ICCJ. Decizia nr. 2223/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2223/2013
Dosar nr. 30876/3/2012
Şedinţa publică din 21 iunie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 559/F din 28 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 393 - 4082 C. proc. pen. rap. la art. 320 1 C. proc. pen. şi art. 394 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul condamnat T.N., deţinut în Penitenciarul R., aflat în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, conform M.Ex.P. din 26 ianuarie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în baza sentinţei penale nr. 342 F din 25 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul T.N. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 06 august 2012, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală a fost înregistrată sub nr. 30876/3/2012 adresa Ministerului Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din data de 03 august 2012 spre competentă soluţionare a cererii de revizuire formulată de petentul T.N., în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti R., împreună cu referatul întocmit în cauză.
În referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în prezenta cauză se arată că petentul T.N. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 342/F din 25 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010.
Totodată s-a mai arătat că din verificări, a rezultat că petentul se află în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare aplicată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală prin sentinţa penală nr. 342/F din 25 martie 2011 în Dosarul nr. 59261/3/2010 definitivă prin respingerea recursului petentului prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. – condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
- introducerea în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – condamnat la o pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 03 octombrie 2010, petentul T.N. a deţinut şi transportat din Turcia şi a introdus fără drept în România, deplasându-se pe ruta Istanbul - Bucureşti, cantitatea de 768,2 grame de heroină.
În cererea sa, petentul a arătat că instanţele de fond nu au dat eficienţă atitudinii sale sincere şi deşi a colaborat cu organele de urmărire penală şi a acceptat soluţionarea cauzei conform procedurii simplificate, pedeapsa aplicată nu a fost conform art. 74-76 C. pen., în sensul că nu a fost redusă sub minimul special.
În drept, petentul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În referatul parchetului s-a arătat că dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au avut în vedere cazul în care, pe baza unor fapte sau împrejurări noi, s-a putut dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare, faptele şi împrejurările noi să conducă la o soluţie contrară celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. S-a constatat că petentul prin cererea sa a solicitat o nouă reindividualizare a pedepsei aplicate, cerere care a fost considerată ca inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A fost ataşată sentinţa penală nr. 342/F din 25.03.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă, cu referat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că petentul T.N. se afla în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare.
- Introducerea în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., petentul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentinţa penala nr. 342 F din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă.
S-a mai observat că revizuentul T.N. a formulat prezenta cerere de revizuire conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând faptul că în hotărârea de mai sus instanţele de judecată, la stabilirea pedepsei aplicate acestuia nu au dat eficienţă atitudinii sale de recunoaştere a faptelor în sensul că nu au redus pedeapsa aplicată mai mult conform art. 74-76 C. pen.
S-a precizat că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocat de revizuent în cererea sa şi conform motivelor menţionate de acesta în cererea sa aflată la dosarul cauzei, revizuirea poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Faptele sau împrejurările noi trebuie înţelese ca orice întâmplare, situaţie, stare care în mod automat sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Constatându-se că motivele invocate de revizuentul T.N. se referă la reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul că se doreşte o mai mare eficienţă a dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. în sensul reducerii pedepsei aplicate într-o măsură mai mare, judecătorul de la tribunal a constatat că aceste aspecte nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a mai precizat că prin sentinţa penală nr. 342F din 25 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală la stabilirea pedepsei aplicate revizuentului, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. în sensul reducerii pedepsei prevăzute de lege cu 1/3, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Decizia nr. LX/2007 - Recurs în Interesul Legii – a arătat că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă”.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal (la data de 30 august 2012), a declarat apel revizuientul condamnat T.N., care cu prilejul dezbaterilor desfăşurate în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012, fiind asistat de către un apărător desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pe fond, admiterea cererii de revizuire întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În susţinerea apelului declarat în cauză revizuientul condamnat a arătat că deşi instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti, secţia I penală), la pronunţarea sentinţei penale nr. 342 din 25 martie 2011, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., i-a aplicat totuşi o pedeapsă prea mare, nedând eficienţa cuvenită faptului că a avut o atitudine sinceră şi a colaborat cu organele de urmărire penală.
Prin decizia penală nr. 288 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat T.N. împotriva sentinţei penale nr. 559/F din 28 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 30876/3/2012.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în mod corect fiind respinsă cererea de revizuire.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul T.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului s-a susţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că pedeapsa aplicată în cauză este prea mare, deşi s-au reţinut disp. art. 3201 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen. poate fi cerută când:
a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,, în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la faptul că pedeapsa aplicată este prea mare deşi s-au reţinut disp. art. 3201 C. proc. pen.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmării, a făcut referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care,
justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat T.N. împotriva deciziei penale nr. 288 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2205/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2224/2013. Penal → |
|---|
