ICCJ. Decizia nr. 3415/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3415/2013
Dosar nr. 4672/105/2013
Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 317 din data de 11 iulie 2013, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul F.C., pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 83 C. pen., a revocat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 96 din data de 26 aprilie 2010, a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin Decizia penală nr. 2 din data de 02 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa de 10 zece ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării sale preventive începând cu data de 06 mai 2013, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului F.C.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un cuţit în lungime de 30 de cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lăţimea de 2,2 cm, depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24138, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova.
În baza art. 17 raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu şi a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON daune morale către partea vătămată S.L.I.E.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat sumă care cuprinde şi suma de 803 RON reprezentând cheltuieli din faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin Rechizitoriul nr. 400/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus trimiterea-în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în data de 05 mai 2013, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla în interiorul locuinţei concubinei sale C.M., pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, i-a aplicat acesteia o lovitură cu un cuţit în lungime de 30 cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lăţimea de 2,2 cm în zona spatelui (spaţiul interscopulovertebral drept - penetrantă în cavitatea toracică, cu interesarea viscerelor toracice şi exteriorizare masivă de sânge), provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.
Organul de urmărire penală, a reţinut această situaţie de fapt, în urma administrării următorului probatoriu: declaraţiile martorului F.A., declaraţiile martorului D.E., declaraţiile martorului D.C., declaraţiile martorului C.F., declaraţiile martorului D.V.M., raportul de expertiză medico-legală nr. 252/M 07 mai 2013 emis de Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, declaraţiile inculpatului F.C., proces-verbal redare convorbire telefonică purtată de inculpatul cu operatorul 112, planşe fotografice, alte înscrisuri.
S-a reţinut că, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. privind recunoaşterea săvârşirii faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, iar judecarea sa să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea de noi probatorii.
Analizând şi coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, s-a reţinut că, fapta inculpatului F.C., care, în data de 05 mai 2013, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla în interiorul locuinţei concubinei sale C.M., situată în comuna C., judeţul Prahova, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, i-a aplicat victimei C.M. o lovitură cu un cuţit în lungime de 30 cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lăţimea de 2,2 cm, în zona spatelui (spaţiul interscopulovertebral drept - penetrantă în cavitatea toracică, cu interesarea viscerelor toracice şi exteriorizare masivă de sânge), provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în modalitatea descrisă, din examinarea probatoriilor administrate în faza de urmărire penală potrivit principiului libertăţii de apreciere a probelor, statornicit de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., mai ales în mod relevant din declaraţiile inculpatului care a recunoscut cu sinceritate comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanţei declaraţie ce se coroborează, atât cu concluziile din raportul medico-legal de necropsie, cât şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, în principal relevante fiind declaraţiile numitului D.V.M. şi C.F. - fii victimei, D.C., F.A., D.E.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 3201 alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, care rezultă în principal din modalitatea de săvârşire a infracţiunii, inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuţit în zona toracelui, între leziunile traumatice constatate şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă, de urmările faptei penale ale inculpatului care au condus la încălcarea unei valori fundamentale precum dreptul la viaţă, prin decesul victimei, dar şi de circumstanţele concrete în care s-a produs infracţiunea, atitudinea victimei, factorii externi materializaţi în desele separări în fapt şi apariţia a 3 copii din relaţiile întreţinute de victimă în aceste perioade de separare în fapt.
Instanţa, în raport cu modalitatea în care a fost săvârşită infracţiunea, cu împrejurările concrete, şi gradul ridicat de pericol social al acesteia, a apreciat că în cauză nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante şi scăderea pedepsei aplicate inculpatului sub limitele minime prevăzute de textele de lege incriminatoare, întrucât atitudinea de recunoaştere şi de regret a faptei a fost valorificată juridic prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen.
Cu privire la antecedentele penale ale inculpatului, instanţa a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpatul, dar, având în vedere că aceasta provine din săvârşirea unei infracţiuni silvice, infracţiune care nu poate fi pusă pe seama unui comportament violent al inculpatului, nu s-a dat eficienţă acestei situaţii la dozarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de omor, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei de un an.
În raport cu aceste criterii de individualizare, instanţa a apreciat că prin aplicarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă medie raportată la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., se poate atinge, atât scopul preventiv educativ, cât şi cel sancţionator al pedepsei aplicate inculpatului.
Într-adevăr, aplicarea unei pedepse a avut şi o componentă de constrângere reprezentată de interdicţii, limitări de drepturi şi libertăţi, producerea unor suferinţe morale, pentru a se asigura reeducarea persoanei condamnate, funcţia de constrângere, fiind deci determinată de necesitatea modificării comportamentului, criterii faţă de care s-a stabilit durata pedepsei, avându-se în vedere şi practica instanţelor în speţe similare.
Faţă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cauză au fost aplicate, atât pedeapsa accesorie, cât şi complementară, după executarea pedepsei principale, această măsură fiind necesară, aşa cum s-a arătat în continuare:
Având în vedere practica judiciară în materie a instanţei supreme (Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) din care rezultă că dispoziţiile art. 71 C. pen. s-au interpretat în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. nu se va face prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei în funcţie de criteriile dispoziţiilor art. 71 C. pen., instanţa de judecată a avut în vedere natura infracţiunii săvârşită de inculpat, a apreciat că în cauză se impune interzicerea cu titlul de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege.
S-a avut în vedere de către instanţă că inculpatul se află în stare de arest preventiv, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă.
Instanţa de judecată având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat, împrejurările comiterii acestora, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, a apreciat că se impune a se interzice acestuia cu titlul de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat drepturi prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, apreciind că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege, sau interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia pentru săvârşirea infracţiunilor şi nici interzicerea drepturilor părinteşti, întrucât nu era tatăl copiilor victimei.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi practica constantă Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii) şi a apreciat în raport cu acelaşi criterii şi ţinând seama şi de principiul proporţionalităţii învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale şi nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară.
Instanţa a apreciat însă că se justifică în cauză interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator faţă de gravitatea faptei penale comise de inculpat, nefiind în concordanţă cu calităţile şi atributele pe care trebuie să le deţină o persoană care ar fi numită în calitate de tutore sau curator.
Pentru aceleaşi argumente instanţa a interzis cu titlu de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pedeapsă complementară care se va executa după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat un cuţit în lungime de 30 de cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lăţimea de 2,2 cm, depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24138, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a reţinut că rudele victimei nu s-au constituit părţi civile, iar numitul D.C. rudă cu victima în al cărei plasament se află minora S.L., nu înţelege să solicite despăgubiri de la inculpat.
În baza art. 17 raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu şi a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON daune morale către partea vătămată S.L.I.E., născută la data de 17 mai 2001, cu domiciliul la familia D.C., în comuna C., judeţul Prahova.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale, tribunalul a reţinut că scopul pentru care legiuitorul a permis repararea prejudiciului moral este acela de atenua şi de a compensa, în măsura în care este posibil acest lucru, suferinţa persoanei prejudiciate şi nu acela de a repune partea în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, ceea ce este imposibil în asemenea cauze.
Totodată, la determinarea cuantumului prejudiciului moral s-a avut în vedere scopul răspunderii civile delictuale, pornind de la ideea că aceasta este guvernată de principiul diminuării prejudiciului cauzat, ţinând seama de urmările produse, fiind de evitat deturnarea acestui scop prin stabilirea unei pedepse privative în sarcina inculpatului, care oricum nu are o situaţie financiară aptă să fie executată o asemenea sancţiune.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpatul F.C. şi moştenitorii părţii vătămate C.F. şi D.M.V., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Procurorul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepsei, dar şi pentru cuantumul prea mic al daunelor morale acordate fiicei minore a victimei.
În motivarea apelului inculpatul F.C. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, arătând, că fapta a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale dintre el şi victimă.
Fiii majori ai victimei, numiţii D.M.V. şi C.F. au criticat hotărârea atacată, atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, cât şi a daunelor acordate pentru sora lor minoră.
Prin Decizia penală nr. 164 din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, a descompus pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului F.C. în pedepsele componente de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) C. proc. pen. şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului anterior prin Sentinţa penală nr. 96 din data de 26 aprilie 2010 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin Decizia penală nr. 2 din data de 02 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) C. proc. pen. la 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată privind executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului anterior prin Sentinţa penală nr. 96 din data de 26 aprilie 2010 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin Decizia penală nr. 2 din data de 02 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, pe care a adăugat-o pedepsei mai sus stabilite, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 06 mai 2013, la zi, iar conform art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive.
A majorat daunele morale acordate părţii vătămate S.L.I.E., reprezentată de D.C. şi D.A.F., la 50.000 RON.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul F.C. şi de numiţii C.F. şi D.M.V., moştenitori ai victimei C.M., împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat inculpatul F.C. şi pe numiţii C.F. şi D.M.V., moştenitori ai victimei C.M., la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul este autorul faptei de ucidere a victimei C.M., făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
S-a mai reţinut că, pe tot parcursul procesului penal inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţii care se coroborează cu toate celelalte probe administrate, respectiv declaraţiile martorilor, raportul medico-legal şi cercetarea la faţa locului.
Referitor la individualizarea pedepsei, curtea de apel a constatat că pentru infracţiunea comisă, legea prevede o pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare, iar în cazul inculpatului care a uzat de procedura simplificată limitele de pedeapsă sunt reduse cu o treime.
Totodată, s-a arătat că în procesul de aplicare a pedepselor dispoziţiile art. 72 C. pen. stabilesc criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului şi împrejurările săvârşirii infracţiunii.
Având în vedere aceste criterii s-a considerat că fapta inculpatului F.C. prezintă un grad ridicat de pericol social, ce impune o sancţionare care să contribuie, prin funcţiile sale, la realizarea scopului acesteia.
În acest sens, s-a reţinut că inculpatul prin fapta sa a adus atingere celor mai importante relaţii sociale apărate de legea penală (viaţa persoanei), faptă ce reclamă o reacţie fermă din partea societăţii prin instituţiile abilitate.
De asemenea, s-a reţinut că, din modul şi împrejurările de săvârşire a faptei rezultă că inculpatul, deşi trecuse prin nenumărate situaţii conflictuale fără să se ajungă la asemenea violenţe, a luat hotărârea de a pune capăt vieţii victimei, prin aplicarea unei lovituri puternice cu cuţitul în timp ce aceasta se afla cu spatele.
Mai mult, s-a arătat că prin infracţiunea comisă nu s-a produs doar urmarea imediată specifică infracţiunii de omor ci, au fost cauzate şi alte suferinţe pentru persoanele aflate în îngrijirea victimei, respectiv a fiicei acesteia (dintr-o altă relaţie) în vârstă de 12 ani, ce a fost dată în plasament familial.
Având în vedere scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., instanţa de apel a apreciat că acesta va putea fi atins prin aplicarea unei pedepse majorate, motiv pentru care considerat neîntemeiată susţinerea inculpatului precum că pedeapsa este deja prea aspră.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că prin fapta sa inculpatul nu numai că a lăsat fără ocrotirea părintească un copil în vârstă de 12 ani, dar a cauzat şi un prejudiciu de ordin nepatrimonial, constând în suferinţele psihice ale acesteia datorită pierderii persoanei apropiate care se ocupa de creşterea şi îngrijirea ei.
Faptul că în prezent minora S.L.E. a fost dată în plasament, întrucât nu există părinţi care să se ocupe de creşterea şi îngrijirea ei, reprezintă pentru minoră trecerea la un alt mediu de viaţă şi social ce cu greu poate fi suportat, cauzându-i astfel şi alte traume psihice decât cele inerente pierderii părintelui.
În aceste condiţii s-a apreciat că partea vătămată minoră este îndreptăţită la acordarea unor despăgubiri băneşti care să compenseze prejudiciul încercat, numai că suma de 4.000 RON la care s-a orientat tribunalul este mult prea redusă, astfel că va majora daunele morale acordate părţii vătămate la suma de 50.000 RON.
Referitor la apelul declarat de numiţii D.M.V. şi C.F., s-a observat că aceştia sunt fii majori ai victimei Circă Măria şi care se află în prezent plecaţi din ţară. Totodată, cei doi fii nu s-au constituit părţi civile în faza de urmărire penală ori în faţa primei instanţe, astfel că în mod corect tribunalul nu i-a introdus în cauză.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.C., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în rejudecare, reindividualizarea pedepsei şi reducerea cuantumului daunelor morale.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit* nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Referitor la critica privind cuantumul despăgubirilor morale la plata cărora a fost obligat recurentul inculpat, apreciat prea mare de către inculpat, nu poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. invocat de apărare. Ar fi incidente aceste prevederi legale numai dacă ar fi fost vorba despre o greşită aplicare a legii şi nu despre aprecierea cuantumului lor, orice apreciere neţinând de greşita aplicare a legii, pentru că nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale. încălcarea dispoziţiilor legale ar fi existat dacă nu s-ar fi acordat despăgubirile civile conform art. 17 şi art. 346 C. proc. pen. în caz de condamnare.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva Deciziei penale nr. 164 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la de la 06 mai 2013 la 05 noiembrie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva Deciziei penale nr. 164 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 06 mai 2013 la 05 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3414/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3409/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
