ICCJ. Decizia nr. 3383/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3383/2013
Dosar nr. 3912/95/2013/a3
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3912/95/2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a menţinut starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Analizând conform dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse împotriva inculpatului C.I., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare şi nu s-au modificat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.I.
Apărătorul a pus concluzii de admitere a recursului, solicitând casarea încheierii atacate, revocarea măsurii şi judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri în prezent nu mai subzistă.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpatul C.I. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
Măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpat de Tribunalul Gorj prin Încheierea nr. 24 din 5 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2857/95/2013, în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind prelungită şi menţinută ulterior.
Prin Sentinţa penală nr. 243 din data de 10 septembrie 2013, pronunţată în prezenta cauză de Tribunalul Gorj, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I. la câte o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reţinute în sarcina sa şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reţinute în sarcina sa.
Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele mai sus stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 4 martie 2013 la zi.
În baza art. 350 pct. 1 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul C.I., cauza aflându-se în prezent pe rolul Curţii de Apel Craiova în vederea soluţionării acestor apeluri.
Probele administrate în cauză şi la care instanţa de fond a făcut referire relevă indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală astfel cum au fost reţinute în sentinţa mai sus menţionată şi reţinute în sarcina inculpatului.
Totodată, se constată că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de-a doua condiţii se au în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea deosebită a acestora, aspecte care denotă periculozitate şi care justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, acesta reprezentând şi la acest moment un pericol social concret pentru ordinea publică.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia adoptată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Încheierii din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 3912/95/2013.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3376/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3388/2013. Penal → |
|---|
