ICCJ. Decizia nr. 311/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 311/2013
Dosar nr. 146/1/2013
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 ianuarie 2013, petentul J.H. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3112/268/2012 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la o altă instanţă egală în grad.
În motivarea cererii, petentul a susţinut că în cauza de faţă, calitatea părţilor implicate, precum şi împrejurările pricinii sunt de natură a justifica suspiciunea cu privire la imparţialitatea judecătorilor instanţei.
Astfel, cu privire la calitatea părţilor implicate în cauză, a arătat că numitul M.B.C., care deşi iniţial a fost învinuit în dosar, ulterior a dobândit calitatea de martor şi este fratele avocatei M.M.M., avocată ce îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe raza circumscripţiei Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, şi datorită influenţelor exercitate a fost absolvit de orice răspundere.
De asemenea, ceilalţi participanţi în procesul penal provin din familii originare din Odorheiu Secuiesc, înstărite şi care exercită influenţe asupra autorităţilor judiciare din acest oraş.
A mai arătat că la nivelul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc nu ar putea fi asigurată nici imparţialitatea magistraţilor şi nici premisa unui proces echitabil.
În cuprinsul informaţiilor comunicate de Tribunalul Harghita se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat şi motivele cererii de strămutare, apreciindu-se că nu există indicii cu privire la imparţialitatea judecătorilor şi judecarea în continuare a cauzei la Judecătoria Odorheiu Secuiesc nu ar încălca nici un drept al petentului.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare şi cu informaţiile comunicate, Înalta Curte va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează:
Potrivit art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţi judiciari sau grefierii instanţei.
În speţă, se constată că motivele invocate de petent nu se confirmă şi prin urmare, neexistând motive legale şi temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului, cererea urmează a fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul J.H. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3112/268/2012 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 906/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 21/2013. Penal → |
---|