ICCJ. Decizia nr. 3509/2013. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3509/2013
Dosar nr. 4236/87/2012
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 29 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în baza. art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.G., cu domiciliul în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, recidivist, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă I.N.C.
A fost obligat inculpatul U.G. să plătească părţii civile I.N.C. suma de 20.000 lei, daune morale.
În baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul U.G. suma de 6.375 lei.
În baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul U.G. suma de 7.595,50 lei.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.G. să plătească suma de 6.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariu avocat oficiu, în sumă de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rezoluţia nr. 38/D/P/2011 din data de 09 august 2012, a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T., s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de U.G. şi M.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, reţinându-se în sarcina acestora, că au recrutat prin înşelăciune şi profitând de imposibilitatea părţii civile minore, numita I.N.C., de a-şi exprima voinţa, în scopul exploatării sexuale a acesteia, au transportat-o şi găzduit-o la locuinţa lor din comuna Balaci, judeţul Teleorman, cu acelaşi scop şi acolo, prin ameninţare şi violenţă, au determinat-o pe aceasta să practice prostituţia în folosul lor, până în luna martie 2011, când, contra unei sume de bani, au predat minora unor proxeneţi din municipiul Piteşti, pentru exploatarea ei sexuală iar prin Ordonanţa nr. 38/D/P/2011 din data de 30 august 2012, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia.
Prin Încheierea nr. 1181 din 17 noiembrie 2011 şi autorizaţiile din aceeaşi dată, emise de Tribunalul Teleorman, a fost autorizată interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice precum şi localizarea terminalelor de la care sunt efectuate convorbirile telefonice de către inculpaţii U.G. şi M.I. şi de către numitul T.N., iar prin încheierea nr. 141 din data de 10 august 2012, a Tribunalului Teleorman şi autorizaţiile din 10 august 2012, a fost autorizată interceptarea şi înregistrarea convorbirilor
telefonice precum şi localizarea terminalelor de la care sunt efectuate convorbirile telefonice de către inculpatul U.G.
Prin încheierea nr. 33 din data de 24 august 2012, a fost admisă propunerea formulată de D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Teleorman şi a fost autorizată efectuarea unei percheziţii domiciliare la locaţia din comuna Siliştea Gumeşti, sat Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, unde locuiesc inculpatul U.G. şi M.l., emiţându-se în acest sens, autorizaţia de percheziţie domiciliară din data de 24 august 2012.
Totodată, au fost emise mandate de aducere a inculpaţilor la procuror, în vederea aducerii la cunoştinţă a învinuirii şi audierii acestora, cu privire la inculpată, existând date că s-a aflat în Italia şi că de curând, ar fi venit în ţară, dar nu existau date că aceasta ar cunoaşte despre faptul că este cercetată într-un dosar penal pentru traficarea şi exploatarea sexuală a victimei minore. Pentru acest motiv, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpata M.l., cu privire la infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.
Prin Încheierea nr. 42 din 05 septembrie 2012, a Tribunalului Teleorman - secţia penală, a fost admisă propunerea Biroului Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T. şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului U.G., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii acestuia, emiţându-se în acest sens, mandatul de arestare preventivă nr. 46/U.P. din 05 septembrie 2012.
Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, în vara anului 2010, partea civilă I.N.C. se afla într-un bar din comuna Siliştea Gumeşti, unde se aflau şi inculpatul U.G. şi M.l.. în această împrejurare, inculpatul U.G. s-a adresat părţii civile I.N.C., propunându-i să discute cu aceasta. Partea civilă, împlinise vârsta de 14 ani la data de 17 martie 2010, şi locuia în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, de unde originar este şi inculpatul U.G.
Iniţial, partea civilă a refuzat să poarte o discuţie cu cei doi, după care, de la consumatori aflaţi în local, inculpaţii U.G. şi M.l., au luat cunoştinţă despre identitatea tatălui acesteia, despre a sa şi despre faptul că era minoră.
Ulterior, partea civilă a intrat în discuţii inculpatul U.G. şi concubina acestuia M.l. care i-au propus părţii civile I.N.C. să meargă la locuinţa lor din comuna Balaci, judeţul Teleorman, pentru a-i asigura întreţinerea, în sensul de a-i asigura locuinţă, hrană şi condiţiile de a urma cursurile şcolare, în schimb, partea civilă trebuia să-i ajute la activităţile gospodăreşti. Această propunere a fost făcută de ambii concubini şi nu s-a pus în discuţie ca partea civilă să practice prostituţia la locuinţa lor.
După această discuţie, inculpatul U.G. a lăsat părţii civile numărul său de telefon, pentru ca aceasta să îl sune în cazul în care se răzgândeşte şi acceptă să meargă la locuinţa lor.
Într-una din zilele de la începutul lunii decembrie 2010, partea civilă I.N.C. a avut discuţii contradictorii cu părinţii săi, situaţie în care s-a hotărât să telefoneze inculpatului U.G. şi să-i comunice că acceptă propunerea făcută de el şi de concubina sa, de a se muta la locuinţa lor din comuna Balaci, pentru a se ocupa de menaj, iar inculpaţii să se îngrijească de aceasta.
Partea civilă a precizat în declaraţiile sale, că a vorbit la telefon atât cu inculpatul U.G. cât şi cu concubina acestuia, M.I., amândoi fiind bucuroşi că victima acceptă propunerea lor, iar M.I. a cerut părţii civile să ia manualele şcolare cu ea, pentru a o ajuta să urmeze cursurile şcolare, victima fiind la data respectivă elevă în clasa a VI-a.
Astfel, cu un autoturism de ocazie, partea civilă I.N.C. s-a deplasat până la locuinţa inculpaţilor, din comuna Balaci, judeţul Teleorman.
Timp de câteva zile, inculpaţii s-au purtat civilizat cu partea civilă I.N.C., în sensul că i-au asigurat adăpost, hrană, iar aceasta s-a ocupat cu menajul casei. însă, după aceste câteva zile, cei doi au cerut părţii civile să practice prostituţia în folosul lor, spunându-i că de fapt, acesta este adevăratul motiv pentru care i-au propus să vină şi să locuiască la locuinţa lor şi, deoarece partea civilă a refuzat să practice prostituţia, inculpatul U.G. a ameninţat-o cu bătaia.
Tot pentru a determina victima să practice prostituţia, inculpatul U.G., în prezenţa concubinei sale, a ameninţat-o că dacă nu acceptă să practice prostituţia şi fuge de la locuinţa lor, o vor prinde, o vor bate şi pentru a o descuraja, a afirmat că are rudă un procuror din Alexandria, care îl va salva în cazul în care victima ar merge la poliţie să reclame. Faţă de aceste presiuni exercitate asupra părţii civile, aceasta a fost forţată să acceptate să practice prostituţia, începând cu luna decembrie 2010 şi până în luna martie 2011, inclusiv.
Partea civilă I.N.C. a declarat că în această perioadă, săptămânal, în medie, a întreţinut relaţii sexuale cu 15 bărbaţi care erau recrutaţi de inculpatul U.G. şi de concubina acestuia, iar relaţiile sexuale erau întreţinute atât în locuinţa inculpaţilor, cât şi în autoturismele beneficiarilor prestaţiilor sexuale, pentru fiecare prestaţie sexuală, inculpatul şi concubina lui încasând sume între 30 şi 50 de lei sau diverse bunuri (băuturi alcoolice, cafea, ţigări).
În cursul urmăririi penale, părţii civile i-a fost prezentată, cu ocazia audierii sale, planşe foto cu bărbaţi, despre care existau date că au întreţinut relaţii sexuale contra cost cu ea, prin intermediul inculpatului sau concubinei acestuia şi aceasta a recunoscut pe numiţii: M.G.L., T.N., L.M., M.C.C., D.M., F.F., D.I., P.I.A., D.Ş., C.M., J.A., M.C. şi P.N.
Partea civilă I.N.C. a practicat în acest mod prostituţia până în luna martie 2011 inclusiv, atunci când la locuinţa celor doi au venit două persoane din judeţul Argeş, martorul I.D. şi numitul C.V.G, cărora le-au vândut victima, în vederea practicării prostituţiei, în folosul lor, însă în cauză nu s-a putut stabili preţul pentru care partea civilă a fost predată martorului I.D. şi numitului C.V.G şi care au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, prin rechizitoriul nr. 7/D/P/2011 din 31 mai 2011, al Serviciului Teritorial Piteşti.
Victima I.N.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 de euro, reprezentând daune morale.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, instanţa de fond a constatat că, fapta inculpatului U.G., care împreună cu concubina sa, M.I., în luna decembrie 2010, a recurtat, prin înşelăciune, promiţând victimei minore, partea civilă I.N.C., că o va găzdui şi îngriji în schimbul desfăşurării de activităţi gospodăreşti la locuinţa acestora şi profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, a găzduit-o pe aceasta la locuinţa lor din comuna Balaci, judeţul Teleorman, în scopul exploatării sexuale, iar acolo, prin ameninţare şi violenţă a determinat-o pe aceasta, împreună cu M.I., să practice prostituţia în folosul lor, lucru care s-a petrecut până în luna martie 2011, când inculpatul U.G., împreună cu inculpata M.I., au vândut partea civilă, pentru foloase materiale a căror valoare nu a putut fi stabilită, unor persoane din judeţul Argeş, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, infracţiune pentru care urmează ca inculpatul să fie tras la răspundere penală. Urmare exploatării sexuale a victimei, inculpatul U.G. şi M.I. şi-au însuşit sume de bani şi bunuri în valoare de 12.750 de lei.
S-a avut în vedere de către instanţă că, vulnerabilitatea victimei, datorată în primul rând vârstei, lipsei experienţei de viaţă, gradului ridicat de sugestibilitate şi posibilităţilor reduse de a se apăra, precum şi a altor factori (situaţia familială, lipsa posibilităţilor materiale, lipsa educaţiei) o clasează pe victimă într-o situaţie de inferioritate care este exploatată de către traficant, context în care este exclusă exprimarea unui consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză de către victimă.
La încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului U.G. s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen., deoarece aceasta a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie.
Sub acest aspect s-a constatat că, aşa cum rezultă din fişa de cazier eliberată pe numele inculpatului, acesta a suferit mai multe condamnări, respectiv: 1 (un) an închisoare cu obligarea la muncă corecţională, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 lit. c) C. pen., cu aplic. art. 71-74 C. pen., prin sentinţa penală nr. 58 din 06 februarie 1991, a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, definitivă prin nerecurare, 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare cu obligarea la muncă corecţională, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin sentinţa penală nr. 362 din 10 iunie 1991, a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, definitivă prin nerecurare, 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., iar în urma contopirii, a urmat să execute 4 (patru) ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 18 din 13 ianuarie 1992, a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 405 din 20 aprilie 1992, a Tribunalului Bucureşti şi 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., prin sentinţa penală nr. 180 din 14 decembrie 1998, a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 2846 din 02 iulie 1999, a Curţii Supreme de Justiţie.
Inculpatul a fost arestat la 16 decembrie 1996, eliberat la 26 februarie 1997, apoi arestat la 30 decembrie 1997 şi eliberat la 18 decembrie 2002, cu un rest de executat de 1.034 zile.
Potrivit art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de reabilitare în cazul pedepsei închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, este de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate.
În consecinţă, în raport de condamnarea la 8 (opt) ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 180 din 14 decembrie 1998 a Tribunalului Teleorman, inculpatului U.G., infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, împrejurările în care au avut loc faptele iar pe de altă parte circumstanţele personale ale inculpatului, faptul că acesta are antecedente penale, fiind recidivist, s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii şi se sustrage în continuare, mandatul de arestare preventivă emis în lipsa acestuia nefiind nici în prezent pus în executare, deşi a fost dat în urmărire.
Pentru considerentele expuse anterior, s-a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. va fi pe deplin atins prin aplicarea faţă inculpat a unei pedepse peste minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
S-a reţinut că inculpatul U.G. a fost arestat preventiv, în lipsă, prin încheierea nr. 42 din 05 septembrie 2012 a secţiei penale a Tribunalului Teleorman, prin care a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman în ceea ce-l priveşte, emiţându-se mandatul de arestare preventivă cu nr. 46/U.P. din data de 05 septembrie 2012, această măsură constatându-se ca fiind legală şi temeinică prin încheierea din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman când s-a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 3001 C. proc. pen.
Din probele administrate în cauză şi aflate la dosar, luând în considerare numărul bărbaţilor cu care victima a întreţinut relaţii sexuale şi sumele de bani sau bunurile date inculpatului, concubinei acestuia sau victimei de către martorii audiaţi în cauză, s-a constatat că, în urma exploatării sexuale a părţii civile I.N.C., inculpatul şi concubina acestuia au obţinut bani şi bunuri în valoare de 12.750 de lei. De aceşti bani şi de bunuri au profitat ambii concubini, neputându-se stabili cu certitudine cuantumul valorii de care a profitat fiecare, astfel că se prezumă că au profitat de acestea în mod egal, atâta vreme cât locuiau şi gospodăreau împreună.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 modificată, ori cele care au servit la săvârşirea acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condiţiile stabilite de acel articol. La alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede că sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii şi mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparţin făptuitorilor.
Din mijloacele de probă aflate la dosar a rezultat că locuinţa în care a fost găzduită şi exploatată sexual partea civilă l.N.C., situată în comuna Balaci, judeţul Teleorman, este proprietatea numitului M.D., fratele inculpatei M.I., domiciliat în municipiul Bucureşti şi în cauză nu s-a făcut dovada că acesta cunoştea scopul în care inculpaţii utilizau locuinţa, iar valoarea de impozitare a acestei locuinţe este de 15.191 lei.
În consecinţă, în baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul U.G. a sumei de 6.375 lei, sumă dobândită în urma săvârşirii infracţiunii.
Totodată, în baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul U.G. a sumei de 7.595,50 lei, jumătate din contravaloarea locuinţei în care a fost cazată victima.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale.
Sub acest aspect, instanţa a apreciat că faptele inculpatului, alături de concubina acestuia, prin natura lor, au fost de natură a provoca victimei o puternica suferinţă psihică ce se impune a fi reparată prin echivalent bănesc, ţinând cont de starea ei de minoritate, de agresiunile de ordin fizic sau psihic şi durata tratamentului la care a fost supusă, motiv pentru care urmează a obliga pe inculpat la plata de daune morale.
În consecinţă, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă l.N.C.C., apreciindu-se că suma de 20.000 lei este suficientă şi necesară pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de aceasta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul U.G., solicitând, în principal, trimiterea cauzei la parchet, în vederea reluării cercetărilor, având în vedere că nu au fost citaţi părinţii părţii vătămate minoră, în calitate de părţi responsabile civilmente, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa de fond.
De asemenea, în motivarea aceleiaşi cereri principale, inculpatul a mai susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei către minimul special, având în vedere circumstanţele reale şi personale.
Prin Decizia penală nr. 123/A din 13 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.G. împotriva sentinţei penale nr. 16 din 29 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
S-a constatat că M.A.P. nr. 46/UP emis la data de 05 septembrie 2012 de către Tribunalul Teleorman, secţia penală, cu privire la inculpatul U.G., nu a fost pus în executare.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, verificând sentinţa atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat următoarele:
În ceea ce priveşte motivul cererii principale, s-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat pe tot parcursul urmăririi penale şi la instanţa de fond, aspect confirmat de prezenţa unui avocat din oficiu care l-a asistat pe inculpat la actele de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, astfel că se constată nerealitatea acestei critici.
În privinţa citării părinţilor părţii vătămate, s-a constatat că aceştia nu au calitatea de părţi responsabile civilmente în procesul penal, în înţelesul art. 24 alin. (3) C. proc. pen., fiind părinţii părţii vătămate şi nu ai inculpatului, care, de fapt, este major.
De altfel, partea vătămată a fost audiată în prezenţa mamei sale, la constituirea de parte civilă, precum şi pe situaţia de fapt.
Aşa fiind, s-a apreciat că solicitarea de trimitere a cauzei la parchet nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată în subsidiar, s-a apreciat că este, de asemenea, nefondată, având în vedere că pedeapsa aplicată este orientată către minimul special, iar o reducere a acesteia nu se justifică, ţinând seama de atitudinea procesuală a inculpatului, care nu s-a prezentat până în prezent în faţa instanţei, de starea de recidivă a acestuia, modul de comitere a faptei şi pericolul social al acesteia.
Instanţa de apel a constatat, însă, că instanţa de fond a menţinut în mod greşit starea de arest a inculpatului, întrucât acesta încă nu a fost încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă emis.
S-a reţinut că această constatare, a faptului că mandatul de arestare preventivă nu a fost pus în executare, nu presupune admiterea apelului, întrucât nu are ca efect executarea unei dispoziţii.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul U.G.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., solicitându-se casarea ambelor hotărâri şi reindividualizarea pedepsei inculpatului, în sensul reducerii cuantumului, faţă de circumstanţele reale şi personale ale acestuia.
Analizând hotărârea atacată, atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de către inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 13 mai 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale, prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recursul a fost motivat în termen, de către apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la data 1 noiembrie 2013, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând recursul inculpatului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., - incident când "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii" - instanţa constată că, în realitate, criticile formulate nu se circumscriu cazului de casare invocat, întrucât aspectele învederate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, ci de netemeinicie a acesteia, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei inculpatului.
Astfel, individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
Solicitarea recurentului inculpat ar fi putut fi examinată de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, care prevedea că hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit aplicabil doar în situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
În raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile recurentului inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., întrucât, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, sfera controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate de instanţa de apel a fost limitată doar la chestiuni ce privesc aspecte de drept, instanţa neavând posibilitatea de a putea examina şi aspecte de netemeinicie a deciziei atacate.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.G. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.G. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 13 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 777/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3524/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
