ICCJ. Decizia nr. 310/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 310/2013

Dosar nr. 130/1/2013

Şedinţa publică din 21 martie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 ianuarie 2013, petentul S.O. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 125/828/2011 al Judecătoriei Topoloveni.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în această cauză s-au mai formulat două cereri de strămutare care au fost respinse, apreciind că este suficientă dovada existenţei unor dubii cu privire la imparţialitatea judecătorilor, aceasta fiind reflectată şi în conţinutul informaţiilor necesare soluţionării cauzei, aflate la dosar, când pentru prima dată Tribunalul Argeş concluzionează în mod favorabil.

În susţinerea cererii a arătat că instanţa care soluţionează cauza a cărei strămutare o solicită a dispus condamnarea sa în urmă cu 2 ani, hotărâre care a rămas definitivă ulterior. Între acea infracţiune şi infracţiunea care face obiectul prezentei judecăţi există o legătură, după cum arată şi parchetul. Magistratul care instrumentează această cauză este o persoană care s-a aflat în raporturi de subordonare cu procurorul care a dispus trimiterea sa în judecată.

Nu în ultimul rând a arătat că instanţa de judecată, fără a extinde cercetările ori procesul penal, a propus obiective la expertiza ce urma să se efectueze în cauză care nu au nici o legătură cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de strămutare şi judecarea cauzei la oricare altă instanţă pe care o va stabili înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cuprinsul informaţiilor comunicate de Tribunalul Argeş se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat şi motivele cererii de strămutare, apreciindu-se că deşi la nivelul Judecătoriei Topoloveni există premisele unei juste soluţionări a cauzei, pentru a înlătura orice suspiciune asupra modului de soluţionare a cauzei şi pentru a nu plana nici o bănuială asupra înfăptuirii actului de justiţie, se consideră că în beneficiul părţilor şi al justiţiei în sine este de preferat strămutarea cauzei.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare şi cu informaţiile comunicate, Înalta Curte va admite cererea, având în vedere considerentele care urmează:

Deşi nu s-au identificat indicii că judecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 125/828/2011 al Judecătoriei Topoloveni nu s-ar realiza în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate, totuşi, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni şi în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte va admite cererea de strămutare şi va dispune strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Curtea de Argeş, menţinând actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite cererea formulată de petentul S.O. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 125/828/2011 al Judecătoriei Topoloveni.

Strămută judecarea cauzei la Judecătoria Curtea de Argeş.

Menţine actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat cauza.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 310/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond