ICCJ. Decizia nr. 3279/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3279/2013
Dosar nr. 1368/89/2013
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 29 mai 2013, Tribunalul Vaslui, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, după cum urmează:
- pentru inculpatul S.C.C. din infrac ţiunea „omor deosebit de grav” prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de „omor deosebit de grav” prevăzută art. 174, 176 lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- pentru inculpatul S.A. din infrac ţiunea „omor deosebit de grav” prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracţiunea „omor deosebit de grav” prevăzută art. 174, 176 lit. a) şi d) C. pen. şi infracţiunea „tâlhărie” prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.;
A condamnat pe inculpatul S.C.C. , aflat în prezent în Penitenciarul Iaşi, recidivist, la următoarele pedepse:
- 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii „omor deosebit de grav” prevăzută de art. 174, 176 lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „violare de domiciliu” prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
În temeiul dispoziţiilor art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 394 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului S.C.C. prin sentinţa nr. 1739/2010 a Judecătoriei Vaslui, rest pe care îl contopeşte cu fiecare din pedepsele sus stabilite, obţinându-se pedepse rezultante de 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani şi 10 ani închisoare;
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. a contopit cele două pedepse rezultante în pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani, pe care a sporit-o cu 5 ani închisoare.
Total pedeaps ă de executat pentru inculpatul S.C.C.: 30 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
Pe durata execut ării pedepsei a interzis inculpatului S.C.C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.C.C. şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 2012 la zi.
A condamnat pe inculpatul S.A., aflat în prezent în Penitenciarul Iaşi, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:
- 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii „omor deosebit de grav” prevăzută art. 174, 176 lit. a) şi d) C. pen.;
- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „violare de domiciliu” prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.;
- 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infrac ţiunii „tentativă de viol” prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.;
- 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „tâlhărie” prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.;
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. a contopit pedepsele sus stabilite în pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani, pe care a sporit-o cu 5 ani închisoare.
Total pedeaps ă de executat pentru inculpatul S.A.: 30 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
Pe durata execut ării pedepsei a interzis inculpatului S.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.A. şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 2012 la zi.
În temeiul disp. art. 14, 346 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă N.L.D., domiciliată în comuna B., judeţul Vaslui şi a obligat pe inculpaţi în solidar să-i achite acesteia suma de 10.000 RON cu titlul de daune materiale.
A dispus conservarea plicului num ărul X şi a coletelor nr. A, B şi C înregistrate în registrul de corpuri delicte al instanţei.
În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la fiecare inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. A informat pe inculpatul S.C.C. şi pe inculpatul S.A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
Pentru a se pronun ţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 17 noiembrie 2012, inculpaţii S.C.C. şi S.A. au intrat tară drept în curtea victimei M.A. în vârstă de 84 ani şi, după ce au pătruns în casa acesteia i-au aplicat lovituri cu pumni, au călcat-o în picioare, au lovit-o cu un scaun, cu o sticlă, iar inculpatul S.A. a încercat să întreţină relaţii sexuale cu victima. După ce au epuizat agresiunile, inculpaţii au părăsit casa, dar mai înainte de aceasta, inculpatul S.A. a sustras un fişic de bani găsit în aşternuturile răscolite, fără a-i spune celuilalt inculpat, victima decedată fiind descoperită dimineaţa de o vecină.
Situa ţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de sesizare; procesul-verbal de cercetare la fa ţa locului şi planşa foto anexă; rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite de I.N.M.L. „M.M.” pentru cei doi inculpaţi; declaraţiile martorilor L.L., C.V., S.G., C.D., G.L., B.A., procesele-verbale de reconstituire şi planşele foto anexă; procesele-verbale de examinare criminalistică a inculpaţilor şi planşele foto anexă; procesul-verbal de redare integrală a convorbirilor interceptate în baza ordonanţei provizorii dată de procuror în data de 19 noiembrie 2012, confirmată de instanţă prin încheierea din 22 noiembrie 2012; declaraţia părţii civile; procesul-verbal încheiat de I.P.J. Constanţa, Serviciul Investigaţii Criminale cu ocazia prinderii inculpaţilor, precum şi declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel la şi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 134/2013 din 23 iulie 2013 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.C.C. şi S.A., deţinuţi în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 120 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vaslui, menţinând starea de arest a inculpaţilor şi deducând din pedepsele aplicate acestora perioada arestării preventive şi după data de 29 mai 2013, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs inculpaţii S.C.C. şi S.A. însă astăzi, în şedinţa publică, au arătat că înţeleg să le retragă .
Cum potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., p ână la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, urmează a se lua act de manifestarea de voinţă a recurenţilor S.C.C. şi S.A.
Onorariul cuvenit ap ărătorilor desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpaţii S.C.C. şi S.A. împotriva deciziei penale nr. 134/2013 din 23 iulie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 175 RON, reprezentând onorariile pentru apărători desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3271/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3286/2013. Penal → |
---|