ICCJ. Decizia nr. 2553/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2553/2013
Dosar nr. 248/36/2013
Şedinţa publică din 3 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 95 din 22 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a dispus în baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. condamnarea inculpatului G.P., la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.P. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat:
În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.P. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de evadare.
În baza art 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închis o are şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi perioada arestului preventiv de la 15 mai 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.P.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul G.P. la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă A.M. prin reprezentanţi legali M.A. şi A.A.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 672/P/2012 din 07 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi de art. 20 C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 14 mai 2012, în jurul orei 10:30, l-a răpit de la locuinţa sa din satul Traian, com. Săcele pe minorul A.L.M., în vârstă de 2 ani, pe care l-a transportat într-o grotă de la marginea oraşului Ovidiu, situată într-o zonă nepopulată şi frecventată de câini hoinari, după care l-a legat cu sfoară la mâini, picioare şi în jurul gâtului, lipsindu-l astfel de libertate pentru mai multe ore şi acceptând posibilitatea ca minorul să decedeze în aceste condiţii.
La data de 15 mai 2012, cu ocazia reconstituirii modului în care au fost săvârşite faptele reţinute în sarcina sa, inculpatul a încercat să fugă de sub escortă spre interiorul grotei în care se afla şi care prezenta şi o a doua ieşire, deşi la acel moment era reţinut în baza ordonanţei de reţinere nr. 672/P/2012 din data de 15 mai 2012, ora 01:30 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
La data de 14 mai 2012 M.A., tatăl părţii vătămate A.L.M., a sesizat Secţia 5 Rurală Constanţa cu privire la faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 11,00, fiul său minor, A.L.M., în vârstă de 2 ani, a dispărut de la domiciliul său din satul Traian, com. Săcele, jud. Constanţa.
În sesizare reprezentantul legal al părţii vătămate a arătat că una dintre fiicele sale, A.A., avea o relaţie de concubinaj cu inculpatul G.P. care locuia în oraşul Ovidiu şi care, din cauza neînţelegerilor din cuplu, proferase ameninţări la adresa membrilor familiei sale.
Urmare a sesizării reprezentantului legal al părţii vătămate pe lista suspecţilor a fost inclus inculpatul G.P.
La data de 14 mai 2012, în jurul orei 18:30, lucrătorii Poliţiei oraşului Ovidiu au fost sesizaţi telefonic de către şeful Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac cu privire la dispariţia minorului A.L.M. şi cu privire la suspectul din cauză.
În aceste condiţii, poliţiştii s-au deplasat la locuinţa inculpatului G.P. din oraşul Ovidiu, acesta confirmând împrejurarea că avusese o relaţie de concubinaj cu sora părţii vătămate, A.A., relaţie care se încheiase la data de 09 mai 2012, însă a negat că l-ar fi răpit pe minor sau că s-ar fi aflat recent în satul Traian, com. Săcele.
În timp ce inculpatul se afla la sediul Poliţiei oraşului Ovidiu unde era audiat în legătură cu aspectele expuse în paragraful anterior, în faţa organelor de urmărire penală s-a prezentat martorul D.G. care a afirmat că, după ce a vizionat un reportaj la TV N. despre dispariţia minorului de la domiciliu, şi-a dat seama că deţine informaţii despre aceasta.
Audiat martorul D.G. a declarat că la data de 14 mai 2012, în jurul prânzului, se deplasa cu autoturismul condus de un prieten pe drumul dintre comunele Istria şi Lumina, iar în dreptul satului Traian l-a observat pe inculpat, pe care îl cunoaşte de mai mult timp, care era însoţit de un copil şi care părea că face autostopul.
Martorul i-a cerut prietenului său să oprească şi să-i permită inculpatului să urce în autoturism împreună cu minorul care îl însoţea.
Potrivit declaraţiilor martorului, inculpatul şi copilul pe care îl însoţea au coborât la marginea comunei Lumina, iar el şi-a continuat drumul.
Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 14 mai 2012, după audierea martorului D.G., i-au fost solicitate din nou date cu privire la minor, inculpatului G.P., acesta negând din nou, fapt pentru care a fost confruntat direct cu martorul D.G., însă şi faţă de acesta a negat, susţinând că nu are nici o implicare în cazul minorului dispărut sau răpit.
Ulterior, după plecarea martorului D.G., inculpatul G.P., a recunoscut că a răpit minorul în ziua de 14 mai 2012, în jurul prânzului, cu scopul de a se răzbuna pe concubina lui A.A., pentru faptul că l-a părăsit, declarând că minorul se află ascuns şi abandonat într-o grotă de la marginea oraşului Ovidiu.
Inculpatul G.P. a condus organele de poliţie la locul respectiv.
Lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Ovidiu au pătruns în peştera situată în apropierea fostei Uzine Electrice a oraşului Ovidiu, într-o zonă nepopulată situată la aproximativ 200 m de ultima locuinţă din oraş, loc în care sunt aruncate gunoaie, cadavre de animale şi oseminte.
S-a constatat că în interiorul grotei, se aflau gunoaie, cenuşă şi resturi de cabluri, iar la aproximativ 8 metri de la intrare, a fost găsită partea vătămată, întinsă la sol, cu ochii închişi, aparent fără semne vitale.
După ce au scos-o la lumină, poliţiştii au constatat că aceasta avea mâinile şi picioarele legate cu sfoară, iar o bucată de sfoară era înfăşurată de mai multe ori şi înnodată în jurul gâtului.
Deoarece partea vătămată a deschis cu greu ochii şi a început să tremure, poliţiştii au solicitat sprijinul unei ambulanţe care a transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanta unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Partea vătămată a fost examinată de medicul legist care a constatat că prezenta leziuni traumatice care puteau data din 14 mai 2012, care au putut fi produse prin frecare de corp dur şi care au necesitat pentru vindecare 1 - 2 zile de îngrijiri medicale.
Cu ocazia căutării părţii vătămate şi după eliberarea acesteia din grota în care fusese abandonată, au fost efectuate fotografii judiciare aflate în planşa fotografică din dosarul de urmărire penală.
Cu ocazia audierii sale în calitate de martor în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti, martorul D.G. a susţinut declaraţia iniţială, relatând modul în care l-a transportat pe inculpat şi pe minorul care îl însoţea de la locul în care aceştia făceau autostopul, respectiv de pe drumul judeţean dintre comunele Istria şi Săcele, aproximativ în zona satului Traian şi până la intrarea în localitatea Lumina.
Aceste declaraţii au fost confirmate şi de declaraţiile martorului R.D.I. şoferul autoturismului în care se afla martorul D.G. şi cu care au fost transportaţi inculpatul şi partea vătămată.
Audiată martora A.A. în cursul urmăririi penale a declarat că a avut o relaţie de concubinaj cu inculpatul pe care însă a întrerupt-o deoarece acesta din urmă o obliga să întreţină relaţii sexuale şi cu alţi bărbaţi.
Martora a mai declarat că încă de la momentul la care a aflat de răpirea fratelui său l-a bănuit de săvârşirea faptei pe inculpat deoarece acesta avea o fire agresivă şi obişnuia să o ameninţe cu săvârşirea de acte de violentă împotriva membrilor familiei ei.
Cu ocazia audierii sale, în cursul urmăririi penale, inculpatul G.P. a recunoscut că l-a răpit pe minorul A.L.M. cu scopul de a o determina pe sora acestuia, martora A.A., să reia relaţia de concubinaj.
Procedându-se la reconstituirea modului în care a săvârşit fapta, inculpatul a arătat că l-a răpit pe minor din faţa casei în care acesta locuia, profitând de neatenţia mamei, l-a transportat pe minor în braţe până într-un şanţ situat la câteva sute de metri în spatele casei, şanţ prin care apoi s-a deplasat către drumul principal pentru a evita să fie văzut de persoanele care prestau diverse munci pe câmpurile de la marginea satului.
În continuare, inculpatul a aşteptat pe marginea drumului judeţean dintre comunele Istria şi Săcele, aproximativ în zona satului Traian, până când, împreună cu partea vătămată, a urcat în autoturismul martorilor R.D.I. şi D.G.
Inculpatul a arătat că a călătorit cu acest autoturism până la intrarea în comuna Lumina unde a coborât împreună cu minorul. De aici, cei doi şi-au continuat drumul până la marginea oraşului Ovidiu cu un microbuz.
Inculpatul a precizat că din acest ultim loc a mers cu minorul până în zona fostului CET Ovidiu, pe un teren viran, unde l-a legat pe acesta cu sfoară de mâini şi picioare, precum şi de gât.
Cu ocazia reconstituirii inculpatul a arătat că a abandonat-o pe partea vătămată într-o grotă săpată în stâncă, din zona arătată.
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în prezenţa apărătorului din oficiu, inculpatul a declarat că l-a abandonat pe minor în peştera respectivă, crezând că acolo nu va fi găsit de nimeni şi că i-a legat mâinile şi picioarele pentru a-l împiedica să fugă.
Inculpatul a declarat că avea de gând să îl ţină pe minor în grota respectivă pentru câteva zile, până când fosta sa concubină avea să reia relaţia cu el.
Totodată, inculpatul a declarat că în zonă erau mai mulţi câini şi a adăugat că nu a crezut că minorul putea să moară în peştera în care a fost abandonat.
La data de 15 mai 2012, în timpul reconstituirii modului în care au fost săvârşite faptele, inculpatul G.P. a încercat să evadeze din starea legală de reţinere, fugind spre interiorul grotei în care se afla.
Această împrejurare rezultă din cuprinsul procesului-verbal de reconstituire şi din imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale televiziunilor prezente la faţa locului.
De asemenea, cu ocazia reaudierii sale, inculpatul a recunoscut că a încercat să fugă de sub escortă, motivând acest gest prin stările de emoţie şi temere care îl dominau la acest moment.
Grota în care a fost abandonat minorul şi din care a încercat să evadeze inculpatul a fost explorată de organele de urmărire penală care au constatat că aceasta are o lungime de aproximativ 40 metri, prezintă un traseu sinuos, în forma literei U precum şi o a doua gură de ieşire în capătul opus celui de intrare.
Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul G.P. a revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, declarând că în ziua de 14 mai 2012, în jurul orei 10,30 s-a deplasat la locuinţa numitei A.A. pentru a o convinge pe aceasta să se împace cu el, a intrat în casă, unde a stat de vorba cu mama ei aproximativ 30 de minute, după care ieşind din casă l-a văzut în curte pe minorul A.M., pe care l-a luat cu el, având acordul acestuia întrucât se cunoşteau bine.
Martora A.A.M. nu confirmă cele susţinute de inculpat, declarând că în ziua în care a fost răpit fiul său, A.M., nu l-a văzut pe inculpatul G.P.
Instanţa nu a putut reţine susţinerea inculpatului potrivit căreia minorul A.L.M. şi-a dat acordul să îl însoţească având în vedere vârsta minorului de doar 2 ani şi 7 luni, vârstă la care acesta este lipsit total de discernământ.
Faptul că inculpatul a evitat să fie văzut însoţit de copil de către localnici este confirmat şi de martorii R.D.I. şi D.G. care au declarat că inculpatul înainte de a urca în maşină, l-a luat pe copil din lanul de grâu aflat la marginea drumului.
A mai declarat inculpatul că s-a hotărât să îl lase pe copil într-o grotă, în care nu erau gunoaie şi nici animale, lucru pe care l-a şi făcut, legându-l totodată de mâini şi de picioare, că în drum spre casă s-a întâlnit cu lucrători de poliţie, care l-au condus la sediul poliţiei unde l-au întrebat dacă ştie unde este A.M., le-a spus că da şi i-a condus la locul în care îl lăsase pe copil.
A menţionat inculpatul că minorul a stat singur în acea grotă aproximativ 30 minute, maxim o oră.
S-a stabilit că, nici aceste susţineri nu sunt confirmate de actele şi lucrările dosarului, astfel, potrivit procesului-verbal de la dosarul de urmărire penală, lucrătorii de poliţie în jurul orei 18,30 l-au găsit pe inculpat pe str. Z. din Ovidiu, jud. Constanţa, l-au întrebat dacă ştie ceva de minor, însă acesta a negat că l-ar fi răpit pe minor sau că s-ar fi aflat recent în satul Traian, com. Săcele, condus fiind la sediul poliţiei a negat în continuare implicarea în răpirea copilului, chiar şi în timpul confruntării cu martorul D.G., care l-a văzut împreună cu copilul a continuat să nege, pentru ca abia după plecarea martorului, în jurul orei 20,00 să recunoască că a răpit minorul în ziua de 14 mai 2012, în jurul prânzului, cu scopul de a se răzbuna pe concubina lui A.A., pentru faptul că l-a părăsit, declarând că minorul se află ascuns şi abandonat într-o grotă de la marginea oraşului Ovidiu şi să conducă organele de poliţie la locul respectiv.
Astfel, susţinerea inculpatului că minorul a stat abandonat în grotă aproximativ 30 minute, nu este reală, având în vedere totodată şi declaraţia inculpatului din cursul urmăririi penale potrivit căreia l-a legat pe minor şi l-a abandonat în grotă în jurul orei 17,00 şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului din care rezultă că minorul a fost găsit şi salvat de organele de poliţie în jurul orei 20:40.
Susţinerea inculpatului că în grota în care l-a lăsat pe copil nu erau gunoaie şi nici animale este contrazisă de procesele-verbale întocmite în cauză, din care rezultă că locul în care a fost abandonat minorul, era unul nepopulat şi folosit ca o groapă de gunoi ad-hoc, în acea zonă fiind aruncate cadavre şi oseminte de animale, de planşele fotografice ataşate la dosar, precum şi de imaginile video efectuate cu ocazia reconstituirii faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
În legătură cu săvârşirea, tentativei de evadare, inculpatul a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că în momentul în care a vrut să iasă din grotă a călcat pe ceva şi astfel a avut o reacţie bruscă întorcându-se spre dreapta, moment în care lucrătorii de poliţie au crezut că vrea să fugă.
Instanţa de fond a înlăturat această apărare a inculpatului, având în vedere că scenariu relatat de acesta nu se coroborează cu nici o probă administrată în cauză.
Astfel, din procesul-verbal încheiat la data de 15 mai 2012, cu ocazia conducerii inculpatului în teren, s-a constatat că în momentul în care i s-a solicitat inculpatului să indice locul unde a abandonat minorul, acesta în timp ce a încercat să indice locul, având mâinile încătuşate în faţă, s-a smucit încercând să fugă în interiorul grotei, după aproximativ 2 metri fiind prins şi imobilizat de un lucrător de poliţie; aceste aspecte fiind confirmate de martorul A.B.M., care a asistat la reconstituire şi care a declarat că aflându-se la aproximativ 2 metri de intrarea în grotă a văzut când inculpatul a încercat să fugă, a parcurs aproximativ 2 metri după care a fost prins şi de înregistrarea video intitulată "tentativă de evadare, reconstituire poliţist cu bărbatul care a răpit copilul", în care se observă la minutul 05:41 cum în timp ce poliţiştii se aflau cu spatele la inculpat, acesta, având în continuare mâinile încătuşate, se smuceşte de lângă lucrătorul de poliţie şi fuge către dreapta ieşind din cadru, imediat lucrătorul de poliţie porneşte în urmărirea inculpatului; la minutul 06:11 se aude vocea lucrătorului de poliţie care strigă că inculpatul a vrut să fugă după care la minutul 06:18 acesta este scos din grotă de către lucrătorii de poliţie, imobilizat şi condus în autospeciala poliţiei.
În raport de situaţia de fapt reţinută, s-a stabilit că, fapta inculpatului G.P., care la data de 14 mai 2012, în jurul orei 10:30, l-a răpit de la locuinţa sa din satul Traian, com. Săcele pe minorul A.L.M., în vârstă de 2 ani şi 7 luni, pe care l-a transportat apoi până în apropierea oraşului Ovidiu, după care l-a legat cu sfoară la mâini, picioare şi în jurul gâtului, lipsindu-l astfel de libertate pentru mai multe ore, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.
De asemenea, s-a stabilit că, fapta inculpatului G.P. care la data de 14 mai 2012 a abandonat-o pe partea vătămată A.L.M., legată cu sfoară la mâini, picioare şi în jurul gâtului, într-o grotă de la marginea oraşului Ovidiu, situată într-o zonă nepopulată şi frecventată de câini hoinari, acceptând posibilitatea ca minorul să decedeze în aceste condiţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, această infracţiune a fost săvârşită de către inculpat cu intenţie indirectă.
Astfel, inculpatul, cunoscând împrejurarea că pe de o parte din cauza vârstei, iar pe de altă parte din cauza faptului că avea mâinile şi picioarele legate partea vătămată nu se putea salva singură, a abandonat-o pe aceasta în interiorul unei peşteri situate la marginea oraşului Ovidiu, într-o zonă nepopulată folosită ca groapă de gunoi, unde trăiau mai mulţi câini care ar fi putut să o ucidă şi să o devoreze pe aceasta şi a mers la domiciliu, fără ca ulterior să mai revină în acel loc, a negat în repetate rânduri că ar avea vreo legătură cu dispariţia minorului, refuzând astfel să coopereze pentru găsirea şi salvarea acestuia.
Totodată, s-a stabilit că, fapta inculpatului G.P. care la data de 15 mai 2012, cu ocazia reconstituirii modului în care au fost săvârşite faptele reţinute în sarcina sa, a încercat să fugă de sub escortă spre interiorul grotei în care se afla şi care prezenta şi o a doua ieşire, deşi la acel moment era reţinut în baza ordonanţei de reţinere nr. 672/P/2012 din data de 15 mai 2012, ora 01:30 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la evadare, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut incidenţa art. 33 lit. a) C. pen. având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunile înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune comisă conform disp. art. 72 C. pen., s-au avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, normele care impun regimul sancţionator, natura şi gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea premeditată şi elaborată de săvârşire a acestora, (respectiv inculpatul, în plină, zi, în timp ce în casă erau mai multe persoane, a răpit-o de acasă pe partea vătămată, minor în vârstă de doar 2 ani şi 7 luni, a lipsit-o de libertate, după care a abandonat-o legată, de gât, mâini şi picioare, într-o grotă, acceptând posibilitatea decesului acesteia), scopul urmărit, respectiv acela de o determina pe sora părţii vătămate să reia legătura de concubinaj, valorile sociale însemnate lezate şi ocrotite de normele penale, dar şi datele ce-l caracterizează pe inculpat, vârsta de 30 de ani, studii - 4 clase, necăsătorit, fără copii minori, fără loc de muncă, comportament de nerecunoaştere a faptelor în faţa instanţei.
În acest context, s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse în cuantumul prevăzut de lege, peste minimul fiecărei infracţiuni şi numai cu executarea în regim de detenţie.
Pe latura civilă, s-a apreciat ca fapta reţinută în sarcina inculpatului, prin natura ei este aptă a provoca victimei o puternică suferinţă psihică ce se impune a fi reparată prin echivalent bănesc.
Ţinând cont de starea de minoritate a victimei, de agresiunile de ordin fizic şi psihic la care a fost supusă, a fost obligat inculpatul la plata de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul G.P. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând individualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 7/MP din 9 aprilie 2013 Curtea de Apel Constanţa în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat G.P. împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 22 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen. şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului G.P., în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus arestul preventiv, de la 22 februarie 2013, la zi şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că prima instanţă a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de pericol social concret al faptei prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) C. pen.
S-a apreciat că faptele comise de inculpat prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, determinat de împrejurările şi modalitatea de comitere, în principal, vârsta victimei, 2 ani, o persoană lipsită de discernământ, care nu se poate apăra, dependentă total de persoanele adulte în îngrijirea cărora se afla, starea fizică a victimei, cruzimea cu care a acţionat, legarea minorului de mâini şi de picioare şi în jurul gâtului şi abandonarea sa într-un loc părăsit în care se aflau animale, scopul urmărit de inculpat şi nu în ultimul rând consecinţele deosebit de grave ce se puteau produce.
S-a constatat că raportat la circumstanţele reale în care s-au comis faptele, circumstanţele personale ale inculpatului constând în vârstă, lipsa antecedentelor penale şi situaţia familială, acestea nu pot conduce la reducerea cuantumului pedepsei şi în consecinţă a respins apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.P. şi a solicitat admiterea recursului, aplicarea dispoziţiilor art 3201 C. proc. pen. şi reducerea pedepsei.
Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul inculpatului G.P. este nefondat.
Dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. prevăd: "Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală"
Astfel, cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate poate fi formulată până la începutul cercetării judecătoreşti, însă în cauză, formularea de către inculpatul G.P. a unei astfel de cereri în cursul judecăţii în recurs este inadmisibilă.
Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, pe de o parte având în vedere că instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 8 iunie 2012 şi cercetarea judecătorească a început la termenul de judecată din 27 iunie 2012, iar pe de altă parte, inculpatul în faţa instanţei de fond nu a recunoscut faptele şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat.
Totodată, faţă de declaraţia inculpatului dată în recurs, Înalta Curte are în vedere că legiuitorul prin art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., a impus condiţie de admisibilitate a cererii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, ca atare, procedura nu este aplicabilă în situaţiile în care inculpatul recunoaşte doar o parte din faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Cu privire la solicitarea privind reducerea pedepsei, Înalta Curte are în vedere că prin modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că decizia atacată pronunţată, la data de 9 aprilie 2013, intră sub incidenţa noilor dispoziţii legale, nefiind posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.
Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., din actuala reglementare, astfel că sunt nefondate.
Rezultă, aşadar, că, în rigoarea juridică a textelor legale enunţate, motivele subsumate punctului 14 al art. 3859 C. proc. pen., în conţinutul anterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel cum au fost învederate, nu mai pot fi supuse analizei Înaltei Curţi, ca motiv de casare.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul G.P. împotriva Deciziei penale nr. 7/MP din 09 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 mai 2012 la 03 septembrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva Deciziei penale nr. 7/MP din 09 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 mai 2012 la 03 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 03 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2552/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2554/2013. Penal → |
|---|
