ICCJ. Decizia nr. 3342/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3342/2013
Dosar nr.9200/90/2012
Şedinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 09 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în Dosarul nr. 9200/90/2012, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 6 din 21 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 1908/90/2008 formulată de revizuientul M.Ş., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş.
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 50 RON - cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea la data de 24 august 2012 sub numărul 945/111/6/2012 condamnatul M.Ş., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, jud.Argeş, a solicitat declanşarea procedurii de revizuire a sentinţei penale nr. 6 din 21 ianuarie 2009 pronunţate de Tribunalul Vâlcea secţia penală în Dosarul nr. 1908/90/2008, invocând dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul completării probatoriului, respectiv efectuarea unei noi expertize medico legale. Totodată, revizuientul a precizat că decesul victimei ar fi fost cauzat de căderea acesteia din podul locuinţei în care obişnuia să se ascundă când consuma băuturi alcoolice.
După efectuarea actelor de cercetare, procurorul şef secţie judiciară a înaintat întregul material împreună cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, Tribunalului Vâlcea, cauza fiind înregistrată sub numărul 9200/90/2012.
Analizând cererea de revizuire formulată de condamnatul M.Ş., ţinând cont de referatul întocmit de procurorul şef şi în raport de actele şi lucrările Dosarului nr. 1908/90/2008 al Tribunalului Vâlcea, instanţa de fond a constatat următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 6/F din 21 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în Dosarul nr. 1908/90/2009, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ş., studii 3 clase, agricultor, recidivist, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, la 14 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., iar în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 7 ani.
În temeiul art. 14 şi 17 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de către părţile civile P.N.G., domiciliat în comuna M., sat B., judeţul Vâlcea şi P.N.V., domiciliată în Sibiu, strada R., jud. Sibiu.
A fost obligat inculpatul la plata către părţile civile P.N.G. şi P.N.V., a sumei de 2.250 RON pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri materiale.
Inculpatul a mai fost obligat şi la plata către partea civilă M.A.I., domiciliată în comuna F., jud.Vâlcea, a sumei de 8.000 RON, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 163 C. proc. pen. s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa valorii despăgubirilor la plata cărora a fost obligat.
În temeiul art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la efectuarea de tratament medical până la însănătoşire.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus durata reţinerii de o zi în data de 26 mai 2008 şi arestării preventive de la 27 mai 2007 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Sentinţa atacată, atât cu apel cât şi cu recurs, a rămas definitivă la data de 30 octombrie 2009 ca urmare a respingerii recursului, fiind emis mandatul de executare a pedepsei.
Condamnatul a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale invocând dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul completării probatoriului, respectiv efectuarea unei noi expertize medico legale. Totodată, revizuientul a precizat că decesul victimei ar fi fost cauzat de căderea acesteia din podul locuinţei în care obişnuia să se ascundă când consuma băuturi alcoolice.
Verificând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a constatat că aceste aspecte au mai fost verificate de către instanţă atât cu ocazia cercetării judecătoreşti precum şi a exercitării căilor de atac.
Prevăzută de art. 393 C. proc. pen., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care aceeaşi instanţă care a dat soluţia rămasă definitivă revine asupra ei în baza unor situaţii noi, necunoscute la data pronunţării hotărârii.
În conformitate cu disp. art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia.
S-a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Mai mult, condamnatul a mai formulat cereri de revizuire în aceeaşi cauză, astfel că, având în vedere şi decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, temei legal, de motive şi apărări invocate, motiv pentru care instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul M.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând sentinţa supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., curtea a constatat că apelul declarat este nefondat.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, care în mod corespunzător a aplicat dispoziţiile legale în materie.
M.Ş. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 6/2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, invocând disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul completării probatoriului prin efectuarea unei noi expertize medico-legale. Revizuientul a susţinut că nu este autorul infracţiunii pentru care a fost condamnat, deoarece decesul victimei a fost cauzat de căderea involuntară a acesteia din podul locuinţei, unde obişnuia să se ascundă atunci când consuma băuturi alcoolice.
Din actele şi probele administrate în cauză a rezultat că aspectele invocate de revizuient au fost avute în vedere de către instanţă cu prilejul soluţionării cauzei. Apărările formulate de către acesta au fost verificate, atât cu ocazia soluţionării cauzei în fond, cât şi la instanţele de control judiciar.
De altfel, dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. prevăd limitativ cauzele pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive. În această procedură nu se poate efectua o suplimentare a probatoriului.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste argumente şi în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul M.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În şedinţa publică din data de 30 octombrie 2013, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent a solicitat efectuarea unei noi expertize psihiatrice şi analizarea denunţului formulat de D.L.
Examinând recursul declarat de revizuentul condamnat M.Ş. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 28 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., căruia i s-ar fi putut circumscrie criticile recurentului revizuent condamnat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că revizuentul condamnat M.Ş. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecaţii în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză), încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţa de această împrejurare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 385 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor ce s-ar fi putut circumscrie acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de revizuentul condamnat se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.Ş. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.Ş. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3340/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3344/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
