ICCJ. Decizia nr. 2938/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2938/2013
Dosar nr. 5841/99/2012
Şedinţa publică din 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 19 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5841/99/2012 al Tribunalului Iaşi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de rejudecare după extrădare cu privire la sentinţa penală nr. 529 din 17 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1661/99/2007 al Tribunalului Iaşi, modificată si rămasă definitivă prin decizia penală nr. 663 din 22 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cerere formulată de condamnatul H.S.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 529 din 17 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1661/99/2007 al Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului H.S.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c)) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b), e) C. pen. pe durata de 3 ani;
- „lipsire de libertate în mod în mod ilegal”, prev. şi ped. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa închisorii de 7 ani;
- „omor calificat ”, prev. şi ped. de art. 174-175 alin. (1) lit. c)) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b), e) C. pen. pe durata de 6 ani;
- „intrare şi ieşire dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia”, prev. şi ped. de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 (modificată şi completată), la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi a art.35 alin.(3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai severă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a), b), e) C. pen. pe durata de 6 ani.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art.350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării dispusă împotriva inculpatului prin încheierea din 22 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 11979/2005, definitivă.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. pen. şi a art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească copiilor minori ai victimei, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume:
- câte 5.535.000 lei (ROL) pentru minorii H.V.F., H.L., H.A., calculată pentru perioada august 2000 - iulie 2003, sume ce vor fi actualizate la data efectivă a plăţii acestora în raport de indicele de inflaţie;
- suma de 5.835.000 lei (ROL) pentru H.M., calculată pentru perioada august 2000 - august 2003, sumă ce va fi actualizată la data efectivă a plăţii acesteia în raport de indicele de inflaţie.
A fost obligat inculpatul să plătească minorilor H.V.F., H.L., H.A., S. (fostă H.) M. cu titlu de daune morale câte 100.000.000 lei (ROL), sumă ce va fi actualizată la data efectivă a plăţii în raport de indicele de inflaţie.
S-a constatat că ceilalţi moştenitori legali ai victimei (H.M., H.S.N., H.C., H.I., H.C.) nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 5.000.000 lei (ROL).
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Până în luna august 2000, inculpatul H.S.G. a locuit împreună cu ambii părinţi - H.V. şi H.M. - precum şi cu ceilalţi copii ai acestora, în sat Săveni, corn. Gropniţa, jud. Iaşi, iar în iulie-august 2001 a plecat în străinătate, fără a mai reveni în ţară.
În locuinţa părinţilor săi, a asistat la numeroase certuri născute între aceştia, şi care se finalizau, de cele mai multe ori cu violenţe fizice şi psihice a căror victimă era mama sa.
Aceste conflicte erau iniţiate de tatăl său care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, îi reproşa soţiei sale că întreţine relaţii extraconjugale, iar de mai multe ori inculpatul a intervenit în apărarea mamei acesteia.
În seara zilei de 20 mai 2000, între părinţii săi a izbucnit un nou conflict, generat tot de tatăl său care consumase băuturi alcoolice. Inculpatul nu se afla în locuinţă însă, fiind chemat de la prietenul său H.D. de către una dintre surori.
Intervenind şi de această dată şi intrând în conflict cu tatăl său, inculpatul i-a aplicat acestuia multe lovituri, cu un ciocan, în zona capului şi a toracelui, după care, cu ajutorul bunicului său, F.P., l-a legat cu o funie de mâini şi de picioare, i-a pus un căluş în gură şi l-a aruncat şi închis într-un beci, fără scară de ieşire. Victima, reuşind să iasă singură din beci, a doua zi dimineaţă s-a deplasat la locuinţa martorei A.L. - sora sa, a primit îngrijiri şi haine de la cumnatul său, A.N., şi a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, fiind internat în perioada 21 mai 2000 - 7 iunie 2000 - cu diagnosticul de „Poli-traumatism - fractură deschisă cu înfundare parental stg.; fracturi costale 3-5 stg. şi 8-9 dr., contuzii pumn şi antebraţ bilateral, contuzii umăr stâng - drept, aspect ce rezultă din foaia de observaţie clinică aflată la dosar.
După circa 2 luni de zile, respectiv pe la jumătatea lunii august 2000, datorită unor certuri violente consumate între părinţii săi, inculpatul a aplicat tatălui său, cu o bărdiţă, mai multe lovituri în zona capului, dar şi în zona toracică, provocându-i alte leziuni şi agravându-le pe cele anterioare, context în care s-a produs decesul acestuia. în aceeaşi noapte, inculpatul a legat victima cu mâinile la spate, cu o funie, deplasând-o în beciul din curte, iar la câteva zile a îngropat-o în grădina casei, lângă o glugă de coceni.
Atât rudele victimei cât şi cetăţenii din sat au aflat de la inculpat şi mama sa că victima este plecată în Israel, la muncă, unde mai lucrase şi anterior anului 2000.
În cursul anului 2001 în luna iulie - august inculpatul însoţit de martorul D.D. şi B.P. a plecat în Serbia, iar de aici a trecut de mai multe ori, în mod fraudulos, pe teritoriul Greciei.
La data de 28 mai 2003 pe baza denunţului făcut de martorul L.G. şi sora victimei - A.L. - organele de urmărire penală au descoperit cadavrul victimei în curtea locuinţei.
Raportul de constatare medico-legală (necropsie) din 4 iunie 2003 emis de I.M.L. Iaşi sub nr. 733/ C din 22 septembrie 2003, a concluzionat că: moartea lui H.V. a fost de cauză violentă şi s-a datorat traumatismului cranian şi traumatismului toracic; aspectul şi localizarea soluţiilor de continuitate de la nivelul scheletului pledează pentru producerea lor cel mai probabil printr-un mecanism de lovire activă pentru fracturile extremităţii cefalice şi de comprimare toraco-abdominală pentru fracturile de la nivelul scheletului toracic.
De asemenea, s-a stabilit că întrucât cadavrul a fost înhumat, iar adipoceara este instalată şi în viscere şi este generalizată, se poate aprecia că au trecut circa trei ani de la deces.
În timpul anchetei penale, pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi la 29 mai 2003 - A.L. - sora victimei şi A.N. - cumnatul victimei s-a stabilit că în cursul anului 2000, anterior decesului,victima H.V. a fost internată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, pentru traumatisme cauzate de fiul său, H.S.G., aspect reliefat în raportul de constatare medico-legală nr. 733/ C din 22 septembrie 2003.
Astfel, raportul de constatare medico-legală din 22 februarie 2007 întocmit de I.M.L. Iaşi, prin examinarea documentaţiei medicale (F.O. nr. 7214 emisă de spitalul menţionat mai sus) privind pe victima H.V., a concluzionat că: la data de 21 mai 2000 aceasta a prezentat fractură deschisă cu înfundare parietală stg. tratată chirurgical cu defect osos restant, fracturi costale C3-C5 stg. şi C8-C9 dr., tumefacţii şi echimoze; leziunile au putut fi produse prin loviri cu mijloace şi corpuri contondente şi pot data din 21 mai 2000; a necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă este pe deplini demonstrată de următoarele probe: declaraţiile martorului L.G., H.M., A.L. şi A.N., L.I., G.G., H.E., H.D. şi A., procesul verbal de cercetare la locul faptei, planşe fotografice, acte medico-legale emise de I.M.L. Iaşi.
Apărările inculpatului formulate în scris şi oral de apărătorul ales, în sensul de a se dispune achitarea sa, în baza art. 10 lit. c)) C. proc. pen. nu vor fi primite de instanţă, în cauză existând probe certe şi directe şi indirecte ce susţin, fără dubiu, săvârşirea de către acesta în contextul descris mai sus a faptelor pentru care este judecat.
Relevante sunt în acest sens declaraţiile martorului L.G., ascultat în ambele etape procesuale , din care rezultă că în cursul lunii mai, într-o zi, martora H.M. i-a cerut să-l dezgroape pe soţul ei, H.V., şi să-l transporte din curtea locuinţei într-un alt loc sau să dea cadavrul pe o apă, făcându-i promisiuni că îi va oferi pentru aceasta bani şi bunuri. Cu această ocazie, martora i-a spus că fiul ei, H.S. l-ar fi omorât, şi că tot atunci a fost condus de aceasta în grădina casei spre a-i arăta locul unde a fost îngropată victima. în aceeaşi noapte s-a deplasat la locuinţa numitei A.L. - sora victimei - căreia i-a relatat aspectele aflate despre uciderea fratelui său, iar a doua zi, ambii s-au prezentat la postul de poliţie spre a face denunţul.
Din aceleaşi declaraţii rezultă că la data de 28 mai 2003 martorul s-a prezentat la postul de poliţie Gropniţa unde a denunţat faptul că în ziua anterioară, numita H.M., în vârstă de 47 de ani, din aceeaşi localitate, i-ar fi propus să o ajute să dezgroape cadavrul soţului ei, H.V., care se afla îngropat în grădina locuinţei acesteia şi să-l transport într-un alt loc, la marginea satului unde să-l îngroape din nou, fără să se afle despre aceasta.
Totodată, martorul a declarat că în acelaşi context, a aflat de la H.M. că soţul ei a decedat în vara anului 2000, când, pe fondul unui scandal, fiul ei H.S.G., i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor în cap tatălui său, aspecte ce rezultă şi din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de procuror la data de 28 mai 2003.
Martorul a declarat şi că mai înainte de dispariţia victimei, a văzut-o cu un braţ fracturat dar nu cunoaşte în ce împrejurări s-a produs acea fractură. De asemenea, a declarat că, H.M. i-a spus că soţul ei a fost bătut mai întâi de H.D., zis „T. ” şi apoi că a fost omorât de fiul ei, H.S.G. care l-a şi îngropat.
În baza acestui denunţ, organul de urmărire penală, deplasându-se la locuinţa indicată de martor, în prezenţa martorilor asistenţi D.D. şi L.I., au descoperit prin săparea terenului ce era acoperit cu gunoi la 15 m faţă de locuinţă, în partea de sud, lângă o glugă de coceni, la o adâncime de 1,10 m, cadavrul mumifiat al unei persoane de sex masculin, întins pe partea dreaptă cu piciorul drept flexat sub cel stâng, având braţele legate la spate cu o funie cu grosimea de 1 cm şi lungimea de 3 m.
După aspectul fizic şi îmbrăcămintea de pe corp (un tricou de culoare deschisă cu dungi orizontale albastre, care era ridicat până în dreptul pieptului, o pereche de blugi de culoare albastră şi pantofi negri cu şireturi în picioare) s-a stabilit că acel cadavru aparţine numitului H.V., în vârstă de 48 de ani.
Audiată în faza urmăririi penale, la data de 29 mai 2003 (a doua zi după descoperirea cadavrului în condiţiile sus-arătate), dar şi la data de 5 februarie 2007, martora H.M. a declarat că în luna iunie 2000 în locuinţa sa a avut loc un conflict generat de victimă care, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat o lovitură în stomac cu o sticlă de ţuică. în timp ce încerca să fugă spre locuinţa tatălui său - F.P. (decedat) - a fost prinsă de victimă şi dusă într-o magazie unde a fost lovită din nou cu pumnii, timp în care a ajuns acasă şi fiul lor H.S.G.. Victima a intrat în conflict şi cu fiul său, H.S.G., care intervenea de fiecare dată între cei doi, făcându-i reproşuri acestuia că întreţine relaţii intime cu ea.
În acest context, inculpatul i-a aplicat lovituri victimei cu un ciocan, în zona capului, după care, împreună cu F.P. - tatăl martorei, l-a legat cu o funie şi l-a aruncat într-un beci închis apoi cu un capac.
Victima a reuşit să iasă singură din beci, a doua zi, fiind internată în spital.
În cursul lunii august, într-una din zile, victima a iniţiat un nou conflict, tot pe fondul consumului de băuturi alcoolice, lovind-o pe martoră, iar între cei doi a intervenit inculpatul.
Martora a declarat că victima era într-o stare avansată de ebrietate, că a încercat să-l lovească pe inculpat cu o sapă, dar care i-a fost luată din mână de acesta din urmă şi rezemată de un gard. A văzut că în timp ce victima îi făcea aceleaşi reproşuri inculpatului, acesta din urmă a luat o bărdiţă de lângă pragul uşii bucătăriei cu care i-a aplicat o singură lovitură, cu muchia, la nivelul feţei sau capului. în urma loviturii, victima a căzut pe o parte, în faţa uşii, pe trotuar, s-a ridicat apoi singură, dar nu foarte repede. Martora a fugit spre locuinţa tatălui său, F.P., şi privind în urmă, a văzut cum cei doi se loveau reciproc, răcnind unul la celălalt, au intrat apoi în bucătăria casei unde continuau să se lovească, iar după circa un sfert de oră, l-a văzut pe inculpat ieşind din curtea locuinţei.
Revenind în locuinţa sa, între orele 20:30 - 21:00, a găsit victima pe un pat, întinsă pe partea stângă a corpului, horcăind.
Martora a revenit în locuinţă şi la ora 1:00 găsind victima în acelaşi loc şi în aceeaşi poziţie, iar inculpatul era plecat de acasă.
A doua zi, dimineaţa, pe la orele 6:00, a revenit din nou în locuinţă, constatând că victima nu se mai afla în bucătărie, ci numai inculpatul, care dormea.
În aceeaşi dimineaţă, martora a coborât în beci unde a găsit victima pe pământ, întinsă pe spate, cu mâinile legate la spate cu o funie. După trei-patru zile, martora a văzut că trupul victimei nu mai era în beci, aflând ulterior de la inculpat că îngropase victima în curtea casei, într-un loc unde strângeau resturile de furaje de la animale.
În cursul judecăţii, martora, luând cunoştinţă de dispoziţiile art. 80 C. proc. pen. a refuzat să facă declaraţii, precizând însă că le menţine pe cele anterioare din faza urmăririi penale (fila 239).
Martora A.L. - sora victimei - a declarat că în noaptea de 27 - 28 mai 2003, pe la orele 24:30 – 1:00, a venit la locuinţa sa martorul L.G. de la care a aflat că fratele ei a fost omorât de fiul său - H.S.G. şi că este îngropat în curtea casei precum şi că H.M. îi ceruse ajutorul pentru a-l dezgropa şi transporta într-un alt loc.
Martora a declarat şi că în cursul lunii iunie 2000, fratele ei, H.V. a venit la locuinţa sa, având capul spart, urme de lovituri pe tot corpul iar pe mâini sfoară şi sârmă.
Victima i-a povestit, în prezenţa soţului ei - A.N., că a fost lovit cu o sapă în cap, de fiul său H.S.G., apoi l-a băgat în beci, că i s-a pus un căluş în gură, a fost legat de mâini şi de picioare. în aceeaşi zi victima a fost transportată la spital, fiind ajutat de martorul A.N.
Martorul A.N. cumnatul victimei a declarat că în ziua de 21 mai 2000 a venit la locuinţa sa H.V. - având mâinile legate în faţă cu o sfoară şi cu un material sintetic de perdea, îmbrăcămintea plină de paie, murdară de sânge şi mult sânge în zona capului şi vânătăi vizibile în zona toracică, şi acuzând dureri insuportabile.
De la victimă a aflat că în seara zilei de 20 mai a fost bătută în locuinţa sa de către fiul său, H.S.G., legată şi aruncată în beci,fără scară de ieşire, că uşa de acces a fost închisă şi acoperită cu o plapumă pentru a nu se auzi strigătele şi cu saci de grâu, că a reuşit să iasă din acel beci în dimineaţa următoare. în aceeaşi zi, martorul a transportat victima la dispensarul din comuna Gropniţa, apoi internată la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.
Din declaraţiile martorilor menţionaţi rezultă şi că victima H.V. nu au mai fost văzută la domiciliu şi în sat, iar inculpatul şi mama sa H.M. le-au relatat celor din comunitate că acesta este plecat la muncă în Israel.
Din aceleaşi declaraţii rezultă şi că inculpatul a părăsit ţara în anul 2001, aspect confirmat şi de declaraţia martorului D.D. Astfel martorul a declarat că în luna iulie - august 2001, împreună cu inculpatul şi cu B.P. au părăsit România, prezentând paşapoarte la ieşire din ţară, plecând la lucru în Serbia, iar după cea două luni de zile au trecut ilegal frontiera de stat a Greciei, plătind pentru aceasta câte 70 mărci germane unei persoane ce le-a asigurat pătrunderea pe teritoriul acestui stat. Martorul a relatat şi că în mai multe rânduri au trecut în mod fraudulos de pe teritoriul Serbiei în Grecia, iar în ianuarie 2002 inculpatul se afla încă în această ţară.
Până la revenirea sa în tară, martorul a avut discuţii cu inculpatul în legătură cu dispariţia în condiţii suspecte a tatălui său, acesta din urmă însă nu a exprimat nici o opinie în sensul infirmării acestora, afirmând că doreşte să rămână în continuare în Grecia, la muncă, pentru a-şi ajuta familia.
Cum analiza coroborată a tuturor declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză şi actele medico-legale aflate la dosarul cauzei răstoarnă prezumţia legală de nevinovăţie, instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului.
În raport de toate aceste aspecte, instanţa a constatat că, în drept, activitatea infracţională desfăşurată de inculpat realizează conţinutul constitutiv al următoarelor infracţiuni:
- tentativă de „omor calificat ”, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. - constând în aceea că la data de 20 mai 2000, i-a aplicat tatălui său H.V., mai multe lovituri, cu corpuri contondente în zona capului şi toracelui, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale şi care, prin ele însele şi la data producerii lor i-au pus victimei viaţa în primejdie;
- lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. - constând în aceea că după lovirea victimei la data de 20 mai 2000, împreună cu F.P. a imobilizat-o şi a aruncat-o într-un beci, fără scară de ieşire;
- omor calificat prev. şi ped. de art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. constând în aceea că în cursul lunii august 2000, a aplicat tatălui său cu corpuri contondente numeroase lovituri în zona capului şi toracelui, cauzându-i leziuni corporale care au determinat decesul acestuia;
- intrarea şi ieşirea dintr-un stat străin, prin trecerea ilegală a frontierei acestuia prev. şi ped. de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 (cu modificările şi completările ulterioare) constând în aceea că în intervalul august 2001 - ianuarie 2002 a pătruns în mod fraudulos în mai multe rânduri pe teritoriul Greciei, fără a avea viză de intrare în această ţară.
Faptele de mai sus au fost săvârşite în stare de concurs real făcându-se în cauză aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen.
Tratamentul sancţionator a fost stabilit în raport de criteriile prescrise de art. 72 C. pen., respectiv: natura şi gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă prevăzute în fiecare text sancţionator aplicabil în speţă, calitatea de infractor primar al inculpatului, dar şi conduita avută de acesta ulterior săvârşirii faptelor.
Astfel s-au aplicat inculpatului pedepse cu închisoare al căror cuantum va fi stabilit la limita minimului special prevăzut de fiecare text sancţionator.
În conformitate cu art. 65 alin. (2) C. pen., s-au aplicat inculpatului, pe lângă pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile prev. de art. 174-175 C. pen., şi pedepse complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., ce vor fi executate în condiţiile şi în limitele arătate de art. 53 alin. (2) lit. a) şi art. 66 C. pen.
Potrivit ar. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) cu art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite mai sus, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai severă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o durată de 6 ani.
S-a aplicat inculpatului, în raport de natura şi gravitatea deosebită a faptelor, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
Urmare sancţiunilor aplicate, în baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului prin încheierea din 22 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 11979/2005.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-au reţinut următoarele:
După victima H.V. au rămas ca moştenitori legali soţia sa, H.M., şi copiii săi, între care şi minorii H.F., H.L., H.A., şi H.M.
În ce priveşte pe copiii minori ai victimei, ţinând seama de aspectul că reprezentantul lor legal, H.M., nu a exercitat acţiunea civilă în numele şi pentru aceştia, instanţa s-a pronunţat din oficiu potrivit art. 17 alin. (3) C. proc. pen..
Ţinând seama de aspectul că primii trei minori primesc pensie de urmaş după victimă începând cu data 28.07.2003 - aspect ce rezultă din adresa nr. 22668 din 24 martie 2008, emisă de Casa Judeţeană de pensii Iaşi (fila 285) având în vedere şi aspectul că în perioada cuprinsă între august 2000 - iulie 2003 aceştia au fost lipsiţi de contribuţia materială lunară pe care ar fi adus-o victima la întreţinerea lor, instanţa constată că se impune despăgubirea acestora, în condiţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., astfel că va fi obligat inculpatul să plătească fiecăruia câte 5.535.000 lei (ROL) cu titlu de daune materiale calculate pentru perioada menţionată în raport de salariul minim brut pe ţară stabilit prin actele normative emise în această materie în vigoare pentru anii 2000 -2003.
Au fost acordate daune materiale acestora doar până la momentul încasărilor pensiilor de urmaş nu şi ulterior acestui moment, deoarece sumele încasate cu acest titlu depăşesc cuantumul contribuţiei lunare pe care ar fi alocat-o victima pentru fiecare dintre ei, dacă ar fi trăit, astfel cum rezultă din analiza comparativă a datelor înserate în adresa menţionată şi salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit de actele normative în materie pentru anii 2003, 2004 etc.
Apreciind că decesul victimei a cauzat acestora şi un prejudiciu moral constând în suferinţele de natură psihică la care au fost expuşi prin dispariţia tatălui său prin condiţiile reţinute mai sus, instanţa a obligat pe inculpat şi la plata a câte 100 milioane lei (ROL) cu titlu de daune morale, sume ce vor fi actualizate la data efectivă a plăţii în raport de indicele de inflaţie.
În ce priveşte pe soţia victimei, instanţa a constatat că nu a emis pretenţii materiale sau morale în cauză. De asemenea, instanţa a constatat că în calitate de curator special al fiilor săi majori H.S.L., H.C., H.C., H.I. şi H.A. - desemnată prin dispoziţia nr. 2989 din 14 decembrie 2007 (fila 289) emisă de primarul comunei Gropniţa, jud. Iaşi deoarece aceştia prezintă afecţiuni de natură psihică, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 92 şi urm.) - aceasta nu a emis pretenţii în cauză.
Prin decizia penală nr. 136 din 03 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a desfiinţat în parte hotărârea Tribunalului Iaşi, în sensul aplicării unui spor de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând să execute pedeapsa unică de 16 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.S.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În scopul aflării adevărului şi pentru a lămuri cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în apel au fost audiaţi martorii H.M. (fila 82), soţia victimei F.E. (fila 87), soacra victimei P.A. (fila 98), cumnata soţiei victimei, E.C. (fila 119), mătuşa soţiei victimei, A.L. (fila 149) - sora victimei şi L.G. (fila 240 dosar instanţa de fond, A.L. (fila 242 dosar tribunal) au fost audiaţi şi la instanţa de fond.
H.M., mama inculpatului a susţinut de această dată că, autorul omorului este tatăl său F.P., decedat la 14 octombrie 2006, ar fi aflat acest lucru abia în momentul când F.P. i-a cerut să se ducă la L.G. pentru ca să dezgroape cadavrul.
În prima declaraţie pe care a dat-o la Parchetul de pe lângă tribunal (f. 55 u.p.) H.M. ar fi ascuns acest lucru de teama tatălui său dar a relatat detaliat ce s-a întâmplat în acea zi a lunii august 2000, în jurul orelor 16:00 – 17:00, cu referire la încăierarea dintre inculpat şi victimă şi la momentul când inculpatul a lovit victima cu bărdiţa în cap, atunci când aceasta s-a repezit spre inculpat, refuzând „să se liniştească” aşa cum îi solicitase inculpatul.
Singurul martor ocular a fost soţia victimei, care a dat declaraţii în faza de urmărire penală şi în apel.
Este adevărat că, în situaţia unor infracţiuni consumate în familie, de cele mai multe ori, martorii direcţi sunt implicaţi emoţional, fiind rude cu victima sau autorul ca şi în speţa de faţă.
De aceea, declaraţiile acestor martori trebuie evaluate cu atenţie şi apreciate în contextul întregului probatoriu administrat, în considerarea disp. art. 63 alin. (11) C. proc. pen.
Versiunea prezentată de martora H.M. în faza apelului - la instanţa de fond aceasta refuzând să dea declaraţii - a încercat a fi acreditată şi de martorii P.A., F.E. şi E.C. - toate rude directe ale mamei inculpatului - pentru a susţine apărarea inculpatului.
Astfel, F.E., soacra victimei a susţinut că „ a văzut” când soţul său F.P. împreună cu C. şi C., copii victimei au „omorât-o în bătaie”, pe aceasta.
P.A. a susţinut că F.P. i-ar fi „mărturisit” înainte cu vreo trei zile înainte de a muri că el l-a omorât pe V.H. şi a ascuns acest lucru „ de ruşine”. Martora nu face referire la vreun alt participant la uciderea lui H.V., dar susţine că cei patru copii cu dizabilităţi ai familiei H. pe care îi denumeşte „ handicapaţi psihic ” nu sunt agresivi, sunt extrem de liniştiţi; F.P. era bătrân şi bolnav.
E.C., mătuşa soţiei victimei, relatează că era de faţă când F.P. înainte de a muri „a mărturisit” că împreună cu C.H., unul dintre copiii victimei ar fi omorât-o pe aceasta. în apel, s-a încercat audierea ca martor a lui H.C., dar din cauza stării de sănătate a acestuia nu s-a reuşit acest lucru el având probleme de percepţie, de comunicare.
Declaraţiile acestor martori nu se coroborează în contextul întregului probatoriu administrat în cauză.
Astfel, dacă martora H.M. îl indică ca autor al omorului pe tatăl său, F.P., F.E., mama sa, susţine că a văzut că au participat şi C. şi C., doi dintre copiii familiei H.
Şi între declaraţiile martorilor E.C. şi P.A., care au asistat la momentul când F.P., s-a mărturisit înainte de a muri, există diferenţe cu privire la participanţii la uciderea lui H.V.
Din coroborarea întregului probator al dosarului rezultă că între inculpat şi victimă se consumau adeseori violenţe , în contextul mai sus descris, când inculpatul intervenea pentru a-l linişti pe tatăl său care era deosebit de violent. La fel s-a întâmplat şi în luna mai 2000 şi ulterior în august 2000 când inculpatul i-a aplicat multiple lovituri victimei care a şi decedat.
Ulterior, atât inculpatul cât şi mama sa au lansat zvonul că H.V. este plecat la muncă în străinătate, iar inculpatul a părăsit teritoriul României.
Martorul L.G. a relatat constant faptul că H.M. i-ar fi spus că fiul său S.G. l-a omorât pe V. şi i-ar fi cerut să dezgroape cadavrul, oferindu-i un viţel.
Apărarea inculpatului care a încercat să acrediteze faptul că F.P. este autorul, este nesusţinută, toate probele indicându-l pe inculpat ca autorul faptei de omor.
Nici celelalte critici aduse de inculpat hotărârii nu sunt întemeiate.
Referindu-ne la infracţiunea prev. de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 relevantă este declaraţia martorului D.D. (fila 339) audiat atât la urmărirea penală cât şi la instanţa de fond, în care precizează că a plecat în străinătate împreună cu inculpatul H. în august 2001.
Din Serbia „au trecut clandestin în Grecia pentru că nu aveau viză şi au fost expulzaţi, apoi au revenit clandestin în această ţară”.
Este adevărat că, ulterior, România a devenit ţară membră U.E., dar Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu dispune pentru trecut, ci numai pentru viitor, aşa încât nici această critică nu poate fi primită de instanţă.
Instanţa de fond a argumentat cuantumul despăgubirilor civile acordate părţilor civile, măsuri pentru care, incidente fiind dispoziţiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen., acţiunea civilă se exercită din oficiu.
Caracterul daunelor materiale cuvenite părţii civile până la momentul acordării pensiilor de urmaş, a fost stabilit în raport cu salariul minim pe economie aşa cum a evoluat acesta în conformitate cu legislaţia în materie, din perioada 2000-2003.
Şi daunele morale au fost judicios evaluate, impunându-se o reparaţie a prejudiciului nepatrimonial cauzat copiilor minori.
În ce priveşte apelul Parchetului acesta este fondat doar sub ultimul aspect invocat şi anume aplicarea unui spor de pedeapsă, pentru a se da eficienţă pluralităţii infracţionale sub forma concursului de infracţiuni.
În ce priveşte pedepsele aplicate inculpatului, se con stată că au fost corect apreciate criteriile prev. de art. 72 C. pen., instanţa de fond raportându-se judicios acestora şi ţinând cont atât de cauzele ce agravează răspunderea penală cât şi de cele care o atenuează.
Împrejurările în care inculpatul a comis faptele, comportamentul anterior al victimei dar şi al inculpatului - aspecte relevate şi de martorii audiaţi în apel - sunt argumente ce justifică cuantumul pedepselor aplicate inculpatului care răspund cerinţelor impuse de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va fi admis apelul Parchetului doar sub aspectul sporului de pedeapsă ce se impune a fi aplicat, având în vedere pluralitatea infracţională sub forma concursului de infracţiuni.
Prin decizia penală nr. 663 din 22 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a a admis recursul declarat de inculpatul H.S.G., s-a casat în parte hotărârea Tribunalului Iaşi şi decizia Curţii de Apel Iaşi numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, în sensul că s-a dispus, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. pen., încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, aprobată prin Legea nr. 252/2002, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. 124 C. pen. care reglementează instituţia prescripţiei speciale arată că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. este depăşit cu încă jumătate.
Dispoziţiile art. 1 alin (1) din O.U.G. nr. 112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România, aprobată prin Legea nr. 252/2002 prevăd că : „intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”. Infracţiunea prevăzută de acest articol are o pedeapsă de maxim 2 ani închisoare iar dispoziţiile art. 122 lit. d) C. pen. prevăd că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
În raport cu data săvârşirii infracţiunii, potrivit declaraţiei mamei inculpatului, martora H.M., dată în 29 mai 2003 în faţa organelor de urmărire penala, fila 51 verso dosar UP. Vol. 1 Nr. 1483/P/2006 inculpatul „a plecat la muncă în Grecia în luna iulie 2001”. De asemenea, aceiaşi martoră H.M. a declarat, la data de 5 februarie 2007, fila 57 dosar U.P. nr. 1483/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că în luna iulie 2001, „H.S.G. a plecat din ţară cu o călăuză , D.D. şi Paul Budău”.
Potrivit declaraţiilor martorului D.D., (fila 339 dosar fond şi fila 73 dosar U.P nr 1483/P/2006 vol. 1) acesta a declarat că a plecat împreună cu inculpatul în luna august 2001 cu un autocar din Bucureşti în Serbia, unde au muncit, iar după 2 luni de zile, au trecut fraudulos graniţa în Grecia cu ajutorul unei călăuze pentru că nu aveau viză de tranzit pe teritoriul acestei ţări.
De la momentul ultimului act considerat fiind data săvârşirii faptei când inculpatul a părăsit teritoriul României respectiv, luna august 2001, potrivit declaraţiilor martorului D.D. termenul de prescripţie s-a împlinit în luna martie 2009.
Prescripţia răspunderii penale fiind o cauză care a stins raportul juridic de conflict, născut prin săvârşirea de către inculpatul H.S.G. a infracţiunii prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, ca urmare a nerealizării lui în termenul de 7 ani şi 6 luni termen prevăzut de lege, s-a stins răspunderea penală, constând în stingerea dreptului statului de a stabili răspunderea penală şi de a aplica pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 529 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, şi menţinută prin decizia nr. 136 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, stingându-se totodată obligaţia inculpatului H.S.G. de a mai suporta consecinţele săvârşirii acestei infracţiunii.
Instanţa de apel trebuia să constate intervenită prescripţia răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 şi dispunerea reindividualizării pedepselor pentru fiecare dintre celelalte trei infracţiuni în parte săvârşite de către inculpatul H.S.G.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, reţinând în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. şi art. 174-art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., condamnându-1 la pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e), C. pen. pe durata de 3 ani; săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare; săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe durata de 6 ani;
Din declaraţiile martorei A.L. din data de 29 mai 2003 şi 05 februarie 2007 filele 68, 69 dosar UP nr. 1483/P/2006, din data de 03 martie 2008, fila 242 Dosar nr. 1661/99/2007 al Tribunalului Iaşi, secţia penală, declaraţia din data de 27 octombrie 2009, fila 149 Dosar nr. 1661/99/99/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, şi A.N. din data de 22 februarie 2007 fila 88 dosar UP nr. 143/P/2006 şi la data de 03 martie 2008, fila 244 Dosar nr. nr. 1661/99/2007 al Tribunalului Iaşi, secţia penală, a rezultat că în ziua de 27/ 28 mai 2000 orele 24:30-01:00 rezultă că, numitul H.V. s-a prezentat la domiciliul acestora, fiind lovit la cap, legat la mâini cu sârmă şi sfoară şi plin de sânge spunând că a fost bătut de fiul său H.S.G. şi a fost încuiat în beci nefiind lăsat să iasă, de către acesta, însă în cursul nopţii a reuşit să fugă.
Ulterior acestui incident, a doua zi, victima H.V. a fost condusă de către A.N. la spitalul de neurochirurgie din Iaşi unde a fost internat o lună de zile, fiindu-i eliberat un certificat medical pe care martorul l-a văzut dar al cărui conţinut nu-l poate preciza.
Aceste relatări rezultă şi din declaraţiile martorei H.M., soţia victimei date în faza de urmărire penală, aceasta afirmând că la ieşirea din spital a victimei a precizat că a venit la domiciliul comun cu capul bandajat solicitându-i acesteia suma de 700.00 lei pentru a plăti perioada de îngrijiri medicale acordate de către spitalul din Iaşi, reproşându-i martorei şi fiului lor, H.S.G. că datorită lor a trebuit să se interneze în spital ameninţând-o pe aceasta şi pe fiul său că-i va omori pentru suferinţele pricinuite.
H.M. a declarat că în luna august 2000 înainte de „Sfânta Măria” ca urmare a unui incident asemănător, între ea şi soţul său, acesta aflându-se sub consumul excesiv de băuturi alcoolice, i-a adresat injurii şi violenţe verbale şi fizice, şi drept urmare fiul lor H.S.G. a intervenit, lovindu-o pe victimă cu o „bărdiţă” în zona capului, următoarele acte de violenţă desfăşurându-se în imobilul comun în zona bucătăriei, momente la care martora nu a asistat personal întrucât a fugit, de frică la tatăl său F.P. relatându-i incidentul creat şi care se afla în curs la domiciliul acestora. Aceasta a părăsit domiciliul comun revenind la intervale de timp de câteva ore găsindu-l pe soţul său pe patul din bucătărie, ulterior în beciul casei apreciind că este decedat, după care nu l-a mai văzut nicăieri, iar Ia solicitarea sa, fiul său, H.S.G. i-a relatat acesteia că l-a omorât pe tatăl său şi l-a îngropat în grădina din spatele domiciliului.
Ulterior în faza cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel aceasta şi-a schimbat depoziţiile spunând că tatăl acesteia, F.P., decedat în anul 2006, l-a omorât pe soţul său însă nu a destăinuit acest lucru pentru că îi era frică de tatăl său. Şi din conţinutul depoziţiilor martorelor E.C., mătuşa soţiei victimei, P.A., cumnata soţiei victimei, F.E., mama soţiei victimei, date în faţa instanţei de apel rezultă că autorul decesului victimei H.V., este F.P. tatăl soţiei victimei.
Declaraţia martorului L.G. dată în faza de U.P la data de 28 mai 2003, fila 59-66 dosar U.P. nr. 1483/P/2006, şi cea din data de 27 octombrie 2009, fila 150 dosar apel, relevă constant că H.M. a venit personal la domiciliul sau rugându-l să-l dezgroape pe soţul acesteia care se află îngropat în spatele casei sale, şi „să dea cadavrul pe o apă”, de moartea victimei H.V. fiind vinovat fiul ei, H.S.G.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte a constatat că fapta inculpatului din ziua de 27/ 28 mai 2000 de a a-i aplica tatălui său H.V. lovituri repetate cu pumnii şi picioarele în zone vitale respectiv zona toracelui şi a capului cu intensitate deosebită şi cu obiecte vulnerante folosite, având aptitudinea de a produce decesul victimei punând în primejdie viaţa victimei, cu consecinţa unor leziuni grave pentru viaţa victimei, conducând la acordarea de îngrijiri medicale, potrivit Raportului de constatare medico legală nr. 2200/278 din 22 februarie 2007 întocmit de I.M.L. laşi prin examinarea documentaţiei medicale (F.O nr. 7214 emisă de Spitalul menţionat anterior) de la data 21 mai 2000-07 iunie 2000 şi a necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, având în vedere şi relaţiile preexistente între cei doi fiind tată şi fiu şi violenţele desfăşurate în mod reciproc de-a lungul timpului, constituie convingerea Înaltei Curţi că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap. ia art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Împrejurarea că în aceiaşi zi de 27/ 28 mai 2000, inculpatul împreună cu F.P., în prezent decedat, bunicul inculpatului l-au încuiat pe tatăl inculpatului, H.V., în beciul locuinţei de domiciliu, legându-l la mâini şi picioare cu o sârmă şi sfoară şi fiindu-i pus în gură şi un căluş, persoana vătămată fiind lipsită de libertate fizică şi de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de disp. art. 189 C. pen.
Fapta inculpatului din luna august 2000 de a-i aplica tatălui său H.V. lovituri repetate cu pumnii şi picioarele în zone vitale respectiv zona toracelui şi a capului cu intensitate deosebită şi cu obiecte vulnerante folosite respectiv cu o bărdiţă, conducând la decesul victimei H.V. constituie elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de disp. art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a acestor trei fapte a fost corect reţinută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească prin prisma scopului urmărit de inculpat şi conturat de ansamblul tuturor acţiunilor acestuia.
În aceste condiţii, cum instanţa de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, hotărârea fiind întemeiată pe o apreciere corectă a probelor, Înalta Curte a constatat că nu poate fi reţinut cazul de casare prev. de art.3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare iar solicitarea inculpatului, în sensul pronunţării unei hotărâri de achitare a sa în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 20 rap. la 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 189 C. pen., art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen., nu este fondată.
Cum vinovăţia inculpatului rezultă, cu certitudine, din probele administrate de organele judiciare, s-a apreciat că solicitarea de achitare, pentru infracţiunile săvârşite nu este fondată.
S-a mai reţinut că, în prezenta cauză, instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate întocmai criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.
Înalta Curte a constatat ca nu este fondat nici motivul de recurs circumscris cazului de casare prev. de art.3859 pct. 10 C. proc. pen.
S-a reţinut că afirmaţiile inculpatului în sensul că declaraţiile martorilor A.L. şi A.N. sunt subiective şi nu se coroborează cu celelalte probe din dosar şi declaraţiile mamei sale H.M., care la urmărire penală a declarat că îl recunoaşte pe fiul său inculpatul H.S.G. ca fiind autorul faptei, iar ulterior aceasta a refuzat să dea declaraţie în fata instanţei de fond, susţinând că îşi menţine declaraţiile date la urmărire penală revenind în apel cu o nouă declaraţie susţinând că autorul faptei este F.P., nu trebuiau luate în considerare, întrucât din pricina loviturilor pricinuite de către agresiunile suferite de la soţul său aceasta are probleme medicale multiple nu pot fi primite de Înalta Curte. Declaraţiile martorei H.M. date în faza de urmărire penală se coroborează şi cu declaraţiile martorului L.G. care a fost rugat de către soţia victimei să-l dezgroape pe soţul său al cărui cadavru se află în curtea casei şi în baza al cărui denunţ a început cercetarea penală.
Revenirea ulterioară cu declaraţii noi ale martorei H.M. şi cu cele ale martorelor E.C., mătuşa soţiei victimei, P.A., cumnata soţiei victimei, F.E., mama soţiei victimei, date în faţa instanţei de apel din care rezultă că autorul decesului victimei H.V., este F.P. tatăl soţiei victimei, nu pot fi reţinute de înalta Curte, atâta vreme cât pe parcursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond şi Ia urmărirea penală nu s-a susţinut aceste lucru, declaraţiile acestora modificându-se ulterior intervenirii decesului numitului F.P., pentru acesta nemaintervenind răspunderea penală.
Nu au fost reţinute de către Înalta Curte nici declaraţiile, autentificate de către un notar public, din data de 30 noiembrie 2009 şi respectiv, 08 decembrie 2009 depuse în faţa instanţei de recurs ale martorilor H.A., H.F. şi H.L., din conţinutul cărora rezultă că tatăl lor, victima era o persoană violentă iar la momentul săvârşirii faptei respectiv 13-15 august 2000 aceştia nu se aflau acasă fiind plecaţi într-o excursie la Cacica, însă, când au revenit acasă au aflat că tatăl lor este plecat în străinătate să muncească, iar ulterior fratele lor, H.C. le-a spus că tatăl lor este mort, autorul faptei fiind bunicul lor F.P., din acelaşi considerent prezentat anterior, precum şi împrejurarea că la instanţa de apei s-a încercat audierea martorului H.C., dar ca urmare a deficienţelor medicale a acestuia nu a putut fi audiat.
Din adresa nr. 386014 din 04 mai 2010 emisă de M.A.I. - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi - Serviciul de Investigaţii Criminale a rezultat că persoana condamnată H.S.G. se sustrage de la executarea mandatului de executare a pedepsei şi a fost dat în urmărire internaţională prin Ordinul Biroului Naţional Interpol cu nr. 64638/ AD.
La data de 08 martie 2010 împotriva condamnatului H.S.G. a fost emis Mandatul European de Arestare nr. 6/2010 şi în baza căruia condamnatul a fost identificat şi arestat în Creta, Grecia, unde a fost încarcerat la data de 25.05.2012.
Din adresa nr. 385246 din 14 iunie 2012 emisă de M.A.I. Serviciul de Investigaţii Criminale, rezultă că H.S.G. sa fost extrădat din Grecia în favoarea României la data de 08 iunie 2012 şi a fost introdus în C.R.A.P. Bucureşti.
Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2012 sub nr. 5841/99/2012 pe rolul Tribunalului Iaşi petentul condamnat H.S.G. a solicitat admiterea cererii de rejudecare după extrădare întrucât cauza penală a fost judecată în lipsa sa, el fiind plecat în străinătate unde muncea legal şi nu a avut cunoştinţă despre existenţa procesului penal.
Prin încheierea de şedinţă din 17 iulie 2012, pentru considerentele expuse, s-a dispus în baza art. 5221 C. proc. pen. cu referire la art. 403 alin. (3) C. proc. pen. admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare formulată de petentul condamnat H.S.G., privind sentinţa penală nr. 529 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală 663 din 22 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prin încheierea de şedinţă din 15 ianuarie 2013 s-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei aplicata inculpatului H.S.G., prin sentinţa penala nr. 529 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală 663 din 22 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În rejudecare, s-a procedat potrivit dispoziţiilor art. 69 şi următoarele C. proc. pen. la audierea inculpatului, declaraţia acestuia fiind consemnată în proces-verbal separat şi ataşata la dosarul cauzei.
În probaţiune s-a încuviinţat şi s-a procedat la reaudierea părţilor vătămate H.M., H.A., H.F., H.L., S.M. şi a martorilor propuşi de acuzare prin rechizitoriu şi a celor propuşi în apărare de către inculpat, numiţii H.A., H.M., H.D., H.A., G.G., L.I., L.G., A.L., A.N., H.E., C.M., C.I., L.M., R.I. şi D.D.
Pentru părţile vătămate majore aflate în imposibilitate de a-şi apăra interesele datorită capacităţii de exerciţiu restrânse, datorate încadrării în categoria persoanelor cu handicap, instanţa a desemnat un apărător din oficiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Procedura reglementată de art. 5221 C. proc. pen. urmăreşte asigurarea dreptului efectiv la apărare al inculpatului judecat în lipsă, cu respectarea garanţiilor procedurale instituite de art.6 CEDO. Fiind o reluare a unei judecăţi definitive, la cererea persoanei condamnate în lipsă, prin uzitarea dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen. se va tinde fie la răsturnarea probatoriului privind situaţia de fapt si vinovăţia stabilite, fie la atenuarea răspunderii penale prin administrarea de dovezi de natura a conduce instanţa de rejudecare la o alta concluzie in privinţa tratamentului sancţionator aplicat în primul cadru procesual.
Or, în cauza, probatoriile administrate cu ocazia rejudecării cauzei nu au fost de natură de a înlătura sau a modifica situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului H.S.G. stabilite prin sentinţa penală 529 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală 663 din 22 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (expuse in extenso anterior).
Inculpatul, prin declaraţia dată în faţa instanţei, a tins la înlăturarea acuzelor aduse, prin prezentarea unei alte situaţii de fapt cu privire la evenimentele din datele de 20 mai 2000, respectiv din luna august 2000. Astfel inculpatul a arătat că a aflat de hotărârea de condamnare în anul 2010 când a primit un telefon de la sora sa S.M. care i-a spus că a fost condamnat la 16 ani închisoare.
Relativ la faptele din luna mai 2000, inculpatul declară că în perioada respectivă lucra împreună cu tatăl său la o construcţie în corn. Rediu, jud. Iaşi şi, datorită faptului că nu a fost plătit suficient a părăsit acea lucrare şi a încercat să-şi găsească de lucru în Iaşi.
Când a revenit acasă în corn. Gropniţa a aflat de la fraţii săi că tatăl lor este internat în spital întrucât a fost bătut de către mama sa şi de bunicul său, F.P., inculpatul menţionând că ambii săi părinţi erau consumatori de băuturi alcoolice iar între ei se consumau deseori violente fizice.
Susţine inculpatul că nu era acasă când s-a externat tatăl său, şi nici nu l-a întrebat ulterior pe acesta despre incidentul care a determinat spitalizarea sa. începând cu sfârşitul lunii iulie şi până în septembrie susţine inculpatul că a lucrat în Bârlad, împreună cu doi colegi, la o construcţie la care a şi locuit întreaga perioadă.
A revenit acasă în jurul datei de 7-8 septembrie 2000 şi a aflat de la mama sa că tatăl său şi-a găsit de muncă în Israel, pentru o perioada de 2 ani. în luna mai 2001, împreună cu numitul D.D. a plecat din ţară, la lucru, în Serbia, iar ulterior a aflat de la sora sa despre faptul că a fost condamnat, însă nu a ştiut cum să reacţioneze, a intenţionat să revină în ţară, însă s-a răzgândit. Despre împrejurarea că mama sa l-a învinuit iniţial de săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, lipsire de libertate şi omor calificat, inculpatul a declarat că este posibil ca aceasta să fi avut în vedere faptul că el este plecat din ţară, iar ea mai avea în grijă ceilalţi copii cu nevoi speciale de care nu avea cine să se ocupe în eventualitatea arestării ei.
Moştenitorii defunctului H.V. şi-au menţinut declaraţiile date pe parcursul procesului penal, au precizat că nu au pretenţii băneşti de la inculpat, iar numitele H.M. şi H.A., care nu au dorit să participe ca părţi vătămate în procesul penal au fost audiate în calitate de martori, în conf. cu disp. art. 82 C. proc. pen.
Faţa de declaraţia dată de inculpat în rejudecare, instanţa a reţinut că declaraţiile inculpatului pot valora mijloc de probă doar în condiţiile art. 69 C. proc. pen. în măsura în care se coroborează cu date şi împrejurări ce rezultă din ansamblul mijloacelor de proba administrate în cauza.
În susţinerea poziţiei procesuale adoptate, inculpatul a solicitat audierea martorilor C.M., C.I., R.I., L.M., H.M., H.L. şi H.A., martori care prin atestările realizate au încercat să confirme versiunea inculpatului.
Însă declaraţiile martorilor C.M. şi C.I. apar ca neconcludente asupra stabilirii situaţiei de fapt, în condiţiile în care nu au asistat la incidentele care au avut loc în cursul anului 2000 în familia H., iar prin atestările făcute nu oferă un alibi cert pentru inculpat. Astfel, declaraţiile martorului C.I. privind activităţile desfăşurate împreună cu inculpatul H.S.G. la o construcţie în oraşul Bârlad sunt imprecise asupra unor detalii esenţiale, cum ar fi: perioada în care au lucrat, numele beneficiarului, sumele de bani primite.
Martora C.M. confirmă doar aspecte circumstanţiale, la fel ca majoritatea martorilor din lucrări, despre relaţiile tensionate dintre inculpat şi victimă, despre faptul că pe fondul consumului de băuturi alcoolice victima devenea extrem de violentă cu soţia sa şi cu copii care erau nevoiţi să se refugieze la vecini.
Martorul L.M. a declarat că a asistat la un incident în care F.P. şi un băiat al victimei H.V. o loveau pe aceasta, care era căzută la pământ, însă nu a indicat-o şi pe soţia victimei, H.M., participând la acest eveniment.
Martorul R.I. relatează că a văzut-o pe H.M., însoţită de tatăl său F.P., prezentând urme de lovituri în zona feţei, la sediul poliţiei din comună, a aflat de la F.P. că fiica sa a fost bătută de soţul ei, H.V., şi a declarat că o sa-i vină de hac pentru a pune capăt scandalurilor repetate.
Despre incidentul din data de 20 mai 2000 relevantă este declaraţia martorului A.N., persoană care l-a văzut pe H.V. după ce acesta a reuşit să iasă din beciul în care fusese închis, şi care a relatat un element definitoriu pentru stabilirea implicării inculpatului H.S.G. în cele două incidente.
Astfel, martorul declară că în urma discuţiilor avute cu victima a înţeles că aceasta a fost bătută, legată şi închisă în beci de către fiul său H.S.G., victima întrebându-l pe martor dacă ar trebui să meargă la poliţie să-l denunţe pe fiul său. Relatează martorul că H.V. era legat cu mâinile în faţă, cu o sfoară şi cu un material sintetic, o perdea, avea îmbrăcămintea plină de paie, murdară de sânge şi prezenta o leziune în zona capului.
Acelaşi martor a participat şi la căutarea cadavrului în curtea locuinţei familiei H., iar când acesta a fost dezgropat a observat că purta o pereche de blugi pe care îi dăduse el în momentul în care victima a fost internată în spital, dar a recunoscut acelaşi mod de legare a cadavrului, cu mâinile în faţă, cu sfoară, identic cu cel în care a fost legată victima în luna mai 2000.
Mai mult, nici un element nu permite instanţei a considera că declaraţiile date de martora H.M., în cursul cercetărilor penale (olografă , respectiv consemnată pe formular înseriat) nu corespund adevărului. De subliniat că încă dinainte de începerea cercetărilor partea vătămată a declarat martorilor H.E. şi L.G. că fiul ei, inculpatul H.S.G. l-a omorât pe soţul său, aplicându-i o lovitură cu un topor în cap, după care l-a îngropat în curte, solicitându-i ajutor martorului Lupu pentru a dezgropa cadavrul şi a-l arunca într-o râpă.
Declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate din cursul cercetărilor penale se coroborează cu poziţia constantă a martorilor H.D., L.I., H.E. şi L.G., poziţie reafirmată în cursul rejudecării cauzei. Astfel fiind reaudiaţi în fata instanţei, martorii au declarat: H.D., faptul că inculpatul H.S.G., cu care era prieten, a afirmat în faţa sa, după ce în noaptea anterioara venise la el şi-l invitase să meargă să bea ceva, „am mai scăpat de un drac ”; L.I., faptul că nu i s-a confesat numitul F.P., socrul victimei, aflat pe patul de moarte, că el ar fi fost autorul omorului; L.G., faptul că martora H.M. i-a spus că la săvârşirea omorului au participat H.D. şi inculpatul H.S.G.
Faţa de coroborarea declaraţiilor inculpatului din cursul cercetărilor penale cu celelalte dovezi administrate, instanţa a dat prevalentă acestora, înlăturând declaraţia dată cu ocazia rejudecării ca fiind neverosimilă şi nesusţinută probator. Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, vinovăţia acestuia a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză, astfel cum au fost menţionate anterior.
Este evident că toţi membrii familiei H. s-au coalizat în încercarea de a-l disculpa pe fratele, respectiv fiul, H.S.G., declaraţiile lor urmând a fi primite însă cu gardul de subiectivitate inerent relaţiilor de rudenie existente între aceştia.
Fără relevanţă la acest moment procesual este autodenunţul formulat de numita H.M., la data de 30 mai 2012, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de omor, victimă fiind soţul ei, H.V., procesul-verbal de consemnare a autodenunţului fiind înaintat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a reţinut că acest autodenunţ a intervenit după 12 ani, după ce împotriva inculpatului s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, împrejurare care, coroborată cu atitudinea vădit oscilantă a numitei H.M. pe parcursul procesului penal, ridică suspiciuni asupra veridicităţii acestui demers. Cercetările cu privire la acest autodenunţ sunt însă în derulare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca organele de urmărire penală să pronunţe o soluţie prev. de art. 262 C. proc. pen.
Instanţa a mai reţinut că multitudinea de amănunte prezentate în declaraţia dată la urmărire penală de martora H.M. denotă că aceasta a perceput în mod direct modalitatea în care s-au derulat evenimentele din lunile mai şi august 2000, iar simpla retractare sau modificare ulterioară a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea în mod automat şi nemotivat a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe ale dosarului.
În consecinţă, instanţa a apreciat că probatoriile administrate în cursul rejudecării nu au fost de natură să modifice situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului H.S.G. în săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat, lipsire de libertate, şi omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Inculpatul a criticat exclusiv reţinerea vinovăţiei sale în comiterea infracţiunilor pentru care fost condamnat, însă, aşa cum s-a decis în jurisprudenţă, în lipsa unei dispoziţii contrare, rejudecarea în caz de extrădare nu se limitează la înlăturarea unei erori esenţiale asupra faptelor, ci poate avea efecte asupra individualizării pedepsei şi, prin urmare, chiar dacă probatoriului administrat cu ocazia rejudecării confirmă situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, cererea acestuia poate fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanţiere conduc instanţa de rejudecare la o altă concluzie în privinţa individualizării decât cea stabilită în primul ciclu procesual (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 560 din 17 februarie 2009).
Or, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate de prima instanţa s-a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., gradul concret de pericol social conturat de modalităţile şi împrejurările comiterii faptelor, respectiv prin folosirea violenţei, de natura importantă a relaţiilor sociale încălcate, şi nu în ultimul rând de persoana inculpatului care este infractor primar, drept pentru care instanţa i-a aplicat pedepse orientate spre limita specială minimă prevăzută de textul de lege incriminator.
În rejudecare nu au apărut elemente probatorii noi de natură a conduce la reindividualizarea pedepselor aplicate.
În consecinţă, reţinând că în cauza nu au apărut date probatorii de natura a conduce la reaprecierea situaţiei facturale, vinovăţiei inculpatului H.S.G. sau de natură a impune reindividualizarea pedepselor aplicate, instanţa a respins ca nefondată cererea de rejudecare după extrădare, având ca efect menţinerea integrală a sentinţei penale nr. 529 din 17 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1661/99/2007 al Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 663 din 22 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost apelată de petentul condamnat H.S.G.
Prin decizia penală nr. 87 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de petentul-condamnat H.S.G., împotriva sentinţei penale nr. 120 din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 5841/99/2012.
Pentru a decide astfel, analizând hotărârea apelată şi actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor invocate de condamnatul apelant, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că apelul este nefondat.
S-a constatat că probatoriile administrate, cu ocazia rejudecării cauzei în procedura reglementată de art. 5221 C. proc. pen., nu au fost de natură a înlătura sau a modifica situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului H.S.G. stabilite prin sentinţa penală nr. 529 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 663 din 22 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
S-a reţinut că apelantul a susţinut şi în faţa primei instanţe aceleaşi aspecte, ca şi în motivele de apel, referitoare la faptul că în luna mai 2010 se afla în municipiul Iaşi, încercând să-şi găsească de lucru, iar în perioada - sfârşitul lunii iulie până în septembrie 2000 a lucrat în Bârlad unde a locuit efectiv, revenind în jurul datei de 7-8 septembrie 2000 şi a aflat de la mama sa că tatăl său şi-a găsit de muncă în Israel pentru o perioadă de 2 ani.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că în vederea aflării adevărului şi pentru clarificarea unor împrejurări de fapt cu rol determinant în soluţionarea cauzei - apărările invocate de inculpat - instanţa de fond a administrat toate probele utile şi concludente necesare şi care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele, probe în măsură că contureze încrederea că sunt în concordanţă cu adevărul.
Mai mult, prima instanţă în cuprinsul expunerii a analizat în detaliu şi temeinic atât probele care au servit ca temei al vinovăţiei: procesul - verbal de cercetare la faţa locului; planşe fotografice; acte medico-legale emise de I.M.L., declaraţiile martorului A.N., persoană care l-a văzut pe H.V. după ce acesta a reuşit să iasă din beciul în care fusese închis şi care i-a relatat că a fost bătut , legat şi închis în beci de fiul său H.S.G., şi, totodată a participat şi la căutarea cadavrului în curtea locuinţei familiei H. ; declaraţiile date de martora H.M. în cursul urmăririi penale ce se coroborează cu poziţia constantă a martorilor H.D., L.I., H.E. şi L.G.; cât şi cele care au fost înlăturate, respectiv: declaraţiile inculpatului de nerecunoaştere a agresării victimei în mod repetat, declaraţiile martorilor propuşi de inculpat în susţinerea poziţiei procesuale adoptate - C.M., C.I., L.M., R.I. -, care apar neconcludente asupra stabilirii situaţiei de fapt în condiţiile în care nu au asistat la incidentele care au avut loc în cursul anului 2000 în familia H., declaraţiile martorilor H.M., H.L., primite cu gradul de subiectivitate inerent relaţiilor de familie în încercarea de a-l disculpa pe inculpat, şi autodenunţul martorei H.M., datat 30 mai 2012, argumentare pe care instanţa de control şi-o însuşeşte atâta timp cât în cauză nu s-au relevat date noi care să înlăture această motivare.
Curtea a reţinut că ansamblul probator existent în cauză are caracter cert şi decisiv în înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată de lege în favoarea inculpatului, apreciind că apărarea acestuia, în sensul inexistenţei probelor care să dovedească prezenţa sa la locul şi momentul agresării victimei, nu poate fi primită.
S-a constatat că, întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 paragraf 2 din Convenţie cu referire la art. 66 şi art. 52 C. proc. pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil, recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
S-a mai reţinut că prima instanţă a valorificat corespunzătoare împrejurările care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei, în cauză făcându-se o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., cu luarea în considerare a activităţii concrete comise de inculpat, a gradului de pericol social al infracţiunilor comise, a urmărilor produse, valorilor sociale lezate, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpatului - atitudinea acestuia faţă de fapta comisă, poziţia procesuală necorespunzătoare adoptată, posibilităţile reale de reeducare şi de diminuare a riscului încălcării repetate a relaţiilor sociale ocrotite de lege.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs condamnatul H.S.G., criticând hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de condamnat, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin.(3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentul condamnat şi-a motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. şi ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticii recurentului.
Pe de altă parte, critica inculpatului ce vizează achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu se poate examina prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., nefiind invocate aspecte referitoare la încălcarea unor dispoziţii legale, ci s-ar fi circumscris, teoretic, cazului de casare prevăzut de pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., însă aceste prevederi au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Fată de cele reţinute si neidentificând niciuna din situaţiile care pot fi încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.S.G. împotriva deciziei penale nr. 87 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.S.G. împotriva deciziei penale nr. 87 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 01 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2937/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2939/2013. Penal → |
|---|
