ICCJ. Decizia nr. 3064/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infractiuni la legea falimentului/insolventei (Lg. 64/1995, Lg. 85/2006). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3064 /2013
Dosar nr. 4667/114/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 76 din 20 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata A.L., la o pedeapsă de o lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la două pedepse de câte 4 luni închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de bancrută frauduloasă.
În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Conform art. 33-34 C. pen. s-au contopit cele 4 pedepsele aplicate, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.
Potrivit art. 71. C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durata de 3 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpată.
Potrivit art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-a aplicat dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.
A fost obligată inculpata la plata următoarelor despăgubiri civile către părţile-vătămate constituite părţi civile: 13.887 RON către D.G.F.P. Buzău şi 467.497 RON către partea civilă A.H.S., sumele fiind actualizate la data plăţii efective.
S-a respins cererea formulată de partea civilă A.H.S. privind instituirea sechestrului asigurător pentru suma de 52.467 RON.
A fost obligată inculpata la 6.500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 5.000 RON aferente fazei de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut în esenţă, prin sentinţa pronunţată, următoarele:
La data de 8 ianuarie 2001 a fost constituită societatea SC T.P. SRL Zărneşti, având ca asociaţi SC L.I. SRL (în care inculpata şi partea vătămată A.H.S. deţineau câte 50% din părţile sociale) respectiv I.E.S. şi P.R.F.
Inculpata şi partea vătămată A.H.S. au fost asociaţi şi la SC L.C. SRL, societate ce a fost administrată de inculpată în perioada 1 octombrie 2004-4 octombrie 2006.
La data de 24 martie 2004 inspectorii din cadrul D.G.F.P. Buzău au efectuat un control la SC T.P. SRL Buzău, în urma căruia au constatat că societatea datorează suma de 204.251.771 ROL, motiv pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului.
Prin sentinţa nr. 153 din 9 iunie 2005 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă cererea creditoarei D.G.F.P. Buzău, s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi falimentului privind pe debitoarea SC T.P. SRL, fiind desemnat administrator judiciar A.I.
Pe parcursul acestei proceduri judiciare, inculpata A.L. s-a înscris la masa credală cu suma de 31.753 RON întocmind şi folosind 8 chitanţe reprezentând „aport personal administrator” care nu figurau înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii.
Astfel, inculpata a depus în copie chitanţele nr. X-Y ce au fost întocmite în perioada 1 martie 2002-februarie 2005.
Expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală R.V. a concluzionat că suma totală a celor 8 chitanţe false de 1.340.093.835 ROL, nu a fost înregistrată în contabilitatea SC T.P. SRL, însă dacă această operaţiune ar fi avut loc, ea ar fi dublat sumele înregistrate şi ar fi modificat în mod nereal activul şi pasivul societăţii debitoare.
Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerţului nu a rezultat existenţa vreunei hotărâri a Adunării generale a SC T.P. SRL sau a SC L.I. SRL de majorare a capitalului social şi de distribuire a dividendelor.
Expertul contabil a mai reţinut că cele 8 chitanţe întocmite de inculpată ar trebui anulate, ele neputând fi înregistrate în contabilitatea firmei.
Prin sentinţa civilă nr. 4893 din 22 iulie 2009 a Judecătoriei Buzău au fost anulate cele 8 chitanţe falsificate.
Deoarece inculpata s-a înscris la masa credală cu 317.528.100 ROL (cuantum inferior soldului de 336.189.990 ROL format din 52.997500 ROL, A.L., 183.692.490 ROL, partea vătămată A.H.S. şi 99.500.000 ROL, P.R.F.) a rezultat că, în final, cele 8 chitanţe falsificate nu au fost folosite şi astfel inculpata nu a comis infracţiunea de bancrută frauduloasă, în condiţiile în care în urma procedurii de lichidare s-a obţinut numai suma de 13.240 RON iar inculpatei nu i-a revenit nicio sumă de bani.
Instanţa de fond a mai reţinut că la 30 noiembrie 2006, inculpata a înstrăinat către SC L.C. SRL, o autoutilitară D., cu suma de 17.850 RON ce a fost încasată şi evidenţiată în registrul de casă şi registrul jurnal, fără ca mijlocul fix să fie scăzut din contabilitate anterior deschiderii procedurii de faliment din 9 iunie 2005.
Expertul contabil R.V. a concluzionat că suma de 150.000.000 ROL şi reprezentând contravaloarea autoturismului D., vândut către SC L.C. SRL Buzău a fost înregistrată în evidenţele contabile, astfel că bilanţul pe anul 2004 nu a fost denaturat pentru că totalul sumelor depuse ca aport în societate nu reprezintă venituri, ci sume depuse de asociaţi în societate.
Faptul că mijlocul fix nu a fost scăzut din contabilitate în 2004 constituie contravenţia prevăzută de art. 41 alin. (3) din Legea nr. 82/1991 şi nu infracţiunea de evaziune fiscală.
La datele de 13 şi 14 iulie 2007, comisarii Gărzii Financiare Buzău au efectuat un control la SC L.C. SRL Buzău, în urma căruia au constatat că în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 nu a fost evidenţiată în contabilitatea acesteia suma de 19.678 RON provenind din încasarea unor abonamente TV, că inculpata A.L. a folosit în interes personal această sumă, precum şi contravaloarea unui autoturism D1 pe care l-a înstrăinat la data de 8 februarie 2007 lui D.A. cu suma de 400 RON, sumă neevidenţiată în contabilitate.
Ulterior, în perioada 23 ianuarie 2008-5 februarie 2008 inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, D.G.F.P. Buzău au efectuat o inspecţie fiscală la SC L.C. SRL.
Din raportul din 15 februarie 2008 a rezultat că obligaţiile fiscale către bugetul consolidat al statului sunt de 72.796 RON, la care se adaugă suma de 19.977 RON. Din acestea trebuie scăzute obligaţiile accesorii (dobânzi, penalităţi, amendă, majorări de întârziere) astfel că obligaţiile fiscale datorate sunt de 58.675 RON.
Împotriva concluziilor raportului de inspecţie fiscală din 15 februarie 2008 nu au fost formulate obiecţiuni.
La data de 4 iunie 2008 a fost efectuată o expertiză contabilă de către A.G., care a reţinut că în perioada de insolvenţă nu a rezultat impozit neplătit, deoarece s-a acoperit pierderea realizată în anul 2006, însă a rezultat TVA de plată în cuantum de 216 RON, aferentă chitanţelor de încasare de la punctele de lucru C. şi I., judeţul Prahova.
La data de 31 ianuarie 2007, în balanţa societăţii a rezultat un sold creditor la contul 411 „Clienţi” în valoare de 70.616 RON. Expertul a mai reţinut că au fost încasate sume prin emiterea de chitanţe, fără ca aceste venituri să fie facturate şi înregistrate în contul de venituri şi TVA. Astfel nu au fost evidenţiate sumele de 20.328 RON, 59.341 RON, şi TVA-ul aferent de 11.275 RON. S-a mai reţinut că suma de 400 RON, reprezentând valoarea autoturismului D1 nu a fost evidenţiată în contabilitate, astfel că a rezultat un TVA a plata de 64 RON. Tot expertul a mai menţionat că suma de 87.303 RON, identificată în soldul contului 461 „Debitori diverşi” a fost folosită pentru achitarea furnizorilor, în special SC E.T. SRL, administrată de C.F.N., fără ca actele să fie însuşite de lichidator.
În cadrul procedurii de lichidare a SC L.C. SRL, s-a dispus evaluarea bunurilor mobile, fiind desemnat expert C.A.M.
Din raportul de evaluare întocmit de acesta a rezultat că valoarea de piaţă a staţiilor fixe a fost de 1.200 RON, deoarece au avut o uzură de 7 ani şi stare tehnică satisfăcătoare, dar cu apreciere morală mare, de 95%.
La 10 septembrie 2007 s-a întocmit un nou raport de evaluare cu acelaşi expert, în care pe lângă cele două staţii CATV din judeţul Prahova a fost luată în calcul şi Staţia CATV P., judeţul Vaslui, stabilindu-se prin metoda patrimonială o valoare pentru reţelele din C. şi I. de câte 340.000 RON, iar pentru cea din P. de 66.800 RON, în total 746.800 RON.
S-a procedat la actualizarea prejudiciului pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi bancrută frauduloasă, conform indicelui de inflaţie, expertul contabil S.D.C., pe baza indicelui de inflaţie, reţinând că la evaziunea fiscala paguba este de 13.887 RON, la cea de bancrută frauduloasă de 113.284 RON, prin plăţile efectuate de inculpată şi neînsuşite de lichidator şi la cea de bancrută frauduloasă de 934.994 RON prin evaluarea staţiilor CATV.
Cu privire la aceste sume reţinute în cele două rapoarte de evaluare, prima instanţă a reţinut că la prima evaluare (din 25 iulie 2007) s-a avut în vedere valoarea de amortizare a bunurilor iar nu cea de inventar, aspect ce rezultă din declaraţiile persoanei vătămate A.H.S., precum şi din declaraţia lichidatorului judiciar B.D. Valoarea constatată a fost diminuată şi de faptul că nu a fost luată în calculul iniţial şi staţia CATV P. din judeţul Vaslui, motiv pentru care persoana vătămată a solicitat refacerea raportului de evaluare. Astfel se explică sumele obţinute la evaluarea din 10 septembrie 2007.
Partea vătămată A.H.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 467.497 RON reprezentând ½ din prejudiciul cauzat de inculpată societăţilor la care avea cota de participare de 50% din părţile sociale, sumă ce urmează a fi actualizată iar partea vătămată D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 13.887 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA, actualizat la data plaţii efective.
Pe parcursul judecăţii în primă instanţă, inculpata a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a celor două părţi vătămate A.H.S. şi a D.G.F.P. Buzău.
Soluţionând excepţia, instanţa de fond a reţinut că inculpata a comis infracţiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator al SC L.C. SRL iar faptul că în prezent societatea este radiată este lipsit de relevanţă juridică.
De asemenea, prima instanţă a hotărât că A.H.S., în calitate de asociat, poate avea calitatea de parte vătămată şi civilă, alături de alţi creditori bancari în infracţiunile de daună în condiţiile în care plângerile penale au fost formulate de către A.H.S. care a fost prejudiciat prin faptele comise de inculpată.
La termenul de judecată din 27 martie 2012 partea vătămată A.H.S. a depus la dosar raportul final asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe întocmit conform art. 129 din Legea nr. 85/2006 de lichidatorul judiciar J.V. în Dosarul nr. 2224/114/2006 prin care i-a fost repartizată inculpatei suma de 52.467 RON urmare lichidării SC L.I. SRL, solicitând luarea măsurii sechestrului asigurător asupra acestei sume.
Instanţa a constatat că Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, nu a soluţionat acest dosar astfel că acest raport nu poate fi avut în vedere, respingând cererea ca neîntemeiată.
Inculpatei i-a fost respinsă cererea de efectuare a unei noi expertize contabile ca nefiind utilă, pertinentă şi concludentă, cu motivarea că în cauză au fost efectuate mai multe expertize, iar obiectivele cerute au fost analizate de către ceilalţi experţi contabili iar partea civilă D.G.F.P. Buzău a solicitat valorificarea raportului de inspecţie fiscală din 15 februarie 2008, asupra căruia nu au fost formulate obiecţiuni.
În aceste condiţii prima instanţă a stabilit că probele administrate justifică pretenţiile civile ale părţilor vătămate.
S-a mai reţinut şi că prin sentinţa civilă nr. 4893 din 22 iulie 2009 a Judecătoriei Buzău au fost anulate cele 8 chitanţe falsificate.
Reţinând că în drept, faptele inculpatei aşa cum au fost descrise şi probate constituie infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, 2 infracţiuni de bancrută frauduloasă şi respectiv evaziune fiscală prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006, art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni, tribunalul a stabilit răspunderea penală a inculpatei A.L. şi a dispus condamnarea acesteia.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei precum şi persoana inculpatei care se află la prima încălcare a legii penale.
Constatând că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, instanţa fondului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., suspendând condiţionat pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat conform art. 82 din acelaşi cod.
Împotriva sentinţei penale nr. 76 din 20 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău în termen legal, a declarat apel inculpata A.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 213 din 27 decembrie 2012 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul inculpatei, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare în pedepsele componente de: o lună închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. e) C. pen.; 4 luni închisoare pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. e) C. pen.; 4 luni închisoare pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. e) C. pen.; de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d) C. pen., pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe aceeaşi inculpată pentru două infracţiuni de bancrută frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006, faptelor lipsindu-le elementele constitutive ale infracţiunii.
A redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d) C. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare, stabilind un nou termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen.
A constatat lipsa calităţii de parte vătămată a intimatului A.H.S. în sensul art. 24 C. proc. pen şi a înlăturat obligarea inculpatei de la plata sumei de 467.497 RON către acest intimat, dispusă prin sentinţa apelată.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de criticile formulate de apelantă, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că este afectată atât legalitatea cât şi temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:
Urmare cercetărilor penale întreprinse în Dosarele nr. 608/P/2006 şi nr. 366/P/2007 ambele ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău şi care au fost conexate, prin rechizitoriul emis la data de 29 iunie 2011 a fost trimisă în judecată inculpata A.L. pentru comiterea, în concurs real de fapte penale a următoarelor infracţiuni:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, o faptă prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- bancrută frauduloasă, două fapte prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006;
- evaziune fiscală, o faptă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Dacă în partea sa expozitivă, actul de sesizare a instanţei trebuie să cuprindă descrierea faptei/faptelor reţinute în sarcina inculpatului precum şi arătarea probelor pe care se întemeiază situaţia de fapt reţinută dar şi vinovăţia inculpatului, dispozitivul rechizitoriului care cuprinde actele de dispoziţie ale procurorului, trebuie să se refere la toate faptele, cu încadrarea lor juridică şi la toţi inculpaţii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Considerându-se legal învestit, tribunalul a soluţionat cauza după efectuarea cercetării judecătoreşti, hotărând prin sentinţa apelată că inculpata răspunde penal pentru toate cele 4 infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată şi menţionate în cele ce preced, condamnând-o pentru o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; două infracţiuni de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 şi o infracţiune de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă s-a pronunţat şi asupra excepţiilor invocate de inculpată referitoare la lipsa calităţii procesuale a părţilor vătămate A.H.G. şi D.G.F.P. Buzău (denumită în continuare D.G.F.P. Buzău) excepţii ce au fost respinse.
Curtea a apreciat că dezlegarea dată excepţiilor şi fondului acţiunii penale exercitate este parţial greşită, învederând următoarele:
Situaţia de fapt expusă în considerentele sentinţei este preluată din actul de sesizare a instanţei, astfel că anumite pagini ale hotărârii sunt identice, fiind preluate integral din rechizitoriu.
Chiar dacă apelanta-inculpată, care a sesizat acest procedeu de expunere a stării de fapt, a susţinut că el echivalează cu nemotivarea hotărârii, în realitate se constată că partea expozitivă a sentinţei de condamnare, ca şi cea a actului de sesizare cu care se identifică în întregime, nu conţine elementele esenţiale de natură a permite descrierea faptelor ce fac obiectul învinuirii cu arătarea timpului şi locului unde au fost comise şi încadrarea lor juridică, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, precum şi a celor care au fost înlăturate pentru ca părţile, pe de o parte şi instanţele de control judiciar, pe de alta, să poată înţelege motivele de fapt şi de drept ce justifică soluţia pronunţată.
Astfel, Curtea a constatat că actul de sesizare descrie în partea sa dispozitivă, activitatea infracţională a inculpatei constând în aceea că „în perioada 13 februarie 2004-februarie 2005 a consemnat date nereale în chitanţele nr. X-Y pentru a aduce ca aport sume de 127.939.383 ROL în patrimoniul SC T.P. SRL; că în calitate de administrator la SC L.C. SRL Buzău, în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 a încasat şi a făcut plăţi în valoare de 87.303 RON către furnizori, suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC E.T. SRL administrată de finul ei C.F.N., deşi societatea se afla în reorganizare în baza sentinţei nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22 aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D.; că a omis să evidenţieze în contabilitate suma de 13.887 RON; că a ascuns active în cuantum de 934.994 RON şi a înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda creditorilor” iar în partea expozitivă, preluată identic şi în întregime în considerentele sentinţei, sunt descrise acţiuni sau inacţiuni ale inculpatei fără a se stabili căror infracţiuni le corespund fiindcă în termenii „faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de (...)” sunt redate cele 4 infracţiuni cu care a fost sesizată instanţa.
În aceste circumstanţe, Curtea a constatat că nu se înţelege din considerentele sentinţei în ce constau cele două fapte penale de bancrută frauduloasă în varianta prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a), c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpata a fost condamnată.
Potrivit textului legal incriminatoriu, constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active.
Instanţa de apel a arătat că, pentru reţinerea cumulativă a ambelor ipoteze legale la comiterea fiecăreia din cele două infracţiuni de bancrută frauduloasă, atât prima instanţă cât şi organul de urmărire penală (starea de fapt fiind aceeaşi) aveau obligaţia de a descrie în ce constă efectiv acţiunea de falsificare, sustragere, distrugere a evidenţelor debitorului ori ascunderea unei părţi din activul averii acestuia, pe de o parte, iar pe de alta, modalitatea concretă şi efectivă în care inculpata a înstrăinat, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active.
În egală măsură, s-a considerat că nu se poate stabili care din acuzaţiile aduse inculpatei: că în calitate de administrator la SC L.C. SRL Buzău, în perioada decembrie 2006-aprilie 2007 ar fi încasat şi ar fi făcut plăţi în valoare de 87.303 RON către furnizori-suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC E.T. SRL administrată de finul ei C.F.N., deşi societatea se afla în reorganizare în baza sentinţei nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22 aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D.; că ar fi ascuns active în cuantum de 934.994 RON şi ar fi înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda creditorilor, constituie cele două infracţiuni de bancrută frauduloasă în variantele cumulate ale lit. a) şi c) ale art. 143 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme cele trei acţiuni descrise în dispozitivul rechizitoriului şi în considerentele hotărârii, au fost considerate ca fiind doar două infracţiuni având acelaşi fundament juridic respectiv art. 143 alin. (2) lit. a), c) din actul normativ sus-citat.
De aceea, Curtea, constatând întemeiate criticile aduse sentinţei şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept în privinţa celor două infracţiuni de bancrută frauduloasă, a reţinut următoarele:
1. Fapta inculpatei, descrisă rezumativ, de a fi încasat şi a fi făcut plăţi în valoare de 87.303 RON către furnizori, suma actualizată fiind de 113.284 RON, în special către SC E.T. SRL, administrată de finul ei C.F.N., deşi societatea se afla în reorganizare, în baza sentinţei nr. 16 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău, iar din 22 aprilie 2007 societatea a fost administrată de lichidator B.D., nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006.
Procedura insolvenţei împotriva SC L.C. SRL s-a deschis prin sentinţa nr. 16 din 14 octombrie 2006 a Tribunalului Buzău (Dosar nr. 2391/114/2006, ataşat).
Suma de 87.303,43 RON (devenită prin actualizare 113.284 RON) şi rezultată din raportul de inspecţie fiscală din 15 februarie 2008 s-a susţinut că ar fi fost folosită de inculpată, în perioada decembrie 2006-aprilie 2007, pentru achitarea datoriilor către furnizori, între aceştia preponderent către SC E.T. SRL Buzău, fără ca actele de plată să fie însuşite de lichidatorul B.M., numit la 7 februarie 2007.
Între această societate şi SC L.C. SRL a fost încheiat contractul de prestări servicii din 16 ianuarie 2006 în temeiul căruia, pe o durată de 10 ani societatea prestatoare de servicii SC L.C. SRL Buzău s-a obligat să furnizeze servicii de întreţinere, service şi extindere a reţelelor de televiziune prin cablu precum şi de colectare a taxelor de la abonaţi, în schimbul unei remuneraţii în cuantum de 10% dar nu mai puţin de 2.000 RON lunar.
Între clauzele contractuale se regăseşte şi cea privind obligaţia societăţii beneficiare SC E.T. SRL Buzău de a deconta societăţii prestatoare de servicii cheltuielile efectuate cu: salariile angajaţilor, materiale, şi cheltuieli de deplasare.
Raportul de inspecţie fiscală a verificat activitatea SC L.C. SRL Buzău pe perioada 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2007 şi a identificat într-un cont (nr. 461-denumit „debitori diverşi”) suma de 87.303 RON utilizată de cei doi asociaţi ca un cont personal pentru anumite operaţiuni de plată.
Expertiza contabilă A.G. a stabilit că suma identificată în soldul acestui cont a fost folosită pentru achitarea furnizorilor nominalizaţi la lit. d) din raportul de expertiză pentru care s-au întocmit documente contabile, obligaţiile de plată vizând datorii existente dinaintea deschiderii procedurii de insolvenţă, astfel că nu au fost însuşite de lichidator.
Fiind audiat în calitate de martor, lichidatorul judiciar B.D. a confirmat înregistrarea în evidenţa contabilă a documentelor de plată precum şi toate plăţile efectuate numai după desemnarea sa.
În condiţiile în care expertiza contabilă A.G. a concluzionat că suma de 87.303 RON din contul „461-debitori diverşi” se regăseşte în lista de inventariere a bunurilor şi creanţelor de încasat predate lichidatorului la data de 28 martie 2007 iar din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv în apel coroborate cu depoziţia martorului C.F.N., administrator al SC E.T. SRL a rezultat că plata sumei de 87.303 RON a fost făcută după deschiderea procedurii insolvenţei.
S-a arătat că, pentru a reţine răspunderea penală a inculpatei este esenţială dovada că plata a fost dispusă de aceasta, fără înştiinţarea lichidatorului sau că documentul de plată (dispoziţia) a fost semnată de inculpată.
Curtea de apel a constatat că, din niciun act al dosarului nu rezultă această împrejurare esenţială pentru ca elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de lit. a) şi c) din art. 143 alin. (2) al Legii nr. 85/2006, să fie cumulativ îndeplinite. Nu poate exista prezumţia că inculpata a efectuat plata, organul de urmărire penală având obligaţia legală de a dovedi acest fapt, în condiţiile în care a susţinut că operaţiunea s-a făcut în perioada decembrie 2006-aprilie 2007.
S-a reţinut că la dosar, atât la instanţa fondului cât şi în apel, au fost depuse în copie facturi emise de SC E.T. SRL Buzău, reprezentând deconturi de prestări servicii, cheltuieli cu salarii, cu combustibili precum şi chitanţele fiscale care dovedesc plata acestor facturi de către SC L.C. SRL Buzău, aceste documente fiind însă ştampilate atât la emitere cât şi la încasare de SC E.T. SRL Buzău.
Lichidatorul judiciar avea dreptul, dar şi obligaţia, stabilite de Legea nr. 85/2006 de a cere judecătorului sindic să anuleze aceste plăţi a căror sumă cumulată este de 87.303,43 RON, fiindcă achitarea ei către furnizori s-a produs în timpul insolvenţei pentru datorii anterior acumulate, astfel cum a concluzionat expertiza A.G., însă din verificarea Dosarului de insolvenţă nr. 2391/114/2006 al Tribunalui Buzău, ataşat, Curtea de apel a constatat că nu rezultă că o astfel de acţiune s-ar fi exercitat.
2. Fapta aceleiaşi inculpate, descrisă rezumativ în sensul de a fi ascuns active în cuantum de 934.994 RON şi de a fi înstrăinat autoturismul marca D1 în frauda creditorilor nu întruneşte, la rândul său, elementele constitutive ale celei de a doua infracţiuni de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legii nr. 85/2006, pentru care s-a dispus condamnarea sa.
Activele la care se referă actul de inculpare şi sentinţa instanţei de fond constau în cele trei staţii CATV I., C. şi P., bunuri aparţinând patrimoniului SC L.C. SRL Buzău, aflată în procedură de insolvenţă, astfel cum s-a arătat.
Curtea a reţinut că sub învinuirea de a fi ascuns de la inventariere, evaluare şi valorificare de către lichidator aceste staţii, în special pe cea situată în localitatea P., judeţul Vaslui precum şi de a fi înstrăinat autoturismul marca D1 în timpul procedurii lichidării judiciare pentru a frauda creditorii societăţii, inculpata a fost condamnată pentru o infracţiune de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legii nr. 85/2006.
Ascunderea unei părţi din activul averii societăţii debitoare trebuie materializată, în accepţiunea legiuitorului într-o acţiune sau inacţiune de natură a sustrage bunul sau bunurile de la procedura de inventariere, evaluare şi apoi valorificare pe care o îndeplineşte lichidatorul judiciar în cadrul mandatului încredinţat, cu scopul de a îndestula creditorii debitoarei falite.
S-a constatat că cele trei staţii CATV în discuţie se regăsesc în listele de inventar şi în balanţa mijloacelor fixe-predate lichidatorului judiciar B.D. Aceste bunuri au fost evaluate şi supuse vânzării în cursul procedurii insolvenţei, fără ca operaţiunea să fie contestată în termenii şi condiţiile Legii nr. 85/2006, aşa cum rezultă din verificarea Dosarului nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, ataşat, în care se află şi rapoartele de evaluare a bunurilor, procesele-verbale de licitaţie şi actele de adjudecare şi declaraţia lichidatorului, audiat ca martor în acest proces penal.
În aceste condiţii, acuzaţia ascunderii unei părţi din activul averii SC L.C. SRL Buzău trebuia descrisă în concret şi mai apoi dovedită prin mijloace de probă care să înlăture prezumţia relativă a nevinovăţiei ce operează în favoarea oricărei persoane până la proba contrară.
Staţia şi reţeaua de televiziune prin cablu P., a cărei construire, instalare şi exploatare nu au finalizare până la deschiderea procedurii de insolvenţă, nu a fost însă recepţionată datorită neîndeplinirii unor parametri tehnici prevăzuţi de norme legale speciale.
Deşi staţia respectivă funcţiona, fiind declarată ca punct de lucru secundar încă din 15 august 2005, recepţionarea ei putea fi legal făcută numai după obţinerea autorizaţiei tehnice de funcţionare prevăzută de art. 73 din Legea nr. 504/2002 modificată şi completată, a licenţei de la I.G.C.T.I. şi a avizului tehnic de retransmisie de la C.N.A., care nu au fost obţinute până la deschiderea procedurii insolvenţei.
Curtea a reţinut că acestea au fost motivele pentru care nu a fost trecută în evidenţa contabilă ca mijloc fix, însă cheltuielile făcute de societate cu construirea şi instalarea ei sunt evidenţiate în contabilitatea societăţii, conform concluziilor expertizei contabile A.G. şi copiilor facturilor fiscale de achiziţionare a materialelor şi echipamentelor.
În egală măsură, această staţie a fost trecută pe lista de inventar întocmită de administratorul societăţii B.R. şi care a fost predată lichidatorului judiciar pentru a fi evaluată şi valorificată prin vânzare (Dosar nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, ataşat).
Ea a fost evidenţiată în cel de al doilea raport de evaluare din 10 septembrie 2007 şi supusă vânzării prin adjudecare în cadrul procedurii insolvenţei.
Dincolo de faptul că din punct de vedere al evidenţei contabile acest bun nu a fost ascuns, s-a arătat de către instanţa de apel că nu poate fi ignorată nici împrejurarea că staţia CATV P. nu putea fi dosită de inculpată nici în materialitatea ei, fizic pretinsa acţiune dolosivă fiind imposibilă.
Nu există nicio explicaţie verosimilă pentru care lichidatorul judiciar şi expertul evaluator C.A.M. să nu verifice pe teren existenţa, în materialitatea ei, a acestei staţii.
Verificând operaţiunea de înstrăinare a autoturismul marca D1 proprietatea societăţii SC L.C. SRL Buzău, în timpul procedurii lichidării judiciare cu acuzaţia că inculpata a efectuat-o pentru a frauda creditorii societăţii, Curtea a constatat că acest bun apare în lista de inventar întocmită de lichidator la 28 martie 2007.
El a fost vândut de inculpată, care avea la acea dată calitatea de administrator special potrivit Legii nr. 85/2006, ceea ce i-a permis înstrăinarea, în luna octombrie 2006 către cumpărătorul C.E. cu preţul de 400 RON fiindcă, potrivit înscrisului sub semnătură privată denumit proces-verbal, cu suma stabilită drept preţ, s-a vândut „carcasa” autoturismul marca D1, avariat prin incendierea din luna august 2006 conform adresei aflate la acelaşi dosar.
Cum deschiderea procedurii insolvenţei s-a făcut în luna februarie 2007, factura care constituie documentul legal ce confirmă vânzarea, a fost emisă de lichidatorul judiciar care, în această modalitate şi-a însuşit operaţiunea efectuată, prin înregistrarea facturii în evidenţa contabilă a societăţii falite.
Lichidatorul judiciar şi cumpărătorul bunului au fost audiaţi ca martori, confirmând operaţiunea juridică, preţul acesteia şi scoaterea din evidenţa contabilă a autoturismului astfel înstrăinat.
Împrejurarea că, ulterior, noul proprietar a reparat acest autoturism şi l-a revândut unei alte persoane, D.A., ascultat de asemenea ca martor cu un preţ considerabil mai mare, nu îndreptăţeşte, în opinia instanţei de apel, acuzaţia că inculpata a comis infracţiunea de bancrută frauduloasă în varianta prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legii nr. 85/2006, pentru care s-a dispus condamnarea sa, deoarece nu s-a dovedit nici că prin înstrăinarea bunului a acţionat cu intenţia de a frauda creditorii societăţii, nici că preţul vânzării pe care a efectuat-o nu a fost real şi serios, nici că ar fi încasat vreo sumă peste acest preţ sau că ar fi avut cunoştinţă sau vreo implicare în revânzarea bunului.
Drept consecinţă, pentru considerentele expuse în cele ce preced, Curtea a constatat că niciuna din cele două fapte, descrise prin trei acţiuni ce au fost verificate în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie ce trebuie exercitat în cazul apelului, atât ca stare de fapt cât şi sub aspect probator, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de bancrută frauduloasă prevăzute şi pedepsite de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006, aşa cum în mod greşit a hotărât instanţa fondului, ceea ce a atras soluţia achitării inculpatei de sub această învinuire, pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni.
Examinând critica apelantei-inculpate referitoare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi constând în emiterea în perioada 13 februarie 2004-februarie 2005 a 8 chitanţe cu nr. X-Y în care a consemnat date nereale pentru a dovedi pretinsul aport al sumei totale de 127.939.383 ROL în patrimoniul SC T.P. SRL, aşa cum s-a reţinut în actul de inculpare, Curtea a constatat că prin sentinţa apelată, tribunalul a reţinut că activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada 1 martie 2002-februarie 2005, interval de timp în care, succesiv au fost întocmite cele 8 chitanţe.
În raport de aceste elemente, potrivit art. 122 alin. (1) şi (3) C. pen., Curtea a pus în discuţie eventuala incidenţă a prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
Faţă de poziţia procesuală exprimată de apelanta-inculpată şi de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., critica subsidiară formulată în legătură cu această faptă penală nu a mai fost analizată, dându-se eficienţă excepţiei prescripţiei ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale, în condiţiile în care, de la data săvârşirii ultimei acţiuni, februarie 2005 ce constituie data ultimei chitanţe, termenul legal stabilit de legiuitor pentru ca răspunderea penală a inculpatei faţă de infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în formă continuată, s-a împlinit.
Referitor la cealaltă critică a apelantei-inculpate, privind greşita dezlegare dată faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 în sensul condamnării sale la pedeapsa închisorii, cu motivarea că obligaţia înregistrării în evidenţa contabilă a SC L.C. SRL Buzău a veniturilor fiscale ce au generat obligaţii în valoare totală de 13.887 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată nu-i revenea, instanţa de apel a constatat următoarele:
Aşa cum s-a arătat, factura din 26 septembrie 2007 privind înstrăinarea autoturismului aparţinând societăţii falite nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă a acesteia, conform concluziilor expertizei contabile A.G. situaţie în care obligaţiile fiscale în sumă de 64 RON reprezentând T.V.A. aferent au rămas neachitate. Lichidatorul judiciar, martorul B.D., care a confirmat ulterior operaţiunea vânzării, înregistrând-o în evidenţa contabilă, a declarat instanţei că la nivelul anului 2007 nu-şi aminteşte dacă se plătea TVA pentru bunurile vândute în cursul lichidării societăţii.
Tot astfel, pentru suma de 216 RON reprezentând TVA aferent unor operaţiuni financiare din perioada martie-aprilie 2007, expertiza contabilă A.G. a stabilit că facturile au fost confirmate de lichidatorul societăţii însă veniturile şi cheltuielile au fost evidenţiate în contabilitate în luna septembrie 2007 odată cu reconstituirea evidenţei contabile, obligaţia fiscală aferentă acestora rămânând neplătită.
Suma de 11.275 RON reprezintă TVA calculat la valoarea de 70.616 RON care a fost descoperit la inspecţia fiscală desfăşurată în perioada 23 ianuarie-2 februarie 2008 de D.G.F.P. Buzău şi reprezintă venituri încasate de societate dar neînregistrate în evidenţa contabilă, împrejurare confirmată de concluziile expertizei contabile A.G.
Cum infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente, în tot sau în parte, a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor realizate, apărarea apelantei-inculpate în sensul că, dintr-o greşeală a firmei de contabilitate SC C.T. SRL cu care a încheiat contractul de prestări servicii contabile la 1 iunie 2006, soldul contului 411 „clienţi” a fost transformat din sold debitor în sold creditor, nu o absolvă de răspunderea penală, aşa încât pentru această infracţiune, curtea a constatat că în mod legal şi justificat de probele din dosar la care s-a făcut referire, prima instanţă a pronunţat condamnarea sa şi a instituit obligaţia de acoperire a prejudiciului cauzat D.G.F.P. Buzău, admiţând acţiunea civilă exercitată de aceasta.
Verificând criteriile de individualizare a pedepsei, instanţa de apel a apreciat că alături de lipsa antecedentelor penale şi gradul de pericol social al faptei, reţinute de prima instanţă, cuantumul sumei datorate şi persoana făptuitoarei care este absolventă de studii superioare, nu este înscrisă în cazierul judiciar, a colaborat cu organul judiciar, constituie împrejurări cu caracter atenuant în sensul art. 74 C. pen. de natură a determina reducerea cuantumului pedepsei aplicate de tribunal conform art. 76 lit. d) din acelaşi cod.
Drept consecinţă, Curtea reţinând corect acordate de instanţa fondului în favoarea apelantei-inculpate circumstanţele atenuante cu caracter personal, a redus cuantumul pedepsei, menţinând dispoziţiile art. 81 C. pen. ca modalitate de executare, dar stabilind un nou termen de încercare potrivit art. 82 C. pen.
În ceea ce priveşte dezlegarea dată de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale a părţii vătămate A.H.S. care este complementară modului de soluţionare a acţiunii civile exercitate de acesta în cadrul procesului penal, în apel s-au reţinut următoarele:
Cu motivarea că în calitate de asociat, A.H.S. poate avea calitatea de parte vătămată şi civilă „alături de alţi creditori bancari în infracţiunile de daună” precum şi că suma de 467.497 RON reprezintă prejudicial cauzat de inculpată societăţilor la care avea cote de participare de 50% din părţile sociale, tribunalul a admis acţiunea civilă şi a instituit obligaţia inculpatei la despăgubiri civile către această persoană.
Curtea a constatat că soluţia astfel motivată este greşită în condiţiile în care potrivit art. 24 alin. (1), (2) C. proc. pen., persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare (...) materială, dacă participă în procesul penal se numeşte parte vătămată iar dacă exercită şi acţiunea civilă se numeşte parte civilă.
În raport de infracţiunile pentru care a pronunţat condamnarea, prima instanţă a stabilit greşit calitatea procesuală a intimatului A.H.S. de parte vătămată, fiindcă infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este una de pericol, iar consecinţa juridică pentru care inculpata a întocmit chitanţele fiscale nu s-a produs, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul produs afectează bugetul de stat, iar la infracţiunile de bancrută frauduloasă, victimele faptei prevăzute de lege sunt creditorii înscrişi în tabelul de creanţe şi ale căror drepturi nu pot fi legal satisfăcute datorită acţiunii sau inacţiunii făptuitorului ce are drept scop fraudarea lor.
Curtea a constatat că, chiar în condiţiile în care la instanţa de fond, inculpata a fost condamnată pentru cele două infracţiuni de bancrută frauduloasă, A.H.S. nu a dovedit că are calitatea de creditor al inculpatei, nu a fost înscris în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, în procedura insolvenţei nu are niciun titlu de creanţă care să constituie fundamentul pretinsei sale vătămări materiale (Dosar nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, ataşat) aşa încât, în conformitate cu art. 24 alin. (1) C. proc. pen., acesta nu justifică calitatea procesuală de parte vătămată în procesul penal de faţă.
În plus, prin decizie s-a reţinut că celor două de bancrută frauduloasă le lipsesc elemente esenţiale pentru a fi considerate infracţiuni, potrivit considerentelor ce preced, astfel că s-a apreciat că nici în aceste condiţii A.H.S. nu este îndreptăţit să pretindă calitatea procesuală de parte vătămată.
S-a mai susţinut că, împrejurarea că acesta a fost asociat al inculpatei cu o pondere a părţilor sociale de 50% din capitalul social al firmelor înfiinţate, nu justifică soluţia primei instanţe de a-i acorda coasociatului A.H.S. cu titlu de despăgubiri civile suma de 467.497 RON cu care acesta s-a constituit parte civilă, fiindcă aceasta reprezintă jumătate din suma de 934.994 RON care, la rândul său, reprezintă contravaloarea celor trei staţii CATV proprietatea SC L.C. SRL Buzău de 746.800 RON conform celui de al doilea raport de evaluare C.A.M., actualizată la 5 aprilie 2011 de expert contabil S.D.C.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploieşti, partea civilă A.H.S. şi inculpata A.L.
Prin motivele de recurs depuse la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploieşti a criticat hotărârea sub aspectul greşitei achitări a inculpatei pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006, constând în plăţile în valoare de 87.303 RON către furnizări, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.; greşita individualizare a pedepsei aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi greşita aplicare a legii în raport de constatarea lipsei calităţii de parte vătămată a intimatului A.H.S.
Partea civilă A.H.S. nu şi-a motivat recursul în termeul prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen, motivele de recurs fiind transmise prin fax la data de 9 iunie 2013. Recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen., cu ocazia dezbaterilor acestea fiind restrânse la dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Inculpata A.L. şi-a motivat recursul în termen (29 mai 2013), criticând soluţia instanţei de apel numai în ceea ce priveşte condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, invocând incidenţa cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 9, sub aspectul nemotivării de către instanţa de apel a soluţiei de condamnare, art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. arătând că aceasta a omis să se pronunţe cu privire la o serie de probe administrate care erau de natură să conducă la o altă soluţie şi art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. susţinând că fapta ce i se impută nu este prevăzută de legea penală, fiind în realitate o eroare de contabilitate. Inculpata a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, invocând şi necesitatea efectuării unei expertize contabile care să stabilească condiţiile în care a avut loc transformarea soldului debitor al contului 411 „clienţi” în sold creditor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza prioritar recursul inculpatei A.L., având în vedere că prin criticile formulate se tinde la o soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare, ceea ce face inutilă verificarea motivelor de recurs invocate de către parchet legate de individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. susţinerile recurentei privind nemotivarea hotărârii sunt total nefondate. Din examinarea conţinutului deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că aceasta satisface exigenţele dispoziţiilor art. 383 alin. (1) C. proc. pen. instanţa argumentând în fapt şi în drept soluţia adoptată în privinţa motivului de apel prin care se solicita achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Astfel, după ce a făcut referire la probatoriul din care rezulta neînregistrarea unor venituri în contabilitatea societăţii, instanţa de apel a concluzionat că, în raport de conţinutul infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, apărarea inculpatei în sensul că, dintr-o greşeală a firmei de contabilitate SC C.T. SRL cu care a încheiat contractul de prestări servicii contabile la 1 iunie 2006, soldul contului 411 „clienţi” a fost transformat din sold debitor în sold creditor, nu o absolvă de răspunderea penală, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
Nici criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu sunt întemeiate, recurenta făcând referire fie la probe ce nu aveau caracter esenţial pentru infracţiunea de evaziune fiscală, fie criticând modul în care instanţa de apel a apreciat probele.
Astfel, aceasta susţine că instanţa de apel nu a analizat contractul de prestări servicii încheiat cu SC E.T. SRL, din care ar rezulta că această societate exploata staţiile, încheia abonamentele, încasa contravaloarea lor, efectua plăţile şi avea obligaţia ţinerii evidenţei contabile şi contractul de asociere în participaţiune care prevedea acelaşi obligaţii în sarcina SC E.T. SRL Înalta Curte constată că cele două înscrisuri au fost analizate în apel şi ele au fundamentat soluţia de achitare pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, fiind lipsite de orice relevanţă în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, contractul de prestări servicii contabile fiind încheiat cu altă societate (SC C.T. SRL). Aceeaşi concluzie se impune şi cu referire la adresa prin care a solicitat D.G.F.P. Buzău efectuarea unui control fiscal.
În ceea ce priveşte factura privind înstrăinarea autoturismului D1 care a fost însuşită de către lichidator, contractul de prestări servicii încheiat cu SC C.T. SRL, depoziţia martorului B.D. şi concluziile expertizei contabile, se constată că toate aceste probe au fost avute în vedere de către Curtea de Apel Ploieşti la menţinere soluţiei de condamnare, recurenta criticând în realitate, astfel cum s-a arătat anterior, modul de apreciere a acestora.
Referitor la ultima critică formulată de către recurenta A.L., se reţine că se invocă, din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, întrucât transformarea soldului contului 411 din sold debitor în sold creditor reprezintă o eroare contabilă. Totodată s-a arătat că operaţiunile comerciale care au generat sumele de 64 RON, respectiv 216 RON cu titlu de TVA, au fost efectuate în perioada lichidării judiciare, lichidatorului revenindu-i obligaţia de a le înregistra în contabilitate.
Înalta Curte constată că, faţă de situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, care a considerat că, pentru reţinerea vinovăţiei inculpatei, este lipsită de relevanţă împrejurarea că există posibilitatea ca transformarea soldului contului 411 din sold debitor în sold creditor să fie rezultatul unei erori de contabilitate, nu poate verifica critica formulată de către recurentă. Aceasta întrucât, problema existenţei sau nu a unei erori în înregistrările contabile trebuia dezlegată în mod obligatoriu de către Curtea de apel, întrucât numai în ipoteza în care varianta invocată de apărare era exclusă, se putea trage concluzia că suma de 70.616 RON, identificată ca sold creditor la contul 411 „clienţi”, este consecinţa încasării unor sume de bani de către societate, pe baza de chitanţe, fără ca veniturile să fie facturate şi înregistrate în conturile de venituri şi TVA.
Din analiza actelor dosarului se reţine că, atât în faţa primei instanţe cât şi în apel, inculpata a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile pentru a se stabili situaţia contului creditor al contului 411, cerere ce a fost respinsă cu motivarea că, în cursul urmăririi penale au fost efectuate două expertize contabile, iar împrejurările care se tind a fi dovedite nu sunt utile.
Înalta Curte constată că numai una dintre cele două expertize a vizat aspectele în discuţie (cea întocmită de către expertul contabil A.G.), iar concluzia expertului, că au fost încasate sume în cuantum de 70.616 RON prin documente contabile (chitanţe) fără ca aceste venituri să fie facturate şi înregistrate în contabilitatea societăţii, este rezultatul „unui raţionament profesional”, astfel cum acesta arată în cuprinsul raportului întocmit.
Examinând actele ce au fost avute în vedere la efectuarea expertizei şi care sunt anexate acesteia, rezultă că au fost analizate doar datele din balanţa de verificare nu şi din fişa contului 411. Or, din balanţa de verificare nu se identifică decât cuantumul soldului final, care este creditor şi în valoare de 70.616,97 RON, fără a se putea stabili dacă această înregistrare este consecinţa unei erori contabile, sau, dimpotrivă, reprezintă sume încasate pe bază de chitanţe fără a fi facturate.
În aceste condiţii, efectuarea unei noi expertize contabile care să pornească de la analiza fişei contului 411 „Clienţi” era utilă, pentru a se exclude varianta unei înregistrări contabile eronate, cu atât mai mult cu cât, ipoteza avansată de către expert ar fi trebuit să rezulte din analiza contului 418 „Clienţi”, facturi de întocmit, care cuprinde valoarea livrărilor de bunuri sau a serviciilor prestate către clienţi, pentru care nu s-au întocmit facturi, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Referitor la sumele de 64 RON şi de 216 RON, ce ar reprezenta contravaloarea taxei pe valoare adăugată aferentă unor operaţiuni efectuate în perioada lichidării, confirmate de către lichidatorul societăţii, din considerentele deciziei rezultă că factura din 26 septembrie 2007 de vânzare a autoturismului D1, care a atras obligaţia de plată a TVA-ului în cuantum de 64 RON, a fost înregistrată în evidenţa contabilă de către lichidatorul judiciar, iar pentru suma de 216 RON reprezentând TVA aferent unor operaţiuni financiare din perioada martie-aprilie 2007, s-a reţinut că facturile au fost confirmate de lichidatorul societăţii însă veniturile şi cheltuielile au fost evidenţiate în contabilitate în luna septembrie 2007 odată cu reconstituirea evidenţei contabile, obligaţia fiscală aferentă acestora rămânând neplătită.
În raport de această situaţie de fapt, se constată că în apel nu a fost lămurită problema persoanei căreia îi revenea obligaţia de ţine evidenţa contabilă a SC L.C. SRL Buzău în perioada în care aceasta s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară. Susţinerile instanţei conduc mai mult spre concluzia aceasta i-ar fi revenit lichidatorului societăţii, care, de altfel, ar fi şi înregistrat în contabilitate facturile în discuţie, situaţie în care nu se justifică reţinerea sumei de 280 RON ca şi prejudiciu, întrucât împrejurarea că sumele nu au fost achitate este fără relevanţă din punct de vedere penal (în condiţiile în care facturile au fost înregistrate în evidenţele contabile).
Ca atare, Înalta Curte constată întemeiate criticile recurentei, în cauză fiind necesară suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei noi expertize contabile care să lămurească aspectele anterior menţionate.
Dar, necesitatea completării probatoriului rezultă şi din criticile formulate în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploieşti care, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a invocat greşita achitare a inculpatei pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006, constând în plăţile în valoare de 87.303 RON către furnizări (Ministerul Public nu a formulat critici în ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatei sub aspectul celei de-a doua infracţiuni de bancrută frauduloasă pentru care în apel s-a pronunţat o soluţie de achitare).
Acuzaţia adusă inculpatei prin rechizitoriu a constat în aceea că, în perioada decembrie 2006-aprilie 2007, a folosit suma de 87.303,43 RON pentru achitarea datoriilor către furnizori, între aceştia preponderent către SC E.T. SRL Buzău, fără ca actele de plată să fie însuşite de lichidatorul B.M., numit la 7 februarie 2007.
Curtea de apel a arătat că, pentru a se reţine vinovăţia inculpatei era esenţială dovada că plata a fost dispusă de aceasta, fără înştiinţarea lichidatorului sau că documentul de plată (dispoziţia) a fost semnată de către aceasta, însă din niciun act al dosarului nu rezultă această împrejurare esenţială pentru ca elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, în modalitatea prevăzută de lit. a) şi c) din art. 143 alin. (2) al Legii nr. 85/2006, să fie cumulativ îndeplinite.
Înalta Curte constată că materialul probator administrat până la acest moment procesual nu este suficient pentru a se putea concluziona asupra justeţei soluţiei de achitare sau, dimpotrivă, pentru a se achiesa la punctul de vedere exprimat de către parchet prin motivele de recurs.
Ceea ce nu s-a stabilit cu certitudine în cauză este dacă SC L.C. SRL a încasat efectiv creanţa în cuantum de 87.303,43 RON identificată în contul 461 „debitori diverşi”, după care a dispus plata datoriilor către furnizori, fără aceştia să fi făcut parte din tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitorului SC L.C. SRL (caz în care se poate pune în discuţia vinovăţia inculpatei), sau dacă, în realitate, plăţile au fost făcute direct de către de SC E.T. SRL Buzău, care a achitat atât furnizorii (astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă) dar şi-a facturat şi serviciile efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. 15 din 16 ianuarie 2006, prin reţinerea sumei de bani pe care i-o datora SC L.C. SRL.
Ca atare, şi sub acest aspect se impune completarea probatoriului, prin reaudierea martorului C.F.N., reprezentantul SC E.T. SRL Buzău, întrucât până în prezent nu s-au stabilit condiţiile în care au fost emise facturile de către SC E.T. SRL Buzău, fără ca acestea să fie semnate de nici un reprezentant al SC L.C. SRL, ci doar de reprezentantul SC E.T. SRL Buzău.
Considerentele anterioare conduc la admiterea ambelor recursuri, atât cel al inculpatei cât şi cel al Ministerului Public, casarea, în limitele anterior menţionate a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului.
Nu aceeaşi concluzie se impune raportat la recursul declarat de partea civilă A.H.S. Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (2) C. proc. pen., motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, în caz contrar luându-se în considerarea numai cazurile de casare care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. pot fi invocate din oficiu.
În cauză, motivarea recursului a fost făcută cu nerespectarea dispoziţiilor anterior menţionate, respectiv la data de 9 iunie 2013 (prin fax) primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 11 iunie 2013, astfel că, limitele efectului devolutiv al recursului se vor circumscrie dispoziţiilor art. 38510 alin. (21) raportat la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Referitor la criticile recurentului, Înalta Curte retine că în motivele scrise au fost invocate cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen. iar cu ocazia dezbaterilor a fost invocat art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. susţinându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţiile de achitare a inculpatei pentru săvârşirea ambelor infracţiuni de bancrută frauduloasă, prevăzute art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006 precum şi sub aspectul constatării lipsei calităţii de parte vătămată.
În ceea ce priveşte motivele scrise, deşi în drept au fost invocate mai multe cazuri de casare, partea civilă nu a formulat critici concrete care să se circumscrie dispoziţiilor legale invocate (încadrare juridică, individualizare pedeapsă), aceasta făcând doar o analiză a materialului probator administrat, care, în opinia sa ar susţine soluţia instanţei de fond, de condamnare a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor de bancrută frauduloasă.
Înalta Curte constată că aspectele legate de situaţia de fapt, care s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. [şi nu celui prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat cu ocazia dezbaterilor], nu mai pot fi analizate în recursul părţii civile, în condiţiile nerespectării dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., întrucât, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., acest caz de casare se ia în considerare din oficiu numai atunci când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, ipoteză neincidentă în speţă.
Deşi aceeaşi este şi situaţia criticilor formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., prin care se invocă greşita aplicare a legii legat de lipsa calităţii de parte vătămată, faţă de împrejurarea că motivul de recurs a fost formulat în termen şi de către parchet, instanţa va face o analiză sub acest aspect, având în vedere că, în ipoteza în care s-ar constata că este întemeiat, ar conduce implicit şi la admiterea căii de atac a părţii civile ce ar putea astfel beneficia de rejudecarea cauzei cu privire la infracţiunea de bancrută frauduloasă constând în plăţile în valoare de 87.303 RON către furnizori efectuate în perioada în care SC L.C. SRL Buzău se afla în procedura de reorganizare judiciară.
Criticile sunt însă nefondate, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a legii. În cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă subiectul pasiv este creditorul sau creditorii prejudiciaţi prin acţiunea debitorului care ascunde, înstrăinează o parte din activul averii sau înfăţişează datorii inexistente, norma de incriminare ocrotind interesele creditorilor comerciantului aflat în stare de insolvenţă. Or, A.H.S., care este asociatul inculpatei în cadrul SC L.C. SRL Buzău, nu avea calitatea de creditor al societăţii, nefiind înscris în tabloul definitiv consolidat al creanţelor în procedura insolvenţei, cererea sa fiind respinsă de către instanţă prin sentinţa comercială nr. 70 din data de 12 februarie 2008 pronunţată în Dosarul 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău, definitivă la 17 mai 2008.
Chiar dacă nu este exclusă posibilitatea ca şi asociatul societăţii să fie subiect pasiv adiacent al infracţiunii în discuţie, pentru cazurile în care în urma lichidării rezultă venituri excedentare care trebuie să fie repartizate asociaţilor, o atare situaţie nu se regăseşte în cauză. Astfel, se observă că suma de bani ce face obiectul material al infracţiunii, respectiv 87.303 RON, nu era suficientă pentru acoperirea creanţelor debitorilor înscrişi în tabloul definitiv consolidat al creanţelor. Din dosarul de insolvenţă ataşat prezentei cauze (Dosar nr. 2391/114/2006 al Tribunalului Buzău), rezultă că suma totală a creanţelor s-a ridicat la 156.661 RON, iar suma obţinută în urma vânzării mijloacelor fixe a fost de 22.553 RON, la care s-a adăugat taxa de participare la licitaţie de 764 RON, fiind deduse însă cheltuielile efectuate în procedura insolvenţei, astfel că, după distribuirea sumelor către creditori au mai rămas creanţe neachitate în cuantum de 147.861 RON. Ca atare, se constată că nu există argumente pentru a se justifica calitatea de parte vătămată a numitului A.H.S.
În aceste condiţii, admiterea căii de atac a parchetului şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului sub aspectul infracţiunii bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006 (plăţile în valoare de 87.303 RON, efectuate în perioada în care SC L.C. SRL Buzău se afla în procedura de reorganizare judiciară), nu poate atrage şi admiterea căii de atac promovată de către partea civilă.
Nici motivul de recurs încadrat dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu poate face obiectul cenzurii instanţei de recurs, deşi acesta poate fi luat întotdeauna în considerare din oficiu. Aceasta întrucât infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată este de cea de evaziune fiscală, A.H.S. neavând calitatea de parte vătămată nici în raport de această infracţiune, calitate care să îi permită să critice soluţia sub acest aspect. În aceste circumstanţe, împrejurarea că se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu poate determina şi admiterea căii de atac formulată de partea civilă A.H.S., cu ocazia rejudecării instanţa de apel urmând să aibă în vedere doar criticile parchetului formulate sub acest aspect.
În raport de considerentele anterioare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) teza finală C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpata A.L., va casa în parte decizia penală recurată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Ploieşti spre rejudecarea apelului declarat de inculpata A.L. numai în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi o infracţiune de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006 cu privire Ia plăţile în valoare de 87.303 RON, efectuate în perioada în care SC L.C. SRL Buzău se afla în procedura de reorganizare judiciară.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează să dispună efectuarea unei noi expertize contabile care să răspundă la toate problemele anterior arătate, să procedeze la reaudierea martorului C.F.N. urmând a administra şi orice alte probe a căror utilitate va rezulta din cercetarea judecătorească ce urmează a fi efectuată.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile, pentru motivele anterior expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins ca nefondat.
Cheltuielile judiciare generate de recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpata A.L. vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă A.H.S. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpata A.L. împotriva deciziei penale nr. 213 din 27 decembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Ploieşti spre rejudecarea apelului declarat de inculpata A.L. numai în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi o infracţiune de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006 (privind plăţile în valoare de 87.303 RON, efectuate în perioada în care SC L.C. SRL Buzău se afla în procedura de reorganizare judiciară).
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.H.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Cheltuielile judiciare generate de recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpata A.L. rămân în sarcina statului.
Obligă recurenta parte civilă A.H.S. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 52/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3043/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
