ICCJ. Decizia nr. 3047/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3047 /20 13
Dosar nr. 1508/46/2013
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de contestatorul B.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 133/F din 1 august 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:
Prin sentinţa recurată, în temeiul, art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Piteşti a respins contestaţia la executare formulată de B.L.I., aflat în Penitenciarul Colibaşi şi a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, s-a constatat că la data de 3 iulie 2013, condamnatul B.L.I. a formulat contestaţie la executare înregistrată sub nr. 3010, invocând în drept dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., anume faptul că s-a omis a se deduce, în favoarea sa, perioada reţinerii şi a arestării sale preventive între 13 iunie 2008 şi 7 august 2009, dispusă în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 744/46/2011 al Curţii de Apel Piteşti,
S-a arătat că în perioada petrecută în penitenciar a executat până în prezent zile de muncă, câştigând, potrivit legii, un număr de 47 zile ce urmează a fi avute în vedere cu prilejul soluţionării contestaţiei.
În fapt a precizat că, prin sentinţa penală nr. 28/F din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2290 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A mai precizat că motivele pentru care s-a solicitat şi admis arestarea preventivă a contestatorului în Dosarul de urmărire penală nr. 26/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au vizat şi fapta pentru a fost condamnat definitiv, aşa cum s-a arătat anterior.
În acest sens, se arată de către contestator că această faptă a fost disjunsă prin rechizitoriul Dosarului nr. 26/P/2008 cu care a fost sesizată Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 614/43/2008, astfel încât în aprecierea sa, motivele arestării sale preventive s-au bazat şi pe infracţiunea pentru care execută în prezent 3 ani şi 6 luni închisoare.
Pe cale de consecinţă, a solicitat computarea, respectiv deducerea din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare a perioadei petrecute în arest preventiv cuprinse între 13 iunie 2008-7 august 2009, cât şi a perioadei de 47 de zile câştigate ca urmare a desfăşurării activităţii prin muncă în Penitenciarul Târgu Mureş.
La dosar s-au solicitat relaţii de la Biroul de executări penale al Curţii de Apel Piteşti, Biroul de executări penale al Curţii de Apel Târgu Mureş, precum şi de la D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, toate acestea fiind ataşate la dosar.
Din probele dosarului rezultă că petentul-contestator a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 28/F din 6 martie 2012 al Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2290 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţşie şi Justiţie, în urma căreia a fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii din 28 iunie 2013 de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., raportat Ia art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 57 C. pen.
De asemenea, din analiza informaţiilor de la D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, precizate verbal de către procuror în şedinţă publică, a rezultat că la data când s-a dispus disjungerea cauzei ce a făcut obiectul cercetării judecătoreşti în cauza nr. 744/46/2011 a Curţii de Apel Piteşti şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acestui dosar către D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, contestatorul nu se afla în stare de arest preventiv. Prin urmare, disjungerea a operat după data la care inculpatul B.L.I. a fost pus în libertate.
Deosebit, Curtea a notat că în fapt şi în drept, deducerea perioadei de reţinere şi de arest preventiv a contestatorului B.L.I. a operat pentru perioada reclamată de 14 iunie 2008-6 august 2009, fapt confirmat prin sentinţa penală nr. 8 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş ce a fost pronunţată în Dosarul nr. 614/43/2008, cauză ce se află în faza procesuală a recursului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că în speţă nu este vorba de o omisiune a aplicării art. 88 C. pen., nefiind incident cazul de contestaţie la executare invocat de contestator.
S-a apreciat că motivele invocate de către contestator, nu sunt pertinente şi nu corespund motivului de contestaţie invocat, respectiv art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât sunt încălcate dispoziţiile art. 449 alin. (1) Iit. a) C. proc. pen., în speţă fiind vorba de două hotărâri judecătoreşti de condamnare, printre care una este nedefinitivă.
În altă ordine de idei, referitor la apărarea contestatorului, în sensul că ar trebui să i se deducă zilele de muncă efectuate în penitenciar, Curtea a constatat că cererea este prematur formulată şi nu poate face obiectul unei contestaţii la executare, ci, cel mult, al unei cereri de liberare condiţionată, în condiţiile legii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul B.L.I., în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată C.G. A solicitat admiterea recursului declarat şi casarea sentinţei atacate pentru motivul nelegalei compuneri a instanţei, fiind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. În subsidar, a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea recursului şi a contestaţiei la executare şi, făcând aplicarea art. 461 C. proc. pen. raportat Ia art. 88 C. pen., să se dispună deducerea din pedeapsă a perioadei de 1 an şi două luni executate de către contestator în arest preventiv, în perioada 13 iunie 2008-7 august 2009.
S-a susţinut că instanţa de fond a calificat, în mod greşit, cererea contestatorului ca o cerere de contopire, care nu poate opera decât în situaţia existenţei a două hotărâri definitive, în realitate această cerere fiind una de computare, întemeiată pe dispoziţiile art. 88 C. pen.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând cauza în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru următoare/e considerente:
Cu referire Ia primul motiv de casare invocat de către recurent, Înalta Curte reţine că în analiza unei eventuale stări de incompatibilitate a judecătorului ce a soluţionat fondul contestaţiei la executare formulată de către contestator, se au în vedere prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., indicat în susţinerea criticii.
Potrivit textului legal invocat, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
În acest sens, s-a susţinut de către contestalor, fără a se dovedi, că magistratul care a pronunţat sentinţa penală nr. 28 din 1706 martie 2012 al Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2290 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma căreia a fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii din 28 iunie 2013 de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 57 C. pen., este acelaşi cu magistratul care a pronunţat sentinţa penală recurată, prin care s-a respins contestaţia petentului.
Instituţia incompatibilităţii are în vedere impunerea unei interdicţii de soluţionare a cauzei judecătorului care, datorită unor aspecte personale, subiective, ar putea fi lipsit de imparţialitate în luarea deciziei. Prin reglementarea incompatibilităţii, legea instituie o prezumţie de lipsă de imparţialitate în judecarea unei cauze penale, situaţie ce reprezintă un impediment în participarea acestuia Ia soluţionarea respectivei cauze.
Se observă, pe de o parte, că procedura contestaţiei la executare este procedeu jurisdicţional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare, respectiv o activitate contencioasă privitoare la incidentele de executare care necesită intervenţia organelor jurisdicţionale.
În baza dispoziţiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen. se au în vedere amnistia sau graţierea care intervin în cursul executării, prescripţia executării pedepsei, nu şi a răspunderii penale, dezincriminarea printr-o lege nouă, precum şi orice cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei.
Împrejurarea că un judecător s-ar fi pronunţat, în precedent, cu privire la vinovăţia contestatorului, prin pronunţarea unei sentinţe penale definitive în baza căreia s-a emis mandatul de executare al pedepsei închisorii de 3 ani şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat contestatorul nu poate justifica, în sine, temerile cu privire Ia imparţialitatea acestui magistrat în prezenta cauză, ce are ca obiect contestaţie la executare, judecata mărginindu-se la incidenţa sau nu a dispoziţiilor art. 461 lit. d) şi art. 88 C. pen. în legătură cu executarea pedepsei.
Se constată că în cauză se solicită, în fapt, reducerea duratei pedepsei stabilite de către instanţă datorată incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, şi nu o rejudecare în fond a cauzei în care s-a stabilit vinovăţia contestatorului şi s-a aplicat respectiva pedeapsă.
Criteriul determinant pentru evaluarea existenţei incompatibilităţii prin antepronunţare în judecarea unor cauze privind acelaşi inculpat decurge din natura juridică diferită, distinctă a cauzelor, nerezultând vreo suspiciune obiectiv justificată cu privire la lipsa imparţialităţii, nefiind incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de casare invocat de către contestator, prin care solicită aplicarea art. 461 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. şi deducerea din pedeapsa aplicată contestatorului a perioadei de 1 an şi două luni executate de acesta în arest preventiv, în perioada 13 iunie 2008-7 august 2009, se constată că prin sentinţa penală nr. 28/F din 6 martie 2012 al Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2290 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe numele contestatorului a fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii din 28 iunie 2013 de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 57 C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că recurentul B.L.I., ofiţer de poliţie având calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, în perioada martie-mai 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin intermediul inculpatului S.F.M. a pretins şi primit sume de bani de la inculpaţii N.F., L.S.V. şi M.C.T., prevalându-se de o influenţă reală pe care a pretins că o are asupra funcţionarilor din cadrul S.P.C.R.P.C.l.V. Argeş, i-a înlesnit şi ajutat pe aceştia în vederea efectuării demersurilor necesare obţinerii în condiţii frauduloase a permiselor de conducere de către cei trei cumpărători de influenţă anterior menţionaţi, mai precis, obţinând în mod fraudulos documentaţia ce atesta faptul că aceştia au urmat cursurile şcolilor de şoferi aparţinând SC C.A.P. SRL şi SC C.A.C. SRL şi ocupându-se efectiv de programarea acestora la examenul pentru obţinerea permiselor de conducere, în schimbul acestui ajutor primind de la inculpatul S.F.M. suma totală de 5.400 euro, respectiv câte 1.800 euro de la fiecare din cei trei cumpărători de influenţă.
Verificând actele şi lucrările dosarului, a rezultat că la 14 iunie 2008 a fost emisă încheierea de Cameră de Consiliu din Dosarul 3525/2008, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus arestarea preventivă a contestatorului, reţinut din 13 iunie 2008, întrucât s-a constatat că în perioada martie-iunie 2008 acesta a aderat la un grup infracţional organizat, constituit în scopul comiterii unor acţiuni de corupţie, în cadrul căruia şi-a asumat sarcina de a facilita mai multor persoane, în schimbul unor sume de bani primite de la acestea şi care au fost împărţite între membrii grupului infracţional, obţinerea frauduloasă a permisului de conducere de la S.P.C.R.P.C.l.V. Argeş. S-a apreciat că, în drept, aceste fapte penale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Prin ordonanţa din 9 mai 2011 a D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti s-a dispus disjungerea cauzei, pentru o parte din faptele cercetate în rechizitoriul nr. 26/P/2008 privindu-l pe contestator, asfel că o parte dintre acestea au fost judecate de către Curtea de Apel Târgu Mureş, instanţă care a realizat, de altfel, şi prelungirea succesivă, până la 7 august 2009, a stării de arest preventiv a contestatorului în Dosarul nr. 614/43/2008, astfel cum se menţionează în dispozitivul sentinţei penale nr. 8 din 14 februarie 2013 a acestei instanţe, pronunţată în dosarul menţionat.
În conformitate cu prevederile legale art. 88 C. pen., computarea privaţiunii de libertate se realizează de către instanţa de judecată în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, nu în faza de executare a pedepsei, şi constă în scăderea din durata pedepsei închisorii stabilite pentru condamnat a timpului cât acesta a fost reţinut sau arestat preventiv în cauză.
Instanţa de recurs constată că prima instanţă a procedat în mod corect atunci când a calificat cererea condamnatului ca fiind o cerere de contopire, întrucât ceea ce se susţine, în fond, este că faptele pentru care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de de 3 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 28/F din 6 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti sunt concurente cu faptele pentru care acelaşi contestator a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 8 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, solicitându-se o dublă deducere a perioadei petrecute în arest preventiv.
S-a apreciază că în mod justificat a considerat prima instanţă că motivele invocate de către contestator nu corespund cazului de contestaţie prevăzut de art. 461 lit. d) C. proc. pen., fiind încălcate şi dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în speţă este vorba de două hotărâri judecătoreşti de condamnare, printre care una este nedefmitivă.
Prin urmare, se constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de aplicare ale art. 461 lit. d) C. proc. pen., nefiind incidente dispoziţile legale privind computarca pedepselor şi, totodată, se observă că recurentul are posibilitatea de a formula o cerere de contopire după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 8 din 14 februarie 2013 pronunţată de către Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 614/43/2008.
Faţă de aceste considerente, constatând că încheierea atacată este temeinică şi legală, fiind şi motivată corespunzător, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 133/F din 1 august 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi suportate de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 133/F din 1 august 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul contestator Ia plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului contestator până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3040/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3067/2013. Penal → |
|---|
