ICCJ. Decizia nr. 3547/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3547/2013

Dosar nr. 524/39/2012*

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 4/P/2010 din data de 08 iunie 2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A.C.O. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

„neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar ai acestuia asupra unei persoane prev. de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002, constând în aceea că, în calitate de proprietar a 5 exemplare canine din categoria câinilor periculoşi - de luptă şi de atac - din rasa metişi Pit Bull, nu a luat nici una dintre măsurile legale de protecţie a persoanelor şi animalelor prevăzute de legislaţia în vigoare, lăsând exemplarele canine libere într-o zonă neîmprejmuită şi neavertizată, atitudine ce a înlesnit un atac canin la data de 14septembrie 2009 asupra părţii vătămate J.M., căreia i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, cu o incapacitate de muncă temporară de 15%, conform baremului A.;

„neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane şi care a avut ca urmare moartea victimei, prev. de art 11 alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 55/2002", constând în aceea că, dând dovadă de perseverenţă infracţională, prin adoptarea aceRONaşi atitudini imprudente, a menţinut aceeaşi stare de pericol prin păstrarea celor 5 exemplare canine în acelaşi loc neîmprejmuit şi neavertizat şi în stare liberă, ceea ce a favorizat cel de~al doilea atac canin la data de 02 ianuarie 2010, produs asupra victimei R.G. şi care datorită gravelor leziuni produse a decedat, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 151 din 26 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava s-au dispus următoarele:

S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În temeiul disp. art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A.C.O., din infracţiunile de "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane" prev. de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 şi "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane şi care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. 11 alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 55/2002" în infracţiunile de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A.C.O., la următoarele pedepse: 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte vătămată fiind J.M.);

2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.(victimă fiind R.G.).

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2(doi) ani închisoare.

În temeiul art. 73 C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul disp. art. 81 alin. (2) C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit disp. art. 82 C. pen.

În temeiul disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendări) condiţionate şi executarea pedepsei apucate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile R.N., R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E. şi a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri către acestea, după cum urmează:

- suma de 3.500 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.N.;

- suma de 3.500 RON, cu titlu de ciaune materiale şi suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.P.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă B.L.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă M.S.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă A.I.;

- suma de 20.000 RON. cu titlu de daune morale, către partea civilă R.E.;

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată - parte civilă B.M. şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 7.576 RON cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că R.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.C.O. la plata către stat a sumei totale de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, din infracţiunile de "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane" prev. de art. ll alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 şi "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane şi care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. ll alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 55/2002" în infracţiunile de vătămare corporala din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., Tribunalul a constatat ca aceasta este întemeiată, din minatoarele considerente:

Inculpatul A.C.O. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: „ neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane", prev. de art. ll alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi şi ,, neiuarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane şi care a avut ca urmare moartea victimei" prev. de art. 11 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 55/2001.

Prin Decizia nr. 9037/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. ll din O.U.G. nr. 55/2002 au fost declarate neconstituţionale.

Obiectul sesizării instanţei îl constituie însă faptele supuse judecăţii şi nu încadrarea dată acestora prin rechizitoriu. În cazul de faţă, faptele concrete deduse judecăţii corespund infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că, în speţă, inculpatul A.C.O. este proprietarul unui iaz din localitatea R., oraş L., jud. Suceava şi asigura paza acestuia cu şase câini, corcituri între rasele boxer şi Pit Bull. Atitudinea imprudentă a inculpatului, prin nerespectarea dispoziţiilor legale, care se referă la deţinerea unor astfel de câini, respectiv a obligaţiilor ce le revin proprietarilor câinilor periculoşi, a fost de natură să producă o stare de pericol pentru persoanele şi animalele domestice ce puteau ajunge în zona iazului cu peşte şi a avut drept urmare derularea a două situaţii socialmente periculoase: vătămarea corporală a părţii vătămate B.M. şi uciderea victimei R.G.

Inculpatul nu a luat nici o măsură de protejare a persoanelor şi eventualelor animale care apăreau în zona iazului cu peşte şi care puteau fi atacate de către exemplarele canine periculoase pe care le deţinea, chiar el declarând că zona nu este împrejmuită şi că cei 6 câini de pază erau lăsaţi slobozi. Ulterior, realizând aspectul autoincriminant al primelor declaraţii, a revenit asupra precizărilor iniţiale, declarând că de regulă unul dintre câini era lăsat slobod, iar ceilalţi erau legaţi, aspect ce denotă faptul că el era conştient de vinovăţia sa în producerea urmărilor grave ale atacurilor canine ale exemplarelor câinilor periculoşi pe care le deţinea.

Deşi la data de 14 septembrie 2009 s-a consumat primul atac canin asupra unei persoane, inculpatul a continuat să persiste în atitudinea sa infracţională şi nici nu aluat nici o măsură dintre cele prevăzute de lege privind deţinerea unor câini periculoşi, lăsându-şi exemplarele canine în acelaşi loc neîmprejmuit, neavertizat şi slobode, ceea ce a generat la data de 02 ianuarie 2010 cel de-al doilea atac canin, ce a avut drept urm are moartea victimei.

Analizând, speţa de faţă şi probatoriul administrat în întregime în cauză, instanţa a reţinut că forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul în desfăşurarea activităţii infracţionale este culpa tară prevedere şi nu intenţia.

Existente vinovăţiei sub forma culpei prevăzute în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. se evaluează atât în raport cu criteriul obiectiv, al posibilităţii oricărui om atent, aflat în aceleaşi împrejurări ca şi făptuitorul, de a prevedea rezultatul, cât şi cu criteriul subiectiv al posibilităţii făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport cu însuşirile, capacitatea, experienţa de viaţă şi starea psiho-fizică a acestuia în momentul săvârşirii faptei.

În raport de cele reţinute. Tribunalul a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava., iar în confomiitate cu disp. art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A.C.O., din infracţiunile de "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţină/toiul temporar al acestuia asupra unei persoane" prev. de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2002 şi "neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane şi care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. ll alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 55/2002" în infracţiunile de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A.O., constând în aceea că în calitate de proprietar a 5 exemplare canine din categoria câinilor periculoşi - de luptă şi de atac - din rasa metişi Pit Bull, nu a luat nici una dintre măsurile legale de protecţie a persoanelor şi animalelor prevăzute de legislaţia în vigoare, lăsând exemplarele canine libere într-o zonă neîmprejmuită şi neavertizată, atitudine ce a înlesnit un atac canin la data de 14 septembrie 2009 asupra părţii vătămate J.M., căreia i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, cu o incapacitate.de muncă temporară de 15%, conform baremului ASIRGM, întruneşte- elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporala din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte vătămată fiind J.M.).

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările concrete în care aceasta, a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi persoana inculpatului.

În considerarea acestor criterii, instanţa a apreciat că scopul pedepsei penale, prev. de art. 52 C. pen., de reeducare a inculpatului şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte vătămată fiind J.M.);

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A.C.O., constând în aceea că, dând dovadă de perseverenţă infracţională, prin adoptarea aceleiaşi atitudini imprudente, a menţinut aceeaşi stare de pericol prin păstrarea celor 5 exemplare canine în acelaşi loc neîmprejmuit şi neavertizat şi în stare liberă, ceea ce a favorizat cel de-al doilea arac canin la data de 02 ianuarie 2010, produs asupra victimei R.G. şi care datorită gravelor leziuni produse a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. (victimă fiind R.G.).

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a contopii pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea,, de 2(doi)ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante, instanţa a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

Punând în balanţă toate criteriile legale prezentate mai sus, Tribunalul a concluzionat că o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, este de natură a constitui un avertisment ferm al autorităţilor şi este aptă a conduce la formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de valorile sociale, muncă şi ordinea de drept. Tribunalul a reţinut că sunt întrunite condiţiile de acordare a. suspendării executării pedepsei şi că inculpatul are posibilităţi de îndreptare şi fără executarea efectivă a acesteia.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 81 alin. (2) C. pen., instanţa a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit disp. art. 82 C. pen.

În temeiul disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Instanţa a reţinut că pedeapsa aplicată trebuie să reflecte un echilibru, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, astfel că, cea care a fost stabilită, este de natură a realiza funcţia prevăzută de legiuitor.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte faptele penale săvârşite, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia, fiind de evidenţiat că, deşi este posibil să fie în prezenţa unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, urmează să le aprecieze în raport cu criteriile anterior enunţate, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu.

Instanţa nu a aplicat circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului A.C.O. considerând că, raportat la gravitatea faptelor săvârşite, natura infracţiunilor şi urmările ireversibile produse, nu se impune reţinerea lor.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii şi anume: existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer a fi întrunite unele condiţii şi anume să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracteml cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Numitul R.N.i s-a constituit parte civilă în cauza cu suma de 5.000 RON despăgubiri materiale şi cu suma de 45.000 RON daune morale.

Prin cererea depusă părţile civile R.P. şi R.N.I., s-au constituit părţi civile cu suina de 5.000 RON despăgubiri materiale şi cu suma de 45.000 RON daune morale, datorită faptului că inculpatul a avut o atitudine imprudentă şi nu a luat măsurile necesare, deşi cunoştea faptul că acei câini fac parte din rasa câinilor periculoşi, ceea ce l-a condus la decesul tatălui lor R.G.

Prin cererea depusă, numitele B.L., M.S. şi A.I. s-au constituit părţi civile în cauză, fiecare cu câte 45.000 RON daune morale, ca urmare a suferinţei cauzală de moartea tragică a ta,:ălui lor R.G. În acest sens, au depus la dosar, copii după anexa cu moştenitorii defiinctului R.G., certificatele de naştere şi de căsătorie ale acestora, precum şi certificatul de deces al victimei.

Părţile civile B.L., M.S. şi A.I. şi-au exprimat şi în faţa instanţei de judecată poziţia procesuală cu privire ia cererea ior de constituire părţi, civile, respectiv fiecare cu câte 45.000 RON, cu titlu de daune morale.

În cauză au fost audiaţi martorii propuşi de părţile civile, respectiv T.M., B.M., P.E. şi P.G., cu privire la cheltuielile de înmormântare a victimei şi a praznicelor aferente.

Partea civilă R.N.I. a depus la dosar o declaraţie autentificată, prin care a declarat pe propria răspundere că a cheltuit cu funeraliile de înmormântare şi parastasele ca urmare a decesului tatălui său R.G., suma de 7.000 RON.

Numitul U.M. a depus la dosar o declaraţie autentificată, prin care a declarat pe propria răspundere că, în calitate de preot la Parohia R., oraşul L., a oficiat slujbele şi parastasele conform obiceiului locului pentru defunctul R.G.

Instanţa a constatat că pretenţiile civile ale părţilor civile R.N.i, R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E. sunt parţial întemeiate.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicLate, cu titui de cheltuieli de înmormântare şi parastasele ulterioare, instanţa a apreciat că acestea au fost efectuate de către părţile civile R.N.I. şi R.P., conform declaraţiilor personale coroborate cu cele ale martorilor mai sus-menţionaţi, apreciind că suma de 7.000 RON (câte 3.500 lei fiecare) este suficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu.

Privitor la daunele morale solicitate de părţile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E., Tribunal a reţinut că prejudiciul nepatrimonial constă într-o atingere adusă acelor valori ale individului care-i definesc personalitatea, printre care se numără şi integritatea psihică.

Prejudiciul moral nu este susceptibil de evaluare bănească, dar aceasta nu înseamnă că el nu s-a produs. C. civ. nu face distincţie între prejudiciul material şi moral, ceea ce înseamnă că ambele categorii de prejudicii trebuie reparate, în acest sens fiind şi art. 14 alin. (5) C. proc. pen.

Întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanţei, iar Tribunalul a apreciat că suma de 20.000 RON pentru fiecare dintre părţile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E. este rezonabilă faţă de durerile suferite de aceştia datorită pierderii părintelui lor, respectiv soţului, cauzându-le o puternică tulburare şi suferinţă psihică, care însă nu poate fi cuantificată în bani.

Aşa fiind, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prev. de disp. C. civ., Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (1) şi (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E. şi a obligat inculpatul la plata de despăgubiri către acestea, după cum urmează:

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.N.I.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.P.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă B.L.;

- suma de 20.000 RON. cu titlu de daune morale, către partea civilă M.S.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă A.I.;

- suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă R.E..

Partea vătămată B.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 110.000 RON, din care 10.000 RON daune materiale şi 100.0000 RON daune morale (pentru acoperirea traumatismelor psihice afective şi emoţionale, pentru repararea afecţiunilor fizice care au generat pierderea a 15% din capacitatea de muncă, şi pentru determinarea schimbării statutului social din calitatea de avocat în calitatea de muncitor.

Partea vătămată B.M. a depus la dosar o serie de acte medicale, un borderou cuprinzând cheltuielile suportate de către aceasta şi o serie de înscrisuri pentru a dace dovada schimbării statutului său social din avocat, ca urmare a agresiunii suferite.

În dovedirea acţiunii sale, partea vătămată B.M. a propus ca martori pe numiţii J.D. şi A.M.I., care au fost audiaţi în cauză.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa a constatat că pretenţiile civile solicitate de partea vătămată B.M. sunt parţial întemeiate.

Din declaraţia martorului J.D., fostul soţ al părţii civile B.M. reiese că îngrijirea acesteia, incluzând tratamentul medicamentos, alimentaţia specială, deplasările ia instituţiile medicale pentru fizioterapie, etc, a necesitat cheltuieli mari, de cel puţin 7.500 RON, bani care au fost împrumutaţi părţii civile, astfel că instanţa a acordat această sumă cu titlu de despăgubiri materiale, la care a adăugat suma de 76 (2x38) RON, reprezentând contravaloarea prestaţiei medico-legale.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de partea civilă B.M., instanţa a reţinut că este indubitabilă producerea suferinţelor psihice acesteia, suferinţe inerente durerii fizice. în stabilirea unui „preţ al suferinţei" părţii civile instanţa a avut în vedere numărul mare de îngrijiri medicale (50-55 zile), tipul leziunilor şi vârsta acesteia.

În raport de aceste asoecte instanţa a apreciat că acordarea sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale reprezintă o reparaţie echitabilă şi rezonabilă a suferinţelor păriii civile.

Prin urmare, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (1) şi 3 lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen. a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată - pane civile B.M. şi a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi.suma de 7.576 RON cu titlu de daune materiale

Având în vedere că la coşar nu există nici o cerere formulată de moştenitorul R.I., după defunctul R.G., prin care să se constituie parte civilă în cauză şi. nici nu s-a prezentai în instanţă pentru a-şi exercita poziţia procesuală cu privire ia acest aspect, iribunaiui a luat act că R.I. nu s-a constituit parte civilă în cauza.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul A.C.O. la plata către stat a sumei totale de 1.700 RON din care, suma de 1.000 RON către Ministerul Public şi suma de 700 RON către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (urmând ca sumele de 50 RON, reprezentând 25% din. cuantumul total al onorariului avocat oficiu conform delegaţiei din 11 august 2010 şi respectiv 50 RON, reprezentând 25% din cuantumul total onorariului avocat oficiu conform delegaţiei din 08 august 2012, să se înainteze în fondul Baroului de Avocaţi Suceava).

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel părţile civile B.M., R.N., R.P., B.L., M.S., A.I., R.E. şi inculpatul A.C.O.

Părţile civile R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E. au criticat sentinţa, pentru netemeinide atât sub aspectul laturii penale, cât. şi civile a cauzei.

În motivarea recursului, au arătat că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea mici, în raport de gravitatea faptelor comise, motiv pentru care se impune majorarea acestora.

În legătură cu latura civilă a cauzei, au arătat că în cauză se impune acordarea tuturor despăgubirilor solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă în proces.

Au solicitat admiterea apelurilor şi majorarea pedepselor, precum şi a daunelor morale.

Partea civilă B.M. criticat latura penală şi civilă a cauzei, arătând că în cauză trebuia avut în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale şi suferinţa psihică ce a determinat schimbarea statutului social.

A arătat că a suferit leziuni corporale ce au necesitat îngrijire medicală continuă, tratamente medicale clinice şi ambulatoriu şi care au condus la incapacitate funcţională a membrelor pe o perioadă de 12 luni de la data examinării şi mai mult de 16 luni de la data intervenţiei chirurgicale;

A mai arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică în raport cu gravitatea şi urmările faptei ce ar conduce la favorizarea şi încurajarea acestuia.

Prima instanţă a respins în mod nejustificat cererea din 30 martie 2011 prin care s-a solicitat comunicarea de către SML a certificatului medico-legal emis la data de 9 februarie 2010.

Scrisoarea medicală din 13 martie 2012 atestă faptul că a suferit o vătămare corporală ce a condus la necesitatea unor îngrijiri multidisciplinare şi efectuarea mai multor intervenţii medicale.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, a arătat că probele administrate au dovedit atât prejudiciul material, cât şi pe cel moral.

A arătat că pentru stabilirea prejudiciului moral, prima instanţă a avut în vedere doar numărul de zile de îngrijiri medicale fără a avea în vedere suferinţa psihică generată de cruzimea modului de producere a rănilor, cicatricele şi incapacitatea funcţională a membrelor.

După producerea agresiunii canine, a suferit internări regulate la psihiatrie şi a fost nevoită să-şi părăsească domiciliul şi statutul social din cel de avocat în cel de menajeră sau însoţitoare de bătrâni ca urmare a neputinţei de a mai îndeplini sarcini complexe.

A arătat că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra sechestrului asigurător solicitat a fi dispus împotriva bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului.

A solicitat admiterea apelului şi pronunţarea unei hotărâri legale atât pe latură penală, cât. şi civilă a cauzei.

Inculpatul A.C.O. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicia.

A arătat că în mod greşit prima instanţă a admis cererea de schimbare a încadrării juridice întrucât cadrul normativ ce reglementează infracţiunile reţinute în sarcina sa este O.U.G. nr. 55/2002, textele legale fiind declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 903/6.07.2010 a Curţii Constituţionale.

A solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În privinţa infracţiunii în care este implicată partea vătămată J.M. a solicitat a se observa că probele administrate în cauză au dovedit lipsa sa din ţară la data săvârşirii faptei, fiind plecat în Italia.

În acea perioadă a avut angajată o persoană în calitate de paznic ce avea responsabilitatea de a supraveghea câinii., aceasta având obligaţia de a lua măsurile necesare prevenirii atacului canin.

În privinţa infracţiunii de ucidere din culpă a arătat că în cauză există dubii cu privire la vinovăţia sa şi în special cu privire la câinii care au atacat victima R.G.

Nu au fost administrate probe care să stabilească cu certitudine că plăgile muşcate ale victimei aparţin câinilor săi.

La faţa locului nu au fost prezenţi martori oculari, ci au fost audiaţi doar martori indirecţi care au presuDUS comiterea agresiunii victimei.

Mulajul efectuat asupra dentiţiei câinilor săi a confirmat că doar unul dintre aceştia a participat la agresarea victimei.

Actele întocmite la controlul amănunţit al exemplarelor canine nu au confirmat existenţa urmelor de sânge, resturi umane sau alte elemente care să ateste agresiunea victimei.

A mai arătat că în cauză nu există probe; certe de vinovăţie, omanul de urmărire penală prezentând doar o posibilitate, nesusţinutâ de mijloace de probă, motiv faţă de care se impune aplicarea principiului in dubio pro reo.

A solicitat ca în cazul în care nu vor ii reţinute celelalte motive de apel să se dispună redozarea pedepselor, întrucât pedeapsa de 2 ani închisoare este prea aspră în raport cu faptele reţinute in sarcina sa.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, a arătat că sumele stabilite cu titlu de despăgubiri sunt prea mari în raport cu presupusa sa vinovăţie.

A arătat că probele administrate nu confirmă sumele acordate părţilor civile. cu titlu de despăgubiri, iar sumele acordate sunt peste posibilităţile sale de plată.

Prin decizia penală nr. 30 din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au admis apelurile declarate de părţile civile R.N., R.P., B.L., M.S., A.I., R.E. şi B.M., precum şi de inculpatul A.C.O. împotriva sentinţei penale nr. 151 din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava.

S-a casat în parte sentinţa apelau şi în rejudecare:

S-au înlăturat din sentinţă dispoziţiile de aplicare a art. 81 şi următoarele C. pen.

În baza art. 861, 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a. executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu disp. art. 862 alin. (1) C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul A.M.C.O. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixatei, la Serviciul de protecţie al victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Suceava.

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi a) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen. rap. la art. 83 şi 84 C. pen.

S-au redus daunele morale acordate părţii civile B.M., de la 50.000 RON la 15.000 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de fată.

Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, ca va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.

Examinând apelurile declarate în cauză sub aspectul motivelor prezentate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea a constatat următoarele:

S-a constatat pe baza amplului probatoriu administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă, motiv pentru care Curtea şi-a însuşit motivarea primei instanţe.

Astfel, în privinţa faptei ce a avut ca urmare vătămarea corporală a părţii vătămate B.M., s-a constatat că la data de 14 septembrie 2009, în timp ce se deplasa pe un drum dinspre R. spre ferma C., pe malul stâng al râului Ş., partea vătămată a fost atacată de patru din câinii de pază ai inculpatului, lăsaţi liberi într-un loc neîmprejmuit şi neavertizat, atacul canin provocându-i multiple leziuni corporale evidenţiate în certificatul medico-legal din 30 septembrie 2009, reexaminarea din 9 decembrie 2009 şi certificatul medico - legal din 9 februarie 2010 emise de S.M.L. Suceava, precum şi actele medicale ataşate la dosarul cauzei, ce au condus la internarea acesteia în Spitalul Judeţean S.I.N. Suceava, în secţia ortopedie, în perioada 15 septembrie- 30 septembrie 2009 şi în secţia psihiatrie a aceleiaşi unităţi spitaliceşti în perioada 25 noiembrie -7 decembrie 2009, necesitând pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale şi o invaliditate temporară de 15%, conform baremului Asiroin pe o perioadă de un an de zile de la data examinării, respectiv 9 februarie 2010.

Situaţia de fapt prezentată mai sus şi reţinută în mod corect de prima instanţă a rezultat din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate J.M., adresa Asociaţiei Chinologice a jud. Suceava, procesul - verbal de constatare, declaraţiile martorilor H.V. şi J.V., coroborate cu declaraţiile: inculpatului A.C.O.

În ceea ce priveşte fapta ce a avut. ca urmare moartea victimei R.G. s-a constatat că probatoriul administrat în cauză a dovedit fără echivoc că la data de 2 ianuarie 2010, cei cinci câini proprietatea inculpatului lăsaţi liberi într-un loc neîmprejmuit şi neavertizat au atacat pe victima R.G. căruia i-au produs multiple leziuni corporale ce au condus la deces.

Situaţia de fapt descrisă mai sus şi reţinută de prima instanţă rezultă din raportul medico -legal de necropsie din 4 ianuarie 2010, certificatul medico-legal constatator al decesului victimei R.G. din 4 ianuarie 2010 ambele înscrisuri eliberate de S.M.L. Suceava, procesul - verbal de cercetare la faţa locului şi de recercetare cu planşele foto aferente, raportul de constatare tehnico -ştiinţifică, procesele - verbale cie examinare criminalistica, adresa Asociaţiei Chinologice a jud. Suceava, procesul - verbal de constatare a elementelor de avertizare cu privire la existenţa câinilor periculoşi în zonă, declaraţiile martorilor R.N.i, R.P., A.I., M.G., B.G., P.G., P.C., P.M., C.G., P.A. coroborate cu declaraţiile inculpatului.

S-a arătat că din probatoriul testimonial administrat în cauză ce%se coroborează cu procesele - verbale de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice, actele medico - legale întocmite în cauză, procesele - verbale de examinare criminalistică şi raportul de constatare tehnico - ştiinţifică a rezultat cu » certitudine că inculpatul este proprietarul unui ioz ia locul numit „Cot de grădină", obiectiv a cărui pază este realizată de 6 exemplare canine din rasa boxer şi Pit Bull pe care le-a lăsat libere într-o zonă n împrejmuită şi neavercizată fapt ce a înlesnit atacurile comise la data de 14 septembrie 2009 asupra părţii vătămate I.M. şi din 2 ianuarie 2010 asupra victimei R.G.

S-a arătat că potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează regimul de deţinere a acestei rase canine, proprietarul avea obligaţia să înregistreze câinii la. Asociaţia chinoîogică română, să inscripţioneze în mod vizibil avertismentul „Câine periculos sau „Câine agresiv, să depună la sediul poliţiei în a cărei rază se afla situat imobilul în care este deţinut camele o adeverinţă în fotocopie eliberată de Asociaţia chinologică română privind categoria din care face parte câinele, precum şi o adeverinţă pe proprie răspundere, accesul câinilor pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea fiind permis doar dacă aceştia poartă botniţă sau sunt ţinuţi în zgardă şi lesă şi să sterilizeze câinii de luptă şi de atac.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul A.C.O. nu a respectat dispoziţiile legale mai sus prezentate, situaţie ce rezultă parţial din însăşi declaraţiile sale prin care iniţial recunoaşte că cele 6 exemplare canine erau libere într-un ioc neîmprejmuit şi neavertizat asupra existenţei pericolului de câini agresivi.

S-a arătat că prin motivele de apel, inculpatul invocă faptul că nu a fost prezent în ţară la data producerii atacului canin şi câ responsabilitatea atacului nu-i aparţine, încercând astfel să plaseze vinovăţia sa persoanelor ce se ocupau de paza iazului.

Curtea, având în vedere că inculpatul A.C.O. este proprietarul exemplarelor canine periculoase, precum, şi faptul că acestuia îi incumbau obligaţiile legale mai sus menţionate, a apreciat ca fiind neîntemeiate motivele de apel prin care încearcă transferul de vinovăţie către alte persoane.

Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut o încadrare juridică corectă a faptelor inculpatului şi câ declararea dispoziţiilor art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002 ca neconstituţionale prin Decizia nr. 903/2010 a Curţii Constituţionale nu prezintă relevanţă juridică, atât timp cât faptele imputate prin actul de sesizare întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului de a nu lua măsurile legale şi cele de prevedere în legătură cu exemplarele canine periculoase şi lăsarea acestora în libertate într-o zonă neîmprejmuită şi neavertizată, atitudine ce a înlesnit atacul canin din data de 14 septembrie 2009 asupra părţii vătămate J.M. căreia i-au fost cauzate leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale şi o incapacitate de muncă temporară de 15%, conform baremului A., şi atacul comis din 2 ianuarie 2010 asupra victimei R.G. căreia i-au fost cauzate leziuni corporale grave ce au condus la deces, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 178 alin. (2) C. pen., aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă,

Curtea a constatat că în cauză nu există elemente care să conducă la aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de inculpat, probele administrate dovedind fără echivoc faptele şi vinovăţia acestuia.

S-a arătat că stabilind în mod corect vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor, prima instanţă i-a aplicat pedepse ce au fost individualizate cu respectarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., respectiv au fost avute în vedere natura şi gravitatea faptelor, împrejurările şi modalitatea de comitere, urmarea produsă, precum şi persoana acestuia care este infractor primar.

Curtea a apreciat că prima instanţă a aplicat inculpatului pedepse ce au fost judicios individualizate menite să-şi atingă scopurile prevăzute de lege aşa încât în cauză nu se impune efectuarea unei noi individualizări prin majorarea sau reducerea pedepselor,

S-a constatat că în cauză nu există împrejurări care să constituie circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului A.C.O., situaţia personală a acestuia precum şi conduita socială anterioară comiterii faptelor constituind deja un criteriu de individualizare a pedepsei, avută în vedere de prima instanţă.

Având în vedere că de la data producerii primului atac canin din data de 14 septembrie 2009 despre care inculpatul a avut cunoştinţa până la cel de-al doilea atac din 2 ianuarie 2010 soldat cu moartea unei persoane, inculpatul A.C.O. nu a luat ni ci o măsură de a preîntâmpina producerea unor asemenea evenimente, manifestând dezinteres faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală. Curtea a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei nu poate fi realizat prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, ci doar prin instituirea unor măsuri şi obligaţii în sarcina acestuia, prin intermediul instituţiei suspendării condiţionate sub supraveghere.

La alegerea unei asemenea modalităţi de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere şi natura infracţiunilor, pericolul social al acestora precum şi conduita procesuală a inculpatului A.C.O., concluzionând că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixarea unor obligaţii dintre cele prevăzute la art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de încercare fixat conform art. 86 alin. (1) C. pen., cu atragerea atenţiei asupra disp. art. 864 C. pen., raportat la art. 83 şi 84 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea, a constatat că sumele acordate moştenitorilor defunctului R.G. cu titlu de despăgubiri materiale şi morale au fost corect stabilite de prima instanţă.

Astfel, la stabilirea despăgubirilor materiale acordate părţilor civile R.N.I. şi R.P. cu titlu de cheltuieli de înmormântare a victimei şi a oficiilor religioase ulterioare, prima instanţă a avut în vedere atât declaraţiile celor două părţi civile, cât şi ale martorilor T.M. B.M., P.E. şi P.G., precum şi declaraţia autentificată a martorului U.M.

Cu privire la daunele morale acordate părţilor civile, moştenitori ai defunctului R.G., Curtea a apreciat că sumele stabilite de prima instanţă constituie o justă şi echitabilă reparaţie a prejudiciului moral încercat de acestea.

Curtea a reţinut că decesul victime; R.G. a prilejuit părţilor civile o suferinţă psihică şi morală, insă a apreciat compensaţia pecuniară acordată de prima instanţă cu titlu de despăgubiri morale ca fiind o judicioasă reparaţie a acestui prejudiciu.

S-a arătat că dauna morală reprezintă o compensaţie acordată părţilor civile pentru prejudiciul -moral încercat ce nu trebuie să constituie pentru acestea un prilej de îmbogăţire fără just temei.

Chiar dacă suma de câte 20.000 RON stabilită cu titlu de despăgubiri morale în favoarea fiecărei părţi civile în parte, este apreciată de părţi ca fiind neîndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului încercat de acestea prin moartea victimei. Curtea a avut în vedere că despăgubirile morale globale acordate părţilor civile se ridică la suma de 120.000 RON sumă aptă de a constitui o justă şi echitabilă reparaţie a prejudiciului morai, aşa încât a apreciat câ în cauză nu se impune majorarea sau diminuarea cuantumului despăgubirilor morale acordate părţilor civile.

În ceea ce priveşte despăgubirile civile acordate părţii civile B.M., Curtea a apreciat că despăgubirile materiale au fost corect apreciate pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi. a declaraţiilor martorilor J.D. şi A.M.I.

Curtea, contrar celor reţinute de prima instanţă, a apreciat câ faţă de numărul de zile de îngrijiri medicale reţinut în certificatele medico - legale emise în cauză, respectiv 50-55 zile, cuantumul damelor morale acordate acestei părţi civile este prea mare şi nu justifică o asemenea îeoaraţie patrimonială.

Fără a contesta suferinţele psihice şi fizice încercate de partea vătămată B.M. ca urmare a atacului canin din data de 14 septembrie 2009, soldat cu vătămarea corporală a acesteia, internare medicală repetată şi necesitatea acordării unui număr de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare cu o incapacitate temporară de muncă de 15%, conform baremului A. pe o perioadă de un an de zile de la data examinării, Curtea a apreciat că suma stabilită de prima instanţă cu titlu de aaune morale nu respectă o justă şi echitabilă reparaţie ci tinde spre o îmbogăţire fără justă cauză.

S-a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada unei legături intre urmările produse de atacul canin şi schimbarea statutului social şi profesional a părţii civile aşa cum susţine aceasta prin motivele de apel.

Pentru motivele prezentate, Curtea a apreciat că în cauză se impune diminuarea cuantumului despăgubirilor morale acordate acestei părţi civile la un cuantum care să reflecte în mod real acest prejudiciu moral.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul A.C.O. şi părţile civile B.M., R.N., R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E.

Recurentul inculpat a criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice în infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă şi cu privire la reţinerea vinovăţiei acestuia, susţinând că la data atacului asupta părţii vătămate B.M. se afla în Italia că perimetrul în care se afla iazul era împrejmuit, iar câinii se aflau în grija paznicului care poartă toată responsabilitatea faptelot săvârşite.

A invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Recurentele părţii civile au criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la cuantumul daunelor morale şi cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului.

Recursurile declarate sunt nefomdate.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că decizia atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava la data de 28 februarie 2013, fiind astfel aplicabile prevederile Legii nr. 2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanDial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Prin modificările aduse de această lege, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înţeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, aşa încât, după modificările menţionate, temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În ce priveşte motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., se constată că acesta nu a suferit nicio modificare prin Legea nr. 2/2013 însă potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în examinare din oficiu.

În cauza de faţă, atât inculpatul cât şi părţile civile au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

În ce priveşte recursurile declarate de părţile civile, acestea au criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la cuantumul daunelor morale pe care le apreciază ca fiind neîndestulătoare şi cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului sub aspectul modalităţii de executare.

Critica privind stabilirea cuantumuJui daunelor morale de către instanţa de apel nu reprezintă un motiv de nelegalitate, aşa încât nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., iar în ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, faţă de modificările aduse la pct. 14 al aceluiaşi art., motivul poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, recursurile declarate de părţile civile B.M., R.N., R.P., B.L., M.S., A.I. şi R.E. sunt nefondate şi urmează a fi respinse în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.

În ce priveşte motivele invocate de inculpat, vizând greşita schimbare a încadrării juridice şi greşita reţinere a vinovăţiei sale, se constată că nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3852 pct. 17 C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, sunt supuse casării, hotărârile contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În cauza de faţă se constată că cele două critici ale inculpatului vizează eroarea gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare a inculpatului, reglementată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., şi nu un motiv de nelegalitate, astfel cum se prevede la pct. 172 al aceluiaşi text de lege.

Întrucât prin intrarea în vigoaie a Legii nr. 2/2013, pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. a fost abrogat, eroarea gravă de fapt nu mai poate fi luată în discuţie de instanţa de recurs.

Prin urmare Înalta Curte constată că şi recursul declarat de inculpat este nefondat şi în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul A.C.O. şi părţile civile B.M., R.N.I., R.P., B.L., M.S., A.I., R.E. împotriva deciziei penale nr. 30 din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorlui ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3546/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3552/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3547/2013. Penal