ICCJ. Decizia nr. 2967/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2967 /20 13
Dosar nr. 4766/2/2013/a5
Şedinţa publică din 2 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, cererile de liberare sub control judiciar formulate de inculpaţii D.V., C.A.A.M., N.L.M. şi S.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au avut în vedere următoarele:
Prin cererile, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul cu nr. 4766/2/2013, personal sau prin apărători, au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar inculpaţii: D.V., C.A.A.M., N.L.M. şi S.M., solicitând liberarea provizorie sub control judiciar, cu motivarea, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., că nu există date sau indicii că inculpaţii ar putea influenţa bunul mers al procesului penal sau că ar putea influenţa martori şi nu există riscul să săvârşească alte infracţiuni.
Petenţii inculpaţi sunt cercetaţi judecătoreşte, după cum urmează:
- D.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) şi a trei infracţiuni de luare de mită;
- C.A.A.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi a trei infracţiuni informatice;
- N.L.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (două acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (3 acte materiale), respectiv
-S.M., pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită şi a infracţiunii de cumpărare a influenţei.
Astfel, pe situaţia de fapt, se reţine că:
Inculpata D.V., în cursul lunii decembrie 2012, în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a primit cu ajutorul numitei C.A.A.M., judecător la aceeaşi secţie penală, suma de 32.500 euro şi, totodată, a acceptat promisiunea remiterii ulterioare a încă 15.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de SC M. SA, Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E. şi Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.).
În perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013, aceeaşi inculpată, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a primit, cu complicitatea numiţilor C.A. şi N.L.M., suma de aproximativ 11.500 euro (provenită de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat aproximativ 20.000 euro, prin intermediul numitului T.M.V.) şi, totodată, a acceptat, cu ajutorul aceloraşi doi complici, promisiunea remiterii sumei de aproximativ 20.000 euro (provenită de la persoane rămase, de asemenea, neidentificate până în prezent, care au dat aproximativ 40.000 euro, prin intermediul numitului T.M.V.). Pentru obţinerea acestor foloase, inculpata D.V. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra colegilor săi, judecători la Tribunalul Bucureşti, precum şi asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 28427/300/2012, privind pe R.B., F.M.G. şi T.M., Dosarul nr. 45443/3/2012, privind pe M.R. şi G.A.I. şi Dosarul nr. 46451/3/2012, privind pe M.R. şi V.A.C.).
În cursul lunii ianuarie 2013, în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, învestită în compunerea completului C8R, inculpata D.V. a primit suma de 45.000 euro, cu titlu de mită, în vederea soluţionării favorabile a Dosarului penal nr. 19797/300/2010/a13, privind pe N.S.D., prin intermediul numiţilor P.D.C. şi P.D., urmând să împartă banii cu ceilalţi membri ai completului, C.A.A.M. şi S.C.I. Totodată, D.V. a acceptat de la avocatul R.I.A., prin intermediul judecătorului C.A.A.M. şi a numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunţa o hotărâre favorabilă inculpatului N.S.D. în dosarul penal menţionat anterior, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pronunţate în Dosarul nr. 19797/300/2010.
În cursul lunii ianuarie 2013, inculpata D.V., judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a acceptat promisiunea remiterii sumei de 10.000 euro, de la nuimita P.D. pe care ulterior aceasta din urmă a obţinut-o cu ajutorul numitului P.D.C., iar în dimineaţa zilei de 21 ianuarie 2013, a primit de la aceeaşi persoană respectivul folos, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorului S.C.I., membru în completul C8R, al Tribunalului Bucureşti, pentru a-l determina pe acest magistrat să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13.
În cursul lunii februarie 2013, inculpatele D.V. şi C.A.A.M., prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influenţă pe asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina pe aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.
Inculpata C.A.A.M., în cursul lunii decembrie 2012, în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a ajutat-o pe inculpata D.V., judecător la aceeaşi secţie penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent) şi, totodată, a promis susnumitei că îi va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent), menţionând că această din urmă suma de bani se află deja în posesia sa. Darea şi, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea de către D.V. a influenţei pe care a susţinut că o are asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de SC M. SA, Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E. şi Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.).
În cursul lunii ianuarie 2013, aceeaşi inculpată, în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanţe, a acceptat, prin intermediul numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunţa o hotărâre favorabilă inculpatului N.S.D. în dosarul nr. 19797/300/2010/a13, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pronunţate în Dosarul nr. 19797/300/2010;
În cursul lunii februarie 2013, inculpatele C.A.A.M. şi D.V., prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoana rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru a-i determina pe aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.
Inculpatul N.L.M., în perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013, împreună cu concubina sa C.A., acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, au ajutat-o pe D.V., judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, să primească suma de aproximativ 11.500 euro (din cei aproximativ 20.000 euro proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat banii prin intermediul numitului T.M.V.) şi, totodată, au promis numitei D.V. că îi vor da suma de aproximativ 20.000 euro (din cei aproximativ 40.000 euro proveniţi de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat banii prin intermediul numitului T.M.V.). Darea şi, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea de către D.V. a influenţei pe care aceasta susţinea că o are asupra colegilor săi, judecători la Tribunalul Bucureşti, precum şi asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 28427/300/2012, privind pe R.B., F.M.G. şi T.M., Dosarul nr. 45443/3/2012, privind pe M.R. şi. G.A.I. şi Dosarul nr. 46451/3/2012, privind pe M.R. şi V.A.C.).
În cursul lunii februarie 2013, acelaşi inculpat, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a ajutat-o pe C.A. să pretindă şi să primească succesiv, prin intermediul denunţătoarei V.C., suma de 11.000 euro (în două tranşe, de 1.000 euro şi, respectiv, 10.000 euro), produse alimentare şi de altă natură în valoare de 380 RON şi, apoi, suma de 15.000 euro, de la numitul C.M. Pentru obţinerea acestor foloase, N.L.M., a ajutat-o pe C.A. să lase să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe, cu ocazia judecării recursurilor declarate împotriva încheierii din 19 februarie 2013 prin care instanţa de fond a menţinut măsura arestării preventive, precum şi împotriva încheierii din 22 februarie 2013 a aceleiaşi instanţe de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, hotărâri favorabile, de punere în liberate, a inculpatului A.V., cercetat în Dosarul nr. 3970/303/2013 al Judecătoriei sector 6 Bucureşti. De asemenea, în desfăşurarea activităţii infracţionale, întrucât nu a fost asigurat cumpărătorului de influenţă obţinerea beneficiului dorit, N.L.M. a ajutat-o pe C.A. să restituie suma de 15.000 euro numitului C.M., prin intermediul denunţătoarei V.C.
Inculpatul S.M., în luna ianuarie 2013, a remis suma de 60.000 euro avocatului P.D.C., pentru ca, prin intermediul acestuia, banii să fie daţi judecătorilor Tribunalului Bucureşti, învestiţi cu soluţionarea recursului declarat în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, pentru pronunţarea unei hotărâri de punere în libertate a fratelui mituitorului. Din suma de 60.000 de euro menţionată anterior, P.D.C. şi R.I.A. şi-au oprit suma de 5.000 de euro, pe care o remiseseră anterior grefierului V.S., pentru manipularea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor. Diferenţa de 55.000 de euro a fost utilizată de avocatul P.D.C. astfel: 10.000 euro i-a păstrat pentru sine, iar 45.000 euro i-a remis, prin intermediul soţiei sale, P.D., judecătorului D.V. În schimbul sumei de 45.000 de euro, primite de la P.D.C. şi P.D., judecătorul D.V. a promis că, în calitate de membru al completului C8R al Tribunalului Bucureşti, în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, va pronunţa o soluţie favorabilă inculpatului N.S.D.
Inculpaţii D.V., C.A.A.M. şi N.L.M. au fost arestaţi preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 15 martie 2013, pe temeiul art. 143 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., conform încheierii din aceeaşi dată, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (Dosar nr. 2032/2/2013), rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 994/R din 20 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Ulterior, măsura arestării preventive dispusă faţă de aceşti inculpaţi a fost succesiv prelungită pentru câte 30 de zile.
Inculpatul S.M. a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 29 martie 2013, în baza încheierii de şedinţă din 28 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (Dosar nr. 2413/2/2013), rămasă definitivă prin încheierea nr. 1201/R din data de 4 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Ulterior, măsura arestării preventive dispusă faţă de acest inculpat a fost prelungită, succesiv, pentru câte o perioadă de 30 de zile.
În soluţionarea, pe fond, a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa a reţinut că inculpaţii au fost arestaţi preventiv în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii temeinice, privind săvârşirea faptelor grave de corupţie, care afectează în mod direct, nemijlocit şi negativ ordinea de drept în general şi actul de justiţie în special.
S-a apreciat că prin activitatea lor, inculpaţii au perturbat desfăşurarea corectă, legală şi normală a soluţionării litigiilor şi proceselor şi astfel au dus la crearea unei stări de pericol în rândul societăţii.
În aceste condiţii s-a considerat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, rezultând din modalitatea concretă a comiterii faptelor şi din urmările acestora, cu influenţă asupra intereselor membrilor societăţii.
Complexitatea cercetărilor şi durata acestora este rezultatul activităţii infracţionale, iar această activitate nu ar putea fi invocată ca motiv de durată a administrării probelor şi, implicit, a stării de arest preventiv, pe această perioadă.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, la acest moment procesual, eventualele obligaţii care s-ar stabili în cadrul controlului judiciar, în cazul în care cererile inculpaţilor ar fi admise, nu ar fi suficiente şi nu pot constitui garanţii solide.
S-a reţinut că întreaga activitate infracţională conturată în sarcina inculpaţilor a fost în scopul mistificării adevărului şi a denaturării actului de justiţie în favoarea unor persoane cercetate pentru infracţiuni grave în stare de arest preventiv, motiv pentru care acesta este un reper suficient faţă de conduita viitoare a inculpaţilor şi modul în care aceştia înţeleg să participe în cadrul procesului penal de faţă.
Ca atare, în raport cu faptele pentru care sunt cercetaţi, cererile acestor inculpaţi au fost apreciate admisibile în principiu, atâta vreme cât se făcea referire la infiracţiunea scop a cărei limită de pedeapsă nu depăşeşte 18 ani închisoare.
Însă, s-a apreciat că probatoriul administrat până la acest moment procesual, şi anume: conţinutul notelor de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, precum şi a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, în procesele-verbale de supraveghere operativă a inculpaţilor, în concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 14 iunie 2013, în care sunt descrise în mod detaliat modalităţile prin care în cadrul secţiei a II-a penale, a Tribunalului Bucureşti, condusă la acel moment de către inculpata judecător C.A.A.M. era încălcat principiul repartizării aleatorii în cazul mai multor dosare, în constatările raportului Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la nerespectarea dispoziţiilor referitoare la primirea şi repartizarea aleatorie a actelor de sesizare la Tribunalul Bucureşti în perioada 1 ianuarie 2012-15 februarie 2013, în declaraţiile celorlalţi coinculpaţi prin care aceştia, în cursul urmăririi penale, au recunoscut în totalitate sau parţial acuzaţiile aduse, dar şi în declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi penal, fiind îndeplinită exigenţa prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
De asemenea s-a reţinut că cercetarea judecătorească este în curs de desfăşurare, cauza în care inculpaţii sunt cercetaţi este una complexă şi pe măsura trecerii timpului ea este extinsă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, cel puţin nu favorabile.
Curtea de Apel Bucureşti, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispoziţiile art. 1601-art. 16010 C. proc. pen. şi nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
În concluzie s-a apreciat, că instanţa de judecată nu este obligată să admită în fond cererea, ci este un act volitiv al instanţei.
Astfel, instanţa a apreciat că, în speţă, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., nu este însă îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpaţii să săvârşească şi alte infracţiuni, astfel că liberarea sub control judiciar nu se justifică.
Din actele depuse la dosar de către petenţi, instanţa a reţinut că aceştia solicită a se avea încredere şi, în acelaşi timp, garantează că nu vor încerca, în niciun fel, să împieteze buna desfăşurare a procesului penal.
Nu au fost acceptate aceste susţineri ale petenţilor inculpaţi,dar s-a avut în vedere şi faptul că, prin instrucţia pe care o aveau, aceştia trebuia să conştientizeze că ordinea publică implică ordinea juridică şi, într-o colectivitate, aceasta se stabileşte şi se menţine cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevăd reguli de conduită, cărora trebuie să se conformeze membrii colectivităţii, precum şi sancţiunile ce vor fi aplicate în cazul nerespectării lor.
Astfel, faţă de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, aceste fapte au fost apreciate cu atât mai grave în contextul actual şi, în plus gravitatea unei infracţiuni nu este dată de limitele de pedeapsă, ci trebuie apreciată într-un anumit context de spaţiu şi timp.
În acest context şi reţinând că de la arestarea inculpaţilor nu au trecut nici şase luni circumstanţele personale invocate, nu pot fi avea prioritate, şi cu atât mai mult, se impunea ca acestea să-i determine să nu comită astfel de fapte, Curtea de Apel a apreciat că nu este oportună lăsarea în libertate a celor patru inculpaţi în această modalitate.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de către petenţii-inculpaţi D.V., C.A.A.M., N.L.M., S.M. şi P.D.C.
Împotriva încheierii de şedinţă din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4766/2/2013 (2323/2013), în termenul legal, a declarat recurs inculpata C.A.A.M., solicitând casarea încheierii de şedinţă şi, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 160 raportat la art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii, judecătorul a realizat un examen complet al cererii de liberare provizorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 1601 şi urm. C. proc. pen. şi cu decizia în interesul legii nr. 17/2011, luând în considerare actele şi lucrările dosarului.
Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.: „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani”.
Alin. (2) al textului de lege sus menţionat dispune că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Din analiza dispoziţiilor legale sus menţionate rezultă că pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei categorii de condiţii, două pozitive şi una negativă.
În ceea ce priveşte prima condiţie, procesul penal trebuie să fi fost declanşat, să existe un învinuit sau un inculpat în cauză şi împotriva acestuia să se fi dispus măsura arestării preventive.
A doua condiţie impune ca infracţiunea să fi fost săvârşită din culpă sau să fie vorba despre o infracţiune intenţionată, în această din urmă situaţie fiind reglementată o condiţie suplimentară, şi anume legea să prevadă pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Cea de-a treia condiţie vizează comportamentul inculpatului înainte de declanşarea procesului penal şi după eventuala liberare provizorie a acestuia.
Prin decizia nr. 17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a reţinut că o condiţie esenţială şi prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie o constituie preexistenţa măsurii arestării preventive legal luată (sau, după caz, prelungită ori menţinută) faţă de învinuit sau inculpat.
Examinarea cererii de liberare provizorie presupune, aşadar, verificarea prealabilă a subzistenţei temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă.
Prima instanţă a procedat în consecinţă, stabilind în mod corect că din materialul probator administrat în cauză nu au rezultat date care să infirme situaţia reţinută la momentul luării şi, ulterior, a prelungirii măsurii arestării preventive din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei C.A.A.M., nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acesteia.
Potrivit procedurii reglementate de dispoziţiile art. 1608-1608a C. proc. pen., după constatarea admisibilităţii cererii, instanţa procedează la un examen de oportunitate care, în absenţa unor criterii expres prevăzute de lege, trebuie efectuat prin raportare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi la datele ce-l caracterizează.
În speţă, cererea de liberare provizorie întruneşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege, dar nu este întemeiată.
În decizia în interesul legii mai sus menţionată s-a mai reţinut că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei, că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea şi la persoana inculpatului.
Drept urmare, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se analizeze corelat circumstanţele reale, respectiv gravitatea faptelor, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă, măsura lezării relaţiilor sociale ocrotite de legea penală, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că faptele de care este acuzată inculpata respectiv, constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi a trei infracţiuni informatice, ţinând cont şi de împrejurările în care se susţine că a acţionat, precum şi de calitatea avută de inculpată, au în continuare un impact social deosebit.
Natura infracţiunilor şi calitatea persoanelor implicate (magistraţi, funcţionari ai instanţelor, avocaţi şi inculpaţi) suscită interesul opiniei publice, aşa încât reacţia autorităţilor trebuie să fie adecvată, pentru a nu se crea neîncredere în capacitatea justiţiei de a asigura o stare de securitate socială.
Toate acestea evidenţiază un pericol social ridicat ce nu este diminuat, cel puţin la acest moment, într-o măsură suficientă, de circumstanţele personale favorabile invocate în apărare.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei nu poate fi atins prin punerea acesteia în libertate provizorie.
Constatând că încheierea recurată este legală şi temeinică, pe cale de consecinţă, în baza art. 385 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată, soluţie în raport cu care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.A.M. împotriva încheierii de şedinţă din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4766/2/2013 (2323/2013).
Obligă recurenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2951/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2975/2013. Penal → |
|---|
