ICCJ. Decizia nr. 2941/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2941/2013
Dosar nr. 8290/105/2012
Şedinţa publică din 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, în temeiul disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.R., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, fapte săvârşite din cursul lunii iunie 2012.
Conform art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 246/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.R., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în penitenciar, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, în faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele probe: procese-verbale de sesizare, raport de expertiză nr. 2158419 din 01 august 2012, proces verbal de efectuare a percheziţiei camerei inculpatului B.R., caracterizare B.R. - Penitenciarul Jilava - Bucureşti, au fost luate declaraţii martorilor: C.I., C.M., D.R.C., N.G.I., notă agent Penitenciarul Târgşor, S.M., M.G.G., B.R. şi inculpatului B.R.
În timpul cercetării judecătoreşti, înainte de citirea actului de sesizare, fiind prezent în faţa instanţei, în şedinţa publică din 17 ianuarie 2013, inculpatul a declarat că înţelege să fie judecat conform procedurii simplificate, prev. de art. 3201 C. proc. pen., iar după punerea în discuţie a acestei cereri instanţa a admis solicitarea inculpatului, motiv pentru care nu s-a mai procedat la readministrarea probatoriilor din faza de urmărire penală.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., precum şi declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea faptei reţinute în sarcina sa şi următoarea situaţie de fapt:
La data de 03 iulie 2012, B.C.C.O. Ploieşti a fost sesizată de conducerea Penitenciarului de femei Târgşor că persoana privată de libertate B.R. a primit o scrisoare suspectă, expeditorul semnându-se cu „S.I.”.
Cu ocazia unei verificări de rutină a corespondenţei deţinutei B.R., în interior a fost descoperită o felicitare, care avea disimulate sub o bucată de hârtie lipită pe una dintre coperte, două folii din material plastic de culoare albă, sigilate la capete prin ardere, care conţineau fiecare o substanţă pulverulentă de culoare albă.
Cele două folii conţinând substanţa pulverulentă de culoare albă au fost predate de către conducerea penitenciarului ofiţerilor B.C.C.O. Ploieşti în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind ambalate într-un plic din hârtie de culoare albă, sigilat cu sigiliul tip M.I. nr. X.
În urma analizelor de laborator efectuate, s-a stabilit că proba în cauză este constituită din 0,27 grame pulbere, care conţine metadonă, diazepam şi carbamazepină, metadona fiind inclusă în Tabelul Anexă nr. II al Legii 143/2000, iar diazepamul fiind inclus în Tabelul Anexă nr. III al Legii 143/2000.
S-a procedat la audierea martorelor C.I., C.M., D.R.C., colegele de cameră ale inculpatei B.R., care au fost de faţă la deschiderea plicului, precum şi a martorilor N.G.I., S.M., M.G.G., lucrători ai Penitenciarului Târgşor, care au procedat la deschiderea plicului în prezenţa inculpatei.
Audierea acestora a confirmat un singur lucru şi anume, că inculpata B.R. a primit de ziua sa, un plic ce conţinea o felicitare, care avea disimulate două bile conţinând o substanţă pulverulentă.
în timpul anchetei, inculpata B.R. a încercat să ascundă identitatea persoanei care i-a trimis cele două bile care conţineau droguri de mare risc, afirmând că ea niciodată nu a solicitat un asemenea cadou şi nu are cunoştinţă despre numele persoanei care i l-a trimis.
Verificând documentele ce au fost puse la dispoziţia organelor de anchetă de către Penitenciarul Târgşor, conform solicitării, s-a constatat că în cursul anului 2010, în timp ce soţul său inculpatul B.R., se afla în Penitenciarul Giurgiu, pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate, inculpata B.R. s-a înţeles cu acesta ca la una din vizitele conjugale, să disimuleze în ţinuta vestimentară o bilă conţinând droguri de mare risc, pentru a o consuma împreună în camera destinată unei astfel de întâlniri în Penitenciarul Giurgiu.
În ziua de 28 iulie 2010, cu ocazia verificării bagajelor şi a percheziţiei corporale efectuate în mod curent de către lucrătorii penitenciarului a fost depistată ascunsă sub capacul unei sticle de băutură răcoritoare „F.” o bilă ce conţinea 0,09 gr. heroină, în cauză fiind întocmit de către D.I.LC.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, rechizitoriul nr. 70/D/P/2010 din data de 20 august 2010, prin care cei doi soţi au fost trimişi in judecată.
Prin sentinţa penală nr. 424 din 30 noiembrie 2010, inculpaţii B.R. şi B.R. au fost condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare.
Verificând cu atenţie plicul în care fuseseră ascunse cele două bile cu droguri, s-a constatat că ştampila aparţine unui oficiu poştal din Giurgiu, motiv pentru care apreciind că doar o singură persoană din Giurgiu ar fi putut să ştie cu exactitate data de naştere a inculpatei B.R. şi şi-ar fi putut permite să se adreseze într-un mod familiar inculpatei, cercetările au fost extinse faţă de inculpatul B.R., toate indiciile conducând către acesta.
S-a solicitat Penitenciarului Giurgiu să efectueze un control al camerei în care se afla inculpatul, urmând să remită organelor de anchetă înscrisurile ce urmau a fi descoperite.
După efectuarea acestui control, s-au primit de la Penitenciarul Giurgiu mai multe copii ale unor sentinţe de judecată şi cereri formulate de către inculpat, precum şi o parte din corespondenţa ce fusese purtată între acesta şi inculpata B.R.
La data de 30 octombrie 2012, cei doi inculpaţi au fost prezentaţi la D.I.LC.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, în vederea audierii.
Inculpata B.R. a fost audiată, ocazie cu care, aceasta a recunoscut că se afla într-o situaţie conflictuală cu inculpatul, ca urmare a divorţului, fiind ameninţată de acesta că îi va trimite droguri, pentru a-i îngreuna situaţia în penitenciar.
Totodată, a afirmat că a realizat încă din primul moment că felicitarea primită de ziua sa, în care au fost disimulate cele două bile conţinând droguri de mare risc, provenea de la inculpatul B.R., chiar dacă scrisul nu aparţinea acestuia, certitudinea sa fiind conferită de frazele folosite în felicitare de genul: „Janes tu” care înseamnă „Ştii tu”, „2 mii. electronic”, care reprezintă un limbaj pe care îl foloseau pentru droguri, cuvântul „pwp”, doar soţul său scriind „pwp”, folosind litera w, precum şi expresia „pentru femeia care o doresc, o vreau şi o iubesc”, frază folosită în nenumărate rânduri de inculpat în perioada în care erau căsătoriţi.
Ca urmare a verificării înscrisurilor găsite în camera inculpatului, a fost descoperită o scrisoare ce provenea de la inculpata B.R., din 26 august 2012, ulterior depistării drogurilor de către lucrătorii Penitenciarului Târgşor, adresată inculpatului B.R. cu expresia „pentru Răzbunătorul” în care se regăsesc câteva reproşuri legate inclusiv de droguri, din care cităm „… am înţeles că ai fost supărat, mi-ai băgat marfă sau ce era aia, ce vrei de la mine ...”,”.. ai preferat să-ţi iei faptă,… acum ţi-am văzut o parte din adevărata ta faţă că atunci când mă ameninţai cu fapta asta şi cu droguri aveam impresia că spui aşa doar ca să sperii, dar nu am crezut niciodată că o să decazi în halul acesta încât să-ţi iei faptă doar ca să-mi face mie rău”.
Aceste aspecte au fost prezentate inculpatului B.R. cu ocazia audierii, fapt care l-a determinat pe acesta să dea declaraţii sincere, afirmând că cele două bile conţinând droguri de mare risc, au fost descoperite ascunse în camera în care se afla, şi puteau proveni de la un deţinut care fusese mutat din cameră sau se liberase, şi le-a trimis fostei sale soţii de ziua acesteia, considerând că prin acest gest o va determina să se împace cu el, ştiind că anterior încarcerării inculpata B.R. fusese consumatoare de droguri de mare risc, neavând nicio clipă intenţia de a se răzbuna, iar numele folosit la expeditor era un nume fictiv, încercând, astfel, să înşele vigilenţa lucrătorilor penitenciarului.
Inculpatul nu a dorit să fie administrate alte probe în cauză, solicitând să îi fie prezentat materialul de urmărire penală pentru a putea să îşi lămurească cât mai curând situaţia judiciară în faţa instanţei de judecată.
S-a mai menţionat că traficul şi consumul ilicit de droguri a căpătat amploarea unui fenomen, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, cuprinzând toate sferele societăţii civile, aspect ce impune o reacţie fermă a organelor judiciare.
În raport de aceste considerente, precum şi de limitele de pedeapsă, reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., inculpatul B.R. a fost condamnat în baza disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., fapte săvârşite în cursul lunii iunie 2012, la pedeapsa închisorii.
În temeiul disp. art. art. 2 alin. (1) teza finală din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Potrivit art. 71 C. pen. instanţa de fond a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei.
S-a mai reţinut că, deşi inculpatul se afla în stare de recidivă mare postcondamnatorie, ceea ce ar fi implicat revocarea restului de pedeapsă din pedeapsă anterioară, având în vedere că nu au existat date pentru a se stabili în mod efectiv, pe zile, cât anume din acea pedeapsă a efectuat condamnatul cât şi faptul că pedeapsa aplicată prin hotărârea atacată nu este definitivă, instanţa de fond nu a dispus revocarea restului de pedeapsă la acest moment,apreciind că lipsesc date care să conducă la clarificarea pe deplin a situaţiei inculpatului.
Împotriva sentinţei penale nr. 36 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul B.R., care au criticat soluţia primei instanţe de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a criticat sentinţa pentru nelegalitate în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului B.R., susţinând că a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cea de a două critică invocată de unitatea de parchet a vizat, de asemenea, nelegalitatea sentinţei, susţinându-se că, deşi instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, nu a urmat regulile prevăzute de art. 39 alin. (2) C. pen., pronunţând, astfel, o soluţie nelegală.
Ultima critică invocată de acelaşi apelant vizează netemeinicia sentinţei în sensul unei greşite individualizări a pedepsei în ceea ce priveşte cuantumul, susţinându-se că aceasta este prea blândă în raport de gravitatea faptelor comise şi persoana inculpatului.
Apelantul - inculpat a criticat sentinţa sub aspectul netemeiniciei, solicitând contopirea pedepselor aplicate acestuia anterior cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, apreciind, totodată, că în raport de natura substanţelor deţinute, respectiv droguri de risc şi persoana sa, pedeapsa aplicată în cauză este justă, chiar în condiţiile reţinerii disp. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., motiv pentru care nu a înţeles să conteste cuantumul sancţiunii
Prin decizia penală nr. 63 din 01 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 36 din 25 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova privind pe inculpatul B.R., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni şi în consecinţă:
A fost desfiinţată, în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe şi în rejudecare, majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului în temeiul disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 8 (opt) ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit restul de 2 ani 11 luni şi 29 de zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului B.R. prin sentinţa penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 (opt) ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa astfel stabilită perioada executată de la data comiterii infracţiunii dedusă, judecăţii, respectiv 02 iulie 2012, lăzi.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1120 din 13 ianuarie 2010 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandate.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost obligat apelantul - inculpat la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, examinând sentinţa în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., a constatat că prima instanţă a pronunţat o soluţie afectată parţial de ne legalitate şi ne temeinicie.
Astfel, s-a reţinut că, pe baza probelor şi mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: proces - verbal de sesizare din oficiu, înscrisuri, felicitare, plic, proces - verbal de confiscare obiecte interzise, planşe fotografică reprezentând drogurile descoperite în data de 03 iulie 2012 de către cadrele Penitenciarului Târgşor cu ocazia verificării corespondenţei deţinutei B.R., proces - verbal de primire a probelor, raportul de expertiză nr. 2158419 din 01 ianuarie 2012, proces - verbal de efectuare a percheziţiei, hotărâri judecătoreşti şi mandate de executare, declaraţiile martorilor D.R.C., C.I., C.M., N.G.I., M.G.G., S.M., declaraţiile învinuitei B.R. ce se coroborează întrutotul cu declaraţiile date de inculpatul B.R., atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, ce nu a fost contestată de către inculpat.
Din coroborarea acestor probe rezultă că, la sfârşitul lunii iunie 2012, inculpatul B.R., deţinut în Penitenciarul Giurgiu a disimulat, într-o felicitare, două bile care conţineau metadonă şi diazepam, pe care a expediat-o soţiei sale B.R., încarcerată în Penitenciarul Târgşor, felicitare care a fost depistată la data de 03 iulie 2012, cu ocazia unui control efectuat de cadrele acestei unităţi de deţinere.
S-a reţinut că, probele şi mijloacele de probe au fost complet analizate şi just apreciate de instanţa de fond, care, reţinând vinovăţia inculpatului în modalitatea prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., în mod temeinic şi legal a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc în penitenciar prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind reprezentat de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 703 din 07 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în executarea căreia se află începând cu data de 02 iulie 2012, aşa cum rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1120 din 13 ianuarie 2010 emis de instanţa de executare.
În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată inculpatului B.R., instanţa de apel a apreciat ca fondate criticile invocate de parchet, constatând, pe de o parte, că aceasta este nelegală, fiind stabilită în afara limitelor prevăzute de lege iar pe de altă parte, în cuantumul său, sancţiunea aplicată nu corespunde exigenţelor impuse de art. 52 C. pen., fiind consecinţa unei evaluări necorespunzătoare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen.
Astfel, s-a reţinut că, aşa cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, cu referire specială la raportul de expertiză nr. 2158419 din 01 august 2012, substanţele interzise traficate de inculpat conţineau metadonă, diazepam şi carbamazepină, metadona fiind inclusă în Tabelul Anexă nr. II din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, droguri de mare risc, iar diazepamul în Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, categoria droguri de risc, în privinţa cărora legiuitorul a prevăzut sancţiunea închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Mai mult, fapta a fost comisă într-o unitate de detenţie ceea ce a impus reţinerea agravantei prev. de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie în care, potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii.
S-a reţinut că, în egală măsură şi persoana inculpatului trebuie avută în vedere la evaluarea criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen., în prezenta cauză constatându-se că deşi inculpatul este tânăr şi în a înţeles să recunoască în totalitate fapta, însuşindu-şi probatoriile administrate în timpul urmăririi penale conform art. 3201 C. proc. pen., a comis infracţiunea în timp ce se afla în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 703/2009, pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni şi în aceleaşi circumstanţe agravante, şi de asemenea, a mai fost condamnat pentru infracţiuni de acelaşi fel, la pedeapsa de 5 ani închisoare, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 424 din 30 noiembrie 2012 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1977 din 13 mai 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În raport de cele menţionate, s-a constatat că prima instanţă a aplicat o sancţiune în alte limite decât cele prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările următoare, întrucât, faţă de incidenţa disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă reduse cu o treime se situează între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare, aşa încât stabilirea unei pedepse de 5 ani închisoare, în lipsa reţinerii de circumstanţe atenuante, excede acestor limite, fiind, prin urmare, nelegală, motiv pentru care apelul declarat de procuror este fondat.
În ceea ce priveşte temeinicia pedepsei, instanţa de apel, făcând propria evaluare a criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen. şi având în vedere argumentele anterior arătate ce ţin de gradul de pericol social ridicat al faptei şi perseverenţa infracţională a inculpatului, de perioada de circa 4 ani executată din pedeapsa anterioară, rest ce urmează a fi contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, a apreciat că pentru realizarea prevenţiei generale dar şi a celei speciale, se justifică aplicarea unei pedepse peste limita minimă dar în apropierea acesteia, faţă de cantitatea relativ redusă de droguri traficată, astfel că şi sub acest aspect, critica invocată de unitatea de parchet este întemeiată.
Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că se impune admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, desfiinţarea în parte în latură penală sentinţa primei instanţe şi în rejudecare, majorarea pedepsei aplicată inculpatului în temeiul disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 8 (opt) ani închisoare.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind fondată şi cea de a doua critică de nelegalitate invocată de parchet, în sensul că, deşi instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., nu a făcut aplicarea disp. art. 39 alin. (2) C. pen.
S-a apreciat că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 39 alin. (2) C. pen., dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
În aplicarea acestor prevederi, în practica judecătorească, s-a stabilit că dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea ulterioară în timpul executării pedepsei aplicate pentru infracţiune anterioară, restul rămas de executat din acea pedeapsă se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ulterioară; în determinarea restului rămas de executat se va avea în vedere durata pedepsei de executat de la data săvârşirii infracţiunii ulterioare şi până la împlinirea pedepsei anterioare, iar nu de la data pronunţării hotărârii, ori de la începerea urmăririi penale pentru infracţiunea ulterioară; nu se contopeşte durata din pedeapsa anterioară efectiv executată până la săvârşirea infracţiunii ulterioare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, rezultă la data comiterii prezentei infracţiuni, respectiv 02 iulie 2012, aşa cum a declarat inculpatul, acesta se afla în executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1120 din 13 ianuarie 2010 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pedeapsa din care s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive, de la 02 iulie 2008, aceasta urmând să expire la data de 01 iulie 2015.
Raportat la aceste date şi în aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. pen., aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a constatat că se impune admiterea apelului parchetului, contopirea restului de 2 ani 11 luni şi 29 de zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului B.R. prin sentinţa penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauză şi să dispună ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 (opt) ani închisoare.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpat, instanţa de apel a apreciat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul a solicitat, în apel, contopirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 703 din 7 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 29 din 11 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 424 din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1977 din 13 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi cu cea aplicată în prezenta cauză.
Examinând cererea apelantului inculpat, în raport de datele ce rezultă din fişa de cazier judiciar şi hotărârile ataşate, prin prisma dispoziţiilor art. 449 C. proc. pen., s-a constatat, în primul rând, că infracţiunea dedusă judecăţii nu este concurentă cu niciuna dintre infracţiunile comise anterior, prezenta fiind săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., aşa cum s-a arătat anterior.
Pe de altă parte, s-a mai constatat că în raport de dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 70 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, instanţa de apel nu poate admite o astfel de cerere, întrucât prin aceasta s-a stabilit, obligatoriu, că instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanţă, cum este şi situaţia de faţă.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea deciziei şi menţinerea pedepsei aplicată prin sentinţă, invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat inculpat, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin dispoziţiile legii menţionate, s-a realizat o nouă limitare a efectului parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge doar la chestiuni de drept controlul judiciar realizat prin intermediul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat şi-a motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi obligaţia prevăzută de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, înalta Curte, având în vedere prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. şi ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticii recurentului.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, critica inculpatului nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., nefiind invocate aspecte referitoare la încălcarea unor dispoziţii legale, ci vizează greşita individualizare a pedepsei, care nu mai poate face obiectul analizei în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii date în apel, ca urmare a modificărilor aduse, prin Legea nr. 2/2013, cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Fată de cele reţinute si neidentificând niciuna din situaţiile care pot fi încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 63 din 01 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 01 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2939/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2945/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
