ICCJ. Decizia nr. 2546/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2546/2013
Dosar nr. 4250/62/2013/a2
Şedinţa publică din 2 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 20 august 2013 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4250/62/2013, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului P.G., fiul lui N. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 18 aprilie 2013 emis de Tribunalul Braşov, aflat în Penitenciarul Codlea.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:
Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul P.G. pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul P.G. în data de 26 noiembrie 2012, a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona capului şi a strâns-o de gât pe soţia sa, P.E., de 60 de ani, imobilizată la pat şi cu grave probleme de sănătate (AVC, miocardofibroză, ciroză hepatică), după care a abandonat-o în pat plină de sânge.
Ulterior, la data de 10 decembrie 2012, P.E. a decedat din cauza unei bronhopneumonii, instanţa de fond reţinând că între leziunile produse iniţial şi decesul victimei nu există raport de cauzalitate.
În ceea ce priveşte privarea de libertate a inculpatului, s-a constatat că temeiul care a stat la baza privării efective de libertate a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În raport cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune când exista motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau exista motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârşirii de noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal. După ce persoana acuzată este condamnată de o instanţă de judecată printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, starea de arest a acesteia se analizează pe terenul art. 5 lit. a) din Convenţie, care nu mai presupune o analiză atât de strictă a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Curtea, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului P.G., în condiţiile art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a constatat că în prezent există în cauză indiciile temeinice vizate de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că inculpatul P.G. ar fi comis infracţiunea ce i se impută prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Faptul că inculpatul P.G. reprezintă un pericol concret şi actual pentru, ordinea publică rezultă din circumstanţele reale în care se reţine că a fost comisă fapta - aplicarea de lovituri repetate asupra unui membru al familiei imobilizat la pat, lovituri ce vizau cu prioritate zona capului şi a feţei şi însoţite de ameninţări cu moartea şi încercări de sufocare prin comprimarea gâtului - dar şi din circumstanţele personale ale inculpatului, care a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea asupra fiului său a infracţiunii de vătămare corporală gravă, având manifestări frecvente de violenţă pe fondul consumului de alcool.
Aspectele accentuate de către apărătorul inculpatului nu pot prevala în prezent raportate fiind la gradul ridicat de pericol social, generic dar şi concret, al faptelor reţinute de procuror în sarcina inculpatului, circumstanţele reale de comitere a acestor fapte penale ce, în mod coroborat, relevă şi în prezent "pericolul concret pentru ordinea publică" pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia.
Având în vedere cele menţionate, instanţa de apel a apreciat că niciuna dintre celelalte măsuri preventive nu poate fi eficientă în cauză, cu excepţia măsurii arestării preventive a inculpatului, care asigură o bună desfăşurare a procesului penal şi este singura de natură să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs recurentul-inculpat P.G., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului P.G.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului P.G., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, pentru care a şi fost condamnat de instanţa de fond.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public al faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului P.G.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva încheierii de şedinţă din 20 august 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4250/62/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2544/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2552/2013. Penal → |
|---|
