ICCJ. Decizia nr. 2224/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2224/2013
Dosar nr. 24/36/2013
Şedinţa publică din 21 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 537 din 04 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 549/118/2012, s-a hotărât:
În baza art. 403 C. proc. pen. s-a respins în principiu, cererile de revizuire formulate de revizuienţii Ţ.A. si Ţ.C., ca inadmisibile.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuienţii Ţ.A. şi Ţ.C. la plata a câte 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Analizând motivele invocate de cei doi revizuienţi, s-a constatat că cererile acestora nu se grevează pe nici unul din cazurile de revizuire prevăzute limitativ în art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Aspectele învederate de revizuienţi nu reprezintă situații noi, necunoscute instanței, deoarece aceste critici au constituit apărări pentru inculpați pe parcursul procesului penal şi au fost analizate ca atare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel revizuienţii Ţ.A. şi Ţ.C.
În dezvoltarea motivelor de apel ale revizuienţilor Ţ.A. şi Ţ.C. s-a solicitat admiterea apelurilor aşa cum au fost formulate, desfiinţarea soluţiei atacate şi pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, motivul fiind cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere susţinerile menţionate în scris de revizuienţi, în sensul că nu au lovit cu corpuri dure victima.
În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi.
Examinând sentinţa instanţei de fond în raport de motivele de apel invocate şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că apelurile formulate de către revizuienţii Ţ.A. şi Ţ.C. nu sunt fondate, pentru următoarele:
Prin sentința penală nr. 230 din 6 iunie 2011 a Tribunalului Constanţa s-a dispus condamnarea inculpatului Ţ.A. la o pedeapsă rezultantă de 23 de ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor pentru infracțiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie şi a inculpatului Ţ.C. la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, pentru aceleași infracțiuni.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, apeluri soluționate prin Decizia penală nr. 88/ P din 14 iulie 2011, în sensul respingerii lor; după primirea extrasului de la Curtea de Apel Constanţa, cu mențiunea că hotărârea a rămas definitivă, la data de 3 august 2011 au fost emise formele de executare pentru cei doi condamnați.
Ulterior, inculpații au declarat recurs, ce au fost soluționate prin Decizia penală nr. 1698 din 23 mai 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în sensul respingerii ca tardive a ambelor recursuri.
Cei doi condamnaţi au arătat că doresc revizuirea sentinței penale prin care au fost condamnaţi întrucât au fost induşi în eroare de lucrătorii Penitenciarului Poarta Albă, ca să nu declare recurs în cauză, că faptele reținute prin rechizitoriu nu sunt corect redate, că stropii de sânge găsiți pe haine au ajuns probabil când victima a fost întoarsă cu faţa în sus, fiind contestate şi leziunile constatate prin actul medico-legal, fiind solicitată o contraexpertiză; revizuientul Ţ.C. a mai arătat că la momentul arestării a fost agresat de polițistul criminalist.
Prin Decizia penală nr. 24/ P din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de revizuienţii Ţ.A. şi Ţ.C. împotriva sentinţei penale nr. 537 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs revizuienţii Ţ.A. şi Ţ.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursurilor, s-a susţinut că cererile de revizuire sunt admisibile în principiu, acestea fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că inculpatul Ţ.A. nu a lovit victima cu corpuri dure şi că organele de anchetă au efectuat abuzuri.
Examinând recursurile declarate în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnaţii au invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la faptul că Ţ.A. nu a lovit victima cu corpuri dure, că organele de anchetă au efectuat abuzuri.
Verificând cererile de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuienţi nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnaţii invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurenţii revizuienţi au făcut referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, aceştia făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect au fost respinse cererile de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuienţii nu fac referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurenţilor revizuienţi nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererilor de revizuire fiind temeinică şi legală.
În baza acestor consideraţii, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii revizuienţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de revizuenţii condamnaţi Ţ.A. şi Ţ.C. împotriva Deciziei penale nr. 24/ P din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa. secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii revizuenţi condamnaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2223/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2300/2013. Penal → |
|---|
