ICCJ. Decizia nr. 3337/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3337/2013

Dosar nr.2676/89/2012

Şedinţa publică din 30 octombrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 221 din 5 decembrie 2012, Tribunalul Vaslui a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul B.A.L.A. a fost trimis în judecată, respectiv din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

A respins cererea prin care s-a solicitat aplicarea disp. art. 44 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpatul B.A.L.A., ocupaţia operator calculatoare, locul de muncă SC S. SRL Vaslui, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului B.A.L.A., pe durata unui termen de încercare conform art. 86² C. pen., respectiv de 5 ani.

Potrivit art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui lunar în ultima zi de vineri a fiecărei luni din an;

b. să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

În temeiul art. 86⁴ C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi interzicerea exercitării de către inculpat drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-lI-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen., a disjuns acţiunea civilă formulată de părţile civile P.M. şi P.M.I. şi a fost stabilit termen de judecată la data de 9 ianuarie 2013.

A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N.O.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 şi 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a obligat pe inculpatul B.A.L.A., să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 4.089,76 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N.O. „ laşi reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.C.F., sumă actualizată la data executării.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.103 RON, din care suma de 1.623 RON reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale din 12 august 2010 2012 întocmită de Serviciul Medico - Legal Judeţean Vaslui şi din 03 ianuarie 2012 întocmită de I.M.L. laşi, se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui nr. 442/P/2010 întocmit la data de 13 iulie 2012 şi înregistrat la Tribunalul Vaslui sub numărul 2676/89/2012 la data de 17 iulie 2012, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul B.A.L.A., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul B.A.LA. are 37 de ani şi a lucrat timp de 16 ani la SC S.G. SRL Vaslui, societate care are şi discoteca „M." din sediul Casei de Cultură V. La data comiterii faptei (5 august 2010), învinuitul lucra ca agent de pază la această discotecă.

Victima P.C.F., în vârstă de 30 de ani, locuia, la data comiterii faptei, împreună cu părinţii săi, P.M.I. şi P.M. Victima are o soră, P.R.G., care locuieşte în laşi împreună cu concubinul ei, B.R.I. Cei doi au doi copii, care au rămas în grija bunicilor materni, în Vaslui. La acea dată, împreună cu ei mai locuia şi numita B.A.N., sora lui B.R.I.

În ziua de 5 august 2010, B.R.I., P.R. şi B.A. s-au hotărât să vină la Vaslui, acasă la părinţi, iar aici să meargă seara la discotecă.B.R.I. şi P.R. au mers la părinţii acesteia, unde s-au întâlnit cu victima P.C.F. şi l-au întrebat dacă merge seara la discotecă iar el a zis că nu, întrucât este meci unde joacă echipa lui favorită, Dinamo, iar a doua zi trebuie să meargă la serviciu.

B.R.I. a plecat acasă la părinţii săi iar seara, în jurul orelor 21:30 - 22:00, a luat-o pe P.R. şi pe B.A. şi au mers la discoteca „M.". în prealabil, B.R.I. l-a sunat pe învinuit şi l-a rugat să-i rezerve o masă.

Discoteca este situată la primul etaj al Casei de Cultură şi, la rândul ei, are încă un nivel, în sensul că discoteca are parter şi un etaj.

Au ajuns la discotecă şi şi-au ocupat locurile rămase rezervate, după care şi-au comandat votcă cu suc. În jurul orelor 23:00, P.R. l-a sunat pe fratele său şi l-a întrebat dacă nu vine la discotecă, iar el i-a spus că ar veni dar că nu are bani. P.R. i-a spus că plăteşte ea taxiul şi intrarea în discotecă, astfel încât victima a plecat la discotecă. Aici, s-a aşezat la aceeaşi masă cu sora sa. La un moment dat, a venit la ei martorul E.O., care l-a întrebat dacă poate să se aşeze şi el cu ei la masă, iar acesta a fost de acord. Cu toţii se distrau, dansau şi dădeau dedicaţii. În discotecă, la o altă masă, se aflau surorile gemene P.V. şi P.A. P.C.F. s-a ridicat de la masă şi a invitat-o la dans pe P.V. iar aceasta a acceptat. Când a invitat-o iar la dans, P.V. a refuzat, spunând că vrea să mai stea de vorbă cu sora sa. Atunci, victima a tras-o de mână, a înjurat-o şi a scuipat-o.

P.V. l-a sesizat pe învinuit cu privire la acest aspect iar învinuitul s-a dus la victimă şi i-a cerut să coboare la parterul clădirii, pentru a discuta. Au coborât amândoi şi s-au oprit în holul Casei de Cultură, în dreptul uşii de la intrare.

B.R.I. i-a văzut pe cei doi coborând şi discutând, astfel încât a coborât în urma lor ca să vadă ce se întâmplă, l-a văzut discutând civilizat şi s-a dus la toaletă. Inculpatul i-a spus lui P.C.F. că nu-l mai poate lăsa în discotecă întrucât s-a luat de o fată, însă victima a negat că s-ar fi întâmplat aşa ceva. Între timp a achitat nota de plată şi a ieşit din discotecă împreună cu sora sa, P.A., şi cu martorul R.C., cu gând să plece acasă. Când au ajuns la parterul clădirii, i-au văzut pe învinuit şi victimă stând de vorbă, în dreptul uşii de la intrare.

În momentul în care victima a văzut-o pe P.V., s-a repezit la ea să o prindă de mână, moment în care a intervenit învinuitul şi s-a interpus între cei doi. Victima i-a pus mâna în gât inculpatului iar acesta, cu mâna dreapta, i-a dat mâinile în jos victimei şi, cu stânga, i-a aplicat o lovitură cu pumnul sub bărbie, victima căzând la pământ şi lovindu-se cu capul de pardoseala din marmură. A rămas în stare de inconştienţă.

Momentul lovirii a fost văzut de martorii B.R.I., care ieşise de la baie, şi R.C. P.V. şi P.A. au văzut şi ele acest moment însă, fiind în spatele învinuitului, nu şi-au dat seama exact dacă acesta a lovit victima sau doar a împins-o.

Când a văzut că inculpatul l-a lovit pe P.C.F. şi acesta a căzut la pământ, rămânând inconştient, B.R.I. s-a dus la inculpat şi l-a întrebat de ce l-a lovit, spunându-i că, dacă vrea să se bată, să se bată cu el nu cu victima. Apoi, a observat că P.C.F. se îneca, ca şi cum ar vrea să vomite, astfel încât B.R.I. s-a dus la el şi l-a întors pe o parte, să nu se înece cu vomă. Între timp, a venit acolo şi administratorul discotecii, martora V.F., precum şi martorul E.O., care coborâse la parterul clădirii să meargă la baie. B.R.I. s-a dus să discute cu V.F. despre cele întâmplate acolo iar E.O. s-a dus la victimă şi a întors-o iarăşi pe o parte, pentru a nu se îneca cu vomă întrucât, între timp, victima se mişcase şi ajunsese iar cu faţa în sus.

E.O. a strigat la B.R.I. să vină şi să scoată împreună victima afară. L-au apucat fiecare de câte un braţ şi l-au târât pe P.C.F. în afara clădirii, unde l-au aşezat pe iarbă. B.R.I. a luat un pahar cu apă de la V.F. şi i l-a dat lui E.O., care a stropit victima pe faţă.P.C.F. şi-a revenit, s-a ridicat în picioare şi a început să strige la inculpat întrebându-l de ce l-a lovit, inculpatul fiind în acel moment în interiorul clădirii, pe hol. P.C.F. a vrut să intre iar în discotecă însă B.R.I. nu l-a lăsat, punându-se în faţa lui, în uşa de la intrarea clădirii stătea V.F., care ţinea braţele întinse în lateral, tot pentru a nu lăsa victima să intre în discotecă.

P.C.F. a trecut pe sub mâinile lui B.R.I. şi s-a dus la V.F. cu gând de a intra în discotecă, însă aceasta i-a spus că are interdicţie pe viaţă de a intra acolo. P.C.F. s-a calmat iar B.R.I. l-a luat şi l-a dus către staţia de taxiuri, spunându-i să plece direct acasă. Când au ajuns în apropierea staţiei de taxiuri, P.C.F. s-a întors iarăşi să discute cu V.F. B.R.I. s-a dus iar după el, l-a luat şi de data aceasta l-a urcat în taxi, spunându-i şoferului să îl ducă direct acasă şi să nu oprească nicăieri. Între timp, părinţii victimei se culcaseră. Toate acestea se întâmplau în jurul orelor 2:00.

Victima a ajuns acasă şi a sunat mai întâi la uşă, după care a descuiat şi a intrat. Părinţi săi s-au trezit însă nu au ieşit din cameră, crezând că s-au întors copiii lor de la discotecă. P.C.F. dormea pe un pat, în bucătărie, astfel încât, după ce a intrat în casă, s-a descălţat doar de un pantof, s-a dus în bucătărie, unde s-a sprijinit de chiuvetă, şi a început să scuipe sânge. Când s-a sprijinit de chiuvetă, aceasta a produs zgomot întrucât nu era bine prinsă în perete, astfel încât mama sa, auzind zgomotul, a venit în bucătărie să vadă ce se întâmplă. A venit şi tatăl său şi l-au văzut pe fiul lor scuipând, după spusele lor, un lichid maroniu, în chiuvetă şi l-au întrebat ce s-a întâmplat însă acesta nu Ie-a răspuns.

Au desfăcut patul din bucătărie, după care l-au întins pe fiul lor pe pat, cu faţa în sus. Au crezut că P.C.F. este în stare de ebrietate şi că îşi va reveni şi întrucât acesta continua să scuipe acel lichid, părinţii săi i-au pus la cap un prosop.

Văzând că fiul lor nu-şi revine şi are dinţii încleştaţi, P.M. a sunat la ambulanţă, care a venit şi l-a transportat la spital.

Între timp, după ce l-au urcat pe P.C.F. în taxi, B.R.I. s-a întors în discotecă şi i-a povestit lui P.R. ce s-a întâmplat iar aceasta a început să se certe cu concubinul său, reproşându-i că nu i-a luat apărarea fratelui său. Au ieşit din discotecă şi în faţa clădirii au început să se certe iar, motiv pentru care P.R. s-a urcat într-un taxi şi a plecat către casă. Când a ajuns aici, a văzut ambulanţa care-l lua pe fratele său şi a plecat în urma acesteia la spital. B.R.I. a luat-o pe sora sa, B.A., şi s-au urcat în maşină pentru a pleca acasă. Pe drum, a fost sunat pe telefonul mobil de către P.R. iar aceasta i-a spus că fratele său este la spital, cerându-i să vină acolo. B.R.I. s-a dus la spital iar de aici l-a sunat pe învinuit şi i-a reproşat ce s-a întâmplat, cerându-i să vină şi el la spital să vadă ce a făcut.

Inculpatul, care stătea la bere cu prietenii săi, întrucât terminase programul, s-a urcat într-un taxi împreună cu aceştia şi s-au dus la spital. Când l-au văzut, P.R. a început să ţipe la el, motiv pentru care învinuitul nu a mai coborât din maşină şi a plecat.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N.O." laşi, unde a fost operat, iar în data de 11 august 2010 a decedat. Cât timp au stat în spital, rudele victimei au observat o echimoză sub bărbie, în partea dreaptă, iar B.R.I. Ie-a propus să îi facă o poză însă părinţii victimei nu au fost de acord întrucât nu doreau să îşi vadă fiul în starea aia şi nu credeau că va muri.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală de necropsie din 03 ianuarie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală laşi, moartea numitului P.C.F. a fost violentă.

Ea s-a datorat comei cerebrale traumatice consecinţa hematomului extradural, hematomului subdural şi contuziei cerebrale produse în cadrul - unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniene.

Leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere de la acelaşi nivel, cu impact cranian parieto-temporal stâng de o suprafaţă dură, hetero şi autopropulsia urmând a fi stabilite pe cale de anchetă.

Între leziunile cranio-cerebrale şi deces există legătură de cauzalitate. La examenul extern al victimei s-au constatat echimoze localizate retroauricular stâng, pe faţa anterioară a toracelui şi pe cotul drept. La examenul local efectuat în Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N.O." s-a consemnat existenţa unui hematom epicranian parietal stâng.

Echimozele toracice s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, iar echimoza de pe cotul drept s-a putut produce prin cădere.

Nu există criterii medico-legale pe baza cărora să se poată preciza cu exactitate numărul de impacte ale capului victimei de o suprafaţă dură. Aspectul şi topografia leziunilor cranio-cerebrale indică cel puţin un impact între extremitatea cefalică a victimei şi un plan dur, în regiunea parieto-temporală stângă.

Sângele victimei aparţine grupei sanguine 01 şi decesul victimei poate data din data de 11 august 2010.

Fapta inculpatului B.A.LA., a fost dovedită cu proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă. Raportul de expertiză medico-legală din 12 august 2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui; raport de expertiză medico-legală de necropsie din 03 ianuarie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală laşi şi planşa foto anexă; declaraţiile părţilor civile; acte medicaie; declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpatului; proces-verbal de reconstituire şi planşa foto anexă. Inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei şi că solicită conform art. 320¹ C. proc. pen., judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

S-au depus la dosar în circumstanţiere o caracterizare şi copii după certificatul de căsătorie şi de naştere ale minorilor.

Instanţa de fond a verificat din oficiu şi a constatat că actul de sesizare al instanţei a fost legal întocmit, că instanţa este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că faptelor inculpatului li s-au dat o corectă încadrare juridică, că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanţa a admis cererea de judecată a inculpatului potrivit procedurii simplificate, stabilită de art. 320¹ C. proc. pen.

Instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., cu următoarea motivare: S-a reţinut ca fiind adevărată împrejurarea că inculpatul era agent de pază şi ordine, ca angajat la SC S.G. SRL Vaslui, cu sediul în incinta Casei de Cultură "Constantin Tănase" şi este adevărat că printre atribuţiile sale de serviciu este şi aceea de a apăra viaţa şi integritatea clienţilor care intrau în club, precum şi la fel de adevărat este că dispoziţiile Legii nr. 333/2003 prevăd reguli pentru imobilizarea persoanelor turbulente, însă condiţia sine-qva-non este aceea de a nu le lovi în zone vitale şi cu intensitate exagerată. Însă, în calitatea sa, chiar dacă victima l-a agresat, punându-i mâinile în gât, inculpatul avea posibilitatea să o imobilizeze, mai ales că aceasta era într-o vădită stare de ebrietate, astfel că ar fi fost uşor de imobilizat, în condiţiile în care, în holul Casei de Cultură unde a fost incidentul, erau multe persoane, iar victima nu reprezenta un pericol real pentru inculpat şi pentru alţi clienţi.

Inculpatul a aplicat victimei o lovitură care seamănă mai mult cu un „oupercout", în bărbie, cu o intensitate mare, ceea ce a avut drept consecinţă căderea victimei pe spate cu capul de mozaicul din holul Casei de Cultură, căzătură care, ulterior, s-a dovedit a fi fatală pentru victimă. Faţă de aceste împrejurări, instanţa a respins cererea, apreciind că în cauză, în mod corect a fost reţinută provocarea prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În cauză, s-a apreciat că nu sunt întrunite nici condiţiile cumulative prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. pentru a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., aşa cum a cerut inculpatul, prin apărător, deoarece atacul victimei nu prezenta un pericol care să ameninţe grav viaţa inculpatului, iar victima, în stare de ebrietate cum era, în atacul său nu oblige inculpatul la o ripostă atât de puternică.

În acest caz, sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece inculpatul a săvârşit fapta în condiţiile unor puternice emoţii şi tulburări, cauzate de modul agresiv în care s-a comportat victima.

Aşa fiind, această cerere a fost respinsă. Faţă de împrejurările arătate mai sus, din care a rezultat săvârşirea faptei cu vinovăţie de către inculpat, cu atât mai mult, instanţa a respins şi cererea acestuia, formată prin apărător, de a se dispune achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta există şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.

Instanţa i-a aplicat inculpatului o pedeapsă pentru fapta săvârşită, acesta beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

La individualizarea pedepsei, instanţa, în cadrul criteriilor generale prev. de art. 52 şi 72 C. pen., a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., starea de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen., urmarea produsă, împrejurările săvârşirii faptei, conduita relativ sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, datele personale ce caracterizează pe acesta precum şi stare de ebrietate în care se afla victima.

În favoarea inculpatului nu au fost reţinute alte circumstanţe atenuante.

Pedeapsa de 3 ani închisoare s-a apreciat a fi de natură să asigure prevenţia specială şi generală înscrisă în dispoziţiile art. 52 C. pen. I s-a interzis inculpatului pentru perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi lit. b) C. pen., iar pe durata executării pedepsei i s-a interzis exercitarea aceloraşi drepturi, ca pedeapsă accesorie.

Gravitatea faptei îl fac nedemn pe inculpat de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cumulative condiţiile prev. de art. 86¹ C. pen., astfel că a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare conform art. 86² C. pen. de 5 ani.

Potrivit art. 86 ind.3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatului i s-a stabilit obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a; să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui lunar în ultima zi de vineri a fiecărei luni din an;

b. să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

În temeiul art. 86⁴ C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi interzicerea exercitării de către inculpat drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acţiunea civilă formulată de părţile civile P.M. şi P.M.I. şi stabileşte termen de judecată la data de 9 ianuarie 2013.

În cauză, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N.O.” s-a constituit parte civilă. Fiind dovedite pretenţiile civile. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 şi 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 4.089,76 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N.O.” laşi, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.C.F., sumă actualizată la data executării.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească statului cheltuieli judiciare.

În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanţe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, de părţile civile P.M.I. şi P.M., şi de inculpatul B.A.L.A.

Prin apelul promovat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul laturii civile, susţinând că deşi în sarcina inculpatului au fost reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., instanţa nu Ie-a dat eficienţă şi nu a diminuat cuantumul cheltuielilor de spitalizare proporţional cu circumstanţa reţinută.

Critica formulată de părţile civile-apelante P.M.I. şi P.M. a vizat procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul modalităţii de executare stabilite, considerând că, în raport de pericolul social al faptei, prin care s-a adus atingere celei mai importante valori sociale apărate de legea penală - viaţa omului - şi de persoana inculpatului ce nu a avut o atitudine sinceră faţă de organele de anchetă şi nu a manifestat disponibilitate pentru plata despăgubirilor civile, o pedeapsă mai redusă din punct de vedere cantitativ, dar executabilă în regim de detenţie este mult mai adaptată criteriilor de individualizare şi scopului sancţiunii, având aptitudinea să conducă la reeducarea inculpatului.

Motivându-şi apelul declarat, inculpatul B.A.L.A. a invocat următoarele critici: fapta reţinută prin actul de sesizare şi pentru care s-a dispus condamnarea a primit o greşită încadrare juridică. A susţinut apelantul că împrejurările reale în care a săvârşit fapta şi calitatea de agent de pază şi ordine în care a acţionat atrag încadrarea de ucidere din culpă şi nu pe aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte; fapta reţinută prin rechizitoriu nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni de violenţă, fiind ocrotit de orice răspundere pentru că a folosit forţa fizică în derularea atribuţiilor de serviciu şi pentru apărarea valorilor obiectivului de pază.

Acţiunea sa se circumscrie Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi „Procedurii privind imobilizarea persoanelor", întrucât a intervenit, în virtutea calităţii sale, pentru stingerea unui conflict creat de victimă pentru protejarea unui client, dar şi în scop de autoapărare.

Totodată, apelantul a susţinut că în mod nejustificat a reţinut instanţa de fond că ar fi avut o reacţie violentă de o intensitate accentuată, în condiţiile în care actele medico-legale atestă că nu s-au constatat mărci traumatice specifice unei lovituri cu pumnul, iar căderea victimei a fost determinată mai degrabă de dezechilibrarea provocată de starea de ebrietate. În raport de dispoziţiile legale în materie, de conduita sa şi de calitatea în care a acţionat, inculpatul-apelant a solicitat achitarea, în cazul ambelor infracţiuni în discuţie, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa vinovăţiei ca element constitutiv al infracţiunii.

Incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen. determinată de faptul că a intervenit în derularea atacului victimei pentru a stopa agresiunea acesteia asupra numitei P.V. şi asupra propriei persoane, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen.;

Nelegalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă ce a reţinut scuza provocării fără a cuantifica gradul de vinovăţie reţinut în sarcina fiecărei părţi;

Nemotivat şi nejustificat nu s-au reţinut în favoarea sa circumstanţe atenuante judiciare, considerând că lipsa antecedentelor penale, buna conduită la locul de muncă, situaţia familială şi conduita procesuală corectă constituie elemente ce justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 alini lit. a), c) şi alin. (2) C. pen.;

Instanţa de fond nu a acordat o eficienţă juridică corespunzătoare circumstanţei atenuante legale a provocării ce ar fi trebuit să conducă la coborârea pedepsei mult sub minimul special redus cu o treime, conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.;

În procesul de individualizare a pedepsei, sub aspectul modalităţii de executare, prima instanţă a greşit atunci când a stabilit frecvenţa şi ziua prezentării sale la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Din coroborarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., ale Ordonanţei nr. 92/2000 şi ale Regulamentului de aplicare a acestei ordonanţe, rezultă că măsura de supraveghere prevăzută la art. 86³ alin. (1) lit. a) C. pen. va fi pusă în aplicare de Serviciul de Probaţiune prin elaborarea şi executarea planului de supraveghere a condamnatului.

Nelegala soluţionare a acţiunii civile promovate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N.O." laşi prin obligarea sa la plata integrală a despăgubirilor solicitate, fără a se da eficienţă circumstanţei atenuante legale a provocării reţinute în sarcina sa.

Examinând hotărârea apelată şi actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Fiind învestită cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, a reţinut o situaţie de fapt, recunoscută de inculpatul B.A.L.A. ce a uzat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Pe baza situaţiei de fapt reţinute, instanţa de fond a făcut o evaluare juridică legală a activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat ce întruneşte atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, conţinutul incriminator al infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată - lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - are loc din culpa subiectului.

Prin urmare, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să îi producă o vătămare corporală, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii morţii victimei.

Atunci când acest rezultat se produce, el va atrage răspunderea penală în baza art. 183 C. pen. dacă inculpatul a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziţia subiectivă a culpei, fie în modalitatea uşurinţei, fie în modalitatea neglijenţei.

În cauză, din examinarea dinamicii evenimentului stabilită în baza declaraţiilor date de martori, a actelor medico-legale şi a declaraţiilor inculpatului a rezultat că moartea victimei P.C.F. s-a datorat lovirii acesteia de către inculpat cu pumnul sub bărbie, urmată de căderea victimei şi impactul între extremitatea cefalică şi un plan dur, în regiunea parieto-temporală stângă.

Prin urmare, lovirea a fost săvârşită cu intenţie, însă moartea victimei a survenit din culpa inculpatului care, deşi nu a urmărit moartea victimei şi nici nu a acceptat, putea şi trebuia să-şi dea seama că lovind puternic victima cu pumnul în bărbie, îi putea provoca leziuni de natură a conduce la consecinţa morţii acesteia, cu atât mai mult cu cât, potrivit pregătirii sale profesionale, avea posibilitatea să o facă, şi totodată, datoria să depună diligente în comportarea sa, infracţiunea săvârşită fiind aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 183 C. pen. şi nu cea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., astfel cum susţine inculpatul prin apelul promovat.

Nici susţinerile apelantului potrivit cărora acţiunea sa violentă a fost cauzată în derularea atribuţiilor de serviciu şi pentru apărarea valorilor obiectivului de pază, fiind exonerat, astfel, de orice răspundere penală nu putut fi primite. Conform fişei postului, agentul de securitate, printre alte atribuţiuni, o are şi pe aceea de a anunţa organele de conducere şi de poliţie când clienţii au un comportament obscen şi agresează fizic sau verbal persoanele din jur.

Agentul are atribuţii de pază şi de protecţie a unui obiectiv, neavând deci atribuţiuni de a interveni pentru aplanarea unor conflicte în interiorul obiectivului, acestea fiind atribuţiile organelor de poliţie.

În acest context, activitatea inculpatului B.A.L.A. a depăşit cadrul legal în momentul în care a intervenit pe fondul comportamentului necorespunzător al victimei faţă de numita P.V. şi a agresat-o fizic pe victimă, prin aplicarea unei lovituri cu pumnul, ce a dus la căderea acesteia şi impactul cu pardoseala şi, ulterior, la deces. Dacă în prima fază a conflictului agentul de pază B.A.L.A. a acţionat corect şi i-a cerut victimei să părăsească discoteca, măsură prevăzută şi de Regulamentul de ordine interioară al societăţii comerciale căreia îi aparţine discoteca, în cea de-a doua fază, inculpatul, după ce victima i-a pus mâna în gât şi i-a dat mâinile în jos acesteia, a aplicat victimei lovitura cu pumnul sub bărbie, astfel că prin modalitatea în care inculpatul a intervenit, nu s-a putut aprecia că a acţionat conform atribuţiilor de serviciu şi fişei postului, acţiunea sa depăşind sfera celor necesare şi aflate la îndemâna sa, ca agent de pază, de aplanare a incidentului ivit în interiorul discotecii.

Chiar în contextul unei manifestări agresive din partea victimei, s-a apreciat că, imobilizarea sa se putea realiza fără a se recurge la acţiunea violentă întreprinsă de inculpat, cu atât mai mult cu cât victima era în vădită stare de ebrietate şi incidentul s-a produs într-un loc public, în prezenţa mai multor persoane.

Pe de altă parte, regulile instituite prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 şi „Procedura privind imobilizarea persoanelor" invocate de inculpat interzic loviturile în zona vitale şi cu intensitate exagerată, de natură a provoca vătămarea gravă a integrităţii corporale ori moartea persoanei, astfel cum temeinic a motivat prima instanţă examinând apărările formulate de inculpat.

În raport de maniera de desfăşurarea evenimentelor, de împrejurările şi modul în care a intervenit inculpatul, evidenţiate de probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect că lovitura aplicată de inculpat a avut o intensitate mare, determinând căderea victimei, astfel că nu poate fi încadrată în categoria acţiunilor de folosire a forţei fizice permise de lege.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat ca nefondată solicitarea inculpatului vizând pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. pen. Prin apelul promovat, inculpatul a reiterat solicitarea de reţinere a dispoziţiilor art. 44 C. pen., apărare examinată şi înlăturată corect de prima instanţă.

De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.Numai existenţa unui pericol grav justifică însă reacţia făptuitorului, căci numai în acest caz se poate considera că n-a avut posibilitatea să îşi dirijeze singur voinţa, fiind nevoit să acţioneze sub presiunea pe care o provocase pericolul.

Caracterul grav al pericolului rezultă din împrejurarea că el ameninţă cu producerea unor consecinţe ireparabile sau greu de remediat (de exemplu, pierderea vieţii, cauzarea unei infirmităţi sau o altă vătămare corporală care implică grele suferinţe). Ori, în speţă, deşi probele relevă comportamentul agresiv al victimei ce s-a repezit la martora P.V. să o prindă de mână şi ulterior i-a pus mâna în gât inculpatului, ceea ce este important în cauza de faţă este natura şi intensitatea ripostei inculpatului, care, în contextul amintit, a înţeles să acţioneze în mod violent, dar, într-o manieră disproporţionată în raport cu gravitatea pericolului creat prin atacul victimei care, aflată într-o stare vădită de ebrietate, a încercat să o prindă de mână pe martoră şi i-a pus mâna în gât inculpatului. În atare context, inculpatul după ce s-a interpus între martoră şi victimă şi a dat mâinile în jos victimei, i-a aplicat o lovitură cu pumnul sub bărbie, victima căzând şi lovindu-se cu capul de pardoseală.

Aşadar, s-a apreciat că nu se poate reţine că în urma acţiunii victimei, martora sau inculpatul au fost într-un pericol grav care să-l determine pe acesta din urmă să riposteze atât de violent. Acţiunea victimei nu a fost de natură a justifica, prin prisma dispoziţiilor art. 44 C. pen., acţiunea inculpatului, în sensul înlăturării caracterului penal al faptei, ci, determină reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., circumstanţa reţinută, de altfel, în actul de inculpare şi menţinută de prima instanţă.

În raport de conţinutul concret al actului de provocare, raportat la urmările activităţii infracţionale a inculpatului, Curtea a apreciat proporţionalitatea culpei inculpatului în producerea rezultatului socialmente periculos la un nivel de 60%, procent ce urmează a fi avut în vedere şi la soluţionarea acţiunii civile.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea a constatat că modalitatea şi împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea inculpatului B.A.L.A., astfel cum au fost prezentate în expunerea situaţiei de fapt au relevat, fără echivoc, existenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. şi vinovăţia inculpatului în comiterea ei, ce au fost stabilite judicios de către prima instanţă, criticile invocate de inculpat în sens contrar fiind considerate neîntemeiate.

Verificând hotărârea apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului - criticat prin apelurile promovate de părţile civile şi de inculpat, Curtea a reţinut următoarele: Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa - privativă sau nu de libertate, pe de altă parte.

Examinând modul în care instanţa de fond a efectuat individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.A.L.A.,Curtea a constatat că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea sancţiunilor, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări corecte a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale acestuia, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana sa, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare, prin prisma funcţiei unor asemenea sancţiuni. Stabilind o pedeapsă într-un cuantum coborât uşor sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., urmare reţinerii în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., prima instanţă a avut în vedere într-o măsură suficientă atât pericolul social concret al faptei - pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat inculpatul, cât şi datele care circumstanţiază persoana acestuia - lipsa antecedentelor penale, vârsta, situaţia familială, atitudinea în societate şi procesuală pozitivă.

Fiind o măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare. Cuantumul pedepsei aplicate pentru fapta comisă s-a apreciat că este corespunzător proporţionat faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de împrejurările, modalitatea şi mijloacele de săvârşire, de urmarea produsă, precum şi de datele inculpatului.

Faţă de cele reţinute, Curtea a apreciat că nu există temeiuri care să determine nici reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi reducerea pedepsei sub limita stabilită de prima instanţă şi nici majorarea ei. În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a reţinut că în stabilirea acestei modalităţi, instanţa este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalităţile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.

Din această perspectivă, corect a apreciat prima instanţă că reeducarea şi reinserţia socială a inculpatului poate avea loc prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Având în vedere că pedeapsa trebuie să fie în acelaşi timp atât o măsură de constrângere, cât şi un mijloc de reeducare a inculpatului, Curtea a apreciat, punând în balanţă, datele privitoare la faptă, dar şi aspectele pozitive anterior expuse privind persoana inculpatului, că scopul pedepsei poate fi atins prin modalitatea de executare aleasă de prima instanţă, fiind îndeplinite cerinţele art. 86¹ C. pen. Circumstanţele reale care indică un anumit pericol social sporit al faptei săvârşite sunt reflectate în suficientă măsură în cuantumul pedepsei. Acestea trebuie însă examinate în coroborare cu circumstanţele personale nu numai la stabilirea cuantumului pedepsei, aşa cum s-a şi procedat, ci şi la stabilirea modalităţii de executare a acesteia, operaţiune realizată în mod corespunzător de către prima instanţă.

Pronunţarea condamnării inculpatului constituie un avertisment suficient pentru îndreptarea acestuia, luând în considerare limitele pedepsei închisorii şi limitele intervalului de timp prevăzut de lege, ce constituie termen de încercare, corelat şi cu obligaţiile ce-i revin acest termen şi a căror respectare este asigurată de ameninţarea ce planează asupra inculpatului cu executarea integrală a pedepsei aplicate într-un loc de deţinere, precum şi cu măsurile de supraveghere ce au menirea de a asigura un control permanent asupra inculpatului, pentru a-i determina o conduită licită.

Faţă de cele expuse, Curtea a considerat că nu se impune a se da curs criticii formulate de părţile civile apelante P.M. şi P.M.I., în sensul schimbării modalităţii de executare a pedepsei, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilită de prima instanţă este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.

Examinând hotărârea apelată şi sub aspectul dispoziţiei primei instanţe referitoare la frecvenţa şi ziua prezentării la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui pe durata termenului de încercare, Curtea a reţinut ca pertinentă critica invocată de inculpatul-apelant.

Măsurile de supraveghere care se iau faţă de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a-l determina la o conduită licită.

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere şi să respecte una sau unele dintre obligaţiile impuse de instanţa de judecată.

Potrivit art. 86³ alin. (4) C. pen., supravegherea respectării măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de judecată pe parcursul termenului de încercare se face de judecătorul sau serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului.

Dispoziţiile din C. pen. trebuie corelate cu cele din O.G. nr. 92/2000 privind asigurarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune.

Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2000, Serviciile de Probaţiune au următoarele atribuţii:

- supraveghează respectarea de către persoana condamnată a măsurilor prevăzute la art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.;

- supraveghează executarea obligaţiilor impuse condamnatului de către instanţă, prevăzute în art. 86³ alin. (3) lit. a) - f) C. pen.

Conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul pentru punerea în aplicare a O.G. nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune, consilierul responsabil de caz are obligaţia de a stabili în planul de supraveghere frecvenţa întâlnirilor, dar şi numărul, durata şi locul întrevederilor cu persoana supravegheată.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate anterior se constată că revin consilierului de probaţiune şi nu instanţei de judecată condiţiile supravegherii executării obligaţiilor prevăzute de art. 86³ alin. (3) C. pen., fiind necesar a se lăsa la latitudinea consilierului de probaţiune fixarea datelor la care condamnatul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune şi frecvenţa întrevederilor, plecând de la premisa că riscul identificat iniţial se poate diminua sau poate creşte pe perioada termenului de încercare. Constatând că graficul datelor de prezentare şi a frecvenţei întrevederilor nu este atributul instanţei de condamnare, Curtea a reţinut ca întemeiată critica inculpatului-apelant, a înlăturat dispoziţia primei instanţe în acest sens şi a dispus ca inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, conform planului de supraveghere întocmit de acest serviciu.

Fondată s-a dovedit a fi şi critica formulată de parchet, dar şi de inculpat, sub aspectul soluţionării acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N.O." laşi.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi apreciind proporţionalitatea culpei inculpatului la un nivel de 60%, conform celor expuse anterior, acest procent are relevanţă pe planul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, despăgubirile civile acordate unităţii spitaliceşti au fost diminuate în raport de proporţia culpei acestuia.

Pentru considerentele arătate, Curtea a constatat ca întemeiate criticile promovate de parchet şi de inculpat în latura civilă a cauzei, precum şi motivul de apel invocat de inculpat vizând punerea în aplicare a măsurii de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) C. pen., în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi de inculpatul B.A.L.A. împotriva sentinţei penale nr. 221 din 5 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vaslui, hotărâre ce a fost desfiinţată în parte, în latură penală şi în latură civilă.

În rejudecare a fost înlăturată dispoziţia vizând obligarea inculpatului de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, lunar, în ultima zi de vineri a fiecărei luni din an şi a dispus ca inculpatul B.A.L.A. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui conform planului de supraveghere întocmit de acest serviciu.

S-a redus de la 4.089,76 la 2.453,86 RON cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N.O." laşi, sumă actualizată la data executării.

Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile P.M.I. şi P.M., precum şi inculpatul B.A.L.A.

- Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei la data de 26 martie 2013, părţile civile au criticat decizia recurată pentru netemeinicie, sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, cu referire la procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, respectiv, sub aspectul modalităţii de executare stabilite, considerând că, în raport de pericolul social al faptei, prin care s-a adus atingere celei mai importante valori sociale apărate de legea penală şi de persoana inculpatului,ce nu a avut o atitudine sinceră faţă de organele de anchetă şi nu a manifestat disponibilitate pentru plata despăgubirilor civile, o pedeapsă mai redusă din punct de vedere cantitativ, dar executabilă în regim de detenţie corespunde criteriilor de individualizare şi scopului sancţiunii, având aptitudinea să conducă la reeducarea inculpatului.

Prin motivele de recurs depuse în scris la dosar la data de 16 septembrie 2013, recurentul inculpat, a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 pct. 17² şi pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat următoarele:

- schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 178 C. pen.;

- reţinerea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen.; reindividualizarea judiciară a pedepsei prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante judiciare, prev. art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen.;

Examinând recursurile declarate prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate pentru pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului art. 385¹⁰ C. proc.pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 14 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc.pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege -referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care. Însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen. Intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de asemenea de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu în anumite situaţii, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data de 16 septembrie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 18 septembrie 2013), nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţa de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 12 şi pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurent acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 385¹⁰alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la critica vizând reindividualizarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante, Înalta Curte reţine că pedepsele aplicate sunt în limitele legale, astfel cum au fost reduse prin aplicarea alin. (7) ai art. 320¹ C. proc. pen., iar critica formulată de recurentul inculpat vizează temeinicia hotărârii şi nu legalitatea acesteia, şi s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de pct. 14 teza I, al art. 385⁹ C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.

Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatut B.A.L.A. se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen., Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C.proc.pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, in scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În recursurile părţilor, civile, se constată că recurentele părţi civile şi-au motivat recursul la data de 26 martie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 18 septembrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea pottvit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., însă pe de-o parte, motivele de recurs, vizează temeinicia hotărârii şi nu legalitatea acesteia, şi s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de pct. 14 teza I, al art. 385⁹ C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013, iar pe de altă parte, latura civilă a cauzei a fost disjunsă, nefiind soluţionată în cauză.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile P.M.I. şi P.M., precum şi de inculpatul B.A.L.A. împotriva deciziei penale nr. 42 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile P.M.I. şi P.M., precum şi de inculpatul B.A.L.A. împotriva deciziei penale nr. 42 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3336/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3339/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3333/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3334/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3335/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3336/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3339/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3340/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3342/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3344/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs