ICCJ. Decizia nr. 3458/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3458/2013
Dosar nr. 4449/111/2009
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 291/P din 21 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei I.M.C., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuata la o pedeapsa de 3 ani 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în forma continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 lună închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsa de 1 luna închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsa de 1 luna închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus şi aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceleaşi inculpate sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei N.I.V., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată la o pedeapsă de 3 ani 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată la o pedeapsa de 1 luna închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate la o pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus şi aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei D.C., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată la o pedeapsa de 3 ani 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus şi aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., texte în baza cărora s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsa de 1 luna închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia acestuia asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii I.M.C., N.I.V. şi D.C. la plata sumelor de 47.686,9 RON şi 8.000,87 euro în echivalent RON în favoarea părţii civile Banca C.R. şi respinge restul pretenţiilor civile formulate.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ. a fost obligată inculpata N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român, Ministerul Finanţelor prin A.N.A.F. şi s-au respins restul pretenţiilor.
În baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni privind pedepsele complementare aplicate inculpatelor I.M.C. şi N.I.V. la registrul comerţului.
Au fost anulate ca fiind false următoarele contracte de munca: nr. X1 din 8 august 2007, nr. X2 din 25 mai 2007, nr. X3 din 19 aprilie 2007, nr. X4 din 9 mai 2007, nr. X5 din 1 octombrie 2007, nr. X6 din 6 septembrie 2007, nr. X7 din 21 martie 2007, nr. X8 din 21 mai 2007, nr. X9 din 7 mai 2007, nr. X10 din 19 aprilie 2007, nr. X11 din 2 mai 2007, nr. X12 din 19 aprilie 2007, nr. X13 din 30 octombrie 2007, nr. X14 din 2 mai 2007, nr. X15 din 16 mai 2007, nr. X16 din 8 octombrie 2007, nr. X17 din 8 octombrie 2007, nr. X18 din 5 iunie 2007, depuse în fotocopie la dosarul de urmărire penală, precum şi următoarele adeverinţe de salariu: nr. Y1 din 13 aprilie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y2 din 21 septembrie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y3 din 11 iunie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y4 din 24 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y5 din 16 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, n r. Y6 din 8 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y7 din 1 noiembrie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y8 din 5 aprilie 2007 eliberată de SC T. SRL , nr. Y9 din 30 mai 2007 eliberată de SC T. SRL , nr. Y7 din 15 iunie 2007 eliberată de SC T. SRL , nr. Y10 din 21 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y11 din 4 iunie 2007 eliberată de SC T. SRL , nr. Y12 din 11 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y13 din 1 octombrie 2007 eliberată de SC T.I. SRL , nr. Y14 din 1 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y13 din 21 martie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y15 din 12 martie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y16 din 28 iunie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y17 din 2 iulie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y18 din 20 decembrie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y19 din 1 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y12 din 19 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y18 din 1 martie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y20 din 23 aprilie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y21 din 7 noiembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y22 din 8 octombrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y23 din 3 septembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y2 din 7 noiembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y24 din 7 noiembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y16 din 7 iunie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y19 din 27 august 2007 eliberată de SC R.I. SRL.
Din fondurile Ministerului Justiţiei s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat C.M. potrivit delegaţiei din 11 august 2009.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligate inculpatele I.M.C., N.I.V. şi D.C. la plata sumei de 3.000 RON fiecare, iar pe inculpatul L.N. la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. au fost scutiţi avocaţii I.D. şi C.E. de plata amenzii judiciare aplicată prin încheierea din data de 25 mai 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea au fost trimişi în judecata inculpaţii I.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; N.I.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; D.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; L.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut ca inculpata I.M.C., constând flexibilitatea procedurilor bancare de acordare a creditelor pentru persoanele angajate, a iniţiat constituirea unei asocieri infracţionale în scopul racolării de persoane, majoritatea sărace şi cu o slabă pregătire şcolară, pe care să le folosească sub promisiunea angajării lor, pentru a ridica credite bancare în folosul membrilor acestei grupări, grupare din care au mai făcut parte N.I.V., D.C. şi L.N. Astfel, pe parcursul unui an, implicând firmele SC T.I. SRL, SC R.I. SRL şi SC T. SRL, inculpaţii au întocmit contracte de munca şi adeverinţe false cu salarii foarte mari, au stabilit legături cu funcţionari bancari şi ai I.T.M. Bihor şi au transportat persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor, cauzând un prejudiciu de 311.300 RON şi 17.200 euro. De asemenea, inculpaţii au mai comis infracţiuni de înşelăciune şi în afara grupării infracţionale cauzând următoarele prejudicii: 264.700 RON şi 32.500 euro (inculpata l.M.C.), 186.200 RON şi 6.000 euro (inculpata N.I.V.) şi 64.600 RON inculpatul L.N.
În sarcina inculpatei I.M.C. s-a mai reţinut ca, în calitatea sa de administrator al SC R.I. SRL nu a vărsat la scadenta suma de 2.671 RON reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursa, iar în sarcina inculpatei N.I.V. ca, în calitatea sa de administrator al SC T. SRL nu a evidenţiat în contabilitate facturile fiscale emise şi veniturile realizate în scopul sustragerii de la plata TVA în suma de 9.139 RON şi a impozitului pe venit în suma de 962 RON.
Inculpata I.M.C., audiata în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa arătând ca, exceptându-l pe T.F.I. căruia i-a cerut intr-adevăr ajutorul pentru a scoate un credit de la Banca U.T., cu privire la ceilalţi debitori ai Băncii C.R. nu a avut cunoştinţă că ar fi contractat credite de la aceasta din urmă bancă.
Inculpata N.I.V. nu a recunoscut comiterea infracţiunilor circumstanţiind împrejurările în care a semnat statele de plată ale angajaţilor şi a negat primirea oricăror sume de bani de la cei care au contractat credite de la Banca C.R. în faţa instanţei, inculpata a reiterat poziţia sa de recunoaştere parţială a acuzaţiilor aduse prin rechizitoriu şi a arătat că rolul sau în cadrul firmei SC T. SRL a fost doar acela de a semna actele necesare fără a le citi.
Inculpata D.C. a negat şi ea comiterea infracţiunilor de care este acuzată susţinând că nu a avut nicio legătura cu contractarea creditelor de la Banca C.R. de către F.C., L.L., L.C.
Inculpatul L.N. nu a fost audiat în cursul urmăririi penale şi nici al judecaţii.
Partea vătămată Banca C.R. a arătat că se constituie parte civilă în cauza împotriva inculpaţilor cu suma de 47.686,9 RON şi 8.0001,87 euro, reprezentând prejudiciul rezultat din derularea creditelor acordate împrumutatei N.R.I., la care se adaugă dobânzi viitoare până la recuperarea integrala.
Statul Roman prin A.N.A.F. a arătat ca se constituie parte civilă în cauză cu suma de 10.101 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpata I.M.C., asociat şi administrator la SC R.I. SRL, suma la care se adaugă majorări de întârziere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpata I.M.C. a avut calitatea de administrator la SC R.I. SRL, însă potrivit comunicării Registrului Comerţului, această societate nu a depus bilanţul anual aferent anilor 2004-2007, iar situaţia sa în data de 5 noiembrie 2008 era de „dizolvare judiciară conform art. 237 din Legea nr. 31/1990”. De asemenea, această inculpată a mai avut calitatea de asociat în cadrul SC T.I. SRL, alături de soţul sau I.T., însă funcţia de administrator a fost exercitată în fapt tot de către inculpată. Nici în cazul acestei din urma societăţi nu s-a depus bilanţul aferent anilor 2004-2007.
În cursul lunii decembrie 2006, martorul L.G. a fost contactat de către martorul I.D.A., un consătean, care i-a cerut să îl ajute la procurarea unor bani de care avea nevoie pentru o intervenţie chirurgicală pentru copilul sau prin contractarea unui credit a cărui rambursare urma să o asigure el. Martorul L.G. a fost de acord sens în care a fost condus la inculpata I.M.C. căreia i-a predat fotocopii de pe actul de identitate şi cartea sa de munca. Ulterior, I.D.A. i-a spus martorului L.G. că a doua zi vor putea merge la bancă pentru a ridica banii. A doua zi, martorul L.G., I.D.A. şi soţia acestuia din urmă au fost transportaţi de către inculpata l.M.C. la Agenţia D. Oradea a Băncii C.R. unde martorul L.G. a prezentat funcţionarului bancar o adeverinţa salarială şi o copie a contractului de muncă de la SC R.I. SRL pe care le primise de la inculpată, încheind contractul de credit din 6 decembrie 2006. În acelaşi fel, martorul a operat şi la Banca R.D. Agenţia R., Banca P. Agenţia I. şi Banca A., iar în decurs de câteva zile a ridicat de la ghişeele acestor bănci următoarele sume de bani: 5.200 euro (Banca C.R.), 5.000 euro (Banca R.D.), 6.000 euro (Banca P.) şi 11.000 euro (Banca A.), bani pe care i-a înmânat martorului I.D.A., iar acesta a predat mai departe inculpatei l.M.C. o parte din aceştia fără ca martorul L.G. să fie în măsură să relateze cuantumul sumei primite de către inculpată. Martorul L.G. a mai arătat că nici înainte de contractarea creditelor şi nici ulterior nu a fost „chemat la lucru” de către inculpată şi nici nu a mai reuşit să îşi recupereze cartea de munca, iar de rambursarea acestor credite s-a ocupat o vreme martorul I.D.A., după care acesta a încetat să mai facă plăţi, iar băncile „au început să îi facă probleme”.
Într-o modalitate asemănătoare a acţionat inculpata şi în cazul altor persoane. Astfel, martorei L.A., în cursul lunii ianuarie 2007, i-a pus la dispoziţie înscrisurile necesare contractării unui credit bancar, respectiv adeverinţa de salariu şi contract de munca, deşi în realitate nu a angajat-o niciodată la firma sa. Suma de bani primită de la bancă cu titlu de credit în cuantum de 24.000 RON a fost împărţită între inculpată şi martoră în modul următor: martora a păstrat 5.000 RON, iar inculpata a preluat restul de 19.000 RON pe care i-a promis martorei că îi va restitui în termen de trei săptămâni, fapt ce nu s-a mai întâmplat însă.
O altă persoană depistată de către organele de cercetare penală că ar fi contractat în mod fraudulos un credit bancar în acest fel a fost martorul G.S.I., care a arătat că nu a fost angajat cu contract de muncă la SC R.I. SRL Aleşd, aspect confirmat prin procesul-verbal de constatare din 25 septembrie 2008 din care rezultă că, contractul de muncă nr. X19 din 16 octombrie 2007 aparţine numitului H.S. Totodată, acesta a mai arătat că din suma de 47.400 RON pe care a ridicat-o în data de 8 noiembrie 2007 de la Banca C.R. Agenţia V., a predat inculpatei I.M.C. suma de 45.600 RON.
Martorul V.S. a arătat că nu a fost angajat cu contract de muncă la SC R.I. SRL Aleşd şi că a ridicat în toamna anului 2007 două credite bancare în cuantum de 30.000 RON şi 7.700 euro, bani pe care i-a predat în totalitate învinuitei I.M.C.
Inculpata D.C., la data de 9 aprilie 2007, a ridicat în nume propriu, de la Banca C.R. Agenţia D. un credit în cuantum de 5.000 euro. Din adresa din 6 februarie 2009 a Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Bihor rezultă că începând cu data de 1 noiembrie 2006 şi până la 18 septembrie 2008, inculpata a beneficiat de o indemnizaţie pentru creşterea copilului şi că în această perioadă nu putea să cumuleze indemnizaţia cu salariul ca angajat al SC R.I. SRL Aleşd. Rezultă că inculpata D.C., contrar susţinerilor sale, nu a avut calitatea de angajat la SC R.I. SRL Aleşd, că a semnat şi folosit înscrisurile falsificate de inculpata I.M.C. pentru a induce în eroare unitatea bancară în scopul de a beneficia de suma de 5.000 euro.
De asemenea, martorii I.A., T.D., V.C., H.G., M.D.L. şi T.A., au declarat că au fost angajaţi la SC R.I. SRL Aleşd (deşi această firmă şi-a încetat activitatea în anul 2005 şi nu a avut raporturi comerciale de prestări servicii-curăţenie cu SC D.C.I. SRL Oradea) şi că creditele ridicate au fost folosite în întregime în interesul lor şi al familiilor acestora.
Astfel, martorul I.A. a contractat suma de 15.400 euro, martorul T.D. suma de 9.000 euro, martorul V.C. suma de 10.000 euro, H.G. suma de 7.500 euro, martorul M.D.L. suma de 23.500 RON, martorul T.A. suma de 32.000 RON.
Din adresa din 13 iulie 2008 a Gărzii Financiare Bihor, rezultă că societatea a desfăşurat activitate până în anul 2005 şi că nu a prezentat documente justificative privind angajarea de personal pe anul 2007. Aceeaşi concluzie cu privire la angajarea fictivă a celor 11 persoane pe seama SC R.I. SRL Aleşd se desprinde şi din adresa din 16 februarie 2009 a Casei Judeţene de Pensii Bihor.
Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a reţinut ca angajarea fictivă a martorilor I.A., V.S., T.D., V.C., H.G., M.D.L., L.G. şi T.A. şi eliberarea de înscrisuri, contracte de munca şi adeverinţe de salariu false, sunt acţiuni de natură a induce în eroare unităţile bancare cu privire la calitatea lor de angajaţi la SC R.I. SRL Aleşd şi la cuantumul salariului de care au beneficiat.
În două cazuri, respectiv al martorilor G.S.I. şi T.A. s-a constatat că nu sunt înregistrate la I.T.M. Bihor contactele de muncă, ceea ce arată că martora F.A.L., care avea calitatea de referent la I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleşd a aplicat ştampila pe înscrisurile depuse la bancă fără să le înregistreze. Fictivitatea contractului de muncă aparţinând martorului T.A. rezultă şi din împrejurarea că acesta nu are carnet de conducere şi nu putea să îndeplinească funcţia de şofer la SC R.I. SRL Aleşd.
Inculpata I.M.C. a fost confruntată cu persoanele interpuse arătate mai sus şi a recunoscut că a primit în total doar suma de 17.500 RON de la unii dintre aceştia şi ca s-a ocupat de transportul acestora la sediul băncii.
În ce priveşte societatea comerciala SC T.I. SRL, administrata formal de I.T. şi în fapt de aceeaşi inculpata I.M.C., instanţa reţine ca şapte persoane interpuse (T.F.I., T.P., L.L., C.M.A., G.A., C.T. şi V.A.) au contactat credite în sumă totală de 217.300 RON şi 24.450 euro, în aceeaşi modalitate ca şi în cazul SC R.I. SRL. însă, în cazul SC T.I. SRL, au existat şi două persoane, L.C. şi L.F., care au relatat despre implicarea în contractarea creditelor şi a celorlalte două inculpate, N.I.V. şi D.C.
Astfel, potrivit declaraţiei martorului T.F.I., în perioada 21 martie 2007-8 august 2007 a contractat trei credite bancare de la Banca C.R. Agenţia C.D., Banca P. şi Banca U.T., în valoare totală de 47.100 RON şi 4.400 euro, din care 21.000 RON i-a predat inculpatei N.I.V., iar diferenţa a predat-o inculpatei I.M.C. Acesta a mai depus la dosar declaraţia autentificată a inculpatei I.M.C. prin care aceasta s-a obligat să achite ratele creditului în cuantum de 4.400 euro ridicat de la U.T., iar din extrasul de cont de la Banca C.R. rezultă că la data de 21 martie 2007 a transferat în contul inculpatei N.I.V. suma de 940 RON. Prin adresa din 3 noiembrie 2008, I.T.M. Bihor a comunicat că nu există în baza de date contractul de muncă nr. X20 din 4 ianuarie 2006 privind pe martorul T.F.I., iar din adresa din 24 noiembrie 2008 SC B.I.C. SRL Bucureşti a comunicat că în perioada aprilie-iunie 2007 a fost angajatul acestei firme. Martorul a recunoscut că nu a fost angajat la SC T.I. SRL Aleşd şi că nu a fost retribuit de această firmă. În fapt, inculpatele N.I.V. şi I.M.C., împreună cu martorul T.F.I. au ridicat suma totală de 44.100 RON şi 4.400 euro. Din declaraţia lui T.P. rezultă că în perioada 12 martie 2007-29 iunie 2007 a ridicat două credite bancare de la Banca C.R. Agenţia C.D. şi D., în valoare totală de 23.000 RON şi 7.000 euro. Primul credit a fost ridicat pentru inculpata N.I.V., cu care a intrat în sediul băncii, iar cel de-al doilea credit a fost ridicat pentru ambele inculpate.
Martorul L.L. (6 clase primare şi cu dizabilitate) a arătat că la data de 16 mai 2007 a ridicat de la Banca C.R. Agenţia D. un credit de 10.000 RON pe care l-a predat inculpatelor I.M.C. şi D.C. Acesta a arătat că nu a fost angajat la SC T.I. SRL Aleşd, că a fost racolat de către inculpata D.C. cu care a şi intrat în sediul Băncii C.R. Agenţia D. şi că a fost transportat până la bancă de către inculpata I.M.C. În aceleaşi împrejurări, martorul L.L. a ridicat alte două credite, respectiv 17.000 RON la data de 10 iulie 2007 de la Banca C.R. Agenţia D. şi 5.000 euro la data de 12 septembrie 2007 de la Banca C.R. Agenţia D., bani pe care i-a predat în totalitate inculpatelor I.M.C. şi D.C. Însă, potrivit probelor administrate în cauza rezulta ca L.L. a deschis la Banca C.E.C. Oradea Agenţia A. un cont, pe care l-a alimentat cu suma de 8.000 RON, în condiţiile în care în data de 16 mai 2007 a ridicat de la Banca C.R. Agenţia D. creditul de 10.000 RON. Inculpata I.M.C. a recunoscut că a primit o sumă de bani de la L.L. însă cuantumul acesteia a fost de doar 3.000 RON, acordată cu titlu de împrumut ce nu a mai fost restituit, iar declaraţia sa se coroborează cu extrasul de cont al martorului L.L., precum şi cu operaţiunea de retragere din 22 iunie 2007. Totodată, martorul L.L. a achiziţionat la data de 12 iulie 2007, cu suma de 18.000 RON, casa situată în comuna A.A., judeţul Bihor, în condiţiile în care în data de 10 iulie 2007 a ridicat de la Banca C.R. Agenţia D. un credit de 17.000 RON. Ca atare, afirmaţiile lui L.L. nu au putut fi reţinute în totalitate, fiind în contradicţie ce ansamblul probator evidenţiat. Ca atare, instanţa de fond a reţinut ca inculpatele l.M.C. şi N.I.V. nu au ridicat prin intermediul lui L.L. decât suma de 5.000 euro, restul fiind însuşit de către martor.
Acelaşi mod de operare reliefat în toate situaţiile de mai sus a fost utilizat şi în cazul martorilor C.M.A., G.A., C.T. şi V.A. care în perioada martie-noiembrie 2007 au contractat 10 credite bancare, în cuantum total de 145.200 RON şi 15.050 euro pentru inculpata I.M.C. Aceste persoane au prezentat înscrisuri autentificate prin care inculpata I.M.C. se obligă să achite ratele bancare pentru creditele ridicate în favoarea sa. Prin adresele din 3 noiembrie 2008 şi din 26 ianuarie 2009, I.T.M. Bihor a comunicat că nu sunt înregistrate la aceasta instituţie contractele de muncă ale martorilor T.F.I., T.P., G.G. şi C.T. Caracterul fictiv al contractelor de muncă întocmite în cazul martorilor T.P. şi C.T., rezultă de altfel şi din faptul că aceştia nu posedă permis de conducere deşi ar fi fost angajaţi în calitate de şoferi.
Din centralizator, a rezultat că inculpata N.I.V. a beneficiat de suma de 44.000 RON şi inculpata I.M.C. a beneficiat de suma de 13.600 euro şi 153.300 RON. Inculpata I.M.C. a fost confruntată cu persoanele interpuse şi a recunoscut că a primit următoarele sume de bani: 58.000 RON şi 4.200 euro de la C.M.A., 10.700 RON de Ia G.A., 4.400 euro şi 3.000 RON de la T.F.I., 7.000 euro de Ia T.P., 33.000 RON de la V.A., 5.000 euro de Ia L.F. şi 28.500 RON de la C.T., în total suma de 133.200 RON şi 20.600 euro. Inculpata N.I.V. a recunoscut participaţia sa la ridicarea creditelor de către L.C., T.F. şi T.P. şi a recunoscut că a primit de la fiecare sume de bani, fără a le putea preciza cuantumul.
La începutul lunii mai 2007, L.C. (5 clase primare) şi L.F. (fără studii şi cu dizabilitate) au fost racolaţi de inculpata D.C. şi convinşi să ridice credite bancare pentru ea şi pentru inculpatele I.M.C. şi N.I.V. Astfel, Ia data de 3 mai 2007, L.C. şi L.F. au fost transportaţi, în două autoturisme, la Banca C.R. Agenţia D. din Oradea pentru a ridica credite în sumă de 21.000 RON, respectiv 28.000 RON, pe care le-au predat în totalitate inculpatelor I.M.C., N.I.V. şi D.C. La data de 18 iulie 2007, L.F. a ridicat de Ia Banca C.R. Agenţia D. cel de al doilea credit în cuantum de 5.000 euro şi în care scop a fost preluată de la locuinţa inculpatei D.C. de către inculpatele I.M.C. şi N.I.V. Aceasta a afirmat că a fost transportată cu autoturismul condus de către inculpata I.M.C. şi că întreaga sumă ridicată de la bancă a predat-o acesteia. L.C., în aceleaşi împrejurări ca şi L.F., a mai ridicat alte 2 credite în cuantum total de 5.000 euro şi 10.000 RON.
Potrivit comunicării Registrului Comerţului, SC T. SRL a avut ca asociat unic pe inculpata N.I.V., aceeaşi inculpata fiind şi administrator începând cu data de 11 aprilie 2007. În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, inculpata N.I.V. a susţinut ca a preluat această firmă la iniţiativa inculpatei I.M.C., fără însă a desfăşura vreo activitate şi fără a-şi exercita vreun moment atribuţiile de administrator. De asemenea, inculpata a mai susţinut ca nu a fost implicată în eliberarea de înscrisuri, adeverinţe de salariu şi contracte de muncă cu SC T. SRL, pentru diverse persoane interesate să contracteze credinţe bancare de la Banca C.R. Declaraţia sa se coroborează într-o anumită măsură cu declaraţia martorei Tunduc Mihaela, soţia fostului asociat al SC T. SRL, care a arătat că inculpata I.M.C. a fost cea care a contactat familia T. iniţial în vederea preluării părţilor sociale, iar apoi inculpata N.I.V. a fost cea care s-a prezentat la notar în vederea întocmirii înscrisurilor necesare.
Cu toate acestea, ansamblul probator administrat în cauză nu a fost în măsură să susţină afirmaţiile sale în totalitate. Astfel, martorul S.C.V. a arătat ca în contractarea creditului au fost implicaţi atât inculpaţii L.N. şi I.M.C. cât şi inculpata N.I.V., iar declaraţia sa se coroborează pe deplin cu declaraţia martorei S.M. Martora L.V. a arătat de asemenea că inculpata N.I.V., ce era însoţită de către inculpata I.M.C., i-a propus să o angajeze la firma sa cu o „norma de 4 ore”, după care aceeaşi inculpata i-a propus şi să ia un credit, a transportat-o la sediul unei bănci de unde a ridicat suma de 30.000 RON din care a păstrat 5.000 RON restul revenindu-i inculpatei N.I.V.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpata N.I.V., împreună cu inculpatele I.M.C. şi D.C., împreună, au contractat prin intermediul mai multor persoane credite bancare furnizând acestora contracte de muncă fictive sau antedatate şi adeverinţe de salarii nereale în scopul aprobării creditelor, le-au transportat pe acestea la sediul instituţiilor bancare şi şi-au însuşit o parte din sumele acordate cu acest titlu.
De asemenea, inculpatul L.N. a avut o participaţie la inducerea în eroare a băncilor prin acţiunile sale de racolare, transport şi intermediere între martori şi inculpatele I.M.C. şi N.I.V. care au furnizat înscrisurile falsificate. Din materialul probator administrat în cauză însă, rezultă că participaţia sa s-a limitat la martorii S.C.V., L.D. şi G.I.
În perioada aprilie 2007-ianuarie 2008, L.C.A., S.V., S.C.M., L.D., L.V., F.C., G.I. (persoana cu tulburări de personalitate) şi N.R.I. au ridicat credite bancare pentru nevoi personale, în valoare totală de 242.300 RON şi 7.200 euro de la Banca C.R. Oradea Agenţiile D. şi V. Cinci contracte de muncă au fost antedatate (pentru S.C.M., L.D., L.V., F.C. (analfabet) şi N.R.I., sora inculpatei N.I.V., de către martora F.A.L., care avea calitatea de referent la I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleşd. Din verificările efectuate la I.T.M. Bihor s-a constatat că S.C.M., L.D., L.V., F.C., N.R.I. au contracte de muncă care prezintă o altă dată de înregistrare decât cele depuse Ia unităţile bancare, acestea din urmă fiind antedatate. Aceştia au declarat că nu au cunoscut să fi fost angajaţi la SC T. SRL Aleşd, iar contractul de muncă privindu-l pe G.I. a fost semnat de inculpata N.I.V., deşi nu era administratorul acestei firme Ia data de 21 martie 2007. De altfel, caracterul fictiv al contractelor de muncă întocmite în cazul martorilor S.C.M. şi F.C., rezultă şi din faptul că aceştia nu posedă permis de conducere pentru a putea fi angajaţi în calitate de şoferi.
Inculpata I.M.C. a recunoscut că a primit suma de 6.200 euro de la L.V. şi L.F. că a facilitat contactul inculpatei N.I.V. cu martora B.M., director Banca C.R. Agenţia D. pentru acordarea creditelor persoanelor interpuse pe seama SC T. SRL Aleşd şi că a emis adeverinţele de salariu şi contractele de muncă pentru persoanele interpuse.
Inculpata N.I.V. a pretins că a emis adeverinţele de salariu şi contractele de muncă pentru persoanele interpuse în numele SC T. SRL Aleşd la solicitarea inculpatei I.M.C., şi că a însoţit şase din cele nouă persoane interpuse la depunerea dosarelor pentru ridicarea creditelor. A recunoscut că a primit 17.000 RON de la L.D., S.V., L.C. şi F.C.
Inculpata D.C. a recunoscut că a însoţit la agenţiile bancare cele 6 persoane interpuse şi racolate de către ea, precum şi faptul că a încasat suma de 27.000 RON de la martora L.C.A.
Inculpatul L.N. nu s-a prezentat nici în faţa organelor de urmărire penală şi nici în faţa instanţei, însă declaraţiile martorilor S.C.V., L.D. şi G.I. sunt de natură să dovedească şi participaţia sa în acţiunile de inducere în eroare a băncilor. Astfel, martorul G.I. a arătat ca „la mijlocul lunii mai 2007 a venit în apropierea casei numitul L.N. pe care nu l-am cunoscut până atunci şi care m-a întrebat daca vreau să lucrez la Oradea la o firmă de spălat geamuri (...) mi-a spus că o să mă caute în scurt timp (...) după aproximativ o săptămână am fost căutat acasă de L.N. care a venit singur şi mi-a cerut cartea de identitate şi o factură de curent (...) întrucât are nevoie pentru angajarea mea (...) m-a întrebat daca nu vreau să scot un credit de 10.000 euro de la banca (...) am fost dus de L.N. la Banca C.R. în cartierul D. cu care am intrat în incinta băncii şi mi-a spus să iau loc pe un scaun. L.N. s-a apropiat de o masă la care era o doamnă blonda M. şi am văzut ca i-a dat ceva acte.”. Martorul L.D. a arătat ca „la mijlocul lunii mai 2007 am fost abordat de L.N. care m-a întrebat dacă sunt angajat undeva (...), m-a urcat în maşina lui şi m-a dus în Aleşd Ia o femeie. Ulterior am aflat ca o cheamă I.M.C. (...) mi-a cerut cartea de identitate. A două zi L.N. a venit al mine acasă şi mi-a cerut factura de curent (...) în ziua următoare m-a căutat din nou acasă de L.N., iar pe drum mi-a spus ca mă duce la Oradea pentru a semna un contract de munca (...) am observat ca mă duce la o banca”. În acest fel, martorul a contractat un credit de 10.000 euro, suma pe care i-a înmânat-o inculpatului L.N. din care acesta din urma i-a restituit martorului 10.000 RON, pretinzând că restul trebuie „să ducă banii la patroană”.
Instanţa de fond a constatat că în sarcina celor patru inculpaţi s-a reţinut în primul rând comiterea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. În acest sens, s-a arătat că planul infracţional a fost conceput de către inculpata I.M.C. şi a prevăzut achiziţionarea unei societăţi comerciale pentru inculpata N.I.V., pentru ca pe această firmă să se întocmească contracte de muncă şi adeverinţe de salariu fictive privind persoanele care urmau a fi interpuse la ridicarea creditelor bancare. Totodată, inculpata I.M.C. urma să apeleze la sprijinul martorei F.A.L., referent Ia I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleşd, pentru ca aceasta să antedateze sau să înregistreze fictiv contractele de muncă ale persoanelor interpuse (a cărei faptă a fost apreciată ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni), precum şi la sprijinul numitei B.M., director Ia Banca C.R. Oradea Agenţia D. (dar faţă de care s-a apreciat nu se impune începerea urmăririi penale). S-a mai arătat că membrii acestei grupări au avut următoarele sarcini prestabilite: inculpata I.M.C. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T.I. SRL AIeşd, a realizat legătura „nemijlocită cu martora F.A.L. pentru a le înregistra fictiv sau pentru a le antedata, a eliberat adeverinţe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu numita B.M. şi alţi funcţionari bancari, cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata N.I.V. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T. SRL Aleşd, a eliberat adeverinţe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu funcţionarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C. şi cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata D.C. a racolat (sub promisiunea angajării lor) şi a interpus un număr de 6 persoane (L.C.A., S.V., L.F., L.L., L.C. şi F.C., care au lucrat ocazional la domiciliul său) să ridice credite bancare în interesul ei şi al inculpatelor I.M.C. şi N.I.V., a realizat legătura cu funcţionarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C. şi s-a deplasat împreună cu persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpatul L.N. a racolat (sub promisiunea angajării lor) şi a interpus un număr de 3 persoane (S.C.M., L.D. şi G.I.) să ridice credite bancare în interesul său şi al inculpatelor I.M.C. şi N.I.V., a realizat legătura cu funcţionarii bancari, prin intermediul inculaptei N.I.V. şi a transportat persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor.
Din ansamblu probator administrat în cauză a rezultat că într-adevăr între inculpaţi s-au stabilit legături, a existat o comunicare activă privind comiterea acestor infracţiuni însă aceste elemente de fapt nu sunt suficiente pentru a caracteriza acţiunile respective ca fiind o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Nu au fost administrate probe din care să rezulte că a existat un plan prealabil amănunţit, un consens neechivoc sau o unitate de acţiune. Inculpaţii nu au avut un rol prestabilit în cadrul acestei pretinse asocieri, nici un program de activitate sau o repartizare a atribuţiilor care să fie în măsură să reliefeze structura organizatorică. De altfel, lipsa unei discipline caracteristică unei asemenea asocieri rezidă şi în împrejurarea că, chiar în actul de sesizare se arată că acte materiale de aceeaşi natură au fost săvârşite fie în cadrul asocierii, fie în afara acesteia.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că chiar dacă iniţierea activităţii infracţionale de către inculpata I.M.C. a avut loc la sfârşitul anului 2006 prin intermediul celor doi martori L.G. şi L.A. şi a durat pe parcursul întregului an 2007, deşi vizau aceeaşi activitate infracţională, nu toate actele materiale de inducere în eroare au fost comise împreună de către cei patru inculpaţi. Astfel, reţinem că participaţia inculpatului L.N. s-a limitat la trei acţiuni cu privire la trei dintre martori, deşi aşa zisul plan infracţional a vizat 28 de persoane şi 36 de contracte de credit.
De asemenea, s-a arătat faptul că, chiar în actul de sesizare se subliniază că inculpatele I.M.C., N.I.V. şi D.C. ar fi săvârşit actele materiale atât împreună în cadrul asocierii, cât şi în afara acesteia, în mod individual sau câte două, ceea ce este în măsură să sublinieze însă lipsa unei asocieri între inculpaţi ca şi conţinut al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, reţinându-se însă săvârşirea acestor infracţiuni împreună de trei sau mai multe persoane ca agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.
În fapt, instanţa de fond a reţinut ca inculpaţii au sesizat carenţele procedurii de acordare a creditelor bancare din acea perioadă (carenţe subliniate de altfel frecvent de către mass media) şi au înţeles să exploateze aceste probleme în propriul beneficiu implicând în activitatea lor infracţională diverse persoane mai mult sau mai puţin capabile să înţeleagă demersul şi mai ales consecinţele contractării acestor credite (aşa cum am arătat mai sus, multe dintre persoanele implicate sunt analfabete sau cu o pregătire şcolară extrem de sumară sau prezintă diverse dizabilităţi). Totodată, în afara acestor persoane, instanţa de fond a constatat că o altă parte a acestor persoane au fost implicate de bună voie şi chiar cu un scop vădit oneros, câtă vreme „au împărţit sumele obţinute de la bănci, cheltuind în folos propriu sumele respective. Practic, în cazul acestor persoane, sumele predate inculpaţilor au reprezentat contravaloarea înscrisurilor falsificate procurate de către inculpaţi (a se vedea declaraţie martor V.C., T.D.).
În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 sub aspectul laturii obiective, urmând a pronunţa o soluţie de achitare în ce priveşte această infracţiune.
Sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, instanţa de fond a reţinut însă că faptele inculpatelor N.I.V., I.M.C. şi D.C. de a induce în eroare unităţile bancare să acorde următoarelor persoane interpuse, L.C.A., S.V., S.C.V., L.D., L.V., F.C., G.I., N.R.I., L.C. şi L.F., credite în cuantum total de 311.300 RON şi 17.200 euro, prin falsificarea şi depunerea contractelor de muncă şi adeverinţelor de salariu ce atestau, în mod nereal, calitatea acestora de angajaţi la SC T. SRL Aleşd sau SC T.I. SRL Aleşd, în scopul de a obţine pentru ei foloase materiale injuste (271.800 RON şi 11.200 euro), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanţa de fond a reţinut că forma continuată este reliefată de timpul relativ scurt dintre actele materiale, de modalitatea identică de a acţiona a inculpaţilor, precum şi de împrejurarea că persoanele interpuse, martorii mai sus indicaţi, au sesizat implicarea fiecăreia dintre cele trei inculpate într-unul sau altul din momentele premergătoare acordării creditului, dar şi relaţiile apropiate în care se aflau cele trei, acţiunile lor fiind complementare.
În ce-l priveşte însă pe inculpatul L.N., instanţa de fond a reţinut nu există nicio probă din care să reiese că acesta a avut reprezentarea întregii activităţi infracţionale desfăşurate de către inculpate, iar pe de altă parte fiecare dintre cele trei persoane interpuse au relatat că doar inculpatul i-a însoţit la bancă, doar acestuia i-au predat banii sau o parte din banii ridicaţi cu titlu de credit de la bancă. Or, în aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că în conţinutul infracţiunii de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului L.N. nu pot intra toate actele materiale ce i-a vizat pe toate cele 10 persoane interpuse, astfel încât raportat la cuantumul prejudiciului cauzat în mod efectiv, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a acestei infracţiuni din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. în art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat de a fi falsificat contractele de muncă şi adeverinţele de salarii pe care le-au prezentat martorii la bancă în vederea aprobării creditelor respective întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut şi că actele materiale săvârşite de către inculpatele I.M.C., N.I.V. şi D.C. de a induce în eroare unităţile bancare să acorde martorilor T.F.I., T.P. şi L.L., persoane interpuse, credite în cuantum total de 97.100 RON şi 16.400 euro, prin falsificarea şi depunerea contractelor de muncă şi adeverinţelor de salariu ce atestau în mod nereal, calitatea acestora de angajaţi la SC T.I. SRL Aleşd, în scopul de a obţine foloase materiale injuste, constituie infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în formă agravantă şi continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatei I.M.C., de a induce în eroare unităţile bancare să acorde martorilor C.M.A., G.A., C.T. şi V.A., persoane interpuse, credite în cuantum total de 145.200 RON şi 15.050 euro, prin falsificarea şi depunerea contractelor de muncă şi adeverinţelor de salariu ce atestau, în mod nereal, calitatea acestora de angajaţi la SC T.I. SRL Aleşd, în scopul de a obţine foloase materiale injuste, constituie infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatei I.M.C. de a induce în eroare unităţile bancare să acorde martorilor G.S.I., L.A., I.A., V.S., D.C., T.D., V.C., H.G., M.D.L., L.G. şi T.A., persoane interpuse, credite în cuantum total de 156.900 RON şi 59.800 euro, prin falsificarea şi depunerea contractelor de muncă şi adeverinţelor de salariu ce atestau, în mod nereal, calitatea acestora de angajaţi la SC R.I. SRL Aleşd, în scopul de a obţine pentru sine (94.600 RON şi 7.700 euro) şi pentru ceilalţi foloase materiale injuste, constituie infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatei D.C. de a semna contractul de muncă ştiind că nu este angajată la SC R.I. SRL Aleşd şi de-al folosi pentru a ridica un credit bancar de 5.000 euro prin inducerea în eroare a agenţiei bancare, constituie infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi art. 290 C. pen.
Sub aspectul comiterii de către inculpata I.M.C. a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că în calitate de administrator al SC R.I. SRL Aleşd nu a vărsat la scadenţă suma de 2.671 RON reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, instanţa de fond a reţinut că aceste impozite şi contribuţii vizează tocmai contractele de muncă al căror caracter fictiv a fost invocat în actul de sesizare ca element al acţiunii de inducere în eroare şi dovedit prin ansamblul probator administrat în cauză. Or, câtă vreme aceste raporturi de muncă nu au existat în realitate, câtă vreme contractele de muncă au avut un caracter fals, instanţa constată că în sarcina inculpatei nu se poate reţine nici obligaţia de a vira la bugetul de stat asigurările sociale, de sănătate, şomaj, etc, situaţie în care fapta de evaziune reţinută în sarcina inculpatei I.M.C. nu există.
Pe de alta parte, în ce o priveşte pe inculpata N.I.V., instanţa de fond a reţinut că acuzaţia adusă prin actul de sesizare privind comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea de evidenţiere în contabilitate a facturilor fiscale emise de către SC N.C. SRL Aştileu şi veniturile realizate în scopul sustragerii de la plata TVA-ului în cuantum de 9.139 RON şi a impozitului pe venit în sumă de 962 RON este dovedită prin nota de constatare a Gărzii Financiare, necontestată de către inculpată, nota în care s-a evidenţiat împrejurarea că la SC T. SRL Aleşd nu s-a ţinut nici un fel de evidenţă contabilă, nu s-a depus nicio declaraţie obligatorie la finanţe, nu s-a evidenţiat şi nu s-a virat la buget obligaţiile cu privire la impozit pe venit, TVA sau cele prin stopaj la sursă deşi în perioada mai 2007-septembrie 2007 societatea a emis facturi fiscale pentru livrare marfă şi chitanţe numerar pentru operaţiuni comerciale.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., începând cu limitele de pedeapsă specificate în cazul fiecărei infracţiuni, de gradul de pericol social al acestora, de persoana inculpaţilor, precum şi de împrejurările de natură a atenua sau agrava răspunderea penală.
În ce priveşte gradul de pericol social al faptelor, şi aici s-a făcut referire în primul rând la infracţiunile de înşelăciune reţinute, instanţa de fond a ţinut seama de caracterul complex al acţiunilor ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor, de numărul actelor materiale, de scopul urmărit şi de împrejurările în care faptele au fost comise.
Instanţa de fond a considerat că este relevant pentru stabilirea gradului de pericol social al infracţiunilor analiza soluţiei date la urmărire penală martorei F.A.L., referent la I.T.M. Bihor care a antedatat sau a înregistrat fictiv unele din contractele de muncă prezentate la bancă în vederea aprobării creditelor solicitate. Astfel, instanţa de fond a reţinut ca fiind imperios necesar ca participanţilor la aceeaşi faptă să li se aplice un regim juridic relativ proporţional, or scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. a acestei învinuite cu motivarea ca acţiunile sale nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, este de natură să influenţeze şi aprecierea gradului de pericol social al celorlalţi participanţi la aceeaşi faptă, cu atât mai mult cu cât învinuita F.A.L. a comis fapta având calitatea de funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu (împrejurare ce este de natură să confere chiar un grad de pericol mai ridicat faptei).
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că toate persoanele interpuse, au beneficiat de aprecieri similare în ce priveşte gradul de pericol social al faptelor lor, deşi unii dintre ei, în fapt, au încheiat o înţelegere cu inculpatele urmărind în mod evident fraudarea băncilor şi împarţind beneficiile acestei acţiuni infracţionale. Practic, unele din contractele de credit au fost încheiate nu la iniţiativa inculpatelor, ci tocmai a martorilor, persoane interpuse, care intrând în posesia unor informaţii despre activităţile desfăşurate de către inculpate, au apelat la serviciile acestora.
De asemenea, instanţa de fond nu a omis în aprecierea gradului de pericol social al infracţiunilor nici culpa grava a părţii civile Banca C.R. care, prin reprezentanta sa B.M., a încheiat majoritatea contractelor de credit, deşi martorii audiaţi în cauză au arătat în mod repetat că între aceasta şi inculpate a existat o înţelegere în acest sens dat fiind că toate persoanele interpuse erau îndrumate la acest funcţionar bancar. În condiţiile în care acelaşi funcţionar bancar a fost implicat în pregătirea şi aprobarea contractelor de credite, omisiunea sesizării unor inadvertenţe grave între salariile indicate de adeverinţe şi gradul de şcolarizare al solicitanţilor (analfabeţi sau persoane cu dizabilităţi) angajaţi ai aceloraşi 2-3 societăţi comerciale, dar şi a altor elemente relevante, ar fi trebuit să fie de natură să ridice semne de întrebare asupra veridicităţii acestor înscrisuri, fapt care însă nu s-a întâmplat.
În continuarea aceluiaşi raţionament, instanţa de fond nu a omis nici poziţia părţii civile Banca C.R. care nu a solicitat obligarea inculpaţilor decât la plata unei sume infime în raport cu întregul prejudiciu reţinut în cauză.
Ca atare, instanţa de fond a considerat ca gradul de pericol social al infracţiunilor reţinute în cauză este unul care impune orientarea pedepselor spre minimul prevăzut de lege.
Pe de alta parte, conduita inculpaţilor anterior comiterii acestor fapte a fost una lipsita de incidenţa legii penale, aceştia neavând antecedente, astfel că reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în cauză este justificată. Este justificată şi reţinerea agravantei prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în condiţiile în care nu s-a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că Banca C.R. a precizat în scris că se constituie parte civilă împotriva următoarelor persoane: T.A., L.L., G.A., I.M., L.G., V.A., L.A., G.G., V.C. şi T.D., menţionând totodată că a cesionat creanţele împotriva altor 31 de persoane către SC E.K.R. SRL şi SC C.F.S. SRL. Ulterior, în data de 19 ianuarie 2010, Banca C.R. a revenit cu o noua precizare şi a arătat ca „în calitate de parte vătămată în cauza penală ce face obiectul dosarului susmenţionat (...) ne constituim parte civilă faţă de inculpaţii în cauză pentru suma totala de 47.686,90 RON şi 8.000,87 euro, sume la care se vor adaugă dobânzile viitoare până la recuperarea integrală a creditelor” sume reprezentând prejudiciul rezultat din derularea creditelor acordate împrumutatei N.R.I.
S-a menţionat că pe parcursul procesului, s-a solicitat cesionarilor creanţelor Băncii C.R. să îşi precizeze poziţia în cauză, însă aceştia nu s-au conformat.
În condiţiile în care constituirea de parte civilă vizează şi persoane ce nu au fost trimise în judecată, evident că aceste pretenţii au fost respinse. În ce priveşte constituirea de parte civilă împotriva inculpaţilor însă, instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi pretenţiile sunt întemeiate, însă doar împotriva inculpatelor I.M.C., N.I.V. şi D.C., inculpatul L.N. neavând nicio participaţie în contractarea creditului martorei N.R.I.
În situaţia în care instanţa de fond a reţinut existenţa unui prejudiciu considerabil, iar obligaţia de plată vizează doar o parte din acest prejudiciu, s-a pus problema incidenţei art. 118 lit. e) C. pen. Potrivit textului legal amintit sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. În speţă, sumele de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de înşelăciune nu sunt restituite părţii civile decât într-un cuantum infim în raport de cuantumul total reţinut, însă această împrejurare nu se datorează decât opţiunii părţii civile care a înţeles să se îndrepte pentru restul sumelor împotriva unor persoane care nu sunt judecate în prezentul dosar.
Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că acest text de lege nu este aplicabil în cauză pentru două motive:
În primul rând, obligaţia de plată a debitorilor din contractele de credit subzistă în continuare (de altfel, unele dintre aceste persoane interpuse au continuat să achite o parte a ratelor), iar în ipoteza în care plăţile ar fi până la urmă efectuate, ne-am regăsi în situaţia în care prejudiciul ar fi reparat dar echivalentul acestuia ar fi şi confiscat, caz în care măsura confiscării ar fi în mod evident nelegală.
Pe de altă parte, aşa după cum reiese din actele de la dosar, unele din persoanele interpuse au încheiat cu inculpatele acte juridice autentice prin care cele din urmă îşi asumă obligaţia achitării ratelor creditelor, iar în cazul în care s-ar dispune confiscarea punerea în executare şi a acestor obligaţii asumate ar conferi la fel un caracter nelegal confiscării. Ca atare, instanţa consideră că se impune a se omite confiscarea acestor sume, chiar daca din punct de vedere formal textul art. 118 lit. e) C. pen. este incident în cauză.
În ce priveşte pretenţiile Statului Român, Ministerul Finanţelor prin A.N.A.F. instanţa de fond a reţinut ca în constituirea de parte civilă s-a solicitat obligarea inculpatei I.M.C. la plata sumei de 10.101 RON la care se vor adauga majorări de întârziere până la data plăţii, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat. Date fiind contradicţiile dintre conţinutul actului de sesizare al instanţei şi materialul de urmărire penală, pe de o parte şi conţinutul constituirii de parte civilă depusă la dosarul cauzei de către Statul Român, Ministerul Finanţelor prin A.N.A.F. pe de alta, s-a solicitat, în mod repetat, formularea unor precizări, singurul răspuns ce a parvenit instanţei până la închiderea dezbaterilor a fost cel din data de 1 septembrie 2011 în care partea civilă a menţionat că constituirea de parte civilă o vizează atât pe inculpata I.M.C. cât şi pe inculpata N.I.V.
Ca atare, instanţa de fond a reţinut că în raport de nota de constatare din 17 iulie 2008 a Gărzii Financiare Bihor, nota explicativă din data de 8 iulie 2008 , precum şi chitanţele şi facturile fiscale de la dosarul de urmărire penală, pretenţiile părţii civile formulate împotriva inculpatei N.I.V. privind suma de 10.101 RON (reprezentând impozit pe venit şi TVA) sunt întemeiate.
Pe de altă parte, în ce priveşte pretenţiile civile formulate împotriva inculpatei I.M.C., în condiţiile în care soluţia pe latură penală sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune va fi achitarea pe considerentul că fapta nu există, nu s-a putut reţine întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel încât acestea vor fi respinse ca neîntemeiate.
Împotriva hotărârii penale mai sus arătate au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, partea civilă D.G.F.P. Oradea, inculpatele I.M.C., N.I.V. şi D.C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea hotărârii apelate şi condamnarea inculpaţilor I.M.C., N.I.V., D.C. şi L.N. pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen., precum şi înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând a fi aplicate inculpaţilor pedepse îndreptate spre maximul special prevăzut de lege.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen., în cazul de speţă având de a face cu o grupare infracţională formată din cei 4 inculpaţi, iniţiatorul acestei grupări fiind inculpata I.M.C. Inculpatele I.M.C. şi N.I.V. au întocmit contracte fictive de muncă pentru persoane sărace, fără pregătire şcolară, racolate personal sau prin intermediul coinculpaţilor D.C. şi L.N., în vederea ridicării de credite bancare în folosul membrilor grupării.
Activitatea infracţională s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani de zile, de la sfârşitul anului 2006 până la sfârşitul anului 2007 şi a avut o amploare semnificativă fiind racolate 28 de persoane şi încheiate 36 de contracte fictive, creându-se un prejudiciu în sumă de 47.686 RON şi 80.001 euro.
Inculpata I.M.C. a avut rolul de a racola persoanele şi de a le întocmi contracte fictive pe seama celor două societăţi, SC R.I. SRL şi SC T.I. SRL pe care în fapt le-a administrat, după care stabilea legături între acele persoane şi funcţionarii bancari şi ai I.T.M. Bihor, le transporta la sediul băncilor pentru ridicarea banilor pe care apoi şi-i însuşea în bună parte sau îi împărţea cu ceilalţi membri ai grupării. Inculpata N.I.V. avea rolul de a racola persoane pe care le trimitea pentru întocmirea contractelor false la inculpata I.M.C., aceasta întocmind totodată, personal, contracte fictive pentru persoane pe seama SC T. SRL a cărei asociat şi administrator era de asemenea inculpata N.I.V. a condus la sediul agenţiilor bancare acele persoane ridicând creditele însuşite de membrii grupării infracţionale.
Inculpaţii D.C. şi L.N. aveau rolul de a racola persoane pe care le trimiteau inculpatelor I.M.C. şi N.I.V. pentru a le întocmi contractele şi adeverinţele false, însoţeau persoanele respective la agenţiile bancare de unde se ridicau creditele însuşindu-şi o parte din banii acordaţi cu titlu de credit.
De altfel, instanţa a reţinut că din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că, într-adevăr între inculpaţi s-au stabilit legături şi a existat o comunicare activă privind comiterea acestor infracţiuni, însă cu toate acestea a constatat că nu au fost administrate probe din care să rezulte că a existat un plan prealabil amănunţit, cu un consens neechivoc sau o unitate de acţiune.
Parchetul a arătat că instanţa a reţinut în mod neîntemeiat că, chiar dacă iniţierea activităţii infracţionale de către inculpata I.M.C. a avut loc la sfârşitul anului 2006 şi a durat pe întreg anul 2007, nu toate actele materiale de inducere în eroare au fost comise de către cei 4 inculpaţi.
S-a considerat de asemenea că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., acestea fiind facultative, iar simpla lipsă a antecedentelor penale nu impune reţinerea acestora raportat la gravitatea faptelor comise de inculpaţi, la modalitatea de săvârşire a faptelor şi la valoarea mare a prejudiciului creat; S-a arătat că, deşi instanţa a reţinut în sarcina inculpaţilor şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., nu a dat nicio eficienţă acesteia ci doar circumstanţelor atenuante, reducând la minim pedepsele aplicate.
Partea civilă D.G.F.P. Oradea a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F reprezentând obligaţii faţă de bugetul de stat plus majorări de întârziere aferente acestor obligaţii, arătând în motivare că în mod netemeinic şi nelegal instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor de constituire de parte civilă formulate şi nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 119 coroborat cu art. 1201 C. proc. fisc., neacordând şi majorările de întârziere aferente.
Inculpata apelantă I.M.C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi a se dispune, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond deoarece aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare de încadrare juridică şi nici nu a dat citire actului de sesizare al instanţei.
În subsidiar, a solicitat a se dispune achitarea inculpatei pentru infracţiunea de fals arătând că inculpata nu avea nicio calitate în SC T. SRL şi nu s-a dovedit contrafacerea actelor, falsificarea semnăturilor respectiv a adeverinţelor de salarii, iar în cazul SC T.I. SRL nu a falsificat vreun act şi nici nu a avut vreo calitate.
Pentru infracţiunea de înşelăciune s-a solicitat a se dispune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., arătând că nu se putea face o disociere între activitatea inculpatei şi a învinuiţilor scoşi de sub urmărire penală şi transformaţi în martori ori în cazul în care această disociere s-a produs prin rechizitoriu trebuia să se lămurească care este prejudiciul realizat de inculpate şi care este prejudiciul realizat de învinuiţi şi că nu se poate afirma cu certitudine care este beneficiul obţinut de inculpate, care este cel obţinut de învinuiţi şi care este prejudiciul cauzat de către inculpate şi care este cel cauzat de învinuiţii-martori. S-a mai arătat că din nicio probă de la dosar nu rezultă că inculpata ar fi intervenit pe lângă funcţionarii băncii, că nu toate creditele sunt neperformante.
În cu totul subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
Inculpata apelantă N.I.V. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi a se dispune, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond deoarece aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare de încadrare juridică. În subsidiar, a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., întrucât în mod greşit s-a reţinut această agravantă având în vedere că nu sunt întrunite elementele pentru reţinerea acesteia. S-a solicitat achitarea inculpatei pentru această infracţiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece aceasta nu a participat cu ceilalţi inculpaţi la comiterea de infracţiuni şi că prejudiciul nu a fost pe deplin dovedit. Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală s-a arătat că inculpata nu a avut intenţia de a înşela părţile şi nu a beneficiat de anumite sume de bani, acele sume fiind însuşite de către acei martori, fără a fi obligaţi de către inculpată. În subsidiar, s-a solicitat a i se aplica o pedeapsă minimă cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, arătându-se că inculpata este văduvă şi are doi copii.
Inculpata apelantă D.C. a formulat apel în cauză fără a-l motiva în fapt sau în drept; în data de 5 martie 2012 aceasta a decedat motiv pentru care soţul acesteia D.N. a depus la dosarul cauzei declaraţia notarială autentificată din 19 decembrie 2012 la Biroul Notarial Public M.S.T., în care a arătat că nu mai susţine apelul declarat de soţia sa, inculpata D.C.
Examinând hotărârea apelată, din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit starea de fapt dedusă judecăţii.
Referitor la critica parchetului vizând greşita achitare a inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., Curtea a apreciat-o ca nefondaţă, constatând că în mod corect instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză au dovedit că între inculpaţi s-au stabilit legături şi a existat o comunicare activă privind comiterea acestor infracţiuni, însă aceste legături nu sunt suficiente pentru a caracteriza acţiunile respective ca fiind elemente specifice ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., presupune constituire, prin consensul mai multor persoane a unei pluralităţi constituite de făptuitori, organizate în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni. Caracterul de asociaţie îl conferă existenţa unei discipline interne, a unor reguli de comportare, ierarhie etc.
Pentru existenţa acestei infracţiuni nu este necesar ca asocierea să aibă o anumită durată de timp sau ca obiectivele ei să se realizeze, fiind suficient, dar în acelaşi timp necesar ca între subiecţi să fi intervenit un consens neechivoc privind constituirea asocierii, consens care să privească atât constituirea cât şi scopul acesteia, adică săvârşirea de infracţiuni.
În acest sens s-a constatat că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte existenţa unui plan prealabil amănunţit, un consens neechivoc sau o unitate de acţiune, inculpaţii neavând un rol prestabilit în cadrul pretinsei asocieri şi nici o repartizare a atribuţiilor care să fie în măsură să dovedească structura organizatorică.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, chiar în actul de sesizare se arată că actele materiale de aceeaşi natură au fost săvârşite fie în cadrul asocierii fie în afara acesteia, împrejurare ce dovedeşte lipsa unei discipline caracteristică linei asemenea asocieri. Această împrejurare a fost reţinută în mod corect de instanţa de fond ca şi circumstanţă agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în sarcina inculpatelor I.M.C., N.I.V. şi D.C.
Curtea a considerat că inculpaţii, care au sesizat lipsurile procedurii de acordare a creditelor bancare din acea perioadă, au înţeles să exploateze aceste lipsuri în beneficiul propriu, implicând în activitatea lor infracţională diverse persoane mai mult sau mai puţin capabile să înţeleagă consecinţele acţiunilor lor, reţinând totodată că înafara acestor persoane, o altă parte au fost implicate de bunăvoie şi chiar cu un scop vădit oneros, câtă vreme sumele obţinute de la bănci au fost împărţite între inculpaţi.
Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiate şi cererile inculpatelor I.M.C. şi N.I.V. de achitare, din probele administrate în cauză rezultând cu certitudine că cele două au indus în eroare unităţile bancare prin falsificarea şi depunerea contractelor de muncă şi salarii ce atestau în mod nereal calitatea de angajaţi ai SC T. SRL Aleşd, SC R.I. SRL sau SC T.I. SRL Aleşd următoarelor persoane interpuse, L.C.A., S.V., S.C.M., L.D., L.V., F.C., G.I., N.R.I., L.C., L.F., T.F.I., T.P., L.L., C.M.A., G.A., C.T., V.A., G.S.I., L.A., I.A., V.S., D.C., T.D., V.C., H.G., M.D.L., L.G. şi T.A., în scopul de a obţine foloase materiale injuste.
De altfel, inculpatele I.M.C. şi N.I.V. au recunoscut că au emis adeverinţele de salarii şi contractele de muncă pentru persoanele interpuse în numele societăţilor pe care le administrau şi că au primit de la aceştia diferite sume de bani pentru facilitarea încheierii contractelor de credit.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiată şi cererea inculpatelor de trimitere a cauzei spre rejudecare întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra schimbării încadrării juridice a faptei, Curtea reţinând că, într-adevăr sentinţa apelată nu conţine o dispoziţie expresă cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate, însă menţinerea de către instanţa de fond a încadrării juridice din rechizitoriu şi condamnarea inculpatelor în baza textelor legale privind infracţiunile pentru care acestea au fost trimise în judecată echivalează cu o respingere a acestei cereri, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a arătat pe larg în considerentele sentinţei care au fost motivele şi probele pe care le-a avut în vedere atunci când a constatat că cele două inculpate se fac vinovate de infracţiunile pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice.
Nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru că instanţa nu ar fi dat citire actului de sesizare câtă vreme motivul invocat de inculpate nu se regăseşte printre motivele care atrag nulitatea absolută prevăzute expres şi limitativ de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, inculpatele au fost audiate de instanţă, ocazie cu care li s-a adus la cunoştinţă, conform art. 322 C. proc. pen., conţinutul actului de sesizare al instanţei, acestea fiind lăsate să arate tot ce ştie cu privire la faptele pentru care au fost trimise în judecată.
În condiţiile în care s-ar aprecia că necitirea actului de sesizare este sancţionată cu nulitatea relativă, Curtea a constatat că, pentru a atrage nulitatea hotărârii aceasta trebuia invocată în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedura completă dacă partea a lipsit de la efectuarea actului, în speţă de la neefectuarea actului, conform art. 197 alin. (4) C. proc. pen., inculpatele fiind obligate să arate şi vătămarea care li s-a pricinuit prin omiterea citirii actului de sesizare.
Raportat la cele mai sus arătate, Curtea a constatat că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt dedusă judecăţii, vinovăţia inculpaţilor, iar pedepsele aplicate au fost individualizate conform criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., neimpunându-se reducerea sau majorarea pedepselor aplicate şi nici schimbarea modalităţii de executare a acestora.
Prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite, modalitatea şi împrejurările în care au fost comise faptele dar şi persoana inculpaţilor, aceştia fiind la primul contact cu legea penală. Nu se impune achitarea inculpatelor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., câtă vreme prin faptele comise acestea au adus atingere valorilor sociale ocrotite de lege, acestea nefiind lipsite de importanţă şi prezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se va avea în vedere caracterul complex al acţiunilor ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor comise, numărul actelor materiale, numărul persoanelor angrenate în activitatea infracţională, scopul urmărit, precum şi valoarea prejudiciilor cauzate părţilor civile, aspecte care denotă că faptele comise au gradul de pericol social necesar pentru a fi reţinute ca şi infracţiuni.
În ceea ce priveşte apelul formulat de partea civilă D.G.F.P Bihor, Curtea a apreciat că acesta este nefondat, în mod corect prima instanţă reţinând că partea civilă a solicitat la dosarul de fond obligarea inculpatei I.M.C. la plata sumei de 10.101 RON la care se vor adăuga majorări de întârziere până la data plăţii, în timp ce în raport de nota de constatare din 2008 a Gărzii Financiare Bihor pretenţiile părţii civile au fost formulate împotriva inculpatei N.I.V. pentru suma de 10.101 RON (reprezentând impozit pe venit şi TVA).
Cu privire la apelul formulat de inculpata D.C., Curtea a reţinut că la data de 5 martie 2012 aceasta a decedat conform certificatului de deces din 6 martie 2012 emis de Consiliul Local al Municipiului Oradea.
Din adresa din 3 aprilie 2012 emisă de Primăria A.A. a rezultat că inculpata decedată a fost căsătorită cu numitul D.N., din căsătoria acestora rezultând trei copii minori, D.R.N., D.M.R. şi D.V.A., minorii fiind reprezentaţi în proces de către numita B.N., desemnată curator special prin sentinţa civilă din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei Aleşd.
În şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2013, s-a depus la dosarul cauzei declaraţia autentificată din 19 decembrie 2012 la Birloul Notarial Public M.S.T. din conţinutul căreia a rezultat că soţul inculpatei decedate nu mai susţine apelul declarat de inculpata D.C.; curatorul minorilor nu s-a opus a se lua act de retragerea apelului declarat în cauză.
Cu privire la dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpatei decedate D.C. la plata despăgubirilor civile stabilite de prima instanţă, Curtea a reţinut că potrivit art. 21 C. proc. pen., soţul supravieţuitor al inculpatei şi cei trei copii minori au fost introduşi în cauză în calitate de succesori ai inculpatei decedate.
Referitor la calitatea de succesori a persoanelor mai sus arătate, Curtea a reţinut că potrivit art. 1100 din noul C. civ. (aplicabil în cauză întrucât decesul inculpatei a intervenit după intrarea în vigoare a acestuia) cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea; art. 2 al textului mai sus arătat prevede că prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.
Potrivit art. 1108 din noul C. civ. acceptarea moştenirii poate fi expresă sau tacită, această acceptare fiind tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor.
Raportat la textele legale mai sus arătate, Curtea a apreciat că declaraţia de retragere a apelului formulată de soţul inculpatei decedate, numitul D.N., este un act de acceptare tacită a succesiunii în condiţiile în care prin sentinţa apelată inculpata a fost obligată la plata unor despăgubiri civile, obligaţie care are ca efect micşorarea patrimoniului inculpatei defuncte, retragerea apelului constituind implicit o asumare a obligaţiilor de plată stabilite prin sentinţa penală.
Potrivit art. 1114 alin. (2) din noul C. civ. moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal, răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia, instituindu-se astfel pentru toţi moştenitorii legali ai inculpatei D.C. prezumţia acceptării sub beneficiu de inventar a succesiunii. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că stabilirea cotelor de participare a acestora la plata despăgubirilor la care a fost obligată inculpata decedată este o împrejurare ce ţine de punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, cauza putând fi soluţionată chiar în lipsa întocmirii în forma înscrisului autentic a declaraţiei de acceptare a succesiunii de către moştenitorii inculpatei.
Pentru aceste motive, prin decizia penală nr. 14/A/2013 din data de 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Serviciul Teritorial Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 291 din 21 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţaţ-o în sensul că:
A înlăturat dispoziţia privind condamnarea inculpatei D.C. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la ar. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei D.C. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. toate cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 41.
A menţinut dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpatei D.C. cu ceilalţi inculpaţi la plata despăgubirilor civile, urmând ca moştenitorii inculpatei D.N., D.M.R., D.R.N. şi D.V.A. să fie obligaţi la plata despăgubirilor civile conform art. 1114 C. civ.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile penale formulate de partea civilă D.G.F.P. Bihor şi inculpaţii N.I.V. şi I.M.C.
În baza art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului inculpatei D.C. formulat de moştenitorul D.N.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi şi moştenitorii inculpatei D.C. să plătească în favoarea statului suma de câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare în apel, urmând ca suma de 300 RON, pentru apărătorul din oficiu N.A., conform delegaţiei din 9 martie 2012, emisă de Baroul Bihor, să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatele I.M.C. şi N.I.V. şi partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor.
Parchetul a criticat hotărârile pentru greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate acestora.
Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen. Cu ocazia dezbaterilor, cu privire la ultimul caz de casare, acesta a fost modificat prin invocarea dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Recurenta inculpată I.M.C. a solicitat, în principal, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, criticând omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa pe cererea de schimbare de încadrare juridică, încadrarea juridică dată infracţiunii de înşelăciune prin reţinerea agravantei prevăzută la alin. (5) al art. 215 C. pen., greşita condamnare pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals, respectiv greşita individualizare a pedpesei sub aspectul modalităţii de executare.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 14, 17 şi 18 C. proc. pen.
Recurenta inculpată N.I.V. a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi, în subsidiar, redozarea pedepselor.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Partea civilă A.N.A.F. a criticat hotărârile pentru omisiunea obligării inculpatei N.I.V. la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale.
Din oficiu, Înalta Curte a pus în discuţie încadrarea juridică a faptelor comise de către recurentele inculpate din perspectiva existenţei unicităţii rezoluţiei infracţionale.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.
Având în vedere motivele de recurs ale inculpatelor prin care se contestă participaţia acestora la comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals, dar şi legătură inerentă, condiţionată dintre aceste infracţiuni şi infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, a cărei soluţie de achitare este criticată de către parchet, Înalta Curte va analiza, în primul rând, criticile inculpatelor, urmând a face o analiză ulterioară şi a criticilor aduse de către parchet.
Referitor Ia recursul declarat de inculpata I.M.C.
Inculpata a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa nu a fost sesizată legal, din cuprinsul rechizitoriului lipsind menţiunile privind încadrarea juridică a faptei, descrierea sau denumirea infracţiunii pentru care s-a făcut propunerea de trimitere în judecată precum şi a probelor pe care se întemeiază învinuirea, dispozitivul rechizitoriului limitându-se la a descrie lapidar, în opinia recurentei, „o stare de fapt şi a enumera câteva articole de lege”. Totodată, nu sunt descrise numărul actelor materiale săvârşite în cadrul aceleiaşi rezoluţii şi nu s-a făcut o precizare clară asupra prejudiciului cauzat de fiecare dintre învinuiţi.
Înalta Curte apreciază criticile recurentei ca fiind neîntemeiate rechizitoriul cuprinzând menţiunile obligatorii prevăzute de lege în art. 263 C. proc. pen.
Totdată, recurenta a mai contestat, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., încadrarea juridică a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, în sensul că raportat la constituirea de parte civilă a Băncii C.R. nu putea fi reţinută agravanta prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen.
În acest sens, Înalta Curte constată că şi acest motiv este neîntemeiat, încadrarea juridică a faptelor comise raportându-se la prejudiciul produs prin comiterea faptelor penale şi nu la constituirea de parte civilă a unităţii bancare. Mai mult, din relaţiile comunicate instanţei de fond, rezultă că Banca C.R. s-a constituit parte civilă cu privire la creditele acordate martorilor: T.A., T.D., L.L., G.A., I.M., L.G., V.A., L.A., G.G. şi V.C., pentru celelalte persoane care au luat credite, au fost cesioante creanţele societăţilor de asigurare, ceea ce nu echivalează cu lipsa prejudiciului, prejudiciu care se regăseşte în patrimoniul societăţilor cărora li s-au vândut creditele neperformante.
Având în vedere faptul că Banca C.R. a cesionat o mare parte din credite către mai multe societăţi de recuperare, pentru acestea nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. Ori, în condiţiile în care constituirea de parte civilă a Băncii C.R. priveşte doar o parte a actelor materiale ce au constituit activitatea infracţională ce face obiectul prezentei cauze, constituirea de parte civilă a Băncii C.R. nu poate conduce la stabilirea încadrării juridice a infracţiunii de prejudiciu.
Totodată recurenta a mai criticat decizia penală cu privire la soluţionarea laturii civile cu privire la moştenitorii, inculpatei decedate D.C., cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Cu privire la acest motiv, Înalta Curte apreciază că este nefondat în raport de dispoziţiile art. 385 alin. (1) C. proc. pen. care defineşte efectul devolutiv al recursului şi limitele sale, statuând faptul că instanţa de recurs judecă recursul cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.
Raportat la dispoziţiile legale menţionate, criticile recurentei pe aspectul invocat nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs.
În ceea ce priveşte criticile pe fondul recursului, inculpata I.M.C., referindu-se la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., a arătat că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T. SRL sau vreo implicare în SC T.I. SRL, nu a semnat sau completat vreun act de muncă, nu a avut contact direct cu banca sau cu martorii, nu a urmărit obţinerea vreunui folos material, iar numiţii L.C. şi L.F. i-au oferit sumele de bani cu titlu de împrumut, urmând să le restituie în perioada următoare, fapt pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen.
De asemenea, a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut nicio calitate în cadrul acestor societăţi.
Înalta Curte constată că împrejurările relatate de către recurentă sunt în contradicţie cu declaraţiile martorilor L.C. şi L.F., care au arătat că au contractat creditele bancare la solicitarea şi pentru inculpata I.M.C., din sumele de bani ce au constituit creditele acordate pe numele lor revenindu-le o mică parte din bani sau banii fiind în totalitate luaţi de către inculpate. Martorii au mai arătat că nu au fost angajaţi în cadrul SC T.I. SRL, nu au semnat contractele de muncă întocmite pe numele lor şi au prestat activităţi fie pentru o perioadă scurtă de timp, cum este cazul martorului L.C., fie au prestat activităţi la domiciliul inculpatei I.M.C., în cazul martorei L.F.
În ceea ce priveşte calitatea inculpatei I.M.C. în cadrul societăţilor comerciale implicate în cauză, din relaţiile comunicate de către Oficiul Registrului Comerţului a rezultat că inculpata I.M.C. avea calitatea de asociat în cadrul SC T.I. SRL împreună cu I.T., acesta din urmă fiind şi administratorul firmei şi calitatea de administrator şi asociat unic în cadrul SC R.I. SRL, iar inculpata N.I.V. avea calitatea de administrator şi asociat unic în cadrul SC T. SRL.
În nota explicativă dată organelor de control financiare, inculpata N.I.V. a arătat că nu a luat decizii esenţiale fără acordul inculpatei I.M.C., care deşi nu avea nicio calitate oficială în cadrul firmei SC T.I. SRL, aceasta din urmă a intermediat cumpărarea societăţii, actele fiind semnate sub îndrumarea inculpatei I.M.C.
Aceeaşi poziţie procesuală o are inculpata N.I.V. şi cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale. În acest sens, a declarat că a cumpărat această firmă la solicitarea inculpatei I.M.C., a semnat mai multe documente, tot la solicitarea coinculpatei, însă nu s-a ocupat de activitatea firmei şi nici nu a făcut vreo plată în numele societăţii, fiind un „administrator fictiv”. La data cumpărării, firma nu funcţiona şi nici nu are cunoştinţă de desfăşurarea vreunor activităţi productive ulterior.
Deşi recurenta I.M.C. a contestat calitatea sa în cadrul SC T.I. SRL, în declaraţia dată la urmărire penală a arătat că era administrator în cadrul societăţii. Recurenta a făcut precizări suplimentare şi în declaraţiile ulterioare date în cursul urmăririi penale în care a arătat că era administratorul de fapt al societăţii, deşi în actele societăţii figura ca administrator fostul soţ, I.T., în realitate ea a condus societatea şi îşi asumă responsabilităţile cu privire la problemele de natură fiscală. Însuşi martorul I.T. a arătat că doar formal avea calitatea de administrator, „adevăratul administrator” fiind inculpata I.M.C., întreaga activitate fiind coordonată de aceasta.
Recurenta a mai contestat şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., arătând că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T.I. SRL, iar suma de 4.500 euro (nu 7.000 euro, valoarea creditului contractat de numitul T.F.I.) a constituit un împrumut pe care l-a luat de la martor. Recurenta a recunoscut, în cadrul motivelor scrise, că i-a solicitat inculpatei N.I.V. să-i elibereze martorului T.F.I. adeverinţa de venit, dar acesta cunoştea toate detaliile împrumutului. Referitor la numitul L.L., acesta a fost angajatul societăţii şi, la solicitarea acestuia, i-a trecut în adeverinţa de venit o sumă mai mare decât venitul net pe care-l realiza în realitate, dar ea nu a avut nici un avantaj material urmare a creditării băncii pe seama acestuia. Cu privire la creditele angajate de numitele C.M.A. şi G.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, astfel că trimiterea sa în judecată pentru aceeaşi faptă nu se justifică, soluţia rămânând definitivă prin neatacare cu plângere. În ceea ce priveşte creditele achiziţionate de V.A., C.T., T.P. şi L.F., aceştia au fost angajaţi ai SC T.I. SRL, au beneficiat de avantaje materiale de pe urma creditelor, aşa încât faptele comise nu au conotaţie penală, fiecare dintre aceştia fiind de acord să-i împrumute sume de bani din creditele acordate.
Cu acelaşi argument, faptul că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T.I. SRL, că activitatea de falsificare presupune o activitate de contrafacere a scrierii ori a subscrierii şi că acesta nu s-a realizat, că martorii şi-au semnat contractele de muncă şi au prestat activităţi pentru societate, că au folosit în faţa unităţilor bancare datele trecute în contract şi au atestat că sunt reale, recurenta a solicitat şi achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt infirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, martorul T.F.I. a arătat că cele trei credite bancare în valoare de 24.000 RON, 23.100 RON şi 4.400 euro au fost efectuate la solicitarea şi pentru inculpata I.M.C., din sumele ridicate el beneficiind doar de suma de 3.000 RON, nu a fost angajat la firmele inculpatei SC T.I. SRL sau SC R.I. SRL, dar a prestat activităţi sporadice pentru inculpată, fiind plătit cu ziua. Martorul a mai arătat că actele au fost pregătite de către inculpata I.M.C., iar la două dintre credite a fost însoţit de către acesta, el nu a făcut nicun demers la bancă, ci doar a semnat contractele de creditare.
Martorul L.L. a arătat că cele trei credite bancare au fost făcute de inculpata I.M.C. pe numele său, la primul mergând la bancă cu inculpata D.C., aceasta fiind direcţionată telefonic de către inculpata I.M.C., iar la celelalte două credite deplasându-se însoţit de inculpata I.M.C., aceasta din urmă fiind şi cea care a luat de fiecare dată banii ridicaţi de la bancă, lui revenindu-i suma totală de 100 RON pe care i-a dat-o inculpata I.M.C. Martorul a negat că ar fi fost angajat la SC T.I. SRL şi a fost de câteva ori, la indicaţiile inculpatei I.M.C., să spele geamuri la o firmă din Oradea, activităţi pentru care era remunerat cu suma de 30 RON pe zi.
Martora V.A. a declarat că a contractat creditul la solicitarea şi pentru inculpata I.M.C., cu care a mers la bancă pentru a efectua formalităţile necesare şi pentru a depune înscrisurile pe care i le predase inculpata, iar banii ridicaţi i-a predat în totalitate inculpatei I.M.C., aceasta din urmă dându-i suma de 1.000 RON. Martora a contestat că era salariata SC T.I. SRL şi semnătura de pe contractul de muncă, ea fiind pensionată, recunoscând că a prestat activităţi de curăţenie pentru inculpata I.M.C. la firma acesteia din Oradea, pentru care primea lunar, în jur de 600 RON.
Şi martorul C.T. a arătat că a contractat cele două credite pentru inculpata I.M.C., nu a fost angajat la SC T.I. SRL, mai ales că nu avea permis de conducere, nu a efectuat nicio formalitate pentru acordarea creditelor, el semnând doar contractele de creditare, iar banii i-a predat în totalitate inculpatei I.M.C.
În procesul-verbal de confruntare dintre inculpata I.M.C. şi martorul C.T., confruntare efectuată în prezenţa apărătorului ales al inculpatei I.M.C., aceasta recunoaşte că martorul, la rugămintea ei, „a ridicat un credit”, ea fiind cea care a depus documentele la bancă, respectiv adeverinţa de salariu şi contractul de muncă, deşi martorul nu era angajat la SC T.I. SRL.
Martorul T.P. a arătat că a contractat creditele bancare la solicitarea inculpatei I.M.C., ştia că era angajat la societatea acesteia pe post de şofer, deşi nu avea permis de conducere, iar din banii ridicaţi nu a beneficiat de nici o sumă de bani, fiind luaţi de către inculpatele N.I.V. şi I.M.C.
Şi martora L.F. a infirmat apărările recurentei inculpate I.M.C., contestând semnăturile sale de pe contractul de muncă şi de pe contractele de creditare, arătând că nu a fost angajată la SC T.I. SRL, ci a prestat activităţi ziliere pentru inculpata I.M.C. şi a beneficiat de o sumă modică din credite, respectiv 100 RON.
Martorul D.N., referitor la creditul acordat la data de 19 martie 2007 de către Banca C.R. a arătat că a cerut ajutorul inculpatei I.M.C., aceasta ajutându-l cu înscrisurile necesare, căreia i-a şi dat o parte din bani. A mai arătat martorul că nu a fost angajat la SC T.I. SRL.
Martora C.M.A. a arătat că a ridicat mai multe credite bancare la solicitarea inculpatei I.M.C., iar toţi banii i-a predat acesteia, inculpata obligându-se să achite ratele. Martora nu a depus niciun înscris la bancă ci s-a prezentat doar pentru a semna contractul de creditare şi a ridica banii. Deşi era angajată la SC T.I. SRL, sumele trecute în adeverinţe respectiv 1.700 RON şi 2.200 RON nu sunt reale, ea fiind plătită cu salariul minim.
De altfel, inculpata I.M.C. a dat o declaraţie notarială prin care s-a obligat să achite ratele creditelor contractate de martoră şi a recunoscut că sumele de bani au fost folosite pentru uzul său personal.
Martora G.A. a arătat că dintre cele trei credite acordate, creditul ridicat la data de 20 noiembrie 2007 de la Banca C.R. Agenţia V. l-a contractat doar la solicitarea inculpatei I.M.C. căreia i-a dat întreaga sumă ridicată de la bancă. A fost remunerată de inculpată dar pentru activităţi de baby-sitting şi nu a fost angajată la SC T.I. SRL, semnătura de pe contractul de muncă nu-i aparţine şi nici nu a încasat de la inculpată sumele menţionate pe adeverinţele de venit prezentate la bancă.
Şi în acest caz, inculpata a dat o declaraţie notarială prin care s-a obligat să achite ratele creditului contractat de martoră la data de 20 noiembrie 2007 şi a recunoscut că sumele de bani au fost folosite pentru uzul său personal.
Împrejurarea că s-a dispus anterior a soluţie de netrimitere în judecată a recurentei inculpate cu privire la creditele acordate martorelor G.A. nu justifică înlăturarea respectivelor acte materiale, în condiţiile în care soluţia procurorului nu se bucură de autoritate de lucru judecat.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., recurenta a arătat că mare parte din aceste fapte reprezintă credite performante, au fost luate de persoane angajate în cadrul SC R.I. SRL, în baza unor adeverinţe de venit care cuprindeau date reale, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, iar aceasta nu a obţinut nici un beneficiu în urma contractării acelor credite, cu excepţia situaţiilor privindu-i pe G.S.I., L.A. şi V.S., care i-au acordat banii cu caracter de împrumut, urmând ca aceştia să presteze activităţi remuneratorii pentru inculpată.
Raportat la declaraţiile martorilor, care au prestat diverse munci fiind angajaţi ai SC R.I. SRL, au semnat contractele de muncă şi au beneficiat de adeverinţele de venit care cuprindeau date reale, recurenta a apreciat că fapta de falsificare nu mai subzistă.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt infirmate de declaraţiile martorilor G.S.I., V.S. şi L.G., din care rezultă implicarea directă a recurentei în activitatea de acordare a creditelor.
Din declaraţiile martorului G.S.I. a rezultat că inculpata I.M.C. i-a propus „să scoată” un credit pentru aceasta pentru a-şi renova casa, în sensul ca martorul să o gireze la bancă. Martorul a arătat că nu a depus niciun înscris la bancă, el doar s-a deplasat cu inculpata I.M.C. la momentul semnării contractului, crezând că semnează în calitate de girant, iar banii ridicaţi i-a înmânat inculpatei, de la care a primit 1.800 RON. Nu a lucrat la SC R.I. SRL, iar actele pentru bancă le-a semnat în maşină, fiindu-i înmânate de către inculpata I.M.C. Din adeverinţa aflată la dosar rezulta că martorul era angajat în calitate de distribuitor cu un salariu, la nivelul anului 2007, de 2.100 RON.
Şi martorul V.S. a declarat că inculpata I.M.C. i-a solicitat să ia două credite pentru ea. Martorul nu a depus niciun înscris la bancă, în schimb s-a deplasat la bancă cu inculpata de unde a ridicat banii, i-a predat acesteia în totalitate, lui revenindu-i suma de 100 RON, plus suma de 1.000 euro daţi de către inculpată cu împrumut. Martorul a mai precizat, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, că nu-şi mai menţine declaraţia de la urmărire penală, fiind influenţat de inculpată, arătând, totodată că nu a fost angajat la SC R.I. SRL. Din adeverinţele de venit rezultă că martorul era angajat ca mecanic cu salarii la nivelul anului 2007 de 847 RON, 1.580 RON, 1.895 RON şi 1.995 RON.
Martorul L.G. a arătat că a fost de acord cu propunerea lui I.D.A. de a a-l ajuta pe acesta să scoată nişte bani de la bancă şi întrucât nu avea loc de muncă, acesta i-a făcut cunoştinţă cu inculpata I.M.C., care i-a promis că îl va angaja. În baza promisiunii făcute de către inculpată, martorul a semnat un contract de muncă şi a contractat mai multe credite bancare, din care nu a beneficiat de nicio sumă de bani, întrucât banii îi dădea lui I.D.A., care la rândul să îi împărţea cu inculpata I.M.C. Deşi inculpata I.M.C. i-a promis că îl angajează, după contractarea creditelor, aceasta nu l-a mai chemat la muncă. Din adeverinţa aflată la dosar rezultă că martorul era angajat în calitate de electrician cu un salariu de 1.830 RON.
Totodată, implicarea recurentei rezultă şi din declaraţiile martorilor T.D., V.C., M.D.L., L.A. şi T.A., toţi aceşti martori arătând că semnăturile de pe contractele de muncă nu le aparţin şi nu au fost angajaţi la SC R.I. SRL, dar fiind într-o situaţie financiară grea au apelat la inculpata I.M.C., care le-a întocmit înscrisurile necesare pentru bancă, putând astfel să contracteze credite bancare. Deşi din declaraţiile martorilor menţionaţi, nu rezultă implicarea directă a recurentei I.M.C. în calitate de autor a infracţiunii de înşelăciune, activitatea efectivă a inculpatei subsumându-se formei de participaţie a complicităţii, această împrejurare nu are relevanţă cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii ce va fi reţinută în sarcina inculpatei, dat fiind că actele de complicitate sunt absorbite în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, după cum se va arăta în continuare.
Din adeverinţele de salariat depuse la dosarul de urmărire penală rezulta că martorul T.D. era angajt ca şofer cu un salariu de 1.240 RON, martora V.C. ca gestionar, cu o vechime de 10 ani şi un salariu de 1.485 RON, martora M.D.L. ca merceolog cu o vechime de 18 ani şi salariu de la 870 RON la 1.699 RON, deşi martora era pensionară, conform talonului de pensie, martora L.A. ca merceolog cu o vechime de 15 ani şi salariu de 1.385 RON, iar martorul T.A. ca şofer, cu un salariu iniţial de 430 RON, ajungând la 1.723 RON.
Deşi martorii I.A. şi H.G. par a confirma apărarea inculpatei I.M.C., în sensul că fiind angajaţi la SC R.I. SRL au contactat personal credite bancare, inculpatei nerevenindu-i nicio sumă de bani din acestea, totuşi instanţa apreciază că declaraţiile celor doi martori nu sunt sincere, fiind în contradicţie cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, persoanele care figurează la rubrica „director economic” pe adeverinţele de salariu folosite la bancă pentru acordarea creditelor eliberate de SC T. SRL, SC T.I. SRL şi SC R.I. SRL, respectiv martorii T.I.A., G.L.E., P.F., P.F.R. au contestat atât calitatea deţinută în cadrul firmelor, dar şi faptul că au semnat respectivele adeverinţe.
În nota explicativă dată organelor de control financiare la data de 9 iunie 2008, inculpata I.M.C. a arătat că SC R.I. SRL nu are momentan activitate, dar până în anul 2005 a desfăşurat activităţi de curăţenie pentru diferite firme.
În declaraţiile date la urmărire penală, inculpata I.M.C. a recunoscut că a întocmit în fals adeverinţe de salariu, persoanele respective nefiind angajate în cadrul SC R.I. SRL (G.S.I., D.C.) sau a trecut în adeverinţe sume mai mari decât cele care le plătea efectiv angajaţilor, cum este cazul martorului V.S. (deşi, aşa cum s-a arătat anterior, fiind audiat martorul a arătat că nu a fost angajat la SC R.I. SRL). Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte SC T.I. SRL, inculpata recunoscând că a întocmit adeverinţe cu caracter fictiv pentru martorii C.M.A., L.C., T.F.I., T.P., G.A., L.L., V.A.
Din adresa A.N.A.F., Garda Financiară, secţia Bihor a rezultat că, în urma documentelor prezentate de inculpata I.M.C., SC T.I. SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli cu salariaţii în lunile mai, octombrie şi decembrie 2007, dar nu putut prezenta state de plată şi nu a putut preciza numele angajaţilor şi numărul acestora. Totodată, s-a menţionat că pentru SC T.I. SRL toate deciziile au fost luate de către inculpata I.M.C. În ceea ce priveşte SC R.I. SRL, inculpata I.M.C. nu a prezentat statele de plată pentru perioada ianuarie-decembrie 2007 şi nici cheltuielile aferente angajaţilor, în aceste condiţii neputându-se stabili o evidenţă nominală a angajaţilor pe anul 2007.
Din relaţiile furnizate de I.T.M. al judeţului Bihor rezultă că în evidenţele instituţiei nu există contractul individual de muncă nr. X20 din 4 ianuarie 2006 pentru domnul T.F.I.
Instituţia Prefectului judeţului Bihor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a comunicat faptul că martorii S.C.M., T.P. şi C.T. nu figurează în evidenţa auto din Bihor ca fiind posesori de permis de conducere.
Pentru SC R.I. SRL, Casa Judeţeană de Pensii Bihor a comunicat organelor de urmărire penală că la SC R.I. SRL persoanele respective nu apar înscrise ca având contract de muncă la această societate, ceea ce denotă caracterul fictiv al contractelor de muncă aflate la dosar întocmite doar în scopul folosirii pentru contractarea creditelor bancare.
Mai mult, din adeverinţa de salariu emisă pe numele martorului I.A. rezultă că acesta era angajat ca mecanic, primind un salariu de 1.580 RON, respectiv 1.775 RON. Însă, din actele de la dosar rezultă că martorul în perioada de referinţă era elev la liceu, fiind născut la data de 14 aprilie 1989.
Referitor la martorul H.G. rezultă că acesta era angajat ca responsabil departament resurse umane cu un salariu de 2.265 RON, martorul declarând că a lucrat la SC R.I. SRL o perioadă de 1 an de zile ca responsabil resurse umane şi avea ca atribuţiuni să caute clienţi pentru firmă şi deşi nu a găsit nicium client, totuşi era plătit cu sume cuprinse între 1.500-2.000 RON lunar.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că sunt probe în cauză cu privire la activitatea contractelor de muncă pretins încheiate de cei doi martori, înscrisuri falsificate folosite pentru contractarea creditelor de către cei doi, implicarea inculpatei I.M.C. putând şi reţinută în calitate de complice.
De asemenea, din probele prezentate anterior, rezultă activitatea şi a celorlalte înscrisuri folosite pentru contractarea creditelor bancare ce au făcut obiectul prezentei cauze.
În concluzie, recurenta inculpată I.M.C. a mai arătat că nu a efectuat nicio acţiune de amăgire sau inducere sau menţinere în eroare a subiectului pasiv al infracţiunii, aceste activităţi fiind săvârşite de către învinuiţii-martori. Din declaraţiile funcţionarilor bancari a rezultat că doar s-a interesat despre condiţiile în care o parte dintre angajaţi pot accesa credite de consum, dar nu a avut nicio implicare în acordarea acestor credite, respectiv nu a depus dosare, nu a influenţat decizii, nu a participat la semnare de documente sau ridicare de bani, nu a intervenit pentru vreunul dintre semnatari, nu a confirmat sau infirmat vreo situaţie legată de aceştia ori vreo altă activitate care să fi avut legătură cu acele credite. Mai mult, partea civilă Banca C.R. nu s-a constituit parte civilă împotriva ei, aşa încât nu există un raport de cauzalitate între fapte şi prejudiciu.
În ceea ce priveşte infracţiunile da fals, nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii, neacţionând în cadrul unei rezoluţii unice. Recurenta a reiterat, în finalul motivelor scrise, aspectele menţionate anterior că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T. SRL şi nu a semnat vreun act referitor la această societate, situaţie similară şi în cazul societăţii SC T.I. SRL, iar în cazul SC R.I. SRL persoanele care au semnat actele au prestat activităţi pentru ea. De asemenea, nu există nicio probă că contrafăcut scrierea sau subscrierea, că a falsificat semnături, astfel încât să existe condiţiile prevăzute în art. 290 C pen.
În consecinţă, a solicitat, în principal, achitarea pentru faptele reţinute în sarcina sa şi, în subsidiar, aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, avându-se în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, cât şi practica C.E.D.O. în materia persoanelor aflate la primul conflict cu legea.
Aşa cum a arătat şi anterior, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei inculpate I.M.C. nu au corespondent în actele dosarului, fiind combătute de declaraţiile martorilor menţionate anterior în considerentele prezentei decizii.
Mai mult, Înalta Curte are în vedere şi următoarele aspecte cu privire la participaţia directă a inculpatei la comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Declaraţiile martorei B.M. confirmă împrejurarea că cele trei inculpate, I.M.C., N.I.V. şi D.C. au trimis clienţi la agenţia unde martora lucra în calitate de director la Banca C.R. Agenţia D.
Declaraţiile martorei P.M., director la Banca C.R. Agenţia V., confirmă de asemenea, implicarea directă a inculpatelor I.M.C. şi N.I.V. în procedura de acordare a creditelor ce fac obiectul prezentei cauze, în sensul că persoanele solicitante erau însoţite de acestea la bancă, iar atunci când s-au solicitat date suplimentare, documentele au fost aduse de către inculpate.
Inclusiv, recurenta incupată I.M.C. a recunoscut că a însoţit pe unii dintre martori la bancă, fie pentru a depune documentele, fie pentru a ridica sumele de bani, este cazul martorilor L.A., L.C., T.F.I., L.F., fie aceste persoane au contractat credite pentru inculpată, L.A., C.M.A., T.F.I., G.A., V.A., deşi cu privire la unele dintre persoanele enumerate, inculpata a afirmat că aceşti bani i-au fost daţi cu titlu de împrumut.
Totodată, martora G.F.I. a arătat că inculpata I.M.C. îşi căuta clienţi pentru a-i „ademeni şi convinge să scoată credite bancare”, iar aceasta percepea un comision de la aceştia. Martora a mai arătat că inculpata I.M.C. se ocupa de înscrisurile necesare pentru obţinerea creditelor şi se deplasa împreună cu persoanele solicitante la unitatea bancară.
Martora F.A.L. a arătat că solicitarea inculpatei I.M.C., în calitate de referent la I.T.M. Bihor, a aplicat ştampila instituţiei pe mai multe contracte de muncă prezentate de aceasta şi le-a antedatat, contracte de muncă încheiate cu SC R.I. SRL, respectiv SC T.I. SRL.
Fiind audiate şi alte persoane care lucrau în cadrul Băncii C.R., acestea au confirmat aspectele reţinute mai sus. Astfel, martora C.L. a declarat că după ce dosarele de credit erau aprobate, s-a întâmplat ca inculpata I.M.C. să-i însoţească pe clienţi la ea atât înainte cât şi pentru semnarea contractului. Şi martora F.S.F. a confirmat faptul că inculpata I.M.C. însoţea pe unii dintre clienţi la bancă.
Din declaraţiile date de coinculpata D.C. (decedată în prezent) a rezultat că rolul său, în cadrul activităţii infracţionale era de a racola diferite persoane pentru a fi folosite ca persoane interpuse în vederea ridicării de credite pentru coinculpatele I.M.C. şi N.I.V. şi, implicit, pentru ea, descriind, pe larg, modul de derulare al operaţiunilor, declaraţii care confirmă situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză.
Referitor la susţinerile recurentei privind neîndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., Înalta Curte apreciază că prin ticluirea de înscrisuri cu caracter nereal, cum este cazul în speţă, este realizată latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Referitor Ia recursul declarat de inculpata N.I.V.
Recurenta inculpată a solicitat achitarea, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, susţinere în contradicţie cu probele administrate în cauză, după cum se va arăta în continuare.
Din declaraţia martorei L.C.A. a rezultat că martora a contractat creditul la solicitarea inculpatei D.C., a fost transportată la bancă de către inculpata N.I.V., în autoturism aflându-se şi inculpata I.M.C. În interiorul băncii a intrat împreună cu inculpata N.I.V., care a predat dosarul, iar după ce a primit banii i-a dat inculpatei D.C., care i-a împărţit cu celelalte inculpate. Martora a mai precizat că nu a fost angajată la SC T. SRL. Din adeverinţa de salariat aflată la dosarul de urmărire penală rezultă că era angajată ca merceolog la departamentul vânzări, deşi martora a afirmat că are 3 clase şi nu ştie să scrie şi să citească.
Nici martora S.V. nu a fost angajată la SC T. SRL, nu a semnat contractul de muncă, iar inculpata N.I.V. i-a solicitat să contracteze creditul, aceasta fiind însoţită şi de inculpatele I.M.C. şi D.C. Martora a mai arătat că inculpata N.I.V. s-a ocupat de toate actele, iar din banii ridicaţi i-a predat acesteia suma de 20.000 RON.
În aceeaşi situaţie a fost şi martorul S.C.M. care a declarat că nu a fost angajat la SC T. SRL, nu a semnat contractul de muncă, acesta lucrând pentru inculpata I.M.C., prestând activităţi de curăţenie pentru care era plătit de aceasta din urmă cu cca. 150-200 RON săptămânal. Creditul l-a contractat la solicitarea inculpatului L.N., iar mare parte din bani i-a dat acestuia, el rămânând cu suma de 8.500 RON, din 30.000 RON. S-a mai întâlnit ulterior cu inculpatele I.M.C. şi N.I.V. care i-au promis că îi vor restitui banii luaţi de inculpatul L.N., lucru care nu s-a întâmplat.
Din declaraţia martorului rezultă nu numai implicarea coinculpatelor N.I.V. şi I.M.C., dar şi faptul că toţi inculpaţii acţionau în mod coordonat şi nu disperat, în realizarea unui scop comun, obţinerea de venituri ilicite, prin inducerea în eroare a unităţilor bancare, creditele fiind acordate, de fapt, în folosul inculpaţilor, prin folosirea de persoane interpuse.
Martorul L.D. a declarat că nu a fost angajat la SC T. SRL, creditul l-a contractat la solicitarea inculpatului L.N., iar mare parte din bani i-a dat acestuia, el rămânând cu suma de 2.000 RON, din 30.000 RON. Înscrisurile necesare formalităţilor bancare au fost întocmite de incupata I.M.C., martorul mergând împreună cu incupatul L.N. la domiciliul acesteia, lăsându-i prin intermediul inculpatului L.N., cartea de identitate şi factura de energie electrică. Martorul a arătat că el nu a depus niciun înscris la bancă, iar în timp ce aştepta, inculpata I.M.C. a venit la bancă şi a vorbit cu funcţionara, apoi cu inculpatul L.N.
Nici martora L.V. nu a fost angajată angajată la SC T. SRL, a făcut câteva zile curăţenie la domiciliul inculpatei N.I.V., iar creditul din data de 9 mai 2007 l-a luat la solicitarea inculpatelor N.I.V. şi I.M.C., nu a depus niciun document la bancă şi nu a întreprins niciun demers pentru acordarea creditului, s-a prezentat la bancă doar cu ocazia ridicării banilor.
Fictivitatea adeverinţei de salariat depusă la unitatea bancară şi a contractului de muncă încheiat cu martora V.M. este confirmată de aceasta, martora nefiind angajată la SC T. SRL, ci prestând activităţi de curăţenie acasă la inculpata N.I.V.
Din declaraţiile martorului F.C. a rezultat că acesta a luat creditul la solicitarea inculpatei N.I.V., care s-a ocupat de formalităţi, el doar a semnat nişte hârtii, a mers la bancă însoţit de inculpata N.I.V., acesta a vorbit cu funcţionara de la bancă şi au mers împreună să ridice banii, lui revenindu-i suma de 100 RON. Deşi din adeverinţa aflată la dosar rezulta că martorul era angajat ca şofer, în fapt acesta a lucrat acasă la inculpata N.I.V. pe o perioadă de o lună şi jumătate, aceasta renovându-şi casa. Martorul a mai arătat că nu are şcoală, nu ştie să scrie şi să citească şi după ce a ridicat creditul, inculpata i-a spus că nu mai are nevoie de el, aşa că nu a mai primit de lucru.
Fictivitatea înscrisurilor depuse la bancă rezultă şi din declaraţia martorei T.G.M. care a arătat că nu a semnat contractul de muncă al martorului F.C.
Deşi din declaraţia martorului G.I. a rezultat implicarea directă la comiterea infracţiunii a inculpatului L.N., acesta din urmă fiind cel care i-a propus să contracteze creditul, sub promisiunea unei angajări, l-a transportat la bancă, unde a semnat mai multe hârtii pe care i le-a dat funcţionara de la bancă şi a primit 8.500 RON din cei 30.000 RON, rezultă implicit şi contribuţia recurentei inculpate N.I.V., care i-a furnizat înscrisurile necesare accesării creditului. Martorul a declarat că nu a fost angajat la SC T. SRL, dar a lucrat 2 zile acasă la inculpata N.I.V.
Contrar menţiunilor din adeverinţa aflată la dosarul de urmărire penală, martora N.R.I. a declarat că nu a fost angajată la SC T. SRL, era elevă în acea perioadă, a semnat la bancă mai multe înscrisuri, la solicitarea sorei vitrege, inculpata N.I.V., crezând că va primi banii ce i se cuveneau de la tutorele ei şi nu a ştiut că a semnat un contract de credit.
În ceea ce priveşte creditele contractate la Banca C.R. pentru care s-au folosit înscrisuri eliberate pretinşilor salariaţi ai SC T.I. SRL, participaţia recurentei inculpate N.I.V. rezultă din declaraţiile martorilor L.C., T.F.I., T.P. şi L.F., declaraţii expuse pe larg anterior în considerentele prezentei decizii.
În plus, martorul L.C. a arătat că recurenta inculpată N.I.V. l-a anunţat, în ceea ce priveşte al doilea credit contractat, că urmează a merge la bancă pentru a ridica un credit. Recurenta inculpată s-a deplasat la unitatea bancară cu martorul T.F.I., a depus actele necesare şi tot ea a ridicat banii. De asemenea, recurenta i-a mai transportat la unitatea bancară şi pe martorii L.F. şi T.P., în cazul acestuia din urmă, pe care l-a şi convins să contracteze creditul la data de 13 martie 2007 pentru ea cu promisiunea că-i va achita ratele, a depus actele necesare şi a ridicat banii.
Deşi inculpata N.I.V. a încercat să-şi minimalizeze contribuţia la comiterea infracţiunii de înşelăciune, declaraţiile martorilor contractanţi ai creditelor infirmă apărarea sa, inculpata având la rândul său o contribuţie directă la comiterea faptelor, prin racolarea persoanelor prin confecţionarea înscrisurilor necesare pentru contractarea creditelor, însoţirea acestora la instituţiile bancare, depunerea înscrisurilor necesare şi însuşirea sumelor de bani ridicate de la bancă.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că solicitările recurentelor inculpate I.M.C. şi N.I.V. de achitare sunt neîntemeiate situaţia de fapt fiind stabilită de instanţele de fond şi de apel în concordanţă cu probele administrate în cauză. Ori, pentru a se reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este necesar ca situaţia de fapt aşa cum a fost constatată prin hotărâre să fie contrară, în mod evident, actelor şi probelor din dosar. Această neconcordanţă între ceea ce a constatat instanţa şi ceea ce rezultă în mod obiectiv din cuprinsul dosarului trebuie să se impună cu puterea evidenţei şi să fi influenţat esenţial soluţia cauzei. Însă, din probele administrate în cauză şi analizate anterior în considerentele prezentei decizii rezultă că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect de către tribunal şi curtea de apel, aşa încât pronunţarea unei soluţii de achitare în ceea ce le priveşte pe cele două recurente nu se justifică.
Din ansamblul probator a rezultat că inculpaţii au acţionat coordonat, după un plan bine stabilit constând în racolarea unor persoane cu situaţie materială precară, fără pregătire, cu un nivel de cunoştinţe redus şi care, sub promisiunea unui loc de muncă sau a unor câştiguri materiale, au fost de acord să contracteze credite în numele lor, dar pentru beneficiul inculpaţilor. Planul infracţional a fost conceput de către inculpata I.M.C. şi a prevăzut achiziţionarea unei societăţi comerciale pentru inculpata N.I.V., pentru ca pe această firmă să se întocmească contracte de muncă şi adeverinţe de salariu fictive privind persoanele care urmau a fi interpuse la ridicarea creditelor bancare. Totodată, inculpata I.M.C. a apelat la sprijinul martorei F.A.L., referent la I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleşd, pentru ca aceasta să antedateze sau să înregistreze fictiv contractele de muncă ale persoanelor interpuse, precum şi la sprijinul numitei B.M., director la Banca C.R. Oradea Agenţia D. În cadrul grupării fiecare inculpat a avut sarcini prestabilite: inculpata I.M.C. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T.I. SRL Aleşd şi SC R.I. SRL Aleşd, a realizat legătura nemijlocită cu martora F.A.L. pentru a le înregistra fictiv sau pentru a le antedata, a eliberat adeverinţe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu numita B.M. şi alţi funcţionari bancari, cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata N.I.V. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T. SRL Aleşd, a eliberat adeverinţe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu funcţionarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C. şi cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata D.C. a racolat (sub promisiunea angajării lor) şi a interpus un număr de şase persoane (L.C.A., S.V., L.F., L.L. , L.C. şi F.C., care au lucrat ocazional la domiciliul său) să ridice credite bancare în interesul ei şi al inculpatelor I.M.C. şi N.I.V., a realizat legătura cu funcţionarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C. şi s-a deplasat împreună cu persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpatul L.N. a racolat (sub promisiunea angajării lor) şi a interpus un număr de trei persoane (S.C.M., L.D. şi G.I.) să ridice credite bancare în interesul său şi al inculpatelor I.M.C. şi N.I.V., a realizat legătura cu funcţionarii bancari, prin intermediul inculpatei N.I.V. şi a transportat persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor.
Ori, situaţia de fapt prezentată anterior şi reţinută şi de instanţele de fond şi de apel, a fost scindată, în mod artificial, în fapte comise în cadrul asocierii şi fapte comise în afara asocierii. Astfel, în sarcina inculpatei I.M.C. s-a reţinut comiterea a patru infracţiuni de înşelăciune, fiecare în formă continuată, respectiv patru infracţiuni de fals, fiecare dintre acestea, în formă continuată, pentru ca în sarcina inculpatei N.I.V. să se reţină, în concurs, două infracţiuni de înşelăciune, respectiv două infracţiuni de fals, fiecare dintre acestea, în formă continuată. Însă, intervalul de timp în care s-au derulat actele materiale, ritmicitatea acestora, modalitatea de comitere a acestora prin folosirea aceloraşi metode infracţionale conduc la concluzia existenţei unei singure rezoluţii infracţionale, nefiind demonstrată existenţa a patru rezoluţii infracţionale în cazul inculpatei I.M.C., respectiv două, în cazul inculpatei N.I.V. Faptul că unele din actele materiale au fost săvârşite în cadrul membrilor grupului, urmate de acte materiale săvârşite de inculpaţii singuri şi apoi iarăşi în grup, fiecare dintre inculpaţi având o contribuţie mai mare sau mai redusă în cadrul activităţii infracţionale nu prezintă relevanţă la stabilirea încadrării juridice, întrucât a existat o unică rezoluţie infracţională, iar contribuţia concretă a fiecăruia, raportat la numărul de acte materiale comis de fiecare dintre inculpaţi, prezentând relevanţă doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, sub aspectul cuantumului şi al mo dalităţii de executare.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. privind existenţa unicităţii de rezoluţie infracţională în privinţa celor două recurente inculpate.
Pentru aceste motive, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei I.M.C. din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. ( 2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C pen.
În acelaşi sens, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei N.I.V. din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
Având în vedere că prin schimbarea încadrării juridice s-a creat o situaţie favorabilă celor două recurente prin reţinerea în sarcina acestora a unei singure infracţiuni de înşelăciune, respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatele I.M.C. şi N.I.V. cu privire la acest aspect.
Raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză şi expusă anterior, Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare a inculpaţilor I.M.C., N.I.V. şi L.N. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. nu este justificată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa unei grupări infracţionale în ceea ce priveşte numărul membrilor, rolul fiecăruia în cadrul grupării, un program prestabilit cu o repartizare a atribuţiilor care să fie de natură a reliefa structura organizatorică a acesteia şi scopul activităţii infracţionale al grupării, acesta fiind atins prin obţinerea de avantaje financiare membrilor acesteia. Împrejurarea că unii dintre membrii grupului nu au acţionat întotdeauna coordonat, pentru săvârşirea infracţiunilor sau că le-au săvârşit în afara grupului infracţional, este lipsită de relevanţă, în raport de criteriile menţionate anterior.
Analiza pe care o fac instanţele de fond şi de apel este una specifică infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Ori, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 3 9/2003 este necesară întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 323 C. pen., condiţii care sunt îndeplinite în cauză, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, analizate anterior în cuprinsul prezentei decizii.
Deşi soluţia de achitare a fost criticată prin motivele scrise de recurs ale parchetului prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în condiţiile în care la pronunţarea hotărârii de achitare, instanţele nu au avut în vedere o altă situaţie de fapt decât cea expusă în actul de sesizare, ci neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, în mod corect s-a solicitat prin concluziile orale ale reprezentantului Ministerului Public cenzurarea soluţiei de achitare prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În concluzie, se constată că activitatea infracţională s-a derulat pe parcursul a 15 luni, respectiv octombrie 2006-decembrie 2007, a avut o amploare deosebită, fiind racolate 28 de persoane şi încheiate 36 contracte de creditare, planul infracţional fiind conceput de inculpata I.M.C., care a cooptat în cadrul grupării şi pe inculpaţii N.I.V., D.C. şi L.N., fiecare dintre aceştia având un rol prestabilit, o repartizare a atribuţiilor, astfel încât nu se poate susţine lipsa unei grupări specifice art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. Intervalul de timp în care s-a derulat activitatea infracţională şi modalitatea concretă de comitere descrisă anterior exclud caracterul ocazional şi spontan specific circumstanţei agravante prevăzute în art. 75 lit. a) C. pen. în prezenta cauză se relevă nu numai participarea la comiterea actelor materiale a mai multor persoane, element suficient pentru reţinerea circumstanţei agravante, dar şi al altor elemente specifice asocierii în vederea comiterii de infracţiuni, concretizate într-un plan infracţional iniţiat de inculpata I.M.C., care sesizând flexibilitatea şi carenţele procedurilor bancare de acordare a creditelor bancare cu ocazia creditelor acordate prin intermedierea societăţii comerciale SC R.I. SRL, a constituit o grupare infracţională în care i-a atras şi pe ceilalţi coinculpaţi, implicând şi firmele SC T.I. SRL şi SC T. SRL, recurentele inculpate întocmind contracte de muncă şi adeverinţe false cu salarii foarte mari, toţi inculpaţii stabilind legături cu funcţionari bancari şi ai I.T.M. Bihor şi transportând persoanele interpuse la sediul agenţiilor bancare pentru ridicarea banilor.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat primul motiv de recurs al parchetului şi va dispune condamnarea inculpaţilor I.M.C., N.I.V. şi L.N. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.
Referitor la soluţia de condamnare a inculpatului L.N. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte constată că nu este justificată. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi falsificat vreo adeverinţă de salariu sau vreun contract de muncă al persoanelor solicitante de credite, aceste activităţi fiind realizate de către inculpatele I.M.C. şi N.I.V. În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecinţa pronunţării unei soluţii greşite de condamnare.
În consecinţă, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte va extinde efectele recursului asupra inculpatului L.N. şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., va dispune achitarea acestuia pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor (cu excepţia inculpatei D.C. care a decedat), Înalta Curte urmează a menţine circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita anterioară a inculpaţilor înainte de comiterea faptelor din prezenta cauză, aspect solicitat, de altfel, şi de reprezentantul parchetului. Mai mult, durata procedurilor din prezenta cauză şi timpul scurs de la data comiterii infracţiunilor justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, rezonanţa socială a faptelor comise fiind diminuată odată cu trecerea timpului. În acest context, Înalta Curte apreciază ca nefondat motivul de recurs al parchetului vizând majorarea pedepselor aplicate în cauză inculpaţilor (cu excepţia inculpatei I.M.C.) şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului L.N.
Raportat la participaţia concretă a inculpaţilor şi rolul fiecăruia deţinut în cadrul grupului infracţional constituit, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea unor pedepse diferenţiate ca şi cuantum, respectiv ca modalitate de executare. În acest sens, având în vedere rolul deţinut de inculpata I.M.C. şi contribuţia sa la comiterea infracţiunilor, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea pedepselor aplicate acesteia peste limitele stabilite de instanţa de fond, respectiv de apel. Nu poate fi primită, însă, solicitarea recurentei inculpate I.M.C. de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei rezultante, cuantumul acesteia nepermiţând aplicarea suspendării condiţionate sau sub supraveghere a pedepsei aplicate acesteia.
Referitor la recursul declarat de partea civilă
Partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor a arătat că atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond nu s-au pronunţat asupra celor solicitate de partea civilă, respectiv a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor faţă de bugetul de stat cu privire la inculpata N.I.V.
Înalta Curte constată că prin cererea de apel partea civilă a solicitat obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON plus majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale, calculate de la data stingerii sumei datorate, conform C. proc. fisc., cu privire la acestea din urmă instanţa de apel omiţând a se pronunţa, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Deşi cazul de casare menţionat presupune, la nivel teoretic, trimiterea cauzei spre rejudecare, în concret, raportat şi la conţinutul motivului de recurs, ce vizează solicitarea de acordare a unor majorări de întârziere prevăzute expres de legislaţia fiscală în materie, Înalta Curte apreciază că nu se impune rejudecarea de către instanţa de apel, solicitarea recurentei, părţi civile urmând a fi analizată de către instanţa de recurs.
Astfel, potrivit art. 119 coroborat cu art. 1201 C. proc. fisc. pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere care se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi pană la data stingerii sumei datorate.
Ori, în acest context, se impune admiterea recursului declarat de partea civilă şi obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F. cu titlu de obligaţii faţă de bugetul de stat, plus majorările de întârziere aferente acestor obligaţii, calculate la stingerea sumei datorate, conform dispoziţiilor C. proc. fisc.
Pentru argumentele expuse anterior, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatele I.M.C. şi N.I.V. şi partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor.
Va extinde efectele recursului şi asupra inculpatului L.N.
Va casa în parte hotărârile recurate şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatelor I.M.C. şi N.I.V. prin reţinerea unei singure infracţiuni de înşelăciune, respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată, cu privire la fiecare dintre inculpate.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., va dispune condamnarea inculpatei I.M.C. la 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) şi 35 lit. a) C. pen., va contopi pedepsele de mai sus şi va aplica inculpatei I.M.C. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., va condamna pe inculpata N.I.V. la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la 1 lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. a) C. pen., va contopi pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpata N.I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicareea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., va condamna pe inculpatul L.N. la 6 luni închisoare.
Va înlătura prevederile art. 75 lit. a) C. pen., urmare a condamnării dispuse pentru infracţiunea menţionată anterior.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., îl va achita pe inculpat pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
Va menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită de instanţa de fond, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen., nefiind justificată aplicarea suspendării sub supraveghere.
Pe latură civilă, va dispune obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F., cu titlu de obligaţii faţă de bugetul de stat, plus majorările de întârziere aferente acestor obligaţii, calculate la data stingerii sumei datorate, conform dispoziţiilor C. proc. fisc.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatele I.M.C. şi N.I.V. şi partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor.
Extinde efectele recursului şi asupra inculpatului L.N.
Casează în parte decizia penală nr. 14 din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea şi sentinţa penală nr. 291 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Bihor şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei I.M.C. din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei N.I.V.din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
I. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpata I.M.C. la 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. a) C. pen., contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatei I.M.C. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
II. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpata N.I.V. la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la 1 lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. a) C. pen., contopeşte pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpata N.I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.
III. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul L.N. la 6 luni închisoare.
Înlătură prevederile art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită inculpatul pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
Menţine modalitatea de executare, a pedepsei, rezultante, stabilită de instanţa de fond, respectiv suspendarea condiţionata a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen.
Dispune obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F., cu titlu de obligaţii faţă de bugetul de stat, plus majorările de întârziere aferente acestor obligaţii, calculate la data stingerii sumei datorate, conform dispoziţiilor C. proc. fisc.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor din oficiu în cuantum de câte 300 RON pentru recurenta inculpată N.I.V. şi intimatul inculpat L.N. se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru recurenta inculpată I.M.C. în cuantum de 100 RON se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3405/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3499/2013. Penal → |
|---|
