ICCJ. Decizia nr. 3335/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3335/2013
Dosar nr. 1439/40/2013
Şedinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63 din 26 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Botoşani, a fost condamnat inculpatul P.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În temiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 noiembrie 2012 la zi.
S-a constatat că în cauză nu s-au formulat constituiri de parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul P.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 435/P/2012 din 21 februarie 2013 pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că în ziua de 21 octombrie 2012 i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu alte corpuri dure, soţiei sale, P.D., provocându-i leziuni care au dus la deces.
În urma necropsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie şi traumatic consecutiv unui politraumatism. Leziunile constatate s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur şi mijloc contondent alungit, iar între politraumatism şi deces există legătură directă de cauzalitate.
Inculpatul P.I., în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, a arătat că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 3201 C. proc. pen.
Potrivit art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale (şi anume declaraţiile inculpatului; procesul verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile efectuate cu această ocazie; fotografiile efectuate cu ocazia necropsiei, raportul de constatare medico-legală din 18 februarie 2013 al SML Botoşani, declaraţiile martorilor C.M., B.M. şi P.A., precum şi din declaraţia dată în faţa instanţei de către inculpat), rezultă că fapta reţinută în sarcina acestuia există, constituie infracţiunea prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. C. pen. şi a fost săvârşită de inculpat.
Astfel, examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpat, instanţa a reţinut ca temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul P.I. a fost soţul victimei P.D. şi au locuit împreună cu mama inculpatului, P.A., într-o casă din H., corn. Ş., jud. Botoşani.
De multe ori,pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul şi-a bătut soţia şi mama şi Ie-a ameninţat cu moartea.
În ziua de 21 octombrie 2012, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele şi corpuri dure, provocându-i leziuni care au dus la deces.
Cu ocazia necropsiei s-au constatatechimoze, excoriaţii, hematoame; infiltrat sanghin epicranian; hematom în lamă occipital; stază şi edem cerebral; infiltrate sanghine grilaj costal; fracturi costale bilateral; hemotorax stâng; sânge lichid în cord; hematom mezenter bazai; hemoperitoneu; hematom retroperitoneal; rupturi parenchimatoase hematice; stază şi anemie în organe.
Din raportul de necropsie medico-legală din data de 18 februarie 2013 al Serviciului de Medicină Legală Botoşani a rezultat că moartea victimei P.D. a fost violentă; s-a datorat şocului hemoragie şi traumatic consecutiv unui politraumatism; leziunile constatate s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur (pumn sau picior) şi mijloc contondent alungit (coadă de bici metalic), iar între politraumatism şi deces există legătură directă de cauzalitate.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere că inculpatul a uzat de procedura recunoaşterii vinovăţiei, prev.de art. 3201 C. proc. pen., astfel încât limitele de pedeapsă pentru fapta săvârşită au fost reduse cu o treime, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol.
De asemenea,s-au avut în vedere şi celelalte criterii de individualizare a pedepselor, prev.de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, conturat de împrejurările săvârşirii şi modalitatea de exercitare a agresiunii, precum şi persoana inculpatului care, deşi nu prezintă antecedente penale şi a adoptat o poziţie procesuală sinceră, este cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice,cu un comportament agresiv şi violent, violenţe manifestate chiar şi asupra mamei sale, martora P.A.
Valorificând toate aceste împrejurări, instanţa a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen.
În ce priveşte arestarea preventivă a inculpatului, tribunalul a apreciat că subzistă temeiurile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care au determinat această măsură.
Astfel, pe lângă faptul că infracţiunea comisă, pedepsită de lege cu mai mult de 4 ani închisoare, este clar stabilită, s-a constatat că, faţă de natura şi gravitatea faptei, comisă pe fondul consumului de băuturi alcoolice, se menţine acea rezonanţă socială negativă care creează o stare de nelinişte de natură să justifice luarea faţă de acesta a celei mai exigente dintre măsurile restrictive de libertate. Prin urmare, în temeiul art. 350 rap. la art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat durata arestării preventive de la 1 noiembrie 2012 la zi.
Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. Cheltuielile ocazionate cu înmormântarea victimei au fost suportate de fiii acesteia şi ai inculpatului, P.B. şi P.A., fără însă ca în cursul urmăririi penale sau al judecăţii (deşi au fost citaţi şi li s-a solicitat prin adrese să se prezinte în instanţă pentru a preciza cuantumul despăgubirilor civile) aceştia să formuleze vreo pretenţie de natură civilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul P.I. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor, în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu motivarea că din materialul probator se conturează elementele constitutive ale acestei din urmă infracţiuni, nefiind dovedită intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei. Totodată, solicită a se avea în vedere că a încercat chiar să-i acorde ajutor acesteia, apelând Serviciul de urgenţă 112. Sub aspectul individualizării pedepsei, precizează că a recunoscut fapta comisă şi s-a pus la dispoziţia organelor de anchetă motiv pentru care consideră că poate fi reeducat şi prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege,dându-se eficienţă circumstanţelor atenuante, întrucât nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretă fapta comisă.
Procedând la soluţionarea apelului declarat de inculpat, prin prisma motivelor invocate şi în considerarea actelor şi lucrărilor dosarului.în conformitate cu prevederile art. 371 şi 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
În privinţa încadrării juridice a faptei, prin motivele de apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., motivat în principal de faptul ca inculpatul, sub aspect subiectiv, nu a acţionat cu intenţia de a ucide, precizând totodată că victima avea în sânge o alcoolemie mare.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, potrivit art. 183 C. pen., infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte există atunci când vreuna dintre faptele prevăzute de art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se realizează prin acţiuni sau inacţiuni identice cu cele prin care se realizează infracţiunile de loviri sau alte violente, vătămare corporala şi vătămare corporala gravă,care trebuie să aibă ca urmare moartea victimei, fiind necesar ca între acestea şi rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie inculpatului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, inculpatul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut ca nu se va produce, fie că nu I-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.
Sub acest aspect, atât în doctrina cât şi în jurisprudenţă, s-a subliniat că poziţia subiectivă a făptuitorului - intenţia de a ucide sau de a lovi sau vătăma integritatea corporala - se stabileşte în fiecare caz ţinându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum şi de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârşită fapta.
În speţă, rezultă din actele dosarului că inculpatul a aplicat victimei, pe tot corpul, cu mare intensitate, multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, precum şi cu o coadă de bici metalic, iar conform diagnosticului anatomopatologic macroscopic relevat de raportul medico-legal de necropsie din 18 februarie 2013 victima a prezentat echimoze, excoriaţii, hematoame, infiltrat sanghin epicranian, hematom în lamă occipital, stază şi edem cerebral, infiltrate sanghine grilaj costal, fracturi costale bilateral, hemotorax stâng, sânge lichid în cord, hematom mezenter bazai, hemoperitoneu, hematom retroperitoneal, rupturi parenchimatoase hepatice, stază şi anemie în organe. Se concluzionează în acest raport medico-legal că moartea numitei P.D. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie şi traumatic consecutiv unui politraumatism, între politraumatism şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
Relativ la împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta, Curtea a reţinut din procesul verbal de cercetare la faţa locului coroborate cu planşele foto că în camerele locuinţei s-au găsit urme de sânge pe pereţi, pe uşa frigiderului şi pe pardoseală, precum şi un şlap cu pete de sânge şi două covoare răvăşite, de asemenea cu pete de sânge. În faţa casei s-au identificat două urme de târâre, pe o distanţă de 14 metri, către o anexă unde a fost identificată victima cu semne multiple de violenţă pe faţă, scalp, membre, torace şi sânul drept. Toate aceste împrejurări şi leziunile constatate dovedesc că inculpatul, în locuinţă, a aplicat victimei lovituri repetate, de mare intensitate, asupra unor zone vitale ale corpului, având drept consecinţă leziunile descrise în raportul medico-legal, care îndreptăţesc concluzia că inculpatul a avut reprezentarea suprimării vieţii soţiei sale, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Pentru această concluzie pledează şi declaraţiile martorelor P.A., B.M. şi C.M. care îl descriu pe inculpat ca pe o persoană violentă, consumatoare de băuturi alcoolice, care nu a pregetat nici un moment în a-şi lovi în repetate rânduri mama şi soţia, ameninţându-le chiar că le omoară.
Inculpatul a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil al faptelor sale, poziţie subiectivă ce trebuie apreciată atât în raport de modul în care acesta a acţionat, dar şi de neputinţa victimei, care se afla sub o o puternică stare de alcoolemie (2,35g %).
Toate aceste aspecte reţinute, au evidenţiat că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale, ceea ce caracterizează intenţia indirectă de a ucide, specifică infracţiunii de omor. Pentru aceste considerente, Curtea a menţinut încadrarea juridica a faptei făcută de organul de urmărire penala şi confirmată de instanţa de fond.
Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit corect că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate la urmărirea penală, dat fiind că inculpatul s-a prevalat de procedura de judecată privind recunoaşterea vinovăţiei, dând faptei comise o corectă încadrare juridică.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia au fost individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal.
Curtea a apreciat că nu este justificată solicitarea apelantului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de prima instanţă, prin reţinerea ca şi circumstanţe atenuante a împrejurării prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale, în condiţiile în care martorele menţionate mai sus au precizat că acesta nu avea o conduită corespunzătoare în familie, fiind consumator de băuturi alcoolice şi violent faţă de mama şi soţia sa.
Prin urmare, prima instanţă a valorificat eficient criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., luând în considerare la stabilirea pedepsei numărul şi intensitatea loviturilor dar şi atitudinea sa de recunoaştere a faptei şi anunţarea serviciului de ambulanţă care s-a prezentat la locul faptei, însă trebuie remarcat că acest lucru s-a întâmplat după ce inculpatul i-a suprimat viaţa, medicii constatând doar decesul.
Examinând din oficiu cauza, nu s-au constatat motive care să conducă la casarea hotărârii.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul ca nefondat.
În temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 88 C. pen. din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce în continuare durata arestării preventive de de la 26 martie 2013 la zi.
În temeiul art. 383 alin. (11) coroborat cu art. 350 C. proc. pen. instanţa a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, întrucât subzistă şi la acest moment temeiurile care au determinat privarea de libertate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen, recurs inculpatul, solicitând casarea ei doar sub aspectul laturii penale.
Recurentul inculpat a depus la dosarul cauzei motivele de recurs la data de 17 mai 2013, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen. solicitând următoarele:
- reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. şi redozarea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 8 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data de 17 mai 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 30 octombrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. întrucât, cauza a fost soluţionată în procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen., şi în acest moment procesual nu mai este posibilă reanalizarea situaţiei de fapt.
Cu privire la critica vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reţine că, şi aceasta este nefondată întrucât, prin Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., s-a modificat având următorul cuprins:
"14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;"
În speţa de faţă, inculpatul P.I., a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru fapta săvârşită, situându-se între 15 şi 25 ani, şi care au fost reduse cu o treime, potrivit alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., respectiv de la 10 ani închisoare la 16 ani şi 8 luni închisoare, astfel se constată că, pedepasa de 12 ani închisoare este legală, dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. neavând incidenţă în cauză.
Ori în speţa de faţă, inculpatul a formulat critici de netemeinicie cu refirire la o decizie care a fost pronunţată după intrarea în vigoare a textului de lege evocat anterior, respectiv, decizia penală 60 din 08 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 60 din 08 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 30 octombrie 2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 60 din 08 mai 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 30 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3334/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3336/2013. Penal → |
|---|
