ICCJ. Decizia nr. 3031/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3031 /20 13
Dosar nr. 2751/1/2013
Şedinţa publică din 7 octombrie 2013
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1421 din 24 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 1312/111/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, partea responsabilă civilmente SC E. SRL, inculpaţii D.N., P.S.I., M.G., G.T. şi A.K.A.A.
A obligat partea responsabilă civilmente SC E. SRL şi recurenţii inculpaţi D.N., P.S.I., M.G., G.T. şi A.K.A.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.G. a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, au formulat contestaţie în anulare contestatorii M.G. şi T.G., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 7 mai 2013 .
În drept, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen., respectiv art. 386 lit. b) şi c) C. proc. pen.
La data de 12 septembrie 2013, prin corespondenţă M.G. a transmis o cerere prin care înţelege să-şi retragă contestaţia în anulare.
Înalta Curte, având în vedere, pe de o parte, cererea formulată de contestatorul M.G. în sensul retragerii cererii de contestaţie în anulare, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel că partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul M.G.
Se constată că a fost promovată contestaţie în anulare şi de către T.G. invocându-se dispoziţiile art. 386 lit. b) şi c) C. proc. pen.
Cu privire la prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen., a susţinut că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, respectiv 27 martie 2013 a fost în imposibilitate de prezentare din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, situaţie despre care a încunoştiinţat instanţa prin fax şi mail, iar cu referire la dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., a susţinut contestatorul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată ca a fost promovată contestaţia în anulare invocându-de dispoziţiile art. 386 lit. b) şi c) C. proc. pen.
Se observă că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, recurentul T.G. a solicitat amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea să fie prezent la soluţionarea cauzei şi să beneficieze de dispoziţiile de art. 3201 C. proc. pen., însă la dosarul cauzei nu există la dosar dovezi că a fost în imposibilitate de prezentare şi nu era obligatorie ascultarea acestuia, conform dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.
Totodată, nici aspectele menţionate în cerere, referitoare la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., invocate în mod formal, asupra cărora instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1) C. proc. pen., nu sunt susţinute de acte doveditoare.
Aşa fiind, criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatorul T.G., circumscrise art. 386 lit. b) şi c) C. proc. pen., se constată că acestea nu pot fi calificate şi încadrate în dispoziţiile anterior menţionate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitată.
Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestaţiei depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va lua act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva deciziei penale nr. 1421 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1312/111/2006 şi va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. împotriva aceleiaşi decizii.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii condamnaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva deciziei penale nr. 1421 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1312/111/2006.
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă contestatorul M.G. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă contestatorul T.G. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3028/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3032/2013. Penal → |
|---|
