ICCJ. Decizia nr. 3499/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3499/2013
Dosar nr. 10064/2/2011
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 620 din data de 25 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia penală, s-au dispus următoarele:
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.G.G. (fiul lui S. şi E., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. R., sector 5), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit decesul inculpatului.
Au fost constatate consumate în procesul analizelor de laborator cantităţile de 0,10 gr. heroină, 0,11 gr. heroină şi 0,08 gr. heroină.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 18 septembrie 2007 - 03 iunie 2008.
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.A.I. (fiul lui L. şi N., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. R., sector 5) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 alin. (1) teza finală C. proc. pen., combinat cu art. 863 C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele stabilite de acesta;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute la literele b) - d) s-au dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 03 iunie 2008.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 0,44 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - DCJSEO, cu dovada din 20 iunie 2007 emisă de DCJSEO şi cantitatea de 0,27 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - DCJSEO, cu dovada din 16 iulie 2007 emisă de DCJSEO.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii, din care suma de 250 RON este depusă la C.B. - Unitatea Perla cu recipisa de consemnare din data de 31 octombrie 2007.
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.A.P. (fiul lui V. şi L. născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. R., sector 5) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 alin. (1) teza finală C. proc. pen. combinat cu art. 863 C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele stabilite de acesta;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute la literele b) - d) s-au dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 03 iunie 2008.
S-au constatat consumate în procesul analizelor de laborator cantităţile de 0,10 gr. heroină, 0,13 gr. heroină şi 0,09 gr. heroină.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat suma de 150 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii.
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.N.A. (fiul lui C. şi C., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. A., sector 5) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 1101 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1529 din 02 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare şi dispune executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 august 2005 la 02 decembrie 2005 (conform Sentinţei penale nr. 1529 din 02 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) şi de la 18 septembrie 2007 la 03 iunie 2008.
S-au constatat consumate în procesul analizelor de laborator cantităţile de 0,13 gr. heroină, 0,13 gr. heroină şi 0,13 gr. heroină.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat cantitatea de 0,20 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - DCJSEO, cu dovada din 20 septembrie 2007 emisă de DCJSEO.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat suma de 150 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii.
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata N.I.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatei.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I.C. (fiul lui M. şi R., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. R., sector 5) pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consumul propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.F. (fiul lui S. şi A., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. R., sector 5) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.F. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consumul propriu.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1182/2004 a Tribunalului Bucureşti, şi s-a contopit restul de 481 de zile rămas neexecutat cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită în speţă şi s-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a constatat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,09 gr. heroină.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii N.I.A., V.A.P., M.N.A. şi D.A.I. la plata sumei de câte 1000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpaţii G.F. şi M.I.C. la plata sumei de câte 1400 RON fiecare cu acelaşi titlu, din care sumele câte 400 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Situaţia de fapt a constat în următoarele:
- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.G.G. zis "P.":
a) În ziua de 08 iunie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, după ce i s-a efectuat un control corporal de către investigatorul sub acoperire M.C., a urcat în apartamentul inculpatului A.G.G. zis "P." şi a cumpărat de la acesta o doză de heroină contra sumei de 50 RON, doză pe care a predat-o, la întoarcere, investigatorului sub acoperire.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 iunie 2007, că doza conţinea heroină, avea masa de 0,11 grame şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
b) În ziua de 11 iunie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, după ce i s-a efectuat un control corporal de către investigatorul sub acoperire M.C. şi i-a fost predată suma de 50 RON, a urcat în apartamentul inculpatului A.G.G. zis "P." şi a cumpărat de la acesta o doză de heroină contra sumei de 50 RON, doză pe care a predat-o, la întoarcere, investigatorului sub acoperire.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 iunie 2007, că doza conţinea heroină, avea masa de 0,10 grame şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
c) În ziua de 11 septembrie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, după ce i s-a efectuat un control corporal de către investigatorul sub acoperire M.C. şi i-a fost predată suma de 50 RON, a urcat în apartamentul inculpatului A.G.G. zis "P." şi a cumpărat de la acesta o doză de heroină contra sumei de 50 RON, doză pe care a predat-o, la întoarcere, investigatorului sub acoperire.
- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.A.I. zis "M.":
a) În ziua de 14 iunie 2007, în jurul orelor 12.00, colaboratorul B.C., nume de cod, sub supravegherea investigatorului M.C., s-a întâlnit, după o convorbire telefonică în care au stabilit locul, cu inculpatul D.A.I. zis "M." în zona Pieţii B., sector 3, unde acesta din urmă a scos din gură patru doze de heroină pe care i le-a dat colaboratorului contra sumei de 200 RON.
După ce s-au despărţit, colaboratorul B.C., nume de cod, a predat cele 4 doze investigatorului sub acoperire M.C., acesta punându-le într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supuse analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 15 iunie 2007, că cele 4 doze în greutate de 0,60 grame, conţin heroină. În urma procesului analizelor de laborator a mai rămas cantitatea de 0,44 grame de heroină, aceasta fiind depusă la camera de corpuri delicte cu dovada din 20 iunie 2007.
b) În ziua de 04 iulie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, după efectuarea unui control fizic de către investigatorul sub acoperire M.C. şi înmânarea sumei de 100 RON pentru cumpărarea a două doze de drog, s-a întâlnit cu inculpatul D.A.I. zis "M." în zona căii ferate din apropierea străzii R., sector 5, care i-a dat două doze de drog în schimbul sumei primite de la investigator.
După ce s-au despărţit, colaboratorul a predat cele două doze investigatorului sub acoperire, acesta punându-le într-un plic pe care l-a sigilat.
- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.A.P. zis "C.":
a) În ziua de 04 septembrie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, după efectuarea unui control fizic de către investigatorul sub acoperire M.C. şi înmânarea sumei de 50 RON pentru cumpărarea a unei doze de heroină, s-a întâlnit cu inculpatul V.A.P. zis "C." la intersecţia străzii T. cu calea ferată, care i-a dat o doză de drog în schimbul sumei primite de la investigator.
După ce s-au despărţit, colaboratorul a predat doza investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 septembrie 2007, că doza în greutate de 0,10 grame, conţine heroină şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
b) În ziua de 07 septembrie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, sub supravegherea investigatorului M.C., l-a contactat telefonic pe inculpatul V.A.P. zis "C." în vederea cumpărării de la acesta din urmă o doză de drog. în acest scop, au stabilit să se întâlnească lângă o frizerie pe strada R..
După ce colaboratorul a vorbit la telefon cu inculpatul, investigatorul i-a efectuat un control fizic şi i-a dat suma de 50 RON, plecând la locul de întâlnire stabilit telefonic cu inculpatul. În timp ce-l aştepta pe inculpat, în jurul orelor 11.00, la întâlnire s-a prezentat concubina inculpatului V.A.P. zis "C.", inculpata N.I.A., care i-a dat colaboratorului doza de heroină şi a primit de la acesta suma de 50 RON. Fiind întrebată de către colaborator de ce "C." nu s-a prezentat la întâlnire, inculpata N.I.A. i-a spus că acesta dormea, trimiţând-o pe ea în locul lui.
Colaboratorul a predat doza investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 septembrie 2007, că doza în greutate de 0,13 grame, conţine heroină şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
c) În aceeaşi zi, respectiv 07 septembrie 2007, în jurul orelor 18:00, colaboratorul B.C., nume de cod, după efectuarea unui control fizic de către investigatorul sub acoperire M.C. şi înmânarea sumei de 50 RON pentru cumpărarea a unei doze de heroină, s-a întâlnit cu inculpatul V.A.P. zis "C." lângă o frizerie pe strada R., loc stabilit prin contactul telefonic anterior, care i-a dat o doză de drog în schimbul sumei primite de la investigator.
După ce s-au despărţit, colaboratorul a predat doza investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.N.A. zis "B.":
a) În ziua de 06 septembrie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, după efectuarea unui control fizic de către investigatorul sub acoperire M.C. şi înmânarea sumei de 50 RON pentru cumpărarea a unei doze de heroină, s-a întâlnit cu inculpatul M.N.A. zis "B." la 50 de metri de intersecţia străzii T. cu str. R., în faţa blocului Z7. Inculpatul a luat bancnota de 50 RON de la colaborator, după care a intrat în scara blocului Z7, în timp ce colaboratorul s-a îndepărtat câţiva metri.
După aproximativ 1 minut, inculpatul M.N.A. zis "B." a ieşit din scara blocului şi a aruncat doza de heroină în grădina din faţa blocului, de unde a fost ridicată de colaborator şi predată ulterior investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 septembrie 2007, că doza în greutate de 0,13 grame, conţine heroină şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
b) În ziua de 07 septembrie 2007, în jurul orelor 11.45 investigatorul sub acoperire M.C. şi colaboratorul său B.C., nume de cod, s-au deplasat pe str. R. pentru a efectua o cumpărare autorizată a unei doze de heroină de la inculpatul M.N.A. zis "B.".
După efectuarea unui control fizic de către investigatorul sub acoperire M.C. şi înmânarea sumei de 50 RON, colaboratorul a intrat în scara blocului Z7 şi l-a aşteptat pe inculpat pe scară, între parter şi etajul 1. După două minute, a venit inculpatul, care, înainte de a urca, a intrat sub scară, de unde a ieşit cu un ciorap în mână din care i-a dat colaboratorului o doză de heroină contra sumei de 50 RON.
Doza a fost predată investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 septembrie 2007, că doza în greutate de 0,13 grame, conţine heroină şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
c) În ziua de 11 septembrie 2007, investigatorul sub acoperire M.C. şi colaboratorul său B.C., nume de cod, s-au deplasat din nou pe strada R. în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de heroină de la inculpatul M.N.A. zis "B.".
După efectuarea unui control fizic de către investigatorul sub acoperire M.C. şi înmânarea sumei de 50 RON, colaboratorul a intrat în scara blocului Z7, unde s-a întâlnit cu inculpatul M.N.A. zis "B.". Acesta din urmă a ieşit din apartament având asupra sa un ciorap din care i-a dat colaboratorului o doză de heroină contra sumei de 50 RON.
Doza cumpărată a fost predată investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 septembrie 2007 că doza în greutate de 0,13 grame, conţine heroină şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
d) Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 18 septembrie 2007 la adresa din Bucureşti, str. R., sector 5, unde locuia şi inculpatul M.N.A. zis "B.", într-o magazie construită sub scară, a fost găsit un ciorap ce conţinea 5 punguliţe cu o substanţă pulverulentă de culoare maronie.
- în ceea ce o priveşte pe inculpata N.I.A.:
În ziua de 07 septembrie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, sub supravegherea investigatorului M.C., l-a contactat telefonic pe inculpatul V.A.P. zis "C." în vederea cumpărării de la acesta din urmă a unei doze de drog. În acest scop, au stabilit să se întâlnească lângă o frizerie pe strada R.
După ce colaboratorul a vorbit la telefon cu inculpatul V.A.P. zis "C.", investigatorul i-a efectuat un control fizic şi i-a dat suma de 50 RON, plecând la locul de întâlnire stabilit telefonic cu inculpatul.
În jurul orelor 11.00, la întâlnire s-a prezentat inculpata N.I.A., concubina inculpatului V.A.P. zis "C.", care i-a dat colaboratorului doza de heroină şi a primit de la acesta suma de 50 RON. Fiind întrebată de către colaborator de ce "C." nu s-a prezentat la întâlnire, inculpata N.I.A. i-a spus că acesta dormea, trimiţând-o pe ea în locul lui.
Colaboratorul a predat doza investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 septembrie 2007, că doza în greutate de 0,13 grame, conţine heroină şi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.I.C. zis "C.":
În ziua de 18 septembrie 2007, cu ocazia percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului, au fost găsite o fiolă din sticlă, spartă, cu urme de materie arsă şi o substanţă cristalină albă cu masa de 1,01 grame .
Probele ridicate de la locuinţa inculpatului au fost supuse analizelor de laborator, iar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 septembrie 2007 s-a stabilit că în fiolă s-au pus în evidenţă urme de heroină, iar substanţa albă nu conţine substanţe stupefiante sau psihotrope. Probele au fost consumate în procesul analizelor de laborator.
Fiind audiat, inculpatul M.I.C. a recunoscut că este consumator de droguri, iar fiola găsită a conţinut heroină pe care şi-a administrat-o cu o zi înainte de efectuarea percheziţiei domiciliare.
- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.F. zis "R.":
1. În ziua de 14 iulie 2007, colaboratorul B.C., nume de cod, după efectuarea unui control fizic de către investigatorul sub acoperire M.C. (sub a cărui supraveghere se afla) şi înmânarea sumei de 20 RON pentru cumpărarea a unei doze de heroină, a mers la locuinţa inculpatului G.F. zis "R." pentru a efectua o cumpărare autorizată a unei doze de heroină. Aici, l-a găsit pe inculpat căruia îi era foarte rău, întrucât nu-şi luase doza de heroină, fiind dependent de heroină şi care i-a comunicat că nu a avut heroină pentru el şi nici nu are de unde să-i cumpere (procesul-verbal de transcriere a înregistrării în mediu ambiental).
Văzând această situaţie, colaboratorul B.C. i-a propus inculpatului să-i aducă nişte medicamente pentru a-i atenua starea de rău, insistând totodată ca în acest timp inculpatul să meargă să cumpere droguri (procesul-verbal de transcriere a înregistrării în mediul ambiental).
La întoarcerea colaboratorului cu medicamentele promise a constatat că inculpatul nu se dusese să-i cumpere droguri, situaţie în care a insistat pe lângă inculpat (alături de mama acestuia din urmă, care tot îl întreba dacă poate să se ducă sau se duce ea) să meargă să-i cumpere droguri (procesul-verbal de transcriere a înregistrării în mediu ambiental). La un moment dat, la discuţii nu a mai participat mama inculpatului, acestea purtându-se între colaborator şi inculpat (B.C.: " (...) se întoarce mă repede?", R.: "Mm?", B.C.: "Ţi-am adus (...) pastilele" (...), pentru ca în final să participe din nou la discuţii (Doamnă: "Am crezut că pleci", B.C.: "Tanti e bună" (...).
După ce a primit doza de heroină, colaboratorul a plecat de la locuinţa inculpatului şi a predat-o investigatorului sub acoperire, acesta punând-o într-un plic pe care l-a sigilat.
Fiind supusă analizelor de laborator, s-a stabilit, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 iulie 2007, că proba cu masa de 0,05 grame, conţinea heroină, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.
În ceea ce priveşte infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 reţinută potrivit rechizitoriului în sarcina inculpatului G.F. zis "R." instanţa de fond a constatat următoarele:
În ziua de 18 septembrie 2007, cu ocazia percheziţiei domiciliare în locuinţa inculpatului G.F. zis "R." au fost găsite trei seringi hipodermice în care se observă urme materie de culoare maro, o fiolă din sticlă, spartă, cu urme materie aspect de arsură, un capac de seringă cu urme materie cu aspect de arsură şi o punguliţă din material plastic ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej, astfel cum rezultă din procesul-verbal de percheziţie domiciliară.
Fiind supuse analizelor de laborator, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 septembrie 2007, s-a stabilit că punguţa conţinea heroină cu masa de 0,09 grame, iar în celelalte probe (seringă, fiolă şi capac de seringă) s-a pus în evidenţă heroină. Probele au fost consumate sau distruse în procesul analizelor de laborator.
Fiind audiat, inculpatul G.F. zis "R." a recunoscut că este consumator de heroină, iar probele găsite cu ocazia percheziţiei au fost folosite anterior pentru a-şi injecta heroină.
Împotriva acestei decizii, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii D.A.I., V.A.P., M.N.A. şi N.I.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat soluţia pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor: G.F. - în temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi M.I.C. - în temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, pentru netemeinicie, critica vizând greşita individualizare a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului G.F., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi a aceleia de 1 an închisoare, aplicată inculpatului M.N.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Apelanţii inculpaţi intimaţi M.N.A. şi D.A.I. au criticat soluţia pentru nelegalitate, solicitând reţinerea în favoarea lor a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen., faţă de atitudinea sinceră pe care au avut-o în faţa organelor judiciare, cel de-al doilea recunoscând fapta în faţa instanţei de apel, cu consecinţa redozării pedepselor aplicate. Apelantul intimat inculpat M.N.A. a criticat soluţia şi pentru netemeinicie, solicitând schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate, în sensul reţinerii prevederilor art. 861 C. pen.
Apelanţii intimaţi inculpaţi V.A.P. şi N.I.A. au criticat soluţia pentru netemeinicie, vizând reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate, în raport şi de înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei.
Prin Decizia penală nr. 350 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de către inculpaţii D.A.I., V.A.P., M.N.A. şi N.I.A.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele: Din întregul material probator, se reţine că, la sesizarea formulată de către I.G.P.R. - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Ilfov, procesele-verbale de percheziţie, redarea interceptărilor, declaraţiile investigatorului sub acoperire, colaboratorii sub acoperire, raport de constatare tehnică, procesele-verbale de redare a convorbirilor din mediul ambiental, s-a depistat că, persoane cunoscute din Cartierul Ferentari, fie traficanţi de drog, fie consumatori au format un grup, care individual vinde droguri de mare risc la preţuri de 50 lei (RON) - doza, respectiv 170 - 190 lei (RON) - gramul. Persoanele au fost identificate şi, prin Ordonanţa nr. 20/P din 04 iunie 2007, au fost introduşi în cauză: investigatorul sub acoperire M.C. şi colaboratorul B.C. În baza ordonanţei respective s-au efectuat cumpărări autorizate, de la inculpatul A.G.G., zis P., la 08 iunie 2007 (o doză 0,11 grame heroină). Ulterior, inculpatul a decedat.
În sinteză, curtea de apel a reţinut, în fapt, următoarele cu privire la inculpaţii D.A.I., M.N.A., M.I.C. şi G.F., aceştia fiind recurenţi-intimaţi şi, respectiv, intimaţi în recursurile ce formează obiectul prezentei decizii penale:
- în ceea ce priveşte pe inculpatul D.A., zis "M.", mijloacele de probă au dovedit că, acesta, la datele de 14 iunie 2007 şi 04 iulie 2007, a vândut colaboratorului sub acoperire 6 doze de heroină. S-a reţinut că a avut o atitudine sinceră, a colaborat cu organele judiciare, ajutând la descifrarea limbajului codat;
- procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio şi din mediul ambiental, coroborate cu declaraţiile inculpatului M.N.A. au dovedit că acesta a efectuat 3 vânzări supravegheate de heroină, către acelaşi colaborator, la datele de 06 septembrie 2007 (0,13 gr); 07 septembrie 2007 (0,13 gr) şi 11 septembrie 2007 (0,13 gr). Şi-a motivat această atitudine infracţională din necesitatea de a procura bani pentru a merge la discotecă.
S-a apreciat că, prin mijloacele de probă administrate în cauză, s-a dovedit vinovăţia celor 2 inculpaţi sub aspectul infracţiunilor pentru care instanţa de fond a pronunţat soluţii de condamnare.
- în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.F., zis "R.", curtea de apel a apreciat că, astfel cum rezultă din probele dosarului, aşa zisa tranzacţie supravegheată de heroină efectuată la data de 14 iulie 2007 şi remisă colaboratorului B.C. (nume de cod) s-a efectuat după îndelungi insistenţe ale acestuia. Iniţial, inculpatul G.F. - dependent de heroină - se simţea foarte rău, pentru că nu îşi luase doza şi nici nu avea de unde să cumpere. Pentru că această tranzacţie trebuia să se realizeze, colaboratorul i-a propus inculpatului că va merge la farmacie să-i cumpere nişte medicamente, timp în care el să se deplaseze să-i facă rost de heroină. Într-un final, colaboratorul a primit doza de heroină pe care a dat-o investigatorului sub acoperire. S-a apreciat, în final, că inculpatul a fost, practic, obligat, provocat, instigat să săvârşească infracţiunea de trafic de droguri. Drogurile nu se aflau în domiciliul inculpatului, el şi le procura de la un terţ, care la rândul său le lua de la o altă persoană, pe de o parte, pe de altă parte, acesta nu era cunoscut ca traficant de droguri, nu au fost descoperiţi cumpărători, însă era cunoscut ca fiind consumator. Insistenţa cu care a acţionat colaboratorul, deşi a văzut că inculpatului îi era foarte rău, a fost una de natură a-l incita pe acesta să săvârşească o infracţiune, pe care altfel, nu ar fi comis-o. Mai mult, inculpatul nu a urmărit nici un folos material. Inculpatul nu ar fi comis această infracţiune, pentru că deşi îi era rău şi ştia că din lipsa heroinei suferă, însă cunoscând că nu are de unde să cumpere probabil se resemnase. Rezultă, şi în opinia curţii de apel, că, în această cauză, inculpatul G.F. a fost provocat, a fost victima unei provocări ilicite din partea poliţiei. Or, potrivit art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. "este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe." S-a apreciat de curtea de apel că în mod legal şi temeinic instanţa fondului a dispus achitarea inculpatului, în temeiul prev.de art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Astfel, s-a menţionat şi de către curtea de apel că, în nenumărate decizii CEDO (Teixeira de Castro, Ramanauskas c. Lituaniei; Malininas c.Lituaniei etc) a arătat faptul că există provocare ori de câte ori agenţii implicaţi, organele de poliţie sau persoanele care intervin la ordinul lor nu se limitează a observa de o manieră pasivă activitatea infracţională, ci exercită asupra persoanei o presiune de natură a o incita să săvârşească infracţiunea respectivă, infracţiune pe care, în caz contrar, nu ar fi săvârşit-o.
- în ceea ce priveşte achitarea inculpatului M.I.C. în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a apreciat de către instanţa de control judiciar că instanţa fondului a făcut o analiză corectă pornind de la definiţia articolului care nu incriminează consumul de droguri, ci printre altele, şi acţiunea de cumpărare şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu. Or, în cauza dedusă judecăţii, inculpatul a fost trimis în judecată pentru că, înainte cu o zi de efectuarea percheziţiei domiciliare, a consumat drog, aspect relevat de urmele de heroină găsite pe o fiolă din domiciliul inculpatului şi declaraţiile acestuia. Concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică a substanţei de culoare albă, cristalină, găsită în domiciliul inculpatului, cu ocazia percheziţiei domiciliare, nu a relevat existenţa vreunei substanţe psihotrope sau stupefiante. Inculpatul, la momentul constatării infracţiunii, nu deţinea droguri în vederea consumului propriu şi, prin urmare, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind elementul material.
Cât priveşte netemeinicia soluţiei instanţei fondului, critica vizând individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor G.F. şi M.N.A., curtea de apel a apreciat că aceasta s-a realizat judicios, cu respectarea criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepselor, criterii prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social concret pe care-l prezintă astfel de fapte ilicite, modalitatea şi împrejurările în care ele s-au săvârşit, urmarea produsă, toate coroborate cu declaraţiile şi situaţia juridică a fiecărui inculpat în parte, în raport şi de atitudinea procesuală a acestora de recunoaştere a faptelor săvârşite. S-a apreciat că, prin cuantumul pedepselor aplicate, se atinge şi scopul prev. de art. 52 C. pen. - de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, pedeapsa fiind mijloc de constrângere şi reeducare.
Cu privire la solicitarea de reţinere în favoarea inculpaţilor M.N.A. şi D.A.I. a dispoziţiilor O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că, în prezenta cauză, în raport de întreaga conduită procesuală a celor 2 inculpaţi, manifestată pe tot parcursul procesului penal, nu se impune a se reţine în favoarea lor aceste prevederi legale, inculpatul D.A.I. beneficiind de circumstanţe atenuante (art. 74 lit. a) şi c) din C. pen.), iar ca modalitate de executare a pedepsei aplicate, de 4 ani închisoare, de suspendarea sub supraveghere a acesteia. Cât priveşte schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului M.N.A., curtea de apel a menţionat că aceasta a fost corect stabilită în condiţiile în care, anterior, a beneficiat de suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1529 din 02 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare. Aşadar, s-a reţinut că inculpatul a beneficiat de clemenţă din partea autorităţii statului, însă acesta, în opinia curţii de apel, nu a înţeles nimic din şansa acordată. Prin urmare, scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., nu se poate realiza decât prin executarea acesteia, în regim de detenţie.
Cu privire la apelurile declarate de către inculpaţii V.A. şi N.I.A., curtea de apel a apreciat că pedepsele aplicate au fost corect individualizate, cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. şi art. 52 C. pen. Contribuţia infracţională a inculpaţilor se coroborează cu probele administrate în cauză, procesul-verbal de redare a raportului investigatorului; înregistrările efectuate în medicul ambiental, cu declaraţiile colaboratorului B.C., dar şi cu declaraţiile inculpaţilor.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.A.I. şi M.N.A.
În motivele scrise de recurs ale Ministerului Public, decizia atacată este criticată sub următoarele aspecte:
- nelegalitatea deciziei sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 121/2011 raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în favoarea inculpaţilor D.A.I. şi M.N.A., caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.;
Cu referire la acest caz de casare, în cursul dezbaterilor, procurorul de şedinţă a susţinut că celor doi inculpaţi nu li se poate aplica cauza de reducere prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. deoarece recunoaşterea faptelor s-a făcut peste termenul prevăzut de O.U.G. nr. 121/2011.
- greşita achitare a inculpatului M.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.;
- greşita achitare a inculpatului G.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.;
- greşita individualizare a pedepsei în privinţa inculpatului G.F., condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.;
- greşita individualizare a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului M.N.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recurenţii inculpaţi D.A. şi M.N. au criticat decizia atacată pentru greşita neaplicare în apel a dispoziţiilor O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 C. proc. pen., dar şi pentru greşita individualizare a pedepselor; inculpatul M.N. a solicitat, pe lângă reducerea pedepsei, şi aplicarea unei modalităţi neprivative de libertate (aceste critici urmând a fi analizate conform cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 14 C. proc. pen.).
În recurs nu au fost solicitate ori administrate probe noi pe situaţia de fapt, cei 4 inculpaţi arătând că menţin toate declaraţiile anterioare şi că nu înţeleg să facă alte completări în faţa instanţei de recurs (declaraţiile în recurs au fost consemnate şi, după citire şi semnare, anexate la dosar).
Recursurile ministerului public şi ale inculpaţilor D.A. şi M.N. vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele motive:
Criticile din motivele scrise de recurs ale Ministerului Public şi criticile apărării inculpaţilor D.A. şi M.N. referitoare la greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv, la nereducerea pedepsei ca urmare a recunoaşterii faptelor în condiţiile O.U.G. nr. 121/2011 sunt neîntemeiate deoarece:
Potrivit art. 3201 C. proc. pen., având denumirea marginală "Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei":
"Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.
Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.
În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 931/29.12.2011, "Cu privire la art. V, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".
În consecinţă, una din condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 121/2011 pentru aplicarea acestei proceduri - care are ca efect juridic, printre altele, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă - este ca inculpatul să declare, la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă că "recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei".
Or, din actele şi lucrările dosarului instanţei de apel rezultă tardivitatea formulării cererii de aplicate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 121/2011 de către inculpaţii D.A. şi M.N., având în vedere următoarele:
- O.U.G nr. 121/2011 a fost publicată la data de 29 decembrie 2011;
- primul termen ulterior publicării actului normativ a fost 18 ianuarie 2012, când cei doi inculpaţi au fost prezenţi personal în faţa instanţei de apel, asistaţi de apărători desemnaţi din oficiu;
- la următorul termen, la data de 22 februarie 2012, de asemenea ambii inculpaţi au fost prezenţi personal, asistaţi însă de apărători aleşi.
Nici la termenul din 18 ianuarie 2012, şi nici la cel din 22 februarie 2012, inculpaţii nu şi-au manifestat voinţa procesuală în sensul aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 C. proc. pen.
La ambele termene de judecată, în raport cu inculpaţii menţionaţi procedura a fost legal îndeplinită, astfel că cererile de la termenul din 21 martie 2012 (inc. D.A.) şi, respectiv, de la termenul din 20 iunie 2012 (inc. M.N.), sunt tardive, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel.
De altfel, în cazul ambilor recurenţi-inculpaţi au fost reţinute circumstanţe atenuante în raport cu sinceritatea manifestată în faţa organelor judiciare, situaţie de natură să atragă un regim sancţionator chiar mai favorabil decât cel pretins a fi aplicat în recurs (rezultat din reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3), respectiv prin aplicarea unor pedepse, după caz, fie situate cu mult sub minimul special al textului incriminator (cuantum sensibil apropiat de limita minimă de reducere a pedepsei - inculpatul D.A.), fie chiar egal cu limita minimă de reducere a pedepsei (inculpatul M.N.A.).
Nu în ultimul rând, se constată că recurentul-inculpat D.A. beneficiază şi de o modalitate de executare a pedepsei neprivativă de libertate; recurentul-inculpat M.N.A., chiar dacă i s-a aplicat o pedeapsă egală cu limita minimă, prin efectul art. 76 C. pen., nu poate beneficia de o modalitate de executare a pedepsei neprivativă de libertate deoarece, aşa cum s-a arătat, pentru el s-a făcut aplicarea dispoziţiilor de revocare a suspendării condiţionate a pedepsei, fiind deci incidenţă Decizia nr. 1/2011 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile Ministerului Public (referitoare la inculpaţii G.F. şi M.N.), dar şi ale recurenţilor inculpaţi D.A. şi M.N. cu privire la individualizarea pedepselor, ambele instanţe aplicând corect criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv prin menţionarea şi reţinerea, în mod individual, a unor circumstanţe atenuante sau a unui caz de reducere a limitelor pedepsei, dar şi în raport cu datele personale ale fiecăruia şi cu gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite, inculpaţii manifestând sinceritate şi regret pentru faptele săvârşite. La realizarea scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., a contribuit şi durata măsurilor preventive (inculpaţii D.A. şi M.N.), iar în cazul recurentului-inculpat D.A. şi durata semnificativă a termenului de încercare. Datele din cazierul inculpatului M.N. au atras regimul juridic sancţionator anterior menţionat şi nu se justifică sporirea cuantumului pedepsei aplicate. Se constată, de asemenea, că şi inculpatul G.F. - asistat de apărător - a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată (doza-substanţă/heroină şi seringile găsite la percheziţia domiciliară), reţinându-se circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) din C. pen., efectul juridic al acesteia fiind potenţat de datele care rezultă din fişa de cazier, şi - ulterior pronunţării Sentinţei nr. 620/2011 - nu a declarat apel ori recurs, ceea ce sugerează înţelegerea gravităţii faptelor ce au constituit obiectul judecăţii şi asumarea răspunderii pentru săvârşirea acestora, cuantumul pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată pentru art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin reţinerea art. 74 lit. c) C. pen., fiind suficient pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Prealabil examinării criticilor Ministerului Public referitoare la soluţia de achitare a intimatului-inculpat M.I.C. şi la soluţia de achitare parţială a intimatului-inculpat G.F., ambele circumscrise - în motivele scrise de recurs - cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Or, examinarea argumentelor din motivele scrise de recurs prin care se susţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu relevă existenţa unei erori grave în reţinerea faptelor/infracţiunilor pentru care s-a dispus achitarea celor doi inculpaţi ci, mai degrabă, ipoteza conform căreia instanţele ar interpretat greşit probele administrate ori ar fi înlăturat greşit unele probe administrate, ipoteză care însă nu este de natură să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. deoarece, pe de o parte, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, iar pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. judecătorul poate înlătura motivat unele dintre probele administrate.
Înalta Curte constată, deci, că soluţiile de achitare menţionate anterior nu sunt rezultatul unei erori grave de fapt (unei erori în stabilirea situaţiei de fapt), ci sunt consecinţa prerogativei recunoscute de lege instanţelor de a da o interpretare/evaluare proprie probelor administrate în cursul urmăririi penale şi judecăţii, inclusiv a celei constând în înlăturarea motivată a unora dintre probele administrate.
De altfel, în acord cu ambele instanţe, Înalta Curte apreciază legală şi temeinică soluţia de achitare a inculpatului M.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Cu ocazia percheziţiei, la domiciliul inculpatului au fost găsite o fiolă din sticlă, spartă, cu urme de materie arsă şi, respectiv, o substanţă cristalină albă cu masa de 1,01 grame. Probele ridicate au fost supuse analizelor de laborator, iar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică în fiolă s-au pus în evidenţă urme de heroină şi, respectiv, s-a stabilit că substanţa albă nu conţine substanţe stupefiante sau psihotrope. Inculpatul M.I.C. a recunoscut că este consumator de droguri, iar fiola găsită a conţinut heroină pe care şi-a administrat-o cu o zi înainte de efectuarea percheziţiei domiciliare. Elementul material al infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 se poate realiza prin acţiunile prevăzute alternativ în textul de lege şi, în consecinţă, pentru a se putea reţine în sarcina inculpatului săvârşirea acestei infracţiuni trebuia ca acesta să fi deţinut droguri în vederea tonusului propriu la momentul constatării infracţiunii sau acţiunea acestuia să fi îmbrăcat oricare dintre celelalte variante alternative ale elementului material. Or, este adevărat că, la locuinţa inculpatului, a fost găsită o substanţă cristalină albă, însă aceasta nu conţinea substanţe stupefiante sau psihotrope, aşa cum s-a stabilit în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, iar alte substanţe nu au mai fost găsite. Fiola cu urme de heroină găsită la locuinţa inculpatului nu poate fi considerată ca fiind deţinere de droguri atât timp cât în aceasta nu s-a pus în evidenţă o anumită cantitate de substanţă care să conţină drog, oricât de redusă cantitativ ar fi fost, ci numai urme de heroină rămase din consumul de heroină al inculpatului, cu o zi înainte.
De asemenea, Înalta Curte apreciază legală şi temeinică şi soluţia de achitare a inculpatului G.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Contextul în care a fost săvârşită fapta (inculpatului îi era foarte rău, întrucât nu-şi administrase doza de heroină, fiind dependent de heroină) şi modalitatea în care a acţionat colaboratorul, astfel cum detaliat au fost arătate în hotărârile atacate, justifică soluţia de achitare, instanţa de fond făcând o amplă analiză a dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen. prin coroborare cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului; în consecinţă, Înalta Curte - însuşindu-şi integral argumentele expuse în cele două hotărâri - apreciază că nu este necesară reluarea şi nici completarea acestora, mai ales că - aşa cum s-a arătat anterior - soluţia de achitare nu este rezultatul unei erori în stabilirea situaţiei de fapt (în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).
Faţă de cele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 192 alin. (2) şi 3 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de intimaţii inculpaţi D.A.I. şi M.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 350 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe inculpaţii M.I.C. şi G.F.
Constată că intimaţii inculpaţi M.I.C. şi G.F. sunt arestaţi în altă cauză.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi D.A.I. şi M.N.A. la plata sumei de câte 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.I.C. şi G.F., în sumă de câte 300 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 3458/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3503/2013. Penal → |
---|