ICCJ. Decizia nr. 3488/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3488/2013
Dosar nr. 19471/325/2011
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2013
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 122 din 9 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 19471/325/2011, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus condamnarea inculpatului C.P., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) - dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) - dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pe durata executării pedepsei.
în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 528.282 RON daune materiale către partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi cu aplicarea art. 163 C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului: autoturism marca M. cu capacitate de 2.149 cmc, serie şasiu X; autoturism marca D. cu capacitate de 1.185 cmc, serie şasiu X1, serie motor Z; autoturism marca O.A. cu capacitate de 1.587 cmc, serie şasiu X2, serie motor Z1; autoturism marca M. 280 cu capacitate de 2.746 cmc, serie şasiu X3, serie motor Z2 şi nr. de înmatriculare xxx; autoturism marca M. 190 D cu capacitate de 1.983 cmc, serie şasiu X4, serie motor Z3 şi nr. de înmatriculare yyy.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 824/P/2008, emis la data de 02 august 2011 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 19471/325/2011 la data de 09 august 2011, inculpatul C.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că nu a evidenţiat în actele contabile şi alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 325.738 RON.
Constatând că nu este competentă să soluţioneze cauza din punct de vedere material, prin Sentinţa penală nr. 2.930 din data de 24 octombrie 2011, Judecătoria Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 07 noiembrie 2011 sub acelaşi număr de dosar, respectiv 19471/325/2011.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor J.S. şi P.A.M., nota de constatare din data de 22 septembrie 2008 a Gărzii Financiare, procesul-verbal de control încheiat la data de 11 decembrie 2008 de către AFP Timişoara, raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 07 martie 2011, înscrisurile contabile existente la dosar, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.P. a fost asociat unic şi administrator al SC F.A. SRL Timişoara, societate care a fost radiată din registrul comerţului ca urmare a Sentinţei comerciale nr. 1.930 din data de 08 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş. În perioada octombrie 2006 - iunie 2007, societatea administrată de către inculpat a efectuat mai multe importuri de legume şi fructe din Austria. Transportul mărfurilor a fost asigurat de către P.T.P.A.M., o firmă de transport austriacă. Pentru aceste servicii, transportatorul a emis un număr de 64 de facturi fiscale, aceste facturi nefiind înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL.
Ca urmare a neînregistrării în contabilitate a mărfurilor importate dintr-un alt stat membru UE, SC F.A. SRL Timişoara administrată de inculpat nu a evidenţiat în contabilitate venituri realizate în sumă de 853.539 RON, neachitând bugetului de stat sumele de 162.172 RON reprezentând TVA şi 136.566 RON reprezentând impozit pe profit.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a apreciat că faptele inculpatului C.P. care, în calitate de asociat unic şi administrator al SC F.A. SRL, a omis să înregistreze în evidenţa contabilă un număr de 64 de facturi fiscale, ceea ce a condus, implicit, la neînregistrarea veniturilor realizate ca urmare a acestor operaţiuni comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Inculpatul a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti. El a recunoscut împrejurarea că a avut relaţii de colaborare cu P.T.P.A.M. începând din anul 2006. în ceea ce priveşte cele 64 de facturi fiscale care nu au fost înregistrate în contabilitate, inculpatul a arătat că acestea au fost primite prin poştă, în vara anului 2007, doar în copie xerox. În acel moment fusese acţionat în judecată de către transportator întrucât nu achitase transporturile, motiv pentru care a predat aceste facturi apărătorului său din acel moment.
Inculpatul a recunoscut împrejurarea că facturile nu au fost înregistrate în contabilitate, dar a adăugat faptul că acest lucru s-a datorat faptului că acele transporturi nu au fost realizate şi mărfurile nu au fost primite de către SC F.A. SRL.
Poziţia inculpatului este însă contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.
În cauză a fost audiat martorul P.A.M., patronul firmei de transport, care a precizat că începând cu luna octombrie 2006 şi până în iunie 2007 a efectuat mai multe transporturi pentru SC F.A. SRL, emiţând un număr de 64 de facturi fiscale în valoare de 80.250 euro, facturi pe care inculpatul nu le-a achitat nici măcar parţial. Martorul a subliniat împrejurarea că mărfurile transportate au fost livrate la SC F.A. SRL, contrazicând susţinerile inculpatului potrivit căruia nu a primit aceste mărfuri.
Instanţa a luat în considerare şi nota de constatare întocmită de Garda Financiară - Secţia Timiş la data de 22 septembrie 2008 ca urmare a unui control efectuat la SC F.A. SRL. Comisarii Gărzii Financiare au constatat P.T.P.A.M. a transportat pentru SC F.A. SRL o cantitate de 562.800 kg de cartofi, 391.000 kg de ceapă şi 377.000 kg de mere, emiţând un număr de 64 de facturi fiscale care nu au fost înregistrate în evidenţa financiar-contabilă a SC F.A. SRL Timişoara. Cu această ocazie, inculpatului i s-a cerut o notă explicativă, numitul C.P. necontestând, la acel moment, faptul că nu ar fi primit mărfurile indicate în facturile de transport. El a precizat că facturile şi chitanţele au fost trimise târziu de către transportator astfel că nu a mai avut timp să le înregistreze în contabilitate. Mai mult, la data de 22 septembrie 2008, inculpatul a menţionat faptul că a achitat aceste facturi emise de transportator cu banii proprii întrucât la acel moment firma nu dispunea de bani lichizi.
În acest context, inculpatul nu a oferit nicio explicaţie plauzibilă în ceea ce priveşte schimbarea poziţiei sale. Astfel, în cursul anului 2008, în faţa comisarilor Gărzii Financiare a precizat că a primit mărfurile şi a achitat transportul din banii proprii, pentru ca ulterior, în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată să conteste împrejurarea că ar fi primit acele mărfuri.
Poziţia inculpatului este cu atât mai surprinzătoare cu cât instanţa s-a raportat şi la poziţia adoptată de acesta în cadrul procesului civil ce a format obiectul dosarului nr. 13.970/325/2007 al Tribunalului Timiş. în condiţiile în care facturile emise de transportator nu au fost achitate, P.T.P.A.M. a acţionat în judecată SC F.A. SRL solicitând obligarea firmei inculpatului la plata contravalorii transporturilor efectuate. În cadrul acestui proces SC F.A. SRL a depus o întâmpinare prin intermediul căreia nu numai că nu a contestat primirea mărfurilor indicate în cuprinsul facturilor emise de transportator, dar a şi precizat că aceste transporturi au fost achitate, prezentând mai multe chitanţe de plată în acest sens, ceea ce a şi condus la pronunţarea Sentinţei civile nr. 75 din 01 februarie 2008 a Tribunalului Timiş prin care cererea transportatorului a fost respinsă.
Ca atare, instanţa a apreciat că nu se poate pune la îndoială împrejurarea că transporturile aferente celor 64 de facturi au fost efectuate iar mărfurile nu au fost înregistrate în contabilitate, poziţia inculpatului schimbându-se doar în momentul în care a devenit posibilă tragerea lui la răspundere penală.
Instanţa a constatat că inculpatul a contestat faptul că ar fi primit acele mărfurile indicate în facturile de transport, poziţia sa întemeindu-se pe împrejurarea că CMR-urile (scrisorile de transport internaţional) nu au fost semnate sau ştampilate de către SC F.A. SRL. însă analizând aceste înscrisuri existente la dosarul de urmărire penală, instanţa constată că nu mai puţin de 20 de CMR-uri poartă ştampila şi semnătura reprezentanţilor SC F.A. SRL, alte 26 poartă semnătura destinatarului şi doar 6 dintre ele nu poartă nici ştampila destinatarului şi nicio semnătură de primire. Martorul P.A.M. a explicat motivele pentru care aceste CMR-uri nu au fost semnate sau ştampilate, arătând că este posibil ca mărfurile să fi ajuns la destinaţie sâmbăta sau duminica, fiind descărcate la depozitul F.A. fără ca vreun reprezentant al firmei să fie găsit.
Raportându-se la aspectele evidenţiate mai sus, instanţa a considerat că mărfurile au fost livrate de SC F.A. SRL, veniturile realizate ca urmare a valorificării acestora nefiind înregistrate în contabilitate.
În acest sens, pot fi observate declaraţiile martorului J.S. Aceasta a menţionat că în calitate de administrator al SC E. SRL, s-a ocupat de contabilitatea SC F.A. SRL. Angajaţii acestei firme întocmeau evidenţa contabilă primară, după care documentele îi erau predate pentru a întocmi contabilitatea firmei.
În ceea ce priveşte cele 64 de facturi, martorul a menţionat că acestea nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei întrucât nu i-au fost prezentate de către inculpat, acesta afirmând în faţa comisarilor Gărzii Financiare că a primit cu mare întârziere facturile şi că nu le-a prezentat întrucât a crezut că nu mai pot fi înregistrate în contabilitate. Nici în faţa martorului J. inculpatul nu a contestat primirea mărfurilor.
În sfârşit, instanţa a luat în considerare şi procesul-verbal de control întocmit la data de 11 decembrie 2008 de către AFP Timişoara - inspecţia fiscală. În cuprinsul acestui proces-verbal de control s-a consemnat faptul că referitor la cele 64 de facturi fiscale de transport care nu au fost înregistrate în contabilitate, au fost solicitate informaţii atât de la Autoritatea Naţională a Vămilor aferent perioadei până la 31 decembrie 2006 privind declaraţiile de import/export, cât şi de la AFP Timiş privind livrările intracomunitare comunicate prin sistemul VIES, după data de 31 decembrie 2006 (data intrării României în UE).
Pe baza acestor informaţii, s-a constatat că un număr de 5 facturi (dintre cele 64) sunt aferente perioadei octombrie - decembrie 2006 anterioară aderării României la UE, în această perioadă importurile fiind consemnate în Declaraţiile Vamale de Import. Or, toate Declaraţiile Vamale de Import comunicate de organele vamale au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL, ceea ce atestă împrejurarea că importurile au fost realizate de către firma administrată de inculpat, în ciuda faptului că mărfurile nu au fost înregistrate în contabilitate.
Organele fiscale au mai constatat că un număr de 59 de facturi au fost emise de transportator după data de 01 ianuarie 2007. Aferent acestei perioade a fost prezentat raportul DGFP Timiş - Compartimentul de schimb internaţional de informaţii nr. 963 din 10 octombrie 2008 privind informaţiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre UE către operatorii verificaţi. Potrivit acestui raport există neconcordanţe între informaţiile raportate prin VIES şi cele declarate de contribuabil (SC F.A.) prin declaraţia recapitulativă, organele fiscale concluzionând că există documente doveditoare care atestă că în anul 2007 firma P.T.P.A.M. a efectuat un număr de 59 de transporturi fără ca SC F.A. SRL să înregistreze în contabilitate mărfurile transportate din alt stat membru. Valoarea estimată a acestor mărfuri prin luarea în considerare a preţurilor de vânzare practicate de societate la aceleaşi produse şi în aceeaşi perioadă este de 729.960 RON, din care 455.760 RON în trimestrul I 2007 şi 274.200 RON în trimestrul II 2007.
În consecinţă, organele fiscale au apreciat că prin neînregistrarea achiziţiilor şi vânzărilor societatea s-a sustras de la plata sumelor de 136.566 RON impozit pe profit şi 162.172 RON TVA, la care se adaugă şi majorări de întârziere în valoare de 155.736 RON.
În cauză a fost efectuată şi o expertiză contabilă, la dosar fiind depus raportul de expertiză întocmit la data de 07 martie 2011. Expertul a concluzionat că SC F.A. SRL nu a înregistrat în contabilitate unele mărfuri cumpărate din alt stat membru UE şi nici facturile emise de transportator, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 454.474 RON ca urmare a nedepunerii impozitului pe profit şi TVA, la care se adaugă majorările de întârziere.
În ceea ce priveşte acest raport de expertiză, în cursul cercetării judecătoreşti apărătorul inculpatului a solicitat încuviinţarea unei alte expertize contabile, apreciind că expertiza efectuată în cursul urmăririi penale nu a răspuns la obiectivele formulate de inculpat, cerere care a fost respinsă. În cursul urmăririi penale inculpatul a formulat un singur obiectiv pentru expertiza contabilă, obiectiv care a fost cuprins în raportul de expertiză (cap. B al raportului). Ulterior întocmirii raportului, la data de 15 aprilie 2011, inculpatului i-a fost comunicat un exemplar al acestui raport de expertiză, fără ca numitul C.P. să conteste concluziile expertului. În consecinţă, doar nemulţumirea inculpatului legată de concluziile raportului de expertiză, raport a cărui suplimentare nu a cerut-o niciodată, nu este suficientă pentru a justifica încuviinţarea unei alte expertize în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, intenţia lui fiind calificată de scopul urmărit, respectiv sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către stat.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la individualizarea pedepsei a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa a apreciat că faptele inculpatului prezintă un pericol social deosebit. În acest sens poate fi observată valoarea ridicată a prejudiciului, precum modalitatea în care a fost adusă la îndeplinire hotărârea infracţională ce a avut drept consecinţă fraudarea bugetului public, în vederea atingerii scopului urmărit - obţinerea unor foloase materiale ilicite.
În momentul individualizării pedepsei, instanţa a luat în considerare şi persoana inculpatului. Acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, însă el a adoptat o poziţie procesuală nesinceră, încercând să inducă în eroare organele judiciare în vederea sustragerii de la răspundere penală. Mai mult, deşi au trecut aproximativ 5 ani de la momentul când au luat naştere obligaţiile fiscale ce au făcut obiectul prezentului dosar, inculpatul a rămas în pasivitate şi nu a întreprins nimic pentru acoperirea, cel puţin în parte, a prejudiciului cauzat, ceea ce, în opinia instanţei, reprezintă o manifestare a oricărei lipse de regret din partea inculpatului raportat la faptele comise.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a reţinut că DGFP Timiş s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 528.282 RON reprezentând TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere neachitate de către inculpat.
Potrivit raportului de expertiză contabilă existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat bugetului de stat este de 454.475 RON reprezentând impozit pe venit şi TVA, la care se adaugă majorări şi penalităţi de întârziere, obligaţii fiscale de la plata cărora inculpatul s-a sustras prin omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate. La prejudiciul stabilit de către expert trebuie adăugate însă şi majorările de întârziere datorate până la data de 09 iulie 2009, dată la care societatea administrată de inculpat a intrat în insolvenţă, în valoare de 73.808 RON (expertul contabil a calculat majorările de întârziere numai până în trimestrul I 2008).
Ca atare, în condiţiile în care prin fapta sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, instanţa a apreciat că acest prejudiciu trebuie reparat.
În ceea ce priveşte SC F.A. SRL, nu a fost posibilă introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a acestei societăţi comerciale întrucât obligarea ei la plata despăgubirilor civile nu mai este posibilă, firma fiind radiată din Registrul Comerţului şi încetându-şi existenţa ca urmare a Sentinţei comerciale nr. 1.930 din data de 08 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul, apel înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub nr. dosar 19471/325/2011 din 26 aprilie 2012.
Prin Decizia penală nr. 28/A din 7 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a fost admis apelul inculpatului, a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 122/PI din 09 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 19471/325/2011 numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei şi, rejudecând:
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe termen de încercare de 4 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale.
Au fost menţine în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale recurate, prin prisma motivelor de apel precum şi din oficiu potrivit art 371 alin. (2) C. proc. pen, instanţa de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este netemeinică doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului C.P., pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză şi din care rezultă că inculpatul în calitate de asociat unic şi administrator al SC F.A.L Timişoara a efectuat mai multe importuri de legume şi fructe din Austria, prin intermediul firmei de transport P.T.P.A.M., pentru care transportatorul a emis un nr. de 64 de facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea societăţii inculpatului, cu consecinţa creării unui prejudiciu bugetului statului de 528.282 RON.
Inculpatul C.P. nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, arătând că a efectuat importuri de legume fructe din Austria prin intermediul firmei transportatoare austriece doar în număr de 6 - 7, fără a-şi putea explica motivul pentru care facturile nu au fost înregistrate în contabilitate, arătând că nu a achitat transporturile aferente celor 59 de facturi, aşa cum se reţine în actul de acuzare.
Instanţa de apel apreciază că vinovăţia inculpatului rezultă din depoziţia martorului P.A.M., care arată că a avut relaţii comerciale cu firma inculpatului, fiind asociatul firmei de transport austriece prin intermediul căreia au fost efectuate importurile de legume şi fructe de către firma inculpatului şi că a derulat raporturi comerciale cu inculpatul, iar o parte din facturi nu i-au fost achitate, apreciind că prejudiciul cauzat de firma inculpatului este peste suma de 50.000 euro.
Apărarea inculpatului în sensul că nu îşi însuşeşte din documentele contabile aflate la dosarul cauzei decât facturile şi CMR-urile în original însuşite de către societate prin semnare şi ştampilare de primire şi că mai multe CMR-uri în baza cărora se susţine că au fost transportate diferite cantităţi de legume şi fructe fără a exista un corespondent între cantitatea de marfă consemnată în CMR şi numărul şi seria facturilor însoţitoare, nu este fondată.
Martorul P.A.M. a arătat că scrisorile de trăsură internaţională - CMR, nu îşi pierd valabilitatea în situaţia în care nu sunt ştampilate, afirmând cu certitudine că şoferii au livrat marfa la sediul societăţii inculpatului, aşa cum este menţionat în actele contabile, marfa fiind predată unui reprezentant al societăţii căruia i-au fost lăsate şi documentele pentru a fi semnate şi ştampilate ulterior. Cu privire la necompletarea pe scrisorile de trăsură a numărului facturii, martorul arată este vorba despre o completare opţională, concordanţa ce se cere a fi îndeplinită fiind între cantitatea trecută în CMR şi cea din facturi, fiind posibil ca pentru un transport să se emită mai multe facturi în situaţia în care există mai mulţi destinatari ai mărfurilor. În sprijinul celor de mai sus stă şi nota de constatare a Gărzii Financiare care efectuând un control la SC F.A. SRL a constatat că firma transportatoare aparţinând martorului P.A.M. a emis un număr de 64 facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea firmei inculpatului. În nota explicativă solicitată inculpatului de către reprezentanţii Gărzii Financiare Timiş, acesta arată că facturile emise de către societatea transportatoare P.T.A.M. către SC F.A. SRL au fost achitate din propriul buzunar, deoarece firma nu avea bani lichizi, iar facturile nu au fost înregistrate în contabilitate întrucât au fost emise mai târziu de către transportator. Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a negat că nu a primit cantitatea de legume şi fructe aferentă celor 64 de facturi neînregistrate în contabilitate, oferind detalii cu privire la modalitatea de efectuare a transportului, de plată a facturilor şi de eliberare a documentelor justificative. De altfel chiar inculpatul recunoaşte că nu era o regulă ca marfa primită prin intermediul transportatorului să fie însoţită de scrisoare de trăsură şi de factură în original, factură pe care acesta o semna şi o ştampila, existând cazuri în care documentele erau trimise ulterior prin poştă. Aşa cum a concluzionat şi prima instanţă, o parte din scrisorile de trăsură aflate la dosarul cauzei poartă sau semnătura sau ştampila, sau ambele, emanând de la un reprezentant al societăţii inculpatului, astfel încât uzanţele redate de către inculpat şi martor în ceea ce priveşte posibilitatea emiterii facturilor ulterior se justifică.
În dovedirea vinovăţiei inculpatului stă şi poziţia procesuală avută de acesta în cursul urmăririi penale, acesta necontestând expertiza contabilă întocmită în cauză şi apărându-se în procesul civil deschis de firma transportatoare prin care se solicită obligarea sa la plata contravalorii transporturilor de legume-fructe efectuate, prin chitanţele depuse. Aşadar, inculpatul nu a negat că a fost beneficiarul transporturilor efectuate de către transportatorul austriac, astfel încât neînregistrarea în contabilitate a celor 64 de facturi este pe deplin dovedită.
Instanţa de apel îşi însuşeşte motivarea instanţei de fond cu privire la vinovăţia inculpatului, apărările acestuia fiind combătute pe larg în considerentele sentinţei penale, cu analizarea fiecăreia dintre susţinerile inculpatului raportat la modificarea poziţiei sale procesuale pe parcursul procesului penal.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în varianta prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Instanţa de apel apreciază că în mod corect a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind însă incorect aleasă modalitatea de executare a acesteia în condiţiile în care inculpatul este la primul contact cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale în evidenţele cazierului judiciar. Instanţa de apel apreciază că sunt întrunite cumulativ condiţiile prev. de art. 81 C. pen. fiind în prezenţa unei pedepse cu închisoarea aplicată pentru o infracţiune unică, al cărei cuantum este sub 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, iar scopul pedepsei aşa cum este definit de art. 52 C. pen poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel reţine că partea civilă ANAF prin DGFP Timiş s-a constituit parte civilă cu suma de 528.282 RON, din care 162.172 RON TVA, 136.736 RON impozit pe profit şi 229.544 RON majorări de întârziere.
Din documentele întocmite de comisarii din cadrul Gărzii Financiare Timiş - nota de constatare din 22 septembrie 2008 şi de inspectorii fiscali de la Administraţia Finanţelor Publice Timişoara - procesul-verbal încheiat la data de 11 decembrie 2008, rezultă că cele 59 de facturi transport mărfuri din Austria la Timişoara, în valoare de 729.960 RON, emise de P.T.P.A.M. în perioada octombrie 2006 - iunie 2007, nu au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL Timişoara.
În dosarul cauzei, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, rezultă că este vorba de 64 facturi fiscale, număr reclamat şi de societatea de transport din Austria facturi care totalizează suma de 80.250 euro.
Şi administratorul SC E. SRL Bucureşti sucursala Timişoara, martora J.S., firma care a condus contabilitatea SC F.A. SRL Timişoara în declaraţia dată în data de 18 ianuarie 2010, a precizat că cele 64 facturi pentru transport mărfuri din Austria la Timişoara nu au fost înregistrate în contabilitatea SC F.A. SRL.
Documentele prezentate de administratorul C.P. prin care ar fi plătit datoria către transportatorul din Austria sunt false, aşa cum se reţine în raportul de expertiză şi deci nefiind legale nu pot fi luate în considerare. Astfel, datoria de 80.250 euro către transportator rămâne în continuare.
La bugetul general consolidat al statului nu au fost virate sumele stabilite suplimentar de organele fiscale, la impozit pe profit şi TVA în sumă totală de 454.474 RON. Astfel, situaţia sumelor datorate se prezintă astfel: impozit pe profit - 136.566 RON şi majorări 69.658 RON; TVA - 162.172 RON şi majorări 86.078 RON; total 298.738 RON şi majorări 155.736 RON; total general - 454.474 RON.
Astfel, nu au fost respectate prevederile art. 45 din Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991 şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005. Aceste prevederi au fost încălcate, deoarece SC F.A. SRL Timişoara nu a înregistrat în contabilitate unele mărfuri cumpărate din alt stat membru şi nici facturile fiscale emise de P.T.A.M. din Austria pentru transportul mărfurilor- legume şi fructe, din Austria la Timişoara.
Vinovat de încălcarea acestor prevederi se face administratorul SC F.A. SRL Timişoara, respectiv inculpatul, aşa cum se precizează şi la art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
Prin urmare, raportul de expertiză contabilă întocmit în faţa instanţei de apel nu a răsturnat concluziile expertizei tehnice de specialitate întocmite în cursul urmăririi penale şi ale cărei concluzii au fost însuşite de către instanţa de fond. Pentru motivele prezentate mai sus, instanţa de apel a apreciat corectă modalitatea de calcul a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului bugetului consolidat al statului, fiind corectă obligarea acestuia la repararea prejudiciului, în varianta stabilită de către instanţa de fond, astfel că a menţinut în această privinţă hotărârea apelată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.P., fără să expună motivele.
Ulterior, la termenul din 11 noiembrie 2013, inculpatul a depus motivele de recurs precizând că atacă decizia şi sentinţa numai sub aspectul soluţionării laturii civile, invocând disp. art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. deoarece decizia nu este motivată cu privire la stabilirea prejudiciului, precum şi disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. dolari SUA indicând că instanţa de apel, deşi a dispus efectuarea unei noi expertize, nu a ţinut cont de concluziile acesteia, aşa încât cuantumul prejudiciului a fost stabilit în mod greşit, neexistând niciun temei juridic pentru menţinerea concluziilor primului raport de expertiză.
În concluzie, se solicită casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs urmând a se dispune obligarea doar la plata sumei de 110.442 RON cu titlu de despăgubiri către ANAF, potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 7 februarie 2013, care este anterioară intrării în vigoare a legii mai sus menţionate.
În al doilea rând, se constată că motivele de recurs nu au fost depuse la dosar în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Termenul de soluţionare a recursului a fost stabilit în data de 30 septembrie 2013, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, cauza fiind amânată la solicitarea apărătorului ales al recurentului inculpat, însă aşa cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare recurentul a fost înştiinţat încă din data de 14 iunie 2013 cu privire la termenul fixat, pe citaţie făcându-se menţiune expresă referitor la disp. art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., inclusiv în ceea ce priveşte depunerea motivelor de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată dat şi cu privire la sancţiunea luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că termenul s-a prorogat urmare a lipsei de apărare, motivele de recurs trebuiau depuse cu 5 zile înaintea următoarei şedinţe de judecată stabilită în cauză, respectiv 11 noiembrie 2013, însă motivele au fost depuse chiar la acest termen.
Drept urmare, faţă de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. din vechea reglementare, Înalta Curte nu poate avea în vedere decât cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., fără să poată analiza critica încadrată în disp. art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., referitoare la lipsa de motivare a deciziei.
Aparent, inculpatul a invocat nelegalitatea deciziei sub aspectul soluţionării laturii civile dar, în realitate, acesta contestă modalitatea în care instanţa de apel a stabilit cuantumul prejudiciului după efectuarea unei noi expertize contabile.
Examinând cauza în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen, Înalta Curte constată că la soluţionarea acţiunii civile exercitate împotriva inculpatului, instanţa de fond şi de apel au procedat la aprecierea probelor în concordanţă cu disp. art. 63 C. proc. pen., fără să se poată constata că hotărârea este contrară legii sau că s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Împrejurarea că, potrivit art. 125 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat necesară efectuarea unei noi expertize nu echivalează cu obligaţia aceleiaşi instanţe de a da eficienţă deplină, şi în detrimentul celorlalte probe administrate, acestei expertize.
Raportul de expertiză constituie unul din mijloacele de probă prevăzute de lege cu o forţă egală cu celelalte probe administrate, aşa încât, indiferent de succesiunea cronologică a rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, acestea sunt supuse cenzurii instanţei de judecată, cenzură ce se realizează şi prin raportare la celelalte mijloace de probă, ce nu pot fi ignorate nici la judecarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale.
Se constată, din acest punct de vedere, că soluţionând latura civilă a cauzei şi analizând apărările invocate de inculpat, instanţa de apel a procedat la evaluarea întregului material probator şi a expus în cuprinsul deciziei atacate motivele pentru care a considerat că nu poate ţine cont la stabilirea prejudiciului de concluziile ultimului raport de expertiză.
Pe cale de consecinţă, ceea ce se solicită de către inculpat în calea de atac a recursului este o nouă apreciere a probelor, înlăturarea concluziilor primului raport de expertiză (efectuat în cursul urmăririi penale) şi stabilirea despăgubirilor potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012, efectuat în apel, ceea ce nu se poate însă realiza, având în vedere dispoziţiile ce reglementează (chiar şi în vechea reglementare) soluţionarea recursului ca a doua cale de atac.
Cuantumul prejudiciului a fost stabilit prin aprecierea tuturor probelor şi nu mai poate fi supus cenzurii instanţei de recurs.
Constatând şi că motivele de recurs nu se încadrează în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din data de 07 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3452/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3502/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
