ICCJ. Decizia nr. 3340/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3340/2013
Dosar nr.4136/104/2012
Şedinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 213 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul Olt, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul V.C., cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 71 alin. (1) şi (2), art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale) pe durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 81 şi art. 85 alin. (3) C. pen.,s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 alin. (3) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. proc. pen.e durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. s-a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă D.G.F.P. Olt şi pe cale de consecinţă a fost obligat inculpatul V.C. la plata sumei de 12.935 RON către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din care suma de 7.185 RON reprezentând TVA şi suma de 6.050 reprezentând impozit pe profit.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra imobilului apartament bun comun proprietatea inculpatului V.C. şi a soţiei sale, V.D., situat în municipiul Slatina, str. G., jud. Olt, până la concurenţa sumei de 12.935 RON.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 modif. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
Conform art. 4 şi 6 din O.G. nr. 75/2001 modif. privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va transmite şi Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt.
A fost obligat inculpatul V.C. la 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt emis la data de 05 iulie 2012 în Dosarul nr. 406/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C., reţinându-se în sarcina acestuia că în perioada iunie - iulie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, cauzând astfel bugetului de stat o pagubă în valoare de 13.235 RON, faptă prev. şi ped. de art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că D.G.F.P. Olt cu ocazia efectuării unui control a constatat că în perioada 01 iunie 2009 - 31 iulie 2009 SC I.C. SRL Slatina a emis un număr de 9 facturi fiscale către SC C.C. SRL Teleorman, prin care a facturat prestări servicii în valoare totală de 45.000 RON, în baza contractului de prestări servicii nr. 420 din 01 iunie 2009.
Astfel, în semestrul I 2009, între cele două societăţi s-au desfăşurat relaţii comerciale prin care SC C.C. SRL SRL Teleorman a recepţionat în luna iunie 2009 de la SC I.C. SRL Slatina un număr de 4 facturi în sumă totală de 20.000 RON, după cum urmează: factura din 02 iunie 2009; factura din 08 iunie 2009; factura din 15 iunie 2009; factura din 19 iunie 2009. Facturile menţionate nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă, decontul TVA aferent lunii iunie 2009 nu a fost depus de către SC I.C. SRL Slatina la A.F.P. Slatina, deşi, contravaloarea facturilor a fost achitată integral în numerar la data facturării cu chitanţa din 02 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanţa din 08 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanţa din 15 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON şi chitanţa din 19 iunie 2009 în sumă de 5.000 RON.
De asemenea.în semestrul II 2009 SC C.C. SRL SRL Teleorman a recepţionat în luna iulie 2009 de la SC I.C. SRL Slatina un număr de 5 facturi în sumă totală de 24.700 RON, după cum urmează: factura din 02 iulie 2009; factura din 03 iulie 2009; factura din 05 iulie 2009; factura din 16 iulie 2009; factura din 17 iulie 2009).
Nici aceste facturi nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC I.C. SRL Slatina şi nu s-a depus decontul T.V.A. aferent lunii iulie 2009 la AFP Slatina, deşi contravaloarea facturilor a fost achitată integral în numerar la data facturării cu chitanţele din 02 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanţa din 03 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanţa din 15 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON, chitanţa din 16 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON şi chitanţa din 17 iulie 2009 în sumă de 5.000 RON.
În vederea stabilirii prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului s-a procedat la efectuarea unei expertize contabile judiciare din cuprinsul căreia rezultă că, prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a SC I.C. SRL Slatina a celor 9 facturi fiscale emise în favoarea SC C.C. SRL SRL Teleorman s-a creat un prejudiciu bugetului consolidat de stat în sumă de 13.235 RON.
Audiat fiind inculpatul V.C. a recunoscut fapta săvârşită astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de inculpare solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, întrucât în lunile iunie şi respectiv iulie 2009, inculpatul nu a înregistrat nici un document justificativ în registrele obligatorii, a încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea contabilităţii 82/1991 (...), societăţile comerciale (...) au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie (...)".
Urmare a neînregistrării în contabilitate a facturilor emise au fost încălcate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora „sunt obligate la plata impozitului pe profit, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabila). Persoane juridice române" precum şi dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora „persoanele obligate la plata taxei pentru orice operaţiune sau care se identifică drept persoane înregistrate în scopuri de TVA, în scopul desfăşurării oricărei operaţiuni, trebuie să ţină evidenţe pentru operaţiune reglementată de prezentul titlu".
În drept prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului V.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. art. 9 alin. (1) Iit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa ţinând seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 81 C. pen., reţinând în favoarea acestuia dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reţinut că D.G.F.P. Olt s-a constituit parte civilă cu suma de 58.209 RON conform cererii de la dosar fond, reprezentând prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a inculpatului.compus din: suma de 4.309 RON impozit pe venit microîntreprinderi; suma de 1.444 RON majorări întârziere impozit microîntreprinderi; suma de 1.842 RON impozit pe profit; suma de 12.503 RON majorări TVA. În raport de cuantumul sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri civile în cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus completarea raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale, în sensul de a se preciza dacă în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare inculpatul datorează suma de bani solicitată cu acest titlu.
În cuprinsul suplimentului întocmit, expertul contabil desemnat a precizat că suma de 58.209 RON nu se justifică ca prejudiciu din punct de vedere economic întrucât pe de o parte în această sumă a fost inclusă şi suma de 32.961 RON pentru care a fost deja antrenată răspunderea patrimonială a administratorului în speţă inculpat conform sentinţei 766 din 15 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 80/104/2009 al Tribunalului Olt, iar pe de altă parte, după data ridicării dreptului de administrare conform sentinţei 766 din 15 iunie 2009, conform art. 41 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, cheltuială, numite generic accesorii, nu vor putea fi adăugate creanţelor, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat, situaţie specifică şi pentru SC I.C. SRL.
Prin urmare, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. s-a admis în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de D.G.F.P. Olt şi a fost obligat inculpatul V.C. la plata sumei de 12.935 RON către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, din care suma de 7.185 RON reprezentând TVA şi suma de 6.050 reprezentând impozit pe profit.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpatul V.C.
Partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea primei instanţe arătând că deşi a reţinut că prejudiciul provocat bugetului de stat este în sumă de 13.235 RON reprezentând impozit pe profit 6.050 RON şi TVA 7.185 RON, astfel cum s-a stabilit în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cauză, a admis în parte acţiunea civilă, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 12.935 RON în loc de 13.235 RON.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pe fond, reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea unui cuantum situat spre minimul prevăzut de lege.
A solicitat să se ţină seama de circumstanţele reale şi personale în care a fost comisă fapta, precum şi de împrejurarea că a colaborat cu organele de urmărire penală, nu s-a sustras de la efectuarea urmăririi penale şi beneficiază de suport familial.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, din oficiu în limitele conferite de lege şi în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea a constatat că apelurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul Stănescu Ortansa pe parcursul urmăririi penale şi suplimentului la raportul de expertiză, întocmit cu ocazia judecării cauzei de către instanţa de fond, prejudiciul provocat de inculpatul V.C. prin neînregistrarea în actele contabile ale SC I.C. SRL Slatina a unui număr de 9 facturi fiscale, care atestau prestarea unor servicii în valoare totală de 45.000 RON, în favoarea SC C.C. SRL SRL Teleorman, a fost evaluat la suma de 13.235 RON, fiind compus din impozit pe profit 6.050 RON şi TVA 7.185 RON (dosar instanţă fond).
Din actele de la dosarul cauzei rezultă însă că inculpatul a achitat la data de 26 septembrie 2012, o parte din prejudiciul provocat, respectiv suma de 300 RON, conform chitanţei cu nr. AA.
În aceste condiţii, instanţa de prim control judiciar a constatat că deşi prima instanţă a reţinut că valoarea prejudiciului provocat de inculpat prin fapta comisă este cea stabilită în cuprinsul expertizei contabile (13.235 RON), a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. D.G.F.P. Olt, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 12.935 RON.
În cauză,s-a apreciat că nu se impune însă modificarea hotărârii pronunţate sub aspectul laturii civile, întrucât deşi instanţa de fond a omis să constate că prejudiciul provocat a fost acoperit în limita sumei de 300 RON, este evident faptul că l-a obligat pe inculpat la plata restului rămas nerecuperat, respectiv a diferenţei dintre 13.235 RON şi 300 RON, adică la plata sumei de 12.935 RON.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul V.C., Curtea a constatat, de asemenea, că este nefondat, pentru următoarele considerente. Curtea a reţinut, astfel, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, în conţinutul laturii obiective intrând 9 acte materiale, constând în neînregistrarea unor documente justificative în actele contabile ale societăţii şi că valoarea prejudiciului provocat prin fapta comisă este una relativ mare (13.235 RON).
Având în vedere aceste împrejurări, dar şi frecvenţa cu care sunt săvârşite fapte similare şi consecinţele acestora asupra bugetului consolidat de stat, precum şi împrejurarea că prejudiciul provocat a fost recuperat parţialjn limita sumei de 300 RON, Curtea a apreciat că prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului, limita de 2 ani închisoare reprezentând de fapt limita minimă prevăzută de textul incriminator, şi că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate.Un alt argument pentru care instanţa de apel a considerat că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului V.C. îl reprezintă şi faptul că, potrivit fişei de cazier judiciar, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, iar prin ordonanţa nr. 4418/P/2010 din 21 mai 2011 s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reţinut astfel că inculpatul manifestă perseverenţă în săvârşirea unor acte cu caracter antisocial.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins apelurile declarate de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpatul V.C., ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanta D.G.F.P. Olt a fost obligată la 50 RON cheltuieli judiciare statului şi inculpatul la 250 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu a fost achitată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. - OLT.
Prin motivele de recurs depuse la dosar la data de 23 aprilie 2013, a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi obligarea inculpatului la plata sumei de 13.235 RON.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 08 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenta parte civilă, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenta parte civilă şi-a motivat recursul la data de 23 aprilie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 30 octombrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurenta parte civilă nu sunt fondate întrucât, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că, valoarea prejudiciului provocat de inculpat prin fapta comisă este cea stabilită în cuprinsul expertizei contabile, respectiv de 13.235 RON, iar din această sumă, inculpatul a achitat la data de 26 septembrie 2012, suma de 300 RON, conform chitanţei, astfel că în mod corect inculpatul a fost obligat, doar la plata sumei de 12.935 RON.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P OLT împotriva deciziei penale nr. 118 din 08 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat V.C.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. OLT împotriva deciziei penale nr. 118 din 08 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat V.C.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3339/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3342/2013. Penal → |
|---|
