ICCJ. Decizia nr. 3387/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002), (Legea 161/2003 modificată
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3387/2013
Dosar nr. 6773/101/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 107 din 13 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 6773/101/2009, s-a dispus:
Schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.G.C., din infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul B.G.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului B.G.C., pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.G.C., la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.G.C., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului B.G.C., prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova.
A repus în individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat inculpatul B.G.C. prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova, de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 şi de 1 an şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a constatat că infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova şi dispune contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, iar inculpatul B.G.C. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicată prin prezenta sentinţă, pentru infracţiunea prev. de art. 25 alin. (1), stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicată prin prezenta sentinţă, pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse de 3 ani închisoare, stabilind ca inculpatul B.G.C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului B.G.C., pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 02 iunie 2008 şi de la data de 13 iunie 2008, până la data de 24 iulie 2008.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. a confiscat de la inculpat 5 CD-uri ce se afla ambalate într-un plic tip MAI ce este sigilat cu sigiliul tip MI cu nr. 35711 şi 3 carduri cu bandă magnetică ambalate într-un plic tip MAI ce este sigilat cu sigiliul tip MI cu nr. 35711, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 001138.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul B.G.C. a televizorului marca P.V. - model T. cu seria X, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 0001138.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului B.G.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
A schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.D.I., din infracţiunile prev. şi ped. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prev. şi ped. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/200 a condamnat pe inculpatul P.D.I., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului P.D.I., pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul P.D.I., la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea celor două pedepse de 1 an şi 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul P.D.I., să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a stabilit că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la organele desemnate cu supravegherea sa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului său de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
e) să nu intre în legătură cu ceilalţi inculpaţi sau alte persoane cu care ar putea transmite (comunica) date de natura celor care fac obiectul prezentului dosar.
A desemnat ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, căruia i se comunică datele de la lit. a) - e).
În baza art. 359 alin. (1), (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 864 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi emiterea unei comunicări scrise în acest sens.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 23 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.
În baza art. 118 lit. f) C. pen., a confiscat de la inculpat cele 7 carduri falsificate, 2 baterii N. la care sunt conectate fire de alimentare, 1 circuit electronic, 1 dispozitiv realizat manual asemănător părţii componente a unui bancomat destinate citirii instrumentelor de plata electronică, fire electrice din cupru de diferite culori şi grosimi, 1 cablu format din mai multe fire lipite artizanal şi care prezintă la un capăt o mufă serială de tip DB9, o mufă mamă de tip DB9, 1 stick L. cu seria Y, 1 stick S.C. cu seria Y1, 7 carduri blank cu bandă magnetică, 1 cablu cu o mufa USB tată la un capăt şi cu o mufa USB la celălalt capăt, 1 cablu special de interconectare a unui dispozitiv cu ieşire specială de tip "firewire" la un alt dispozitiv care are ca intrare un port de tip USB sau mufe de tip audio-video, o bucată de tablă prelucrată artizanal cu dimensiunile L = 48 cm şi l = 17 cm, având o secţiune dreptunghiulară, pe interior având aplicată spumă presată, 2 tuburi cu "P." ce este sigilată cu ştampila "Institutul pentru tehnologii avansate - Bucureşti", depuse la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 0001144.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul P.C.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la organele desemnate cu supravegherea sa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului său de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
e) să nu intre în legătură cu ceilalţi inculpaţi sau alte persoane cu care ar putea transmite (comunica) date de natura celor care fac obiectul prezentului dosar.
Desemnează ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, căruia i se comunică datele de la lit. a) - e).
În baza art. 359 alin. (1), (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 864 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi emiterea unei comunicări scrise în acest sens.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.C.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul S.D, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului S.D., prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din data de 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova.
A repus în individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat inculpatul S.D., prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova, de 1 an şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 23 pct. 1, lit. c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 27 pct. 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a constatat că infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova şi a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, iar inculpatul S.D. va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.N., cerere formulată de apărătorul ales, av. S.D.
A schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.N., din infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul N.N., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicate inculpatului N.N., prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă este concurentă cu infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curţii de Apel Craiova şi a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, stabilind ca inculpatul N.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) şi 2 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul N.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul N.N., a laptop-ului marca A. model A. cu seria X, în care se găseşte un hard-disk marca H. cu seria X1, împreună cu un CD marca C. numerotat 1 şi un CD marca C. numerotat 2, ambalate într-un sac din plastic de culoare neagră, ce este sigilat cu sigiliul MI nr. 35711, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 0001139.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul N.N., a LCD - tip plasma de culoare neagra cu diagonala de 81 cm, cu seria X, împreuna cu o telecomanda marca L., marca P.V. - model T. cu seria X1, depus la Camera de corpuri, delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 0001139.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D.T.S., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
A schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.A.V., din infracţiunile prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prev. şi ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.A.V. fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 357 alin. (2) lit. e C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul C.A.V., a hard disk-ului marca M cu seria X, ce este ambalat într-un plic tip MAI şi sigilat cu sigiliul MI nr. 22899, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 0001141.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului M.M.A., cetăţean român, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen. şi urm. C. pen.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul M.M.A., a hard disk-ului marca M, cu seria X, ambalat într-o cutie de carton de culoare albă, sigilată cu ştampila Institutul Pentru Tehnologii Avansate Bucureşti, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 0001143.
În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat inculpatul T.H.D., cetăţean român, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.H.D., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul T.H.D., a laptop-ului marca A., seria X, în care se află hard-disk-ul marca F. cu seria X1, împreună cu CD marca M., ce sunt introduse într-un sac de culoare albastră ce este sigilat cu sigiliul MI nr. 35711, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinţi, conform dovezii seria AB nr. 0001140.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D.C.M., cetăţean român, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C., cetăţean român, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2), (3)C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.M.R., cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen.
A respins acţiunile civile formulate de părţile civile N.K., I.R., H.E.S., B., I.N.C., R.M., B.L., J.P., L.P., J.B., C.F.D., A.F.C.U., T.Y., N.C.S.E.C.U., B.A. - M.B., C.C.C.U., T.I.B., T.I.B.B. şi E.F.F.C.U.
A obligat inculpaţii B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D. şi T.C. la plata a câte 2.500 RON cheltuieli judiciare statului.
În privinţa cheltuielilor judiciare efectuate pentru ceilalţi inculpaţi s-a dispus rămânerea în sarcina statului.
Pentru a decide astfel prima instanţă a reţinut că, iniţial, prin rechizitoriul din data de 14 iulie 2008, din dosarul nr. 20/D/P/2007, întocmit de Biroul Teritorial Mehedinţi, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor B.G.C., pentru inf. prev şi ped. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.; P.C.A. pentru infr. prev. şi ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen; P.D.I. pentru infr. prev. şi ped. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.; S.D. pentru infr. prev. şi ped. de art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. şi N.N. pentru infr. prev. şi ped. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 din C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor D.T.S. pentru inf. prev. şi ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.; C.A.V. pentru inf. prev. şi ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., T.C. pentru săv. inf. prev. şi ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; T.H.D. pentru săv. infr. prev. şi ped. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., D.C.M. pentru săv. inf. art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. şi M.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, sub nr. 5393/101/2008 iar prin Sentinţa penală nr. 367 din 02 octombrie 2008, din dosarul nr. 5303/101/2008, al Tribunalului Mehedinţi, s-a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei formulată de apărătorii inculpaţilor, s-a constatat că instanţa nu a fost legal sesizată şi, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpaţii B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.D., N.N., D.T.S., C.A.V., T.C., T.H.D., D.C.M. şi M.M.A., D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei.+++
Instanţa a reţinut că între expozitivul rechizitoriului şi dispozitivul acestuia, există contradicţii constând în aceea că, deşi pentru o parte din infracţiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, deopotrivă, pentru aceleaşi fapte s-a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală a acestora, aşa încât nu se poate înţelege ce s-a dorit de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi a se dispune prin actul de sesizare, mai ales că în partea expozitivă a rechizitoriului nu au fost descrise în concret, pentru fiecare inculpat, faptele pentru care se dispune scoaterea de sub urmărire penală.
În atare situaţie, constatând neregularitatea actului de sesizare a instanţei, a dispus trimiterea în judecată a aceloraşi inculpaţi.
După refacerea actului de sesizare, la data de 31 august 2009, s-a înregistrat la Tribunalul Mehedinţi, sub numărul 6773/101/2009, rechizitoriul din data de 27 august 2009 emis în dosarul nr. 20/D/P/2007 al Biroului Teritorial Mehedinţi din cadrul D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor B.G.C., P.C.I., P.D.I., S.D., N.N., D.T.S., C.A.V., T.C., T.H.D., D.C.M. şi M.M.A. pentru aceleaşi infracţiuni reţinute iniţial la sesizarea instanţei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 noiembrie 2006, a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 mai 2007, inculpaţii B.G.C., N.N., S.D., M.M.A. şi alţii, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 luni şi respectiv, 1 an şi 6 luni, în condiţiile art. 81 din C. pen., reţinându-se că, în perioada 2004 - 2005 au intrat fraudulos în posesia unor date de cărţi de credit pe care le-au transmis unui tânăr din Bistriţa.
La 23 februarie 2007, la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi a fost înregistrat un nou dosar penal, privind pe inculpaţii B.G.C., B.M.R., N.N., S.D., P.D.I., P.C.A., C.V.A., D.T.S., D.M. şi alţii, urmare unui material primit de la F.B.I. prin Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Bucureşti, cercetările efectuate au făcut obiectul prezentului dosar, pentru care a fost sesizată instanţa de judecată.
La data de 25 februarie 2010, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, sub nr. 1247/101/2010, rechizitoriul din data de 25 februarie 2010, din dosarul nr. 50/D/P/2008, întocmit de Biroul Teritorial Mehedinţi, din cadrul D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, a inculpatului B.M.R., pentru săvârşirea infracţiunilor prev: de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 27 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.
În actul de sesizare, s-a reţinut în esenţă, că inculpatul B.M.R. a utilizat nickname - X, Y, Z şi, împreună cu B.G.C., adresele de e-mail: A, B, C, D şi împreună au accesat fără drept un sistem informatic (computer) în scopul obţinerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, au lansat în reţea diverse oferte, fie prin metoda "phishing" fie prin metoda "skimming", iar receptorii de bună credinţă şi uneori naivi, fiind de acord cu oferta, şi-au trimis datele lor despre cărţile de credit către pagina web aparent reală, care în fapt îi direcţiona în căsuţa de e-mail a inculpaţilor, au modificat date informatice ale unor titulari de conturi, transferând fraudulos sume de bani din conturile acestora pe cărţi de credit emise de B.I, Italia, au transmis neautorizat aceste date unor persoane dintre acestea fiind "săgeţile" lor (D.T.S.), care le-a utilizat prin "trageri" (retrageri din bancomate) sau prin achiziţionarea de bunuri.
Prin Încheierea din data de 22 martie 2010, dosarul nr. 1247/101/2010 (privind pe inculpatul B.M.R.) a fost înaintat, în vederea conexării cu dosar nr. 6773/101/2009, cauzele fiind apoi conexate la termenul din data de 30 martie 2010.
Prima instanţă a constatat, raportat la cererile formulate de inculpaţii B.G.C., T.C., T.H.D., P.D.I., P.C.A. şi B.M.R., că acestea vizează aspecte de nelegalitate, sub aspect procedural, susţinute şi în cererile formulate anterior şi care au fost respinse, astfel încât nu se mai impune ca instanţa să se mai pronunţe asupra acestora în ceea ce priveşte informaţiile transmise autorităţilor române, în baza actelor efectuate din anul 2003, de către Divizia C. a F.B.I., prin Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Bucureşti - vol. II d.u.p., s-a reţinut că acestea nu constituie o bază legală, pentru dovedirea vinovăţiei inculpaţilor trimişi în judecată şi condamnarea acestora, în condiţiile în care nu au fost respectate convenţiile internaţionale încheiate între România şi Statele Unite ale Americii, în ceea ce priveşte asistenţa judiciară în materie penală.
Astfel, la dosarul de urmărire penală nu există niciun act din care să rezulte împrejurările concrete în care aceste acte de cercetare şi investigaţii efectuate de F.B.I. au fost transmise autorităţilor române, iar ulterior înaintate D.I.I.C.O.O.T. - Biroului Teritorial Mehedinţi, unde au fost ataşate la dosarul de urmărire penală nr. 20/D/P/2007.
S-a menţionat că acest dosar de urmărire penală a fost înregistrat la data de 23 februarie 2007, la D.I.I.C.O.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, în urma procesului-verbal de sesizare din oficiu, privind pe numiţii B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.S.A., K.L.R. şi K.C., pentru comiterea de infracţiuni informatice şi a referatului de declinare a competenţei, întocmit de Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi.
În ceea ce priveşte conţinutul actelor efectuate de F.B.I., s-a reţinut că, începând cu anul 2003, Divizia C. a cercetat persoana numitului F., identificat ca fiind B.G.C., pentru infracţiuni privind pătrunderea în calculatoare străine, frauda pe internet, frauda de cărţi de credit, până la furt de identitate şi spălare de bani. În cadrul acestor investigaţii, F.B.I. s-a folosit de înregistrări de convorbiri telefonice, mandate de percheziţie şi citaţii ale Tribunalului General Federal.
În cele 150 conversaţii electronice, B.G.C. a dat informaţii despre sine şi despre alţii pătrunzând neautorizat în sisteme computerizate din mai multe ţări.
Instanţa a constatat că, începând cu data de 02 mai 2006, pe parcursul cercetărilor efectuate, F.B.I. a formulat mai multe cereri pentru obţinerea şi schimbarea de informaţii şi s-a solicitat aprobarea şi sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în realizarea unei misiuni sub acoperire.
Aceste cererii, cât şi rezultatul cercetărilor efectuate au fost transmise conducerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, de ataşatul judiciar F.B.I., din cadrul Ambasadei S.U.A. Se reţine că la sfârşitul fiecărei dintre aceste cererii, conform traducerilor efectuate de traducătorul autorizat, se menţionează următoarele: "Acest document nu conţine recomandări şi concluzii ale F.B.I. -ului. Este proprietatea F.B.I. şi este împrumutat agenţiei dumneavoastră, iar conţinutul acestuia nu trebuie distribuit în afara agenţiei".
S-a constatat că, la data sesizării organului de urmărire penală, fusese ratificat Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999, prin Ordonanţa nr. 93 din 30 august 1999 ori, în cauza de faţă nu au fost respectate prevederile acestui tratat, în condiţiile în care la dosarul de urmărire penală nu există nicio cerere de asistenţă judiciară adresată ministrului justiţiei, desemnat ca fiind autoritate centrală pentru România. Mai mult, prima instanţă a arătat că va avea în vedere menţiunile de pe aceste cereri pentru obţinere de informaţii, conform cărora aceste documente nu conţin recomandări şi concluzii ale F.B.I. - ului, iar conţinutul acestora nu trebuie făcut public.
De aceea, având în vedere şi prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, prima instanţă a apreciat că nu există niciun temei legal, pentru a reţine că toate aceste informaţii transmise de F.B.I. reprezintă probe legal administrate şi, pe baza acestora, să se poată concluziona cu privire la comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
În ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că:
Inculpatul B.G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002; art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., constând în aceea că, în perioada 16 noiembrie 2006 - 04 iunie 2007, la locuinţa sa, din Drobeta Turnu Severin, prin intermediul adresei de mail: X, a intrat în posesia a numeroase date de cărţi de credit pe care le-a transmis neautorizat altor persoane, în vederea efectuării operaţiunilor de retragere de numerar.
La data de 20 mai 2008, în urma percheziţiilor efectuate la locuinţele inculpatului şi tatălui său, B.G., au fost identificate 1 CD marca "P." - 19; 1 CD marca "C." nr. 48; 1 CD marca "P." nr. 47; DVD marca "B." nr. 21; 1 CD "C." - poze; 8 carduri cu bandă magnetică - vol. VIII d.u.p.
Prin procesul-verbal de efectuare a percheziţiei în sistem informatic, autorizată prin Încheierea nr. 13 din 28 mai 2008, a Tribunalului Mehedinţi s-a constatat că pe CD "P. nr. 1" s-au descoperit 11 fişiere tip Arhivă, ce conţin pachetul de instalare pentru aplicaţii informatice ("C." "M.", "A.", "T.", "F." şi 144 fişiere tip Document, ce conţin date de identificare a unor mijloace de plată electronice (cărţi de credit), coduri BIN (bank identification number), listă cu adrese de poştă electronică, 217 directoare şi fişiere, componente ale unor pagini WEB, în care se fac referiri în limba engleză la instituţii financiare şi 4 fişiere tip "bază de date".
S-a arătat că aplicaţia C. este destinată identificării "instituţiei emitentă de cărţi de credit, în funcţia de numărul cărţii de credit".
Pe CD-ul C. - 48 a fost identificat un fişier de tip "Arhivă" ce conţine pachetul de instalare pentru aplicaţia "în sistem informatic "M.S.E.630T"; pe CD-ul P. 47 au fost identificate: un fişier tip Arhivă, ce conţine pachetul de instalare pentru aplicaţia MSE700 şi pachetul de instalare pentru aplicaţia M.S.R. 206, care potrivit destinaţiei date de producător poate fi folosit la citirea şi înregistrarea de date pe bandă magnetică a cardurilor.
DVD-ul marca "B.-21" conţine: 25 fişiere HTML, pagini WEB, în care se fac referiri în limba engleză la instituţii financiare; 155 fişiere tip Document, conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, coduri BIN, liste cu adrese poştă electronică.
Prin acelaşi proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice, în urma verificării celor 8 carduri bancare, s-a stabilit că 3 dintre acestea conţin pe pistele aferente Track-ului 1 şi Track-lui 2 informaţii care nu corespund datelor inscripţionate pe card, corespondenţă care există la cardurile autentice, iar două din ele sunt pe numele lui B.G., tatăl inculpatului emise de R.B. şi B.R.D., pe unul dintre acestea identificându-se la track, numele "O.M.".
A reţinut că faptele descrise au fost comise de inculpatul B.G.C., astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, prin declaraţia dată la 10 iulie 2008, inculpatul a recunoscut că, în perioada 2004 - 2006, a deţinut un aparat M. şi a falsificat 3 carduri care încă nu au fost identificate de organele de anchetă, cu ocazia infracţiunilor pentru care a fost condamnat anterior.
Astfel, s-a constatat că inculpatul a falsificat cele 3 carduri, dar nu a fost reţinută apărarea acestuia că această faptă a fost comisă în perioada 2004 - 2006 şi intră în conţinutul infracţiunilor comise anterior.
S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinţi, s-a dispus condamnarea inculpatului B.G.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de 3 ani şi 6 luni.
În fapt, în acea sentinţă s-a reţinut că, în perioada mai - noiembrie 2004, B.G.C. a transmis neautorizat numitului R.C. din Bistriţa Năsăud, cu care a intrat în conexiune pe internet, date de identificare ale cărţilor de credit aparţinând unor cetăţeni străini, date în posesia cărora au intrat în mod ilegal.
Totodată, în luna august 2005, în timp ce intenţiona să părăsească România, prin P.C.T.F. Borş, jud. Bihor, la controlul efectuat de poliţia de frontieră, în posesia inculpatului B.G.C. a fost găsită o cutie de carton lipită cu bandă adezivă, în care se afla o boxă de casetofon de culoare neagră, în interiorul căreia se aflau un aparat M., 17 carduri ascunse într-un pachet de ţigări şi 38 carduri inscripţionate F. - Cartelă de Fidelitate.
Ca atare, apărarea inculpatului nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, în cauza anterioară, în cursul urmăririi penale, la data de 15 martie 2005, la locuinţa inculpatului a fost efectuată percheziţie domiciliară, iar la locuinţa acestuia nu au fost identificate cele 3 carduri, pentru falsificarea cărora a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
Mai mult, s-a reţinut că în dosarul nr. 7108/2005 al Tribunalului Mehedinţi, inculpatul B.G.C. nu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 24 din Legea nr. 365/2002.
În aceste condiţii, în lipsa unor probe certe, cu privire la momentul comiterii infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, s-a reţinut, în favoarea inculpatului, că falsificarea celor 3 carduri s-a realizat, între data de 15 martie 2005, când a fost efectuată percheziţia domiciliară şi momentul rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinţi - data de 14 martie 2007 când a fost retras apelul declarat împotriva acestei hotărâri.
Totodată, s-a menţionat că nu se poate reţine forma continuată a acestei infracţiunii, în condiţiile în care nu este dovedit că acţiunile de falsificare a celor 3 carduri de către inculpat s-au realizat la diferite intervale de timp, iar acestea nu s-au succedat într-o unitate strictă de loc şi timp. Existând dubiu cu privire la acest aspect, dubiu care profită inculpatului, în baza art. 334 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în privinţa infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, prin înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, constând în deţinerea de către inculpat a programului de instalare pentru aplicaţia M. şi care, potrivit destinaţiei date de producător, poate fi folosit la citirea şi înregistrarea de date de pe banda magnetica a cardurilor -, s-a reţinut că fapta a fost comisă la data când a avut loc percheziţia domiciliară (20 mai 2008). Totodată infracţiunea prev. de art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că, de la locuinţa sa din Drobeta Turnu Severin, prin intermediul adresei de mail: A, inculpatul B.G.C. a intrat în posesia a numeroase date de cărţi de credit pe care le-a transmis neautorizat altor persoane, în vederea efectuării operaţiunilor de retragere de numerar, s-a reţinut ca fiind comisă în perioada 16 noiembrie 2006 - 04 iunie 2007, astfel că, pentru cele două infracţiuni s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., starea de recidivă postcondamnatorie.
În cazul celei din urmă infracţiuni s-a avut în vedere momentul epuizării - 04 iunie 2007, când a încetat activitatea infracţională, ulterior rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinţi.
În privinţa celorlalte fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, prima instanţă a dispus, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen., achitarea inculpatului B.G.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că nu se poate reţine că inculpatul B.G.C. a accesat fără drept sisteme informatice, în scopul obţinerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, faptă prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care pentru această infracţiune s-a dispus trimiterea în judecată, exclusiv, pe baza informaţiilor transmise de autorităţile străine, informaţii care, potrivit celor arătate mai sus, nu au valoare probatorie în prezenta cauză.
De asemenea, s-a arătat că nu se poate reţine că acelaşi inculpat a modificat date informatice fără drept şi le-a transmis neautorizat, iar prin modificarea acestor date a cauzat prejudicii patrimoniale altor persoane, în scopul obţinerii unui beneficiu material pentru sine, fapte prev de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., numai prin simplu fapt că, în urma percheziţiei informatice, s-a constatat că pe DVD-ului marca B.-21, ridicat de la locuinţa inculpatului, se află 22 fişiere HTML ce conţin pagini web în care se fac referiri în limba engleză la instituţii financiare iar părţile vătămate au depus plângeri, prin care au reclamat că li s-au cauzat un prejudiciu total de 11.034 dolari S.U.A..
Nefiind probe certe, prin care să se facă împrejurările concrete în care inculpatul a intrat în posesia acestor date informatice, date de cărţi de credit, pe care le-a transmis ulterior, în scopul retragerii de numerar, Instanţa a apreciat că în sarcina acestuia nu se pot reţine infracţiunile prev. de Legea nr. 161/2003.
Faptele reţinute în actul de sesizare, în sensul că inculpatul a colectat adrese de email şi a obţinut ulterior date despre cărţi de credit şi conturi prin metoda "phishing", fiind simple supoziţii, nu pot fi reţinute de instanţă, fiind lipsite de suport probator.
S-a menţionat că, nefiind dovedit că sumele de bani primite de inculpat, provin din transmiterea neautorizată a unor date de cărţi de credit, în cauză nu se poate dispune confiscarea acestora.
Cu privire la inculpatul P.D.I., a reţinut că, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În urma percheziţiei efectuate la data de 20 mai 2008, în autoturismul inculpatului P.D.I., în posesia acestuia au fost găsite 7 cărţi de credit care, potrivit raportului de efectuare a percheziţiei în sistem informatic, sunt contrafăcute şi conţin informaţii care sunt specifice unor carduri bancare autentice (f. 44 - 46, vol. VIII, f. 24 - 34, vol. XIV, d.u.p.).
Totodată, în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 20 mai 2008 (f. 41 - 43, vol. VIII), la locuinţa inculpaţilor P.D.I. şi P.C.A., s-au descoperit mai multe obiecte şi circuite electronice: 2 baterii N. la care sunt conectate fire de alimentare, un circuit electronic, un dispozitiv realizat manual asemănător părţii componente a unui bancomat destinat citirii instrumentelor de plată electronică, fire electrice din cupru de diferite culori şi grosimi, cablu format din mai multe fire lipite artizanal şi care prezintă la un capăt o mufă serială de tip DB9, o mufă mamă de tip DB9, 1 stick L. cu seria X2, cablu cu o mufa USB tată la un capăt şi cu o mufă USB la celălalt capăt, cablu special de interconectare a unui dispozitiv cu ieşire specială de tip "firewire" la un alt dispozitiv care are ca intrare un port de tip USB sau mufe de tip audio-video, o bucată de tablă prelucrată artizanal cu dimensiunile L = 48 cm şi 1 = 17 cm, având o secţiune dreptunghiulară, pe interior având aplicata spumă presată.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate Bucureşti, s-a concluzionat că dispozitivele analizate pot fi utilizate la fraudarea cardurilor bancare şi pot constitui părţi componente ale unui proces de fraudare bancară.
Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul P.D.I. a recunoscut că a falsificat 7 carduri găsite în autoturismul său, iar cu privire la celelalte obiecte şi circuite electronice, identificate la percheziţia domiciliară, a relatat că le-a achiziţionat, cu suma de 1.000 euro, de la persoane necunoscute, din Bucureşti.
Prin urmare, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului P.D.I. de a falsifica cele 7 carduri, găsite în autoturismul său, în urma percheziţiei efectuate la data 20 mai 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
Instanţa de fond a constatat că nu se poate reţine forma continuată a acestei infracţiunii în condiţiile în care nu este dovedit că acţiunile de falsificare a celor 7 carduri de către inculpat s-au realizat la diferite intervale de timp, iar acestea nu s-au succedat într-o unitate strictă de loc şi timp, motiv pentru care, în baza art. 334 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în privinţa infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, prin înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului P.D.I. de a deţine obiecte şi circuite electronice care fac parte dintr-un sistem destinat fraudării cardurilor bancare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În privinţa celorlalte fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în conformitate cu art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului P.D.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care pentru aceste fapte penale s-a dispus trimiterea în judecată, exclusiv, pe baza informaţiilor transmise de autorităţile străine care, s-a considerat că nu au valoare probatorie în prezenta cauză.
În aceste condiţii, s-a arătat că nu se poate reţine că prin faptele comise de inculpat au fost prejudiciate părţile vătămate care s-au constituit părţi civile în cauză, iar sumele de bani primite prin W.U., ar fi fost obţinute de acest inculpat, prin transmiterea neautorizată de date informatice.
Inculpatul P.C.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că, la data de 28 aprilie 2006, inculpatul P.C.A. a intrat în posesia unui aparat de scris şi citit carduri cu bandă magnetică - M., un CD de instalare a programului şi 26 carduri blank, cu bandă magnetică.
În acest sens, la solicitarea inculpatului, prietena sa, S.S. a ridicat în ziua de 28 aprilie 2006, coletul respectiv, expediat din S.U.A., printr-o firmă de curierat rapid, F., din Drobeta Turnu Severin.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a primit coletul respectiv, dar acesta avea un alt conţinut, un laptop şi un USB - f. 57, vol. XII.
Prima instanţă a înlăturat apărarea inculpatului, în raport de declaraţia prietenei sale - f. 66, vol. XII, d.u.p., procesul-verbal din data de 28 aprilie 2008, din care rezultă că numita S.S. a ridicat coletul respectiv - f. 5, vol. I d.u.p. şi procesul-verbal întocmit la data de 10 mai 2008, prin care a fost verificat conţinutul acestuia - f. 6, vol. I d.u.p.
În urma percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpaţilor P.D.I. şi P.C.A., din 20 mai 2008, s-au descoperit şi ridicat: un laptop marca "T."; un hard disk "M"; un CD "V. 19"; un CD "D. 14"; un CD "P. 10": un CD "P. 11" ; un memory stick "V";
Potrivit procesului-verbal de percheziţie în sistem informatic, s-au evidenţiat că: laptopul conţine 83 fişiere tip Arhivă cu pagini WEB, asemănătoare ale Companiei "P.P.C.", specializat în efectuare de plăţi electronice, coduri BIN, 144 fişiere tip imagini, între care imagini reprezentând partea frontală (tastatură, ecran, etc.) ATM (bancomat), respectiv, imagini reprezentând autoturismul X aparţinând inculpatului P.D.; 1.342 fişiere tip Document, conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, carduri BIN, mesaje al căror conţinut sugerează că sunt trimise din partea unei companii financiare; 1.143 fişiere şi directoare - componente de pagini WEB, în care se fac referiri la companii financiare, aplicaţia "P.EXE", care potrivit destinaţiei date de producător poate fi utilizată pentru accesarea la distanţă a unor sisteme informatice; aplicaţia C. - pachete de instalare pentru aplicaţia M., care potrivit destinaţiei dată de producător poate fi folosit la citirea şi înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor; 12 fragmente de fişier în fişierul "P.S." conţin date de identificare a unor mijloace de plată electronică.
Hard-disk-ul percheziţionat conţine 56 fişiere tip Arhivă, pagini WEB, carduri BIN, aplicaţia C. - pachete de instalare pentru aplicaţia M., care potrivit destinaţiei dată de producător poate fi folosit la citirea şi înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor; CD V. 19: un fişier tip Document, ce conţine date de identificare a unor mijloace de plată electronică; CD-ul D.14 conţine aplicaţia M.; 1.155 fişiere tip Document, conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, adrese de poştă electronică, coduri BIN şi mesaje al cărui conţinut sugerează că sunt trimise din partea unor companii financiare; CD-ul P. 10, conţine 8 fişiere tip Imagini cu fotografii digitale ale unor bancomate; CD-ul P.11 - conţine: 38 fişiere director, referitoare la companii financiare şi 17 fişiere tip Document, cu date de cărţi de credit, memory stick V. conţine un fişier tip Document şi date de identificare a unor cărţi de credit; unele dintre acestea fiind "săgeţile" lor (D.T.S.), care le-a utilizat prin "trageri" (retrageri din bancomate) sau prin achiziţionarea de bunuri; instalare pentru aplicaţia M., care potrivit destinaţiei dată de producător poate fi folosit la citirea şi înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor.
Astfel, s-a constatat, contrar apărării formulate, că inculpatul a intrat în posesia conţinutului coletului respectiv, în condiţiile în care în calculatorul personal a fost identificată aplicaţia M., care potrivit destinaţiei dată de producător poate fi folosit la citirea şi înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor.
Totodată prima instanţă a constatat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a transmis neautorizat date informatice către alte persoane, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În acest sens s-a arătat că, deşi din interceptările traficului informaţional rezultă că de la calculatorul familiei P. au fost transmise date cu privire la 13 cărţi de credit, acest lucru nu conduce la concluzia că această faptă a fost comisă de inculpat, în condiţiile în care calculatorul respectiv putea fi utilizat şi de fratele acestuia.
Inculpatul S.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că, la data de 14 martie 2005, inculpatul S.D. prin intermediul adresei de email X, a transmis date de identificare a cardurilor bancare lucrătorilor F.B.I.
În acest sens s-a avut în vedere că acest inculpat, în aceeaşi perioadă, era cercetat pentru fapte similare, iar prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, a Tribunalului Mehedinţi, s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 23 pct. 1, lit. c) din Legea nr. 656/2002, la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani.
Totodată prima instanţă a constatat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a accesat fără drept sisteme informatice, a modificat date informatice pe care le-a transmis neautorizat către alte persoane, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen., s-a dispus achitarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În acest sens s-a arătat că, în raport de comunicările chat, purtate cu B.G.C., la datele de 05 iunie 2007, 08 iunie 2007 şi 08 iunie 2007, din conţinutul acestora nu rezultă că, în mod efectiv, inculpatul S.D., prin accesarea fără drept de sisteme informatice, a obţinut date informatice pe care le-a modificat şi transmis neautorizat.
Cu privire la inculpatul N.N. a reţinut că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.
În fapt, în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 20 mai 2008, la locuinţa bunicii inculpatului N.N., unde acesta locuia efectiv, au fost identificate: un laptop marca "A."; un CD marca "C." numerotat 1; un CD marca "C" numerotat 2 şi alte bunuri - fr. 150,151, vol. XIII d.u.p.
În urma efectuării percheziţiei în sistem informatic asupra laptopului, marca A. au fost descoperite: 5 fişiere tip Arhivă, acestea cuprinzând mai multe fişiere reprezentând: pagini de WEB al căror conţinut este asemănător cu cele ale companiei "P" - specializat în efectuarea de plăţi electronice; coduri BIN, respectiv date de identificare a instituţiilor emitente de mijloace de plată electronică în funcţie de numărul atribuit acestuia din urmă şi un număr de 2 fişiere de tip imagine, conţinând copia unei cărţi de identitate şi copia scanată a unui document; un număr de 144 fişiere de tip Document, conţinând: date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN - (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit, în funcţie de numerele atribuite acestora) şi un mesaj în limba engleză, al căror conţinut sugerează că este trimis din partea societăţii "C.O.B."; un număr de 5 fişiere cu extensia "PHP"; un număr de 3 fişiere tip HTML, în care se fac referiri la societăţile "C.O.B.", "U.C.B.R." şi "P."; un număr de 66 fişiere cu extensia "LNK", ce reprezintă înregistrări privind ultimele fişiere pe sistemul percheziţionat; un număr de 209 fişiere rezultate în urma rulării aplicaţiei "Y.M." pe sistemul informatic percheziţionat, dintre care 127 având extensia "DAT", conţin înregistrări ale unor schimburi de mesaje purtate prin intermediul acestei aplicaţii, prin Internet; un număr de 12 fragmente de fişiere identificate în fişierul "P.", conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică. Pe CD-ul C. numerotat 1, au fost identificate: un număr de 148 fişiere de tip imagine, conţinând fotocopii ale unor documente; un fişier de tip Document, cu extensia "TXT", conţinând referiri la IP-uri din clasa 192.168... folosită în reţea locală. Pe CD-ul C. numerotat 2, au fost identificate: un număr de 37 fişiere şi directoare, componente ale unor pagini WEB, în care se fac referiri la site-ul www.n.org şi un număr de 125 fişiere aflate în folder-ul "WORK", conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit în funcţie de numerele atribuite acestora).
Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, constituie infracţiune fapta de a transmite neautorizat către o altă persoană oricare date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din aceeaşi lege precum şi efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din aceeaşi lege, prin, utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea unor date de identificare fictive.
Prima instanţa a constatat că, în urma percheziţiei în sistem informatic, asupra laptopului marca A. şi cele două CD-uri ridicate de la inculpat, au fost identificate: un număr de 144 fişiere de tip Document, conţinând: date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit, în funcţie de numerele atribuite acestora, un număr de 12 fragmente de fişiere identificate în fişierul "P.", conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, iar pe CD-ul C. numerotat 1, au fost identificate un număr de 125 fişiere aflate în folderului "WORK", conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit în funcţie de numerele atribuite acestora).
Inculpatul N.N. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.
S-a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că inculpatul a transmis neautorizat datele de identificate către alte persoane sau ar fi folosit efectiv datele de identificare obţinute, prin efectuarea unor tranzacţii, astfel că fapta acestuia constituie infracţiunea prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, iar aceasta a rămas în stadiul de tentativă, pedepsibilă, conform alin. (5) al art. 27 din aceeaşi lege.
În aceste condiţii, în baza art. 334 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prev. art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
S-a arătat că, în lipsa unor probe certe, cu privire la momentul în care inculpatul a intrat în posesia datelor informatice se va reţine, în favoarea inculpatului, că această faptă a fost comisă până în momentul rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinţi - data de 14 martie 2007, când a fost retras apelul declarat împotriva acestei hotărâri.
În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului ales al inculpatului, avocat S.D., de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în infracţiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 265/2002, a constatat că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, deoarece rezultă că inculpatul a deţinut doar date informatice nu şi instrumente de plată electronică falsificate, în vederea punerii în circulaţie. în privinţa celorlalte fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului N.N., pentru săvârşirea, infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
Astfel s-a reţinut că, în raport de conţinutul interceptărilor telefonice şi comunicărilor Chat, purtate de inculpat, la datele de 26 aprilie 2007, 11 aprilie 207 şi 08 iunie 2007, nu rezultă că inculpatul a accesat fără drept sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, a obţinut date informatice pe care le-a modificat şi transmis neautorizat, iar prin aceste fapte ar fi cauzat prejudicii altor persoane.
Nefiind dovedit că sumele de bani primite de inculpat, în perioada 12 aprilie 2006 - 27 septembrie 2006, provin din modificarea şi transmiterea neautorizată de date informatice, în cauză nu se poate dispune confiscarea acestora.
Inculpatul D.T.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.
S-a reţinut că, potrivit actului de sesizare, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.T.S., au fost reţinute exclusiv, pe baza interceptărilor telefonice, a convorbirilor efectuate de inculpatul B.G.C.
În raport de conţinutul acestor discuţii telefonice, din datele de 01 mai 2007, 12 mai 2007 şi 13 mai 2007, nu a rezultat, în mod cert, că inculpatul B.G.C. i-a transmis lui D.T.S. date de cărţi de credit. Simplu fapt că B.G.C. a primit diferite sume de bani, de la inculpat, nu conduce la concluzia că acestea reprezintă contravaloarea datelor informatice presupus transmise, în condiţiile în care nu a fost înlăturată apărarea formulată, cu privire la înstrăinarea unor ceasuri.
De asemenea, s-a constatat că nu există nicio probă că inculpatul D.T.S. a falsificat instrumente de plată electronice şi le-a utilizat pentru efectuarea de operaţii de retragere de numerar.
Faţă de cele de mai sus, neexistând probe de vinovăţie, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.T.S., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpatul C.A.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., reţinându-se că, în perioada 2005 - 2007, a intrat în mod fraudulos în posesia mai multor date despre cărţi de credit pe care, ulterior, le-a transmis neautorizat în S.U.A.
Prima instanţă a reţinut, în primul rând, că încadrarea juridică constând în reţinerea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, este greşită, deoarece această infracţiune este o infracţiune continuă, al cărui element material constă în transmiterea neautorizată a oricăror date de identificare, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată s-a arătat că, în condiţiile în care pentru aceste fapte penale s-a dispus trimiterea în judecată, exclusiv, pe baza informaţiilor transmise de autorităţile străine care, potrivit celor arătate mai sus, nu au valoare probatorie în prezenta cauză, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.
De asemenea, s-a constatat că, în urma percheziţiei în sistem informatic, asupra hard-disk-ului, ridicat de la locuinţa inculpatului nu au fost identificate date care să conducă la concluzia comiterii de către acesta a infracţiunilor informatice, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
S-a menţionat că nu se poate reţine că acest inculpat a prejudiciat părţile vătămate care s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpatul M.M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 C. pen., reţinându-se că la datele de 05 mai 2006, 07 mai 2006, 20 decembrie 2006 şi 28 decembrie 2006, a transmis date despre cărţi de credit agentului sub acoperire F.B.I.
Deoarece trimiterea în judecată s-a întemeiat doar pe baza informaţiilor transmise de autorităţile străine care, potrivit celor arătate mai sus, au fost considerate de prima instanţă că nu au valoare probatorie în prezenta cauză, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
S-a menţionat că, prin procesul-verbal de percheziţie în sistem informatic, asupra hard-disk-ului, ridicat de la locuinţa inculpatului, s-a constatat că aceasta nu poate fi efectuată, deoarece acesta este criptat cu aplicaţia PGP, ce necesită cunoaşterea unei parole de acces şi care nu a fost identificată.
Inculpatul T.H.D. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., în esenţă, reţinându-se că, la data de 08 iunie 2007, ora 17:53:04, inculpatul folosind ID-ul "T." a transmis inculpatului B.G.C., ce utiliza ID-ul "P.", datele unei cărţi de credit, cu nr. X.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului, au fost ridicate un laptop şi un CD marca "M.", asupra cărora în urma percheziţiei în sistem informatic au fost descoperite: pe laptop s-au găsit 7 fragmente de fişiere identificate în spaţiu nealocat, conţinând referiri la utilizatorul Yahoo Messenger cu ID-ul "T."; pe CD-ul marca M. au fost identificate: un număr de 8 fişiere de tip arhivă, ce includ alte fişiere şi directoare componente de pagini, web, în care se fac referiri la companii financiare; un fişier de tip imagini, conţinând o captură de ecran; un număr de 38 fişiere de tip document, conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit în funcţie de numerele atribuite acestora), mesaje al căror conţinut sugerează că sunt trimise din partea unor companii financiare şi un număr de 285 fişiere şi directoare componente de pagini web, în care se fac referiri la companii financiare.
Faţă de cele de mai sus prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului, cu privire la comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 art. a C. proc. pen. a achitat inculpatul T.H.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 44 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât în raport de probatoriul administrat în cauză, s-a constatat că, din simpla deţinere de către inculpat a datelor informatice, stabilite prin procesul-verbal de percheziţie în sistem informatic, nu rezultă că acesta a accesat fără drept sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, iar apoi, le-a modificat şi transmis neautorizat.
Inculpatul D.C.M. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen.
În actul de sesizare a instanţei aceste infracţiuni au fost reţinute pe baza interceptărilor traficului informaţional şi concluziilor procesului-verbal de efectuare a percheziţiei în sistem informativ, potrivit cărora, în urma verificării unităţii de calculator ridicate de la inculpat, au fost identificare următoarele date: un număr de 2 fişiere rezultate în urma rulării aplicaţiei "Y.M.", care conţin înregistrări ale unor schimburi de mesaje purtate de utilizatorii "b.", "d.m., respectiv "g.", prin intermediul acestei aplicaţii pe Internet şi un număr de 212 fişiere de tip imagine/poze, reprezentând diverşi tineri între care şi D.C.M.
Totodată, s-a arătat că inculpatul, cu ocazia comiterii faptelor, a utilizat ID-ul "b." şi adresa de email X deşi, cu ocazia audierii, a negat comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, susţinând că adresa de email şi ID-ul de Messenger i-au fost compromise.
Prima instanţă a arătat că, în condiţiile în care, pe baza probelor administrate în cauză, nu se poate reţine, fără nici un dubiu, că ID-ul de Messenger "b." şi adresa de email E au fost folosite exclusiv de către inculpat, în sarcina acestuia nu se poate reţine comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată motiv pentru care s-a dispus achitarea acestui inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen.
Cu privire la inculpatul T.C. a reţinut că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în luna iunie - iulie 2007, prin utilizarea ID.-ul "c." şi adresei de email F, a transmis date de cărţi de credit inculpatului B.C. care utiliza ID-ul "P.".
În acest sens, au fost avute în vedere interceptările traficului informaţional de la locuinţa inculpatului B.G.C) şi declaraţia inculpatului T.C., din care rezultă că a folosit ID-ul "C.", iar "P." este ID-ul lui B.G.C. şi i-a transmis acestuia date de cărţi de credit.
Inculpatul B.M.R. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen.
Prima instanţă a constatat că aceste infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, au fost reţinute exclusiv, pe baza interceptărilor telefonice şi interceptărilor traficului informaţional de la locuinţa inculpatului B.G.C.
Deşi, în actul de sesizare, s-a arătat că faptele reţinute în sarcina acestui inculpat sunt dovedite cu percheziţiile domiciliare, percheziţii în sistem informatic, declaraţiile inculpaţilor date în dosarul anterior şi ale martorilor audiaţi în cauză, s-a constatat că aceste "probe" nu au fost indicate concret în cuprinsul rechizitoriului.
Fiind audiat, inculpatul B.M.R. a negat comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi a arătat că nu a utilizat ID-urile menţionate în rechizitoriu, pentru a comunica cu inculpatul B.G.C. Totodată, inculpatul a arătat că în anul 2004, fiind administratorul unui site de poker, a primit diferite sume de bani de la diverse persoane pentru a le crea cont, iar acestea să poată juca poker.
Instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, nu rezultă în mod cert că inculpatul B.M.R. a utilizat nickname-ul N., A., G. şi, împreună cu B.G.C., adresele de e-mail: A, B, C, D astfel încât, în sarcina acestuia nu se poate reţine comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată motiv pentru care s-a dispus achitarea acestui inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În acest sens, s-a constatat că, potrivit convorbirii telefonice purtată între cei doi la 23 mai 2007, ora 01:53, B.M.R. îi spune lui B.G.C. că nu a accesat adresa respectivă de email. De asemenea, simplu fapt că, în perioada 2006 - 2007, acest inculpat a primit sume de bani din străinătate nu face dovada că acestea provin din transmiterea de date informatice către alte persoane, în vederea efectuării operaţiunilor prev. de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 365/2002, astfel încât nu se poate dispune confiscarea acestora şi nu poate reţine că părţilor vătămate li s-au produs prejudicii materiale.
S-a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, persoanele respective nu au fost identificate şi audiate, pentru a putea fi înlăturată apărarea inculpatului cu privire la provenienţa acestora.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în raport de cele de mai sus, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada producerii de către inculpaţii trimişi în judecată a prejudiciilor reclamate de părţile civile N.K., I.R., H.E.S., B., INC., R.M., B.L., J.P., L.P., J.B., C.F.D., A.F.C.U., T.Y., N.C.S.E.C.U., B.A.-M.B., C.C.C.U., T.I.B., T.I.B.B., E.F.F.C.U., motiv pentru care au fost respinse acţiunile civile.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi şi inculpaţii B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.D., N.N., T.C. şi T.H.D.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, greşita achitare a inculpaţilor în condiţiile existenţei unui probatoriu care dovedeşte vinovăţia acestora, greşita reţinere în cazul inculpatului B.G.C. a stării de recidivă postcondamnatorie, greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor N.N. şi S.D. şi omisiune instanţei de fond de a face aplicare dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen. şi să confişte sumele de bani obţinute de inculpaţii B., P.D., N. şi C.
Referitor la primul motiv de apel a arătat că au fost ignorate disp. art. 63 C. pen. privind luarea în considerare a întregului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi s-a dat o greşită interpretare disp. art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2003.
Astfel, latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 43 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 161/2003 se realizează prin acţiunea de a accesa fără drept un sistem informatic.
În speţă, fapta a fost comisă de inculpaţii B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D. şi D.C.M. prin lansarea unor pagini web donate, în numele unor instituţii financiare, pagini prin care se solicitau părţilor vătămate datele cărţilor de credit, numerele de conturi şi parole.
Ca probe se face trimitere în acest sens la interceptările telefonice şi ale traficului informaţional.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 a menţionat că obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie datele informatice asupra cărora se exercită o influenţă neautorizată iar elementul material se poate realiza prin acţiuni de modificare a acestor date, prin restricţionarea accesului sau prin transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic.
Faţă de cele menţionate, a apreciat că în mod netemeinic s-a dispus achitarea inculpaţilor B., P.D., S., N., T., D. şi B. pentru această infracţiune deoarece, din expertiza în sistem informatic asupra DVD-ului matca B.-21 ridicat din locuinţa lui B., a rezultat că pe acest DVD erau stocate un nr. de 22 de fişiere HTML ce conţin pagini web în care se fac referiri în limba engleză la instituţii financiare.
S-a susţinut şi faptul că inculpaţii B., P.D., N., C. şi B. se fac vinovaţi şi de comiterea infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 întrucât au împiedicat funcţionarea sistemelor informatice ale unor instituţii financiare (bănci) cu scopul de a obţine beneficii financiare.
Astfel, după ce conturile bancare ale părţilor vătămate erau atacate, o parte din banii din aceste conturi erau transferaţi pe cărţile de credit ale inculpaţilor P.C., P.D., D., C., D., M., B. precum şi ale altor persoane. În acest sens s-a făcut referire la mandatele W.U., la relaţii comunicate de B.C.R. şi B.A., la conţinutul discuţiilor interceptate, la procesele-verbale de percheziţie domiciliară.
S-a menţionat că la domiciliul lui P.D.I. au fost identificate dispozitive electronice ce serveau la fraudarea cardurilor bancare şi la prelucrarea neautorizată a datelor bancare precum şi 2 stick-uri ce conţineau date referitoare la conturi bancare.
De asemenea, din cuprinsul interceptărilor aflate în vol. III, IV, V, VI, IX şi X rezultă că inculpaţii schimbau parolele unor site-uri, intrau în baza de date a acestora, obţineau codurile de identificare, a mai multor cărţi de credit ce erau transmise între inculpaţi pentru a fi utilizate apoi în mod neautorizat în scopul retragerii de numerar.
S-a menţionat că în calculatoarele lui P.D. şi P.C. au fost identificate o serie de date ale cărţilor de credite ce aparţineau părţilor vătămate iar din adresa B.C.R. aliată în vol. XV a rezultat că în perioada 2006 - 2007 au fost efectuate mai multe tranzacţii M.G. de către inculpaţii D., N., T. iar inculpatul N. a primit mai multe sume de bani de la diferite persoane din S.U.A.
S-a subliniat că, în computerul inculpatului B. au fost identificate un număr de 140 de fişiere ce conţineau date de identificare a unor mijloace de plată electronice, coduri PIN, o aplicaţie informatică destinată identificării instituţiei emitente de cărţi de credit, un pachet de instalare pentru aplicaţia M. folosită la citirea şi înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor. Totodată aplicaţii asemănătoare au fost găsite şi în computerul inculpatului P.D.I. iar în computerele inculpaţilor N.N. şi T.H. au fost identificate mai multe fişiere care conţineau date de identificare a mijloacelor de plată electronice.
În susţinerea celui de-al doilea motiv de apel a precizat că în mod nelegal a fost reţinută starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. faţă de inculpatul B., în condiţiile în care activitatea infracţională a acestui inculpat s-a desfăşurat în perioada 2005 - 2007, începând astfel înainte de rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare anterioare (Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin d.p. nr. 30 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova) şi ca atare, se impunea aplicarea prevederilor art. 85 C. pen. (invocând Decizia ICCJ nr. 42/2008 pronunţată în recurs în interesul legii).
A mai arăta că prin aplicarea faţă de inculpaţii N.N. şi S.D. a unor pedepse cu suspendarea condiţionată a executării nu se atinge scopul preventiv educativ al pedepselor.
Din fişele de cazier ale acestora rezultă că au mai fost condamnaţi pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, la pedepse cu suspendarea condiţionată a executării, prin Sentinţa penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi, suspendare ce le-a fost anulată în prezenta cauză dar alegerea aceleiaşi modalităţi de executare - tot cu suspendare - nu corespunde scopului educativ prevăzut de legiuitor, motiv pentru care se propune dispunerea unei alte modalităţi respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.
A mai susţinut că în mod nelegal prima instanţă a omis să facă aplicarea disp. art. 118 lit. e) C. pen. şi să confişte sumele de bani obţinute de inculpaţii B., P.D., N. şi C.
Inculpatul P.C.A. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că în mod greşit a fost condamnat sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002. A arătat că nu se poate stabili cu certitudine că echipamentele interzise au fost deţinute de inculpatul P.C.A. Acesta recunoaşte că a solicitat trimiterea acelor bunuri menţionate de rechizitoriu, a recunoscut că a primit coletul prin intermediul prietenei sale S.S., însă conţinutul său nu este cel încriminator. Nu există nicio dovadă că există identitate între coletul primit de inculpat şi bunurile reţinute de organele de cercetare penală iar declaraţia numitei S.S. nu poate constitui o probă de vinovăţie întrucât această persoană nu are cunoştinţe informatice.
Datele informatice descoperite în urma percheziţiei efectuate asupra unităţilor informatice aparţin inculpatului P.D.I., fratele său, aspect recunoscut şi de acesta.
A menţionat că nu s-a efectuat o expertiză care să stabilească dacă programul de instalare al aplicaţiei M. este echivalent cu echipamentul deţinut în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice precum şi dacă este restricţionat accesul la site-ul producătorului M., în ceea ce priveşte descărcarea kit-ului de instalare a soft-ului.
Totodată, a arătat că nu există niciun indiciu că inculpatul P.C.A. ar fi deţinut date sau bunuri informatice cu scopul cerut de lege iar prima instanţă a reţinut în scop probator pentru faptele acestui inculpat probele folosite pentru încriminarea celuilalt inculpat.
În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Într-o teză subsidiară, a arătat că pedeapsa aplicată acestui inculpat este prea mare - raportat la ale celorlalţi inculpaţi cu fapte similare - motiv pentru care s-a cerut reducerea iar ca modalitate de executare aplicarea disp. art. 81 C. pen.
Inculpatul S.D. a criticat sentinţa "pentru netemeinicie invocând, în esenţă, faptul că dispoziţiile Legii nr. 161/2003 şi ale Legii 365/2002 trebuiau corelate cu cele ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
A arătat că singurele "probe" din dosar cu privire la S. sunt nişte rapoarte de interceptare a corespondenţei pe internet, realizate de către FBI - Divizia C. În realitate S. nu a purtat niciodată acele conversaţii cu agentul sub acoperire, cu B.C. sau cu alţi inculpaţi din acest dosar.
Adresa G fusese de mult abandonată de inculpat întrucât persoane străine i-au spart parola şi practic nu mai avea controlul corespondenţei. De fapt, inculpatul S. nici nu a utilizat nickname-ul "T.", adresa sa de email fiind G1 iar dintr-o convorbire interceptată între alte persoane ar rezulta că acest inculpat este de fapt "T".
A mai susţinut că organele de urmărire penală nu au reuşit să dovedească legătura de conexitate dintre inculpatul S. şi o anumită adresă de e-mail iar pentru acest lucru era necesar ca pentru adresa de corespondenţă respectivă să existe semnătură electronică.
În lipsa unei semnături electronice întreaga corespondenţă de pe internet nu poate fi luată în considerare ca probă, aspect ce ar atrage nulitatea urmăririi penale, după cum, pe numele acestui inculpat nu există vreun transfer de bani, nicio convorbire interceptată, nicio declaraţie de martori sau dată de alţi inculpaţi, iar inculpatul S. nici nu a avut computer.
A arătat că s-a făcut dovada faptului că, în lunile mai - iunie 2008 - când inculpatul se afla în stare de arest - alte persoane au folosit adresa de email G, ceea ce dovedeşte că parola fusese spartă iar inculpatul nu mai avea controlul acestei adrese.
În fine, a susţinut că inculpatul S. a fost condamnat doar pe baza rapoartelor FBI deşi, în cazul altor inculpaţi s-a dispus achitarea cu motivarea că aceste rapoarte nu au valoare probatorie în prezenta cauză, prin urmare, se impunea şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Inculpatul N.N. a criticat sentinţa şi a invocat faptul că nu se face vinovat pentru vreo infracţiuni, în documentele transmise de FBI nu se face nicio referire la persoana sa şi nici D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Mehedinţi când a format dosarul nr. 20/D/P/2007 nu l-a menţionat printre cei faţă de care s-a realizat sesizarea din oficiu.
Probele împotriva sa se rezumă la frânturi de convorbiri telefonice, dar acestea nu-i aparţin. De exemplu, organul de urmărire penală a arătat că, la data de 26 aprilie 2007, ora 10:00 între inculpatul N. şi o persoană cu numele "V." a avut loc o convorbire telefonică de pe telefonul lui P.C., dar nu au indicat cum anume au stabilit că el este cel care a purtat convorbirea respectivă.
S-a arătat că este adevărat că în perioada 12 aprilie 2006 - 27 septembrie 2006 a primit bani prin W.U. şi M.G., aceştia fiind expediaţi din S.U.A. şi din Emiratele Arabe dar că organele de urmărire penală nu au arătat data concretă când a primit fiecare sumă, cuantumul şi persoanele care le-au expediat pentru a se vedea dacă provin de la vreuna din persoanele de pe lista transmisă de FBI.
Inculpatul a precizat că, de fapt, a primit acei bani întrucât, în anul 2006, a primit comenzi pentru crearea de diferite pagini WEB şi programe în C++ şi Pascal de la diferite firme.
În ceea ce priveşte rezultatul percheziţiei informatice a arătat că şi-l însuşeşte dar că sunt aceleaşi date care au fost avute în vedere şi la condamnarea sa anterioară.
Inculpaţii B.G.C. şi T.H. în cadrul motivelor comune de apel au invocat greşita respingere de către instanţa de fond a cererii de restituire a cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, motivat de faptul că organul de urmărire penală nu a fost sesizat prin vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen.; nelegala sesizare a instanţei fiind încălcate prevederile art. 237 alin. (2) C. proc. pen., deoarece nu s-a procedat la audierea în calitate de inculpaţi a învinuiţilor în sensul că nu i-a chemat pentru a le da explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le aveau iar după restituire procurorul nu a prezentat din nou materialul de urmărire penală; organul de urmărire penală nu s-a conformat dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 367/2008 deoarece nici în rechizitoriul întocmit la data de 27 august 2008 nu s-a făcut o departajare clară a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată faţă de faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ceea ce face ca între expozitivul şi dispozitivul rechizitoriului să existe contradicţii; nu există ordonanţă dată de procuror în condiţiile art. 224 C. proc. pen., prin care să fie autorizată folosirea investigatorilor sub acoperire fapt ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a actelor de urmărire efectuate.
Pe fondul cauzei, au criticat hotărârea sub aspectul greşitei condamnări a inculpaţilor B.G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronice prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 şi T.H. pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din aceeaşi lege.
Cu privire la inculpatul B. s-a arătat că deşi prima instanţă a reţinut că există un dubiu cu privire la data la care s-au falsificat cardurile şi că acestea puteau să provină din perioada 15 martie 2005 (data efectuării percheziţiilor anterioare) şi data de 14 iulie 2007 (data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare anterioare) nu s-a cercetat în continuare şi nu s-a verificat dacă aceste carduri sunt falsificate sau chiar aparţin numitului K.M. (persoană ale cărei date apar pe banda a doua a cardului şi care a trimis din S.U.A. diferite sume de bani pe numele lui S.P.).
Totodată, nu s-a stabilit dacă atât cele 3 carduri cât şi celelalte carduri care se presupune că au fost identificate în adresa de mail a inculpatului B. sunt sau nu operaţionale, respectiv dacă se pot efectua retrageri de numerar.
În legătură cu infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind folosirea şi deţinerea de echipamente cu scopul de a falsifica instrumente de plată electronice, a arătat că nu s-a stabilit dacă programul M. este echivalent cu "echipament deţinut în vederea falsificării" şi nu s-a verificat dacă este restricţionat accesul la site-ul producătorului M. precum şi descărcarea kit-ului de instalare a soft-ului.
Inculpatul B. a susţinut că nu a recunoscut deţinerea unui aparat M. ci doar kit-ul de instalare, faptă ce a făcut obiectul cercetărilor anterioare finalizate cu Sentinţa penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi.
În mod greşit prima instanţă a reţinut în sarcina acestui inculpat şi infracţiunea prev. de art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că în perioada 16 noiembrie 2006 - 04 iunie 2007 ar fi intrat în mod neautorizat în posesia a numeroase date de cărţi de credit pe care le-ar fi transmis neautorizat altor persoane, în vederea efectuării de retrageri în numerar.
Singurele probe pe care se bazează acuzaţia constau în interceptări de convorbiri telefonice şi existenţa unor mandate W.U. primite pe numele inculpatului şi al martorei P.S., probe care nu se coroborează cu declaraţia lui P.S., audiată în faţa instanţei şi nici cu cea a inculpatului D.T.S. - persoană menţionată ca fiind cel care utiliza datele transmise de inculpat şi care i-a transmis după aceea diferite sume de bani - acesta din urmă fiind chiar achitat întrucât s-a constatat că nu există probe că ar fi săvârşit vreo infracţiune.
Prin urmare, nefiind probe care să dovedească comiterea acestei infracţiuni de către inculpatul B., a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce-l priveşte pe T.H. s-a arătat că deşi a fost condamnat doar pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, starea de fapt menţionată de rechizitoriu nu este susţinută de materialul probator deoarece simplul fapt că, cu ocazia percheziţiei informatice, au fost identificate 38 de fişiere cu datele de identificare a unor mijloace de plată electronice, adrese de poştă electronică şi coduri BIN, nu duce automat la concluzia că inculpatul a şi comis infracţiunea în discuţie.
Singurele probe în acest sens ar fi doar unele convorbiri telefonice dintre B. şi D. care sunt însă irelevante.
Referitor la "cele 7 fragmente de fişiere alocate cu ID "T." s-a arătat că nu este vorba de o adresă de mail cu acest nume (deoarece nu avem şi adăugirea @. yahoo.com) iar menţiunea T., identificată la percheziţia informatică, nu este altceva decât numele utilizatorului computerului.
S-a concluzionat că nu sunt probe care să dovedească comiterea acestei infracţiuni de către inculpatul T. şi s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În mod nelegal instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului B.G.C. starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a) C. pen. şi a aplicat astfel greşit disp. art. 39 alin. (1) C. pen., având în vedere că activitatea infracţională imputată inculpatului priveşte perioada 2005 - 2007, faptele fiind concurente cu cele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova.
A mai susţinut că pedeapsa stabilită de prima instanţă este individualizată greşit în raport cu disp. art. 72 C. pen., astfel că, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. este exagerată şi vădit disproporţionată faţă de gradul concret de periculozitate al faptelor şi persoana inculpatului iar ca modalitate de executare a apreciat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării.
Inculpatul P.D.I. a solicitat achitarea şi pentru infracţiunea prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 reţinută în sarcina sa, deoarece nu s-a demonstrat scopul deţinerii acelor elemente - de a falsifica carduri sau altceva.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a arătat că inculpatul a recunoscut falsificarea a 7 carduri, găsite în autoturismul său şi raportat la poziţia sa procesuală sinceră se impune reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen. în loc de 861 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei.
Inculpatul T.C. a solicitat, în primul rând, achitarea inculpatului ca urmare a aplicării principiului "in dubio pro reo", acest inculpat având o situaţie similară cu cea a inculpatului D.C. iar, în subsidiar, a solicitat să se ţină cont de lipsa de antecedente penale şi de recunoaşterea parţială a faptelor, să se dea eficienţă circumstanţelor atenuante şi să se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 208 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins apelurile inculpaţilor B.G.C., T.H.D., S.D., N.N., P.C.A., P.D.I. şi T.C. declarate împotriva Sentinţei penale nr. 107 din 13 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 6773/101/2009.
A fost admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Mehedinţi declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, desfiinţată, în parte, sentinţa numai cu privire la inculpatul P.D.I.
A descontopit pedepsele aplicate acestui inculpat şi a înlăturat dispoziţia de achitare dispusă pentru infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.D.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A recontopit pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauza în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.
A menţinut aplicarea dispoz. art. 861 - 864, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la acest inculpat a sumei de 500 dolari S.U.A., în RON la cursul valutar de la data punerii în executare a măsurii.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat pe fiecare din inculpaţii B.G.C., T.H.D., S.D., N.N., P.D.I. la plata sumei de câte 300 RON fiecare cheltuieli judiciare statului, pe fiecare din inculpaţii P.C.A. şi T.C. la plata sumei de câte 700 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului din care câte 400 RON pentru fiecare reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare privind onorariul avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D.T, C.A.V., M.M.A., B.M.R., au rămas în sarcina statului.
A constatat încetată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, impusă inculpaţilor N.N., S.D., P.C.A., B.G.C. şi P.D.I. prin Decizia penală nr. 76 din 24 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1338/54/2008.
Instanţa de prim control judiciar, analizând apelurile formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului a apreciat că se impune a fi clarificată data sesizării organului de urmărire penală şi modul în care a fost sesizat.
Astfel, conform înscrisurilor existente în vol. I d.u.p., BCCO Craiova - SCCO Mehedinţi deţinea, încă din anul 2006, unele informaţii privind desfăşurarea de infracţiuni în legătură cu cardurile de credit, motiv pentru care s-au efectuat unele acte premergătoare.
Astfel, conform procesului-verbal din data de 28 aprilie 2006 s-a constatat că numita S.S.A. a ridicat în ziua respectivă, de la sediul F. din Drobeta-Turnu Severin un colet pe care l-a dus la domiciliul său.
În urma relaţiilor furnizate de Biroul Trident "H.C." al Aeroportului "H.C." (conform procesului-verbal din 10 mai 2006), s-a stabilit că acel colet a fost trimis lui S.S. de o firmă din S.U.A. şi conţinea un aparat de citit şi scris carduri tip M., un număr de 25 de carduri blank cu bandă magnetică, CD-ul de instalare a softului aplicaţiei M., o sursă de alimentare şi cabluri pentru computer.
Ulterior, abia la data de 23 februarie 2007 are loc o sesizare din oficiu a SCCO Mehedinţi cu privire la faptul că numiţii S.S., P.C.A., P.D.I., B.G.C. dar şi K.L.R. şi K.C. s-ar fi organizat într-un grup infracţional ce are în preocupări infracţiuni cu carduri bancare.
La aceiaşi dată de 23 februarie 2007, SCCO Mehedinţi şi-a declinat competenţa în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi iar dosarul a dobândit numărul 20/D/P/2007 şi a continuat efectuarea de acte premergătoare în vederea verificării autosesizării.
Este adevărat că la nivelul I.G.P.R. se primise încă din data de 2 mai 2006 un material de la FBI, prin intermediul Ambasadei S.U.A., material referitor la sesizarea comiterii unor infracţiuni informatice de către "grupul F." - identificat ca fiind B.G.C. şi cei din anturajul său - şi că în acest material se vorbea despre lansarea unei eventuale operaţii sub acoperire pentru anihilarea acestui grup.
Totodată, în cursul anului 2006 autorităţile judiciare americane au mai comunicat persoanei de legătură din cadrul IGPR o serie de acte reprezentând plângerile unor persoane din S.U.A. ale căror conturi au fost fraudate precum şi rezultatul unor verificări şi al unor operaţii sub acoperire (discuţiile agentului "M." cu diferite persoane din România.
Instanţa de apel a constatat însă că nu aceste documente au stat la baza deschiderii acestui dosar, cum greşit se menţionează în rechizitoriu, procurorul intrând în posesia lor abia la data de 08 noiembrie 2007.
A reţinut în acest sens şi faptul că la data de 13 octombrie 2006 "M." a primit de la "J." un email cu 15 numere de cârti de credit şi PIN-urile aferente, emailul fiind semnat "F.". Imediat după săvârşirea acestor fapte, la data de 01 noiembrie 2006, Ambasada S.U.A. a solicitat autorităţilor romane începerea urmăririi penale, deoarece "pe teritoriul României a fost comisă o infracţiune".
La fel ca şi instanţa de fond, instanţa de prim control judiciar a considerat că aceste documente nu reprezintă şi nu pot reprezenta probe certe care să conducă, prin ele însele, la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor deoarece nu au fost obţinute strict în conformitate cu legislaţia aplicabilă în relaţiile dintre cele două state, în vigoare la data respectivă şi anume Tratatul de asistenţă judiciară în materie penală dintre România şi Statele Unite, semnat la Washington la 26 mai 1999 şi ratificat de România prin O.G. nr. 93/1999 aprobată prin Legea 53/2000.
Este real că acest Tratat a fost amendat prin Protocolul din 10 septembrie 2007 ratificat prin Legea nr. 118/2008, care a intrat în vigoare în data de 1 februarie 2010 (odată cu intrarea în vigoare a Acordului de asistenţă judiciară dintre S.U.A. şi Uniunea Europeană) dar, raportat la data transmiterii informaţiilor de către autorităţile americane în prezenta cauză şi data efectuării urmăririi penale, este evident că aceste ultime dispoziţii nu erau aplicabile.
Mai exact, instanţa de apel a constatat că acele documente nu sunt rezultatul unor echipe comune de anchetă sau al unor comisii rogatorii şi că nici nu au fost transmise prin canalele oficiale instituite de Tratatul din 1999. A apreciat că acele documente au fost transmise în virtutea unor "bune practici" existente între autorităţi poliţieneşti - FBI şi IGPR - în vederea încercării stopării unui fenomen infracţional transfrontalier.
De aceea era necesar, în opinia instanţei de apel, ca transmiterea "informală" a acestor date să fie urmată de o solicitare oficială de preluare eventual a procedurilor penale, sau cel puţin de o solicitare de "furnizare de documente, dosare şi alte obiecte" în sensul art. 1 alin. (2) din Tratat, din partea organelor de urmărire penală, situaţie în care se putea prelua tot materialul probator deţinut de autorităţile judiciare americane.
Cu toate acestea, spre deosebire de prima instanţă, instanţa de apel nu a considerat că acele documente transmise de autorităţile americane nu au nicio valoare în cauză, ca şi cum nu ar exista ci ele trebuie considerate cel puţin ca simple sesizări legate de o posibilă activitate infracţională şi trebuie analizat dacă şi în ce măsură se coroborează cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii.
Totodată, prealabil analizării criticilor inculpaţilor a analizat şi încadrarea juridică dată faptelor, reţinând că organul de urmărire penală a încadrat unul şi acelaşi act material atât în dispoziţiile art. 24 - art. 27 din Legea nr. 365/2002 cât şi în cele ale art. 42 - art. 50 ale Legii nr. 161/2003, deşi acest lucru nu este întotdeauna posibil.
În opinia instanţei de apel distincţia între cele două categorii de infracţiuni trebuie făcută în raport de valoarea socială ocrotită. Astfel, infracţiunile din Legea nr. 365/2002 sancţionează comportamentul ilicit în legătură cu emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronice şi ale datelor de identificare în vederea efectuării de operaţiuni financiare în timp ce infracţiunile din Legea nr. 161/2003 vizează comportamentul ilicit în raport de confidenţialitatea şi integritatea datelor şi sistemelor informatice.
Mai exact, în opinia instanţei, infracţiunile prev. de Legea nr. 161/2003 sancţionează hacking-ul propriu-zis în timp ce infracţiunile din Legea nr. 365/2003 sancţionează falsificarea instrumentelor de plată electronice prin folosirea unor date care au putut fi obţinute prin hacking dar şi în alt fel - skimming, phishing.
Or, prin "hacking" se înţelege spargerea de reţele şi sisteme informatice pe bază de date şi informaţi secrete, prin "skimming" se înţelege obţinerea datelor de identificare ale titularului unui cont şi ale contului prin plasarea unei aparaturi specifice înaintea introducerii cardului în ATM, iar prin "phishing." se înţelege "pescuirea" de naivi pe Internet, în vederea obţinerii unor date confidenţiale, cum ar fi date de acces pentru aplicaţii de tip bancar, aplicaţii de comerţ electronic (ca E. sau P.P.) sau informaţii referitoare la carduri de credit.
Skimming-ul sau phishing-ul sunt activităţi ce nu presupun interferarea cu sistemul informatic al ATM-ul bancar, iar în opinia instanţei folosirea unui card contrafăcut cu date obţinute prin skimming sau phishing nu realizează şi conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, respectiv acces fără drept la un sistem informatic.
Accesul se realizează "cu drept" din punctul de vedere al sistemului informatic, care "recunoaşte" contul, PIN-ul şi celelalte date ale cardului, chiar dacă acestea nu sunt utilizate de titularul "de drept" al cardului şi acela nu este cardul original.
Accesul fără drept la un sistem informatic presupune, în opinia instanţei de apel folosirea unor programe, aplicaţii sau viruşi menite să "spargă" baza de date a sistemului informatic şi să "fure" să şteargă, să deterioreze ori să restricţioneze accesul la datele respective.
Faţă de argumentele anterioare a reţinut că activitatea de "clonare" a unei pagini web - adică de creare a unei pagini de internet asemănătoare cele originale, în vederea inducerii în eroare a unor persoane şi a obţinerii astfel a datelor lor personale privind cardurile pe care le deţin, nu se încadrează în dispoziţiile art. 44 sau art. 45 din Legea nr. 161/2003 ci fac parte din aşa numita activitate de "phishing" neîncriminată de legea română.
Ca atare, instanţa de apel consideră că legea română nu încriminează "phishing-ul" în sine ci numai utilizarea rezultatelor acestuia.
Infracţiunile prev. de art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 161/2003 nu pot fi reţinute decât atunci când se constată că inculpatul a intervenit pe pagina reală de internet a unei persoane şi a modificat, şters sau deteriorat informaţii, a restricţionat accesul la acestea ori le-a redirecţionat către o pagină fictivă, ceea ce nu s-a constatat însă în prezenta speţă.
În legătură cu poziţia instanţei faţă de probele administrate în cauză şi de rolul pe care trebuie să îl aibă în desfăşurarea procesului penal a reţinut că, strângerea probelor necesare cu privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunilor este atributul exclusiv al urmăririi penale iar judecătorul, deşi în virtutea rolului activ are îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, trebuie să păstreze totuşi acel "echilibru" specific instanţei între acuzare şi apărare.
Raportat la prezumţia de nevinovăţie înscrisă în Constituţie şi în art. 66 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a apreciat că nu ar fi putut efectua acele verificări pe care Parchetul ar fi trebuit să le facă şi care ar fi demonstrat poate vinovăţia inculpaţilor (asupra acestui aspect instanţa va mai reveni).
Cu alte cuvinte, în condiţiile în care, după o restituire a cauzei în vederea refacerii urmăririi penale şi după achitările dispuse de instanţa de fond, organul de urmărire penală nu solicită completarea probatoriilor insistând în judecarea cauzei doar pe baza probelor deja aflate la dosar, instanţa nu se va transforma în acuzator şi va interpreta toate acele situaţii îndoielnice în favoarea inculpaţilor, dând prioritate prezumţiei de nevinovăţie şi principiului general al dreptului român "in dubio pro reo".
Referitor la chestiunilor procedurale invocate de apelantul inculpat B.G.C. a "reţinut" că sesizarea organului de urmărire penală se face, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., nu doar prin plângere sau denunţ aşa cum susţine apărarea ci şi prin autosesizare dacă organul de urmărire penală ia la cunoştinţă, în orice mod, de comiterea unei infracţiuni. Se exceptează situaţia infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar nu ne aflăm în această situaţie în prezenta cauză.
Instanţa de apel a reţinut că în prezenta cauză este vorba de o autosesizare.
În ceea ce priveşte nelegala sesizare a instanţei, a reţinut că este real că, prin Sentinţa penală nr. 367 din 02 octombrie 2008, din dosarul nr. 5303/101/2008 al Tribunalului Mehedinţi s-a dispus restituirea la organul de urmărire penală, dar acest lucru s-a făcut nu pentru refacerea urmăririi penale, în sensul art. 332 C. proc. pen., ci pentru refacerea actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen., deoarece s-au constatat contradicţii între conţinutul şi dispozitivul acestuia precum şi neclarităţi şi nediferenţieri cu privire la faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru care au fost scoşi de sub urmărire penală.
Fiind vorba doar de o refacere a actului de sesizare - fără efectuarea altor acte de urmărire penală - nu mai era necesară reaudierea celor trimişi în judecată, în calitate de inculpaţi, şi o nouă prezentare a materialului de urmărire penală. Oricum şi acest lucru ar fi atras o nulitate relativă (în acelaşi sens fiind şi Decizia penală nr. 2431/2007 a ICCJ) deoarece nu ne putem încadra strict în disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd nulitatea absolută doar în cazul lipsei de asistenţă juridică (atunci când este obligatorie) nu şi în situaţiile în care se presupune doar că nu şi-ar fi putut face o apărare efectivă fată de acuzaţiile care li se aduc.
În plus, inculpaţii au luat la cunoştinţă de conţinutul rechizitoriului şi de acuzaţiile ce li se aduc şi au putut da declaraţii în faţa primei instanţe, făcându-şi apărările de rigoare.
Critica privind neconformarea organului de urmărire penală dispozitivului Sentinţei penale nr. 367/2008 a Tribunalului Mehedinţi în sensul că şi după refacerea actului de sesizare nu există o delimitare clară între faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi cele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau o delimitare faţă de faptele pentru care inculpatul B. a fost condamnat anterior, a fost apreciată de instanţa de apel ca nefondată.
Astfel, a constatat că în rechizitoriul refăcut organul de urmărire penală a indicat care sunt faptele ce se impută fiecăruia dintre inculpaţi în parte iar în cazul în care mai există contradicţii ori neconcordanţe, acestea vor fi interpretate în favoarea inculpaţilor.
În ceea ce priveşte condamnarea anterioară a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, pentru inculpaţii B., S. şi N. (dar şi alte persoane care nu sunt inculpate şi în prezenta cauză), inculpatul B.G.C. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 25 din Legea nr. 365/2002; S.D. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 23 alin. (1) lit. c din Legea nr. 365/2002 ambele cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen., iar N.N. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 99 şi urm. C. pen., în esenţă, reţinându-se faptul că în perioada 2004 - 2005 au intrat fraudulos în posesia unor date privind cărţi de credit ale unor cetăţeni americani şi le-au transmis numitului R.C. care le-a folosit pentru falsificare de carduri şi a retras numerar, plătind o parte din bani şi celor 3.
În plus. B., S. şi o altă persoană pe nume A., au fost depistaţi în luna august 2005 în Vama având asupra lor un aparat M. de inscripţionat carduri, 17 carduri ascunse într-un pachet de ţigări şi 35 de carduri inscripţionate F. - cartelă de fidelitate.
Aşadar, faptele pentru care inculpaţii B., S. şi N. au fost condamnaţi prin sentinţa anterioară, deşi asemănătoare cu cele din prezenta cauză, sunt diferite. În plus, parţial, este vorba "de fapte" comise într-o altă perioadă (cu excepţiile asupra cărora se va reveni).
Nici critica privind inexistenţa ordonanţei de autorizare, în condiţiile art. 224 C. proc. pen., a investigatorului sub acoperire şi cea privind lipsa calităţii de organ de poliţie judiciară a poliţiştilor care au efectuat acte de urmărire penală (cu delegarea procurorului) în prezenta cauză, nu a fost primită, având în vedere că organele de urmărire penală nu au folosit investigatori sub acoperire şi, prin urmare, nu avea de ce să existe şi o autorizare a lor (investigatori sub acoperire au folosit organele de poliţie americane - FBI-ul).
În aceste condiţii, nefiind vorba de probe obţinute în cursul unor proceduri comune de anchetă, nu sunt şi nu au cum să fie aplicabile nici disp. art. 224 C. proc. pen., organele de urmărire penală române neavând niciun contact cu investigatorii sub acoperire americani.
Referitor la calitatea de organ de poliţie judiciară a celor care, la delegarea procurorului, au efectuat acte de urmărire penală în cauză, a reţinut că potrivit adresei nr. 368/D/II/1/2010 emisă de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi (şi nu de Inspectoratul Poliţiei de Frontieră cum se susţine în motivele de apel), se atestă că toţi lucrătorii de poliţie ce au efectuat acte de urmărire penală în prezenta cauză au calitatea de organ de poliţie judiciară, fiind desemnaţi nominal şi avizaţi conform art. 27 din Legea nr. 508/2004.
Instanţa nu avea şi nu are obligaţia de a cere copii de pe ordinele de numire decât dacă ar avea suspiciuni în ceea ce priveşte realitatea celor comunicate de organul de urmărire penală.
Cum din ordonanţele de delegare aflate în principal în vol. XV d.u.p. rezultă că cei delegaţi sunt cadre ale SCCO Mehedinţi, instanţa de apel a considerat că nu există niciun motiv pentru a pune la îndoială realitatea celor comunicate prin adresa de mai sus iar critica apelanţilor inculpaţi este nefondată.
Referitor la persoanele fizice şi juridice ale căror conturi au fost fraudate - respectiv N.K., I.R., H.E.S., B.INC., R.M., B.L., J.E., L.P., J.B., C.F.D., A.F.C.U., T.Y., N.C.S.E.C.U., B.A.M.B., C.C.C.U., T.I.B.B. şi E.F.F.C.U. - a reţinut că plângerile formulate de acestea însoţite de unele dovezi ale fraudelor se află în vol. II d.u.p., dar organul de urmărire penală nu a făcut nimic în vederea verificării aspectelor sesizate, mulţumindu-se să constate doar faptul că datele unora din cardurile aparţinând acestor persoane au fost la un moment dat în posesia unuia sau altuia dintre inculpaţi.
Acest lucru nu este însă suficient pentru a atrage condamnarea lor pentru retrageri frauduloase cu respectivele carduri, deoarece nu se face dovada indubitabilă că ei sunt cei care au retras banii sau au fraudat conturile şi nici măcar că erau singuri posesori ai acelor date. O astfel de dovadă se putea face relativ uşor dacă se urmărea firul tranzacţiilor frauduloase cu acele carduri, cu referire la plângerile formulate de A.F.C.U., N.C.S.E.C.U. şi B.A. - M.B., sesizări cu privire la care organul de urmărire penală nu a făcut însă nicio verificare.
Instanţa de apel a reţinut însă că, indiscutabil, din interceptările de convorbiri telefonice şi messenger (a se vedea vol. IX, X, XI d.u.p) aflate la dosar, rezultă că inculpaţii se cunosc între ei şi au certe preocupări ilicite legate de intrarea în posesie a unor date privind carduri ale diferitelor persoane, în vederea folosirii ilicite a acestora.
Revenind la analiza faptelor a constatat că B.G.C. a folosit nick-name-ul "F", fapt stabilit prin Sentinţa penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30/2007 a Curţii de Apel Craiova.
Faptul că B. a folosit şi foloseşte şi alte nick-uri şi adrese de e-mail rezultă din coroborarea tuturor datelor existente în cauză, astfel, în convorbirea cu agentul american "M." de pe ID-ul "J." interlocutorul se identifică pe sine ca fiind "F." ceea ce coroborat cu cele arătate mai sus şi cu faptul că în computerul lui B. s-a identificat, la percheziţia informatică, existenţa unui cont de yahoo pe numele "A" conduce la concluzia logică că B.G.C. este cel care folosea nick-name-ul "J.".
Este de notorietate faptul că în aplicaţia Yahoo Messenger ID-ul este identic cu cel din adresa de e-mail şi nu este posibil ca adresa de e-mail să aparţină unei persoane iar ID-ul de messenger unei alte persoane, decât în situaţiile în care titularul a comunicat altcuiva parola.
Faptul că adresa A îi aparţine lui B. rezultă indubitabil şi din convorbirea telefonică pe care acesta o are cu inculpatul B., convorbire în care primul afirmă explicit că adresa J. este a lui.
Totodată există o convorbire din care rezultă faptul că persoana ce utilizează nickname-ul "J." este aceiaşi cu cea care utilizează şi nickname-ul "P.".
Odată lămurit acest aspect, instanţa de apel a constatat că cele reţinute de prima instanţă referitor la inculpatul B. sunt corecte şi rezultă din probele administrate. În legătură cu infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a reţinut că cele 3 cărţi de credit falsificate aflate la domiciliul inculpatului B. rezultă şi din simpla împrejurare că pe banda magnetică se aflau datele de identificare ale unui aşa-numit K.M. din S.U.A. şi că, în mod normal, inculpatul B. nu justifică acest lucru.
Nu prezintă importanţă dacă aceste carduri sunt sau nu operaţionale şi nici dacă persoana respectivă există sau nu în realitate, reţinând că K.M. apare ca transmiţător a mai multor sume de bani, din S.U.A. către inculpat sau către P.P.S., prietena inculpatului şi este posibil ca acest nume să constituie doar un pseudonim al unei "săgeţi" din S.U.A.
În ceea ce priveşte. infracţiunea prev. de art. 25 din legea specială a constatat că a fost reţinută în sarcina acestui inculpat în raport de faptul că, la percheziţia informatică efectuată în computerul său şi pe mai multe CD-uri (a se vedea în acest sens rechizitoriul) au fost identificate mai multe aplicaţii informatice folosite în citirea şi scrierea cardurilor şi colectarea adreselor de e-mail.
Acest lucru, coroborat cu faptul că s-au mai găsit "clone" ale unor pagini web dar şi multe alte fişiere conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, carduri BIN, liste cu adrese poştă electronică etc, precum şi cu faptul că inculpatul era o persoană cunoscută cu "preocupări" în domeniul falsificării cardurilor (dovadă fiind condamnarea din 2007) conduce în mod logic la concluzia că deţinerea acestor aplicaţii software era făcută în scopul falsificării instrumentelor de plată electronice sau al obţinerii pe nedrept a datelor de identificare ale titularilor în vederea falsificării ulterioare.
Din motivele arătate de prima instanţă şi însuşite de către instanţa de apel, a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea inculpatului în sensul că acele CD-uri au "scăpat" percheziţiei domiciliare făcute în dosarul anterior.
Totodată, nu prezintă nicio importanţă faptul că accesul la site-ul producătorului cititorului de carduri de tip M. nu este restricţionat şi că aplicaţia de instalare a programului de inscripţionat carduri poate fi downloadată liber, din moment ce inculpatul nu are nicio justificare legală în deţinerea acestei aplicaţii şi, mai mult, este cunoscut cu antecedente în domeniul falsificării cardurilor.
A mai precizat că art. 25 încriminează şi deţinerea de software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, astfel că, solicitarea apărării de a se stabili dacă aplicaţia M. constituie "echipament în vederea falsificării" în sensul textului de lege este total nejustificată.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 a constatat că trebuie lămurită problema încadrării juridice avute în vedere de prima instanţă. În acest sens, a reţinut că în rechizitoriu deşi s-a făcut referire la art. 27 alin. (1) (care presupune efectuarea uneia din operaţiunile prev. de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 prin utilizarea unui instrument de plată electronic sau a datelor de identificare fără consimţământul titularului) dar şi la alin. (3) (transmiterea neautorizată către o altă persoană a datelor de identificare în vederea efectuării uneia din operaţiunile prev. de art. 1 pct. 11 din lege) în realitate, în sarcina lui B. s-a reţinut numai fapta de transmitere (deci art. 27 alin. (3)) nu şi cea de retragere sau transfer fraudulos de bani din contul titularilor.
Astfel, a constatat că nicăieri nu se face referire la faptul că B. personal a făcut retrageri de bani cu carduri falsificate.
În ceea ce priveşte transferul neautorizat din contul titularilor, este posibil ca aceasta să fi fost metoda utilizată de inculpat pentru a intra în posesia banilor (dar nu se face nicio dovadă în acest sens iar simplele convorbiri pe e-mail nu pot constitui probe certe atâta timp cât nu sunt completate şi coroborate cu informaţii privind data, locul şi cardul de pe care s-a efectuat transferul).
Referitor la transferul sumei de 3.000 EURO dintr-un cont pe cardul unei persoane aflate în Italia, la care s-a referit procurorul, instanţa a constatat că martorul nu a fost implicat personal în acest transfer şi el ştie că banii au fost transferaţi din România pe cardul unei fete din Italia pentru ca aceasta să cumpere nişte bunuri (un laptop şi un telefon mobil). Nu se face dovada de unde provin banii şi dacă transferul este efectuat de B. sau de altă persoană.
Sesizând acest lucru prima instanţa a dispus o schimbare a încadrării juridice, iar condamnarea inculpatului B. s-a realizat numai pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, din eroare în dispozitiv fiind menţionat şi alin. (1).
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că inculpatul B. este condamnat numai pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 265/2002 iar această faptă constă în transmiterea neautorizată către diferite alte persoane a datelor de identificare a titularilor unor carduri.
În susţinerea vinovăţiei acestuia fiind faptul că la data de 13 octombrie 2006 a transmis lui "M" de pe "J." un email cu 15 numere de carduri şi PIN-urile aferente (fapt ce a şi determinat autorităţile americane ca pe data de 1 noiembrie 2006 să ceară începerea urmăririi penale că s-a comis o infracţiune), există date că inculpatul a mai transmis astfel de date şi lui D.T.S. dar şi lui D.M. şi unei alte persoane rămase neidentificate.
De asemeni, în discuţiile messenger interceptate inculpatul B., de pe ID-ul "P." transmite astfel de date, către alte persoane - T., T., etc.
În ceea ce priveşte sumele de bani primite de inculpatul B. de la D. Traian sau de P.P.S. de la persoane de pe teritoriul Italiei şi Belgiei, instanţa nu a reţinut ca fiind automat rezultatul transmiterii neautorizate a datelor despre cărţi de credit, având în vedere că, deşi inculpaţii vorbesc între ei de retrageri de bani de pe carduri, de la ATM-uri din Italia, nu se face nicio dovadă în sensul că D. a retras bani - nu se indică data, banca sau contul fraudat - şi, de asemeni, nu sunt verificate cardurile ale căror numere au fost transmise în discuţiile pe messenger, pentru a vedea dacă s-au realizat sau nu şi retrageri de numerar sau alte tranzacţii frauduloase, când şi de către cine, iar o condamnare la modul general nu este posibilă.
Organele de urmărire penală deşi au interceptat convorbirile messenger nu au reuşit să intercepteze nicio comunicare de numere de carduri către Italia şi nici nu au făcut legături între datele descoperite în computerele inculpaţilor şi retragerile de la bănci italiene.
În opinia instanţei s-ar fi impus cel puţin o verificare prin sondaj a numerelor de carduri găsite la percheziţiile informatice pentru a stabili titularul şi dacă acel cont a fost fraudat sau nu şi cum anume (retragere ATM sau cumpărare de bunuri folosind datele cardului respectiv)
În ceea ce priveşte sumele de bani trimise din S.U.A. în opinia instanţei, sunt rezultatul unei lipse de comunicare a organului de urmărire penală cu autorităţile judiciare americane. Astfel, deşi o bună parte a corespondenţei primite de la americani se referea şi la investigarea unei posibile implicări a lui B., în anul 2004, în cumpărări şi vânzări frauduloase pe E. ca şi folosirea unei scheme financiare necunoscute ce permitea încasarea unor cecuri la purtător de către "prieteni" ai acestuia de pe teritoriul S.U.A., organul de urmărire penală nu se referă deloc la acest aspect.
De asemenea se regăsesc copiile unor trimiteri de bani prin W.U., către inculpatul B., ce nu au legătură cu prezenta cauză. Aceşti bani sunt trimişi din S.U.A. de către J.N. (N.), de fapt un nume fals al agentului FBI sub acoperire.
Nu s-a făcut însă nicio verificare cu privire la celelalte transmiteri de bani din S.U.A. de la R.S., K.Z., K.T. ori cele primite de la K.M., în condiţiile în care aceste date puteau fi uşor aflate, întrucât transmiterile W.U. se fac, în mod obligatoriu, prin prezentarea de către expeditor a unui act de identitate.
Pentru aceste motive, instanţa de apel nu a reţinut că sumele de bani primite de inculpatul B. şi de prietena lui, la care s-a făcut referire în rechizitoriu, reprezintă sume de bani rezultate din infracţiunile din prezenta cauză.
Referitor la cele cele 7 părţi vătămate, persoane fizice din S.U.A., la care se face referire în rechizitoriu şi ale căror date de carduri s-ar regăsi în e-mailul transmis de "J." lui "M.", a arătat anterior (filele 104, 105 din prezenta hotărâre) de ce retragerea de bani din acele conturi nu se poate reţine în sarcina lui B. sau a oricărui altui inculpat din prezenta cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a reţinut că ar fi putut consta, într-adevăr, în pătrunderea neautorizată în sistemul informatic al B.I., însă la dosar există doar plângerea pe care această firmă a adresat-o autorităţilor americane, plângere în care menţionează că hacker-ul ar fi fost F., dar care nu este însoţită de niciun fel de dovadă în acest sens, deşi se face referire la un schimb de e-mail-uri pe care firma respectivă le-a avut cu hacker-ul. Nu se indică nici măcar ce fel de date informatice a accesat hacker-ul, care erau măsurile de securitate încălcate şi dacă a reuşit sau nu să intre în posesia lor.
Deşi s-a stabilit că inculpatul B. a utilizat, printre altele, nick-name-ul F., în lipsa oricăror alte informaţii privind data la care a fost "spart" sistemul informatic al B.I. şi a oricăror alte dovezi privind sursa atacului informatic şi scopul pentru care a fost făcut, instanţa a apreciat că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului.
Din plângerea formulată de această persoană juridică rezultă că, de fapt, este vorba de B.W.H. iar incidentul s-a petrecut în 18 august 2003 şi prin urmare, puteau fi solicitate mesajele schimbate de B. cu hacker-ul şi încercată verificarea IP-ului de pe care au fost trimise atacurile sau e-mailurile sau, mai simplu, solicitarea de la autorităţile judiciare americane a tuturor datelor de care dispun în acest caz.
Lipsa acestor informaţii face însă ca instanţa să dea eficienţă prezumţiei de nevinovăţie şi să considere că nu s-a făcut nici măcar dovada existenţei acestei fapte şi, cu atât mai puţin, a vinovăţiei inculpatului B.
În legătură cu infracţiunea prev. de art. art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a reţinut că organele de urmărire penală au considerat că această infracţiune s-a realizat prin donarea unor pagini web ale unor instituţii financiare pentru a obţine astfel date privind cardurile, date pe care să le folosească ulterior la falsificarea acestora.
Instanţa de apel constată că organul de urmărire penală nu indică căror instituţii financiare le-ar fi aparţinut paginile web donate şi nici dacă este vorba de o copiere propriu-zisă sau de o intervenţie pe pagina originală cu scopul redirecţionării datelor către pagina donată. Or, în lipsa acestor elemente nu se poate susţine că inculpatul a "modificat, şters sau deteriorat date informatice" ale acelor instituţii şi cu atât mai puţin a "restricţionat accesul la aceste date" pe site-urile originale pentru a se putea reţine infracţiunea prev. de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Cât priveşte fapta prev. de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 a constatat că niciunde în cuprinsul actului de inculpare nu se face referire când, cum şi unde s-a realizat un "transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic". Obţinerea de date informatice prin phishing urmată de folosirea acestor date în vederea falsificării de carduri şi realizări apoi de tranzacţii frauduloase, fie în sensul retragerii de bani de la ATM-uri fie în sensul cumpărării de bunuri cu aceste carduri false, nu se încadrează în disp. art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003.
Articolul 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 devine aplicabil, în materia falsificărilor de carduri, de exemplu, numai în cazurile în care prin atacuri informatice asupra computerelor unor instituţii financiare şi/sau persoane fizice ori juridice, sunt "furate" datele privind numărul cardului, al contului, PIN-ul etc, date care sunt apoi folosite în modurile arătate anterior.
Există într-adevăr discuţii interceptate între inculpaţi, din conţinutul cărora rezultă că ar fi schimbat/modificat parolele de intrare pe unele site-uri, dar în lipsa oricăror alte date concrete privind site-ul restricţionat, modul în care s-a făcut acest lucru, IP-ul de pe care a pornit atacul informatic şi legătura dintre acest IP şi vreunul dintre inculpaţi aceste convorbiri rămân la stadiul de simple discuţii şi nu înfrâng prezumţia de nevinovăţie.
Prin urmare, prima instanţă a stabilit în mod corect că nu se poate reţine existenţa unei astfel de fapte în sarcina inculpatului B. numai pe baza probelor de care dispunem până în prezent.
Referitor la infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. a reţinut, raportat la elementul material că este complementară celei prev. de art. 44 din aceiaşi lege, care sancţionează fapta în sine, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu, iar dacă s-a produs un prejudiciu se reţine în concurs şi infracţiunea prev. de art. 49.
Ca atare, inexistenţa infracţiunii prev. de art. 44 din Legea nr. 161/2003 atrage inexistenţa şi a acestei infracţiuni.
Organul de urmărire penală deşi susţine că banii din conturile părţilor vătămate erau transferaţi apoi "... pe cărţile de credit ale inculpaţilor P.C., P.D., C., D., M., B. precum şi ale altor persoane", nu indică nici măcar o singură parte vătămată la care să se fi procedat astfel, argumentele sale fiind întemeiate exclusiv pe conţinutul convorbirilor dintre inculpaţi care însă, necoroborat cu alte elemente partea vătămată, contul atacat, data transferului, către cine a fost făcut, legătura cu vreunul dintre inculpaţi etc. -, nu pot constitui o dovadă indubitabilă a vinovăţiei lor.
Referitor la critica comună, atât a acuzării cât şi a apărării, privind greşita reţinere a stării de recidivă faţă de inculpatul B. a constatat că inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni cu suspendarea condiţionată a executării.
Faţă de infracţiunile reţinute în prezenta cauză, prima instanţă a arătat în mod clar de ce aceea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 nu poate fi stabilită ca dată şi, prin urmare, se va considera ca fiind comisă mai înainte de rămânerea definitivă a condamnării anterioare şi nu va atrage starea de recidivă.
În privinţa celorlalte două infracţiuni, a constatat că acestea sunt comise în forma continuată, prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., situaţie în care, pentru existenţa diferitelor consecinţe juridice se are în vedere momentul epuizării, care se situează după data de 10 mai 2007 - mai precis la data percheziţiei din prezenta cauză, dată la care i se ridică computerul şi mediile de stocare pe care s-au descoperit acele informaţii - astfel că, în mod just prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile disp. art. 37 lit. a C. pen. privind recidiva postcondamnatorie.
Având însă în vedere cele statuate prin Decizia în interesul Legii nr. 42/2008, s-a făcut corect aplicarea disp. art. 85 C. pen. deşi pentru două infracţiuni se reţine şi starea de recidivă.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor - criticată numai de apărare - instanţa de apel constată că s-a făcut o corectă aplicare a disp. art. 72 C. pen. mai ales că inculpatul B. are şi acea condamnare anterioară şi, din toţi cei trimişi în judecată în cauza de faţă, este cel cu cea mai mare implicare. Pentru aceleaşi motive a apreciat că nu se impune nici schimbarea modalităţii de executare.
Instanţa de apel a constatat că nu se impune confiscarea de la acest inculpat a sumelor de bani pe care le-a primit prin mandatele W.U. - fie personal fie prin intermediul prietenei sale - pentru considerentele expuse anterior.
Cu privire la inculpatul P.D.I. a constatat că înscrisurile transmise de autorităţile americane îl reţin cu nickname-ul "H" sau "P.P.", acesta recunoscând comiterea infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, falsificarea a 7 carduri, găsite în autoturismul său, în urma percheziţiei efectuate la data 20 mai 2008.
S-a reţinut în sarcina acestuia şi comiterea infracţiunii prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 urmare a descoperirii la domiciliul acestui inculpat a mai multor obiecte şi circuite electronice: 2 baterii N. la care sunt conectate fire de alimentare, un circuit electronic, un dispozitiv realizat manual asemănător părţii componente a unui bancomat destinat citirii instrumentelor de plata electronică, fire electrice din cupru de diferite culori şi grosimi, un cablu format din mai multe fire lipite artizanal şi care prezintă la un capăt o mufă serială de tip DB9, o mufa mama de tip DB9, stick L. USB cu seria X, cablu cu o mufa USB tata la un capăt şi cu o mufa USB la celălalt capăt, cablu special de interconectare a unui dispozitiv cu ieşire speciala de tip "firewire" la un alt dispozitiv care are ca intrare un port de tip USB sau mufe de tip audio-video, o bucată de tablă prelucrată artizanal cu dimensiunile L = 48 cm şi l = 17 cm, având o secţiune dreptunghiulară, pe interior având aplicată spumă presată, dispozitive ce pot fi utilizate la fraudarea cardurilor bancare şi pot constitui părţi componente ale unui proces de fraudare bancară potrivit constatării tehnico-ştiinţifice a Institutului de Tehnologii Avansate Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care inculpatul recunoaşte că a falsificat carduri iar 7 dintre acestea i-au fost găsite în autoturism, apărarea sa în sensul că nu s-a făcut dovada scopului pentru care deţinea acel echipament nu este logică, scopul deţinerii apărând mai mult decât evident.
Totodată, inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 256/2003 constând în transmiterea, la data de 10 octombrie 2006, către agentul american sub acoperire a unui e-mail conţinând date despre cea 176 cetăţeni din S.U.A. şi 16 din alte ţări, despre care "P.P." l-a informat că obţinuse detaliile prin spargerea conturilor P.P.
Prima instanţă nu a reţinut comiterea acestei infracţiuni întrucât a înlăturat, de plano toate înscrisurile trimise de americani, însă, având în vedere că instanţa de apel a apreciat că aceste înscrisuri, deşi nu pot constitui probe prin ele însele, transmit informaţii ce trebuie coroborate cu alte probe, a reţinut că inculpatul P.D.I. în declaraţia dată la urmărirea penală şi în declaraţia dată la instanţă, a recunoscut transmiterea către agentul sub acoperire american a datelor referitoare la acele carduri, pentru care susţine că a primit suma de 500 dolari S.U.A.
Totodată, în computerul său, la percheziţia în sistem informatic s-au găsit mai multe fişiere de pagini web al căror conţinut este asemănător cu cel al "P.P." - companie specializată în efectuarea de plăţi electronice.
În aceste condiţii a apreciat că se impunea reţinerea în sarcina acestui inculpat şi a infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 precum şi confiscarea sumei de 500 dolari S.U.A. pe care agentul sub acoperire i-a transmis ulterior "ca plată" pentru datele transmise.
Deşi printre datele transmise agentului american se numără şi date privind cardurile lui B.L., J.P., L.P. şi J.B., pentru considerentele expuse anterior a apreciat că nu se poate reţine că acest inculpat este cel care a şi efectuat tranzacţiile financiare frauduloase reclamate de aceştia.
De asemenea, pentru aceleaşi motive arătate în cazul inculpatului B. a constatat că nici în sarcina acestui inculpat nu se pot reţine infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3), de art. 44 alin. (1) şi (2) şi de art. 49 din Legea nr. 161/2003.
Prin "spargerea conturilor" de P.P. la care inculpatul s-a referit în discuţiile purtate cu agentul sub acoperire american trebuie să înţelegem de fapt obţinerea datelor titularilor de cont prin "păcălirea" acestora cu lansarea de mesaje de pe o pagină P.P. clonată, activitate ce se încadrează perfect în ceea ce numim phishing. Totodată, nu există nicio plângere din partea Companiei P.P. în sensul că bazele sale de date au fost sparte iar datele clienţilor furate de acolo pentru a putea fi eventual reţinute infracţiunile din Legea nr. 161/2003.
În ceea ce priveşte confiscarea sumelor de bani de la inculpat a reţinut că în lipsa unor fapte concrete care să permită reţinerea în sarcina acestuia a unor activităţi infracţionale, aceste sume de bani nu pot fi confiscate (cu excepţia desigur a celor 500 dolari S.U.A. la care s-a făcut referire anterior).
În privinţa individualizării judiciare a pedepselor, a constatat că inculpatul nu are antecedente penale iar instanţa nu are informaţii despre posibile implicări în alte fapte penale, însă reţine că pedepsele aplicate sunt corect individualizate, atât în privinţa cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Cu privire la inculpatul P.C.A., fratele lui P.D.I., a constatat că din actele dosarului rezultă că a folosit ID-ul "D.", relevantă în acest sens fiind convorbirea telefonică interceptată, aflată în vol. III, fila 25 d.u.p dar şi în copia paginii de întâmpinare de pe Yahoo a profilului "D.", ce conţine mesajul "Welcome A.".
A mai reţinut că la data de 14 aprilie 2006 S.S. a primit un colet trimis din S.U.A., colet ce conţinea un aparat de inscripţionare a cardurilor de tip M. precum şi aplicaţia necesară funcţionării acestuia şi mai multe carduri blank. Primirea coletului de către martora S. şi conţinutul acestuia sunt cert stabilite, aspecte ce au mai fost arătate în prezenta sentinţă, chiar inculpatul a recunoscut această împrejurare însă nu şi conţinutul coletului, stabilit ulterior de organul de urmărire penală în cooperare cu Biroul Trident al Aeroportului H.C.
Prin urmare, infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 a fost reţinută în sarcina acestui inculpat tocmai datorită primirii aparatului M. a 26 de carduri blank şi a aplicaţiei de instalare şi funcţionare.
Nu a fost reţinută apărarea inculpatului că organele de urmărire penală au folosit împotriva sa probe care îl priveau pe fratele său P.D.I., după cum nu prezintă nicio importanţă dacă S.S. avea sau nu cunoştinţe de informatică deoarece conţinutul coletului nu s-a stabilit doar pe baza declaraţiei acestei martore ci pe baza scanărilor ce se fac în aeroport coletelor.
Totodată, nu a fost reţinută nici apărarea acestuia în sensul că nu s-a stabilit dacă aparatul M. şi aplicaţia de instalare constituie "echipament folosit în vederea falsificării cardurilor" ori că accesul pe site-ul producătorului nu este restricţionat, deoarece nu deţinerea în sine a aparatului şi a soft-ului de instalare (sau a oricărui alt soft ce permite inscripţionarea de carduri ori identificarea instituţiei bancare emitente) este ilegală ci scopul pentru care o faci.
Or, inculpatul nu poate oferi nicio justificare legală pentru deţinerea acestui aparat iar din celelalte probe rezultă în mod clar preocupările sale în domeniul falsificării cardurilor.
În acest sens organul de urmărire penală a făcut referire pe larg la conţinutul CD-ului ridicat de la S.S. (şi care nu putea aparţine decât inculpatului, din moment ce, aşa cum însuşi afirma, martora nu are cunoştinţe informatice) dar şi la convorbirile telefonice cu diferite persoane.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a constatat că deşi în rechizitoriu sunt indicate mijloace de probă, în realitate la filele respective se află un extras realizat de organul de urmărire penală cu programul C. şi cu care, se pare, că au fost extrase date din adresa de e-mail folosită de acest inculpat "X".
Nici organul de urmărire penală nu este sigur dacă aceste date privesc pe P.D.I. sau pe P.C.A. (a se vedea antetul), după cum nu rezultă dacă acele numere de carduri au fost primite la această adresă de e-mail sau transmise de la ea.
În lipsa posibilităţii clarificării unui astfel de aspect, a apreciat că prima instanţă în mod just a reţinut că infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 nu se confirmă cu privire la acest inculpat.
Inculpatul S.D. face parte din grupul inculpaţilor condamnaţi anterior prin Sentinţa penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30/2007 a Curţii de Apel Craiova şi a utilizat ID-ul şi adresa de email folosite X1 şi de aici apelativul de "T."
Dovada folosirii acestei adrese de mail şi a ID-ului rezultă, din convorbirea unde, vorbind cu P.C.A., inculpatul S. se identifică pe sine ca fiind "T." şi din convorbirea telefonică înregistrată aflată în.
Chiar inculpatul recunoaşte că a folosit adresa X1 până în anul 2004 sau 2005, dar susţine că fusese de mult abandonată întrucât persoane străine i-au furat parola şi nu mai avea controlul corespondenţei.
În motivele de apel se contrazice însă susţinând că, de fapt, adresa ar fi fost X, iar în declaraţia de la urmărirea penală recunoaşte că a folosit adresa Y până în anul 2006 iar de atunci ar fi schimbat-o cu X1.
În sarcina acestui inculpat prima instanţă nu a reţinut decât comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că, la data de 14 martie 2005, de pe această adresă de e-mail, a transmis agentului american sub acoperire "M." o listă cu informaţii despre carduri bancare.
Documentele primite de la americani în acest sens se coroborează cu recunoaşterea inculpatului în sensul că a lui a fost această adresă de e-mail înainte de condamnarea anterioară.
Totodată, în declaraţia dată la instanţa de apel inculpatul susţine explicit că nu a dat parola acestei adrese de e-mail niciunei alte persoane ceea ce înseamnă că, la data de 14 martie 2005 era singurul care o putea utiliza.
Din acest motiv, a apreciat că nu mai prezintă niciun fel de importanţă apărarea acestuia în sensul că a făcut dovada că de pe adresa respectivă, în cursul anului 2008, a fost transmisă corespondenţă electronică iar el se afla în stare de arest.
Instanţa de apel a constatat ca fiind nefondată şi apărarea în sensul că, pentru a demonstra că există o legătură de conexitate dintre inculpatul S. şi o anumită adresă de e-mail ar fi fost necesar ca pentru adresa de corespondenţă respectivă să existe semnătură electronică. În acest sens, a reţinut că semnătura electronică este cerută de Legea nr. 455/2001 ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, a unui contract, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă unde avem de-a face cu simple transmiteri de e-mail-uri de pe adrese personale.
Nu a reţinut nici apărarea inculpatului că nu a avut nici măcar un computer, deoarece se referă, în mod evident, la perioada de după condamnarea anterioară or, în prezenta cauză, se reţine comiterea unei infracţiuni concurente cu cele pentru care a fost condamnat anterior, iar în acel dosar faptele au fost comise prin utilizarea unui computer.
În ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1) şi (2) şi de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 pentru care a fost trimis în judecată, instanţa de apel a constatat că achitarea dispusă de prima instanţă este corectă, din aceleaşi considerente ca şi la inculpatul B.
Conversaţia pe messenger dintre S. şi B., prin care primul arăta că a lansat 8.000 de e-mail-uri fictive de pe o pagină clonată a unei instituţii financiare nu este susţinută de dovezi în acest sens iar fapta nici nu este încriminată, instanţa arătând anterior de ce nu se poate încadra în disp. art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi că phishing-ul propriu-zis nu este încriminat.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei - criticată de D.I.I.C.O.T. prin motivele de apel - instanţa de apel consideră că, atâta timp cât în sarcina acestui inculpat nu se poate reţine decât o singură infracţiune, comisă în anul 2005 (şi deci concurentă cu cele pentru care a fost condamnat anterior) nu se impune schimbarea modalităţii de executare.
Şi inculpatul N.N. face parte din grupul inculpaţilor condamnaţi anterior prin Sentinţa penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30/2007 a Curţii de Apel Craiova reţinându-se că a folosit ID-urile X şi Y.
Prima instanţă a reţinut în sarcina acestui inculpat, prin schimbarea încadrării juridice, numai infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în raport de faptul că, la percheziţia informatică efectuată asupra laptopului marca A. şi celor două CD-uri, ridicate de la inculpat, au fost identificate: un număr de 144 fişiere de tip Document, conţinând: date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit, în funcţie de numerele atribuite acestora, un număr de 12 fragmente de fişiere identificate în fişierul "Pagefile.sys", conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, iar pe CD-ul C. numerotat 1, au fost identificate un număr de 125 fişiere aflate în folderului "WORK", conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit în funcţie de numerele atribuite acestora).
Inculpatul prin declaraţiile date şi prin motivele de apel a susţinut că CD-urile ridicate de la domiciliul său datau din anul 2004 şi nu a fost găsite la percheziţia anterioară iar el uitase de existenţa lor, lucru greu de crezut în condiţiile în care, la percheziţia efectuată în prezenta cauză acele CD-uri nu au fost găsite ascunse iar laptop-ul l-ar fi achiziţionat din târg, de la o persoană necunoscută iar acele fişiere descoperite în el nu-i aparţin ci existau deja pe laptop, apărare pe care, de asemeni, instanţa nu o considerat-o credibilă mai ales dacă se are în vedere preocuparea constantă a acestui inculpat pentru falsificarea de carduri.
S-a reţinut că, în rechizitoriu, organul de urmărire penală nu indică că acest inculpat ar fi şi transmis acele date despre carduri pe care le deţinea iar în motivele de apel D.I.I.C.O.T. - B.T. Mehedinţi nu a criticat schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanţă. Prin urmare, infracţiunea este cea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, iar prima instanţă a procedat corect atunci când a constatat că nu se poate stabili cu certitudine momentul în care inculpatul a intrat în posesia datelor informatice, astfel că a reţinut, în favoarea inculpatului, că această faptă a fost comisă până în momentul rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinţi - data de 14 martie 2007, când a fost retras apelul declarat împotriva acelei hotărâri.
În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni pentru care inculpatul N.N. a fost trimis în judecată, instanţa a reţinut că deşi inculpatul nu recunoaşte, este cert că ID-ul X îi aparţine, relevantă sub acest aspect fiind convorbirea messenger interceptată dintre B.G.C. care folosea ID-ul "P." şi T.H. cu ID-ul "T." se face referire la "N." şi la ID-ul acestuia "S." precum şi convorbirile messenger între "P." şi "S" convorbiri din care rezultă preocuparea constantă a inculpaţilor în vederea obţinerii de date privind cardurile.
O dovadă indirectă a implicării şi a acestui inculpat se află în vol. X d.u.p. filele X, astfel, cu ocazia percheziţiei informatice efectuate în laptop-ul aparţinând inculpatului N.N. au fost identificate mai multe convorbiri messenger, purtate de la acest ID cu diferite persoane (din care una de sex feminin, se pare prietena inculpatului) convorbiri în care aceasta îi spune pe nume "N." iar acesta, în data de 8 mai 2008 îi comunică prietenei sale că "l-au prins pe unu de scotea din America" care "a dat în primire pe toată lumea" dar o asigură că "eu sunt curat iubi (...) nu mi-a trimis nimeni bani (...) nu-mi ştie nimeni numele" iar aceasta îi răspunde cu "bine N. (...) să te văd şi de data asta".
în convorbirile purtate între "S." şi "P." dar şi altele, apare o noţiune nouă, aceea de S. "să facem scam pe înţesa" (înţesa fiind o bancă italiană), însă reţine instanţa de apel că scamming-ul nu este acelaşi lucru cu skimming-ul. De regulă, scamming-ul constă în fabricarea sau donarea unui site, în care ţi se promit câştiguri mari cu condiţia să trimiţi nişte bani într-un cont, să dai click pe nişte reclame etc. Posibil ca site-urile clonate, identificate pe computerul inculpatului N. şi care păreau a veni din partea P.P., C.O.B. sau U.C.B.R. aveau legătură cu acest S. sau erau destinate phishing-ului.
Organul de urmărire penală însă nu a clarificat ce înţelegeau inculpaţii în prezenta cauză prin "a face scam" şi nici instanţa nu mai poate clarifica acest lucru din moment ce inculpaţii nu-şi recunosc nici ID-urile.
Chiar dacă au fost fabricate astfel de site-uri pentru S., nu se poate reţine comiterea vreuneia din infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) de art. 44 alin. (1) sau de art. 49 din din Legea nr. 161/2003, pentru care inculpatul N.N. a fost trimis în judecată, întrucât nu s-a realizat elementul material necesar pentru existenţa acestor infracţiuni ceea ce conduce la concluzia că nu se poate reţine existenţa faptelor.
Datorită motivelor arătate, instanţa de apel a constatat că nu pot fi reţinute ca provenind din infracţiuni (cel puţin nu din infracţiunile din prezenta cauză) sumele primite de N.N. din S.U.A. şi din Emiratele Arabe Unite şi nu se poate dispune confiscarea lor aşa cum solicită organul de urmărire penală.
În privinţa individualizării judiciare a pedepsei, a considerat că atâta timp cât în sarcina acestui inculpat nu se poate reţine decât o singură infracţiune, concurentă cu cele pentru care a fost condamnat anterior, nu se impune schimbarea modalităţii de executare.
În ceea ce priveşte motivele de apel ale inculpatului instanţa de apel a reţinut aceleaşi argumente indicate la analizarea apelului Parchetului, constatând că celelalte aspecte invocate privesc mai mult apărări ale inculpatului faţă de motivele de apel ale Parchetului.
D.T.S. este una dintre persoanele indicate ca fiind "săgeata" lui B.G.C., chestiune credibilă dacă se au în vedere circumstanţele acestui inculpat şi probele administrate în cauză.
Astfel, la data de 08 mai 2005 D.T.S. a fost surprins la un ATM din Vânju Mare încercând să retragă bani cu un card falsificat, fiind dispusă o soluţie de scoatere de sub urmărire penală cu aplicarea unei amenzi administrative conform art. 181 C. pen.
La data de 08 februarie 2007 a fost condamnat în Italia - Roma pentru falsificare de carduri (nu rezultă însă, din datele aflate la dosar, de unde avea cardurile şi de la cine le primise).
Instanţa de apel este de acord cu susţinerile din rechizitoriu în sensul că, din convorbirile purtate de acest inculpat cu B.G.C. (vol. V d.u.p.), rezultă în mod cert că acesta a primit numere de cărţi de credit şi alte date, cu ajutorul cărora nu se puteau extrage direct banii de la ATM-uri sau nu se putea face plata unor produse cumpărate, decât prin folosirea fizică a cardurilor falsificate.
În privinţa inculpatului D.T.S. instanţa a constatat însă că se află în faţa unei crase "lipse de dovezi" privind activitatea sa de după primirea acelor date, referitoare la carduri, de la inculpatul B.
Astfel, deşi organul de urmărire penală l-a trimis în judecată pentru infracţiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, nu s-a stabilit existenţa nici măcar a unui card falsificat de D., fiind posibil inculpatul însuşi să le falsifice după cum era posibil să transmită" acele date, la rândul său, altor persoane mai ales că există şi unele convorbiri în care acesta îl pune în legătură pe B. cu alte persoane, posibil cele cu care el însuşi lucra.
Totodată, nu există nicio dovadă directă în sensul că D. personal a realizat retrageri de la ATM-uri folosind carduri falsificate (infracţiune prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002).
Astfel cum s-a reţinut şi în cazul inculpatului B., deşi acesta vorbeşte cu D. de retrageri de bani de pe carduri, de la ATM-uri din Italia, nu se face nicio dovadă în sensul că D. a retras bani - nu se indică data, banca sau contul fraudat, iar o condamnare la modul general nu este posibilă.
Prin urmare, a apreciat că achitarea acestui inculpat de către prima instanţă este corectă iar apelul formulat de Parchet nefondat.
Acuzaţia adusă inculpatului C.V.A. constă în aceea că, în perioada 2005 - 2007 a intrat în mod fraudulos în posesia mai multor date despre cărţi de credit pe care, ulterior, le-a transmis neautorizat în S.U.A. agentului sub acoperire "M.". Între datele transmise ar fi fost şi cele privind cardurile lui C.I. şi C.D. Pentru aceste date agentul american i-ar fi transmis sumele de 221 DOLARI S.U.A. şi 500 DOLARI S.U.A. pe numele numitului L.A..
S-a susţinut că a utilizat ID-urile "M." şi "A." şi a avut telefonul nr. 0788.745.XXX pe care, într-o convorbire cu agentul american i l-ar fi indicat şi acestuia. Totodată, în convorbirea chat cu agentul american inculpatul C. (folosind ID-ul "M.") ar fi lăsat camera web pornită astfel că a putut fi fotografiat.
Instanţa de apel a constatat că, într-adevăr există un înscris înaintat de autorităţile americane, care constituie de fapt un print screen al unui dialog purtat de "M." cu "M." şi în care apare fotografia acestui inculpat (cu toate că el nu şi-o recunoaşte) iar din convorbirea tradusă "M." dă informaţii personale spunând că este administratorul unui internet-cafe, toate aceste coroborate identificându-l în persoana inculpatului C.V.A.
Autorităţile americane însă nu erau sigure de identitatea acestei persoane deoarece în alt documente transmise la dosar cu ID-urile de mai sus îl identifică pe un anume G.A.T.
În ceea ce priveşte ID-ul "M." instanţa de apel a reţinut cu certitudine că aparţine lui C.V.A., însă constată că nu se face aceiaşi dovadă şi în cazul ID-ului "A." deoarece, deşi acest ID a fost găsit în computerul inculpatului C., tot acolo s-au mai găsit şi altele ce s-a stabilit în mod cert ca fiind utilizate de alte persoane (de ex. "I." = P.D.I.).
A reţinut că organul de urmărire penală nu face dovada certă a transmiterii de către "M." către agentul american a datelor despre carduri (de fapt nici nu se indică vreo dată calendaristică la care ar fi avut loc această transmitere) iar din discuţia dintre cei doi, cu toate că rezultă preocuparea şi a acestui inculpat pentru carduri, nu rezultă că se şi transmit astfel de date.
Este adevărat că L.A. susţine că a ridicat pentru acest inculpat sumele de bani indicate de organele de urmărire penală, dar nu există o dovadă că aceste sume de bani sunt transmise de agentul american şi că reprezintă plata pentru transmiterea unor date privind cardurile.
Rezultă că cel care transmite banii ridicaţi de L.A. este R. (R.) N., posibil agent american sub acoperire dar, lipsa unor comunicări oficiale în acest sens face imposibilă reţinerea acestui aspect.
Ca atare, a apreciat că achitarea acestui inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 265/2002 este rezultatul unei aplicări corecte de către prima instanţă a prezumţiei de nevinovăţie având în vedere lipsa de probe.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată, a reţinut că organul de urmărire penală nu a făcut nicio referire în ce ar consta elementul material al acesteia, situaţie în care constatarea primei instanţe privind inexistenţa faptei este corectă.
Întrucât în sarcina inculpatului C.V.A. nu se reţine comiterea vreunei infracţiuni în prezenta cauză, nu se poate dispune nici confiscarea sumelor de bani primite din S.U.A.
Inculpatul M.M.A. face parte din grupul inculpaţilor care au fost condamnaţi anterior prin Sentinţa penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi, fiind acuzat că la datele de 05 mai 2006 şi 07 mai 2006 a trimis agentului american sub acoperire 42 date despre cărţi de credit de la adresa de email "X."
La data de 05 octombrie 2006, utilizând nick-name-ul "C." îi spune agentului sub acoperire că M.C.I. a murit în accident de maşină, fapt adevărat.
La data de 20 decembrie 2006 de la adresa de email X îi trimite din nou date despre cărţi de credit agentului sub acoperire.
La data de 28 decembrie 2006, utilizând adresa de email "X." l-a contactat pe agentul sub acoperire FBI, căruia i-a transmis şi nr. de telefon 0749465XXX, care în urma interceptărilor telefonice a reieşit că îi aparţine.
S-a susţinut că, din interceptările traficului informaţional de la locuinţa lui M.M.A., ar fi reieşit cu certitudine că de aici au fost utilizate adresele de email Y, şi X şi întrucât adresa de email X prezintă ca mesaj de întâmpinare "Welcome B.!" organul de urmărire penală a tras concluzia că inculpatul a făcut această căsuţa de email pe numele unei persoane fictive pentru a-şi pierde urma.
În ceea ce priveşte percheziţia în sistem informatic asupra unui hard-disk ridicat de la locuinţa inculpatului M.M.A., s-a constatat că aceasta nu poate fi efectuată, deoarece este criptat cu aplicaţia PGP ce necesită cunoaşterea unei parole de acces (ştiute doar de inculpat) şi s-a concluzionat că, prin necomunicarea parolei acesta împiedică aflarea adevărului.
Instanţa de apel a constatat că inculpatul, în declaraţia dată în faţa primei instanţe, recunoaşte că a folosit în perioada 2002 - 2004 adresa de e-mail X.
În privinţa datelor transmise de autorităţile americane prima instanţă le-a înlăturat în totalitate, întrucât sunt confuze şi nu au fost verificate de organele judiciare române şi nu se coroborează cu alte elemente probatorii. Având în vedere că organul de urmărire penală nu a făcut acest lucru şi s-a mulţumit să le folosească ca atare, iar în cursul procesului penal nu a solicitat probe în completare, nici instanţa nu poate face mai mult şi nu se poate substitui organului de urmărire penală întrucât, aşa cum s-a mai arătat în cuprinsul prezentei hotărâri, cu tot rolul activ, instanţa trebuie să păstreze o poziţie de echilibru şi să nu încalce prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor.
Astfel se menţionează că "T." ar fi A.M. iar autorităţile americane transmiseseră şi IP-ul de pe care acest "T." a comunicat cu agentul sub acoperire, nu au fost efectuate verificări în acest sens.
Există la dosar o serie de adrese ale organului de urmărire penală către furnizorii internet pentru identificarea unor IP-uri dar nu şi a celui la care ne referim (IP 193.231.196.41). Astfel, la fila 41 există un document din care rezultă că acest IP ar putea foarte bine să fie al lui S.D. deoarece la data de 6 mai 2006, de pe acest IP se primeşte un email fără conţinut de la X.
Ulterior, autorităţile americane susţin că e-mailul din data de 5 mai 2006 ar fi conţinut 42 de date privind cărţi de credit şi a venit de la adresa X ce aparţine inculpatului M., transmisă de la computer având IP 81.18.78.98.
Întrucât nu s-a ataşat email-ul, inculpatul nu recunoaşte că a luat contact cu agentul american sub acoperire şi nu există nicio altă probă care să susţină cele afirmate de americani, în mod just se poate considera că nu s-a făcut dovada existenţei infracţiunii.
Împrejurarea că hard-disk-ul ridicat de la acest inculpat este criptat iar inculpatul nu a oferit parola pentru citirea lui, deşi creează o puternică prezumţie că acesta are ceva de ascuns, nu este de natură a înfrânge, prin ea însăşi, prezumţia de nevinovăţie.
În ceea ce priveşte faptul că inculpatul ar fi utilizat şi adresele de email I şi J a apreciat că nu prezintă nicio importanţă pentru dovedirea infracţiunii de care este acuzat în cauza de faţă, deoarece se susţine că acele date către americani au fost transmise de pe o altă adresă.
Inculpatul T.H.D. a fost acuzat în esenţă de faptul că, în perioada mai - iulie 2007 s-a asociat cu inculpatul B. şi cu inculpatul D.C.M. (a se observa totuşi că în prezenta cauză nu s-au făcut cercetări şi pentru grup infracţional organizat sau pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni) în vederea comiterii de infracţiuni prin folosirea de date privind cardurile.
S-a susţinut că ID-ul sau adresa de mail folosită a fost K.
Infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 a fost reţinută de prima instanţă pe baza constatării că, din interceptarea convorbirilor messenger a rezultat că, la data de 08 iunie 2007, ora 17:53:04, inculpatul T.H.D., cu ID. "T." a transmis inculpatului B.G.C., ce utiliza ID."P.", datele unei cărţi de credit.
Fiind audiat de instanţa de apel inculpatul nu a recunoscut utilizarea acelei adrese de mail susţinând că adresa sa este de fapt "K". Susţinerea sa vine însă în contradicţie cu probele administrate motiv pentru care nu poate fi reţinută.
Astfel, în declaraţia olografă dată la urmărirea penală (inculpatul recunoaşte că adresa sa de mail pe care o foloseşte constant este "K". De asemeni, din raportul de percheziţie informatică rezultă că "T." este adresa de email şi nu "Z". În fine, în convorbirea messenger, corespondând cu inculpatul B. (ID "P.") - "T." îi comunică o altă discuţie pe care a avut-o cu "N." şi în care se identifică pe sine ca fiind "H.".
Prin urmare, susţinerea inculpatului în sensul că ar fi demonstrat când a fost creată acea adresă de email a fost apreciată ca nefiind nedovedită.
În aceste condiţii în mod just prima instanţă a reţinut în sarcina sa infracţiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 265/2002.
În ceea ce priveşte argumentul inculpatului că acel "T." ar reprezenta de fapt numele computerului şi nu un ID, deoarece nu este urmat de @yahoo.com instanţa a constatat că este infirmată de cele arătate anterior. Pe de altă parte, este de notorietate faptul că, pentru convorbirile pe Yahoo Messenger se foloseşte doar prima parte a adresei de email, aceea situată până în semnul @.
Referitor la celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată - cea prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) şi de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 - instanţa de apel a reţinut că organul de urmărire penală a avut în vedere în acest sens cele constatate la percheziţia informatică, respectiv faptul că s-au găsit un număr de 8 fişiere de tip arhivă, ce includ alte fişiere şi directoare componente de pagini, web, în care se fac referiri la companii financiare; un fişier de tip imagini, conţinând o captură de ecran; un număr de 38 fişiere de tip document, conţinând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărţi de credit), adrese de poştă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituţiilor emitente de cărţi de credit în funcţie de numerele atribuite acestora), mesaje al căror conţinut sugerează că sunt trimise din partea unor companii financiare şi un număr de 285 fişiere şi directoare componente de pagini web, în care se fac referiri la companii financiare.
S-a arătat însă de mai multe ori în prezenta sentinţă care sunt motivele pentru care deşi existenţa acelor fişiere şi informaţii nu poate fi pusă la îndoială, nu se pot reţine totuşi infracţiunile menţionate de organul de urmărire penală.
În privinţa deplasării inculpatului T. în Italia aceasta este reală fiind recunoscută parţial de inculpat şi, potrivit declaraţiei martorului P.G. denotă o anumită legătură cu B. şi preocupări comune pentru fraudarea cardurilor. Se constată însă că deplasarea în Italia nu dovedeşte (în afară de cele arătate) nimic prin ea însăşi şi cu atât mai puţin pentru infracţiunile prev. de art. 42 şi respectiv art. 44 din Legea nr. 161/2003.
D.C.M. este acuzat de faptul că, în perioada perioada mai - iulie 2007 s-a asociat cu B.G.C. şi T.H.D., în vederea comiterii de infracţiuni informatice prin metodele "scamming" şi "phishing" în scopul obţinerii de date de cărţi de credit şi că utilizează ID-ul de Messenger "B." şi adresa de email E..
Prima instanţă a reţinut că nu se poate stabili cu certitudine, fără nici un dubiu, că ID-ul de Messenger "B." şi adresa de email E au fost folosite exclusiv de către acest inculpat, motiv pentru care s-a dispus achitarea sa, apreciere corectă şi în opinia instanţei de control judiciar.
Inculpatul a recunoscut că-i aparţine adresa de mail E lucru dovedit de altfel şi cu fişa de aderare la BRD - NET. În privinţa însă a ID-ului "B." (ID ce este înregistrat ca având mai multe convorbiri cu B. = "P.", convorbiri în cadrul cărora se fac referiri la conturi şi se transmit numere de carduri italiene) inculpatul susţine că nu-i aparţine.
Este adevărat că, pe computerul său sunt identificate două convorbiri pe care acest ID "B." le-a avut în anul 2007 cu "D.M.", respectiv "G." dar, după cum a arătat şi prima instanţă, nu se mai face nicio altă dovadă a utilizării exclusive a acestui ID doar de către inculpat.
În plus, aşa cum rezultă din declaraţiile mamei sale, inculpatul se afla de circa 7 ani în Timişoara.
În concluzie, achitarea dispusă de prima instanţă este corectă, neexistând probe suficiente pentru a se stabili vinovăţia acestui inculpat.
Inculpatul T.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că că în luna iunie - iulie 2007, prin utilizarea ID-ului "L." a transmis date de cărţi de credit inculpatului B.C. care utiliza ID-ul "P.".
S-au avut în vedere interceptările traficului informaţional de la locuinţa inculpatului B.G.C. şi declaraţia inculpatului T.C. din care rezultă că a folosit ID-ul "L.", iar "P." este ID-ul lui B.G.C. şi i-a transmis acestuia date de cărţi de credit.
Tot inculpatul T. declara că pe serviciul de chat mIRC (folosit cu ani în urmă de tineri ca reţea de socializare - nota instanţei) nick-name-ul lui B. era F., poziţie procesuală pe care inculpatul şi-a nuanţat-o în faţa instanţei susţinând că a fost ameninţat cu arestarea.
Instanţa reţine însă că această revenire a inculpatului nu se justifică în condiţiile în care la urmărirea penală a fost asistat de apărător. Totodată, adresa de IP folosită de "c." respectiv X este printre singurele identificate cert de organul de urmărire penală şi aparţine S.C. T. S.A. fiind alocată modemului de Z. al clientului Ş.T., tatăl inculpatului.
În concluzie, nu există dubiu cu privire la activitate infracţională desfăşurată de inculpat, astfel că argumentele invocate de acesta au fost înlăturate, după cum, instanţa de fond a reţinut şi faptul că pedeapsa aplicată inculpatului este individualizată corect, fiind avute în vedere criteriile art. 72 C. pen. şi atitudinea nesinceră a inculpatului.
Inculpatul B.M.R. a fost trimis în judecată printr-un rechizitoriu separat - nr. 50D/P/2008 al DIICOT B.T. Mehedinţi - înregistrat la Tribunalul Mehedinţi sub nr. 1247/101/2010 pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., conexat ulterior la dosarul nr. 6773/101/2009.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul a utilizat nick-name-urile: n., a., g. şi că, împreună cu B.G.C., adresele de email: A, B, C, D, edificatoare în acest sens fiind convorbirea telefonică dintre B. şi B. purtată între cei doi la 23 mai 2007 din care rezultă că acesta din urmă a intrat pe email-ul lui B.
Prima instanţă a considerat însă că din probele administrate în cauză, nu rezultă în mod cert că inculpatul B.M.R. a utilizat nick-name-urile şi adresele de email la care s-a făcut referire şi că fapta nu există.
Instanţa de apel a constatat că, în ceea ce priveşte motivele de apel ale DIICOT - B. T. Mehedinţi nu se fac referiri certe la acest inculpat şi trimiteri la probe ci referiri generale fiind doar nominalizat împreună cu B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D. şi D.C.M.
Din actele dosarului instanţa rezultă şi faptul că învinuirile aduse acestui inculpat sunt, de fapt, cele aduse lui B.G.C. şi se bazează pe cele descoperite la percheziţia informatică asupra computerului lui B. în adresa de e-mail A.
Or, în condiţiile în care la percheziţiile efectuate la B. nu se găseşte nicio dovadă în sensul că este utilizatorul acelor nick-name-uri iar în declaraţia dată la urmărirea penală acesta susţine că nu are nici măcar vreo adresă de Yahoo şi nici nu este identificat cu numele în cursul acestor convorbiri, este greu de argumentat că el ar fi n., a., sau g.
De remarcat şi faptul că din vol. IX al d.u.p 20D/P/2007 rezultă că interceptarea convorbirilor chat s-a făcut urmărind computerul lui B. nu şi pe cel al celor cu care conversa.
Totodată, în prezenta cauză s-a reţinut că B. este j. iar din convorbirea indicată de organul de urmărire penală nu rezultă că şi B. foloseşte această adresă de email ci că, cel mult, a accesat-o o singură dată.
Ceea ce mai rămâne sunt însă convorbirile telefonice dintre B. şi B., convorbiri din care rezultă pe deplin preocuparea primului în obţinerea de date privind cardurile şi falsificarea lor, ce constituie doar indicii temeinice ce ar fi trebuit completate de alte probe care să demonstreze mai clar când şi ale cui conturi a fraudat acest inculpat singur sau în cooperare cu alţii.
În concluzie, instanţa de apel a considerat că cele stabilite de prima instanţă privind inexistenţa infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată sunt corecte.
În ceea ce priveşte cererea formulată la data de 25 aprilie 2012 de apărătorii inculpaţilor N.N. şi B.G.C., privind constatarea încetării de drept a măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, măsură impusă inculpaţilor prin d. p. nr. 76 din 24 iulie 2008 a Curţii de Apel Craiova, instanţa de apel a constat că o astfel de cerere excede cadrul procesului de faţă întrucât în cauza de faţă nu a fost dispusă o astfel de măsură preventivă este nelegală.
Soluţia instanţei de apel a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B.G.C., S.D. şi N.N., fiind invocate, în drept, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen.
Prin recursul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova a criticat decizia pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, invocând greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R., respectiv infracţiunile prev. de art. 42 şi art. 44 în formele incriminate la alineatele (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 deşi, în mod corect, s-ar fi impus reţinerea unei singure infracţiuni, cea prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, critică circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
În cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., astfel cum a fost completat oral în faţa instanţei de recurs, a criticat decizia sub aspectul erorii grave de fapt, ce a avut drept consecinţă greşita achitare a inculpaţilor B.G.C., N.N. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, S.D., T.H.D. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., D.T.S. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., C.A.V. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., D.C.M. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., M.M.A. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 99 şi urm. C. pen., B.M.R. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., P.D.I. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi P.C.A. sub aspectul infracţiunii prev. de 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Tot în cadrul acestui caz de casare a invocat şi temeiul greşit al achitării inculpaţilor, art. 11 pct. 2 lit. a) rap. al art. 10 lit. a) C. proc. pen. în raport de motivarea instanţei ce ar fi impus reţinerea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) sau d) C. proc. pen. (activitatea de P. nu este incriminată de norma legală şi nu constituie infracţiune).
Circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a criticat decizia şi sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate inculpaţilor N.N. şi S.D. sub aspectul modalităţii de executare, apreciind că suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate ar fi fost justificată, având în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Faţă de argumentele dezvoltate pe larg în conţinutul încheierii de amânare a pronunţării, a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei şi deciziei penale şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice, condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost dispuse soluţii de achitare şi schimbarea modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor N.N. şi S.D., prin reţinerea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Inculpatul B.G.C. a criticat decizia pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei aplicări a legii, în sensul reţinerii în sarcina sa a stării de recidivă postcondamnatorie, întrucât faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele reţinute prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.).
Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei, pe care apreciat-o ca fiind prea aspră în raport de modalitatea comiterii faptelor şi circumstanţele personale şi schimbarea modalităţii de executare prin reţinerea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Inculpatul S.D., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., a solicitat, în esenţă, achitarea pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, întrucât probele din dosar nu dovedesc cu certitudine faptul că acesta ar fi purtat discuţii pe internet cu inculpatul B.G.C. şi agentul sub acoperire FBI, adresa de internet G a fost abandonată iar nick-name-ul utilizat de inculpat este "t."şi nu "t1".
Totodată, a mai susţinut că inculpatul nu are semnătură electronică pentru adresa de e-mail pe care s-a primit corespondenţa transcrisă de organul de urmărire penală şi care constituie probă în cauză, fiind astfel încălcate dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001.
Pe cale de consecinţă, a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., inculpatul N.N., a solicitat, în esenţă, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării, achitarea sa pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în forma tentativei, întrucât probele din dosar nu dovedesc cu certitudine vinovăţia sa, neexistând niciun act care să susţină acuzaţia că a încercat dar nu a reuşit să transmită date neautorizate către subiecţi pe care nu îi cunoştea şi de la care ar fi primit diferite sume de bani (4.530 euro şi 9.000 dolari S.U.A.).
În consecinţă, a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B.G.C., S.D. şi N.N. ca nefondate, pentru următoarele considerente:
1. Referitor la criticile Parchetului privind greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R., întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.
Examinând actele şi lucrările dosarului constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către instanţa de apel, fiind stabilită în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor susmenţionaţi.
Potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 este incriminată fapta de a accesa ilegal un sistem informatic (în tot sau în parte, fiind fără importanţă metoda de comunicare) iar la alineatele (2) şi (3), sunt enunţate variantele agravate, respectiv, accesul la un sistem informatic săvârşit în scopul obţinerii de date informatice sau prin încălcarea măsurilor de securitate.
Articolul 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 incriminează, în varianta tip, fapta de a modifica, şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date, fără drept, iar la alineatele (2) şi (3), variantele agravate, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice.
Din analiza celor două texte de lege rezultă, contrar susţinerilor Parchetului, că elementul material al laturii obiective este diferit în cazul celor două infracţiuni (în primul caz, accesul fără drept la un sistem informatic săvârşit în scopul obţinerii de date informatice sau prin încălcarea măsurilor de securitate iar, în al doilea caz, modificarea, ştergerea sau deteriorarea de date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date, precum şi transferarea neautorizată de date dintr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice). Totodată, raportat la activitatea infracţională a inculpaţilor B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R. astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, respectiv, accesarea fără drept a unor sisteme informatice, clonarea unor pagini web aparţinând unor instituţii financiare în scopul obţinerii de date ale cardurilor aparţinând utilizatorilor legali, lansarea unor pagini web donate, schimbarea/modificarea parolelor de acces pe anumite site-uri, chiar dacă nu este susţinută de mijloace de probă, nu poate conduce la aprecierea că activităţile desfăşurate de inculpaţi se circumscriu doar elementului material al infracţiunii prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003.
Argumentul invocat de Parchet în susţinerea cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pornind de la modalitatea descrierii activităţii infracţionale a inculpaţilor B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R. în actul de sesizare, nu poate fi primit, având în vedere că cele două instanţe atunci când au dispus achitarea inculpaţilor cu privire la cele două infracţiuni, prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, au reţinut tocmai inexistenţa faptelor întemeiat pe lipsa probatoriului în susţinerea acuzaţiilor, or, în atare condiţii este greu de apreciat cu privire la activitatea concretă desfăşurată de inculpaţi în realizarea laturii obiective a elementului material doar al infracţiunii prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) din legea specială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prev. de art. 42 şi art. 43 în formele incriminate la alineatele (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cum a solicitat Parchetul.
Nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanţe au comis erori grave de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare, nu este incident în cauză.
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădit neîndoielnică, ea nu poate privi dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Se constată că, în cauză, s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt şi împrejurarea că acuzaţiile aduse prin actul de sesizare nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă ori că activitatea de " phishing" nu este incriminată de dispoziţiile Legii nr. 161/2003, astfel că, în mod întemeiat s-a dispus achitarea celor şapte inculpaţi, motivat de faptul că faptele prevăzute de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 43 alin. (1), (2) şi (3) din legea specială, nu există.
Astfel cum au reţinut şi cele două instanţe, Înalta Curte în urma analizării probatoriile administrate constată că, inculpaţii B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R. au fost trimişi în judecată printre altele şi sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 43 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, constând în aceea că în perioada 2005 - iunie 2007 ar fi accesat, fără drept, sisteme informatice ale unor instituţii financiare (B., Compania P.P.), au blocat, modificat şi transmis neautorizat aceste date către alte persoane cauzând prejudicii titularilor cardurilor, prin lansarea unei pagini web clonate şi în numele unor instituţii bancare au obţinut de la titularii cardurilor, datele de identificare (număr cont şi parolă).
În ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din legea specială, Înalta Curte în urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului reţine că, dispoziţiile Legii nr. 161/2003 sancţionează comportamentul ilicit în raport de confidenţialitatea şi integritatea datelor şi sistemelor informatice. Skimming-ul reprezintă activitatea de obţinere a datelor de identificare ale titularului unui cont şi ale contului prin plasarea unor instrumente de citire a datelor înainte de introducerea cardului în bancomat iar phishing-ul constă în activitatea de racolare a titularilor de cont de pe Internet, în scopul obţinerii de date confidenţiale (aplicaţii de tip bancar, de comerţ electronic sau referitoare la carduri de credit), ambele activităţi nu presupun o interacţiune cu sistemul informatic şi, prin urmare, realizarea acestora nu constituie elementul material al infracţiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003 (accesul fără drept la un sistem informatic).
Având în vedere aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte raportat la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R., în actul de sesizare, constată că prin lansarea unei pagini web clonată în numele unor instituţii bancare obţinând astfel de la titularii conturilor anumite informaţii confidenţiale, nu s-a realizat accesarea sistemul informatic al instituţiei respective.
Totodată, prin donarea paginii web şi obţinerea acelor date confidenţiale nu rezultă dacă inculpaţii au realizat vreuna dintre activităţile de modificare, ştergere, deteriorare, transferare, restricţionarea accesului la aceste date, sau dintr-un sistem informatic şi/sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice ce compun elementul material al infracţiunii prev. de art. 44 alin. (1), (2) şi (39 din norma specială.
Faptul că la percheziţiile informatice efectuate la cei şapte inculpaţi au fost găsite astfel de pagini web şi date ale cardurilor persoanelor fizice şi juridice care au formulat plângeri pentru fraudarea conturilor ori că s-au purtat discuţii pe messenger între inculpaţi referitoare la împrejurarea că ar fi fost lansate email-uri fictive, nu pot constitui probe suficiente pentru condamnarea lor sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 43 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care nu sunt alte elemente probatorii care stabilească datele informatice accesate în sistemul informatic al B.W.H., sursa atacului informatic, să permită identificarea instituţiilor financiare ale căror pagini web se pretinde că au fost colante, cum s-a realizat transferul neautorizat de date, datele la care se pretinde că s-a realizat accesul neautorizat al sistemelor informatice şi interzicerea accesului la aceste date sau să stabilească cu certitudine dacă ID-ul messenger-urilor menţionate ca fiind utilizate pentru realizarea activităţilor de skimming şi phishing aparţin inculpaţilor sau dacă s-a realizat o intervenţie (în vreuna din modalităţile cerute de lege) pe pagina web originală în scopul redirecţionării datelor.
Astfel, în cazul inculpaţilor B.G.C. deşi s-a stabilit că este utilizatorul nick-name-ul "F." iar potrivit datelor furnizate de B.W.H. acesta este şi cel care ar accesat sistemul informatic fără drept în urma unor schimburi de email-uri, nu s-a stabilit în baza unor probatorii care sunt sistemele informatice accesate, măsurile de securitate compromise şi ce date au fost obţinute prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat.
Cu privire la inculpatul P.D.I. se constată că nu a fost formulată nicio plângere de către Compania P.P. al cărei sistem informatic se pretinde că a fost accesat şi preluate bazele de date referitoare la anumiţi clienţi ai companiei, iar discuţiile purtate cu agentul sub acoperire FBI se referă la activitatea inculpatului prin lansarea unor mesaje de pe pagina web a companiei clonată în scopul obţinerii de date de la titularii conturilor, activitate care nu se circumscrie elementului material al infracţiunilor prev. în art. 42 şi art. 44 din legea specială.
În legătură cu activitatea inculpaţilor S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R., Înalta Curte, în acord cu cele două instanţe, reţine că deşi cu ocazia percheziţiilor informatice au fost identificate mesaje purtate între inculpaţi de la ID-urile folosite de aceştia sau de alte persoane, fişiere ce conţin date de identificare a unor mijloace de plată electronică, coduri BIN şi directoare cu componente ale paginilor web (în cazul inculpatului T.) nu au fost administrate probe care să stabilească ce măsuri de securitate au fost încălcate, dacă aceste date au fost modificate şi retransmise şi care sunt instituţiile financiare ale căror sisteme informatice au fost accesate fără drept, IP-ul de pe care s-a pornit atacul informatic, modalitatea restricţionării accesului la respectivele site-uri şi existenţa unei legături între inculpaţii din prezenta cauză şi IP-urile respective.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că cele două instanţe, în mod întemeiat, au apreciat că probatoriul administrat nu susţine acuzaţiile aduse inculpaţilor B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. şi B.M.R. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 şi au dispus achitarea lor motivat de inexistenţa faptelor.
Constatând inexistenţa infracţiunii prev. de art. 44 din legea specială, cele două instanţe corect au apreciat că nu există nici infracţiunea prev. de art. 49 din aceeaşi lege, ce se reţine în concurs cu prima atunci când s-a produs şi un prejudiciu unei persoane prin realizarea activităţilor descrise în art. 44 (introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului sau împiedicarea accesului a funcţionării unui sistem informatic).
Cât priveşte temeiul juridic în baza căruia s-a dispus achitarea inculpaţilor, Înalta Curte reţine că argumentele celor două instanţe, însuşite de către instanţa de recurs privind lipsa unor probe care să dovedească acuzaţiile aduse inculpaţilor şi realizarea vreuneia dintre modalităţile alternative de accesare a sistemelor informatice prevăzute de norma de incriminare, justifică reţinerea ca temei juridic al achitării a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - inexistenţa faptei.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile aduse hotărârilor privind greşita achitare a inculpaţilor P.C.A., D.T.S., C.A.V., M.M.A., D.C.M. şi B.M.R. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 27 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
Inculpatul P.C.A. a fost trimis în judecată şi sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, reţinându-se, în esenţă, că a transmis neautorizat de pe computerul său datele a 13 carduri, inclusiv CV-uri.
Astfel cum au reţinut şi cele două instanţe, se constată că din probatoriul administrat nu rezultă elemente care să stabilească cu certitudine că respectivele date au fost transmise de către acest inculpat şi nu de către fratele său P.D.I., având în vedere menţiunile de la filele respective ce creează o incertitudine chiar şi pentru organul de urmărire penală care nu reuşit să stabilească dacă acele date au fost transmise de la adresa de email aparţinând inculpatului, prin urmare, în lipsa unor mijloace de probă care să susţină vinovăţia acestuia, în mod întemeiat, s-a dispus achitarea pentru această faptă.
În sarcina inculpatului D.T.S. deşi s-a reţinut prin actul de sesizare faptul că a falsificat carduri şi a efectuat retrageri de bani de la ATM-uri folosind carduri falsificate, nu au fost administrate probe care să susţină această acuzaţie, interceptarea convorbirilor telefonice dintre acest inculpat şi B.G.C. nu conturează în mod clar că acesta din urmă a primit sume de bani de la D. pentru transmiterea unor date ale unor cărţi de credit, folosite ulterior de inculpatul D. pentru falsificarea cardurilor şi efectuarea de retrageri de numerar de la ATM-uri. În atare condiţii, susţinerile inculpatului B. că sumele de bani primite de D. provin din vânzarea unor ceasuri sunt credibile, nefiind înlăturate de alte mijloace de probă.
Convorbirile telefonice interceptate între cei doi inculpaţi, confirmă doar împrejurarea că cei doi au purtat discuţii privind retragerea unor sume de bani de la ATM-uri din străinătate, fără a se putea stabili prin alte mijloace de probă banca şi conturile fraudate, perioada în care a realizat aceste retrageri. Totodată, nu s-a putut stabili nici dacă inculpatul D.T.S. a falsificat acele carduri având în vedere că din discuţiile telefonice purtate cu inculpatul B. rezultă că îl pune pe acesta în legătură cu alte persoane pentru a falsifica carduri. Într-adevăr, acest fapt nu exclude posibilitatea ca inculpatul D. să fi realizat activităţi de falsificare a cardurilor dar nu este o probă suficientă pentru a reţine că inculpatul a efectuat astfel de activităţi, prin urmare, în mod întemeiat, s-a dispus achitarea sa pentru ambele infracţiuni.
În legătură cu inculpatul C.A.V. s-a reţinut că a intrat în mod fraudulos în posesia datelor despre cărţi de credit pe care le-a transmis ulterior agentului sub acoperire FBI, pentru care a primit sumele de 500 dolari S.U.A. şi 221 dolari S.U.A.
Faptul că între agentul sub acoperire şi utilizatorul ID-ul "M." au avut loc mai multe convorbiri privind transmiterea datelor ale unor carduri este reală; însă potrivit informaţiilor transmise de autorităţile judiciare americane (care au fost considerate modalităţi de sesizare a organelor judiciare), nu se poate stabili dacă inculpatul C. este şi utilizatorul ID-ului "a." identificat în computerul său şi nici dacă transmiterea datelor s-a realizat de către "M." având în vedere că nu se precizează nicio dată sau perioadă temporală a realizării activităţii infracţionale de către inculpat.
Din declaraţiile martorului L.A. rezultă că a ridicat pentru D. sumele de bani menţionate anterior, dar nu s-a stabilit în baza unui probatoriu că acele sume sunt trimise de agentul sub acoperire FBI sau scopul pentru care au fost trimise.
Pe cale de consecinţă, în lipsa unor probe care să susţină acuzaţiile aduse inculpatului, în mod corect, s-a dispus de către cele două instanţe achitarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.
În cazul inculpatul M.M.A. (minor la data comiterii pretinselor fapte penale) s-a reţinut că la datele de 5 mai, 7 mai, 5 octombrie, 20 decembrie şi 28 decembrie 2006 a transmis agentului sub acoperire, de la adresa de email J., datele a 42 de cărţi de credit şi numărul său de telefon utilizat.
Susţinerile Parchetului că probele administrate dovedesc vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din legea specială nu pot fi primite, având în vedere că nu s-a efectuat nicio verificare de către organul de urmărire penală pentru a identifica adresa de domiciliul a inculpatului, IP-ul contului de email "J." şi care ar fi putut să confirme realitatea susţinerilor autorităţilor judiciare americane, în condiţiile în care o percheziţie în sistemul informatic al inculpatului nu s-a putut realiza, acesta fiind criptat iar inculpatul a refuzat să comunice parola de acces, împrejurare ce nu este însă suficientă în aprecierea vinovăţiei acestui inculpat.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că în mod justificat a fost achitat inculpatul cu privire la această faptă, întrucât nicio probă nu dovedeşte realitatea informaţiilor transmise de autorităţile judiciare americane.
Referitor la inculpatul D.C.M. s-a reţinut că ar fi transmis inculpatului B.G.C. numărul unor conturi ale Băncii I.I. în vederea transferului de fonduri şi al retragerilor de numerar.
Probatoriile administrate nu dovedesc că inculpatul a folosit exclusiv ID-ul messenger "b." şi adresa de email E, prin urmare, nu se poate reţine că aceste date au fost transmise de inculpat, având în vedere că inculpatul nu a recunoscut că ar fi transmis datele respective iar potrivit documentelor aflate la dosar, deşi rezultă că acesta este utilizatorul adresei de email menţionate, cu ocazia efectuării percheziţiei informatice s-a constatat că există schimburi de mesaje purtate şi de alţi utilizatori.
Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din legea specială.
În cazul inculpatului B.M.R. se constată că deşi s-a reţinut că ar fi obţinut în mod fraudulos date ale unor cărţi de credit pe care urma să le transmită altor persoane, din probatoriile administrate nu rezultă că ar fi utilizatorul nick-name-urilor n., a., g, şi a patru adrese de email împreună cu inculpatul B., acuzaţiile aduse de parchet fiind întemeiate exclusiv pe rezultatul percheziţiei informatice realizate în computerul inculpatului B. (neconfirmate de rezultatul percheziţie efectuate în computerul inculpatului B.) şi o convorbire telefonică din cei doi inculpaţi în care B. îi cere lui B. să-i spună dacă a intrat pe adresa de email A care îi aparţinea, dar care nu face decât dovada că a accesat această căsuţă de mail.
Faptul că din convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi rezultă că inculpatul B. este interesat de obţinerea de date privind carduri şi falsificarea acestora nu este o probă suficientă în susţinerea vinovăţie inculpatului, în condiţiile în care nu s-a stabilit care sunt conturile fraudate şi modalitatea în care a realizat aceste activităţi infracţionale.
Pentru aceste considerente, instanţa de recurs apreciază că în mod justificat s-a reţinut de cele două instanţe inexistenţa faptei şi s-a dispus achitarea inculpatului pentru această faptă (art. 27 alin. 3).
Neîntemeiată este şi critica Parchetului circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor N.N. şi S.D. sub aspectul modalităţii de executare.
Se constată că cele două instanţe au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârşirii lor, poziţia procesuală nesinceră a inculpaţilor precum şi circumstanţele personale ale acestora, care nu sunt la primul conflict cu legea penală şi a stabilit pedepse în limitele legale pentru infracţiunile prevăzute de art. 27 alin. (23) din Legea nr. 365/2002, orientate spre minim.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilită pentru cei doi inculpaţi (suspendarea condiţionată a executării pedepsei), Înalta Curte reţine că, în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legea specială, natura şi gravitatea faptelor, modalitatea comiterii lor şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor (deşi au mai comis fapte de acelaşi gen, concurente cu faptele din prezenta cauză şi au avut o atitudine nesinceră, au familii, sunt persoane integrate în societate, au un loc de muncă, fiind identificate elemente pozitive care permit reinserţia acestora în societate astfel cum rezultă din referatele de evaluare), aplicarea unor pedepse în regim neprivativ de liberate chiar şi în forma suspendării condiţionate, este singura în măsură să contribuie la schimbarea atitudinii lor faţă de valorile sociale ocrotite de norma legală, le permite să conştientizeze rezultatul acţiunilor lor şi pe viitor să nu mai comită astfel de fapte care contravin normelor sociale ale societăţii din care fac parte.
Faptul că în cauză a fost anulat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedepsele aplicate celor doi inculpaţi pentru infracţiuni de aceeaşi natură, concurente cu cele din prezenta cauză, nu impune în mod obligatoriu stabilirea altei modalităţi de executare a sancţiunilor, în condiţiile în care raportat la împrejurările concrete ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor au fost aplicate pedepse egale cu minimum special.
2. În cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., privind greşita aplicare a legii, în sensul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie pentru inculpatul B.G.C.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.G.C. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Având în vedere că din actele dosarului nu rezultă data certă a comiterii infracţiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cele două instanţe au reţinut că această faptă constând în falsificarea celor 3 carduri a fost comisă de inculpat între momentul efectuării percheziţiei domiciliare şi data rămânerii definitive a hotărârii nr. 620/2006, respectiv, 15 martie 2005 - 14 martie 2007, astfel că pentru această faptă nu s-a reţinut starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunea fiind concurentă cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa nr. 620/2006 (inculpatul B. şi-a retras apelul declarat în cauză iar pentru acesta hotărârea a rămas definitivă la data de 14 martie 2007).
în cazul infracţiunilor prev. de art. 25 şi art. 27 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 365/2002 s-a reţinut de către cele două instanţe că prima a fost comisă la data de 20 mai 2008 când s-a efectuat percheziţia domiciliară, iar cea de-a doua, în perioada 16 noiembrie 2006 - 4 iunie 2007, ulterior rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi, prin urmare, aceste fapte au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie.
Constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., instanţele inferioare în mod întemeiat au apreciat, având în vedere şi Decizia nr. 42/2008 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 85 şi art. 39 C. pen. şi au dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinţi şi contopirea pedepselor în condiţiile art. 39 alin. (1) C. pen.
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse Înalta Curte apreciază criticile recurentului intimat inculpat B.G.C., ca nefondate, sub acest aspect.
În cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare, prin reţinerea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Înalta Curte în baza propriului examen a actelor şi lucrărilor dosarului apreciază că nici această critică nu este întemeiată, cele două instanţe au realizat o justă individualizare a sancţiunii penale, atât sub aspectul cuantumului cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.
Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel (3 ani închisoare) îndeplineşte atât scopul preventiv al pedepsei, cât şi caracterul de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte faptele penale comise, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului.
Felul şi natura faptelor comise (falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos), modalitatea de comitere a faptelor (împreună cu alte persoane, prin falsificarea de carduri, obţinerea unor sume de bani prin folosirea de către ceilalţi coinculpaţi a cardurilor falsificate), intensitatea activităţii infracţionale constând în comiterea mai multor infracţiuni într-un interval de timp scurt, contribuţia infracţională (fiind unul dintre principalii pioni în activitatea derulată de inculpaţii din prezenta cauză) precum şi circumstanţele personale ale inculpatului (care este cunoscut cu antecedente penale, două dintre fapte le-a comis în stare de recidivă postcondamnatorie, are o familie şi un loc de muncă) şi conduita sa procesuală (nu a recunoscut comiterea faptelor chiar şi în faţa unor probatorii care dovedeau contrariul), formează convingerea Înaltei Curţi că pedeapsa rezultantă aplicată de 3 ani închisoare, în regim de detenţie, este în măsură să contribuie la formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile sociale.
3. Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului intimat inculpat S.D., circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Astfel cum au reţinut şi cele două instanţe, se constată că inculpatul S.D. a fost condamnat numai sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, probele administrate dovedind fără putinţă de tăgadă că acesta a transmis la data de 15 martie 2005, de pe adresa de email G, o listă cu informaţii despre carduri bancare agentului sub acoperire FBI "M.", faptă recunoscută parţial şi de inculpat, în sensul că a folosit adresa de email respectivă până în anul 2006, fiind singura persoană ce avea parola de acces.
Apărările inculpatului că la domiciliul acestuia nu fost găsit niciun computer, CD-uri sau aparatură gen M. şi nici nu au fost identificate transferuri financiare nu au nicio relevanţă sub aspectul faptei din prezenta cauză care este concurentă cu cele din dosarul în care s-a dispus deja condamnarea acestuia şi unde s-a identificat computerul utilizat de inculpat în comiterea faptelor şi aparatura folosită pentru falsificarea cardurilor. Celelalte critici ale inculpatului S. cu privire la o eventuală sumă de 8.000, la neidentificarea sistemelor informatice accesate nu au relevanţă în raport de infracţiunea prev. de art. 27 din legea specială, în condiţiile în care în actul sesizare se fac referiri la transmiterea a 8.000 email-uri fictive de pe o pagină web clonată, fapte pentru care s-a dispus o soluţie de achitare motivat de lipsa probelor şi neincriminarea activităţii de phishing (art. 42 şi art. 44 din Legea nr. 161/2003).
Relevanţă sub aspect probator prezintă însă rezultatul percheziţiei informatice efectuate asupra computerului inculpatului N.N. care a stabilit că în două conversaţii purtate de acesta din urmă cu utilizatorii ID-urilor "i." şi "g." aceştia îi confirmă că "t." (inculpatul S.) se uită la codurile BIN.
În acord cu instanţa de apel şi Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 455/2001 semnătura electronică este cerută ca o condiţie de validitate a unui act juridic şi nu în cazul unor email-uri transmise de inculpat de pe adresa personală, chiar dacă ele au fost transcrise pe suport de hârtie şi folosite ca mijloace de probă prin coroborare însă cu alte elemente probatorii, inclusiv declaraţia inculpatului. Or, în condiţiile în care acesta a recunoscut că a folosit adresa de email respectivă, nu a contestat purtarea unei corespondenţe electronice, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească identitatea dintre inculpat şi respectiva adresă de email nu ar fi fost justificată.
Prin urmare, pentru considerentele expuse Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit împrejurarea că inculpatul S.D. a transmis neautorizat către agentul sub acoperire FBI date ale cărţilor de credit în vederea efectuării de retrageri de numerar, astfel că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, probele administrate susţin acuzaţiile aduse inculpatului sub acest aspect, contrar afirmaţiilor sale.
Pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu este justificată.
4. În cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de inculpatul N.N., privind grava eroare de fapt a celor două instanţe care au dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în forma tentativei.
Din actele şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul N.N. este utilizatorul ID-ului "S.", astfel în folderul înregistrări YahooMessenger se regăseşte şi cel cu denumirea "S." alături de "i." şi "m.", ultimele două nefiind contestate de către inculpat. Faptul că inculpatul N. a utilizat ID-ul "S." rezultă şi din concluziile expertizei informatice care a stabilit că de pe acest ID au fost purtate convorbiri şi cu alte persoane apropiate inculpatului care chiar i se adresau cu apelativul "N." şi chiar inculpaţii B. şi T. într-o convorbire pe messenger fac referire la inculpatul N. şi ID-ul acestuia.
De asemenea, cu ocazia percheziţiei informatice efectuate asupra laptopului aparţinând inculpatului N. şi a celor două CD-uri, au fost identificate 144 fişiere ce conţineau date de identificare a unor mijloace de plată electronică, coduri BIN, adrese de poştă electronică, 125 fişiere în folderul "Work" cu date de identificare a unor cărţi de credit, datele de identificare ale instituţiilor emitente a cărţilor de credit în funcţie de numerele atribuite acestora (coduri BIN).
Apărările inculpatului privind împrejurarea în care aceste date se află în laptopul său şi pe cele două CD-uri, nu pot fi primite, având în vedere activităţile inculpatului în falsificarea instrumentelor de plată dovedite în dosarul anterior, locul unde au fost găsite cele două CD-uri fapt ce infirmă susţinerea sa că sunt cele care nu au fost găsite la percheziţia efectuată în dosarul anterior şi inculpatul a omis să le predea organelor judiciare dar şi convorbirile purtate de către N. cu inculpatul P.D.I. la data de 11 iulie 2007 privind deţinerea de către inculpat a unor cărţi de credit şi interesul acestuia pentru a le transmite unei persoane din S.U.A. "A.". Prin urmare, existenţa acestor date informatice în laptopul şi CD-urile găsite la inculpatul N. confirmă intenţia acestuia de a le transmite în mod neautorizat unei persoane, activitatea sa infracţională rămânând însă în faza tentativei.
Argumentul invocat de inculpat referitor la faptul că, dacă nu s-a putut stabili provenienţa sumelor de 9.000 dolari S.U.A. şi 4.530 euro primite prin transfer bancar de la persoane din S.U.A. şi Emiratele Arabe Unite nu se poate reţine nici infracţiunea prev. de 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, nu poate fi primit, având în vedere că din probele administrate nu s-a putut dovedi că ele provin din comiterea acestei infracţiuni, or, existenţa infracţiunii de transmitere neautorizată de date către o altă persoană în scopul realizării unor operaţiuni dintre cele prev. la art. 1 pct. 11 din legea specială nu este condiţionată de obţinerea sau nu de către subiectul activ a unui folos material.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că probele administrate în cauză astfel cum au fost descrise şi analizate de către cele două instanţe şi însuşite de către instanţa de recurs susţin acuzaţiile aduse inculpatului şi stabilesc cu certitudine că inculpatul a încercat să transmită neautorizat date informatice privind cărţi de credit, către agentul sub acoperire FBI "M.", astfel că, nu se justifică pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., cum a solicitat recurentul.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) punctele 14, 172, 17 şi 18 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B.G.C., S.D. şi N.N., apreciind hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel ca fiind legale şi temeinice.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii B.G.C., S.D. şi N.N. împotriva Deciziei penale nr. 208 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpaţii B.M.R., C.A.V., D.C.M., D.T.S., M.M.A., P.C.A., P.D.I. şi T.H.D.
Obligă recurenţii inculpaţi B.G.C., S.D. şi N.N. la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.M.R., C.A.V., D.C.M. şi P.D.I. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D.T.S., M.M.A., P.C.A., şi T.H.D., în sumă de câte 400 lei,. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3377/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 3405/2013. Penal → |
|---|
