ICCJ. Decizia nr. 2690/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2690/2013
Dosar nr. 2323/100/2013
Şedinţa publică din 12 septembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 209 din 18 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2323/100/2013, Tribunalului Maramureş a condamnat pe inculpatul V.P.V., cetăţean român, studii 7 clase, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de:
- viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la prevederile art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
- violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Cu consecinţele prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) a C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 03 februarie 2013 la zi.
În temeiul art. 14. C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părţii civile L.B.N., asistată de L.M. suma de 10000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 69/P/2013 din 22 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.P.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În actul de trimitere în judecată s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 2130, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate L.B.N. (în vârstă de 14 ani), fără consimţământul acesteia şi, prin constrângere, a întreţinut cu aceasta un act sexual normal, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată L.B.N., locuieşte în O.Ş., jud. Maramureş, împreună cu bunica maternă, L.M.Z., care este imobilizată la pat, în urma unui accident vascular cerebral. Mama părţii vătămate, L.M., locuieşte în oraşul Drobeta-Turnu Severin, iar tatăl acesteia nu este cunoscut.
Inculpatul V.P.V. este consătean cu partea vătămată, este necăsătorit şi are un copil minor dintr-o relaţie de concubinaj.
În după-amiaza zilei de 02 februarie 2013, inculpatul V.P.V. a consumat băuturi alcoolice împreună cu un prieten, la locuinţa acestuia, apoi la un bar.
În jurul orelor 2100, inculpatul a părăsit barul şi s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate, pe care o cunoştea din vedere. Partea vătămată se afla în casă împreună cu bunica sa, locuinţa fiind luminată doar de o lanternă, întrucât nu este conectată la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, şi se pregăteau de culcare, uşa fiind încuiată. Inculpatul a bătut la uşă şi a strigat-o pe partea vătămată, cerându-i să deschidă uşa, însă aceasta a refuzat. Inculpatul a ameninţat-o că dă foc la casă, ameninţare care a determinat-o pe partea vătămată să deschidă uşa, luând în mână un cârlig metalic (vătrai) pentru a se apăra.
După ce partea vătămată a ieşit din casă, inculpatul i-a prins mâna în care ţinea cârligul metalic, pe care l-a luat şi l-a aruncat, apoi a târât-o pe partea vătămată în spatele casei. Partea vătămată l-a muşcat pe inculpat de mână, scăpând astfel din mâinile lui şi a fugit înapoi în casă, urmată de acesta.
Partea vătămată s-a aşezat pe pat lângă bunica sa, iar inculpatul s-a apropiat şi a început să o mângâie. Deşi l-au rugat insistent să plece, acesta a refuzat, iar când s-a prefăcut că pleacă, a scos cheile din uşă. Partea vătămată a încercat să-i ia cheile şi, profitând de acest lucru, inculpatul a prins-o de mână şi a tras-o după el afară din casă. Numita L.M.Z., bunica părţii vătămate, care o ţinea pe aceasta de cealaltă mână, a căzut din pat, pe podea şi a rămas acolo, fiindu-i paralizată partea dreaptă a corpului.
Inculpatul a târât-o pe partea vătămată prin zăpadă, prin spatele casei, până pe un câmp, lângă o claie cu fân. Partea vătămată a ţipat de mai multe ori, însă ţipetele sale nu au fost auzite, locuinţa sa fiind izolată, cel mai apropiat imobil aflându-se la o distanţă de aproximativ 100 de metri.
Pentru a o împiedica pe partea vătămată să ţipe, inculpatul i-a acoperit gura cu mâna, iar cu cealaltă mână a dezbrăcat-o de pantalonii de pijama, de lenjeria intimă, precum şi de jacheta pe care o purta peste un tricou cu mâneci scurte. Ţinând-o pe partea vătămată imobilizată pe solul acoperit cu zăpadă, inculpatul a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal.
După epuizarea actului sexual, inculpatul a avertizat-o pe partea vătămată să nu anunţe organele de poliţie, ameninţând-o că, în caz contrar, îi va aprinde casa, apoi a plecat. Partea vătămată a alergat spre casă îmbrăcată doar cu tricoul cu mâneci scurte şi desculţă, întrucât papucii de casă i-a pierdut din picioare în timp ce era târâtă spre locul faptei.
Întoarsă în casă, partea vătămată a încercat să o ajute pe bunica ei să urce în pat, dar nu a reuşit, a sunat-o pe martora T.A. să-i ceară ajutorul, însă aceasta a refuzat. L-a sunat apoi pe martorul P.V., fratele bunicii sale, care a venit la locuinţa părţii vătămate şi ulterior, în cursul nopţii, a sesizat organele de poliţie.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost găsite articolele de îmbrăcăminte purtate de partea vătămată şi s-a constatat că pantalonii de pijama erau rupţi. Pe traseul de la locuinţa părţii vătămate spre locul faptei au fost găsiţi papucii de casă ai părţii vătămate.
De asemenea, la faţa locului au fost identificate trei urme de încălţăminte, care au fost fotografiate metric. Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică nr. 81.577 din 22 februarie 2013 s-a concluzionat că "urma ilustrată în planşa fotografică prin fotograma nr. 23 a fost creată cu talpa unui pantof având desen antiderapant, formă şi dimensiuni similare cu regiunea posterioară a cizmei pentru picior drept, ridicată de la numitul V.P.V.".
Partea vătămată a fost examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Baia Mare, în data de 3 februarie 2013, constatându-se următoarele leziuni: "1. lombar echimoză roşie violacee de 35 din 40 cm cu excoriaţii acoperite cu cruste negricioase liniare, de 6 - 7 cm lungime; 2. echimoze roşii în jurul feselor în cadranul infero-intern şi în zona labială. Examen genital la data de 3 februarie 2013: Himen de formă rotundă ovalară membrana himenală prezintă la nivelul orelor 6-3 de pe cadranul convenţional soluţii de continuitate, cu margini infiltrate sanguin, roz-roşietice, tumefiate, care merg până la baza de inserţie a himenului. Orificiul himenal are diametrul de 2-2,5 cm; lăţimea himenului este de aproximativ 3 mm. În rest membrana himenală este roz omogen, uniformă de groasă".
Prin raportul de constatare medico-legală nr. 89 din 6 februarie 2013 s-au concluzionat următoarele: "1. Numita L.B.N. prezintă dezvirginare recentă (poate data din 2/3 februarie 2013). 2. Pe cap, corp şi membre prezintă leziuni traumatice - echimoze, excoriaţii - care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi frecare. 3. Leziunile necesită 6 - 7 (şase-şapte) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. 4. în secreţia vaginală au fost detectaţi spermatozoizi, fapt ce atestă (alături de semnele de dezvirginare recentă) consumarea unui act sexual recent. 5. Leziunile pot data din 2/3 februarie 2013".
La termenul de judecată din 13 martie 2013 inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată, prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., după ce conţinutul acestora i-a fost explicat de către instanţă.
Instanţa de fond, apreciind că sunt întrunite condiţiile cuprinse în prevederile art. 3201 C. proc. pen., mai exact declaraţia inculpatului fiind făcută înainte de începerea cercetării judecătoreşti, declaraţie în care inculpatul a arătat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei şi nu solicită administrarea de probe, a admis cererea de judecată în condiţiile recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.
Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., în baza declaraţiei făcute de acesta, de recunoaştere a tuturor faptelor reţinute prin rechizitoriu şi având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală.
Recunoaşterea inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa cu fotografii judiciare aferentă, declaraţiile părţii vătămate, constatări preliminarii F.N. din 3 februarie 2013, raport de constatare medico-legală nr. 89 din 6 februarie 2013, raport de constatare medico-legală nr. 114 din 13 februarie 2013, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 81577 din 22 februarie 2013 şi declaraţiile martorilor.
În drept, fapta inculpatului V.P.V., care, în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 2130, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate L.B.N., fără consimţământul acesteia, constituie infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 3201 C. proc. pen., pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Fapta aceluiaşi inculpat, care, în data de 02 februarie 2013, prin constrângere, a întreţinut cu partea vătămată L.B.N., în vârstă de 14 ani, un act sexual normal, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la prevederile art. 3201 C. proc. pen., pentru care l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Constatând că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
La individualizarea pedepsei şi a modului de executare, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, îndrăzneala deosebită a inculpatului în condiţiile în care acesta şi-a menţinut hotărârea infracţională în ciuda faptului că în casă era prezentă şi bunica părţii vătămate, imobilizată la pat. De asemenea, instanţa a avut în vedere şi lipsa antecedentelor penale şi atitudinea de recunoaştere a vinovăţiei, acest ultim element determinând şi reducerea pedepsei în condiţiile judecării simplificate a cauzei, procedură prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpatul V.P.V., precum şi împrejurările cauzei, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., lit. b) a aceluiaşi articol C. pen.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul V.P.V., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
În şedinţa publică din data de 22 aprilie 2013, prin apărător ales, inculpatul a solicitat admiterea apelului, reducerea cuantumului pedepsei şi respingerea în tot sau în parte a acţiunii civile, având în vedere că majoritatea probelor prin care se dovedeşte vinovăţia inculpatului sunt declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor care sunt în mare majoritate rude ale acesteia.
Prin Decizia penală nr. 81/A din data de 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.P.V. împotriva Sentinţei penale nr. 209 din 18 martie 2013 a Tribunalului Maramureş, a menţinut starea de arest şi potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 3 februarie 2013 şi până la pronunţarea deciziei
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, susţinută de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, probe ce nu au fost contestate de inculpat, care a solicitat ca judecata să aibă loc în procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei.
Din ansamblul probator a rezultat că în data de 02 februarie 2013, în jurul orei 21:30, pe timp de noapte, inculpatul apelant V.P.V. a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate L.B.N., fără consimţământul acesteia, şi la aceeaşi dată, prin constrângere, a întreţinut cu partea vătămată L.B.N., în vârstă de 14 ani, un act sexual normal, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.
Analiza obiectivă a probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale relevă justeţea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub aspectul existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpatului V.P.V. în comiterea acestora, vinovăţie de altfel recunoscută de inculpat, punând în evidenţă şi caracterul adecvat al pedepsei aplicate, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare.
Prima instanţă a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptelor comise şi de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art. 52 C. pen.
Astfel, potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea şi a altor persoane în săvârşirea de noi infracţiuni şi nu doar a inculpatului.
Or, un astfel de scop - prevenţia generală în săvârşirea de noi infracţiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte deosebit de grave, îndreptate împotriva libertăţii persoanelor şi a vieţii sexuale, s-ar aplica pedepse modice.
Individualizarea pedepsei are ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din pct. de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului. În această manieră, sancţiunea justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială
Analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ, iar instanţa de fond s-a conformat acestor cerinţe, manifestând suficientă clemenţă faţă de inculpat prin aplicarea unei pedepse orientate înspre minimul special, redus cu o treime prin reţinerea art. 3201 C. proc. pen..
În mod corect instanţa de fond a reţinut că infracţiunile comise de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancţionarea acestora, cât şi din modul de concepere şi punere în operă a planului infracţional, din împrejurările concrete de săvârşire a faptelor.
Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate şi violenţă sancţiunea aplicată ar fi una modică.
În cazul concret reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului apelant V.P.V. în sensul diminuării acestuia nu se impune, deoarece ar fi afectat justul echilibru dintre gravitatea faptelor şi pedeapsa aplicată.
Curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de respingere în tot sau în parte a acţiunii civile, întrucât audiat fiind de instanţa de fond, inculpatul a declarat că este de acord să o despăgubească pe partea civilă la nivelul pretenţiilor pe care le-a formulat, adică 10.000 de euro.
Suma este precizată detaliat în declaraţia semnată de inculpat, astfel că nu poate fi primită susţinerea sa că ar fi înţeles că este vorba despre 10.000 de RON.
Potrivit art. 161 alin. (3) C. proc. pen. în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii, astfel că în mod corect a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii cu titlu de daune morale.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul V.P.V., invocând greşita aplicare a legii cu privire la stabilirea pedepsei aplicate, apreciind că instanţele ar fi trebuit să reţină circumstanţe atenuante şi să reducă pedeapsa sub minimul special.
Examinând recursul declarat de inculpatul V.P.V., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Potrivit vechiului text al art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, incidenţă în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Potrivit art. II din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunţate anterior intrării în vigoare a legii. În această situaţie, rezultă că în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.
În speţă, se constată că inculpatul V.P.V. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunţate la data de 22 aprilie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conţinutul textelor art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I din această lege.
Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate prin nereţinerea circumstanţelor atenuante, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 81/A din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 3 februarie 2013 la 12 septembrie 2013 şi va oblig recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 81/A din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 3 februarie 2013 la 12 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2696/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2677/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... → |
|---|
