ICCJ. Decizia nr. 3330/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3330 /20 13
Dosar nr. 1014/2/2013
Şedinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123 din 21 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bucureşti.
A fost recunoscută sentinţa nr. 332/2011 pronunţată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, Italia [prin care numitul P.L., a fost condamnat la 8 ani închisoare şi 4.000 euro amendă, aplicându-se şi pedepsele accesorii, constând în interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice şi interdicţia drepturilor pe durata executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi port ilegal de arme şi muniţii, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (1), art. 628 alin. (1), (2) şi (3), art. 605, art. 61 pct. 5, art. 112 alin. (4) şi (5); art. 81 alin. (1) şi art. 61 pct. 2 C. pen. italian, precum şi art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 895/1967], hotărâre irevocabilă la data de 28 noiembrie 2011.
A fost adaptată pedeapsa accesorie aplicată prin sentinţa penală de mai sus în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. român pe durata executării pedepsei şi limitează la 10 ani interdicţia condamnatului de a deţine funcţii publice, după executarea pedepsei.
A fost computată detenţia preventivă şi perioada executată de la 14 septembrie 2010 la zi.
S-a dispus transferul condamnatului P.L. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 2170/11/5/2012 din 6 februarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, la data de 7 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei nr. 332/2011 pronunţată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitului P.L., formulată de autorităţile judiciare din Italia.
Prin adresa nr. 18371/SM/2012 din 30 iulie 2012, Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Italiană prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate P.L., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată faţă de susnumit de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: adresa autorităţii centrale a statului de condamnare (Republica ltaliană); declaraţia persoanei condamnate privind consimţământul la transferare; expunerea faptelor; certificatul privind stadiul executării pedepsei; ordinul de încarcerare; sentinţa nr. 332/2011 a Tribunalului Tivoli; certificatul privind legislaţia aplicabilă; documentele şi informaţiile prevăzute de art. 155 şi art. 156 din Legea nr. 302/2004 republicată, primite din partea autorităţilor din Italia.
Din datele comunicate de Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a rezultat că persoana condamnată, P.L. este cetăţean român, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din examinarea informaţiilor şi a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că:
Prin sentinţa nr. 332/2011, pronunţată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, numitul P.L. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4.000 euro amendă penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi port ilegal de arme şi muniţii, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (1), art. 628 alin. (1), (2) şi (3), art. 605, art. 61 pct. 5, art. 112 alin. (4) şi (5); art. 81 alin. (1) C. pen. italian, art. 2 din Legea nr. 895/1967, art. 4 din Legea nr. 895/1967, art. 61 pct. 2 C. pen. italian.
Sentinţa a rămas definitivă Ia data de 28 noiembrie 2011, reţinându-se, în fapt, că în seara zilei de 25 august 2010, P.L. împreună cu o altă persoană, unul fiind mascat, iar celălalt înarmat cu un pistol, au pătruns în locuinţa părţii vătămate M.L.P., persoană cu dizabilităţi, imobilizată în scaun cu rotile, i-au pus un căluş la gură, au ameninţat-o cu moartea şi i-au sustras suma de 500 euro, un lanţ de aur, două telefoane mobile şi un televizor.
Având în vedere cele mai sus menţionate, s-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din certificatul privind stadiul executării pedepsei a rezultat că mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis la data de 24 ianuarie 2012, executarea pedepsei a început la data de 14 septembrie 2010, iar aceasta va înceta la data de 13 septembrie 2018, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitului având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b), alin. (21) lit. a), b) şi c), art. 192 alin. (2), art. 297 alin. (1), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, în sensul că persoana condamnată şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare italiene.
Curtea a constatat că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din aceeaşi lege, în sensul că la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, există consimţământul acestuia la transfer şi este îndeplinită condiţia dublei incriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea constituie infracţiune şi potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b), alin. (21) lit. a), b) şi c), art. 192 alin. (2), art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
Aşa fiind, conform dispoziţiilor art. 139 şi art. 144 din aceeaşi lege, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută şi s-a dispus punerea în executare a sentinţei nr. 332/2011, pronunţată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, prin care numitul P.L. a fost condamnat potrivit celor menţionate mai sus.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr. 76/1996, s-a adaptat pedeapsa accesorie aplicată prin sentinţa de mai sus în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. român, pe durata executării pedepsei şi s-a limitat la 10 ani interdicţia condamnatului de a deţine funcţii publice, după executarea pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, şi în rejudecare admiterea sesizării parchetului în sensul recunoaşterii în integralitate a pedepselor ce urmează a fi executate de numitul P.L., respectiv pedeapsa de 8 ani închisoare, pedeapsa de 4.000 euro amendă, pedepsele accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei şi a pedepsei complementare a interzicerii exercitării funcţiilor publice, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., aplicate pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei închisorii.
Examinând recursul declarat, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prima instanţă în mod corect a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, respectiv:
- condamnatul P.L. este cetăţean român conform relaţiilor obţinute de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
- hotărârea pusă în executare a rămas definitivă, conform datelor furnizate de autorităţile judiciare italiene, la data de 28 noiembrie 2011;
- la data examinării cererii de transferare în fond, condamnatul mai avea de executat, din pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare şi 4.000 euro amendă perioada până la data de 13 septembrie 2018. Executarea pedepsei a început la data de 14 septembrie 2010 şi va înceta la data de 13 septembrie 2018, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
- condamnatul şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, declaraţia sa fiind ataşată la dosar.
- infracţiunile cercetate au corespondent în legislaţia penală română, respectiv în dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b), alin. (21) lit. a), b) şi c), art. 192 alin. (2), art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
- statul de condamnare şi statul de executare cooperează în vederea efectuării acestei transferări.
În urma transferării într-un penitenciar din România, inculpatul urmează să continue executarea pedepsei principale aplicate de 8 ani închisoare şi de 4.000 euro amendă, dar şi a pedepsei accesorii ce a fost adaptată, conform dispoziţiilor art. 10 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr. 76/1996, în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. român, pe durata executării pedepsei. Totodată s-a limitat la 10 ani interdicţia condamnatului de a deţine funcţii publice, după executarea pedepsei închisorii.
Împrejurarea că în dispozitivul sentinţei s-a dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă nu este de natură a afecta legalitatea şi temeinicia sentinţei în contextul în care, recunoaşterea sentinţei pronunţată de autorităţile judiciare italiene s-a realizat pentru pedeapsa efectivă la care intimatul a fost condamnat, respectiv, cea de 8 ani închisoare şi 4.000 euro amendă.
Aşadar, fiind întrunite exigenţele art. 143, 157,158,162 şi 152 din acelaşi act normativ, şi dispoziţiile din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată Ia Strasbourg la 21 martie 1983, Înalta Curte va constata că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 123 din 21 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă P.L.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 123 din 21 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă P.L.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului deciarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3329/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3331/2013. Penal → |
|---|
