ICCJ. Decizia nr. 3079/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3079/2013

Dosar nr. 10787/86/2010

Şedinţa publică din 10 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 209 din data de 27 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 10787/86/2010 s-a respins excepţia nelegalei sesizări a instanţei invocată de inculpatul C.M., prin apărător, ca nefondată.

S-a respins cererea formulată inculpatul C.M., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., ca nefondată.

În temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a C. pen. raportat la art. 76 lit. c C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare şi 1(un) an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 288 alin. (1) şi 2 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a C. pen. raportat la art. 76 lit. e C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. b şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, inculpatul C.M. urmând să execute în final pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare şi 1(un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. (2) C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.M. durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 09 august 2010 şi până la data de 24 octombrie 2010.

În temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 800 RON ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită.

În temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 170 C. proc. pen., s-au anulat menţiunile făcute de inculpatul C.M. pe declaraţiile olografe ale numiţilor G.A. (fila 64 dosar urmărire penală), M.D.Ş. (fila 65 dosar urmărire penală), C.G. (fila 62 dosar urmărire penală) şi P.T. (fila 63 dosar urmărire penală), cu privire la data luării acestor declaraţii.

În temeiul dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.M. la plata către stat a sumei de 1.636 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 569/86/2010 din data de 20 august 2010 s-a dispus:

1. Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitatea de agent principal de poliţie din structura poliţiei judiciare şi şef de post la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini, în luna iunie 2010 (cel mai probabil în data de 10 iunie 2010), i-a pretins denunţătoarei C.G. suma de 1.500 RON, din care a primit 700 RON, într-un plic lăsat la locuinţa numitei M.S., pentru a soluţiona favorabil dosarul penal cu nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, în care aceasta este cercetată pentru comiterea infracţiunii de fals prevăzută de art. 290 C. pen.;

2. Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.M., pentru comiterea infracţiunii de "fals material în înscrisuri oficiale", prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în calitate de agent principal de poliţie din structura poliţiei judiciare, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cel mai probabil în luna iulie 2010, a consemnat necorespunzător realităţii că G.A., M.D.Ş., C.G. şi P.T. s-au prezentat la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini, unde au dat declaraţii în calitate de reclamanţi, respectiv persoane reclamate în dosarul penal nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei (nr. P/338714 al Postului de Poliţie Dorna Arini), în realitate, persoanele menţionate dând declaraţiile respective în prima jumătate a lunii iunie 2010, cel mai târziu până în data de 14 iunie 2010, inclusiv, fapta fiind de natură a produce consecinţe juridice; ambele infracţiuni cu aplicarea dispoziţiilor concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a C. pen.;

3. Neînceperea urmăririi penale faţă de C.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pe considerentul că există o cauză de nepedepsire;

4. Disjungerea cauzei privind comiterea de M.S. a infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aceasta urmând să rămână în competenţa de soluţionare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că:

Începând cu anul 2005, inculpatul C.M. a fost agent şef principal de poliţie, având funcţia de şef de post la Postul de Poliţie Dorna Arini, unde îşi desfăşurau activitatea şi agenţii de poliţie J.I.F. şi P.O.D.

Conform dispoziţiei I.G.P.R. nr. 4140 din 11 aprilie 2005 emise în baza avizului 1030/C/2005 al Procurorului General al României (f. 27 ds. u.p.), inculpatul avea calitatea de lucrător de poliţie judiciară. În această calitate, aşa cum rezultă şi din extrasul fişei postului cu nr. 1649964/02 martie 2010 (f. 162 - 163 ds. u.p.), inculpatul, printre alte atribuţii, soluţiona dosare penale.

Astfel, la data de 31 mai 2010 (f. 73 ds. u.p.), Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a înaintat Postului de Poliţie Dorna Arini, dosarul penal cu nr. 647/P/2010, privind pe numiţii P.T. şi C.G., în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., ca urmare a plângerii penale formulate de către petenţii M.D., Ş.G. şi G.A., constând în aceea că a fost falsificat un tabel care atesta convocarea unei adunări generale a Obştii Gura Negrii.

În prima jumătate a lunii iunie, nu s-a putut stabili cu exactitate data, cel mai probabil în 10 iunie 2010, în jurul orei 09:00, inculpatul a chemat-o pe C.G. la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini pentru a o audia în dosar. Aici, după ce i-a citit conţinutul plângerii penale şi i-a precizat că una din persoanele înscrise în tabelul presupus ar fi falsificat, s-a prezentat la poliţie şi a declarat că nu-l semnase, inculpatul C.M. i-a solicitat acesteia să dea o declaraţie. Denunţătoarea i-a relatat inculpatului că este nevinovată, întrucât a fost acasă la persoana respectivă care a semnat respectivul tabel în faţa sa. Speriată de consecinţe, denunţătoarei i s-a făcut rău şi a precizat că nu poate să-şi consemneze declaraţia.

În aceste condiţii, inculpatul C.M., pe fondul stării emoţionale precare în care se afla numita C.G., i-a precizat denunţătoarei că deţine toată autoritatea necesară pentru a finaliza ancheta după cum doreşte, că o poate "ajuta" pentru a nu fi trasă la răspundere penală ori, dimpotrivă, o poate trimite în judecată. În continuare, inculpatul pentru a sublinia puterea pe care o are în calitate de anchetator, i-a solicitat făptuitoarei să scrie declaraţia după dictarea sa.

După consemnarea declaraţiei, denunţătoarea l-a întrebat pe inculpat dacă pentru a fi "ajutată", trebuie să "contribuie" cu ceva. În acest moment, C.M. a întrebat-o cât ar fi dispusă să dea. Întrucât C.G. i-a răspuns că nu se pricepe la asemenea lucruri, inculpatul a întrebat-o dacă 1.500 RON i se pare o sumă prea mare, pentru a nu fi trasă la răspundere penală. Deşi denunţătoarea i-a precizat că nu dispune de bani în cuantumul solicitat, agentul de poliţie a fost ferm, spunând că este necesar să facă rost de întreaga sumă chiar în acea zi, întrucât urma să plece, în cel mai scurt timp, în concediu de odihnă, dată până la care trebuia să soluţioneze dosarul. Fiind presată de situaţie, numita C.G. a acceptat să-i dea în ziua respectivă 700 RON, toţi banii pe care îi deţinea din vânzarea unui cal, urmând să încerce să facă rost de restul sumei.

Inculpatul a acceptat situaţia, stabilind ca denunţătoarea să îi lase în ziua respectivă cei 700 RON, într-un plic, la numita M.S., vecină cu C.G., persoană în care agentul de poliţie are încredere. Restul banilor, cei 800 RON, urma să-i lase, în aceeaşi modalitate tot la M.S., până la plecarea agentului de poliţie în concediu.

După ce a părăsit Postul de Poliţie Dorna Arini, numita C.G. l-a contactat telefonic pe I.P.. S-a reţinut că cei doi au avut în trecut o relaţie care a durat aproximativ 8 ani şi care s-a încheiat în 2008. Aceştia au rămas în relaţii apropiate. Astfel, C.G. avea încredere în martor, motiv pentru care apela la acesta când avea nevoie de ajutor. În momentul când a fost sunat, martorul se afla pe raza mun. Suceava şi nu a putut purta o discuţie în detaliu cu denunţătoarea, însă aceasta i-a relatat, pe scurt, că împotriva sa a fost formulată o plângere penală legată de falsificarea unui tabel, care făcea dovada convocării unei adunări a Obştii Gura Negrii.

În continuare, numita C.G. s-a deplasat la domiciliu, de unde a luat toţi banii pe care îi avea în casă, respectiv suma indicată agentului de poliţie - 700 RON, pe care i-a pus într-un plic, pe care l-a sigilat, iar în jurul orelor 14:00 - 15:00, s-a deplasat la locuinţa vecinei sale M.S. I-a dat acesteia plicul, precizându-i că este pentru C.M., care ştie despre ce este vorba şi care o să treacă să îl ridice. Aşa cum rezultă din actele dosarului, în momentul respectiv denunţătoarea nu i-a relatat vecinei sale ce este în plic şi nici scopul pentru care acesta urma să ajungă la inculpat.

În cursul zilei respective, după ce a ajuns la domiciliu, I.P. a sunat-o pe numita C.G. pentru a afla amănunte despre situaţia existentă. Martorul, a precizat (f. 127 - 129 ds.) că denunţătoarea se afla într-o stare psihică precară, fiind speriată de cele întâmplate în cursul dimineţii şi i-a relatat că agentul de poliţie i-a solicitat suma de 1.500 RON, pentru a nu fi trasă la răspundere penală în dosarul în care a fost reclamată pentru comiterea infracţiunii de fals. Numita C.G. i-a povestit martorului toate amănuntele discuţiei purtate cu agentul de poliţie, inclusiv că acesta urma să plece în concediu de odihnă şi că trebuia să finalizeze până atunci dosarul penal, astfel încât era necesar ca denunţătoarea să facă rost de întreaga sumă în cel mai scurt timp. De asemenea, i-a precizat cum trebuia să procedeze pentru livrarea banilor, respectiv să îi lase la locuinţa lui M.S., fără ca aceasta din urmă să ştie despre ce este vorba. În cursul zilei respective sau a doua zi, discutând cu denunţătoarea, martorul a aflat că aceasta livrase, din suma solicitată, 700 RON, conform precizărilor făcute de agentul de poliţie, bani pe care îi obţinuse din vânzarea unui cal.

Martorul a mai arătat că, deşi nu i-a solicitat în mod expres un împrumut, denunţătoarea i-a sugerat că are nevoie de restul sumei, respectiv 800 RON pentru ca agentul de poliţie să finalizeze dosarul cu o soluţie de netrimitere în judecată. Însă, I.P. nu a dorit să o împrumute pe aceasta cu restul banilor, încercând să o convingă pe C.G. să denunţe autorităţilor comiterea faptei.

Denunţătoarea, persoană fără posibilităţi materiale, încercând să apeleze la singura cunoştinţă care ar fi putut să o împrumute cu suma de bani lipsă, fiind refuzată, nu a reuşit să facă rost de cei 800 RON până la plecarea agentului de poliţie în concediu. Aceasta nu a mai discutat o perioadă cu inculpatul C.M. despre "înţelegerea" intervenită.

După un timp, posibil o săptămână de la pretinderea banilor, numita C.G. s-a întâlnit cu M.S. Aceasta din urmă, fiind întrebată, i-a confirmat că agentul de poliţie trecuse pe la locuinţa sa de unde a luat plicul lăsat de denunţătoare. Cu această ocazie, C.G. i-a relatat vecinei sale că în plic era o sumă de bani destinată inculpatului pentru a-i soluţiona favorabil dosarul penal în care era cercetată de C.M. pentru fals. Numita M.S. i-a răspuns că nu doreşte să ştie nimic despre înţelegerea cu inculpatul, care, de altfel, nu i-a dat nicio explicaţie în legătură cu scopul ridicării plicului.

În perioada 14.06 - 30 iunie 2010, inculpatul a fost în concediu de odihnă (f. 105 ds. u.p.).

După revenirea din concediu a agentului de poliţie, respectiv în data de 02 iulie 2010, C.G. l-a căutat de mai multe ori pe acesta, fără a reuşi să îl găsească. În ziua de 29 iulie 2010, cei doi s-au întâlnit la Postul de Poliţie Dorna Arini, unde au purtat o discuţie legată de plata restului de bani, respectiv cei 800 RON şi finalizarea anchetei. Fiind vădit timorată de autoritatea poliţistului şi de împrejurarea că, luând hotărârea denunţării faptei, purta asupra sa un reportofon, inculpatul a devenit bănuitor în legătură cu atitudinea denunţătoarei. După ce a părăsit postul de poliţie, C.G. a fost ajunsă din urmă de C.M., care i-a solicitat să facă rost de restul sumei solicitate până la data de 02 august 2010.

Într-o zi a perioadei următoare, inculpatul a vizitat-o pe M.S. interesându-se dacă denunţătoarea nu trecuse pe la aceasta pentru a-i lăsa un plic (f. 53 ds. u.p.).

Organele de anchetă sesizate de C.G. despre comiterea faptei, s-au deplasat la data de 09 august 2010 pe raza localităţii Dorna Arini. Aici, în jurul orei 13:20, denunţătoarea a mers la locuinţa aparţinând vecinei sale M.S., unde i-a înmânat, într-un plic sigilat, suma de 800 RON pentru inculpat, formată din 8 bancnote de câte 100 RON, particularizate prin înscrierea anterioară a seriilor. Intermediarul, cunoscând de la C.G. termenii înţelegerii pe care aceasta o avea cu agentul de poliţie, a fost informată de conţinutul şi scopul predării plicului. M.S. a confirmat încă o dată că inculpatul a luat primul plic şi a asigurat-o pe C.G. că-l sună pe C.M., pentru a-l anunţa că denunţătoarea trecuse pe la aceasta şi îi mai lăsase încă un plic, pe care să vină să-l ridice (f. 52 - 55 ds.).

La orele 13:31 şi 13:32, imediat după ce C.G. a plecat de la aceasta (f. 56 ds. u.p.), M.S. l-a apelat pe inculpat pe unul din cele două numere de telefon ale poliţistului pe care le deţinea în agendă. Inculpatul nu a cunoscut faptul că a fost sunat, telefonul mobil fiind închis (f. 115 şi 116 ds.). Întrucât nu a reuşit să ia legătura cu agentul de poliţie, la ora 13:34, M.S. a sunat de pe telefonul fix la Postul de Poliţie Dorna Arini (f. 107 ds.), discutând cu agentul J.I.F., întrucât C.M. nu se afla în acel moment în sediu. I-a precizat acestuia să-i transmită inculpatului C.M. să treacă pe la ea, întrucât are de ridicat un plic lăsat de C.G. (f. 140, 143 ds.).

În jurul orei 14:50, denunţătoarea s-a deplasat la Postul de Poliţie Dorna Arini unde l-a găsit pe C.M., singur şi i-a precizat că i-a lăsat la numita M.S. ce conveniseră, agentul de poliţie dându-i de înţeles că urmează să treacă să ridice plicul cu bani. Aşa cum rezultă din declaraţia dată de J.I.F., acesta nu a reuşit să-i transmită colegului său mesajul de la M.S. decât în jurul orei 15:45. Astfel, inculpatul a aflat de la denunţătoare de livrarea celui de-al doilea plic.

La scurt timp după plecarea denunţătoarei din sediul postului de poliţie, respectiv cinci minute, inculpatul a plecat în patrulare pentru a verifica zonele de interes, în care puteau fi plasate echipajele echipei operative, în cazul în care C.G. ar fi realizat sesizarea organelor penale. Astfel, acesta a remarcat prezenţa unui autoturism necunoscut în zona Postului de Poliţie şi a sunat la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Suceava, destinat realizării verificărilor pe linia comiterii contravenţiilor şi infracţiunilor prev. de O.U.G. nr. 195/2002. În jurul orei 15:00, inculpatul, după ce şi-a declinat identitatea şi fără a preciza motivul, i-a solicitat martorului B.E. (f. 142 ds.) să verifice numărul de înmatriculare a autoturismului observat în apropierea Postului de Poliţie, aflând că aparţine Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava. Aşa după cum a declarat angajata SPR, aflând apartenenţa maşinii, inculpatul a rămas surprins.

Pentru a verifica situaţia, C.M. a plecat în patrulare pe traseul unde ar fi putut fi plasate autoturismele echipei operative. Aşa cum rezultă din procesul-verbal (f. 57 ds. u.p.) întocmit de lucrători D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, care se aflau într-un autoturism plasat în apropierea locuinţei aparţinând intermediarului M.S., la ora 15:30, au observat maşina din dotarea postului de poliţie în care se aflau C.M. şi J.I.F. Când au trecut pe lângă maşina în care se aflau membrii echipei operative, au încetinit, uitându-se insistent.

După ce inculpatul a observat acest al doilea autoturism, în jurul orei 15:30, a sunat la Serviciul Poliţiei Rutiere, unde, tot prin intermediul martorului B.E., a verificat numărul de înmatriculare, aflând că maşina aparţine tot Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava. După ce a aflat cele comunicate, inculpatul a exclamat că este urmărit.

Ulterior, la sediul Postului de Poliţie Dorna Arini a fost identificată o coală de hârtie, forma A4, pe care erau trecute numerele de înmatriculare a celor două maşini aparţinând IPJ Suceava verificate, numărul de telefon la care a fost apelată martorul B.E. şi rezultatul comunicat (f. 47 ds.).

Întrucât în intervalul celor 30 de minute, C.M. a trecut de mai multe ori pe lângă cele două maşini în care se aflau membrii echipei operative, existând posibilitatea deconspirării acţiunii, s-a luat hotărârea retragerii acestora de pe poziţii. După aproximativ 20 de minute, respectiv în jurul orei 15:50, s-a luat hotărârea efectuării percheziţiei la locuinţa intermediarului M.S., pentru depistarea plicului cu bani lăsat de denunţătoare, motiv pentru care toţi membrii echipei operative s-au deplasat înspre casa acesteia. Când s-a ajuns în zonă, inculpatul se afla singur în patrulare cu autoturismul din dotare. Acesta, remarcând prezenţa uneia din maşinile verificate anterior în zonă, a pornit semnalele acustice şi luminoase şi a încercat blocarea în trafic a autoturismului, cu scopul de a afla cine se află în interior şi motivul prezenţei persoanelor în localitate. În vehiculul respectiv se aflau doi lucrători delegaţi de procuror în vederea efectuării de acte procedurale la faţa locului, care i-au solicitat lui C.M. să predea armamentul şi să se deplaseze la Postul de Poliţie Dorna Arini unde urmează să ajungă şi echipa operativă (f. 57 ds.). Imediat a fost contactat telefonic superiorul agentului de poliţie, respectiv comisarul şef M.N., şeful Poliţiei mun. Vatra Dornei, căruia i s-a solicitat să vină la Postul de Poliţie Dorna Arini.

Pe drum înspre postul de poliţie, agentul de poliţie C.M., după ce M.N. fusese informat că trebuie să ajungă în zonă, l-a contactat telefonic pe acesta (f. 122 ds. u.p.), spunându-i că doreşte să denunţe comiterea unei fapte penale.

Între timp, o parte a echipei operative, sub îndrumarea procurorului, a realizat percheziţia la locuinţa numitei M.S. unde, în hol, sub un mileu situat pe frigider, a fost găsit plicul cu bani lăsat de denunţătoare (f. 140, 42 - 45 ds.). După desigilarea plicului, în interior a fost găsită suma de 800 RON, formată din 8 bancnote de câte 100 RON, identificată prin seriile consemnate anterior în procesul-verbal de organizare a constatării (f. 31 ds.).

În continuare, echipa operativă s-a deplasat la postul de poliţie, unde se aflau atât agentul de poliţie C.M., cât şi comisarul şef M.N. Agentul de poliţie C.M. a întocmit un denunţ (intitulat "autodenunţ") în atenţia şefului său direct în care precizează că în ziua respectivă, în jurul orei 15:00, la Postul de Poliţie Dorna Arini a venit C.G. care i-a precizat că i-a lăsat un plic la locuinţa numitei M.S. (f. 103 ds.). Inculpatul arată că i-a fost întinsă o cursă, ca urmare a unui sentiment de ură inexplicabil.

În sediul postului de poliţie a fost identificat dosarul penal în care este cercetată C.G. (f. 68 - 100 ds.).

În urma cercetărilor, a mai rezultat că reclamanţii din dosarul penal cu nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, respectiv G.A., M.D.Ş., C.G. şi P.T., s-au prezentat la Postul de Poliţie Dorna Arini în prima jumătate a lunii iunie 2010, cel mai târziu până în data de 14 iunie 2010, inclusiv, unde au dat declaraţii. Toate aceste declaraţii au fost date în faţa agentului principal de poliţie judiciară care instrumenta cauza, respectiv inculpatul C.M., aşa cum rezultă şi din rezoluţiile înscrise de acesta pe înscrisurile oficiale.

Ulterior, fără a se putea stabili cu certitudine data, cel mai probabil după revenirea agentului de poliţie din concediul de odihnă efectuat între 14 iunie 2010 - 30 iunie 2010, inculpatul C.M. a consemnat pe declaraţiile respective că acestea au fost date de cele patru persoane în luna iulie, respectiv în zilele de 04 iulie 2010, 18 iulie 2010, 26 iulie 2010 şi 27 iulie 2010 (f. 62 - 65 ds. u.p.).

Fiind audiaţi, cei patru au menţionat că au fost cu certitudine audiaţi până la plecarea inculpatului în concediul de odihnă, respectiv în prima jumătate a lunii iunie 2010 (f. 124 - 125, 145 - 150 ds. u.p.). Martorul P.T. a precizat că data audierii a fost 14 iunie 2010 (prima zi de concediu a agentului de poliţie), prezentându-se la postul de poliţie în cursul dimineţii. Împrejurarea că denunţătoarea a fost audiată în jurul datei de 10 iunie 2006, rezultă şi din declaraţia dată de I.P. De asemenea, ceilalţi doi agenţi de poliţie care funcţionează la Postul de Poliţie al com. Dorna Arini au indicat că nu au realizat niciun fel de acte procedurale în dosar.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile date de C.G. (f. 18, 124 - 126 ds.); procesele-verbale de transcriere a discuţiilor purtate la 29 iulie 2010 între C.M. şi denunţătoare, puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de C.G. (f. 23 - 26 ds.); procesul-verbal de transcriere a convorbirii înregistrate în mediu ambiental la data de 09 august 2010, între C.G. şi M.S. (f. 52 - 55 ds.); procesele-verbale de transcriere a convorbirii interceptate şi de constatare a efectuării a două apeluri telefonice (f. 115, 116 şi 122 - 123 ds.); procesele-verbale de investigaţii (f. 27, 28, 29, 30 ds.); procesul-verbal de organizare a constatării, însoţit de planşă foto (f. 31 - 36 ds.); procesul-verbal de efectuare activităţi (f. 56 - 57 ds.); procesul-verbal de constatare (f. 61 ds.); înscris cu menţiuni ale numerelor de înmatriculare verificate, ridicat de la Postul de Poliţie Dorna Arini la data de 09 august 2010 (f. 47 ds.); procesele-verbale de ridicare-restituire bunuri (f. 46, 48 ds.); raportul întocmit de agent şef principal J.F. (f. 66 ds.); raportul întocmit de agentul şef principal de poliţie P.O.D. (f. 67 ds.); încheierile nr. 88/P din 04 august 2010 a Tribunalului Suceava de autorizare percheziţie (f. 40 - 41 ds.); procesul-verbal de percheziţie domiciliară (f. 42 - 45 ds.); copii după actele dosarului cu nr. 647/P/2010 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, precum şi originalul declaraţiilor date, în acelaşi dosar, de C.G., P.T., G.A. şi M.D.Ş. (f. 62 - 65, 68 - 101 ds.); (auto)denunţul făcut de către C.M. din data de 09 august 2010 (f. 103 ds.); adresa nr. 103753 din 17 august 2010 a IPJ Suceava (f. 105 ds.); adresa nr. 125923 din 16 august 2010 a IPJ Suceava (f. 105 ds.); adresa nr. 100/05/04/03/SV/176 din 13 august 2010 a Romtelecom (f. 106 - 108 ds.); extrasul nr. 164964 din 02 martie 2010 după fişa cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului (f. 162 - 163 ds.); declaraţiile martorilor M.N. (f. 104 ds.), M.S. (f. 139 - 141 ds.), Pavel (f. 127 - 129 ds), B.E. (f. 142 ds), J.I.F. (f. 143 ds), T.V. (f. 149 ds.), C.M. (f. 176 ds), P.T. (f. 147 - 149 ds.), G.A. (f. 145 - 146 ds.), M.D.Ş. (f. 150 ds.); CD-uri pe care au fost stocate copiile înregistrărilor efectuate în cauză şi declaraţiile inculpatului C.M. (f. 153 - 193 ds);

În cursul cercetării judecătoreşti, cu respectarea principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii specifice fazei de judecată, instanţa a procedat la readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală, fiind astfel audiaţi: inculpatul C.M.M. (f. 19 ds. fond, f. 165 - 166 ds. fond), martorii din lucrări: M.S. (f. 25 ds. fond), I.P. (f. 26 ds. fond), C.G. (f. 27 ds. fond), J.I.F. (f. 33 ds. fond), B.E. (f. 34 ds. fond), P.D.O., M.N. ( f. 84 ds. fond), P.T. (f. 108 ds. fond), G.D. (f. 131 ds. fond), M.D.Ş. (f. 132 ds. fond) şi T.V. (f. 172 ds. fond) şi martorii propuşi de inculpat în circumstanţiere V.A. (f. 62 ds. fond) şi C.D. (f. 63 ds. fond).

Inculpatul C.M.M., în declaraţia dată în faţa instanţei (f. 165 - 166 ds. fond), a recunoscut că în calitatea sa de şef de post al Poliţiei Judiciare a com. Dorna Arini a efectuat acte premergătoare într-un dosar penal care privea pe numiţii C.G. şi P.T., procedând la audierea acestora în calitate de martori. A mai arătat că în timpul audierii acestora nu a exercitat niciun fel de presiune fizică sau psihică asupra lor. Inculpatul a arătat că nu este adevărat că ar fi pretins numitei C.G. suma de 1.500 RON şi că ar fi primit de la aceasta suma de 700 RON într-un plic lăsat la numita M.S. A mai precizat că într-adevăr a omis să treacă data pe declaraţiile luate la momentul în care a făcut audierile martorilor G.A., M.D.Ş., C.G. şi P.T. Referitor la acest aspect, a învederat instanţei că în momentul în care dosarul respectiv se afla aproape de final, a trecut data pe declaraţiile martorilor anterior menţionaţi, date pe care le-a preluat din agenda sa de lucru. Având în vedere că la prima convocare, martorii nu s-au prezentat în vederea audierii acestora, data respectivă a rămas trecută în agenda sa de lucru. Ulterior acele persoane s-au prezentat, le-a audiat şi a omis să treacă data audierii lor pe declaraţii, iar mai târziu, aproape de finalizarea dosarului, şi-a dat seama că declaraţiile nu sunt datate, motiv pentru care a trecut datele pe care le avea înscrise în agenda sa de lucru.

Privitor la data de 9 august, când s-a organizat flagrantul, a arătat că era într-o zi de luni, când el venise la serviciu, după 3 zile istovitoare, întrucât în acel week-end avuseseră loc câteva spargeri. În acest sens, a solicitat şefului său să-i dea liber în acea zi de luni, întrucât era obosit, însă a fost refuzat. Astfel, a rămas la serviciu, iar în jurul orelor 9:00, ajutorul său de post a primit un telefon de la comandantul lor M.N., care i-a spus "să fie atent la vorbitor". L-a întrebat pe ajutorul de post ce a vrut să spună comandantul, iar acesta i-a răspuns că nu a înţeles nici el. Şi-a desfăşurat în continuare activitatea, iar în jurul orei 11:00 a plecat la Poliţia mun. Vatra Dornei, cu scopul de a se prezenta cu dosarul în biroul şefului său direct - N.C. Deşi acesta insistase să se prezinte în acea zi la serviciu, nu l-a găsit la birou, motiv pentru care s-a dus la procurorul de caz B.D., care surprins, l-a întrebat de ce manifestă atâta grabă. A lăsat dosarul la acesta, după care s-a întors la postul de poliţie din comună, unde a ajuns în jurul orelor 13:30 - 14:00. La post l-a găsit pe ajutorul său J.F. şi la scurt timp a venit şi cel de al doilea ajutor de post, Pădure Ovidiu, care se afla în concediu de odihnă şi era îmbrăcat în civil. Aceştia au discutat ceva şi au plecat împreună, cerându-i mai întâi permisiunea să ia maşina de serviciu pentru a merge la o locaţie de pe pârâul Colbu, situat la 17 - 18 km distanţă de sediu, înspre Broşteni. A rămas singur la post, iar la scurt timp, respectiv aproximativ 5 - 10 minute, a intrat în biroul său numita C.G., care era foarte speriată, timorată, palidă, şi tremura, spunându-i că i-a lăsat un plic la numita M.S., fără să-i indice ce anume conţinea plicul respectiv. Dat fiind faptul că numita C.G. îi mai lăsase un plic la numita M.S. cu două luni înainte, i-a spus acesteia să meargă la domiciliul său, să-şi vadă de drum şi i-a atras atenţia să nu îi mai lase plicuri aiurea prin sat. Privitor la plicurile de care a făcut vorbire, inculpatul a arătat că în momentul în care a audiat-o pe numita C.G., aceasta i-a spus că deţine nişte acte notariale, care aparţin persoanelor înscrise într-un tabel. Aceasta a plecat imediat şi la scurt timp au revenit cele două ajutoare ale sale, care erau foarte agitate şi nervoase. I-a întrebat ce anume se petrece, iar aceştia i-au spus că venind înspre sediul poliţiei au văzut pe DN 17B, într-o parcare, o maşină de poliţie "Solenza", de culoare albastră, cu geamuri fumurii, care staţiona perpendicular cu drumul şi că la volanul acesteia se afla o persoană suspectă, în sensul că era necunoscută de localitate. Unul dintre ajutoarele sale, respectiv J.F., i-a scris pe o coală de hârtie numărul de înmatriculare şi i l-a înmânat pentru a-l verifica întrucât nu părea a fi în regulă. Astfel, inculpatul a încercat să efectueze verificarea numărului de înmatriculare la ofiţerul de serviciu, dar J.F. i-a spus să procedeze altfel, respectiv să sune la un număr de telefon pe care i l-a indicat tot el. A sunat la numărul respectiv, răspunzându-i o doamnă care a precizat că este de la Serviciul Poliţiei Rutiere şi a solicitat verificarea numărul de înmatriculare pe care i l-a dat ajutorul său J. Doamna respectivă a efectuat verificarea şi i-a confirmat că maşina albastră aparţine I.P.J. Suceava. În acel moment, J. i-a arătat maşina trecând prin faţa postului de poliţie, ocazie cu care a observat că autoturismul respectiv avea geamuri fumurii şi era condusă de o persoană cu ten măsliniu. Imediat, inculpatul împreună cu ajutorul său J.F. au plecat cu maşina de serviciu în urmărirea autoturismului respectiv. Urmărind acea maşină, au ajuns până în zona locuinţei numite M.S. Aici pierzând urma maşinii respective, au hotărât să se întoarcă la sediu. Când s-au întors, pe drum au observat o altă maşină, având marca "Dacia Logan" şi culoare indigo, care se afla la aproximativ 100 metri de locuinţa numitei M.S. Astfel, s-au întors la sediu şi au hotărât să verifice şi cea de a doua maşină. Numitul J.F. s-a dus să mănânce, iar el a rămas la sediu, de unde a efectuat verificările privind cea de a doua maşină, aflând că şi aceasta aparţinea I.P.J. Suceava. Astfel a hotărât să se deplaseze la locul unde se afla cea de a doua maşină, respectiv la aproximativ 100 m de locuinţa numitei M.S. Ajungând în zona respectivă, a constatat că maşina nu mai era acolo, însă a găsit două persoane, respectiv un bărbat şi o femeie, pe care a vrut să-i legitimeze, însă acestea i-au spus că nu au acte de identitate asupra lor. Ca urmare, a vrut să-i identifice şi să-i ducă la Postul de poliţie a mun. Vatra Dornei, dar în acel moment a venit la faţa locului primul autoturism "Dacia Solenza", urmat de cel de al doilea autoturism "Dacia Logan". Astfel, inculpatul a arătat că s-a urcat la volan şi a pornit sistemele acustice şi vizuale, pentru a opri cele două maşini. Prima maşină a trecut pe lângă el fără să oprească, iar cea de a doua a oprit, din care a coborât un ofiţer D.G.A., pe nume M. M., care i-a solicitat să-i predea arma din dotare, ceea ce a şi făcut şi i-a spus să se deplaseze la Postul de poliţie împreună cu el.

În drum spre poliţie, inculpatul a realizat că femeia respectivă care a venit la poliţie, probabil i-a lăsat în acel plic o sumă de bani şi că el era subiectul unui flagrant. Acest lucru l-a determinat să îşi sune comandantul pentru a-i aduce la cunoştinţă acest aspect. A ajuns la poliţie, iar doamna procuror i-a adus la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, motiv pentru care ulterior a fost reţinut.

În depoziţia sa, inculpatul a mai arătat că în niciun moment nu a dus mâna la armă, intenţionând să se apere, aşa cum s-a precizat în actele existente la dosar. A mai arătat că depoziţia ajutorului său J.F. dată în faţa instanţei de judecată este neadevărată.

În legătură cu primul plic de care este acuzat că l-a luat în luna iulie de la numita M.S., inculpatul a arătat că în momentul în care a audiat-o pe numita C.G., aceasta i-a spus că deţine acte notariale de pe tabelul respectiv, nu le are la ea, dar urmează să i le aducă. În momentul în care numita M.S. i-a dat acel plic, s-a gândit că acesta conţine declaraţiile notariale de care a făcut vorbire.

În finalul declaraţiei date în faţa instanţei, inculpatul a arătat că nu a solicitat, nu a acceptat şi nu a primit niciodată bani sau ale foloase de la numita C.G. sau de la altă persoană.

Martora din lucrări M.S. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că a venit la ea acasă numita C.G. şi a lăsat un plic, spunându-i "las plicul acesta cu o hârtie în dânsul pentru poliţie", întrucât ştia că dl. C. G. mai trece pe acolo. Astfel, martora a luat plicul şi l-a lăsat pe o masă afară, timp de mai bine de o săptămână, după care, trecând prin faţa casei sale inculpatul, în momentul în care a dat să se urce în maşină, i-a spus că este un plic lăsat de către numita C.G. pentru poliţie şi i l-a dat. A doua oară, în timp ce se afla la masă, a venit din nou la ea numita C.G. care a pus pe masă un plic, spunându-i să îl sune repede pe inculpatul C.G., bolborosind ceva de nişte bani. Astfel, a sunat la poliţie, spunându-i persoanei care a răspuns să îl anunţe pe inculpat să treacă pe la ea, că este ceva, însă nu a pomenit că ar fi vorba despre vreun plic. Plicul pe care l-a primit de la numita C.G. l-a pus undeva deoparte, pe aragaz, iar la vreo câteva ore, s-a trezit la uşă cu circa 7 - 8 persoane care i-au arătat autorizaţia de percheziţie, moment în care ea le-a arătat plicul. A mai arătat că primul plic era unul obişnuit, iar cel de al doilea era mai "bolfos", ambele fiind lipite şi nu era nimic scris pe ele şi nu a deschis niciunul din acestea.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martora M.S. (f. 140 ds. u.p.) arată spre final că numita C.G. i-a spus cu prilejul înmânării celui de-al doilea plic pe care urma să i-l dea inculpatului, că acesta conţine o sumă de bani.

Martorul din lucrări I.P. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale arătând că numita C.G. i-a spus că a fost intimidată de şeful de post al Poliţiei com. Dorna Arini, respectiv numitul C.M. şi că acesta i-a solicitat suma de 15.000.000 lei vechi, altfel urmează să îi facă dosar penal. Aceasta i-a spus că avea doar suma de 7.000.000 lei vechi, sumă care era a fiului ei, dându-i de înţeles să-i dea el diferenţa. Martorul a sfătuit-o pe C.G. să nu-i dea inculpatului suma de bani, ci să-l mai amâne, discuţie pe care a purtat-o cu aceasta pe data de 11 iulie 2010. În momentul în care se afla la Tribunalul Suceava, C.G. l-a sunat, cerându-i să se întâlnească cu aceasta când se întoarce la Dorna, întrucât a fost la poliţie pentru a fi anchetată în legătură cu un dosar vizând un tabel privind convocarea unei adunări generale a obştii. Despre suma de bani, C.G. i-a spus când s-a întors acasă că i-a dat inculpatului 7.000.000 lei vechi, sumă care a fost dusă acasă la o prietenă de familie a inculpatului. A mai arătat că a sfătuit-o pe numita C.G. să meargă la poliţie să facă denunţ, lucru pe care aceasta l-a şi făcut.

Martora din lucrări C.G. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, precizând că i-a dat inculpatului suma de 7.000.000 lei vechi pentru a-i rezolva o problemă legată de un dosar penal, ulterior dându-i acestuia şi suma de 8.000.000 lei vechi. Sumele de bani au fost lăsate numitei M.S. în plicuri, spunându-i acesteia că trebuie să vină inculpatul să le ia. Anterior acestor evenimente, a vorbit cu inculpatul, el fiind cel care i-a solicitat să-i dea sumele menţionate mai sus. Cu privire la aceste sume nu au discutat telefonic şi nici cu privire la dosarul pe care îl avea. De la M.S. a aflat că inculpatul a ridicat primul plic, pe care ea îl lăsase la aceasta. În prima jumătate a lunii iulie 2010, a fost chemată la sediul postului de poliţie din comună. Ajunsă acolo, a dat declaraţie, după ce i s-a citit plângerea formulată împotriva sa. C.G. a vrut să plece acasă, însă inculpatul i-a spus că o să o ajute el, apoi i-a dictat declaraţia, iar ea a scris-o. După ce a dat declaraţie, când inculpatul i-a spus că o să o ajute, aceasta l-a întrebat "în cazul acesta eu trebuie să contribui cu ceva", spunându-i totodată că nu a mai fost trecută prin aceste lucruri şi nu ştie cât să-i dea. Inculpatul a stat puţin pe gânduri, după care a întrebat-o dacă suma de 15.000.000 lei vechi i se pare mult, însă aceasta i-a spus că nu are această sumă. A mai arătat că, în aceeaşi zi, s-a dus la numita M.S. şi i-a lăsat suma de 7.000.000 lei vechi, aşa cum i-a spus inculpatul, sumă de bani pe care a pus-o într-un plic. Martora a arătat că locuieşte la o distanţă de aproximativ 300 metri de locuinţa numitei M.S. A fost la aceasta şi i-a spus doar că îi lasă un plic pentru domnul C.M. În ziua când a fost la poliţie, nu a discutat cu nicio persoană despre cele întâmplate, însă ulterior a discutat cu numitul I.P., spunându-i ce a păţit şi că mai trebuie să dea suma de 8.000.000 lei vechi. În acea zi nu l-a sunat pe I.P.

Martora C.G. a arătat că după ce s-a întors inculpatul din concediu, s-a dus la acesta cu un reportofon, întrebându-l ce s-a întâmplat cu dosarul. A mai arătat că după ce l-a sunat pe numitul I.P., acesta i-a spus că nu mai trebuie să dea nimic şi a îndemnat-o să îi anunţe pe cei în drept. Astfel, a anunţat pe cei în drept la mai mult de o lună de la prima sa vizită la Postul de Poliţie Dorna Arini. A doua oară s-a dus la poliţie pentru a vedea care este soarta dosarului. Nu a fost chemată la poliţie, ci s-a dus pentru că trebuia să-i mai dea inculpatului suma de 8.000.000 lei vechi şi voia să vadă ce s-a mai întâmplat. În postul de poliţie nu a discutat prea multe cu inculpatul, întrucât acesta i-a făcut semn să iasă afară. Afară inculpatul i-a spus dacă are şi dacă poate să îi lase restul de bani, tot la numita M.S. Pe parcursul discuţiei în sediul postului de poliţie, inculpatul era singur, iar în birou nu a stat decât 5 - 6 minute, timp în care acesta nu a părăsit biroul. Inculpatul i-a spus că nu poate să vorbească, întrucât nu ştie dacă ea are ceva cu care să îl înregistreze. A mai arătat că inculpatul nu a controlat-o în geantă. Când a fost la poliţie, aceasta nu avea bani asupra sa. S-a dus cu acel plic de bani, întrucât inculpatul a ajutat-o când a dat declaraţie. Pe data de 9 august 2010 a fost cu aparatură de interceptare asupra sa la numita M.S., pentru a duce cea de a doua tranşă de bani. Agenţii de poliţie i-au spus anterior datei la care a fost acasă la M.S., să o întrebe pe aceasta despre plicul cu bani lăsat la ea şi anume dacă acesta a fost luat de către inculpat.

Martorul din lucrări J.I.F. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că, probabil pe data de 9 iulie 2010, a primit la postul de poliţie unde lucrează, un telefon de la numita M.S., care îl căuta pe şeful de post, respectiv inculpatul C.M., spunându-i că atunci când vine, să-i spună că l-a căutat. Întrucât a uitat, nu i-a comunicat comandantului că a fost căutat de către M.S. Pe la orele 15:20 şi-a amintit de acest aspect şi i-a spus inculpatului că a fost căutat de către M.S. În jurul orelor 15:30 s-a deplasat împreună cu inculpatul spre comuna Gura Negrii, unde anterior văzuse acolo o maşină, despre care ştia că aparţine I.P.J. Suceava, întrucât o observase în curtea acestei instituţii. Această maşină nu avea însemnele Ministerului de Interne. În după-amiaza respectivă s-a deplasat de la sediul postului până în centrul comunei împreună cu colegul său P.O.D., în interes de serviciu. Când s-a întors la sediu, i-a spus inculpatului că a văzut o maşină a I.P.J. Suceava prin zonă, acesta întrebându-l dacă a reţinut numărul de înmatriculare. Atunci, la solicitarea inculpatului, i-a dat acestuia numărul de înmatriculare al maşinii respective, precum şi numărul de telefon de la I.P.J., unde se face verificarea înmatriculării autoturismelor. Atât el, cât şi inculpatul s-au înţeles să meargă în locul înspre care s-a deplasat acel autoturism, întrucât erau interesaţi să vadă ce caută pe raza comunei lor. De asemenea, a văzut şi cea de a doua maşină, însă nu a mers cu inculpatul să o identifice. Când a plecat cu inculpatul, el conducea maşina de serviciu. Inculpatul i-a cerut să oprească la numita M.S., după ce i-a transmis că este căutat de către aceasta. A mai arătat că scrisul de pe documentul existent la fila 33 bis ds.u.p., prezentat de către apărătorul ales al inculpatului, nu-i aparţine. A mai arătat că nu are cunoştinţă de ce a venit la sediul de poliţie colegul său P.O.D., dar ştie că se afla în concediu de odihnă. Despre acesta, a arătat că nu a stat toată ziua la postul de poliţie şi nu a participat la identificarea celui de al doilea autoturism, ci doar la identificarea primului autoturism.

Martora din lucrări B.E. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, precizând că, la solicitarea telefonică a şefului de post al Poliţiei com. Dorna Arini, a verificat în baza de date, două autoturisme cu privire la persoana pe numele căruia sunt înmatriculate. Ambele maşini erau înmatriculate ca aparţinând. I.P.J. Suceava.

Martorul din lucrări P.D.O. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că pe data de 9 august, întrucât se afla în grădina de lângă Postul de poliţie, unde lucra, a mers împreună cu colegul său de serviciu J.I.F. în centrul localităţii, pentru a-şi lua ţigări. La circa 500 - 600 metri faţă de Postul de Poliţie Dorna Arini a văzut poziţionată o maşină, ocazie cu care colegul său i-a spus că s-ar putea să fie maşina I.P.J.-ului. Având în vedere că în urmă cu 1 an de zile a avut loc în localitate o tâlhărie, i-a spus colegului său că ar fi bine să verifice ce este cu maşina respectivă, mai ales că văzuse că în aceasta se afla o persoană cu ten măsliniu. A ajuns la post, iar colegii săi au efectuat verificările cu privire la acea maşină. Privitor la dosarul nr. 647/P/2010, privind Obştea Gura Negrii, a arătat că avea cunoştinţă că acesta se afla în lucru la şeful de post, respectiv C.M. La postul de poliţie a discutat împreună cu inculpatul şi colegul său J.I.F. despre verificarea maşinii, lucru ce a fost efectuat de către şeful de post C.M. A mai arătat că nu a reţinut numărul de înmatriculare al maşinii, însă crede că martorul J.I.F. i l-a dat inculpatului. Cât timp a stat la post nu a văzut venind alte persoane, acolo rămânând maxim un sfert de oră.

Martorului din lucrări M.N. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, precizând că anul trecut, prin luna august, în jurul orelor 16:00, a fost sunat pe telefonul său mobil de către comisarul M., care i-a solicitat să meargă până la Gura Negrii, comuna Dorna Arini. În timp ce se deplasa spre locuinţa sa, care se afla în drum spre localitatea Gura Negrii, a fost sunat de inculpat pe telefonul său mobil, care i-a spus că vrea să se autodenunţe, întrucât şi-a dat seama că i se face o înscenare. I-a transmis inculpatului să aibă răbdare, întrucât în câteva minute încearcă să ajungă la postul de poliţie şi că vor discuta. După ce a ajuns la postul de poliţie, l-a găsit pe comisarul M. de la D.G.A., pe inculpat şi pe încă un coleg de al comisarului M. Comisarul M. i-a comunicat că în zonă este venită doamna procuror N. împreună cu o echipă de la D.G.A. şi că inculpatul este suspectat de luare de mită. Scopul său privind deplasarea la poliţie era cel de a prelua pistolul inculpatului. La scurt timp, a venit şi d-na procuror împreună cu echipa D.G.A., iar la discuţii a participat şi procurorul, inculpatul întrebând-o pe aceasta dacă poate face un autodenunţ în scris. Procurorul a fost de acord şi i-a înmânat inculpatului o foaie de hârtie, iar acesta a scris un autodenunţ, pe care i l-a înmânat lui, după care l-a predat procurorului. Din câte îşi aminteşte, în autodenunţul scris inculpatul a arătat că i s-a înscenat o aşa-zisă luare de mită a unei sume de 7.000.000 lei vechi, care i-ar fi fost pusă într-un plic şi i-ar fi fost lăsată la numita M.S. Ulterior, a aflat mai multe date despre acest dosar şi ştie că la domiciliul martorei s-a efectuat o percheziţie domiciliară.

Privitor la persoana inculpatului, martorul M.N. a arătat că îl cunoaşte pe acesta de circa 15 ani, i-a fost subordonat aproximativ 5 ani de zile, a lucrat cu el atât înainte când a avut funcţie de execuţie, cât şi după ce a avut funcţie de conducere. Despre inculpat a mai arătat că este un om de calitate, o persoană cu caracter şi un poliţist bun, care a fost de multe ori recompensat pentru activitatea desfăşurată.

Martorul din lucrări P.T. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că acesta a fost membru al Obştii com. Gura Negrii, iar în cursul lunii mai 2010, preşedintele obştii a întocmit un tabel în care a semnat şi el pentru alegerile generale în cadrul obştii.

Martorul din lucrări G.A. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că prima declaraţie din dosarul de urmărire penală nr. 569/P/2010 a dat-o în faţa agentului şef C.M. şi se referea la o sesizare pe care a făcut-o în calitate de membru al Obştii Gura Negrii de pe raza com. Dorna Arini. A doua declaraţie din prezentul dosar de urmărire penală a dat-o în prezenţa agentului de poliţie M. şi s-a referit la prima declaraţie. Despre numita C.G., a arătat că este o femeie rea, respectiv profitoare după bani. Aceasta, la un moment dat, a deţinut un act care le era necesar în cadrul obştii, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei. La solicitarea lor, în sensul de a le înmâna actul respectiv, aceasta le-a spus să-i dea suma de 50.000.000 lei vechi.

Martorul din lucrări M.D.Ş. şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale de la fila 65 ds. u.p. şi nu le-a menţinut pe cele date în faţa comisarului M. (f. 150 ds. 569/P/2010), întrucât acestea din urmă i-au fost luate pe fugă şi nu a putut să relateze cu adevărat ce voia să spună. Aceasta, în sensul că, la acel moment a precizat că este cumătru cu inculpatul, ceea ce este adevărat, dar a vrut să adauge faptul că în comună mai are aproximativ 50 de fini cununaţi, întrucât are o situaţie materială bună. De asemenea, a vrut să declare atunci şi faptul că este cumătru şi cu numita C.G., căreia i-a cununat fiul. Privitor la numita C.G., a arătat că nu este o persoană verticală în comună, de exemplu, la un moment dat a deţinut un act al Obştii, care era necesar într-un dosar aflat pe rol, iar în momentul în care i l-a solicitat pentru a-l depune la dosar, aceasta i-a cerut o sumă de bani.

Martorul din lucrări T.V. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că la data respectivă se afla la casa părintească a soţiei sale din com. Gura Negrii, respectiv în curte, când a fost solicitat de către organele de poliţie să participe, în calitate de martor asistent, la momentul când organele de poliţie au luat un plic de pe o masă din casa numitei M.S., care conţinea nişte bani. Plicul respectiv nu a fost desfăcut în prezenţa sa şi nu poate preciza suma exactă care se afla în interiorul acestuia.

Instanţa a constatat că cele două declaraţii date de inculpat în cursul urmăririi penale (filele 155 - 156 şi respectiv 157 - 160) conţin contradicţii. Astfel, în prima declaraţie, inculpatul precizează că în timpul cercetărilor efectuate în dosarul penal care o privea pe C.G., nu a avut cu aceasta sau cu altă persoană implicată, vreo discuţie legată de primirea sau solicitarea de către el a vreunei sume de bani.

În cea de-a doua declaraţie, dată în aceeaşi zi, la interval de o oră, inculpatul arată că în urmă cu o lună, după audierea numitei C.G. la Postul de Poliţie Dorna Arini, aceasta i-a spus că ar avea o sumă de bani pregătită, întrebând cât o costă ca totul să se rezolve în mod favorabil în ceea ce o priveşte, în acel dosar penal, la această iniţiativă inculpatul răspunzând că nu este cazul şi că ea nu are nicio vină.

Analiza aspectelor contradictorii cuprinse în conţinutul celor două depoziţii făcute la un interval de timp mic una faţă de cealaltă, duce la ideea că inculpatul a încercat încă de la început să-şi creeze o poziţie favorabilă în cadrul situaţiei ivite, dorind să o aducă în prim plan pe denunţătoare, ca fiind cea care a intenţionat să comită o faptă prevăzută şi pedepsită de legea penală (respectiv infracţiunea de dare de mită).

Aspectul relevat de inculpat cum că, în urmă cu 3 - 4 zile, denunţătoarea a venit la secţie, deşi n-o invitase şi cu acel prilej a încurajat-o să meargă liniştită acasă, întrucât nu are nicio vină în dosarul penal aflat în curs de cercetare şi care o priveşte, sugerează un comportament al acestuia care nu este compatibil cu statutul său de agent de poliţie aparţinând structurii judiciare, care în acel moment, în cadrul activităţii sale de serviciu, instrumenta acel dosar penal şi încă nu îl finalizase, nefiind dată o soluţie.

Inculpatul C.M. a confirmat în cuprinsul declaraţiilor sale că a ridicat de la numita M.S. primul plic, precizând însă că nu a aflat de la cine era, fapt contrazis însă de conţinutul transcrierii discuţiilor purtate de C.G. cu M.S. în data de 09 august 2010, din care reiese că aceasta din urmă i-a precizat cine îi lăsase plicul.

A reţinut prima instanţă că susţinerea inculpatului care a afirmat că plicul ridicat de la numita M.S. era gol este contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate, în special de declaraţia numitei M.S. şi de conţinutul proceselor-verbale întocmite în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de investigaţii, procesele-verbale de supravegheri operative, procesele-verbale de transcriere a discuţiilor purtate între denunţătoare şi inculpat, respectiv între denunţătoare şi persoana intermediară M.S. (f. 23 - 26; 52 - 55 ds. u.p.), procesul-verbal de percheziţie domiciliară (f. 42 - 43 ds. u.p.).

Coroborarea punctuală a acestora, a rezultatelor supravegherii operative, dat fiind că la percheziţia imobiliară efectuată la domiciliul numitei M.S. s-a ridicat plicul în interiorul cărora se aflau cele 8 bancnote de 100 RON, oferă o perspectivă lămuritoare asupra celor plănuite şi executate de către acesta. Toate mesajele transmise în diverse modalităţi între cele trei persoane cu ocazia discuţiilor purtate la diferite momente - inculpatul, denunţătoarea şi intermediarul au o semnificaţie lămuritoare în contextul faptic stabilit. Astfel, înşiruirea cronologică a acestor contacte, deplasări, întâlniri, conturează preocuparea inculpatului ca livrarea banilor să se realizeze în siguranţă, fără a fi depistat. De asemenea, prezintă relevanţă atitudinea inculpatului care, în cadrul convorbirii avute cu denunţătoarea (f. 24 ds. u.p.) la momentul când aceasta susţine că "... eu v-am dat alea şapte milioane şi trebuie să vă mai dau opt ...", "... să-i las la tanti S. sau să vi-i aduc dumneavoastră ?", "... şi atunci ce să fac? Să las aia la doamna S,, cum aţi spus, cum aţi spus şi cu cealaltă?" nu numai că nu s-a arătat indignat de acest dialog, nu a contrazis-o că ar fi primit banii despre care a făcut vorbire, nu a respins oferta de a proceda în aceeaşi manieră, iar replica sa în raport de această ultimă întrebare, deşi precaută, este edificatoare - "Cum doriţi".

Mai mult decât atât, gestul său de a verifica tocmai în cadrul acestei discuţii conţinutul poşetei nu-şi găseşte raţiunea şi conduce la suspiciunea rezonabilă că a manifestat temerea de a fi înregistrat. Nu au fost potrivite cu momentul nici demersurile sale de a verifica cele două autoturisme, iar acţiunea sa ulterioară a fost complet atipică şi nejustificată de vreme ce deţinea informaţia că acestea aparţineau structurilor statului. O reacţie justificată, în calitate de agent de poliţie aparţinând structurii judiciare, în concordanţă cu statutul său ar fi fost ca în chiar momentul părăsirii Postului de Poliţie de către denunţătoare, să-şi anunţe superiorii, ori denunţul său a intervenit mult mai târziu şi într-o conjunctură critică ori, în atare condiţii, instanţa a concluzionat că a încercat să dea o altă turnură situaţiei ce se crease.

În urma analizei materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca cea arătată în actul de sesizare a instanţei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, instanţa a reţinut următoarele aspecte:

Inculpatul a demarat instrumentarea dosarului penal cu nr. 647/P/2010 de pe o poziţie ce poate fi bănuită de subiectivitate, întrucât unul dintre reclamanţi îi este cumătru, botezându-i una din fete, iar un alt petiţionar este rudă a intermediarului M.S., prietenă de familie.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului P.T. (f. 147 ds. u.p, f. 108 ds. fond), după ce inculpatul, verbal, i-a adus la cunoştinţă obiectul plângerii formulate împotriva sa, i-a precizat că fapta de a aduna semnături pentru obşte este caz penal, pedepsit cu închisoarea, atrăgându-i atenţia să-şi caute avocat, deoarece urmează să fie trimis în judecată. Ca urmare a menţiunilor realizate de agentul de poliţie, lui P.T. i s-a făcut rău, moment în care inculpatul a devenit mai blând, întrebându-l cu ce drept a strâns semnăturile respective. În acel moment erau audiaţi în dosar doar reclamanţii şi C.G., fără să existe probe care să susţină plângerea ori indiciile necesare începerii urmăririi penale faţă de cei cercetaţi.

De asemenea, aşa cum a precizat denunţătoarea, inculpatul C.M. a adoptat în privinţa sa o poziţie similară cu cea avută faţă de P.T. I-a indicat acesteia că are probe de vinovăţie, deşi acest aspect nu era real, că urmează să fie trasă la răspundere penală şi trimisă în judecată. Denunţătoarei i s-a făcut, de asemenea, rău, moment în care inculpatul s-a oferit să o "ajute" pentru rezolvarea situaţiei în care se afla.

S-a reţinut ca fiind cert faptul că inculpatul a avut o atitudine prin care i-a intimidat emoţional pe P.T. şi C.G., încercând să le creeze acestora convingerea că deţine probe de vinovăţie şi că urmează să fie trimişi în judecată pentru faptele reclamate, pedepsite cu închisoarea. Este de subliniat că funcţia de autoritate publică pe care o exercita în faţa celor două persoane audiate, agent de poliţie şi şef de post într-o comunitate relativ mică şi precizări de genul celor făcute de inculpat acestora - probe de vinovăţie, trimitere în judecată, avocat şi închisoare - au avut o rezonanţă deosebită, cu atât mai mult cu cât audierile s-au realizat în sediul poliţiei. Mai mult, persoanele audiate sunt oameni simpli, nefamiliarizaţi cu procedurile judiciare şi necunoscătore ale drepturilor procesual penale.

În aceste condiţii, inculpatul a exercitat o presiune emoţională asupra denunţătoarei şi a convins-o pe aceasta că poate instrumenta după cum doreşte cauza în care dacă nu este "ajutată" riscă să fie trimisă în judecată.

Starea emoţională în care s-a aflat în ziua audierii numita C.G., respectiv temerea că poate fi trimisă în judecată deşi nu este vinovată de comiterea infracţiunii reclamate, rezultă şi din faptul că, fiind audiată în cursul urmăririi penale efectuate în prezentul dosar penal, aceasta nu a putut preciza absolut nimic despre conţinutul declaraţiei scrise după dictarea poliţistului în ziua respectivă. Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţia dată de martorul I.P., conform căreia, după prima întâlnire cu agentul de poliţie, C.G. era panicată, fiindu-i frică că, dacă nu face rost de banii solicitaţi de inculpat în cel mai scurt timp, respectiv până la plecarea acestuia în concediu, dată până la care urma să fie finalizată ancheta, urma să fie trasă la răspundere penală pentru fapta reclamată.

Fiind întrebată în cursul urmăririi penale de ce a acceptat situaţia respectivă, C.G. a precizat că agentul de poliţie i-a precizat că are probe împotriva sa, moment în care s-a speriat foarte tare, deşi avea reprezentarea că este nevinovată. Inculpatul i-a creat convingerea că are întreaga autoritate pentru a soluţiona cauza după cum consideră de cuviinţă. Starea emoţională creată denunţătoarei de C.M. rezultă şi din modalitatea în care a acţionat aceasta, livrând toţi banii pe care îi avea în casă, după câteva ore de la solicitarea sumei, încercând să facă rost cât mai repede de cei 800 de RON lipsă.

Astfel, instanţa a reţinut că inculpatul, folosind autoritatea dată de funcţia deţinută şi metode de intimidare, i-a creat convingerea denunţătoarei că trebuie "ajutată" pentru ca acesta să nu fie trasă la răspundere penală şi că în schimbul acestui "serviciu" este necesar să plătească suma de 1.500 RON. Pe fondul acestei stări, inculpatul C.M. i-a solicitat suma menţionată, denunţătoarea acceptând plata şi livrând, în condiţiile stabilite de inculpat, într-o primă tranşă, suma de 700 RON.

Pretinderea sumei de 1.500 RON şi primirea celor 700 de RON, în scopul precizat, rezultă din procesele-verbale de transcriere a discuţiilor purtate de denunţătoare cu inculpatul în 29 iulie 2010 şi de C.G. cu M.S. în 09 august 2010, coroborate cu declaraţiile date de acestea din urmă, martorul I.P. şi din atitudinea adoptată de agentul de poliţie imediat după ce a aflat de livrarea celui de-al doilea plic, inclusiv prin încercarea de a o "denunţa" pe denunţătoare.

În data de 29 iulie 2010, cu un reportofon aflat într-un buzunar al poşetei, denunţătoarea s-a deplasat la postul de poliţie. Luând hotărârea denunţării comiterii faptei, timorată de autoritatea pe care inculpatul a încercat să o impună cu prilejul întâlnirii din luna iunie 2010, dar şi de faptul că avea asupra sa un aparat de înregistrat, C.G., persoană simplă şi emotivă, a purtat o discuţie cu C.M., căruia i s-a părut că ceva nu este în regulă, devenind bănuitor şi evitând, pe cât posibil, orice discuţie despre termenii înţelegerii. Mai mult, acesta a întrebat-o ce are în geantă şi i-a controlat conţinutul, fără să găsească reportofonul. Cu toate acestea, din conţinutul conversaţiei a rezultat că, fiind întrebat în mod direct dacă a luat ce i-a lăsat la numita M.S., precum şi de sumele de bani 700 RON (daţi) şi 800 RON (care mai trebuiau daţi), inculpatul, iniţial a precizat că nu poate discuta despre asemenea lucruri, după care, cerându-i-se să arate dacă livrarea celui de al doilea plic urma să fie realizată în aceeaşi modalitate ca prima dată sau personal, a răspuns denunţătoarei să facă precum doreşte. Agentul de poliţie a observat că persoana din faţa sa este stresată, precizându-i acest lucru, solicitându-i să stea liniştită, întrucât sunt oameni care fac lucruri teribile şi nu se consumă atât de mult. Arătând că totuşi ar putea face rost de bani, poate chiar în ziua respectivă, solicitându-i să precizeze cum să procedeze, inculpatul i-a spus denunţătoarei indiferent dacă poate sau nu, nu e nicio problemă şi i-a dat de înţeles că numai dacă ar avea ceva în plus (cu referire la bani), poate să respecte înţelegerea până la capăt. Spre finalul conversaţiei, agentul de poliţie a încercat să o liniştească din nou pe numita C.G. aflată pe tot parcursul conversaţiei într-o stare emoţională vădită.

Din conţinutul discuţiilor purtate de C.G. cu inculpatul C.M. (f. 23 - 26 ds. u.p.) a rezultat că, deşi denunţătoarea a menţionat sume de bani pe care le-a dat sau urmează să le dea, pentru a nu avea probleme cu dosarul penal în care este cercetată, inculpatul nu a fost consternat, nu a întrebat-o pe aceasta despre ce este vorba, aşa cum ar fi procedat o persoană care nu cunoştea termenii unei discuţii anterioare pe această temă şi nici nu a respins primirea celei de-a doua tranşe. Mai mult, acesta s-a asigurat că denunţătoarea nu are asupra sa vreun aparat de înregistrat, atitudine specifică unei persoane ce manifestă prudenţă pentru a nu fi descoperită.

În cadrul discuţiilor purtate de C.G. cu M.S. la data de 09 august 2010, aceasta din urmă a confirmat faptul că inculpatul a luat primul plic (după două sau trei zile de la livrarea acestuia) şi că agentul de poliţie trecuse cu câteva zile în urmă, întrebând dacă denunţătoarea îi mai lăsase încă un plic. De altfel, C.M. a confirmat că a ridicat de la M.S. primul plic, precizând însă că nu a aflat de la cine era şi că în interior nu se afla nimic. Inculpatul este evident nesincer, întrucât, aşa cum rezultă din transcrierea aceleiaşi discuţii, M.S. i-a precizat cine îi lăsase plicul.

De asemenea, atitudinea inculpatului după ce a aflat de livrarea celui de-al doilea plic cu bani a fost specifică unei persoane care acţionează pentru a nu fi prinsă, de altfel, acesta, în virtutea funcţiei îndeplinite, cunoscând modalitatea în care ar fi acţionat organele de anchetă pentru descoperirea comiterii faptei. Acesta nu a putut oferi o justificare plauzibilă pentru verificarea, prin metode care au ocolit procedurile normale, a celor două autoturisme, chiar imediat după ce a aflat de la C.G. de lăsarea plicului la M.S. Nu a putut justifica nici faptul că, aflând cui aparţin maşinile necunoscute şi fără să i se comunice că ar fi ceva în neregulă cu acestea, a încercat să oprească în forţă unul din autoturisme. Mai mult, nu a putut explica de ce a ales să o "denunţe" pe C.G., după o oră de la aflarea comiterii presupusei fapte şi mai ales după ce a cunoscut prezenţa echipei operative în zonă.

Prin cele întreprinse în intervalul orar 15:00 - 16:00 al zilei de 09 august 2010, inculpatul a acţionat ca o persoană care a pretins şi primit bani de la C.G., încercând să se asigure că poate lua cea de-a doua tranşă în siguranţă şi, ulterior, să devieze cursul anchetei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals material în înscrisurile oficiale, instanţa a reţinut următoarele aspecte:

Denunţătoarea C.G. a dat o declaraţie în faţa agentului de poliţie C.M., în dosarul penal cu nr. 647/P/2010 (nr. P/338714 la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini), ce apare consemnată personal de aceasta pe două pagini, la data de 27 iulie 2010, între orele 09:30 - 10:10.

Din analiza probatoriului cauzei, respectiv a declaraţiilor denunţătoarei C.G., a martorului I.P., a numitei M.S. şi a inculpatului, rezultă cu certitudine că data prezentării denunţătoarei la postul de poliţie şi audierea în calitate de făptuitoare în dosarul penal este situată în prima jumătate a lunii iunie, în jurul datei de 10 iunie 2010 şi nu la cea înscrisă de agentul de poliţie, respectiv 27 iulie 2010.

Astfel, numita C.G. a precizat că cel mai târziu la data de 15 iunie 2010, s-a prezentat în vederea audierii şi că după câteva zile agentul de poliţie, aşa cum îi precizase acesta, trebuia să plece în concediu de odihnă. Aşa cum rezultă din adresa cu nr. 103753/17 august 2010 (f. 105 ds.) a I.P.J. Suceava, inculpatul C.M. a efectuat concediul de odihnă în perioada 14.06 - 30.06.2010. Astfel, rezultă că cele două aspecte se coroborează, respectiv că declaraţia dată de C.G. este anterioară plecării poliţistului în concediu de odihnă, în data de 14 iunie 2010.

De asemenea, martorul I.P. a declarat că a fost sunat chiar în ziua respectivă de denunţătoare (după ce a părăsit postul de poliţie) şi a putut preciza că era 10 iunie 2010, întrucât se afla în mun. Suceava, unde a avut un termen de judecată într-o cauză civilă la Tribunalul Suceava.

Mai mult, se poate constata că pasta pixului cu care a fost completată data audierii denunţătoarei - 27 iulie 2010 - nu este de aceeaşi nuanţă cu restul rezoluţiei agentului de poliţie din partea superioară a declaraţiei - "dată în faţa mea, Postul de Poliţie Dorna Arini, agent şef principal C.M.".

Martora M.S. a menţionat că livrarea primului plic cu bani a fost cu aproximativ două luni în urmă - în prima jumătate a lunii iunie. La data de 09 august 2010, fiind audiat, C.M. a menţionat că a audiat-o pe C.G. în dosarul penal în care o cerceta pe aceasta cu mai mult de o lună în urmă - la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie şi nicidecum la finalul celei de a doua decade a acestei din urmă luni.

În cazul celorlalte trei persoane, fiind audiate, toate au precizat că datele audierii sunt cu siguranţă situate în prima jumătate a lunii iunie şi nu în iulie, aşa cum apar a fi acestea consemnate.

Cele patru declaraţii reprezintă înscrisuri oficiale, aparţinând unei instituţii publice şi reprezentând acte premergătoare urmăririi penale efectuate în dosarul penal cu nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi cu nr. P/338714 de înregistrare la Postul de Poliţie Dorna Arini.

Astfel, postdatarea celor patru declaraţii este de natură să producă consecinţe juridice prin aceea că atestă nereal că persoanele respective s-ar fi prezentat la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini, unde au dat declaraţii în faţa agentului de poliţie care efectua cercetări în cauză în alte zile (după câteva săptămâni) decât cele la care s-au efectuat actele procedurale.

Inculpatul C.M., prin apărător, a invocat excepţia nelegalei sesizări a instanţei, întrucât sesizarea instanţei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 262 alin. (1), art. 263 alin. (1) şi art. 264 C. proc. pen., sancţiunea fiind nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., astfel cum a detaliat prin concluziile depuse la dosar (f. 174 - 186 ds. fond). În esenţă, a arătat că mijloacele de probă care au stat la baza întocmirii actului de sesizare a instanţei au fost nelegal administrate şi pe cale de consecinţă, se impune în conformitate cu art. 332 alin. (2) C. proc. pen., desesizarea instanţei şi restituirea dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea refacerii urmăririi penale.

Inculpatul, prin apărător, a invocat că probele la care se referă actul de sesizare a instanţei nu sunt legal administrate, astfel că nu sunt respectate dispoziţiile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce atrage nulitatea absolută a rechizitoriului potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Mai precis, inculpatul a arătat că înregistrarea convorbirii purtate de denunţătoarea C.G. cu inculpatul s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi prin urmare, conţinutul convorbirii, transcris prin procesul-verbal din data de 02 august 2010, nu ar putea fi folosit ca mijloc de probă în procesul penal.

Faţă de cele invocate, instanţa a reţinut că potrivit art. 91⁶ alin. (2) C. proc. pen., înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

Instanţa a considerat că raţiunea acestei reglementări urmăreşte să valorifice toate probele ce pot servi la aflarea adevărului, dispoziţiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale.

S-a reţinut că în derularea unui proces penal, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, chiar învinuiţii ori inculpaţii sau alte persoane, în exercitarea drepturilor lor procesuale, pot prezenta, personal sau prin apărător, înregistrări sau filmări - realizate personal sau de către alte persoane, care să ofere elemente de fapt (probe) care contribuie la stabilirea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Aceste mijloace se prezintă ulterior organului judiciar care instrumentează cauza, iar acesta, examinându-le, în condiţiile art. 91⁶ alin. (2) C. proc. pen., apreciind asupra concludenţei şi utilităţii lor, admite sau respinge motivat utilizarea lor în procesul penal.

În speţă, prin Rezoluţia nr. 269/P/2010 dată la 02 august 2010, procurorul de caz a procedat conform dispoziţiilor legale precizate, admiţând ca mijloc de probă înregistrarea audio realizată de numita C.G. şi pusă la dispoziţia organului judiciar pe suport CD-R, aceasta privind convorbiri sau discuţii purtate cu inculpatul şi conţinând date care interesează cauza, constituind astfel o probă concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Inculpatul a invocat faptul că autorizaţia în baza căreia s-a efectuat interceptarea convorbirilor purtate de denunţătoarea C.G. şi numita M.S. a fost nelegal obţinută şi ca urmare, procesul-verbal de redare a respectivei convorbiri nu poate fi acceptat ca mijloc de probă legal administrat. Inculpatul a arătat că autorizaţia a avut un obiect precis şi bine stabilit, ce viza doar înregistrarea momentului când inculpatul ar fi primit plicul de la numita M.S., ori în baza acesteia s-a efectuat înregistrarea unei convorbiri purtate între denunţătoarea C.G. şi numita M.S.

Faţă de cele invocate, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Pregătirea sau săvârşirea infracţiunilor presupune derularea unor activităţi care, în multe cazuri, se petrec în clandestinitate, într-o manieră care să fie ferită de posibilitatea de a ajunge la cunoştinţa unor eventuali martori şi cu atât mai puţin la cunoştinţa organelor abilitate de lege cu ocrotirea valorilor sociale a căror atingere se doreşte a se realiza de către persoanele care desfăşoară activităţile ilicite.

Atunci când organele abilitate de lege sunt încunoştinţate despre împrejurarea că urmează a se comite o infracţiune, se impune surprinderea manifestărilor infracţionale chiar în momentul derulării efective a acestora, ceea ce presupune înregistrarea, filmarea ori fotografierea respectivelor manifestări de către organele însărcinate de lege, cum ar fi organizarea şi realizarea flagrantului în cazul infracţiunilor de corupţie.

Înregistrarea convorbirii purtate la data de 09 august 2010 de denunţătoarea C.G. cu numita M.S., s-a făcut în baza autorizaţiei nr. 729/I/04 august 2010 emise în mod legal de Tribunalul Suceava pentru perioada 04 august - 13 august 2010 şi având ca obiect înregistrarea convorbirilor telefonice şi comunicărilor (SMS) efectuate de la posturile telefonice cu numerele (...) aparţinând lui C.M. şi M.S. Prin urmare, instanţa a reţinut că această probă a fost legal administrată şi nu a înlăturat-o.

În speţă, instanţa a reţinut că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 569/P/2010 din data de 20 august 2010 cuprinde toate elementele prevăzute de art. 326 C. proc. pen., iar sesizarea instanţei nu s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 262 alin. (1), art. 263 alin. (1) şi art. 164 C. proc. pen., astfel că a respins excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, invocată de inculpat, prin apărător, ca nefondată.

Inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., arătând în esenţă, că în cauză este vorba de o serie de declaraţii ale persoanelor sub semnătură privată şi nu de declaraţii luate pe formulare cu regim special, aşa cum s-a instituit prin normele legale. A mai arătat că pentru comiterea infracţiunii de "fals material în înscrisuri oficiale", persoana care comite falsul respectiv, trebuie să-l şi utilizeze ori să-l încredinţeze altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, ceea ce în speţă nu există.

Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, prin prisma motivelor invocate, instanţa a constatat că aceasta este nefondată din următoarele considerente:

Potrivit art. 288 alin. (1) C. pen. "falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani. Conform alin. (2) din acelaşi text de lege, "falsul prevăzut în alineatul precedent săvârşit de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani".

Potrivit art. 150 alin. (2) C. pen., "înscris oficial este orice înscris ce emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi".

Declaraţiile olografe ale numiţilor G.A. (f. 64 ds. u.p.), M.D.Ş. (f. 65 ds. u.p.), C.G. (f. 62 ds. u.p.) şi P.T. (f. 63 ds. u.p.), reprezintă înscrisuri oficiale, întrucât aparţin unei instituţii publice şi reprezintă acte premergătoare urmăririi penale efectuate în dosarul penal nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi cu nr. de înregistrare P/338714 la Postul de Poliţie Dorna Arini.

Astfel, postdatarea celor patru declaraţii de către inculpatul C.M. este de natură să producă consecinţe juridice prin aceea că atestă nereal că persoanele sus-menţionate s-ar fi prezentat la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini, unde au dat declaraţii în faţa agentului de poliţie care efectua cercetări în cauză, în alte zile (după câteva săptămâni) decât cele la care s-au efectuat actele procedurale.

În raport de cele reţinute, tribunalul a respins cererea formulată de inculpatul C.M., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., ca nefondată.

În raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa a constatat următoarele:

În drept, fapta inculpatului C.M. constând în aceea că, în calitatea de agent principal de poliţie în structura poliţiei judiciare şi şef de post la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini, în luna iunie 2010 (cel mai probabil în data de 10 iunie 2010), i-a pretins denunţătoarei C.G. suma de 1.500 RON, din care a primit 700 RON într-un plic lăsat la locuinţa numitei M.S., pentru a soluţiona favorabil dosarul penal cu nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, în care aceasta era cercetată pentru comiterea infracţiunii de fals prev. de art. 290 C.p., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită" prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel parchetul şi inculpatul.

Reprezentanta parchetului a susţinut în totalitate motivele depuse în scris la dosarul cauzei şi arătate în partea introductivă a prezentei decizii.

Inculpatul a criticat hotărârea atacată pentru motivele reţinute în partea introductivă a hotărârii apelate. În plus, prin concluziile scrise, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, motivat de faptul că nu au fost respectate principiile generale ale judecăţii (instanţa nu a adus la cunoştinţa inculpatului acuzaţiile în şedinţă publică, omiţând a da citire actului de sesizare şi a explica acestuia în ce constă învinuirea, aspect ce a condus la o încălcare a dreptului la apărare) şi tribunalul nu s-a pronunţat pe cererea de restituire a sumei de 700 RON formulată de C.G. şi cu privire la excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare. A mai susţinut că sentinţa atacată nu reprezintă altceva decât un copy-paste a motivelor din rechizitoriul întocmit, aspect ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii şi în consecinţă s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin Decizia penală nr. 12 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava , secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi inculpatul C.M., împotriva Sentinţei penale nr. 209 din 27 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 10787/86/2010.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În temeiul dispoziţiilor art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.M. durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 09 august 2010 şi până la data de 27 august 2010 (în loc de 24 octombrie 2010).

În temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 700 RON (în loc de 800 RON) ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a decide astfel, s-au reţinut, în esenţă că susţinerile inculpatului, potrivit cărora hotărârea atacată nu este motivată, ci cuprinde doar o redare integrală a rechizitoriului sunt neîntemeiate, acestea fiind contrazise de expunerea considerentelor amplu redate în hotărârea atacată, fiind respectate dispoziţiile art. 356 C. proc. pen.

Cu privire la critica vizând nepronunţarea primei instanţe asupra cererii de restituire a sumei de 700 RON, instanţa de apel a reţinut că deşi denunţătoarea C.G. a solicitat restituirea sumei (fila 24 ds. fond), instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, însă, având în vedere faptul că inculpatul nu a declarat apel, suma menţionată trebuie confiscată.

S-a mai reţinut că nu se poate vorbi nici de o încălcare a dreptului la apărare, aşa cum a susţinut inculpatul, având în vedere că acestuia i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, asistat fiind de apărător ales, putând cu această ocazie propune orice alte probe pe care le-ar fi considerat necesare pentru justa soluţionare a cauzei. De asemenea, inculpatul a avut posibilitatea să îşi formuleze, pe tot parcursul cercetării judecătoreşti, apărările pe care le considera necesare. Judecata s-a desfăşurat cu acesta în stare de libertate, al având acces la toate actele şi lucrările dosarului în care cazul în care ar fi dorit să-l studieze.

De asemenea, a mai reţinut că la data de 27 octombrie 2010, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului, în şedinţă publică, faptele care formează obiectul cauzei şi încadrarea juridică a acestora, precum şi dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Inculpatul a precizat că a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, însă nu şi de conţinutul rechizitoriului, după care prima instanţă a procedat conform dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen. Chiar dacă prima instanţă nu a procedat la o citire sau o prezentare succintă a actului de sesizare a instanţei, în sensul art. 322 C. proc. pen., se poate vorbi cel mult de o nulitate relativă care nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege şi care nu se regăseşte în cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 379 pct. 2 lit. b C. proc. pen.

Cu privire la nepronunţarea de către prima instanţa asupra excepţiei nulităţii absolute a actului de sesizare, s-a reţinut că acest aspect nu este de natură a atrage desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul disp. art. 379 pct. 2 lit. b C. proc. pen. În acest sens, s-a reţinut că existenţa unei nulităţi absolute poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal şi nu poate fi acoperită în niciun mod, astfel că această excepţie poate fi analizată şi în cadrul procesual al judecării apelului, fără a necesita o desfiinţare a hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la această excepţie, instanţa de apel a constatat că prima instanţă s-a pronunţat, prin sentinţa atacată, cu privire la excepţia nelegalei sesizări a instanţei, pe care motivat a respins-o.

Curtea a reţinut că la termenul din data de 27 octombrie 2010, inculpatul a solicitat instanţei a se constata nulitatea absolută a actului de sesizare şi restituirea cauzei la procuror faţă de lipsa urmăririi penale. Acesta a susţinut că în cauză s-au efectuat doar acte premergătoare în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1), (2) C. pen., pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale prin Ordonanţa din 19 august 2010. A mai invocat că declaraţiile de martori au fost luate de un organ care, în opinia sa, nu avea competenţa necesară efectuării unor astfel de acte.

Curtea de reţinut că prima instanţă a respins, la data de 03 noiembrie 2010, excepţia invocată, cu motivarea că nu sunt respectate cerinţele prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul a invocat că s-au efectuat doar acte premergătoare în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1), (2) C. pen. pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale prin Ordonanţa din 19 august 2010, aspect ce ar echivala cu o lipsă a urmăririi penale în ceea ce priveşte această infracţiune şi cu o nelegală sesizare a instanţei, care atrage incidenţa disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că în art. 238 C. proc. pen., legiuitorul vorbeşte de extinderea cercetărilor penale, însă în realitate se referă la o extindere a procesului penal. Extinderea poate fi dispusă de procuror prin ordonanţă, atunci când din cuprinsul actelor de urmărire penală rezultă date privind săvârşirea a noi fapte de către acelaşi inculpat ori participarea la fapta săvârşită de inculpat a altor persoane sau a noi acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi fapte ori săvârşirea de către oricare alte persoane a unor fapte în legătură cu fapta pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut că procurorul a dispus extinderea urmăririi penale pentru noua infracţiune, având în vedere dispoziţiile mai sus menţionate. Prin Rezoluţia din data de 19 august 2010 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de această infracţiune, deşi aceasta nu se mai impunea, avându-se în vedere dispoziţiile legale de mai sus. În acest sens, s-a reţinut că declaraţiile martorilor anterior menţionaţi nu pot fi privite ca acte premergătoare, contrar susţinerilor inculpatului. S-a reţinut că într-adevăr extinderea cercetărilor s-a făcut după luarea acestor depoziţii, însă trebuie avut în vedere că ele au fost date în cadrul unui dosar penal în care urmărirea penală a fost începută anterior, chiar dacă faţă de altă infracţiune, şi ca urmare a celor relatate de martori s-a procedat în consecinţă. Chiar în cazul în care organul de urmărire penală procedează la luarea de declaraţii de martori, iar ulterior dispune începerea urmăririi penale, fără luarea unor noi depoziţii, nu se poate vorbi de o nulitate absolută a urmăririi penale sau de incidenţa dispoziţiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., pentru a se proceda în sensul celor solicitate de către inculpat.

S-a mai reţinut că susţinerea potrivit căreia declaraţiile de martori au fost luate de un organ necompetent efectuării unor astfel de acte procedurale, este neîntemeiată având în vedere că prin ordonanţa de delegare din data de 17 august 2010 (fila 59 u.p.), comisarul M. M. a fost delegat în vederea audierii, în calitate de martor, a numiţilor P.T., G. D., M.D., Ş.G. în legătură cu perioada în care au fost audiaţi în dosarul penal 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Cu privire la starea de fapt, instanţa de apel şi-a însuşit considerentele hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.M.M. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 10, 18 şi 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, inculpatul a învederat că la data de 16 ianuarie 2013, instanţa de apel a respins cererea de administrare a probatoriilor solicitată de apărătorul inculpatului, probe care, în opinia inculpatului, erau necesare soluţionării cauzei pentru dovedirea nevinovăţiei sale. A mai arătat inculpatul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la solicitarea apărării privind efectuarea unei expertize criminalistice care să concluzioneze asupra caracterului de originalitate a suporţilor tip CD cât şi autenticităţii convorbirilor fixate pe aceşti suporţi de natură electronică.

A mai susţinut că la dosarul cauzei nu există probe directe care să-l incrimineze pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, ci, dimpotrivă, întreaga probaţiune este constituită din probe indirecte. A contestat legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio, în special înregistrarea ambientală efectuată de către denunţătoarea C.G.. A arătat că instanţa de fond trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 96¹ C. proc. pen. şi să înlăture aceste convorbiri ambientale, susţinând că martora denunţătoare a fost iniţiată de organele judiciare cum să procedeze la înregistrare şi cum să folosească aparatura tehnică pentru înregistrarea convorbirilor.

În continuare, a susţinut că referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, ambele hotărâri pronunţate în cauză nu au fost motivate, în sensul că nu s-au relevat consecinţele juridice ale săvârşirii faptei de postdatare a înscrisurilor (respectiv a plângerilor), arătând totodată că nu există elementul material al laturii obiective pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen., în formă continuată.

A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel susţinând că au fost încălcate dispoziţiile legale privind necesitatea administrării de probe.

A solicitat, în subsidiar, achitarea sa pentru săvârşirea ambelor infracţiuni respectiv pentru infracţiunea de luare de mită, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi fals în înscrisuri oficiale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate de inculpat, dar şi din oficiu, cauza, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.

Critica formulată de recurentul inculpat C.M.M. referitoare la faptul că instanţele nu au motivat aspectele vizând consecinţele juridice ale săvârşirii faptei de postdatare a înscrisurilor (respectiv a plângerilor), critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., nu poate fi examinată întrucât aceasta nu a fost invocată în termenul legal prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Sancţiunea nerespectării condiţiilor prevăzute în alin. (1) şi (2), este aceea că instanţa examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Cum, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate exercita propriul examen judiciar cu privire la aspectul invocat, întrucât acest motiv de recurs nu a fost formulat în termenul legal şi nici nu poate fi examinat din oficiu.

De asemenea, critica formulată de recurentul inculpat C.M.C. circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., este neîntemeiată.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanţă a trecut la dezbateri numai după ce a constatat că nu mai există alte cereri în probaţiune, în mod similar procedând şi instanţa de prim control judiciar.

În aceste condiţii, susţinerea din motivele de recurs, cu trimitere la cazul de casare analizat, în sensul că prima instanţă ar fi dispus condamnarea inculpatului în lipsa unei cercetări judecătoreşti complete, fără a se pronunţa asupra încuviinţării sau respingerii probelor solicitate, iar instanţa de apel ar fi respins nemotivat cererile de probatorii formulate de inculpat este neîntemeiată.

Din actele dosarului, respectiv: Încheierea din 04 iulie 2012, Încheierea din 12 septembrie 2012, Procesul-verbal din 10 octombrie 2012, Încheierea din 10 octombrie 2012, nota telefonică aflată la fila 122 dosar apel, Încheierea din 14 noiembrie 2012, notele scrise aflate la filele 138 - 145 dosar apel, redarea scrisă a convorbirilor telefonice (filele 157 - 173), Încheierea din 16 ianuarie 2013, rezultă modalitatea în care instanţa de prim control judiciar a dispus asupra probatoriilor solicitate, respingerea motivată a cererilor de probatorii, fiind redată în considerentele încheierilor menţionate. Aşadar, instanţa s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate în cauză motivând corespunzător dispoziţia de admitere sau de respingere a acestora.

În ceea ce priveşte critica inculpatului circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu este întemeiată.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că pentru a fi în prezenţa acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecinţa greşitei reţineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi comisă. Această contrarietate evidentă şi esenţială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanţa l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. pen., acesta din urmă necăzând sub incidenţa cazului de casare analizat. Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greşită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existenţă sau inexistenţă o afirmă în mod eronat instanţa de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitatea de controversă.

Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Înalta Curte constată că recurentul inculpat nu a indicat mijlocul de probă reflectat inexact în hotărârile atacate, ci a criticat fie insuficienţa probelor cu relevanţă în stabilirea vinovăţiei, fie modalitatea în care instanţele de fond şi de apel au interpretat acest probatoriu, aspecte care nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în limitele cazului de casare invocat.

Este cu valoare de principiu că aprecierea probelor, într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective în cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. 2 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită ci aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor celor administrate, în scopul aflării adevărului.

În sensul celor menţionate, Înalta Curte constată că instanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză şi, pe cale de consecinţă, o corespunzătoare motivare a hotărârii, motivare pe care instanţa de apel a însuşit-o cu completările înserate în considerentele deciziei atacate.

În virtutea acestor dispoziţii, o infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza penală.

Astfel, s-a reţinut în mod corect că în cursul lunii iunie 2010, denunţătoarea C.G. a fost chemată la Postul de Poliţie Dorna Arini pentru a fi audiată în dosarul nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, dosar care s-a întocmit ca urmare a plângerii formulate de numiţii M.D., Ş.G. şi G.A. împotriva numiţilor P.T. şi C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., constând în aceea că au falsificat un tabel care atesta convocarea unei adunări generale a Obştii Gura Negrii. Recurentul inculpat i-a adus la cunoştinţă denunţătoarei obiectul acestui dosar, precizându-i că urmează să fie trasă la răspundere penală. În acel moment denunţătoarei i s-a făcut rău, împrejurare în care inculpatul i-a spus că o poate ajuta pentru a nu fi trimisă în judecată, în schimbul unei sume de bani.

Denunţătoarea a acceptat să îi plătească acestuia suma de 1.500 RON fiind convinsă că inculpatul are autoritatea pentru a soluţiona respectivul dosar, în sensul de a nu fi trimisă în judecată. Având în vedere cuantumul solicitat şi posibilităţile sale materiale, denunţătoarea a ajuns la o înţelegere cu inculpatul, în sensul achitării acestei sume în două tranşe, situaţie cu care apelantul a fost de acord. În condiţiile date, cei doi au stabilit ca prima tranşă, în cuantum de 700 RON, să fie lăsată într-un plic la domiciliul martorei M.S., urmând ca diferenţa să fie lăsată la aceeaşi locaţie, înainte de plecarea inculpatului în concediu. Imediat după părăsirea Postului de Poliţie Dorna Arini, C.G. l-a sunat pe martorul I.P., aducându-i la cunoştinţa acestuia faptul că împotriva sa s-a formulat o plângere penală. În continuare, aceasta s-a deplasat la domiciliu, a luat suma de 700 RON pe care i-a pus într-un plic pe care l-a lăsat la locuinţa martorei M.S., fără a-i comunica ce conţine acesta. Acest plic a fost ridicat de către inculpat.

În declaraţia în cursul urmăririi penale (fila 155 - 159 u.p.), inculpatul a arătat că nu ştie de la cine era acel plic şi că în interior nu se afla nimic. Or, această susţinere este infirmată de declaraţia martorei M.S. care i-a adus la cunoştinţă numele persoanei care a lăsat plicul, aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond.

De altfel, în faţa primei instanţe, inculpatul a revenit asupra celor declarate, susţinând că, în momentul în care a ridicat plicul, s-a gândit că s-ar putea afla anumite acte despre care denunţătoare afirmase că le-ar deţine.

Denunţătoarea, în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, a recunoscut că a afirmat că deţine acte, însă tot aceasta a precizat că înscrisurile au fost depuse la poliţie în cursul aceleiaşi săptămâni. Având în vedere atribuţiile pe care le îndeplinea la acea dată, inculpatul nu a putut explica de ce a acceptat primirea unor documente care priveau un dosar penal în curs de cercetare.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 21:00, martorul I.P. a sunat-o pe denunţătoare. Din depoziţia acestuia, reiese că denunţătoarea era speriată de cele întâmplate, ea relatându-i cu lux de amănunte cele petrecute la postul de poliţie, inclusiv aspectele legate de predarea sumelor de bani. Deşi nu i s-a solicitat în mod expres un împrumut, martorul a înţeles că denunţătoarea dorea să o împrumute cu diferenţa de 800 RON, sumă pe care nu o avea. În acel moment, martorul a încercat să o convingă să îl denunţe pe inculpat.

A urmat o perioadă de timp, aproximativ o săptămână, în care denunţătoarea nu a mai purtat discuţii cu inculpatul relativ la înţelegerea ce a avut loc între ei. În schimb, la finalul acestei perioade, s-a întâlnit cu martora M.S. care i-a confirmat faptul că inculpatul a ridicat plicul. În acest moment, denunţătoarea i-a spus martorei că în acel plic se afla o sumă de bani în schimbul căreia inculpatul urma a-i soluţiona favorabil un dosar penal în care este cercetată. Martora i-a comunicat că nu doreşte să ştie amănunte legat de această înţelegere.

În perioada 14.06 - 30.06.2010, inculpatul a fost în concediu de odihnă.

Denunţătoarea a luat hotărârea denunţării faptei, astfel încât, la data de 29 iulie 2010, având asupra sa un reportofon, s-a întâlnit cu inculpatul la postul de poliţie, unde au purtat o discuţie legată de plata restului de bani şi de finalizarea anchetei, discuţie ce a fost înregistrată.

Inculpatul a devenit suspicios faţă de atitudinea denunţătoarei care era stresată, însă din conţinutul convorbirilor rezultă fără echivoc că a ridicat prima tranşă de bani de la martora M.S.

Astfel, la un moment dat, C.G. îi spune inculpatului "Eu v-am dat alea 7 milioane şi trebuie să vă mai dau opt. Şi am zis aşa ... Mi-a venit băiatul din Suedia ... (neinteligibil) ... şi are nişte bani şi vrea să-i schimbe. Şi după aia ce fac? Să-i las la tanti Sofica sau să vi-i aduc dumneavoastră?"

În cazul în care inculpatul nu ar fi primit prima tranşă de bani, reacţia acestuia ar fi fost alta, având în vedere calitatea sa de la acea dată. Or, profitând de autoritatea conferită de lege, nu a respins primirea celei de-a doua tranşe (la întrebarea denunţătoarei "Să las aia la doamna Sofica, cum aţi spus şi cu cealaltă", inculpatul îi răspunde "Cum doriţi").

Cu privire la verificarea denunţătoarei de către inculpat relativ la existenţa vreunui aparat de înregistrat, Curtea nu va proceda la o înlăturare a celor reţinute în acest sens de prima instanţă, cum a solicita apelantul, având în vedere declaraţia acesteia dată în faţa instanţei de apel.

Din convorbirea purtată între denunţătoare şi martora M.S. la data de 09 august 2010, rezultă că inculpatul a ridicat primul plic după două - trei zile de la data când a fost lăsat. Înregistrarea convorbirii purtate s-a făcut în baza autorizaţiei nr. 729/I din 04 august 2010, emise în mod legal de Tribunalul Suceava pentru perioada 04 august - 13 august 2010, şi având ca obiect înregistrarea convorbirilor telefonice şi comunicărilor (SMS) efectuate de la posturile telefonice indicate ca aparţinând lui C.M. şi M.S.

În aceeaşi zi, denunţătoarea a mers la locuinţa martorei M.S. unde i-a înmânat, într-un plic sigilat, suma de 800 RON pentru inculpat, cea din urmă urmând a-l suna pe acesta.

Imediat după ce C.G. a plecat, martora M.S. l-a apelat pe inculpat pe unul din cele două numere de telefon ale poliţistului pe care le deţinea în agendă. Întrucât nu a reuşit să ia legătura cu agentul de poliţie, în jurul orelor 13:34, l-a sunat de pe telefonul fix la Postul de Poliţie Dorna Arini, discutând cu agentul J.I.F., întrucât inculpatul nu se afla în acel moment în sediu.

În jurul orei 14:50, denunţătoarea s-a deplasat la Postul de Poliţie Dorna Arini unde l-a găsit pe inculpat şi i-a comunicat că i-a lăsat la M.S. ce conveniseră.

La scurt timp după plecarea denunţătoarei din sediul postului de poliţie, inculpatul a plecat în patrulare pentru a verifica zonele de interes, în care puteau fi plasate echipajele echipei operative, în cazul în care C.G. ar fi realizat sesizarea organelor penale. Astfel, acesta a remarcat prezenţa unui autoturism necunoscut în zona postului de poliţie şi a sunat la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Suceava, destinat realizării verificărilor pe linia comiterii contravenţiilor şi infracţiunilor prev. de O.U.G. nr. 195/2002. În jurul orei 15:00, inculpatul, după ce şi-a declinat identitatea şi fără a preciza motivul, i-a solicitat martorului B.E. să verifice numărul de înmatriculare a autoturismului observat, aflând că aparţine Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

Inculpatul C.M. a plecat în patrulare pe traseul unde ar fi putut fi plasate autoturismele echipei operative, iar în momentul în care acesta a trecut pe lângă maşina în care se aflau membrii echipei operative, s-a uitat insistent. După observarea şi celui de al doilea autoturism, a făcut verificări şi cu privire la acesta, aflând că maşina aparţine tot Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

În jurul orei 15:50, s-a luat hotărârea efectuării percheziţiei la locuinţa intermediarului M.S., pentru depistarea plicului cu bani lăsat de denunţătoare, motiv pentru care toţi membrii echipei operative s-au deplasat înspre casa acesteia. A fost găsit plicul cu bani lăsat de denunţătoare, iar în interior a fost găsită suma de 800 RON pusă la dispoziţia ei de către organele de anchetă.

Inculpatul a fost audiat în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa primei instanţe, în declaraţia sa arătând că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de luare de mită. Cu privire la cea de a doua infracţiune, inculpatul a recunoscut că a omis să treacă data pe declaraţiile luate la momentul în care a făcut audierile martorilor G.A., M.D.Ş., C.G. şi P.T., apoi, aproape de finalizarea dosarului, a realizat că declaraţiile nu sunt datate, motiv pentru care a trecut datele pe care le avea înscrise în agenda sa de lucru.

Faptul că între martorul I.P. şi denunţătoare au existat unele relaţii, nu poate conduce în mod automat la concluzia că cele reclamate nu corespund realităţii. Depoziţia martorului susţine situaţia de fapt prezentată de numita C.G., însă faptul că inculpatul a pretins o sumă de bani este dovedit şi cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv prin depoziţiile martorilor şi procesele verbale de redare a convorbirilor.

Declaraţia martorului Marcoci, confirmă unele aspecte prezentate în denunţ de către C.G. şi infirmă unele apărări ale inculpatului.

În ceea ce priveşte înregistrarea discuţiei ce a avut loc în biroul inculpatului, acesta a susţinut că starea de fapt la care se referea a suportat modificări esenţiale din punct de vedere al aprecierii legalităţii şi a veridicităţii. Susţinerea că această înregistrare s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, în lipsa autorizaţiei obligatorie pentru această procedură, reportofonul fiind înmânat denunţătoarei de către organele de anchetă. În încercarea de a se dovedi că această înregistrare a fost făcută de părţi şi permisă de textul legal este nefondată.

Dispoziţiile art. 91 ind. 6 alin. (2) C. proc. pen., prevăd că înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii, nefiind necesară obţinerea unei autorizări în prealabil.

Într-adevăr, reportofonul folosit de denunţătoare i-a fost înmânat acesteia de organele de anchetă, însă acest aspect nu schimbă caracterul înregistrărilor efectuate, nici chiar în condiţiile în care în cuprinsul lor se poate sesiza o intervenţie a organelor care oferă denunţătoarei instrucţiuni de folosire.

Relevanţa discuţiilor purtate între inculpat şi denunţătoare la data de 29 iulie 2010, a fost motivată în stabilirea stării de fapt, din conţinutul convorbirilor rezultând fără echivoc că inculpatul a ridicat prima tranşă de bani de la martora M.S.

De altfel, în faţa primei instanţe, inculpatul a recunoscut că a avut o discuţie cu denunţătoarea la data de 29 iulie 2010, în biroul lui. A precizat că numita C.G. era speriată, timorată, palidă, şi tremura, spunându-i că i-a lăsat un plic la numita M.S., fără să-i indice ce anume conţinea plicul respectiv. Dat fiind faptul că numita C.G. îi mai lăsase un plic la numita M.S. cu două luni înainte, i-a spus să meargă la domiciliul său, să-şi vadă de drum şi i-a atras atenţia să nu îi mai lase plicuri aiurea prin sat.

La termenul din data de 10 octombrie 2012, s-a procedat la audierea CD-ului original reprezentând înregistrarea purtată între inculpat şi denunţătoare la data sus-menţionată şi nu s-au formulat obiecţiuni cu privire la conţinutul procesului-verbal de redare a convorbirii de la filele 23 - 26 urmărire penală.

Din conţinutul procesului verbal încheiat cu această ocazie, rezultă că, iniţial, inculpatul şi-a recunoscut vocea, pentru ca imediat să revină, fără a oferi vreo explicaţie, afirmând că această convorbire nu a avut loc şi că este vorba de o înscenare în baza căreia a fost trimis în judecată.

Este de observat că la ultimul termen de judecată, în faţa instanţei de fond inculpatul a depus la dosar o transcriere a acestei înregistrării, făcută personal, care însă nu conţine elemente de natură a modifica cele rezultate din transcrierile realizate de organele de cercetare.

Instanţa la acea dată a procedat la audierea unei convorbiri ambientale purtată între denunţătoare şi inculpat, ulterior, la un an de la denunţ, însă, în mod corect s-a apreciat că aceasta nu este concludentă şi nu este de natură a schimba starea de fapt stabilită în rechizitoriu.

Aspectele conţinute în cuprinsul procesului verbal de redare a înregistrării (fila 23 u.p.) se referă la faptul că înregistrarea nu conţine, anterior orei menţionate, alte discuţii purtate între inculpat şi denunţătoare.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte constată că fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului, constând în aceea că în luna iunie a pretins numitei C.G. suma de 1.500 RON, din care a primit 700 RON, pentru a soluţiona favorabil un dosar penal în care aceasta era cercetată, există şi a fost comisă cu vinovăţie.

În condiţiile arătate, nu există temeiuri pentru a dispune achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. a C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, astfel cum acesta a solicitat.

Cu privire la fapta inculpatului, care în calitate de agent principal de poliţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iulie 2010, a consemnat necorespunzător realităţii că G.A., M.D.Ş., C.G. şi P.T. s-au prezentat la Postul de Poliţie al comunei Dorna Arini unde au dat declaraţii în calitate de reclamanţi, respectiv persoane reclamate în dosarul penal nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei (nr. P/338714 al Postului de Poliţie Dorna Arini), în realitate, persoanele menţionate dând declaraţiile respective în prima jumătate a lunii iunie 2010, cel mai târziu până în data de 14 iunie 2010, inclusiv, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "fals material în înscrisuri oficiale", prev. de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Susţinerea inculpatului potrivit căreia atâta timp cât conţinutul declaraţiilor este unul real, menţiunile inculpatului realizate pe declaraţiile martorilor (care sunt acte premergătoare), nu sunt de natură a produce efecte juridice, astfel încât soluţia de condamnare pentru această infracţiune este una nelegală, este neîntemeiată.

Declaraţiile olografe ale persoanelor menţionate reprezintă înscrisuri oficiale, având în vedere dispoziţiile art. 150 alin. (2) C. pen., ele aparţinând unei instituţii publice şi reprezintă acte premergătoare urmăririi penale efectuate în dosarul penal nr. 647/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Contrar susţinerilor inculpatului, postdatarea celor patru declaraţii, chiar în condiţiile în care conţinutul lor corespunde celor relatate, este de natură să producă consecinţe juridice, în sensul constatării în mod nereal că acele persoane au fost prezente la acea dată la postul de poliţie Dorna Arini. Chiar dacă e vorba de acte premergătoare, nu se pune problema puterii probatorii a acestora în procesul penal, ci de posibilitatea folosirii acestor menţiuni nereale în alte situaţii. Având în vedere caracterul acestor declaraţii, respectiv acela de înscrisuri oficiale, ele fac dovada celor acolo inserate până la înscrierea lor în fals.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele speciale de pedeapsă, respectiv de la 3 la 15 ani, gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, urmarea produsă, împrejurarea în care inculpatul a acţionat (extrem de laborios: stârnind mai întâi denunţătoarei o stare de frică, ameninţând-o voalat cu urmări penale grave în dosarul penal pe care îl instrumenta; banii pe care urma să îi primească printr-un intermediar, faptul că acesta era permanent preocupat de verificarea în baze de date a poliţiei a maşinilor ce se aflau pe raza comunei şi care i se păreau suspecte de a avea înăuntru lucrători anticorupţie, sentimentul său de îngrijorare în momentul în care denunţătoarea l-a căutat la sediul poliţiei, de a nu avea asupra sa vreun echipament de înregistrare a convorbirilor), precum şi persoana acestuia, care ocupa o funcţie publică ce presupunea desfăşurarea de activităţi de poliţie judiciară şi implicit cunoştea foarte bine consecinţele acţiunilor sale.

Individualizarea sancţiunii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.

Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Astfel s-a ţinut seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi elementele care caracterizează persoana inculpatului.

Ori, în speţă, având în vedere că prin înscrisurile depuse la dosar şi martorii audiaţi în circumstanţiere, inculpatul a făcut dovada unei bune conduite înainte de săvârşirea infracţiunii, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a C. pen. raportat la art. 76 lit. c C. pen.

În considerarea acestor criterii, instanţa a apreciat că scopul pedepsei penale, prevăzută de art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatului şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3076/2013. Penal. Abuz în serviciu contra...		ICCJ. Decizia nr. 3090/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3079/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs