CSJ. Decizia nr. 3419/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎnALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3419/2013
Dosar nr. 5012/1/2013
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei penale privindu-l pe I.M.C., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 197 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 15709/95/2011, în baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., iar în baza art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.M.C. la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 7 iulie 2010, până la 11 aprilie 2011.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la câte 10.000 lei despăgubiri morale, pentru fiecare dintre cele trei părţi civile: C.L., C.E. şi C.M.; a fost obligat acelaşi inculpat la o rentă globală în sumă de 1.400 lei, pentru fiecare din părţile civile, şi la o rentă periodică lunară în sumă de 80 lei pentru fiecare din acestea, începând cu data pronunţării şi până la încetarea stării de nevoie, dar nu mai târziu de vârsta de 25 de ani; s-a respins cererea părţilor civile privind acordarea de despăgubiri materiale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 13.500 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 12.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate la urmărire penală şi 800 lei onorariu avocat oficiu, desemnat conform dispoziţiilor art. 174 alin. (3) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 362/P/2010, a fost trimis în judecată - în stare de arest preventiv - inculpatul I.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. a) şi i) C. pen., constând în aceea că, în după-amiaza de 6 iulie 2010, inculpatul, la solicitarea martorului A.G., la care avea o datorie de 200 de lei, însoţit de martorii C.C.M. şi G.P., l-au ajutat pe acesta să cosească o fâneaţă situată pe un teren din apropierea locuinţei martorului T.G., împrejurare în care au consumat băuturi alcoolice.
După încheierea activităţii, în jurul orelor 19, I., C. şi G. s-au deplasat la locuinţa martorului A.G., unde au servit cina, consumând din nou băuturi alcoolice, după care, fiecare, au plecat în direcţia locuinţelor lor, I. şi G. în direcţia satului Ruget, iar C., în direcţia satului Valea Oii, despărţindu-se în punctul "C.S.".
În jurul orelor 20 şi martorul A.G. a plecat de la locuinţa sa în punctul unde anterior cosise fânul, pentru a lua animalele pe care le avea la păşunat.
Aici, a constatat mai multe crengi de salcâm împrăştiate, crengi rezultate de la un copac proaspăt tăiat, fapt pentru care a început să aducă injurii la adresa victimei C.N., aflat în apropiere.
Între cei doi a izbucnit un conflict, împrejurare în care şi-au adus reciproc injurii şi ameninţări, s-au îmbrâncit, apoi, victima a lovit martorul cu o creangă de salcâm peste cap producându-i o plagă ce sângera abundent.
În situaţia dată, martorul A.G., având capul, faţa şi hainele pline de sânge, s-a deplasat la locuinţa familiei G. situată în apropiere, solicitându-i martorei G.M. să sune la poliţie, întrucât a fost bătut de C.N., însă a fost refuzat.
Acesta şi-a continuat deplasarea către locuinţa proprie, pe drumul sătesc, în apropierea casei, fiind observat de martorii P.F. şi G.D., cărora le-a povestit ce s-a întâmplat, apoi, l-a sunat pe fiul său pentru a-i cere ajutor, fiind refuzat, după care, l-a sunat pe telefonul mobil pe inculpatul I.M.C. (nepot de soră), persoană cu care era în relaţii foarte bune, acesta ajutându-l deseori la treburile gospodăreşti şi pe care îl împrumuta cu bani.
În jurul orelor 21,30 - 22,00, inculpatul, însoţit de martorul G.P., se afla într-un bar situat pe raza satului Ruget, unde consumau bere şi l-a primirea telefonului de la martorul A.G., l-a sunat şi pe nepotul de fiică al acestuia, C.C.M., spunându-i să se întoarcă la locuinţa bunicului său, întrucât a fost bătut de C.N., acesta refuzând pentru un moment, apoi au stabilit să se întâlnească acolo (la locuinţa lui A.G.).
C.C.M. s-a întors spre locuinţa bunicului său, pe traseul parcurs fiind însoţit de martorul P.F.C., constatând că A.G., aflat în stare de ebrietate era plin de sânge pe cap, faţă şi haine şi spunea că a fost lovit de C.N..
După o scurtă perioadă, aici a ajuns şi inculpatul I.M.C., care a intrat în locuinţa martorului A.G., persoana care-l însoţea, martorul G.P., rămânând la poartă, între cei prezenţi purtându-se discuţii cu privire la împrejurările conflictului şi modalitatea de a fi pedepsită victima pentru atitudinea sa.
Cel mai perseverent dintre cei prezenţi era inculpatul care solicita să se deplaseze imediat la locuinţa victimei, să-i ceară socoteală, martorul A.G. încercând să-l pondereze şi să-i spună că nu este bine să meargă seara la poarta omului, că a doua zi, va merge la poliţie pentru a depune plângere penală şi la S.M.L. Gorj pentru obţinerea certificatului medico-legal.
Deşi, atât A. cât şi C. au încercat să-l împiedice pe inculpat să se deplaseze la victimă, acesta nu s-a conformat, ba mai mult, a ieşit din locuinţă şi a plecat pe drumul sătesc în pas alergător, în direcţia locuinţei acestuia, fiind hotărât să se răzbune în seara respectivă.
Pe traseul parcurs atât martorul C., cât şi martorul G.P. au încercat să-l oprească din nou, însă acesta s-a opus, ajungând la poarta victimei unde a început să strige cu voce ridicată, la fel procedând şi C..
Iluminatul public nu funcţiona pe traseul urmat de inculpat, fiind aprinse lumini numai la locuinţa victimei (după ieşirea din casă a acestuia) şi la locuinţa familiei G. (locuinţă învecinată cu cea a victimei, pe acelaşi sens de mers).
Cert este că, inculpatul şi cei doi martori care-l însoţeau, au ajuns la poarta victimei în jurul orelor 22,30 - 23,00. Intrarea în locuinţa victimei se făcea pe un podeţ din lemn, plasat peste un canal de scurgere a apelor pluviale, apoi pe o poartă ce era aproape în permanenţă deschisă şi ulterior, într-o cameră denumită sala casei, unde a fost aprins becul.
După mai multe strigăte, victima a ieşit la poarta casei, fiind surprinsă de prezenţa celor trei tineri, încercând să le explice împrejurările conflictului cu bunicul lor A.G., că şi el a fost lovit, discuţii ce au degenerat într-o ceartă, fiind aduse injurii şi ameninţări reciproc, fapt ce a determinat prezenţa la locul respectiv a familiei G. (vecini cu victima), respectiv G.N., G.M. şi cele două fiice minore.
Din declaraţiile martorilor G., s-a reţinut că discuţiile ce se purtau la poarta locuinţei victimei erau duse pe un ton ridicat în special între inculpat şi victimă, ambii fiind în stare de ebrietate, primul imputându-i celui de-al doilea de ce l-a lovit pe unchiul său.
La un moment dat, în timpul discuţiilor ce puteau degenera într-un conflict violent, martorul G.P. a încercat să-l îndepărteze pe inculpat, spunându-i să plece acasă, însă acesta a refuzat motivând că nu este treaba lui să se implice.
Ulterior, la intervenţia martorului G.N., victima a plecat spre poarta de la intrarea în curte, ameninţând: "Lasă bă, că vă aranjez eu!", apoi, familia G., însoţită de martorul C.C.M., au plecat în direcţia locuinţelor lor, iar inculpatul şi martorul G.P., în direcţia opusă, spre punctul "C.S.".
Din declaraţia martorei G.L., s-a reţinut că după ameninţarea victimei, inculpatul I. a devenit şi mai violent, spunând: "Lasă bă, vere, să vedem care pe care aranjează!", iar după plecarea sa împreună cu familia şi C., cei doi, I. şi G. nu plecaseră de la poarta victimei.
Martorul G.P. a menţionat că după plecarea de la poarta victimei, la o distanţă de 30 - 40 metri, l-a observat pe C. când revenea din sala casei spre poarta de la ieşire în drumul sătesc, apoi, nu ştie ce s-a mai întâmplat, întrucât a început o convorbire telefonică cu o prietenă, îndepărtându-se, inculpatul rămânând în urma sa pe celălalt sens de mers, apoi, nu l-a mai văzut.
În aceste împrejurări, inculpatul I. s-a întors în zona în care se afla victima, zona podului de beton de la intrarea spre uliţa ce merge spre casa martorului T.R. şi în urma unei lupte de scurtă durată, l-a lovit cu un cuţitul în zona hemitoracelui stâng, după care, a revenit în punctul "C.S." de unde, la orele 23, l-a sunat pe martorul C.C.M., spunându-i să se întoarcă la bunicul său A.G., întrucât acesta nu răspunde la telefon şi poate îi este rău.
Victima, urmare a loviturii ce-i fusese aplicate, a strigat după ajutor către martorul T.G. zis R., respectiv: "Nea R., sări, nea R.!", deplasându-se spre uliţa ce merge spre locuinţa acestuia, apoi după câţiva metri parcurşi s-a prăbuşit, fiind găsit în dimineaţa zilei de 7 iulie 2010, în jurul orelor 6,30, fără suflare.
Strigătele de ajutor ale victimei au fost auzite atât de martorul C.C.M., cât şi de G.N. şi familia sa care, înarmându-se cu un par şi având o lanternă tip "miner" pentru a ilumina, au revenit în zona podului de acces pe uliţa ce merge la locuinţa martorului T.G., spre a observa ce s-a întâmplat, însă nu au văzut nimic, fapt pentru care s-au întors.
Martorul C.C.M. a primit telefonul de l-a inculpat în momentul în care se afla în prezenţa familiei G. şi, conform declaraţiilor date, s-a deplasat către punctul "C.S.", fiind urmat de familia G., apoi, împreună cu I., care-l aştepta aici, au mers la locuinţa martorului A.G., pe traseu fiind observaţi de martorii P.M. şi T.N.. Aici, cei doi au constatat că martorul A.G. se afla pe scara casei, unde fuma o ţigară, spunându-i inculpatului I., la întrebarea acestuia, că nu a răspuns la telefon, întrucât nu a auzit telefonul, aflându-se într-o cameră a casei.
Fiind dovedită vinovăţia inculpatului I.M.C. pentru infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., instanţa de fond a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă care să asigure pe deplin scopul prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială.
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea şi aplicarea unei pedepse juste, corecte atât sub aspectul ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare al făptuitorului, în această manieră retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.
Analiza criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, respectiv dispoziţiile părţii generale ale C. pen. şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea operaţiunilor de individualizare judiciară şi trebuie insistat asupra celorlalte criterii, cum ar fi gravitatea faptei săvârşite, persoana făptuitorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Şi analiza celor trei criterii generale sus menţionate trebuie efectuate de asemenea, cumulativ, întrucât ele se intercondiţionează reciproc, fără a da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea infractorului sau deopotrivă, celor care caracterizează fapta săvârşită.
Gradul de pericol social al faptei săvârşite trebuie analizat în mod deosebit, nu în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar analiza trebuie să fie reflectată în considerentele hotărârii judecătoreşti pronunţate.
Faţă de aspectele invocate, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a drepturilor civile prevăzută de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că părţile civile au solicitat suma de 150.000 lei, câte 50.000 lei, pentru fiecare dintre cei trei moştenitori, reprezentând daune morale şi despăgubiri materiale, arătând că, după moartea mamei, în anul 1994, au fost îngrijite de tată şi bunici, apoi, din anul 2005 au fost preluate de Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Novaci şi, ulterior, de asistentul maternal B.A. din satul Pociovaliştea, oraş Novaci, judeţul Gorj.
Instanţa de fond a constatat că cererea de constituire ca părţi civile a moştenitorilor victimei este justificată în parte, respectiv pentru suma de câte 10.000 lei despăgubiri morale, pentru fiecare dintre cele trei părţi civile C.L., C.E. şi C.M., dauna morală reprezentând rezultatul dăunător direct, de natură patrimonială, al unei fapte ilicite prin care se aduce o vătămare valorilor şi drepturilor extrapatrimoniale ce sunt strâns legate de personalitatea umană.
Astfel, inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei, pentru fiecare din părţile civile şi la o rentă globală în sumă de 1.400 lei pentru fiecare din acestea, dar şi la o rentă periodică lunară în sumă de 80 lei, pentru fiecare dintre minore, începând cu data pronunţării şi până la încetarea stării de nevoie, dar nu mai târziu de vârsta de 25 de ani.
Prima instanţă a respins cererea părţilor civile privind acordarea de despăgubiri materiale, constatând că aceste pretenţii nu au fost dovedite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel - în termenul prevăzut de lege - Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul I.M.C..
În motivarea apelului formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei, în sensul reindividualizării pedepsei, prin aplicarea unei sancţiuni orientată către maximul special al pedepsei şi a pedepsei complementare constând în interdicţia dreptului de a alege, precum şi referitor la aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2006 privind obligarea inculpatului la prelevarea probelor biologice ADN, în vederea stocării în sistemul naţional de date şi sub aspect civil, s-a solicitat rejudecarea cauzei în ceea ce priveşte majorarea prestaţiei periodice acordată minorelor, în raport de venitul minim pe economie şi, totodată, prin stabilirea prestaţiei până la majoratul minorelor, fiind prematur să se aprecieze că acestea vor fi în continuarea studiilor până la vârsta de 25 de ani.
În apelul formulat, inculpatul I.M.C. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, în teza principală, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în teza subsidiară, a solicitat redozarea pedepsei, prin reţinerea de circumstanţe atenuante personale, la minimul general permis de lege. S-a susţinut de către inculpat că soluţia pronunţată de instanţa de fond se întemeiază pe prezumţii, şi nu pe stabilirea unei situaţii de fapt concrete corespunzătoare probelor administrate, probatoriul testimonial fiind contradictoriu. Mai mult, expertiza ADN asupra materialului biologic obţinut prin periaj subunghial de la victimă, a concluzionat ca materialul în discuţie conţine ADN-ul victimei şi al martorului A.G., fără ca probele administrate să confirme existenţa unei agresiuni cu palmele sau pumnii între martor şi victimă, în ziua anterioară, ci doar un incident în timpul căruia martorul a fost lovit cu un lemn de către victimă.
Prin Decizia penală nr. 362 din 29 noiembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul I.M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 197 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 15709/95/2011.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva Sentinţei penale nr. 197 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 15709/95/2011.
A desfiinţat în totalitate sentinţa penală şi, rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I.M.C. pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a) şi i) C. pen.
A respins acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile C.L., C.E. şi C.M..
A luat act că inculpatul a fost arestat în cauză de la data de 7 iulie 2010, la data de 11 aprilie 2011.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorarii avocat oficiu la instanţa de fond, în cuantum de 800 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului de Avocaţi Gorj.
Curtea, examinând apelurile din cauză, a reţinut următoarele:
Inculpatul I.M.C. a fost trimis în judecată pentru uciderea victimei C.N., reţinându-se, în baza probelor testimoniale administrate în faza de urmărire penală (constând în declaraţiile martorilor G.N., G.M., C.M. şi G.P., coroborate cu date reţinute din declaraţiile martorilor T.G., C.M. şi G.P., referitor la traseul parcurs de inculpat şi convorbirile telefonice pe care le-a purtat în noaptea de 6 - 7 iulie 2010), că în jurul orei 22:30 - 23:00, inculpatul s-a aflat în apropierea locuinţei victimei, a purtat o discuţie contradictorie cu aceasta, în prezenţa martorilor C.M., G.P., G.N., G.M. şi G.L., timp de 10 minute, după care a simulat plecarea spre domiciliul său, în fapt revenind după câteva minute şi înjunghiind pe victimă.
Prima instanţă a reţinut că declaraţiile martorilor evocaţi confirmă situaţia de fapt descrisă şi, totodată, a reţinut că prin cercetarea locului faptei, realizată la data de 6 iulie 2011 (în faza cercetării judecătoreşti), s-au lămurit aspecte esenţiale cauzei, privitor la topografia traseului urmat de inculpat şi de martorii C.M. şi G.P., în raport de locaţia locuinţei victimei, precum şi la intervalul de timp necesar pentru parcurgerea traseelor declarate de inculpat, respectiv traseului reţinut în rechizitoriu, dar şi la posibilitatea sesizării strigătelor victimei de către martorii G.N. şi G.M., funcţie de poziţionarea acestora, în curtea locuinţei sau la poartă.
Ori, din examinarea coroborată a probelor testimoniale şi ştiinţifice administrate cauzei, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu au fost elucidate în faza urmăririi penale împrejurările de fapt în care s-a comis omuciderea asupra victimei C.N., iar instanţa de fond, deşi a procedat la reaudierea tuturor martorilor din cauză, la confruntarea între martorii C.C.M., G.M. şi G.N. (dosar fond) şi la cercetarea locului faptei, nu a stabilit o situaţie de fapt întemeiată pe dovezi certe de vinovăţie.
Astfel, pe de o parte, s-a constatat că, în speţă, s-a reţinut că uciderea victimei a fost determinată de existenţa unei plăgi tăiate-înţepate, situată la nivelul hemitoracelui stâng, în spaţiul intercostal IX, pe linia axilară posterioară, dispusă oblic-orizontal, de sus în jos şi din faţă spre spate, de circa 4,5 centimetri, care a interesat lobul pulmonar inferior stâng şi hilul pulmonar stâng, cu deschiderea arterei pulmonare stângi, care a determinat moartea victimei prin asfixie mecanică, prin aspirat sanguin în căile respiratorii (raportul de constatare medico-legală autopsie din 1 aprilie 2011 întocmit de S.M.L. Gorj, dar ataşat la dosarul cauzei numai în timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, la data de 29 aprilie 2011 - dosar fond), însă, în cauză nu a fost descoperit şi identificat obiectul vulnerant (cuţit) folosit pentru producerea acestor leziuni.
În acest sens, s-a constatat că în faza de urmărire penală s-au prezentat trei variante asupra cuţitului corp-delict, după cum urmează: mai întâi a fost examinat un cuţit prezentat de martorul A.G. (dosar urmărire penală), care, în faza iniţială a urmăririi penale, a recunoscut că a ucis pe victimă, respectiv că, pe fondul relaţiilor conflictuale cu acesta, în cursul nopţii de 6 - 7 iulie 2010 s-a deplasat în zona unde avea animale la păşunat, terenul respectiv fiind situat în vecinătatea locuinţei victimei şi a martorului T.G. şi, observând prezenţa victimei la poarta sa, s-a întors în domiciliu (situat la 300 de metri faţă de locuinţei victimei), s-a înarmat cu un cuţit şi a revenit, aplicând victimei o singură lovitură cu cuţitul respectiv, după care a fugit la locuinţa sa, unde a spălat cuţitul într-o oală cu apă, în afara locuinţei şi apoi l-a depozitat într-un sertar în bucătărie (declaraţiile martorului - dosar urmărire penală); în varianta a doua s-a reţinut că inculpatul a fost înarmat cu un cuţit în timpul discuţiei cu victima C.N., care îi aparţinea şi pe care l-a utilizat pentru agresarea victimei ulterior, în raport de declaraţia martorului G.N. (dosar urmărire penală) care a relatat că "inculpatul se certa cu victima, ţinea mâna în dreptul buzunarului din partea dreaptă şi era pe punctul de a-l lovi", aspecte pe care martorul nu le-a mai susţinut cu ocazia declaraţiilor ulterioare, date atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti; în a treia variantă s-a susţinut că inculpatul, revenind la locul unde se afla victima, fie la podeţ, fie pe distanţa dintre poarta locuinţei sale şi podeţ, a dezarmat-o pe aceasta de cuţit şi i-a aplicat lovitura letală, după care a intrat în curtea victimei, a spălat cuţitul şi l-a îngropat apoi la rădăcina unui copac din perimetrul respectiv (varianta susţinută de martora M.A. în declaraţia dată în faza de urmărire penală - dosar urmărire penală - şi în faza cercetării judecătoreşti, dosar fond), aceeaşi teză, a absenţei unui cuţit din locuinţa victimei, fiind prezentată şi de martorul G.N. în declaraţia din 29 martie 2011 (dosar fond).
Ori, în faza urmăririi penale s-a procedat la cercetarea zonei cu un detector de metale, verificându-se toţi copacii din perimetru, dar rară a fi găsite obiecte care să intereseze cauza (dosar urmărire penală).
De asemenea, în privinţa martorei M.A. s-a constatat că aceasta indică drept modalitate în care a aflat de la inculpat despre comiterea faptei împrejurarea că s-au aflat arestaţi preventiv în aceeaşi locaţie şi, totodată, că în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, preia elemente din situaţia de fapt indicată de martorul A.G., însă i le atribuie inculpatului I.M.C.; astfel, martora a arătat că inculpatul i-a povestit că s-a deplasat pentru a aduce animalele de la păşunat, că în aceste condiţii a observat prezenţa victimei la poarta locuinţei, şi s-a hotărât să o agreseze, aplicându-i o lovitură cu un cuţit, după care a intrat în curtea victimei, a spălat cuţitul şi apoi l-a ascuns la rădăcina unui copac.
Pe de altă parte, s-a reţinut în sprijinul participaţiei penale a inculpatului, în calitate de autor, împrejurarea că acesta a avut o altercaţie cu victima în seara de 6 iulie 2010, în jurul orei 22:30 - 23:00, că s-a aflat în apropierea locuinţei acesteia şi, astfel, că a avut mijloacele necesare pentru a o ucide, având drept mobil dorinţa de răzbunare pentru comportamentul anterior al victimei faţă de martorul A.G., rudă colaterală a inculpatului.
Din analiza riguroasă a probelor testimoniale reţinute ca obiective şi concludente la stabilirea activităţii inculpatului, s-a constatat însă numeroase inadvertenţe, după cum urmează:
Martorii G.N., G.M., C.M. şi G.P. declară că, în cursul nopţii de 6 - 7 iulie 2010, după ora 22:30, au asistat la discuţia dintre victima C.N., inculpatul I.M.C. şi martorul C.M. (ascendent de gradul II al martorului A.G.), care a avut loc la poarta locuinţei victimei şi în cadrul căreia, inculpatul a cerut socoteală victimei pentru agresarea martorului A.G. în cursul zilei de 6 iulie 2010.
Martorii G.N. şi G.M. au arătat că nu au observat ca inculpatul sau însoţitorii săi, martorii C.M. şi G.P., să fi fost înarmaţi, faţă de condiţiile meteo aceştia având îmbrăcăminte sumară, după cum rezultă şi din reconstituirea efectuată la urmărirea penală, cu planşe foto ataşate (dosar urmărire penală).
În continuare, în cauză s-a reţinut că discuţia a durat circa 10 minute, fără acte de agresiune între participanţi, după care, inculpatul şi martorul G.P. au plecat spre locuinţele lor, în direcţia Roşia de Amaradia, iar martorul C.M., împreună cu martorii G.N., G.M. şi G.L. au plecat în direcţia opusă, spre Valea Oii; în timpul deplasării inculpatului cu martorul G.P., s-a reţinut că inculpatul a rămas în urmă, în timp ce martorul G.P. vorbea la telefon, astfel că acesta nu a putut furniza detalii despre activitatea ulterioară a inculpatului; în aceste condiţii, s-a reţinut că inculpatul a revenit în zona podului de acces pe uliţa unde este situată casa martorului T.G., că aici a întâlnit pe victimă, înarmată, că a dezarmat-o şi i-a aplicat o lovitură care i-a provocat decesul, agresiunea consumându-se pe podul de acces din drumul comunal, pe uliţa lui T.. După consumarea faptei, s-a reţinut că inculpatul a plecat către punctul numit "C.S.", că a telefonat martorului C.M., solicitându-i să vină şi acesta pentru ca împreună să meargă la locuinţa martorului A.G.; în timp ce victima s-a deplasat pe uliţă către casa lui T.G., de unde l-a strigat pe martor folosind apelativul "nea R.", şi a căzut la o distanţă de 75 de metri faţă de podul de acces în uliţă, unde a fost găsită decedată a doua zi.
Ori, în condiţiile în care distanţa parcursă de inculpat până la punctul "C.S." este de circa 30 - 40 metri şi acesta a apelat pe martorul C. la ora 23:21, convorbirea durând 27 de secunde (în varianta prezentată în rechizitoriu şi preluată de prima instanţă) - raportat la nota referitoare la apelurile recepţionate pe telefonul martorului C.M. (volum dosar urmărire penală), dar fără a fi verificată prin comparare şi situaţia apelurilor telefonice efectuate de pe telefonul inculpatului, deşi telefoanele atât ale inculpatului, cât şi ale martorilor G., C. şi A. au fost ridicate la data de 7 iulie 2010, conform proceselor-verbale aflate la dosar urmărire penală -, iar discuţia cu victima a avut loc aproximativ în jurul orei 23:00 - 23:15, este îndoielnică desfăşurarea în timp a evenimentelor soldate cu agresarea victimei, respectiv că inculpatul a reuşit să parcurgă distanţa de la punctul "C.S." la podul de acces spre uliţa T., că a dezarmat pe victimă şi l-a înjunghiat, a ascuns cuţitul corp delict, după care a revenit în punctul anterior, unde s-a întâlnit cu martorul C.M. într-un interval de 6 minute.
Totodată, s-au reţinut diferenţele dintre declaraţiile martorului G.N. privitor la momentul şi locaţia din care a auzit strigătele victimei, precum şi la acţiunile martorului C.M., astfel: în faza de urmărire penală (declaraţia de la dosar) indică faptul că, în timp ce discuta pe drumul comunal cu martorul C.M., în faţa porţii de la locuinţă, a auzit telefonul martorului sunând, a observat că martorul a fugit în direcţia locuinţei victimei, iar la circa 3 - 4 minute a auzit strigătele de ajutor ale acesteia, a plecat în direcţia strigătelor, dar nu a observat nici o persoană; în aceeaşi fază a cercetărilor, în declaraţia olografă, a arătat că mai întâi s-au auzit strigătele victimei, martorul aflându-se în curtea locuinţei sale, de unde a auzit că martorului C.M. i-a sunat telefonul, observând când acesta s-a întors în fugă în direcţia locuinţei victimei, martorul G.N. afirmând că nu a mai ieşit pe drumul comunal să observe dacă se întâmplă ceva. Ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, martorul G.N. a declarat constant că se afla în curtea locuinţei, împreună cu soţia şi fiicele sale, în momentul în care a auzit strigătele victimei, declaraţie care se coroborează cu datele rezultate la experimentul judiciar efectuat de tribunal (procesul-verbal din 6 iulie 2011, dosar fond), în sensul că "se auzeau clar strigătele de ajutor în curtea proprie a familiei G. şi mai greu în drum, în faţa locuinţei unde martorul C. a afirmat că a auzit strigătele".
Ori, în condiţiile în care, pentru dovedirea participaţiei inculpatului s-a reţinut ca probă esenţială împrejurarea că martorul G.N. a mers pe drumul comunal, în direcţia locuinţei victimei, că a luminat şi pe uliţa dinspre casa martorului T.G., dar că nu a observat nici o altă persoană sau alte împrejurări suspecte, ci doar că a văzut pe martorul C.M. întâlnind pe inculpat în punctul "C.S.", s-a reţinut existenţa unui dubiu important privitor la comiterea agresiunii asupra victimei de către inculpat.
Totodată, s-a reţinut că, în cauză, au fost administrate probe testimoniale din care rezultă că şi martorul A.G. s-a aflat în apropierea locuinţei victimei în intervalul orar suspectat a fi al agresiunii (23:15 - 23:30), astfel: martora G.D. a declarat că a întâlnit pe A.G. după lăsarea întunericului, pe drumul comunal, în timp ce A. se declara în direcţia Roşia de Amaradia, deşi locuinţa sa se află în sens opus, iar cu acest prilej, A.G. i-a povestit că victima l-a lovit în cursul serii cu o creangă în cap; martora P.F. a declarat că a întâlnit pe A.G. în jurul orei 21:50, pe drumul comunal că acesta venea dinspre casa lui G.N., că prezenta sânge pe faţă şi i-a povestit că a fost agresat de C.N.; martora a menţionat că şi-a continuat drumul, a ajuns la fiica sa, de unde a plecat în jurul orei 22:50, trecând prin faţa locuinţei victimei şi observând că nu era lumină, martora observând numai în curtea familiei G. lumină de la un bec; aceeaşi martoră a relatat că, în dreptul locuinţei familiei G. s-a întâlnit cu martorii C.M. şi P.F.C.; martorul P.F.C. a arătat că a însoţit pe inculpat şi pe martorii C. şi G. până la locuinţa victimei, dar că nu a participat la discuţie, întrucât a întâlnit pe martorul P. şi a plecat împreună cu acesta, cu scuterul, fără a menţiona prezenţa martorului G.N. în zonă; martora A.A. a relatat că, în jurul orei 23:50 se deplasa cu autoturismul propriu spre locuinţă şi a observat pe A.G. pe drumul comunal, la circa 20 de metri de casa victimei, precizând că martorul, "la vederea luminilor autoturismului s-a întors cu spatele", astfel încât martora nu şi-a dat seama din ce direcţie venea A.; aceeaşi martoră a relatat că, după ce a trecut de curbă ("C.S.") a observat pe inculpat şi pe G.P. mergând împreună şi că I. vorbea la telefon, iar după ce i-a depăşit, l-a observat trecând pe lângă autoturism numai pe G.P.; martorul P.M. (dosar fond) a relatat că a întâlnit pe inculpat şi pe C.M. deplasându-se până la intersecţia "C.S.".
Faţă de aceste relatări s-a reţinut că au fost observaţi în apropierea locuinţei victimei atât inculpatul cât şi martorul A.G., existenţa unui mobil pentru uciderea victimei putând şi însă reţinută numai în cazul lui A., motivat de agresiunea exercitată asupra sa de către victimă, în aceeaşi seară, aproximativ în jurul orei 21:00, după cum rezultă din declaraţiile martorilor T., G. şi G.M.. Astfel, martorul T.G. a relatat (declaraţia de la dosar) că a existat un conflict verbal în cursul dimineţii de 6 iulie 2010, confirmat şi de martorul M.C. (dosar urmărire penală), dar şi un conflict violent în cursul serii, în jurul orei 21:00, când victima C.N. şi martorul T. au tăiat un salcâm situat pe un teren al victimei, învecinat cu terenul unde A.G. avea animalele la păşunat, la incident nefiind de faţă alte persoane, însă, la revenirea martorului T.G. din domiciliu, după circa 5 -10 minute, acesta a observat că discuţia dintre victimă şi A. degenerase, în sensul că A.G. prezenta leziuni la nivelul feţei, care sângerau. Martorul T.G. a observat că A.G. a plecat spre terenul unde avea animalele, iar C.N. a mers la locuinţa lui T., unde a servit masa circa 30 de minute, povestind despre conflict că A.G. a încercat să-l lovească cu o creangă şi că el, C., l-a dezarmat şi l-a lovit în cap; martora G.M. a arătat că, în cursul serii, după lăsarea întunericului, dar înainte de ora 22:30, când soţul său G.N. a ajuns acasă, a fost strigată de A.G., care i-a cerut să telefoneze la poliţie, relatându-i că a fost agresat de C.N. şi arătându-i o rană la cap, care sângera.
De altfel, s-a reţinut că, în cauză, urmărirea penală a început atât faţă de inculpatul I.M.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen., în calitate de autor, cât şi faţă de învinuiţii A.G., pentru instigare la omor calificat prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen.; G.P. şi C.C.M., pentru complicitate la omor calificat prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a) şi i) C. pen., învinuiţii fiind scoşi de sub urmărire penală prin Rechizitoriul nr. 362/P/2010 din 23 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că lipseşte elementul material al faptelor de instigare şi complicitate - ceea ce, de fapt, ar atrage temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Ulterior, prin Ordonanţa nr. 1445/II/2/2011 din 3 august 2011, s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, fiind reluate actele de urmărire penală faţă de învinuiţi, pentru aceleaşi infracţiuni, cercetările continuând şi în cursul cercetării judecătoreşti a cauzei privind pe inculpatul I.M.C., din apel, iar prin Ordonanţa nr. 619/P/2011 din 6 martie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a) şi i) C. pen., faţă de A.G. şi de art. 26 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen., faţă de G.P. şi C.C., dar şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei trei pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (victimă C.N.) în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (dosar apel).
În cauză s-a reţinut, totodată, că există dubiu şi privitor la locul consumării agresiunii, din rechizitoriu rezultând că a fost indicată zona podului de acces dintre drumul comunal şi uliţa pe care se află locuinţa lui T.G., dar această locaţie nu a fost susţinută de urmele materiale descoperite în perimetrul unde a fost găsită victima decedată. Astfel, din planşele foto efectuate cu ocazia cercetării locale din 7 iulie 2010 rezultă că, pe podul respectiv s-au descoperit numai 4 picături de sânge (evidenţiate în principal în foto nr. 4), în timp ce, pe traiectoria dintre pod şi locul unde era căzută victima, pe o distanţă de 75 de metri, s-au descoperit numeroase pete de sânge, mai consistente fiind cele indicate în fotografiile nr. 5, 6, 10, dar fără ca din aceste planşe foto sau din imaginile video înregistrate cu ocazia examinării victimei la locul unde a fost descoperită (ataşat la dosarul cauzei), vizualizat de instanţa de apel cu ocazia deliberării, să se poată concluziona asupra traiectoriei stabilite prin urmele de sânge după localizare şi dimensiuni, faţă de declaraţia dată în faza de apel de martorul G.N., care relatează că petele cele mai mari erau amplasate în poziţia cea mai apropiată de pod. Depoziţia martorului G., cu această precizare, nu a putut fi reţinută ca suficientă pentru stabilirea locului faptei, deoarece aceste detalii sunt furnizate numai în cursul judecăţii în apel şi măsurătorile efectuate în faza de urmărire penală nu permit verificarea acestei susţineri.
În privinţa urmelor biologice descoperite asupra victimei, s-a constatat că, în timpul examinării cadavrului, realizată la data de 7 iulie 2010 (dosar urmărire penală) s-a descoperit că pe mâna stânga, sub unghia degetului mijlociu, a fost identificat un fir de păr cu lungime de 4 - 6 centimetri, care a fost ridicat, depozitat într-un plic sigilat, dar care a fost pierdut în timpul transportului către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti (în raportul de expertiză medico-legală examen ADN, s-a arătat că la deschiderea plicului s-a constatat că acesta nu conţine firul de păr corp-delict); de asemenea, s-au recoltat urme biologice prin periaj subunghial, de la ambele mâini ale victimei, iar la examinare s-a descoperit că acestea conţineau atât ADN-ul victimei C.N., cât şi ADN-ul martorului A.G., în timp ce, pe hainele ridicate de la inculpatul I.M.C. nu s-a descoperit decât ADN-ul acestuia.
Coroborând aceste concluzii cu datele evidenţiate de raportul medico-legal de autopsie, care relevă că victima a prezentat şi alte urme de violenţă decât plaga tăiată-înţepată care a condus la deces, respectiv două echimoze violacei pe marginea cubitală a antebraţului stâng şi o echimoză violacee pe faţa anterioară a antebraţului stâng, o excoriaţie de culoare brună situată pe faţa anterioară a antebraţului drept şi două excoriaţii pe faţa anterioară a gambei drepte, acestea prezentând o crustă brună în curs de detaşare, se constată că leziunile provocate prin agresiunea care a condus la deces includ şi echimozele de la nivelul antebraţelor, culoarea violacee demonstrând că sunt de dată recentă, spre deosebire de excoriaţii care, având culoare brună, probează o dată anterioară de producere.
Ori, în condiţiile în care, pe mâinile victimei s-a descoperit ADN-ul martorului A.G., iar incidentul din cursul serii, de la ora 21:00 (stabilit cu declaraţiile martorilor T.G. şi G.M.), a constat în lovirea martorului de către victimă cu un băţ, iar nu cu pumnii sau palmele, nu poate fi reţinut decât dubiul în ceea ce priveşte comiterea actelor de violenţă letală de către inculpat.
Mai mult, s-a constatat că atât inculpatul cât şi martorii A.G., C.M. şi G.P. au fost reţinuţi în dimineaţa următoare nopţii în care s-a produs decesul victimei (7 iulie 2010), dar nici unul dintre aceştia nu a fost examinat medico-legal, pentru a se verifica dacă prezintă leziuni de violenţă, deşi cel puţin în cazul martorului A.G. exista declaraţia acestuia referitoare la conflictul cu victima din ziua de 6 iulie 2010.
În privinţa împrejurărilor rezultate din convorbirea ambientală dintre inculpat, pe de o parte, şi martorii A.G., C.M. şi G.P., pe de altă parte, din data de 9 iulie 2010, s-a constatat că la dosarul de urmărire penală există ordonanţa de autorizare provizorie a interceptării convorbirilor ambientale, emisă de procuror la 7 iulie 2010 (dosar urmărire penală) conform art. 911 alin. (2) C. proc. pen. şi confirmată prin încheierea nr. 83 din 10 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj, pentru perioada de 24 ore, începând cu 7 iulie 2010 - orele 19:00, până la 9 iulie 2010 - orele 19:00. Pe de altă parte, s-a constatat că suportul magnetic pe care au fost înregistrate convorbirile şi transcrierea acestora, au fost înaintate instanţei numai în faza cercetării judecătoreşti în apel, ca urmare a solicitării exprese, fiind ataşată la dosar la data de 15 iunie 2012; în consecinţă, în privinţa acestor interceptări s-a constatat că au fost legal dispuse, nefiind incidente prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. privind obţinerea în mod ilegal a mijlocului de probă. în ceea ce priveşte însă conţinutul acestor convorbiri, instanţa de apel a constatat că discuţiile dintre părţi se referă la aspectele despre care au fost interogaţi şi pe care le-au declarat cu privire la uciderea victimei, fără a se putea reţine că inculpatul a încercat să-l determine pe martorul A.G. să recunoască comiterea acestei infracţiuni.
Împotriva Deciziei penale nr. 362 din 29 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi părţile civile C.L., C.E. şi C. M.
În apelul formulat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat decizia penală sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor legale în sensul că, în mod greşit instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului I.M.C. pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. a) şi i) C. pen., reţinându-se ca temei cazul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A susţinut Parchetul că soluţia instanţei de apel s-a bazat pe o evaluare greşită ori trunchiată a probelor administrate în cursul urmăririi penale sau a judecăţii în primă instanţă şi în apel, contrar prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora aprecierea fiecăror probe se face în raport cu celelalte, de întreg ansamblul probator. în evaluarea probelor, instanţa de apel nu a avut în vedere modul şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea de omor calificat - obiect al judecăţii - în raport de care puteau fi găsite probele directe a căror lipsă a fost invocată în motivarea hotărârii. Astfel, instanţa de apel nu a reţinut împrejurările esenţiale ale speţei, şi anume că: victima a fost lovită cu cuţitul din spate, locul faptei era izolat şi neiluminat, că după săvârşirea infracţiunii, inculpatul I.M.C. s-a întors la locuinţa unchiului său, martorul A.G. - pe care l-a găsit la acesta - unde s-au înţeles ca martorul să se declare autor al infracţiunii şi, în aceeaşi noapte, pentru a crea aparenţa că cele declarate corespund realităţii, a încercat să producă probe, cu scopul de a face dovada acestei apărări, spre exemplu, convorbirile telefonice cu martorul T.G., zis R., cât şi martorul C.C. M. - cărora le-a spus că ar fi aflat de la martorul A.G. că acesta ar fi "înjunghiat victima".
Împrejurarea că inculpatul I.M.C. s-a înţeles, imediat după săvârşirea infracţiunii, cu martorul A.G. ca acesta să declare organelor judiciare că este autorul omorului rezultă din declaraţia acestui martor dată în faţa instanţei de apel, convorbirile telefonice între inculpat şi martori şi înregistrările audio-video din care rezultă că între inculpat şi martori exista o înţelegere în sensul menţionat, iar martorul A.G. afirma constant că "eu am luat-o pe mine".
Faţă de aceste aspecte invocate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a susţinut că motivarea instanţei de apel potrivit căreia prima instanţă "nu a stabilit o situaţie de fapt întemeiată pe probe certe" - nu-şi are suport în probele administrate în cauză şi nu poate constitui fundamental soluţiei de achitare.
Cu privire la cauza morţii victimei "plaga tăiată înţepată, situată la nivelul hemitoracelui stâng ..." instanţa de apel greşit a apreciat că "nu-i dovedită", pentru că "... nu a fost descoperit şi identificat obiectul vulnerant (cuţit) folosit pentru producerea acestor leziuni ..." şi nu s-a stabilit care din cele "trei variante asupra cuţitului corp delict ... rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză".
Referitor la această motivare, Ministerul Public a considerat că instanţa de apel în mod nejustificat nu a avut în vedere concluziile actelor medicale, potrivit cărora plaga tăiată înţepată s-a putut "... produce prin lovire cu un instrument înţepător, de exemplu cuţit ...", iar lovitura a fost aplicată din spate, că din declaraţia martorului G.N., rezultă că I.M.C., în timp ce se certa cu victima şi o ameninţa ".. ţinea mâna în dreptul buzunarului din partea dreaptă şi era pe punctul de a-l lovi..", iar ascunderea acestui corp delict, pentru a nu fi găsit de organele judiciare este o împrejurare favorabilă inculpatului.
Tot astfel, nejustificat instanţa de apel a înlăturat declaraţia martorei M.A. care face referire la relatările, ulterioare săvârşirii infracţiunii, ce i-au fost făcute de către inculpatul I.M.C. care, în esenţă, a recunoscut fapta - cu motivarea că aceasta ar prelua elemente din declaraţiile martorului A.G., deşi nu-i dovedit că ar fi avut vreo discuţie şi cu acest martor (dosar de urmărire penală) - întrucât în declaraţia sa, martora M.A. a relatat ceea ce i-a spus inculpatul I.M.C..
În ce priveşte poziţia şi traseul parcurs de victimă, înainte de a fi înjunghiată, instanţa de apel nu a reţinut esenţialul: că victima a rămas în urma şi în apropierea inculpatului, că inculpatul, la un moment dat, s-a despărţit de martorul G.P., care vorbea la telefon, rămânând în urma acestuia, moment în care s-a produs agresiunea, iar în apropierea lor nu a existat vreo altă persoană care să fi fost implicată în incident ori să poată observa cele întâmplate. Chiar inculpatul a recunoscut la urmărirea penală că la un moment dat a rămas singur cu victima.
Referitor la acest aspect, instanţa de apel nu a avut în vedere cercetarea la faţa locului efectuată de prima instanţă şi nu a motivat de ce nu a luat în considerare constatările făcute de judecător (dos. T.G.).
În cazul în care instanţa de apel aprecia că această cercetare nu lămureşte toate aspectele cauzei - îndeosebi cu privire la distanţe şi timpii în care au putut fi parcurse - instanţa de apel putea efectua propria ei cercetare - şi nicidecum să reţină doar că sunt unele "inadvertenţe" în legătură cu împrejurările reţinute de către instanţa de fond.
De asemenea, împrejurarea că martorul A.G. nu se afla în momentul agresării victimei (după orele 23,15) în aproprierea locului faptei, ci la locuinţa sa, unde a fost găsit de către inculpat la întoarcere după săvârşirea infracţiunii - rezultă din probele administrate în cauză - întrucât din declaraţia niciuneia dintre persoanele care au fost prezente la locul faptei, când victima şi inculpatul s-au ameninţat reciproc şi, momentan, s-au despărţit - nu rezultă contrariul; relevantă fiind, în acest sens, declaraţia martorului T.G. la care se referă chiar instanţa de apel în considerentele hotărârii sale.
Ca atare, conflictul dintre A.G. şi victima C.N., în care acestuia din urmă i-au fost cauzate leziunile secundare la care se referă instanţa de apel şi s-a creat depozitul subunghial găsit la victimă a avut loc anterior - cu peste două ore - şi a constituit motivul pentru care martorul A.G. a apelat la ajutorul inculpatului şi celorlalte rude - ulterior - motiv care a determinat deplasarea inculpatului la domiciliul victimei şi agresarea acesteia.
De asemenea, împrejurarea că în cauză s-au efectuat cercetări penale şi a fost începută urmărirea penală şi faţă de martorii A.G., C.C.M. şi G.P. nu poate constitui temei al soluţiei adoptate de instanţa de apel - deoarece aceste cercetări s-au efectuat şi faţă de alte persoane - urmare a declaraţiilor date de inculpat şi cei menţionaţi - potrivit înţelegerii intervenite între aceştia; ca martorul A.G. să declare că este autorul omorului - relevanţă având doar împrejurarea ce trebuia reţinută de către instanţa de fond - că inculpatul este autorul omorului - obiect al judecăţii -asupra căruia trebuia să se pronunţe potrivit art. 317 C. proc. pen.
Tot astfel, dubiul instanţei de apel referitor la ".. locul consumării agresiunii .. " în raport de urmele de sânge şi traiectoria lor - găsite la locul unde a fost căzută victima - cu motivarea că declaraţia martorului G.N. - dată în faţa instanţei de apel "nu poate fi reţinută ca suficientă pentru stabilirea locului faptei.." deoarece "măsurătorile efectuate în faza de urmărire penală nu permit verificarea acestei susţineri" - nu poate constitui temei al soluţiei de achitare a inculpatului dată în cauză, întrucât interpretarea logică a probelor administrate în aceasta nu justifică reţinerea unui asemenea dubiu.
Mai mult, acest dubiu trebuia înlăturat de însăşi instanţa de apel prin administrarea unor probe (ex. confruntări, o nouă cercetare la faţa locului ş.a.) - exercitându-şi astfel rolul activ cerut de lege - conform prevederilor art. 4 şi art. 287 C. proc. pen. - consecinţa efectului devolutiv al apelurilor declarate în cauză - potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Împrejurarea că victima a prezentat şi alte urme de violenţă, decât plaga tăiată înţepată care a condus la deces - ca echimoze şi escoriaţii - care aşa cum chiar instanţa de apel a reţinut - "probează o dată anterioară de producere" a lor - nu au relevanţă în ce priveşte lovirea victimei cu cuţitul de către inculpat într-o împrejurare ulterioară.
Din probele administrate în cauză rezultă că victima C.N. anterior agresiunii exercitate asupra sa de către inculpat s-a bătut cu martorul A.G. în două rânduri, ultimul conflict avându-l în prezenţa martorilor T.G. şi G.M., la primul conflict neasistând vreo persoană - astfel că proba ADN, la care s-a referit instanţa, a fost creată în primul conflict.
De asemenea, cele consemnate în procesele-verbale privind convorbirile telefonice şi înregistrările audio-video fac dovada că inculpatul l-a determinat pe martorul A.G. să recunoască comiterea acestei infracţiuni - întrucât acestea se coroborează cu celelalte probe - relevantă în acest sens fiind chiar declaraţia dată de martorul menţionat în faţa instanţei de apel.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel nu arată motivul pentru care înlătură declaraţia dată în faţa sa de martorul A.G., deşi aceasta se coroborează cu celelalte probe arătate anterior.
Concluzionând, Ministerul Public a apreciat că în cauză, instanţa de apel greşit a reţinut unele împrejurări asupra cărora ar exista dubii ori împrejurări între care există "inadvertenţe" - astfel că nu putea conchide asupra faptului principal - în speţă producerea plăgii tăiată înjunghiată care a cauzat decesul victimei C.N..
Astfel, când într-o cauză, datorită modului şi împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea, există numai probe indirecte - acestea trebuie analizate cu multă circumspecţie şi pricepere profesională - aşa încât concluzia desprinsă să aibă putere de certitudine, iar legătura şi armonia din lanţul indiciilor să excludă posibilitatea fundamentării altei versiuni (N.V., Tratat de procedură penală, Partea specială, vol. II, p. 340).
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de părţile civile C.L., C.E. şi C.M. şi a dispus desfiinţarea deciziei penale recurate şi rejudecând cauza, a reţinut-o spre rejudecare (Dosar 5012/1/2013), reaudiind inculpatul I.M.C. şi martorii A.G., C.C.M., G.P., G.N., G.M., T.G., G.D., P.F. şi A.A., conform dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen.
În rejudecarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Incriminarea infracţiunii de omor are drept scop protejarea relaţiilor sociale referitoare la viaţa unei persoane. În consecinţă, probatoriul în procesul penal în materia infracţiunilor contra vieţii trebuie să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa unei fapte proprii persoanei acuzate, care să fi condus la moartea victimei.
Deşi probele lasă loc interpretării, în cazul unei soluţii de condamnare, acestea nu pot lăsa să existe incertitudine cu privire la stabilirea vinovăţiei persoanei acuzate. La momentul stabilirii vinovăţiei inculpatului, instanţa trebuie să îşi întemeieze convingerea pe bază de probe sigure şi certe, fără a lăsa loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei celui acuzat a fi determinat decesul victimei. Astfel, în cazul infracţiunilor contra vieţii, din coroborarea tuturor probelor administrate trebuie să rezulte în mod indubitabil că fapta intenţionată a inculpatului este cauza morţii victimei. Probele referitoare la fapta persoanei acuzate trebuie să excludă posibilitatea ca o altă persoană din cercul de suspecţi să poată fi considerată în egală măsură autorul faptei. Tocmai de aceea probatoriul trebuie să susţină acuzaţia prin identificarea instrumentului folosit (de natură să dovedească implicarea inculpatului prin utilizarea unui instrument care îi aparţinea), a urmelor lăsate la locul faptei sau prelevate de la victimă (care să confirme prezenţa inculpatului la locul faptei şi contactul cu victima).
În consecinţă, probatoriul administrat trebuie să clarifice aspectele esenţiale ale ilicitului penal în materia infracţiunilor contra vieţii:
a) identificarea corectă a cauzelor decesului. Verificarea mecanismului de producere a decesului este importantă pentru stabilirea eventualelor instrumente prin care s-a cauzat decesul care, la rândul său va conduce la identificarea instrumentelor în materialitatea lor, prelevarea de probe biologice, amprente. Stabilirea instrumentului care a provocat decesul, dar lipsa identificării sale la locul faptei sau la domiciliul suspecţilor face ca probatoriul să nu conţină elemente prin care fapta să fie atribuită mai uşor unei anumite persoane şi să permită excluderea altora din cercul de suspecţi.
b) momentul şi locul faptei pentru care s-au formulat acuzaţii. Stabilirea corectă a locului faptei permite prelevarea urmelor, inclusiv a celor biologice provenind de la victimă. Aceste probe sunt necesare pentru identificarea persoanei vinovate şi excluderea persoanelor care au făcut parte iniţial din cercul de suspecţi, dar care nu au provocat rezultatul letal. În raport de stabilirea momentului şi locului faptei se verifică apărările formulate de persoana acuzată, cu privire la prezenţa sa într-un alt loc.
c) existenţa unei faptei proprii a persoanei acuzate. În lipsa dovezilor referitoare la fapta proprie şi legătura de cauzalitate dintre aceasta şi rezultatul letal nu poate fi pronunţată o hotărâre de condamnare. În acest context trebuie clarificate apărările persoanelor din cercul de suspecţi cu privire la locul unde se aflau la momentul decesului victimei.
d) clarificarea consecinţelor faptei proprii a persoanei acuzate. Sunt evidenţiate astfel contribuţiile care nu puteau conduce la deces, sunt verificate apărările persoanei acuzate referitoare la lipsa aptitudinii actului său de conduită în producerea consecinţei letale
Ca urmare a readministrării nemijlocite a probelor, respectiv reaudierea inculpatului, a martorilor, Înalta Curte constată atât că există neconcordanţe între probe cât şi că lipsesc elemente probatorii (încă din faza de urmărire penală), care vizează împrejurări de fapt esenţiale în stabilirea vinovăţiei inculpatului trimis în judecată:
a) probele au dovedit doar existenţa unei altercaţii între victimă şi grupul de persoane în care se afla inculpatul. Astfel, deşi victima fost descoperită în zorii zilei, iar suspecţii au fost solicitaţi să dea declaraţii la scurt timp de la descoperirea victimei, percheziţiile la locuinţele acestora şi cercetarea la faţa locului, în sat, nu au putut identifica arma crimei;
b) fotografiile judiciare care îl prezintă pe inculpat îmbrăcat în hainele din seara altercaţiei cu victima nu clarifică locul în care putea ascunde un cuţit de dimensiunile celui considerat a fi provocat decesul astfel încât martorii să nu îl fi putut observa;
c) hainele şi corpul inculpatului nu au prezentat urme de sânge şi nici alte urme biologice provenind de la victimă;
d) în cauză nu a putut fi identificat cu certitudine locul faptei. Urmele de sânge găsite aparţinând victimei au fost găsite pe o distanţă mare, astfel că cercetările nu au putut stabili dacă victima a fost lovită în locul în care a fost găsită sau într-un alt loc în care a fost identificat sângele său (aspect relevant pentru a se verifica apărările celor în cauză conform cărora nu puteau fi văzuţi concomitent şi la locul decesului şi într-un alt loc aflat la sute de metri distanţă);
e) una dintre urmele biologice găsite pe victimă, un fir de păr care se presupune că aparţinea celui care a provocat decesul, a fost pierdut în cursul transportului la INML şi astfel nu s-a putut face expertiza ADN pentru a se stabili prezenţa acelei persoane lângă victimă. Cealaltă urmă biologică găsită la victimă îl excludea pe cel trimis în judecată, aparţinând unei alte persoane;
f) declaraţiile martorilor în plasează pe cel acuzat în locuri aflate la sute de metri distanţă, în acelaşi interval de timp în care se presupune că a fost ucisă victima;
g) singura proba care îl incriminează pe inculpat, declaraţia martorei M.A. (care a precizat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond că a aflat de la inculpat despre comiterea faptei) provine de o persoană aflată în stare de arest preventiv în aceeaşi locaţie cu inculpatul, dar şi cu ceilalţi membri ai grupului de suspecţi.
Astfel, din declaraţiile martorilor G.N., G.M., C.M. şi G.P. rezultă împrejurarea că inculpatul I.M.C. a avut o altercaţie cu victima în seara zilei de 6 iulie 2010, că s-a aflat în apropierea locuinţei acesteia şi că a purtat o discuţie contradictorie la poarta locuinţei victimei, însă nu se poate stabili cu exactitate dacă ulterior acestor incidente inculpatul s-a întors şi a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit în spate, din nicio probă administrată în cauză nerezultând că inculpatul s-a aflat la locul săvârşirii faptei în momentul suprimării vieţii victimei.
Având în vedere că inculpatul ar fi avut drept mobil dorinţa de răzbunare pentru comportamentul anterior al victimei C.N. faţă de bunicul inculpatului, A.G., exista suspiciunea săvârşirii faptei de către inculpatul I.M.C., însă din declaraţia martorului G.N. reiese că discuţia purtată între inculpat şi victimă a durat aproximativ 10 minute, fără acte de agresiune între participanţi, după care inculpatul şi martorul G.P. au plecat spre locuinţele lor, în direcţia Roşia de Amaradia. Chiar din declaraţia martorului G.P. (dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) reiese că a plecat împreună cu inculpatul spre casa lui I., iar până la P.I. a fost în permanenţă în raza sa vizuală chiar dacă s-a deplasat puţin în spatele său.
Din succesiunea evenimentelor reiese că inculpatul I.M.C. împreună cu martorul G.P. a plecat din faţa locuinţei părţii vătămate către locuinţa sa, şi din cauza faptului că martorul A.G. nu i-a răspuns la telefon, l-a contactat pe C.M. stabilind cu acesta să se întâlnească în punctul C.S. pentru a merge spre casa martorului A.G..
Din probele administrate rezultă cu certitudine împrejurarea că inculpatul s-a întors cca 30 - 40 de metri până în punctul C.S., însă nu există nicio probă certă care să conducă la concluzia că a ajuns până la podul de acces spre uliţa lui T., că a dezarmat victima ce ar fi avut asupra sa un cuţit, l-a înjunghiat pe C.N., a ascuns corpul delict, după care a revenit în punctul anterior unde s-a întâlnit cu martorul C.M.. De altfel, este puţin probabil ca inculpatul să fi desfăşurat toate aceste activităţi aşa cum au fost reţinute în sarcina sa de către instanţa de fond într-un interval de numai 6 minute, respectiv între momentul discuţiei la care au participat inculpatul, C.M., G.N., G.M., G.P. şi victima C.N. (aproximativ între orele 23:00 - 23:15) şi momentul în care inculpatul l-a sunat pe martorul C.M. pentru a se întâlni în punctul C.S. (ora 23:21, convorbirea durând 27 de secunde raportat la nota referitoare la apelurile recepţionate pe telefonul martorului C.M.).
Mai mult, din concluziile experimentului judiciar efectuat de către tribunal reiese că distanţa de 240 m de la casa victimei până la P.I. a fost parcursă în 3 minute şi 17 secunde, iar distanţa de 165 m de la P.I. înapoi spre C.S. a fost parcursă în 2 minute şi 17 secunde, rămânând un interval de timp extrem de scurt, aproape imposibil, în care inculpatul I. ar fi trebuit să se întoarcă până la uliţa lui T., să dezarmeze victima, să o înjunghie, să ascundă cuţitul şi să revină în punctul C.S..
Singura probă certă din care reiese că inculpatul a comis fapta este declaraţia martorei M.A., care a precizat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond că a aflat de la inculpat despre comiterea faptei atunci când se afla în stare de arest preventiv în aceeaşi locaţie cu inculpatul. Din aspectele declarate se poate observa că martora a preluat elemente din situaţia de fapt indicată de martorul A.G., însă i le-a atribuit inculpatului I.M.C., declarând că inculpatul a lovit victima după ce a dus animalele acasă şi ar fi ascuns cuţitul în apropierea locului săvârşirii faptei, lângă un prun, fapt infirmat în mod categoric de cercetările efectuate cu un detector de metale în perimetrul respectiv. Ulterior, în faţa instanţei de apel şi a instanţei de recurs, martora sus menţionată nu a putut fi reaudiată pentru a se constata în mod direct şi nemijlocit veridicitatea afirmaţiilor sale.
De asemenea, instanţa are în vedere şi împrejurarea că martora aflându-se în stare de arest preventiv ar fi putut profita de situaţia ivită pentru a beneficia de îngăduinţă din partea organelor judiciare, aceasta declarând că mai cunoaşte aspecte legate şi de alte cauze penale care au fost instrumentate sau se află în curs de instrumentare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Înalta Curte constată că nu se poate stabili cu exactitate momentul şi locaţia din care martorul G.N. a auzit strigătele victimei, declaraţiile acestuia fiind oscilante. Astfel, în faza de urmărire penală a declarat că în timp ce discuta în dreptul locuinţei sale cu martorul C.M., acesta a primit un telefon după care a luat-o la fugă înapoi spre locuinţa lui C.N., iar după circa 3 - 4 minute a auzit victima strigând de 2, 3 ori: "Băi, nea R."; în aceeaşi fază procesuală, în declaraţia olografă, a menţionat că în timp ce se deplasa spre locuinţa sa care se afla la circa 20 - 30 m de locul unde a avut loc conflictul, l-a auzit pe C.N. strigând de câteva ori puternic "băi, nea R., băi nea R.", imediat cum a auzit aceste strigăte C.M. a primit un telefon şi s-a întors în fugă către locul unde avusese loc conflictul. Ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, martorul G.N. a declarat în mod constant că se afla în curtea locuinţei, împreună cu familia, în momentul în care a auzit strigătele victimei, declaraţie care este susţinută şi de concluziile experimentului judiciar efectuat de tribunal, în sensul că se auzeau clar strigătele de ajutor în curtea proprie a familiei G. şi mai greu în drum, în faţa locuinţei unde C. a afirmat că a auzit strigătele (dosar fond).
Astfel, în condiţiile în care, în dovedirea vinovăţiei inculpatului s-a reţinut ca probă primordială împrejurarea că martorul G.N., ulterior strigătelor de ajutor ale victimei, a mers pe drumul comunal, în direcţia locuinţei lui C.N., a luminat şi pe uliţa dinspre casa martorului T.G., dar nu a observat nicio altă persoană sau alte împrejurări suspecte, ci doar a văzut pe martorul C.M. întâlnind pe inculpat în punctul "C.S.", instanţa reţine că aceste inadvertenţe în declaraţiile martorului G.N. conduc la existenţa unui dubiu însemnat cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor de către inculpatul I.M.C..
De asemenea, locaţia indicată de martorul G.N. ca fiind locul consumării infracţiunii, respectiv zona podului de acces dintre drumul comunal şi uliţa pe care se afla locuinţa lui T.G. nu este susţinută de urmele materiale descoperite în perimetrul unde a fost găsită victima decedată. Din planşele foto existente la dosar şi din imaginile video înregistrate nu reiese traiectoria stabilită prin urmele de sânge după localizare şi dimensiuni. Planşele fotografice privind aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului de către Serviciul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Gorj nu susţin afirmaţiile făcute de martorul G.N. că a observat între podişca de la poarta victimei şi locul unde victima era căzută prezenţa mai multor pete de sânge de dimensiuni variate, cele mai mari fiind plasate în poziţia cea mai apropiată de podişcă, respectiv la 1 m şi aveau dimensiunea aparentă a unei monede mai mari decât aceea de 0,50 bani (Dosar Curtea de Apel). Ori, din fotografiile nr. 1, 3 şi 4 care arată picăturile de sânge ce au fost identificate pe podul din beton peste care se face intrarea pe uliţă se observă numai 4 picături de sânge de mică dimensiune, în timp ce, pe traiectoria dintre pod şi locul unde era căzută victima se pot observa numeroase pete de sânge, mult mai consistente. Din toate aceste planşe fotografice nu se poate concluziona cu exactitate, în raport de declaraţia martorului G.N., traiectoria stabilită prin urmele de sânge după localizare şi dimensiuni, instanţa reţinând un dubiu important privitor la locul săvârşirii agresiunii.
Din raportul de constatare medico-legală efectuat de Serviciul de Medicină Legală Gorj şi depus la dosarul instanţei de fond (dosar fond) s-a stabilit că moartea numitului C.N. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin în căile respiratorii consecutivă unei plăgi tăiate înţepate hemitorace stâng, cu interesarea lobului pulmonar inferior stâng şi al hilului pulmonar stâng, cu deschiderea ramurii inferioare a arterei pulmonare stângi şi a ramurii inferioare a bronhiei stângi. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu un instrument tăietor -înţepător de exemplu cuţit, prin zgâriere şi lovire cu sau de corp dur, sau comprimare cu degetele şi plaga tăiată înţepată hemitoracică stângă este în legătură directă de cauzalitate cu decesul.
Obiectul vulnerant folosit pentru producerea acestor leziuni nu a fost descoperit pe durata cercetărilor. Cu privire la arma crimei s-au conturat mai multe variante: într-o primă fază a fost examinat un cuţit prezentat de martorul A.G. ca fiind corpul delict al infracţiunii întrucât în faza iniţială acesta a susţinut că, pe fondul relaţiilor conflictuale cu victima, în cursul nopţii de 6 iulie 2010 s-a deplasat în zona unde avea animalele la păşunat şi observând victima la poarta sa, s-a întors la domiciliu, s-a înarmat cu un cuţit cu care a aplicat victimei o lovitură, ulterior a plecat la locuinţa sa, unde a spălat cuţitul şi l-a depozitat într-un sertar de bucătărie. Această variantă nu poate fi reţinută deoarece prin raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" prin care s-a analizat cuţitul prezentat de martorul A.G. s-a ajuns la concluzia că rezultatele pretestărilor urmelor prelevate de pe cuţit au fost fie negative, fie nespecifice.
O a doua variantă a reprezentat-o faptul că inculpatul a fost înarmat cu un cuţit în timpul conflictului avut cu victima C.N., care îi aparţinea şi pe care l-a utilizat la uciderea victimei ulterior, aşa cum a declarat martorul G.N. în faza de urmărire penală, "inculpatul se certa cu victima, ţinea mâna dreaptă în buzunarul stâng din partea dreaptă şi era pe punctul de a-l lovi". Nici această variantă nu poate fi reţinută întrucât martorul G.N. nu şi-a mai menţinut aceste afirmaţii în cursul celorlalte declaraţii date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, precizând că nu a observat ca inculpatul şi însoţitorii săi să fi fost înarmaţi faţă de condiţiile meteo aceştia având îmbrăcăminte sumară, aşa cum reiese şi din reconstituirea efectuată la urmărirea penală.
În cea de-a treia variantă s-a susţinut că inculpatul, revenind la locul unde se afla victima, a dezarmat-o pe aceasta de cuţit şi a înjunghiat-o, după care a intrat în curtea victimei, a spălat cuţitul şi l-a îngropat apoi la rădăcina unui prun din perimetrul respectiv (declaraţia martorei M.A.), teza absenţei cuţitului din locuinţa victimei fiind susţinută şi de martorul G.N. prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond unde a arătat că " ştia ce veselă avea şi a observat lipsa unui cuţit cu plasele de lemn maro şi mai ascuţit spre vârf, cu lama de inox". Instanţa nu poate reţine nici această variantă întrucât zona a fost cercetată cu un detector de metale nefiind găsit niciun obiect care să intereseze cauza, iar declaraţia martorului G.N. nu poate fi susţinută de niciun alt mijloc de probă.
Astfel, Înalta Curte constată că nu a fost stabilit cu exactitate cuţitul folosit la producerea decesului victimei în condiţiile în care s-au efectuat numeroase cercetări, inclusiv cu un detector de metale, într-o comunitate mică. Totodată fotografiile judiciare care îl prezintă pe inculpat îmbrăcat în hainele de la data faptei nu pot clarifica locul în care a purtat un cuţit de dimensiunile celui ce se pretinde a fi fost folosit pentru a ucide victima. Doar pe baza unor presupuneri cu privire la obiectul vulnerant folosit nu se poate înlătura prezumţia de nevinovăţie a inculpatului I.M.C..
Cu privire la urmele biologice descoperite asupra victimei, se constată că, deşi în timpul examinării cadavrului, a fost recoltat un fir de păr de pe mâna victimei, a cărui existenţă a fost relatată şi de martorul G.N. (dosar Curtea de Apel şi dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), şi predat Laboratorului de Serologie al INML pentru efectuarea examinării microscopice, la deschiderea plicului s-a constatat că acesta nu conţinea firul de păr recoltat de pe mâna victimei C.N. (concluzii raport medico-legal - examen ADN).
De asemenea, s-au prelevat probe biologice prin periaj subunghial de pe mâinile victimei C.N., şi s-a ajuns la concluzia că acestea conţineau ADN-ul victimei cât şi al martorului A.G.
Din examinarea probelor biologice recoltate de pe hainele ridicate de la inculpatul I., martorii G.P., C.M. şi A.G., s-a constatat că pe hainele ridicate de la inculpatul I.M.C. nu s-a evidenţiat decât ADN-ul acestuia.
În aceste condiţii, din probele biologice recoltate precum şi din declaraţiile martorilor T.G. şi G.M. care au afirmat că în momentul conflictului cu privire la crengile de salcâm victima l-a lovit pe A.G. numai cu o creangă peste cap fără a folosi mâinile nu se poate reţine decât existenţa unui dubiu în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de către inculpat.
Înalta Curte reţine că la momentul săvârşirii actelor de agresiune asupra victimei C.N., atât inculpatul cât şi martorul A.G. se aflau în apropierea locuinţei victimei. Martora A.A. precizează că în jurul orelor 23:15, după ce a plecat din barul comunal, l-a observat pe A.G. la o distanţă de circa 15 - 20 m de casa lui C., iar când a văzut luminile autoturismului, s-a oprit în loc, apoi s-a întors cu spatele (dosar Fond).
Aşa cum reiese din procesul-verbal de cercetare la faţa locului (dosar fond) precum şi din planşele fotografice efectuate de Serviciul de Criminalistică al IPJ Gorj de la casa martorului A.G. şi până la locuinţa victimei se mai putea ajunge şi pe o potecă, prin spatele grădinilor. Faptul că martorul A.G. a menţionat că nu a folosit traseul respectiv când a mers să-şi aducă vacile acasă, nu este în totalitate relevant având în vedere poziţia fluctuantă a martorului pe toată durata procesului penal.
De altfel, se observă poziţia procesuală a martorului A.G. în raport cu infracţiunea săvârşită, acesta recunoscând iniţial săvârşirea infracţiunii pentru ca ulterior în faţa instanţei de apel şi de recurs să revină şi să precizeze că a recunoscut săvârşirea faptei numai la insistenţele nepoţilor săi I. Constantin şi C.M. (dosar Curtea de Apel), în fiecare etapă procesuală precizând elemente noi sau revenind asupra unor declaraţii efectuate deoarece "este bătrân şi nu îşi aminteşte foarte bine".
În ceea ce priveşte convorbirile ambientale dintre inculpat, pe de o parte, şi martorii, A.G., C.M. şi G.P., pe de altă parte, instanţa reţine că deşi au fost înregistrate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, din conţinutul acestor convorbiri nu rezultă că inculpatul ar fi încercat să îl determine pe martorul A.G. să recunoască săvârşirea infracţiunii, astfel încât nici această probă nu conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie.
Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată a fi nevinovată până ce vinovăţia sa va fi stabilită printr-o hotărâre penală definitivă. Potrivit acestui principiu, persoana acuzată nu trebuie să-şi dovedească nevinovăţia, sarcina probei revenind Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că deşi includerea inculpatului în cercul de suspecţi a fost justificată de conflictul verbal cu victima, nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte acuzaţia de comitere a infracţiunii de omor calificat de către inculpatul I.M.C..
Conform dispoziţiilor art. 66 C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 65 C. proc. pen., inculpatul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, iar sarcina administrării probelor revine, în cursul procesului penal, organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. Orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate şi convingătoare scopul procesului penal fiind că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.
Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.
Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Doar în acest mod se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
În raport de aceste considerente, faţă de lipsa probatoriului care să conducă la reţinerea vinovăţiei, instanţa urmează a dispune achitarea inculpatului I.M.C. săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. a) şi lit. i) C. pen.
Va respinge acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile C.L., C.E. şi C.M..
Va constată că inculpatul a fost arestat în cauză de la data de 7 iulie 2010, la data de 11 aprilie 2011.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorarii avocat oficiu la instanţa de fond, în cuantum de 800 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului de Avocaţi Gorj.
Onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul I.M.C. (fiul lui Alexandru şi Sabina, născut la data de 22 decembrie 1991, în oraşul Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj) pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a) şi i) C. pen.
Respinge acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile C.L., C.E. şi C.M..
Constată că inculpatul a fost arestat în cauză de la data de 7 iulie 2010, la data de 11 aprilie 2011.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorarii avocat oficiu la instanţa de fond, în cuantum de 800 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului de Avocaţi Gorj.
Onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3416/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3414/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
