ICCJ. Decizia nr. 3503/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3503/2013
Dosar nr. 404/63/2013
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentinţa penală nr. 99 din 27 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 404/63/2013, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., rap. la art. 76 lit. b) C. pen. şi cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
S-a făcut aplicarea disp. art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14 decembrie 2012 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul S.I., în vederea introducerii în S.N.D.G.J.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială, ca măsură de siguranţă, a unui cuţit cu lungimea totală de 34 cm, lama de 23 cm şi mânerul din material plastic de culoare maro, ce prezintă pe părţile laterale două nituri, de la inculpatul S.I.
A fost admisă acţiunea civilă, formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, cu sediul în Craiova, str. Tabaci, şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.380,70 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie la data efectivă a plăţii.
S-a luat act că partea vătămată S.C., domiciliat în Comuna Daneţi, sat Branişte, nu se constituie parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 630 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 38 lei, reprezintă contravaloarea actelor medico-legale, iar suma de 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu la urmărirea penală şi la judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 798/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost trimis în judecată inculpatul S.I., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv: procesul-verbal de ridicare a corpului delict din 13 decembrie 2012; acte medico-legale: fişa de constatări preliminare nr. 5284/ Al din 14 decembrie 2012 şi raportul de constatare medico-legală cu nr. 5284/ Al din 28 decembrie 2012; declaraţiile martorilor L.C. şi G.M. şi declaraţiile inculpatului, pe parcursul întregului penal, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
Partea vătămată S.C. locuieşte în aceeaşi curte cu fratele său, inculpatul S.I., în două imobile separate. La data de 13 decembrie 2012 cei doi fraţi au hotărât să sacrifice porcul, motiv pentru care au solicitat ajutorul consătenilor lor, martorii G.M. şi L.C., ultimul dintre aceştia fiind vecin cu părţile. Cele patru persoane au tăiat porcul în jurul orei 10:00, după care au procedat la pregătirea acestuia (spălarea, tranşarea) până în jurul orelor 13:00. Pe parcursul acestui interval de timp, inculpatul S.I. a consumat băuturi alcoolice împreună cu cei doi martori (cantitatea de 2 litri vin şi bere). Partea vătămată nu a consumat băuturi alcoolice, întrucât, de peste trei ani, aceasta nu mai consuma alcool.
În jurul orelor 13 : 10, în timp ce părţile şi martorii tranşau porcul, între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un conflict spontan, partea vătămată solicitându-i inculpatului să nu se mai folosească de un toporaş pentru a tăia capul porcului, întrucât acesta nu le aparţinea şi exista riscul să se deterioreze. Inculpatul a refuzat să se conformeze solicitării fratelui său, cerându-i să nu-i mai dea sfaturi. Iritat de atitudinea de neconformare la solicitarea sa, partea vătămată S.C. a luat un topor, prinzându-l de muchia lamei şi l-a lovit uşor, cu coada acestui topor pe fratele său.
Deranjat de această acţiune a părţii vătămate, imediat, inculpatul a ripostat, lovindu-l pe fratele său de două ori cu cuţitul pe care îl avea în mână şi de care se folosea pentru tranşatul cărnii. Prima lovitură aplicată de inculpat a vizat capul părţii vătămate (zona temporală stângă), iar cea de a doua lovitură a vizat cavitatea abdominală a părţii vătămate.
În urma celor două lovituri primite, partea vătămată a căzut pe sol, suferind o sângerare abundentă din ambele plăgi tăiate. Cei doi martori prezenţi la conflict, nu au avut posibilitatea să intervină, dată fiind rapiditatea cu care s-a derulat dar şi teama de o eventuală ripostă din partea inculpatului. Martorii G. şi L. au transportat-o pe partea vătămată în interiorul locuinţei, unde au încercat să-i acorde primul ajutor, în sensul că au încercat să oprească hemoragia, prin presarea plăgilor cu un tricou şi un prosop. De acolo a fost solicitată intervenţia ambulanţei, care a venit la locuinţa părţilor, transportând-o pe partea vătămată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde s-a intervenit chirurgical, pentru suturarea plăgilor.
Din fişa de constatare preliminară cu nr. 5284/A1 din 14 decembrie 2012 a I.M.L. Craiova a rezultat că partea vătămată S.C. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce cu un corp tăietor înţepător (posibil cuţit); leziunile traumatice pot data din data de 13 decembrie 2012, necesită 25-30 zile îngrijiri medicale şi au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa victimei.
Cu ocazia audierii sale la parchet, inculpatul a recunoscut agresarea fizică a fratelui său, susţinând că, înainte de a-l lovi, fratele său a încercat să îl lovească cu toporul în cap, însă a renunţat, lovindu-l doar cu coada toporului peste picior. Susţinerea inculpatului cu privire la intenţia părţii vătămate de lovire cu toporul în cap, nu a fost confirmată de către cei doi martori, aceştia declarând că partea vătămată doar l-a lovit pe inculpat uşor, peste piciorul stâng, cu coada toporului.
Din declaraţiile părţii vătămate, precum şi ale celor doi martori, G. şi L. a rezultat că inculpatul nu este la prima agresiune fizică asupra părţii vătămate, în urmă cu doi, trei ani, părţile fiind implicate într-un alt conflict, în cursul căruia inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu o sapă în zona capului şi a abdomenului. Şi atunci partea vătămată a fost internată în spital pentru acordarea îngrijirilor, însă nu a solicitat tragerea la răspundere penală a fratelui pentru acea agresiune.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.I., aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-a avut în vedere că acesta a uzat de procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., vârsta relativ tânără a acestuia şi faptul că a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă.
Astfel, având în vedere şi reducerea limitelor pedepsei cu o treime, conf. art. 3201 C. proc. pen., instanţa s-a orientat la aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului, instanţa a dispus, ca executarea pedepsei aplicate să se realizeze în stare de detenţie.
Astfel, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, s-a apreciat având în vedere cauza Sabou şi Pîrcălab contra României că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanţa reţine că natura faptei săvârşite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 C. pen. - 64 lit. a) teza a II-a lit. b). Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei.
În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie, instanţa a apreciat că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exerciţiul acestui drept.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că la termenul de şedinţă din data de 27 februarie 2013, Spitalul Judeţean de Urgenţă Nr 1 Craiova a comunicat instanţei prin adresa nr. 6332 din 20 februarie 2012, că se constituie parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 1.380,70 lei, ce reprezintă cheltuieli ocazionate de internarea părţii vătămate S.C. la Secţia Chirurgie II în perioada 13-18 decembrie 2012, astfel că au fost constatate îndeplinite dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., şi a fost admisă acţiune civilă formulată de această parte şi va obliga inculpatul la plata daune materiale provocate acestei părţi civile, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie la data efectivă a plăţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul S.I..
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală, deoarece în mod greşit instanţa a reţinut disp. art. 76 lit. b) C. pen., care nu erau aplicabile, incidente fiind art. 76 alin. (2) C. pen.
De asemenea, a arătat că greşit a fost soluţionată acţiunea civilă, inculpatul fiind obligat la plata integrală a daunelor materiale, deşi s-a constatat săvârşirea infracţiunii în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., astfel se impune reducerea proporţional cu gradul de culpă a inculpatului.
Totodată, s-a omis evidenţierea alin. l al art. 174 alin. (1) şi (2) rap. la art. 175 C. pen. privind încadrarea juridică a tentativei la infracţiunea de omor calificat, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului S.I.
În motivarea apelului, inculpatul S.I. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie, susţinând că instanţa de fond nu a făcut o aplicare corectă a disp. art. 72 C. pen. şi art. 4 raportat la art. 76 C. pen. privind circumstanţele atenuante, acordându-i doar beneficiul art. 3201 C. proc. pen., care nu exclude reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel că se impune reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, prin aplicarea disp. art. 81 C. pen. sau după caz a art. 861 C. pen.
În drept, apelurile au fost întemeiate pe disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 207 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul S.I. împotriva sentinţei penale nr. 99 din 27 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 404/63/2013.
S-a desfiinţat sentinţa pe latură penală şi civilă.
Pe latură penală, rejudecând, s-au înlăturat dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi s-a completat încadrarea juridică.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. comb. cu art. 175 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., rap. la art. 76 alin. (2) C. pen. şi cu aplic. art. 3201 alin. (1) şi alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
Au fost reduse despăgubirile civile, fiind obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, a sumei de 920 de lei, daune materiale, către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie la data efectivă a plăţii.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 27 februarie 2013, în continuare la zi.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, pentru care l-a condamnat la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară, cu aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. pen.
Prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei conform criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzută de art. 72 C. pen. Odată cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. s-a făcut o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, minimul special astfel redus devenind 5 ani închisoare iar maximul special 6 ani şi 3 luni închisoare.
Ca efect al aplicării în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind săvârşirea faptei în stare de provocare, pedeapsa aplicată putea fi coborâtă sub minimul special, dar nu mai mult de o treime din acest minim, aşa cum stabilesc disp. art. 76 alin. (2) C. pen., potrivit cărora „în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor,” „pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special”.
Deşi prima instanţă a indicat greşit efectul circumstanţei atenuante reţinute în favoarea inculpatului, nefiind aplicabile disp. art. 76 lit. b) C. pen., ci dispoziţiile mai sus evocate, s-a constatat că pedeapsa aplicată, de 4 ani închisoare, se înscrie în limita stabilită de disp. art. 76 alin. (2) C. pen., astfel că nu se impune modificarea acesteia. Totodată, s-a apreciat, în considerarea pericolului concret al faptei săvârşite de inculpat - tentativă de omor calificat, o faptă de violenţă extremă, asupra unei persoane apropiate, victima fiind chiar fratele inculpatului, ţinând cont şi de împrejurarea că inculpatul nu este la primul conflict care a degenerat cu violenţe fizice asupra aceleiaşi părţi vătămate, că pedeapsa stabilită de instanţa de fond, atât prin cuantum, dar şi prin modalitatea de executare, corespunde exigenţelor unei juste operaţiuni de individualizare judiciară, asigurând un tratament sancţionator adecvat la pericolul social al faptelor şi la persoana inculpatului, satisfăcând scopul general al pedepsei, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare, de reinserţie socială reală a inculpatului.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că este întemeiată critica formulată de parchet, privind omisiunea indicării la încadrarea juridică a faptei a disp. art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., având în vedere că aceste alineate constituie norma de incriminare a infracţiunii săvârşite şi respectiv textul legal ce prevede sancţionarea tentativei la această infracţiune. Prin urmare, pentru acurateţea încadrării juridice, s-a apreciat că se impune ca aceasta să fie completată de instanţa de prim control judiciar, prin indicarea dispoziţiilor legale mai sus amintite.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, s-a reţinut că este corectă atât concluzia procurorului care a procedat la trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. precum şi cea a primei instanţe privind săvârşirea de către inculpat a infracţiunii sus-menţionate în condiţiile circumstanţei atenuante legale a provocării.
În aceste condiţii, s-a apreciat că în mod greşit a fost obligat inculpatul la plata integrală a daunelor materiale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate la Spitalul de Urgenţă Craiova, neexistând temei legal pentru înlăturarea obligaţiei victimei de a suporta prejudiciul material la cauzarea căreia a contribuit, culpa acesteia urmând a fi avută în vedere la stabilirea întinderii despăgubirilor datorate de inculpat.
În speţă, partea vătămată este acela care a iniţiat conflictul ce a determinat propria vătămare, prin lovirea inculpatului peste picioare cu un topor ( pe care l-a ţinut de muchia lamei) situaţie în care, iritat de atitudinea amintită şi în mod vădit disproporţionat, inculpatul a lovit partea vătămată cu un cuţit, iniţial în zona temporală stângă şi apoi în cavitatea abdominală, producându-i plăgi tăiate, pentru salvarea vieţii părţii vătămate fiind necesară suturarea chirurgicală a acestora.
În acest context factual, ţinând cont de gradul de implicare a părţi vătămate în cauzalitatea violentă ce a determinat riposta agresivă a inculpatului, s-a apreciat că proporţia culpei acesteia este de 30%, urmând ca diferenţa să fie aplicată cuantumului despăgubirilor materiale datorate de inculpat părţii civile (1.380,70 lei), cu consecinţa diminuării acestora la suma de 920 lei.
Împotriva deciziei penale menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.I., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, în baza art. 172 C. proc. pen., susţinând că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen.
Examinând recursul declarat inculpat, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat şi-a motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. şi ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticii recurentului.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, critica inculpatului nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., nefiind invocate aspecte referitoare la încălcarea unor dispoziţii legale, ci vizează greşita individualizare a pedepsei, care nu mai poate face obiectul analizei în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii date în apel, ca urmare a modificărilor aduse, prin Legea nr. 2/2013, cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, examinând cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare care ar putea fi avute în vedere din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 207 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 207 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 decembrie 2012 la 12 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3499/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3505/2013. Penal → |
|---|
