ICCJ. Decizia nr. 2712/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2712/2013
Dosar nr. 2855/2/2013/a5
Şedinţa publică din 13 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţa din data de 5 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2855/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii N.T.I., N.O., V.D.C., Z.A.R., S.O. trimişi în judecată pentru săvârşirea de fapte de corupţie, a pus în discuţie în conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului N.T.I.
Apreciind c ă în cauză, pe de o parte, există indicii temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi săvârşit faptele pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, iar pe de altă parte, în cauză există situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv se reţine că inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului N.T.I., arestat în baza M.A.P. din 23 ianuarie 2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În termen legal, inculpatul N.T.I. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi revocarea mandatului de arestare preventivă, arătând că nu mai subzista temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi nici nu au apărut altele noi .
În această ordine de idei, a susţinut că instanţa de fond a analizat dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. prin prisma a 3 elemente şi anume: pericolul social şi gravitatea infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, precum şi activitatea infracţională desfăşurată şi rezultatul ei, prin prisma faptului că inculpatul s-a folosit de un subordonat.
Însă din analizarea acestor criterii, raportat la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., rezultă existenţa pericolului concret, dar care nu este suficient pentru menţinerea şi perpetuarea stării de arest preventiv, în prezent aflându-se deja la a patra menţinere, iar de fiecare dată instanţa a motivat la fel, fără a aduce argumente noi pentru convingerea că inculpatul trebuie să stea în arest preventiv.
În susţinerea admiterii recursului a mai arătat că de la prima menţinere a stării de arest, au fost audiaţi toţi inculpaţii şi 7 martori importanţi, 2 denunţători, astfel că situaţia de fapt s-a schimbat, arătând o altă conjunctură a săvârşirii faptei, respectiv faptul că nu el a săvârşit, a iniţiat sau perpetuat săvârşirea acestei fapte.
Totodată, a precizat că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, respectiv luare de mită în formă continuată şi pretinderea de la denunţătorul M.A. a două terenuri şi 800.000 euro.
Însă, din probatoriul administrat, a rezultat că este vorba despre un singur teren pe care el l-a cumpărat, aşa după cum a arătat în instanţă cu ocazia audierii sale, de unde rezultă că nu se mai susţine acuzaţia iniţială.
Astfel, a arătat că activitatea infracţională a pornit de la Z.A., avocatul denunţător şi S.O., finul denunţătorului, principal jucător al transferurilor de teren din zonă, iar declaraţia dată la termenul din 5 septembrie 2013 a denunţătorului se coroborează cu a martorului V.D.C., în sensul că el nu ştia preţul terenului la momentul cumpărării lui, singura culpă a sa fiind faptul că s-a complăcut în anturajul şi relaţiile de prietenie cu persoane, gen M., care aveau pe rol dosare penale.
În raport de toate argumentele expuse a susţinut că situaţia de fapt şi contextul săvârşirii faptei s-au schimbat, astfel că pericolul concret pentru ordinea publică nu mai subzistă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită în formă continuată, respectiv trei acte materiale, a susţinut că dosarele în cauză erau instrumentate de subordonaţii săi, astfel că acestea nu se aflau în lucru la el, iar potrivit declaraţiilor martorilor V.D.C. şi alţii, el nu s-a implicat.
A mai arătat că la iniţiativa lui S.O., cu ocazia căsătoriei sale, fiind invitat, a călătorit în Statele Unite ale Americii.
Nu în ultimul rând, a mai susţinut că instanţa a concluzionat că odată aflat în libertate ar putea influenţa ceilalţi coinculpaţi şi martorii, însă fără probe certe nu se justifică această temere, menţionând totodată că pentru unele din aceste fapte a mai fost cercetat în anul 2012 şi nu s-a sustras niciodată şi nici nu a încercat influenţarea nimănui.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării sale pe motiv că s-ar sustrage de la judecată sau ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, temeiurile avute iniţial în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă şi nu există nici un element din care să rezulte perpetuarea acestei măsuri pentru buna desfăşurare a cauzei, întrucât lăsat în libertate nu ar avea cum influenţa părţile şi deturna bunul mers al cauzei, deoarece tot probatoriul s-a destrămat, el însuşi dorind să dovedească netemeinicia acuzaţiilor aduse.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infrac ţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că m ăsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instan ţa de fond, la 5 septembrie 2013 a constatat că în cauză şi la acest moment sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestării preventive a inculpatului, prelungirea şi menţinerea acestei măsuri nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, în raport de care în baza art. 3002 alin. (3) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului N.T.I.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. 402/P/2012 din data de 17 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.T.I., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- luare de mit ă, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale);
- luare de mit ă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.;
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000;
- participa ţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale);
- sp ălare de bani, prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000,
- fals în declaraţii, prevăzut de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instan ţei s-au reţinut următoarele:
1. La data de 9 aprilie 2009, denun ţătorul M.A. a remis suma de 170.000 de euro, cu titlu de mit ă, pentru achiziţionarea de către N.T.I., prim procuror al Parchetului de pe l ângă Judecătoria C. la acel moment, a unui teren intravilan în suprafaţă de 2000 mp situat în comuna J., judeţul Ilfov, de la numi ţii A.C. şi M.V.M., reprezentată de numitul A.C.
Terenul în cauză a fost pretins de la M.A., primar al comunei Jilava, cu titlu de mită, de către T.N.I., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., pentru a fi soluţionat favorabil un dosar înregistrat la unitatea de parchet pe care o conducea, ca urmare a unei plângeri penale pe care M.A. o formulase împotriva numitului B.N.
At ât acţiunea de pretindere a mitei, terenul din Jilava, cât şi acţiunea de remitere a acesteia, s-a realizat cu complicitatea lui S.O. care a şi intermediat vânzarea terenului în calitate de împuternicit.
Pentru a disimula mita, terenul a fost v ândut prin intermediul Iui S.O., către doi cumpărători, respectiv familiei N. (N.T.I., prim procuror şi N.O.) şi familiei Z. (Z.A.R. şi Z.C.C.), revenindu-le câte 1000 mp fiecăruia.
2. În perioada ianuarie-februarie 2010, denun ţătorul M.A. a achitat, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport, cazare, cheltuieli personale) de aproximativ 10.000 dolari SUA, ocazionate de sejurul petrecut în perioada menţionată de N.T.I. şi soţia acestuia N.O., în Statele Unite ale Americii, în localităţile B.H. şi L.V.
Acceptarea mitei, contravaloarea cheltuielilor ocazionate de sejurul petrecut în SUA în perioada ianuarie-februarie 2010 de către N.T.I., s-a realizat în contextul în care la nivelul unităţii de parchet pe care o conducea, se aflau în instrumentare mai multe dosare penale înregistrate ca urmare a unor plângeri formulate împotriva primarului M.A. iar prim procurorul N.T.I. i-a promis acestuia că va avea grijă ca respectivele dosare să fie soluţionate într-un mod favorabil primarului.
3. În cursul lunii februarie 2010, denun ţătorul M.A. i-a remis cu titlu de mită prim-procurorului N.T.I. un televizor marca S. în valoare de aproximativ 8.299 RON.
Mita, televizorul marca S., a fost pretins ă de prim-procurorul N.T.I. în acelaşi context al instrumentării unor dosare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat M.A., în calitate de primar al comunei Jilava, şi în legătură cu care promitea o soluţionare favorabilă denunţătorului.
4. Pentru disimularea mitei pretinse de N.T. I., prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, constând în suprafaţa de 3.707 mp teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), inculpatul I-a determinat pe notar să autentifice contractul de vânzare-cumpărare fără ca notarul să aibă cunoştinţă despre înţelegerea frauduloasă, infracţională existentă între participaţii N.T.I., N.O., Z.A.R., S.O., V.D.C. şi denunţător.
4. În sarcina inculpatului N.T.I. s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii având în vedere că în declaraţia de avere a completat date nereale cu privire la existenţa unui contract de împrumut a sumei de 10.000 euro, de la avocatul Z.A.R., contract nereal şi întocmit tocmai cu scopul a disimula modalitatea de remitere a mitei.
5. În cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpatul N.T.I. a pretins şi primit suma de 40.000 RON pentru a da o soluţie favorabilă, scoaterea de sub urmărire penală, pentru numitul D.M., în Dosarul cu nr. 744/P/2008.
Dup ă primirea mitei pretinse, 40.000 RON, inculpatul N.T.I. a soluţionat Dosarul nr. 744/P/2008 prin ordonanţa din 28 aprilie 2009 în care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui D.M., şi aplicarea faţă de acesta a unei sancţiuni cu caracter administrativ, amenda de 1.000 RON.
Prin încheierea din 19 ianuarie 2013, în Dosarul cu nr. 462/2/2013 (236/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă formulată şi luarea faţă de inculpatul N.T.I., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.
La data de 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 418/1/2013 a dispus admiterea recursului formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi arestarea preventivă a inculpatului N.T.I. pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive. Astfel, a fost emis mandatul de arestare preventivă din data de 23 ianuarie 2013.
Mandatul de arestare preventiv ă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru o perioadă de 29 de zile a fost pus în executare începând cu data de 24 ianuarie 2013.
Prelungirea arest ării preventive a inculpatului a fost dispusă succesiv prin încheierea din 15 februarie 2013, în Dosarul cu nr. 1303/2/2013 (nr. dosar în format vechi 567/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi prin încheierea din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. 2100/2/2013 (892/2013).
La termenele din 18 aprilie 2013 şi 6 iunie 2013, 9 iulie 2013 instanţa de fond a dispus menţinerea arestării preventive în temeiul art. 3001, art. 3002 C. proc. pen.
A şa fiind, se constată că deşi în cauză nu există o hotărâre de condamnare a inculpatului, în prezent dosarul fiind la judecata în fond a cauzei, există indicii temeinice de fapt şi de drept de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodat ă, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.
În acestă ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, comportamentul procesual al acestuia, precum şi împrejurările referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Nu în ultimul r ând, s-a avut în vedere vătămarea adusă relaţiilor sociale, împrejurarea că inculpatul avea calitatea de prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, aspect ce implică o periculozitate sporită, în condiţiile în care legea penală este încălcată tocmai de o persoană angajată să garanteze respectarea ei şi care beneficiază de încrederea societăţii în acest sens.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că inculpatul prin însăşi profesia şi activitatea pe care le desfăşura era obligat să asigure respectarea legii şi nu ca ajutându-se de profesie să denatureze scopul acesteia.
De asemenea, s-a avut în vedere gravitatea sporită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, at ât prin prisma calităţii sale în care a acţionat, prin natura faptelor (infracţiuni de corupţie), dar şi prin natura activităţii desfăşurate de cei asupra cărora se susţine ca s-ar fi exercitat traficul de influenţă, făcându-se referire la periculozitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele (prin acte repetate, folosindu-se de intermediari, inclusiv de un procuror ce funcţiona în cadrul Parchetului condus de inculpat, şi de acte juridice cu aparenţă legală).
În această succesiune logico-juridică s-a avut în vedere şi stadiul procesual al cauzei, respectiv faptul că dosarul se afla la instanţa de fond, în faza cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi de către instanţă inculpaţii şi 7 martori.
Fa ţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor şi nu în ultimul rând în raport de poziţia procesuală a inculpatului, precum şi relaţiile avute anterior cu coinculpaţi şi martori din prezentul dosar (care au dat declaraţii în susţinerea acuzării), existând riscul influenţării acestora.
A şa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 5 septembrie 2013 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul N.T.I. nefiind fondat, în baza art. 38515 pc.1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii de şedinţă din 5 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2855/2/2013 (1282/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2711/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2713/2013. Penal → |
|---|
