ICCJ. Decizia nr. 3214/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3214/2013
Dosar nr. 793/36/2013
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123/P din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Biroul de Investigaţii Preliminare de pe lângă Curtea de Apel din Padova, Italia din 23 aprilie 2007, în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006, privind persoana solicitată I.C., cetăţean român, cu antecedente penale.
A fost respinsă cererea de predare a persoanei solicitate I.C. în vederea executării pedepsei aplicate în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006.
În baza art. 134 din Legea nr. 302/2004, în referire la art. 137 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută pe cale incidentală hotărârea pronunţată de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006 privind pe persoana solicitată I.C., prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 13 ani şi 7 luni şi a amenzii de 12.000 euro, pedepse reduse de Tribunalul din Padova la data de 21 decembrie 2006, conform Legii „iertării” nr. 241/2006, la 10 ani şi 7 luni închisoare şi la amenda de 2.000 euro, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă calificată de omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale în complicitate, exploatare calificată a prostituţiei, exploatarea prostituţiei cu minori, prevăzute de art. 56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 şi 4 C. pen. italian, art. 110, art. 61 C. pen. italian, art. 4L110/75, art. 3 şi 4n.7L75/58 şi art. 600 bis C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin infracţiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. a), b) C. pen., uzul de armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004 şi trafic de persoane şi proxenetism, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.
S-a dispus că pedeapsa de 10 ani şi 7 luni închisoare şi amenda de 2.000 euro se execută într-un loc de detenţie din România, executare ce se realizează potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. român.
S-a dedus perioada reţinerii şi a arestării persoanei solicitate I.C., de la 12 septembrie 2013, la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării sentinţei, dispoziţie executorie, urmând ca soluţia să fie comunicată autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 RON, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul traducătorului autorizat s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea traducătorului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 23 aprilie 2007, s-a emis mandatul european de arestare de către Biroul de Investigaţii Preliminare de pe lângă Curtea de Apel Padova cu privire la persoana solicitată I.C.
Mandatul european de arestare s-a emis în baza şi pentru punerea în executare a hotărârii pronunţate de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006.
S-a reţinut că, prin hotărârile menţionate, persoana solicitată I.C. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 13 ani şi 7 luni închisoare şi la plata amenzii de 12.000 euro pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă calificată de omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale în complicitate, exploatare calificată a prostituţiei, exploatarea prostituţiei cu minori, prevăzută de art. 56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 şi 4 C. pen. italian, art. 110, art. 61 C. pen. italian, art. 4Ll 10/75, art. 3 şi 4n.7L75/58 şi art. 600 bis C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin infracţiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. a), b) C. pen., uzul de armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004 şi trafic de persoane şi proxenetism, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.
La data de 21 decembrie 2006, Tribunalul din Padova, în baza Legii nr. 241/2006, a redus cuantumul pedepsei închisorii cu 3 ani şi cel al amenzii cu 10.000 euro, rămânând astfel de executat pedeapsa de 10 ani şi 7 luni închisoare şi amenda de 2.000 euro.
Fiind audiată, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predare, că recunoaşte faptele pentru care a fost condamnată de autorităţile italiene şi că doreşte să execute pedeapsa în România.
Şi prin apărătorul desemnat din oficiu, persoana solicitată a cerut instanţei recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006, într-un loc de detenţie din România.
Analizând cererile formulate, curtea de apel le-a apreciat ca fiind întemeiate, având în vedere că persoana solicitată este cetăţean român, locuieşte în România şi doreşte să execute pedeapsa aplicată de Tribunalul Padova, Italia, definitivă, într-un loc de detenţie din România.
Pentru respectarea dreptului la viaţa de familie al persoanei solicitate, ţinând seama că familia sa se află în România, ţine legătura cu acesta, îi poate acorda sprijinul material şi moral pe perioada executării pedepsei, s-a apreciat că se impune executarea pedepsei de 10 ani şi 7 luni închisoare în România, o măsură contrară fiind disproporţionată în raport de dreptul la viaţă privată şi de familie.
De asemenea, au fost avute în vedere şi posibilităţile sporite de inserţie socială a persoanei solicitate după executarea pedepsei.
Drept urmare, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Biroul de Investigaţii Preliminare de pe lângă Curtea de Apel din Padova, Italia din 23 aprilie 2007, în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006, privind persoana solicitată I.C. şi a fost respinsă cererea de predare a persoanei solicitate.
În aceste condiţii, s-a procedat la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare a persoanei solicitate I.C., în temeiul art. 134 din Legea nr. 302/2004, în referire la art. 137 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
S-a reţinut că, potrivit art. 131 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă: România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte; a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994; nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun; respectă ordinea publică a statului român; hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române; nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România; nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.
Reţinând că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile mai sus menţionate, instanţa de fond a recunoscut pe cale incidentală hotărârea pronunţată de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006, privind pe persoana solicitată I.C., prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 13 ani şi 7 luni şi a amenzii de 12.000 euro, pedepse reduse de Tribunalul din Padova la data de 21 decembrie 2006, conform Legii „iertării” nr. 241/2006, la 10 ani şi 7 luni închisoare şi la amenda de 2.000 euro, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă calificată de omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale în complicitate, exploatare calificată a prostituţiei, exploatarea prostituţiei cu minori, prevăzută de art. 56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 şi 4 C. pen. italian, art. 110, art. 61 C. pen. italian, art. 4L110/75, art. 3 şi 4n.7L75/58 şi art. 600 bis C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin infracţiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. a), b) C. pen., uzul de armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004 şi trafic de persoane şi proxenetism, prev. de disp. art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.
În ceea ce priveşte solicitarea parchetului de completare cu pedepse accesorii a hotărârii definitive pronunţate de instanţele italiene, prin care persoana solicitată I.C. a fost condamnată pentru infracţiuni care sunt incriminate şi de legea română, curtea de apel a apreciat că cererea nu este întemeiată, în raport de faptul că, în cauză, nu este vorba de o adaptare a unei hotărâri străine, ci de recunoaşterea „in integrum”, ceea ce nu lasă loc interpretării, câtă vreme legislaţia naţională în materie nu cuprinde dispoziţii exprese în acest sens.
De altfel, s-a avut în vedere că, prin hotărârea recunoscută, persoanei solicitate i s-a aplicat de către autorităţile judiciare italiene, pedeapsa accesorie de interdicţie permanentă în birourile publice de tutelă şi curatelă, în raport de natura şi gravitatea faptelor comise.
Ca atare, s-a stabilit că pedeapsa de 10 ani şi 7 luni închisoare va fi executată într-un loc de detenţie în România, executare ce se va realiza potrivit C. proc. pen. român, inclusiv cu privire la pedeapsa de 2.000 euro.
Ca o consecinţă a admiterii cererilor formulate de persoana solicitată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării sentinţei, dispoziţie care este executorie şi s-a dedus perioada reţinerii şi a arestării persoanei solicitate I.C., de la 12 septembrie 2013, la zi.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, solicitând admiterea căii de atac, casarea, în parte, a hotărârii atacate şi, în rejudecare, recunoaşterea suplimentară a pedepselor accesorii şi complementare conţinute de hotărârea străină privind pe persoana solicitată I.C.
Calea de atac a fost fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul intimatului persoană solicitată şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
În cauză, deşi a optat pentru continuarea executării în România a pedepsei aplicate condamnatului I.C. prin hotărârea pronunţată de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006, Curtea de Apel Constanţa a nesocotit cerinţele prevăzute de art. 158 din actul normativ menţionat, în sensul că nu a respectat felul pedepselor stabilite de instanţa străină, pronunţând, astfel, o hotărâre contrară legii.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, intimatul persoană solicitată I.C. a fost condamnat prin hotărârea pronunţată de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneţia prin sentinţa pronunţată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006, la pedeapsa închisorii de 13 ani şi 7 luni şi a amenzii de 12.000 euro, pedepse reduse de Tribunalul din Padova la data de 21 decembrie 2006, conform Legii „iertării” nr. 241/2006, la 10 ani şi 7 luni închisoare şi la amenda de 2.000 euro, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă calificată de omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale în complicitate, exploatare calificată a prostituţiei, exploatarea prostituţiei cu minori, prevăzută de art. 56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 şi 4 C. pen. italian, art. 110, art. 61 C. pen. italian, art. 4L110/75, art. 3 şi 4n.7L75/58 şi art. 600 bis C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin infracţiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. a), b) C. pen., uzul de armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004 şi trafic de persoane şi proxenetism, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.
Totodată, prin hotărârea recunoscută, intimatului persoană solicitată i s-a aplicat de către autorităţile judiciare italiene pedeapsa accesorie privind interdicţia permenentă de la funcţiile publice şi interdicţia permanentă în birourile de tutelă şi curatelă (în legislaţia italiană nefăcându-se distincţie între pedepsele accesorii şi cele complementare), în raport de natura şi gravitatea faptelor comise, pedeapsă compatibilă cu legislaţia română, găsindu-şi corespondent în prevederile art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
Ca atare, se constată că, în mod greşit, instanţa de fond, atunci când a recunoscut pe cale incidentală hotărârea străină şi a dispus ca pedeapsa de 10 ani şi 7 luni închisoare şi amenda de 2.000 euro să se execute într-un loc de detenţie din România, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. român, nu a avut în vedere şi pedeapsa accesorie, respectiv pe cea complementară, deşi la dosarul cauzei existau date cu privire la faptul că autoritatea judiciară italiană a aplicat şi astfel de pedepse, în acest context nefiind respectate dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte argumentul primei instanţe, în sensul că, în cauză, nu este vorba de o adaptare a unei hotărâri străine, ci de recunoaşterea „in integrum”, ceea ce nu lasă loc de interpretare, câtă vreme legislaţia naţională în materie nu cuprinde dispoziţii exprese în acest sens, Înalta Curte apreciază că acesta nu este întemeiat, având în vedere existenţa prevederilor art. 132 din Legea nr. 302/2004.
Astfel, cu referire la acest aspect, se reţine că Legea nr. 302/2004 nu instituie vreo interdicţie în ceea ce priveşte recunoaşterea pedepselor din hotărârile pronunţate de instanţele străine, similare în conţinut cu pedepsele accesorii şi complementare reglementate de C. pen. român, făcându-se referire, în mod generic, la pedepse, singura obligaţie instituită instanţelor, în cazul conversiunii condamnării, fiind aceea de a adapta pedeapsa, în situaţia în care felul sau durata acesteia sunt incompatibile cu legislaţia română.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că există temei legal pentru recunoaşterea, alături de pedeapsa principală, a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe parcursul executării pedepsei şi a celei complementare prevăzute de aceleaşi dispoziţii anterior menţionate, pe o durată de 10 ani, ţinând seama de interdicţiile impuse intimatului persoană solicitată de autorităţile judiciare italiene, dar şi de dispoziţiile art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, va casa, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, în baza art. 71 C. pen., va interzice intimatului persoană solicitată I.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
Totodată, în baza art. 65 C. pen., va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 123/P din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe persoana solicitată I.C.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 71 C. pen. interzice intimatului persoană solicitată I.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. interzice intimatului condamnat persoană transferabilă exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3212/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3239/2013. Penal → |
|---|
