ICCJ. Decizia nr. 2951/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2951/2013
Dosar nr. 8538/108/2012
Şedinţa publică din 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 476 din 11 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8538/108/2012, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul - condamnat D.Ş., privind revizuirea sentinţei penale nr. 135/2001 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3087/2001, mandat de executare al pedepsei nr. 182/2002.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin referatul conţinând concluziile de revizuire al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la instanţă la data de 27 noiembrie 2012 au fost înaintate concluziile de respingere a cererii de revizuire formulată de condamnatul D.Ş., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, ca inadmisibilă.
Analizând cererea formulată de petent şi declaraţia luată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, instanţa de fond a reţinut că, în esenţă, petentul solicită revizuirea sentinţei penale nr. 135/2001 a Tribunalului Arad, arătând că nu este vinovat de săvârşirea a 2 (două) infracţiuni de omor, solicitând în probaţiune audierea unor martori pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi probe de A.D.N.
Instanţa de fond a reţinut că, din dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de fapt de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Din aceleaşi dispoziţii rezultă totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt iar, nu pe o pretinsă greşită aplicare a legii. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi întemeiată numai pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că prin sentinţa penală nr. 135/2001 a Tribunalului Arad, petentul D.Ş. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, prevăzute şi pedepsite de art. 176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (1) C. pen., în cauză a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr. 182/2002.
Revizuentul nu a indicat vreunul din cazurile de revizuire ci a arătat doar că instanţele nu ar fi coroborat probele, el fiind nevinovat de săvârşirea faptelor de omor deosebit de grav.
Analizând motivele indicate de revizuent în cerere, instanţa de fond a constatat că acestea sunt identice cu cele analizate anterior şi soluţionate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive, prin care s-au respins cereri de revizuire succesive formulate de acesta (sentinţa penală nr. 197/2002, 251/2003, 373/2011 ale Tribunalului Arad).
Pe cale de consecinţă, în considerarea deciziei nr. 36 din 14 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea condamnatului a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, condamnatul D.Ş. a declarat apel.
Prin decizia penală nr. 52/ A din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul D.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 476/2012, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8538/108/2012.
Pentru a decide astfel, examinând cauza, în raport cu motivele invocate, precum şi sub toate aspectele, instanţa de apel a constatat că sentinţa apelată este temeinică şi legală.
S-a apreciat că, în mod întemeiat, instanţa de fond, analizând cererea de revizuire a constatat că este inadmisibilă şi a dispus respingerea acesteia, având în vedere decizia nr. 36/2009, pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că, anterior, condamnatul a mai solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 135/2001 pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 3087/2001, pentru aceleaşi motive, de mai multe ori şi aceste cereri au fost respinse prin sentinţele penale nr. 197/2002, nr. 251/2003, nr. 373/2001, pronunţate de Tribunalul Arad, astfel că o nouă cerere de revizuire formulată de condamnat pentru aceleaşi motive şi apărări este inadmisibilă.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul D.Ş., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi pe fond admiterea cererii de revizuire, invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat revizuent, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentul revizuent şi-a motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. şi ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu va examina critica recurentului.
Totodată, verificând cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare care ar putea fi avute în vedere din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.Ş. împotriva deciziei penale nr. 52/ A din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.Ş. împotriva deciziei penale nr. 52/ A din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2949/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2967/2013. Penal → |
|---|
