ICCJ. Decizia nr. 3032/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3032 /20 13
Dosar nr. 2309/62/2013/a6
Şedinţa publică din 7 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2309/62/2013, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului F.O.G., arestat preventiv la 30 ianuarie 2013 de către Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, potrivit M.A.P. din 30 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 1186/62/2013.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din 26 februarie 2013 întocmit în Dosarul penal nr. 52/P/2013 a fost trimis în judecată, alături de alţi trei inculpaţi, inculpatul F.O.G., pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, infracţiune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În fapt, s-a reţinut în esenţă că inculpatul F.O.G. împreună cu ceilalţi coinculpaţi printr-o acţiune conjugată la data de 29 ianuarie 2013, în jurul orei 18:00-19:00, în public, respectiv în comuna L., sat L., judeţul Braşov, pe stradă, în dreptul imobilului, i-au aplicat lui F.I. multiple lovituri cu corpuri contondente cu potenţial agresogen ridicat (F.B. lopată, F.O.G. hârleţ), zona principal vizată fiind capul (secundar trunchiul), rezultatul fiind punerea în primejdie a vieţii, leziunile necesitând 65-70 de zile de îngrijiri medicale.
S-a mai reţinut că la arestarea inculpatului F.O.G. au fost avute în vedere ca temeiuri prevederile art. 136, 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen.
Analizând legalitatea şi temeinicia arestării preventive în baza art. 3002 C. proc. pen., curtea de apel a reţinut că arestarea s-a realizat cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor instituite de lege în favoarea inculpatului şi temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
De asemenea s-a reţinut că, materialul probator administrat în faza de urmărire penală confirmă îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 143 C. proc. pen. pentru menţinerea măsurii arestului preventiv, existând probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a constatat că îşi păstrează actualitatea, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezentând şi în acest moment pericolul concret pentru ordinea publică. Inculpaţii sunt acuzaţi de fapte comise cu violenţă, în public, prin utilizarea de obiecte apte să producă leziuni grave sau chiar decesul persoanei asupra căreia s-a acţionat. Rezultatul produs de acţiunea concertată a inculpaţilor, care s-au alăturat agresiunilor exercitate asupra aceleiaşi părţi vătămate de inculpatul L.C., a fost punerea în primejdie a vieţii victimei şi necesitatea acordării de îngrijiri medicale pe o perioadă de 60-70 de zile, iar de la momentul incidentului nu a trecut un interval de timp care să justifice aprecierea că ecoul produs în comunitatea restrânsă din care fac parte inculpaţii s-au diminuat până la nivelul la care să justifice înlocuirea arestării cu o măsură mai blândă sau revocarea măsurii dispuse (faptele au avut loc în urmă cu două luni). La incident au asistat multe persoane, care, în ipoteza lăsării inculpaţilor în libertate ar putea avea impresia că organele statului nu intervin eficient pentru limitarea violenţei extreme, fiind astfel afectat sentimentul de securitate ce trebuie să fie resimţit în rândul opiniei publice.
Instanţa, a apreciat că nu s-au modificat temeiurile arestării astfel încât nu se impune înlocuirea arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, condiţiile impuse de art. 139 C. proc. pen. nefiind întrunite.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.O.G., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În ceea ce priveşte existenţa pericolului pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, se apreciază că fapta de a cărei comitere este acuzat acesta, prin modul de săvârşire, prin urmările produse, justifică pe deplin aprecierea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta pericol pentru ordinea publică, în sensul în care ar diminua încrederea cetăţenilor în aptitudinea justiţiei de a sancţiona faptele contrare ordinii de drept, dacă persoane suspectate de comiterea unor fapte grave ar fi cercetate în libertate.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Astfel fiind, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 6 parag. 1 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea arestării preventive este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentinţa penală nr. 203 din 31 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală, condamnarea inculpatului F.O.G., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.O.G. împotriva încheierii din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2309/62/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3031/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3033/2013. Penal → |
|---|
