondată şi a fost respinsă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurentul-inculpat R.M., solicitând în principal casarea hotărârii şi punerea sa în stare de libertate, iar în subsidiar, aplicarea dispoziţiilor art. 145 C. proc. pen., respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului R.M.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Aspectele de nelegalitate invocate de inculpat vizează, în realitate, temeinicia acuzaţiilor, căci se face referire la lipsa unor indicii temeinice privind comiterea faptelor, în absenţa unei expertize, însă din mijloacele de probă deja administrate rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R. a comis faptele pentru care este cercetat.
Potrivit art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport de prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui ca acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele pentru care inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond.
Acest pericol nu este diminuat prin circumstanţele personale favorabile invocate de inculpat constând în buna inserţie socială şi problemele de sănătate. Referitor la starea de sănătate, mai trebuie precizat că nu au fost invocate sau dovedite împrejurări care să reclame punerea de îndată în libertate. Potrivit dispoziţiilor legale, inculpatul are dreptul la asistenţă medicală la locul de detenţie, dar şi posibilitatea ca, potrivit art. 1391 C. proc. pen., să beneficieze inclusiv de internare sub pază în reţeaua Ministerului Sănătăţii.
În altă ordine de idei, se constată că temeiurile arestării preventive nu au dispărut şi nici nu s-au schimbat, astfel încât să se impună luarea unor măsuri alternative prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pe de altă parte, raportat la gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi la faptul că împotriva inculpatului a fost pronunţată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, chiar nedefinitivă, se constată că arestarea preventivă nu a depăşit o durată rezonabilă.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac, necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului R.M.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii de şedinţă din 16 august 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6588/121/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2543/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2546/2013. Penal → |
|---|
