ICCJ. Decizia nr. 3329/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞIJUSTITIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3329/2013
Dosar nr.604/57/2012
Şedinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- P.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. şi
- D.C.G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat Ia art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen.
S-a susţinut în actul de sesizare că inculpatul P.M., ofiţer de poliţie judiciar, în perioada iulie-august 2009 a pretins şi a primit prin intermediul inculpatului D.C.G. de la denunţătorul S.M. suma de 500 euro cu scopul de a interveni prin intermediari la procurorul care supraveghea cercetările din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălişte pentru a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care numitul S.A.I. era cercetat.
În ce-l priveşte pe inculpatul D.C.G., ofiţer de poliţie judiciară, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul P.M. să primească de Ia denunţător suma de 500 de euro în scopul arătat.
La termenul de judecată din 11 octombrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul P.M. a declarat că recunoaşte acuzaţiile aduse prin actul de sesizare şi a solicitat judecarea sa în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Prin sentinţa penală nr. 131 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia în Dosarul nr. 947/57/2012 inculpatul P.M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările prezentului dosar Curtea a reţinut următoarele: lnculpatul D.C.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului D.C.G. că în mod repetat, personal şi telefonic, la solicitarea lui P.M., a contactat-o pe denunţătoarea S.M. pentru a-i fi remisă suma de 500 euro, inculpatul cunoscând destinaţia sumei de bani.
Inculpatul D.C.G., personal a preluat de la domiciliul denunţătoarei plicul cu suma de 500 euro pe care a dus-o lui P.M., iar în zilele următoare remiterii sumei de bani s-ar fi întâlnit cu denunţătoarea S.M. şi. i-a spus acesteia că a dat degeaba banii lui P.M.
Ulterior, dintr-o discuţie purtată de inculpat cu denunţătoarea, discuţie care a fost înregistrată ambiental a reieşit că acesta cunoştea motivul pentru care banii au fost remişi prin intermediul său lui P.M.
Această stare de fapt a fost considerată dovedită cu declaraţiile numitului G.L., declaraţia numitului B.M., denunţul numitei S.M., procesele-verbale de redare a interceptărilor comunicărilor ambientale, fotocopia actelor Dosarului nr. 370/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălişte, fotocopia actelor Dosarului nr. 643/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălişte, declaraţiile denunţătoarei S.M., dovada de ridicare de la denunţătorul S.M. a unor înscrisuri împreună cu înscrisurile aferente, dovada de ridicare de la denunţătorul S.M. a sumei de 500 RON şi a unei cărţi de vizită, planşe fotografice cu privire la suma de 500 RON şi cartea de vizită, dovada de restituire către denunţătorul S.M. a sumei de 500 RON, declaraţia martorului S.A.I., declaraţia martorului S.M.A., declaraţia martorului G.L., declaraţiile martorului P.A.C., declaraţia martorului T.A., declaraţiile martorului S.A.S., declaraţiile martorului V.I., adresa din 18 mai 2012 emisă de către Banca A., Agenţia Sebeş împreună cu înscrisuri aferente de unde reiese că la data de 26 august 2009, martorul S.A.I. a ridicat de la bancomat suma de 2.000 RON ceea ce a confirmat declaraţia acestuia şi a denunţătorului S.M. potrivit cărora în ziua remiterii sumei de bani aceştia au fost ridicaţi de la bancomat.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii: G.L., S.M.A., S.M., P.M., B.M., P.A.C., T.A., S.A.S. şi V.I. Având în vedere imposibilitatea audierii martorului S.A.I., conform art. 327 alin. (2) C. proc. pen., s-a dat citire declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale. De asemenea a fost audiat şi inculpatul D.C.G.
Pe baza probaţiunii administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 21 iulie 2009 numitul T.S. a formulat o plângere penală în care a susţinut că în data de 30 mai 2009 a încredinţat autoturismul martorului S.A.I. iar acesta a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului, arătând că refuză să îi înapoieze actele maşinii.
În baza acestei plângeri a fost înregistrat Dosarul penal 370/P/2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte. După înregistrarea dosarului P.M., care avea calitatea de şef al Poliţiei oraşului Miercurea Sibiului, I-a repartizat spre soluţionare numitului S.A.S.
În acest context P.M. a luat legătura cu mătuşa numitului S.A.I., denunţătoarea S.M. căreia i-a adus la cunoştinţă că în schimbul sumei de 500 euro, prin intermediul judecătorului V. de la Judecătoria Sălişte, va lua legătura cu procurorul care supraveghează cercetările din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălişte pentru a obţine o soluţie favorabilă în dosar în sensul că nepotul ei nu va răspunde penal şi nu va fi obligat la plata despăgubirilor.
Denunţătoarea a fost de acord cu solicitarea de remitere a sumei de bani în schimbul traficării influenţei şi a transmis nepotului său S.A.I. preţul traficării influenţei.
Pentru a nu fi surprins în timpul primirii sumei de bani P.M. a solicitat inculpatului D.C.G., subordonat al său, să primească banii de la denunţători şi să-l remită. La data de 27 august 2009 inculpatul D.C.G. a primit la domiciliul denunţătoarei, de la aceasta, suma de 500 de euro pe care a remis-o apoi lui P.M.
În declaraţiile date inculpatul D.C.G. a recunoscut, că la cererea lui P.M. s-a dus la domiciliul denunţătoarei S.M. de unde a luat suma de 500 euro pe care a dus-o Iui P.M. Inculpatul a susţinut că a făcut acest lucru urmare a ordinului primit de Ia superiorul său, P.M., şi că nu şi-a permis să-l întrebe pe acesta care este motivul pentru care denunţătoarea îi remite această sumă de bani.
După câteva zile inculpatul a susţinut că a auzit în cadrul poliţiei discuţii referitoare la faptul că P.M. a solicitat suma de 500 euro de la denunţătoare cu scopul de a-l exonera de răspundere penală pe martorul S.A.I. şi că aceasta era destinaţia sumei de bani pe care el a dus-o lui P.M.
Inculpatul a mai susţinut că I-a întrebat pe P.M. dacă cele discutate sunt reale, dar acesta i-a spus că nu este adevărat. Având propriile suspiciuni inculpatul a afirmat că a făcut cercetări, în sensul că a întrebat-o pe denunţătoare care a fost destinaţia sumei de bani pe care a primit-o şi a dus-o lui P.M., denunţătoarea confirmând cele discutate, respectiv că banii au fost costul traficării de influenţă de către P.M.
Inculpatul D.C.G., deşi a aflat că suma de bani pe care a luat-o de la denunţătoare şi a dus-o lui P.M. reprezenta costul traficării influenţei de către acesta din urmă a solicitat-o pentru a-l ajuta să scape de răspundere pe S.A.I., nu a sesizat organele judiciare, deşi şi-a dat seama că P.M. a săvârşit o faptă penală de corupţie.
Starea de fapt reţinută a fost dovedită prin coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu declaraţiile denunţătoarei S.M. din care a rezultat că aceasta, atunci când a dat cei 500 euro inculpatului, nu i-a comunicat acestuia destinaţia sumei şi înţelegerea cu P.M. Martora a mai arătat că după declanşarea cercetărilor, la solicitarea organelor de urmărire penală, l-a căutat pe inculpatul D.C.G. şi a discutat cu acesta, dar din discuţia purtată nu a rezultat că inculpatul a cunoscut destinaţia banilor.
În speţă au mai fost audiaţi martorii G.L., agent de poliţie, care a arătat că a auzit zvonuri despre banii primiţi de P.M. prin intermediul inculpatului D.C.G.; a verificat aceste zvonuri împreună cu martora T.A. discutând cu denunţătoarea şi că aceasta a confirmat aceste zvonuri; martorul a arătat că nu ştie dacă inculpatul D.C.G. a avut cunoştinţă despre destinaţia sumei de bani şi nici denunţătoarea nu i-a spus acest lucru.
Din declaraţia martorei S.M.A., cumnata denunţătoarei, a rezultat starea de fapt reţinută şi că P.M. a avut o înţelegere cu denunţătoarea, că acesta a primit suma de bani prin intermediul inculpatului D.C.G. dar nu cunoaşte dacă inculpatul a ştiut despre înţelegere şi destinaţia banilor.
Declaraţia martorului G.L. a fost confirmată de martora T.A.
Au mai fost audiaţi martorii B.M., P.A.C., S.A.S. şi V.I., toţi colegi de serviciu cu inculpatul D.C.G., care cu toţii au relatat că au auzit despre faptul că P.M. a solicitat şi primit prin intermediul inculpatului D.C.G. suma de 500 euro de la denunţătoarea S.M. pentru a ajuta la rezolvarea favorabilă a unui dosar în care se afla implicat nepotul denunţătoarei, dar nici unul din martori nu a afirmat că ar fi aflat sau ar fi ştiut că inculpatul D.C.G. a cunoscut înţelegerea dintre P.M. şi denunţătoare sau că acesta ar fi cunoscut destinaţia sumei de bani. Cu toţii au afirmat însă în mod cert că inculpatul D.C.G. a aflat cele petrecute după săvârşirea faptei.
În prezentul dosar a fost audiat în calitate de martor şi P.M. Declaraţia acestuia a fost evazivă, martorul susţinând chiar şi că nu cunoaşte nimic despre banii primiţi, cu toate că a fost condamnat definitiv pentru fapta sa, prevalându-se şi de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. Martorul a mai susţinut că nu îşi aduce aminte să fi discutat cu inculpatul D.C.G. referitor la remiterea vreunui plic de la denunţătoarea S.M. Afirmaţiile martorului, s-au apreciat a fi evident nesincere astfel că instanţa nu Ie-a reţinut.
Audiat în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul D.C.G., a relatat că a fost trimis de către şeful său P.M. la denunţătoare pentru a lua suma de 500 euro. Inculpatul a susţinut că a luat de la denunţătore suma de bani de la denunţătoare şi a dus-o şefului său şi că nu a întrebat-o pe denunţătoare care este destinaţia sumei de bani şi nici aceasta nu i-a spus. Ulterior, din discuţiile purtate în sediul poliţiei de către colegi, a aflat adevărata destinaţie a sumei de bani şi a verificat acest fapt discutând cu denunţătoarea care i-a confirmat că a dat banii lui P.M. pentru a-şi ajuta nepotul. Inculpatul a susţinut că i-a fost teamă să spună cuiva despre cele petrecute deoarece P.M. avea un comportament dictatorial şi în plus ar fi fost supus oprobiului şefilor dacă ar fi denunţat că şeful său a săvârşit o faptă de corupţie.
Urmare a probatoriului administrat, la termenul din 19 februarie 2013 reprezentantul D.N.A. a solicitat schimbarea; încadrării juridice a faptei săvârşite de către inculpatul D.C.G. din infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat Ia art. 257 C. proc. pen., art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen., instanţa punând în discuţia părţilor această solicitare.
Examinând întreg probatoriul administrat în cauză instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de către inculpat, astfel cum a fost solicitată de procuror.
Astfel, din probe a rezultat că inculpatul D.C.G. a primit de la denunţătoarea S.M. un plic cu suma de 500 euro, pe care I-a dus la P.M. Ulterior a aflat că această sumă de bani reprezintă costul traficării de influenţă de către P.M. pentru a ajuta un nepot al denunţătoarei să scape de răspunderea penală şi civilă ca urmare a săvârşirii unei fapte penale. Cu toate acestea, de teamă a susţinut inculpatul, deşi a făcut propriile investigaţii şi a aflat că faptele sunt reale, nu a denunţat fapta superiorilor săi organelor competente, deşi avea această obligaţie.
Încadrarea juridică dată iniţial faptei săvârşite de inculpat, s-a apreciat că nu este susţinută de către probele administrate. Deşi inculpatul I-a ajutat pe P.M. să obţină de la denunţătoare suma de 500 euro ca şi plată a traficării influenţei de către acesta, nu s-a dovedit că inculpatul D.C.G. a cunoscut scopul şi destinaţia sumei de bani, astfel că sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.
S-a reţinut că, fapta inculpatului D.C.G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, faptă prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen.
Astfel, inculpatul D.C.G., în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, are calitatea cerută de lege, fiind subiect activ. Elementele constitutive ale infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare sunt întrunite atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.
Astfel, inculpatul D.C.G. a avut cunoştinţă despre fapta de corupţie în legătură cu serviciul săvârşită de şeful său, P.M., dar a omis să sesizeze organele judiciare despre această faptă penală. Inculpatul a săvârşit fapta cu vinovăţie, cunoscând obligaţia pe care o avea, dar cu toate acestea efectuând doar propriile verificări, fără a denunţa fapta penală săvârşită.
Faţă de acestea instanţa în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.C.G. din infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. proc. pen., art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 41 C. proc. pen., Curtea a rămas competentă în a judeca cauza, chiar dacă s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat.
Inculpatul D.C.G. a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, arătând că nu a avut curaj să sesizeze faptele superiorului său de teama consecinţelor pe care le-ar fi putut suporta dacă s-ar fi aflat că şi-ar fi denunţat propriu şef. Inculpatul a mai arătat că P.M. avea un comportament dictatorial, că a solicitat în mai multe rânduri transferul la altă unitate de poliţie dar că acesta nu i s-a aprobat.
Sub aspectul sancţiunii, instanţa a apreciat ca împrejurările în care a fost săvârşită fapta, persoana inculpatului şi atitudinea sa faţă de faptă, aceasta nu prezintă pericolul social a unei infracţiuni.
Felul în care a fost săvârşită fapta de către inculpat şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită au relevat lipsa de experienţă a acestuia, grefată pe teama faţă de superiori şi neconştientizarea gravităţii faptelor de corupţie săvârşite de persoane care aveau ca atribuţii de serviciu descoperirea unor astfel de fapte şi instrumentarea cauzelor penale având acest obiect.
Având în vedere persoana inculpatului, comportarea sa bună anterioară şi faptul că nu a mai fost implicat în săvârşirea unor asemenea fapte, nemaifiind cercetat nici disciplinar pentru săvârşirea unor abateri în legătura cu serviciul, faptul că este tânăr şi lipsit de experienţă, motivaţia săvârşirii faptei fiind aceea că i-a fost teamă să denunţe un superior că a săvârşit o faptă penală, Curtea a apreciat că aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru reeducarea inculpatului, fiind în acelaşi timp un puternic avertisment pentru acesta ca pe viitor să-şi schimbe comportamentul.
Faţă de cele expuse, Curtea, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpatul D.C.G. din infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, referitor la art. 257 C. pen. în infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen.
În baza art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul D.C.G.
În baza art. 91 C. pen. s-a aplicat inculpatului D.C.G. sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.C.G. să plătească statului suma de 1.675 RON cu titlu de cheltuieli judiciare la urmărire penală şi fond.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 75 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Sentinţa a fost recurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, s-a solicitat, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă situată în limitele speciale prevăzute de lege, cu executarea în condiţiile art. 861 C. pen.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art 181 C. pen., prevăd următoarele:
„Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91”.
Gradul de pericol social al faptei derivă atât din conţinutul său, din complexul elementelor sale şi a tuturor trăsăturilor caracteristice, relevat de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, cât şi din aspecte şi împrejurări extrinseci faptei şi condiţiile ei de săvârşire.
Se reţine că art. 181 alin. (2) C. pen. enumera următoarele criterii pentru stabilirea, în concret, a pericolului social, respectiv: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana şi conduita făptuitorului.
Analizând condiţiile şi împrejurările în care a fost comisă fapta, rezultă că aceasta s-a datorat lipsei de experienţă a inculpatului, grefată pe teama faţă de superiori şi neconştientizarea gravităţii faptelor de corupţie săvârşite de persoane care aveau ca atribuţii de serviciu descoperirea unor astfel de fapte şi instrumentarea cauzelor penale având acest obiect, şi având în vedere şi comportarea anterioară bună a inculpatului, faptul că nu a mai fost implicat în săvârşirea unor asemenea fapte, este tânăr şi lipsit de experienţă, Înalta Curte apreciază în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 181 C. pen.
Prin urmare, Înalta Curte constată că fapta comisă de inculpatul D.C.G., comisă prin aceea că, la data de 27 august 2009, după ce a primit de la denunţătoarea S.M. un plic cu suma de 500 euro, pe care l-a remis inculpatului P.M., ulterior aflând că această sumă de bani reprezenta costul traficării de influenţă de către P.M. pentru a ajuta un nepot al denunţătoarei să scape de răspunderea penală şi civilă ca urmare a săvârşirii unei fapte penale, de teamă; nu a denunţat fapta superiorului său organelor competente, deşi avea această obligaţie, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, în consecinţă, că nu se impune tragerea sa la răspundere penală şi condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executare în condiţiile art. 861 C. pen.
Menţinerea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON dispusă de instanţa de fond este suficientă pentru reeducarea inculpatului, fiind în acelaşi timp un puternic avertisment pentru acesta ca pe viitor să-şi schimbe comportamentul.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia împotriva sentinţei penale nr. 27 din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat D.C.G.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia împotriva sentinţei penale nr. 27 din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat D.C.G.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3327/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 3330/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
